Cresterea competitivitatii produselor agricole romanesti pe piata europeana

CRESTEREA COMPETITIVITATII

1 POSIBILITATI DE CRESTERE A COMPETITIVITATII PRODUSELOR PE PIATA EUROPEANA

Soldurile negative ale balantei comerciale in defavoarea Romaniei din ultimii ani, arata slaba compatibilitate a agriculturii din trar noastra cu cea a Uniunii Europene, lipsa varietatii produselor cerute de consumatorii comunitari si accentuarea caracterului concurential al produselor romanesti fata de cele comunitare excedentare.

Cresterea performantelor agriculturii si a sectorului agroalimentar este o prioritate nationala. Competitivitatea ridicata si diversificarea produselor agroalimentare sunt conditii esentiale pentru mentinerea agriculturii nationale ca furnizor principal de produse pentru populatia comunitara.

Relansarea agriculturii nu se poate realize decat prin crearea premiselor unui sistem durabil de dezvoltare rurala Pentru ca acest lucru sa fie posibil trebuie sa se tina seama de urmatoarele premise:

Promovarea unui amplu program de dezvoltare rurala in toate zonele tarii;

Asigurarea unui mediu favorabil pentru atragerea in conditii avantajoase a capitalului strain, in vederea sustinerii programelor investitionale si de dezvoltare a productiei agricole in Romania;

Crearea unor structure competitive cu cele din Uniunea Europeana, in masura sa implementeze programele agrare;

Eficentizarea muncii in spatiul rural la nivelul de competitivitate europeana.

Unul din criteriile economice de a carui realizare depindea integrarea in Uniunea Europeana este apropierea preturilor marfurilor alimentare de nivelul practicat in Uniune. Acest criteriu reprezinta finalitatea reformei pietei agroalimentare ce trebuia realizata pana la inceputul anului 2007. Apropierea de aceste exigente este inca destul de departe datorita faptului ca preturile primite de producatorii agricoli nu le acopera costurile, iar pe de alta parte preturile cu amanuntul a alimentelor la consummator sunt ridicate si in anumite cazuri chiar neaccesibile unor importante segmente ale populatiei. Masurile care se impugn sunt complexe si tin de de modernizarea si cresterea productivitatii agricole, dar si de organizarea filierelor de produs si de adaptarea sectorului de prelucrare la standardele europene.

Pentru cresterea performantelor sectorului agricol trebuie avuta in vedere si reforma din sectorul cercetarii stiintifice in agricultura.

Programul de cercetare trebuie sa vizeze, in principal: dezvoltarea agriculturii durabile, createrea randamentelor economice ale intreprinderilor mici si mijlocii si a veniturilor producatorilor agricoli prin utilizarea rationala a resurselor, capitalizarea si dotarea tehnica adecvata. Se urmareste prin acest obiectiv sa se aduca o contributie esentiala la realizarea la nivelul tarii a unei economii agricole durabile, menite sa asigure o dezvoltare optima pentru prezent si pentru viitor in conditiile conservarii capitalului de resurse naturale. Intr-o analiza adecvata a rezultatelor, obiectivul este constrans de necesitatea sprijinirii fermelor asociatiilor familiale, societatilor de industrie alimentara mici si mijlocii care sunt confruntate deseori cu lipsa capitalului si a dotarilor. De asemenea, se va urmari redresarea economica a zonelor cu potential agricol deficitar prin implementarea unor sisteme de productie agricola, agroalimentara si agroindustriala capabile sa duca la cresterea gradului de capitalizare a exploatatiilor agricole pana la nivelul asigurarii resurselor financiare pentru autodezvoltare.

De asemenea programul de cercetare vizeaza si: protectia si imbunatatirea resurselor natural ale agriculturii, starii de sanatate a plantelor si animalelor si a salubritatii produselor vegetale ti animale; dezvoltarea cunoasterii si promovarea conceptelor sistematice in domeniul agriculturii prin insertia cercetarii multisectoriale si interdisciplinare in domeniile specific, cu un larg potential de diseminare a informatiei stintifice si dezvoltarii tehnologice.

Cerinta majora in toate stiintele este implementarea cercetarilor realizate, de aceea ultimul pas trebuie sa fie cel de dezvoltare , valorificare si extinderea rezultatelor cercetarii agricole.

Sustinerea directa a veniturilor agricultorilor, care produc pentru piata, si a dezvoltarii rurale este calea oportuna in viitor. Este foarte important ca sa se practice mecanisme care sa contribuie la cresterea competitivitatii si nu la mentinerea starii de subzistenta. Sustinerea producatorilor agricoli nu este rationala, din lipsa fondurilor si din ratiuni de eficienta economica. Sustinerea directa a producatorilor mici in UE are ratiuni legate de pericolul depopularii satelor, in conditiile unui numar redus de agricultori. Sustinerea agriculturii romanesti in aceasta etapa trebuie sa aiba ca directie performanta economica si nu protectia sociala a milioanelor de producatori agricoli neperformanti, asa cum s-a facut prin acordarea de cupoane valorice, care a fost o masura populista.

