Daunatorii porumbului

DAUNATORII PORUMBULUI

1 NOTIUNI GENERALE DESPRE DAUNATORII PLANTELOR

Daunatorii plantelor de cultura fac parte din urmatoarele increngaturi si clase:

Increngaturi  Clasa

Nematode (Nematoda)  -Secernentea

Moluste (Mollusca)  -Gasteropode (Gasteropoda)

Artropode (Arthropoda)  -Arahnide (Arachnida) Insecte,

hexapode (Insecta, hexapoda)

Vertebrate (Vertebrata) -Pasari (Aves) Mamifere

(Mammalia)

1.1. Nematode

In aceasta clasa sunt cuprinse animale mici (in jur de 1 mm), cu corpul cilindric nesegmentat, filiform sau fusiform. La unele specii se intalneste diformismul sexual la care masculul este viermiform,iar femela are corpul in forma de para. Sunt cunoscuti sub numele de viermi. Denumirea clasei provine de la cuvintele ,,nematos" care inseamna fir si ,,helmins" care inseamna vierme.

Nematozii au corpul acoperit cu o cuticula tare, chitinoasa, trasparenta sau colorata. La unele specii cuticula este neteda, iar la altele prezinta la exterior diferite formatii (spini, carene, solzi).

Traiesc si se inmultesc in sol, in tesuturile plantelor sau pe material organic in descompunere. Majoritatea speciilor se inmultesc prin partenogeneza ovipara. Ouale sunt depuse pe substratul de hrana (sol, planta) intr-o masa mucilaginoasa de culoare alba-galbuie. Viermii se hranesc cu continutul celulelor pe care le perforeaza cu ajutorul stiletului. In timpul hranirii ei injecteaza saliva care, datorita continutului in substante toxice, provoaca necrozarea sau deformarea tesuturilor.

1.2. Gasteropode

Aceasta clasa cuprinde specii acvatice sau terestre cu corpul format din trei parti: cap, masa viscerala si picior. Piciorul este asezat sub pantece de unde provine si denumirea clasei. Unele specii au corpul golas si se numesc limacsi, iar altele il au acoperit cu o cochilie. Organele corpului sunt asimetrice.

Gastropodele traiesc si se inmultesc atat in mediul acvatic, cat si in cel terestru. Acestea din urma sunt nocturne si fitofage, parazitand diferite specii de plante din flora spontana si cultivata. Se inmultesc prin oua, care sunt depuse in sol sau pe plante. Perioadele calduroase si umede favorizeaza inmultirea, pe cand cele secetoase cu temperaturi ridicate sau perioadele cu temperaturi scazute determina intrarea in diapauza a melcilor.

Specii daunatoare: limaxul canusiu (Derosceras agreste).

1. Arahnide

Clasa Arahnida se imparte in mai multe ordine. Dintre acestea, ordinal Acarina cuprinde reprezentanti cu importanta pentru agricultura.

ACARIENI (ACARINA, ACARI)

Acarienii fitofagi constituie o grupa de daunatori de dimensiuni mici (sub 1 mm), cu corpul oval la unele specii, piriform sau cilindric la alte specii, de culoare rosie, bruna, verzuie sau galbuie. Corpul lor este nesegmentat si provine din contopirea a doua parti: prosoma sau cefalotoracele (partea anterioara) si opistosoma sau abdomenul (partea posterioara). Tegumentul este moale si extensibil, prevazut cu perisori rari.

Acarienii traiesc si se inmultesc pe substraturile vegetale. La majoritatea speciilor reproducerea este sexuata. In dezvoltarea lor trec prin urmatoarele stadii: ou, larva hexapoda, protocrysalis (stadiu imobil), protonimfa, deutoctysalis (stadiu imobil), deutonimfa, teliocrysalis (stadiu imobil) si adult. In raport cu conditiile de viata pot da nastere la mai multe generatii pe an.

Unele specii colonizeaza frunzele si lastarii plantelor producand depigmentare organelor, manifestare cunoscuta sub numele de acarinoza. Alte specii se dezvolta in interiorul diferitelor organe (frunze, lastari) si produc hipertrofii (basicari) diferit colorate cunoscute sub numele de erinoze.

Majoritatea speciilor de acarieni fitofagi se dezvolta intens in perioadele calduroase si secetoase. Perioadele racoroase si umede stanjenesc activitatea lor. Temperatura optima de dezvoltare este cuprinsa intre 24-30 grade C, iar umiditatea relativa optima este de 40-60%.

1.4. Rozatoare

Rozatoarele reprezinta un important grup de animale deosebit de daunatoare pentru agricultura. Acestea contribuie la raspandirea unor periculoase boli de la om si animale, cum sunt: leptospiroza, trichinoza, tenioza s.a.