Dintre masurile de sustinere a agricultorilor mentionam:

Reducerea fiscalitatii la produsele alimentare de baza, inclusiv la TVA, pentru a stimuli consumul si pe aceasta baza a ofertei agricole. In ultimii ani s-a incercat trecerea unei astfel de legi in Parlamenul Romaniei, fara prea mari sanse de reusita , din pacate;

Sustinerea cresterii ofertei de produse prin modernizarea exploatatiei agricole pe toate caile posibile, dar avand ca obiactiv crearea unui "system de exploataaii comerciale viabile";

Relansarea investitiilor in agricultura si in prelucrare si comercializare a produselor, cresterea volumului de resurse si organizarea creditului agricol, astfel incat costul acestuia sa fie eccesibil si adecvat activitatilor cu ciclu lung de productie;

acoperirea temporara a sistemului de acordare a primelor la unele produse

deficitare sau care se exporta in anumite perioade, in scopul realizarii

echilibrelor pietei;

sustinerea formarii stocurilor publice si private de cereale pana la un nivel care

sa asigure necesarul anual si exportul fara a exista pericolul unor dereglari in

aprovizionarea populatiei;

protectia la frontiera, in limitele admise de acordurile internationale la care am

aderat si o mai mare grija fata de penetrarea produselor straine subventionate in tarile de origine, care intra cu taxe sau scutiri de taxe;

aplicarea si sustinerea unor programe de pregatire profesionala permanenta a agricultorilor, pentru a cunoaste si folosi metodele moderne aplicate in tarile UE, pentru cresterea performantelor din agricultura.

Planul National pentru Agricultura si Dezvoltare traseaza masurile principale ce trebuie urmate si implementate in vederea formarii pietei functionale. Ele sunt urmatoarele:

Pentru sectorul vegetal:

Reducerea suprafetelor ocupate cu cereale, in medie anual cu 2-3%, in

favoarea suprafetelor cultivate cu plante tehnice si oleaginoase;

Aceasta pentru ca piata Uniunii inregistreaza exces de cereale si ar exista o cerere mai mare pentru plantele tehnice si oleaginoase.

Cresterea suprafetelor irigate prin reabilitarea sistemelor de irigatii;

Aceasta crestere are in vedere obtinerea unor randamente ridicate la cereale, plante oleaginoase, legume, fructe, struguri, furaje si stabilizarea recoltelor, diminuand efectele unui an secetos. Suprafata amenajata pentru irigatii in tara noastra este utilizata in proportie de cel mult 45%. Programul de imbunatatire a sistemelor de irigatii trebuie sa aiba ca obiectiv udarea intregii suprafete pregatite pentru irigat, in acest fel eliminandu-se cheltuielile suplimentare effectuate de administrarea sistemului de irigatii, cheltuieli care se recupereaza de la beneficiarii irigatiei (producatorii agricoli) si care contribute la cresterea costului total al produselor agricole;

Asigurarea conditiilor pentru obtinerea unor produse cu indici de calitate

competitivi

Calitatea este elementul esential pentru ca produsele romanesti sa poata patrunde pe piata unica, unde competitia este foarte ridicata.

Asigurarea necesarului intern pentru consumul uman la produsele de baza

si furajele necesare zootehniei;

Asigurarea consumului intern la produsele principale ar duce la scaderea importurilor si la mentinerea unor preturi rezonabile pentru consumatori, aceasta fiind valabila si pentru furaje.

Reabilitarea pepinierelor pomicole si viticole si reducerea suprafetelor cu

vii hibride;

Aceasta masura face ca productia obtinuta sa poata fi valorificata si pe piata Uniunii, si nu doar pe pietele locale.

Asigurarea necesarului de consum la produsele proaspete o perioada cat

mai lunga de timp; dezvoltarea pietelor de gros pentru produsele horticole

etc

Realizarea aceastui deziderat implica si construirea unei retele de colectare a

produselor proaspete de la micii producatori, asigurarea conditiilor de pastrare si totodata distribuirea acestora catre supermarketuri si piete si implicit dezvoltarea pietelor de gros.

Pentru sectorul zootehnic:

Cresterea efectivelor de animale la nivelul potentialului determinat de

conditiile naturale, sociale si economice date;

Cresterea calitatii si cantitatii produselor animaliere;

Datorita conditiilor naturale Romania are potential pentru cresterea animalelor si trebuie sa se indrepte in special, catre sporirea efectivelor de ovine, pentru care am obtinut cote de productie ridicate ( vom analiza rezultatele negociate pe parcursul capitolului), dar cresterea lor sa se faca in conditii de calitate la nivelul UE.

Sustinerea activitatii de refacere si imbunatatire a calitatii materialului

biologic pentru difuzarea de reproducatori masculi si femele din unitatile

specializate care produc material de reproductie;

Fara sustinerea acestei activitati, cresterea efectivelor de animale nu este posibila, de aceea este necesara imbunatatirea domeniului prin investitii si subventii.

Cresterea calitatii si asigurarea sortimentului de furaje in cantitatile corelate

cu efectivele de animale;

Calitatea si cantitatea furajelor este foarte importanta pentru calitatea carnii si

a produselor derivate.

Protejarea fondului genetic al animalelor care constituie patrimoniul

genetic national;

Reechilibrarea balantei externe la carnea de pasare;

Deoarece Romania are o balanta deficitara, aceasta masura presupune cresterea efectivelor de pasari, dar totodata si cresterea greutatii la taiere a acestora.

Productia agricola ecologica:

Agricultura ecologica este un domeniu inca foarte slab dezvoltat in tara noastra, dar cu un potential extraordinar. Se observa in ultimii ani o tendinta a consumatorilor comunitari spre produsele ecologice. In anul 2001 suprafata totala cultivata in system ecologic a fost de 28.800 ha si a ajuns in anul 2006 la 14000 ha. Este evidenta cresterea suprafetelor dar aceasta evolutie pozitiva trebuie continuata si in perioada urmatoare. Efectivele de vaci crescute in norme ecologice au fost in anul 2006 de 9.900 capete, o crestere aproape dubla fata de anul 2001 cand ele au fost de 5300 capete.

Cresterea cantitatilor totale de produse certificate ecologic pana la valoarea de 200.00 mii to in 2008. Aceasta crestere pare posibila avand in vedere cresterea cantitatilor totale de la 24,4 mii to in 2001, la 166.547 mii to in 2006. Daca nu exista certificare ecologica, produsele nu pot fi exportate ca produse ecologice, ceea ce inseamna o scadere a pretului pentru aceste produse.

Piata produselor ecologice este deschisa noilor veniti.

Crearea Autoritatii Nationale a Produselor Ecologice, cu structuri teritoriale

de monitorizare si supraveghere;

Odata armonizata legislatia cu cea europeana s-a creat si aceasta instutie pentru monitorizarea acestei activitati.

Pentru a deveni competitiva, agricultura romaneasca trebuie sa-si valorifice potentialul dat de fondul funciar printr-o inzestrare tehnica corespunzatoare si prin practicarea unor tehnologii avansate, moderne, performante. Un nivel optim de dotare se situeaza la valorile de 25 ha/tractor si de 65 ha/ combina. Atingerea unui astfel de nivel de dotare are urmatoarele avantaje:

efectuarea lucrarilor mecanizate in perioadele agrotehnice optime;

calitatea superioara a lucraarilor;

consumuri reduse la combustibil pentru un hectar lucrare agricola;

scaderea preturilor de productie etc.

Un factor important pentru cresterea competitivitatii il constitue modul de structurare a exploatatiilor agricole, dimensionarea si tendintele. Politica de reforma structurala urmareste crearea unor exploatatii agricole viabile, reprezentata printr-o exploatare care reuneste o combinatie de factori adecvti, dispun de mijloace tehnice moderne, sunt gestionate eficient si asigura agricultorului un nivel de viata convenabil pentru tara in care traieste.

Crearea unor structuri nationale moderne si functionale va determina realizarea unui spatiu rural ordonat pentru dezvoltarea agriculturii, evitand discontinuitatile si distrugerea acumularilor realizate.

Suprafata exploatatiilor agricole poate creste prin : vanzare/cumparare, arenda, concesionare, asociere. In Uniunea Europeana media exploatatiilor agro-zootehnice este de 50 de ha.

Un exemplu de eficientizare si crestere a competitivitatii in domeniul agrar este infiintarea fermelor mixte: 50 ha de culturi de camp si cresterea vacilor de lapte. Avantajul imbinarii a doua tipuri de activitati rezida din faptul ca fermierul isi valorifica productia vegetala in ferma de crestere a vacilor de lapte, economisind taxa pe valoarea adaugata si adaosul comercial , determinand reducerea costului de productie la produsele de origine animala.

In Romania, dimensiunea medie a unei exploatatii agricole era in anul 2004 de 2,5 ha, in timp ce in UE aceasta este de 18,5 ha, adica de circa 6 ori mai mare decat dimensiunea medie a exploatatiilor din Romania (vezi anexa 2). Totusi, dimensiunea exploatatiilor agricole nu reflecta decat partial situatia grea in care se afla agricultura din Romania. Potrivit unui studiu al Institutului European din Romania (IER), exploatatiile agricole sunt nu numai mici, dar si extrem de faramitate

Agricultura este cunoscuta ca o activitate dependenta de conditiile de clima si sol, de aceea o atentie importanta ar trebui acordata efectuarii de lucrari de imbunatatiri funciare (amenajarea de diguri, construirea sistemelor de irigatii, lucrari de consolidare etc.). Aceste lucrari necesita fonduri uriase, care depasesc posibilitatile agricultorilor particlari, de aceea statul trebuie sa intervina si sa se ocupe de acest sector, neglijat in perioada de dupa Revolutie.

Realizarea relatiilor economice cu sectoarele din amonte si aval sta la baza dezvoltarii si progresului agriculturii romanesti. Producatorii agricoli sunt nevoiti sa-si uneasca eforturile sub forma unor cooperative de aprovizionare si desfacere care sa aiba capacitatea de a negocia atat cu furnizorii de resurse materiale , cat si cu unitatile de comert.

2 ORGANIZAREA DISTRIBUTIEI PRODUSELOR AGROALIMENTARE

Distributia produselor agoalimentare reprezintǎ cea mai dificilǎ misiune de marketing, datoritǎ particularitǎtilor produselor supuse comercializǎrii. Distributia poate fi interpretatǎ ca fiind un ansamblu de mǎsuri tehnico-economice menite sǎ asigure legǎtura dintre productie si consum.

O definitie a distributiei este aceea conform cǎreia distributia se referǎ in primul rand la traseul pe care il parcurg mǎrfurile de la producǎtor panǎ la consumator (aceasta poartǎ denumirea de canal de distributie). In al doilea rand distributia se referǎ la ansamblul operatiunilor care marcheazǎ trecerea succesivǎ a mǎrfurilor de la un agent economic la altul panǎ la intrarea lor definitivǎ in sfera consumului. In al treilea rand distributia cuprinde distributia fizicǎ sau logisticǎ care reprezintǎ ansamblul proceselor la care sunt supuse mǎrfurile pe intreg traseul lor panǎ la consumator (transport, manipulare, depozitare, stocare, flux informational). In al patrulea rand distributia se referǎ la aparatul tehnic care realizeazǎ asemenea procese si operatiuni.

In sfera distributiei produselor agroalimentare intrǎ toate aceste operatiuni (transportul, transferul, prelucrarea, conditionarea, pǎstrarea),fǎcand-o cea mai complexǎ distributie dintre toate produsele supuse vanzǎrii. Importanta distributiei in cadrul comercializǎrii produselor agroalimentare este din ce in ce mai mare pe mǎsura dezvoltǎrii societǎtii pe ansamblul ei. Distributiei ii revine rolul de factor accelerator al proceselor economice dintr-o tarǎ.

Distributia produselor agroalimentare are urmǎtoarele roluri principale:

De a regulariza fluxurile de mǎrfuri agroalimentare de la producǎtor cǎtre consumatori in scopul de a atenua, atunci cand este cazul, efectele negative ale conjuncturii nefavorabile ale pietei;

De a oferi producǎtorilor informatii privind nevoile, dorintele si preferintele clientilor in scopul adaptǎrii ofertei la dinamica acestora;

De a pune la dispozitia clientilor servicii logistice cat mai complexe, diversificate si ieftine.

Activitǎtile componente ale distributiei, pentru unitǎtile agroalimentare, sunt urmǎtoarele:

Transportul produselor;

Alcǎtuirea de loturi omogene;

Stocarea;

Conditionarea si asamblarea produselor;

Portionarea-prin care se pune la dispozitia clientilor cantitǎtile pe care acestia le doresc;

Informarea cumpǎrǎtorilor cu privire la caracteristicile produselor sau promovarea acestora pe anumite piete;

Informarea cumpǎrǎtorilor prin punerea la dispozitia acestora a unor informatii concrete despre piatǎ ,cum ar fi: cerere, ofertǎ, pret, concurentǎ.

Distributia produselor agroalimentare este cu atat mai importantǎ cu cat majoritatea produselor sunt perisabile ceea ce face ca prin intermediul activitǎtii de distributie sa se asigure integritatea cantitativǎ si calitativǎ pe intreg circuitul produsului, de la producǎtor panǎ la consumator.

2.1 Canalul de distributie

Un aspect important este stabilirea strategiei optime de distributie a produselor , avand in vedere diversitatea de produse.Strategia vizeazǎ canalele de distributie si fundamentarea unei logistici de distributie care sǎ genereze cele mai mici costuri.

Canalele de distributie-reprezintǎ itinerariul pe care producǎtorii agroalimentari il parcurg de la producǎtor la consumatorul final.Un canal de distributie are obligatoriu douǎ verigi de bazǎ: producǎtorul si consumatorul final.

La proiectarea unui canal de distributie trebuie sǎ se tinǎ cont de caracteristicile produselor agroalimentare supuse distributiei si de cele trei dimensiuni ale unui canal de distributie: lungimea, lǎtimea si adancimea.

Lungimea canalului-reprezintǎ numǎrul de verigi prin care produsele trec pentru a ajunge de la producǎtor la consumatorul final. Lungimea este diferentiatǎ pe cele douǎ categorii de produse agroalimentare:

Produse perisabile-sunt preferate canale directe sau scurte

Produse mai putin perisabile-orientarea este cǎtre canale scurte sau lungi.

Lǎtimea canalului-reprezintǎ numǎrul agentilor economici care actioneazǎ la nivelul fiecǎrei verigi a canalului de distributie. Pentru majoritatea produselor agroalimentare canalul de distributie se caracterizeazǎ printr-o lǎtime excesivǎ spre cele douǎ extreme ale canalului.

Adancimea canalului-locul de "apropiere" al produselor agroalimentare fatǎ de consumatorul final.

Canalele de distributie pretabile produselor agroalimentare sunt: canalele directe, canalele scurte, canalele lungi si distributia in pietele de gros.

Canalul direct: producǎtor-consumator final

Este specific produselor agroalimentare care sunt vandute prin magazinele proprii ale entitǎtii producǎtoare. Acest canal este practicat de micii producǎtori de legume ǎi fructe care practicǎ "comertul la tarabǎ", fiind un comert dezorganizat ǎi neigienic, avǎnd toate defectele unui canal de distributie.

Distributia directǎ reprezintǎ forma clasicǎ de distributie practicatǎ in cea mai mare parte de producǎtorii particulari.Ea presupune in primul caz transportul produselor cǎtre magazinele proprii, variantǎ care determinǎ cele mai mici costuri, iar in al doilea caz transportul cǎtre piata de desfacere,variantǎ care determinǎ ineficentǎ economicǎ, deoarece cantitǎtile transportate sunt mici, protectia contra perisabilitǎtii inexistentǎ, iar comertul este neigienic.

Avantajul distributiei directe constǎ in faptul ca produsele pot fi urmǎrite pe intreaga filierǎ la care se adaugǎ faptul cǎ datoritǎ preturilor mici practicate, produsele se vand intr-o perioadǎ scurtǎ de timp, astfel eliminandu-se pericolul perisabilitǎtii.

Dezavantajul principal este cǎ aria de acoperire a pietei este destul de restransǎ. In acest fel riscul nerealizǎrii intregii productii creste, de aceea se apeleazǎ la comertul prin magazine de vanzare ale altor unitǎti economice.

Canalul scurt: producǎtor-intermediar-intermediar-consumator final

Este canalul prin care sunt vandute majoritatea produselor agroalimentare. Este specific unitǎtilor care produc cantitǎti mari de produse. Este canalul care are ca prim intermediar angrosistul iar cel de-al doilea intermediarul, magazinele de vanzare cu amǎnuntul ale altor unitǎti economice.

Comercializarea produselor alimentare prin intermediari este justificatǎ mai ales pentru unitǎtile mijlocii si mari pentru ca acestia sǎ-si vandǎ intreaga productie.

Canalul lung: producǎtor-intermediar-intermediar-intermediar-intermediar-..consumator final (are cel putin doi intermediari)

Este specific produselor agroalimentare cu termen de valabilitate mai mare, respectiv produselor agroalimentare provenite din import. Se practicǎ de cǎtre unitǎtile care se adreseazǎ pietei nationale ǎi pietei externe.

Distributia prin pietele de gros

Se preteazǎ legumelor, fructelor si altor produse perisabile. Acest sistem reprezintǎ o formǎ specificǎ de canal lung, menit sǎ contribue la omogenizarea productiei din punct de vedere calitativ.

Varianta optimǎ de distributie pentru un produs agroalimentar se poate alege folosind urmǎtorul model de maximizare a profitului unitar:

, in care:

Pr/kg=profitul unitar, pentru fiecare formǎ de distributie in parte

P=pretul unitar de vanzare

Q=cantitatea de produse ce se comercializeazǎ printr-o formǎ de distributie

c=costul unitar de productie

Cdt=cheltuieli totale de distributie

Cpt=cheltuieli totale de promovare

Introducandu-se in formula de mai sus datele necesare, se poate calcula si afla care este varianta optimǎ de distributie pentru un anumit produs, si se poate lua, pe baza rezultatului o decizie.

2.2 Logistica de distributie a produselor agroalimentare

Inainte da a vorbi despre logistica de distributie , ne vom ocupa de lantul logistic al produselor agroalimentare.

Logistica se poate defini ca fiind procesul cu care se gestioneazǎ intr-o manierǎ strategicǎ transferul si stocarea materialelor, componentelor si produselor finite incepand de la furnizori, traversand societatea panǎ la ajungerea produselor la consumatori. (Martin Christofer)

Despre logisticǎ Philip Kotler a afirmat cǎ "implicǎ planificarea, realizarea s i controlul fizic al materialelor si produselor finite, de la punctele de origine la punctele de utilizare, in vederea satisfacerii necesitǎtilor consumatorilor in conditiile obtinerii de profit".

Dintre factorii care au determinat aparitia logisticii precum si reevaluarea rolului acesteia in cadrul unitǎtilor agroalimentare, putem enumera:

sporirea in ritm rapid a cheltuielilor de transport;

posibilitǎtile limitate de crestere a eficientei productiei;

mutatiile inregistrate in gestiunea stocurilor ;

innoirea si diversificarea fǎrǎ precedent a productiei de mǎrfuri; 

necesitatea organizǎrii si coordonǎrii adecvate a fluxurilor informationale; 

utilizarea pe scarǎ tot mai largǎ a calculatoarelor si revolutia informaticǎ; 

initiativele legate de calitate (TQM);

preocupǎrile de protejare a mediului ambiant.

Toate etapele implicate, direct sau indirect, in satisfacerea unei cereri specifice a clientului, de la punctul de origine (materii prime) panǎ la punctul de consum (produsele finite cumpǎrate de clienti) poartǎ numele de lant logistic.

Lantul logistic se mai poate defini ca fiind o succesiune de procese si fluxuri care se combinǎ in diferite entitǎti ( stadii ) pentru a satisface cererea clientilor pentru un anumit produs, producand, in acelasi timp, si profit pentru toti participantii la acest circuit economic. Fiecare dintre fluxuri genereazǎ costuri dar si valoare adugatǎ produselor tranzactionate, prin transferul de la un stadiu la altul in cadrul lantului logistic al produsului luat in analizǎ.

Figura 1:Ciclul logistic.

Printre avantajele implementǎrii unui lant logistic se numǎrǎ:

produsele sunt prezente doar acolo unde este nevoie si in cantitatea minimǎ cu adevǎrat necesarǎ;

reducerea nivelurilor de stoc si a costurilor depozitǎrii;

rationalizarea transporturilor;

imbunǎtǎtirea programǎrii productiei.

Transportul si distributia este o componentǎ esentialǎ a lantului logistic. Logistica de distributie a produselor agroalimentare prezintǎ o serie de particularitǎti care derivǎ din particularitǎtile pe care le are piata produselor agroalimentare. Aceste particularitǎti ale pietei sunt:

Caracterul sezonier al ofertei cumulat cu caracterul continuu al cererii de produse agroalimentare ridica o serie de probleme cu privire la asigurarea continuitatii ofertei in cantitati si calitati omogene.

Piata produselor agroalimentare s-a caracterizat si se caracterizeaza, in continuare, prin interventia statului pe de-o parte pentru sustinerea achizitiilor de inputuri, iar pe de alta parte pentru sustinerea preturilor de vanzare;

Piata produselor agroalimentare este o piata imperfecta sau partial perfecta, dintre cele cinci trasaturi ale economiei de piata perfecte aceasta indeplinind trei si anume:

atomicitatea cererii si ofertei;

intrarea si iesirea libera pe / de pe piata;

perfecta mobilitate a factorilor de productie.

Piata produselor agroalimentare se caracterizeaza printr-o gama foarte variata de produse ceea ce da posibilitatea consumatorilor de a alege dintr-o gama variata de produse si chiar produse similare. Totodata, producatorii de produse agroalimentare care realizeaza si comercializeaza pe piata produse in cantitati mari se confrunta cu o serie de probleme legate de aducerea produselor cat mai aproape de consumatori (legate de distributie).

Produsele agroalimentare se caracterizeaza, chiar in cadrul aceleiasi grupe de produse, prin sezonalitate producerii si vanzarii produselor ( mai ales ale celor perisabile).

O alta particularitate este aceea ca produsele agroalimentare pot avea destinatii diferite si anume: consum proaspat; depozitare; industrializare; export.

Aceasta particularitate face necesar sa se aplice (practice) canale de distributie diferite, care implica costuri de distributie diferite si posibilitatea de a controla produsele pe perioada distributiei. De asemenea, veniturile realizate de producatorul agricol sunt dependente de aceste destinatii si de canalele de distributie utilizate.

O particularitate a comercializarii productiei agricole, in Romania este faptul ca in paralel exista o piata taraneasca (care este considerata o piata neloiala) cu piata societatilor comerciale, agentilor economici, care prin tratamentul discriminatoriu creat datorita platilor efectuate la Bugetul de Stat (TVA, impozitul pe salarii), determina existenta concurentei neloiale .

Particularitǎtile prezentate mai sus sunt luate in considerare de producǎtori si distribuitori pentru stabilirea unei politici de marketing realiste menite sǎ contribuie la revigorarea sistemului agroalimentar.

Logistica de distributie reprezintǎ ansamblul operatiunilor care contribuie la transferul produselor de la producǎtor la consumatorul final. Principalele activitǎti sunt:

Transportul

Stocarea

Depozitarea

Manipularea fizicǎ

Fluxul informational.

Modalitǎtile prin care se poate realiza transportul sunt:

Transportul rutier-specific produselor agroalimentare destinate mai ales pietei interne. Luand in considerare gradul mare de perisabilitate a produselor, acestea se preteazǎ transportului rutier;

Transportul feroviar-pretabil cerealelor si altor produse neperisabile care sunt distribuite in cantitǎti mari;

Transportul pe apǎ-se practicǎ in cazul tǎrii noastre pe Dunǎre (pentru transportul intern) si pe Marea Neagrǎ (pentru export);

Transportul aerian-detine o pondere nesemnificativǎ in total.

Stocarea produselor agroalimentare are ca principal scop gestionarea eficentǎ a stocurilor prin fundamentarea stocurilor optime, asigurarea receptiei cantitative si calitative, prin dimensionarea cantitǎtilor de produse ce urmeazǎ a fi livrate, asigurarea stocurilor de rezervǎ, a celor sezoniere si a celor in pregǎtire.

Depozitarea se aflǎ in stransǎ legǎturǎ cu stocarea. Are ca particularitate principalǎ asigurarea conditiilor de microclimat, capabile sǎ mentinǎ, sǎ pǎstreze cantitatea si calitatea produselor.

Depozitele se impart in:

Magazii simple-fǎrǎ investitii specifice in asigurarea climatului.

Silozuri-pretabile pentru cereale;

Depozite cu ventilatie mecanicǎ;

Depozite frigorifice.

Manipularea produselor agroalimentare are ca scop principal cresterea productivitǎtii muncii in aceastǎ activitate, prin utilizarea unor mijloace mecanice de manipulare.

Fluxul informational este cel mai important element al logisticii de distributie deoarece este util tuturor participantilor la filiera de produse agroalimentare astfel:

a)      Producatorul agroalimentar - printr-o informare corecta si la timp repereaza foarte usor pietele profitabile si isi orienteaza productia catre acele piete profitabile.

b)      Cosumatorii - printr-o informare corecta pot sa-si asigure maximum de utilitate cu veniturile de care dispun.

c)      Producatorii de ambalaje - stiu care este cerinta de astfel de produse si isi adapteaza productia la cerere.

d)     Transportatorii / unitatile de transport - isi programeaza structura "parcului auto" si aleg rutele optime de transport.

e)      Ministerul Transporturilor - isi fundamenteaza politica privind infrastructura rurala si regionala.

f)       Guvernul - isi programeaza politica de piata ( marketing ) a produselor agroalimentare etc.

Constituirea si intretinerea unui sistem informatic cade in sarcina sectorului public deoarece investitiile necesare infiintǎrii si intretinerii unui astfel de sistem pentru piata agroalimentarǎ sunt enorm de mari, neputand fi suportate de sectorul privat.

In tǎrile dezvoltate cea mai practictǎ formǎ este vanzarea prin intermediari (intreprinderi specializate in comercializare), in Romania aproape toti micii producǎtori au adoptat vanzarea directǎ a produselor pe pitǎ. Spre deosebire de acestia, marii producǎtori practicǎ vanzarea prin intermediari sau vanzarea dualǎ.

Imbunǎtǎtirea si modernizarea distributiei necesitǎ o analizǎ de cost periodicǎ. Studierea costurilor comparative de-a lungul canalului de dsitributie relevǎ canale profitabile si este importantǎ in aprecierea modalitǎtilor in care poate fi imbunǎtǎtitǎ profitabilitatea.

2.3 Modernizarea distributiei si tendintele in tarile dezvoltate

Modernizarea se poate infǎptui si prin alegerea distributiei specializate in detrimentul celei directe. Printre avantajele oferite de acest fel de distributie enumerǎm:

O intreprindere specializatǎ in distributie poate sǎ obtinǎ o competentǎ comercialǎ (cunoasterea pietelor, a tehnicilor mederne de vanzare si promovare a mǎrfurilor:

De asemenea poate sǎ rentabilizeze folosirea echipamentului (instalatiilor) si a serviciilor comerciale etc.

In tǎrile moderne , sistemul agroalimentar modern asigurǎ distributia produselor agricole si alimentare prin canale specifice, care formeazǎ un sistem de distributie ce acoperǎ intreg teritoriul tǎrii, produsele fiind transportate de la un capǎt la altul al tǎrii in cǎutarea unor pite profitabile. Prin acest sistem se asigurǎ un flux stabil de produse.

Ca un factor de modernizare putme mentiona si infiintarea marilor galerii comerciale agroalimentare.Ele pot fi regionale, situate la periferia marilor orase, avand o suprafatǎ de vanzare de circa 30000 mp, intercomunale, cu o suprafatǎ de vanzare de 5000-30000 mp si cu 30-50 puncte de vanzare, galeriile comerciale, care de regulǎ se dezvoltǎ in zone rezidentiale, prin amenajarea unor pasaje, cu o suprafatǎ de 3000-8000 mp si regrupeazǎ 20-50 de mici magazine.

Crearea acestora are ca obiect atragerea unei mari diversitǎti de comercianti, in spetǎ de alimente, pentru a exercita o puternicǎ atractie comercialǎ.

Principalele tendinte inregistrate in evolutia distributiei mǎrfurilor alimentare, in ultimele decenii, sunt:

Concentrarea distributiei:constituirea de mari grupuri de distribuitori care se asociazǎ pentru a infrunta centrele de cumpǎrare si a crea platforme moderne de distribuire;

Internationalizarea societǎtilor de distributie;

Cresterea suprafetelor de vanzare a magazinelor;

Restrangerea specializǎrii punctelor de vanzare;

Extinderea magazinelor de tip hard-discount;

Rationalizarea metodelor de gestiune in comertul cu alimente;

Reducerea numǎrului de comercianti;

Pregǎtirea de cǎtre centrele de cumpǎrare a unor negociatori specializati;

Adaptarea ambalajului, a formelor si metodelor de vanzare si a logisticii la schimbǎrile pietei;

Cresterea cheltuielilor de comunicare etc.

Veriga cea mai deficitarǎ in distributia produselor agroalimentare este cea a comertului de gros. Cei mai multi agenti economici care actioneazǎ in acest domeniu au un profil de activitate eterogen, incluzand si operatiile de intermediere, care nu rǎspund, in marea majoritate a cazurilor, functiilor comertului de gros, si mai ales, nu presteazǎ servicii specifice grosistului.

Este necesarǎ reorganizarea distributiei produselor agroalimentare si sǎ se promoveze, in functie de particularitǎtile zonale ale consumului si de conditiile concrete ale pietei romanesti, acele circuite si canale de distributie care favorizeazǎ si faciliteazǎ crearea structurilor asociative si integrative intre partenerii aflaai pe filierele de produs si care asigurǎ cele mai mari avantaje.

Sǎ luǎm spre exemplificare domeniul cǎrnii (figura 2), circuitele de distributie cu cele mai mari avantaje sunt 3 si 4, cu conditia creǎrii unor societǎti specializate in pǎstrarea de servicii logistice, care sǎ preia tot circuitul viu al cǎrnii. Ele pot asigura lantul de frig necesar si pot stimula asocierea crescǎtorilor de animale. Circuitele 4,5 si 6 , reprezentand comertul cu carne asociat si integrat necesitǎ inzestrarea abatoarelor cu instalatii si utilaje moderne de prelucrare a cǎrnii si de ambalare a produselor rezultate, de portionare si de asigurare a lantului de frig. In acelasi timp magazinele specializate in desfacerea cǎrnii si preparatelor din carne trebuie inzestrate cu echipamente si dotǎri tehnice necesare mentinerii stǎrii de prospetime a produselor si igienei.

Figura 2: Circuitele de distributie la carne.

In Romania sistemul de distributie modernǎ specific tǎrilor dezvoltate este incǎ la inceput, nivelul de colectare a produselor este in formare. Centre de colectare viabile pot fi intǎlnite in sfera de actiune a procesatorilor de lapte.

In concluzie acest sistem de distributie nu poate face unor cantitǎti mari de produse, intr-o perioadǎ de timp datǎ, nu poate stabili relatii comerciale profitabile si nici nu poate oferi servicii substantiale, cum ar fi conditionarea, sortarea, ambalarea si furnizarea de produse de calitate. Acesta este unul din motivele pentru care grosistii si detailistii preferǎ sǎ cumpere produse agroalimentare.

Bibliografie

Agromarketing - editia a II - a.Prof.univ.dr. Victor MANOLE, Lect.univ.dr. Mirela STOIAN, Prep. Raluca Andreea ION.

Logistica intreprinderilor agroalimentare.Caiet de lucrari aplicative.
Conf.univ.dr. Nicolae ISTUDOR Asist.dr. Raluca Andreea ION

Prep.drd. Mircea Marian MITROI, Editura ASE, 2006.

Politici agricole. Acorduri europene.Prof.univ.dr.Gabriel POPESCU.

Dezvoltarea durabila si implicatiile economico-financiare ale organizarii exploatatiilor agricole.Lect.univ.dr.Carmen Valentina RADULESCU.

Dezvoltarea rurala si regionala a Romaniei in perspectiva integrarii in Uniunea,

Conf.univ.dr. Nicolae ISTUDOR, Editura ASE, Bucuresti 2006.

Institutul National de statistica www.insse.ro

Ministerul Agriculturii si dezvoltarii rurale www.maap.ro

Agentia Nationala de Consultanta Agricola www.consultantaagricola.ro

Anuarul statistic 2006.

Anexa 1

Evolutia suprafetelor si a efectivelor de animale in agricultura ecologica

Evolutia suprafetelor si a efectivelor de animale in agricultura ecologica in perioada 2000-2006.

Evolutia productiilor in agricultura ecologica

Evolutia productiilor in agricultura ecologica in perioada 2000-2006. Sursa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltǎrii Rurale www.madr.ro

Anexa 2

Suprafata medie a unei exploatatii agricole