Rozatoarele sunt mamifere de talie mica sau mijlocie, terestre, subterane sau semiacvatice. Traiesc in colonii sau izolat, in galerii subterane sau cuiburi facute din resturi vegetale la suprafata solului sau in depozite de produse agroalimentare. Majoritatea speciilor hiberneaza in adaposturi. Inmultirea in masa a rozatoarelor se inregistreaza in anii cu iernii usoare, cu primaveri si toamne calduroase si cu ploi putine.

Specii daunatoare: soarecele de camp, sobolanul de apa, harciogul, popandaul.

1.5. Insecte

Numele de insecta privine de la cuvantul latinesc insectum, care inseamna intretaiat-segmentat. Deci, insectele sunt animale cu corpul format din segmente. Ele au urmatoarele caractere comune:

1. Corpul este impartit in trei regiuni distincte: cap, torace, abdomen.

Capul este prevazut cu o pereche de antene, cu aparat bucal si organe vizuale.

Toracele prezinta pe partea dorsala doua perechi de aripi, iar pe partea ventrala trei perechi de picioare.

Abdomenul este lipsit de apendici articulate. Apendicii rudimentari se gasesc numai in stadiul larvar la unele insecte (fluturi, viespi).

2. Au corpul acoperit cu un tegument tare care formeaza scheletul extern al insectelor.

Au respiratie traheala si cutanee.

4. Au un sistem nervos ganglionar si un sistem-muscular striat tranversal.

Marimea corpului variaza intre 0,25 mm si 150 mm. dimensiunile de care se tine seama la caracterizarea si deschiderea speciilor sunt: lungimea, latimea si grosimea. Lungimea se masoara pe axa mediana longitudinala, de la marginea anterioara a capului fara a se tine seama de antene, si pana la extremitatea posterioara pe axa transversala. La fluturi, latimea se masoara cand insectele au aripile intinse, de la extremitatea varfului unei aripi si pana la extremitatea cealalta, folosindu-se si notiunea de anvergura. Inaltimea sau grosimea se masoara pe axa perpendiculara sau dorsoventrala a corpului.

2. ECOLOGIA INSECTELOR

Ecologia se ocupa cu raportul ce exista sau se creeaza intre diferite organisme si factorii mediului inconjurator, cunoscuti sub numele de factori de mediu sau ecologici. Acestia pot fi climatici, edafici, biotici, tehnici.

2.1. Factorii climatici

In cadrul acestui grup de factori se urmareste influienta temperaturii, umiditatii si luminii asupra dezvoltarii si inmultirii insectelor.

Temperatura. Insectele sunt animale poikiloterne adica au temperature corpului mai mare cu 0.5-1 grad C decat temperature mediului inconjurator. Temperatura mediului in care traiesc si se inmultesc insectele are o influienta deosebita asupra acestora. Influienta temperaturii se manifesta atat direct cat si indirect. Actiunea directa a temperaturii consta in determinarea intensitatii si naturii proceselor metabolice. In general temperatura ridicata si umiditatea optima scurteaza durata vietii, in timp ce tempetaturile joase o lungesc. Actiunea indirecta a temperaturii consta in influienta pe care o exercita asupra ritmului de crestere si dezvoltare a plantei gazda.

Comportarea insectelor la temperaturi scazute. Cand temperatura mediului ambiant se situeaza sub pragul biologic inferior de dezvoltare a insectelor, acestea cad in amortire si in timp scurt mor, ca urmare a inghetarii apei libere care iese din celule si ocupa spatiile intercelulare. Unele insecte rezista la temperaturi scazute , astfel: ouale afidelor, ale acarienilor, precum si omizile nalbarului si fluturelui auriu care rezista pana la temperature de -36 grade C. Majoritatea insectelor rezista pana la -12 grade C.

Comportarea insectelor la temperaturi scazute. Temperaturile ridicate, care depasesc pragul superior de dezvoltare, produc moartea insectelor, ca urmarii a coagularii substantei proteice. Unele insecte suporta temperaturi destul de ridicate. Astfel, gargarita graului (Calandra Granaria) si gargarita fasolei (Acanthoscelides obsoletus) rezista pana la temperatura de 45 grade C.

Umiditatea. Umiditatea mediului influienteaza direct dezvoltarea si inmultirea organismelor. Insectele se dezvolta in cadrul anumitor limite de umiditate, care variaza la diferite grupuri de insecte intre 45 si 85%.

Unele insecte prefera locuri mai umede. Acestea se numesc higrofile (viermii sarma). Altele prefera terenuri cu umiditate scazuta. Acestea se numesc xerofile (gandacul ghebos).

Cand umiditatea scade sau depaseste limitele accesibile insectei se produc tulburari in organism, care pun in pericol viata insectei. Gargarita graului nu se dezvolta atunci cand temperatura cerealelor scade sub 12%.

Lumina. Lumina influienteaza in mod direct progesele biologice si fiziologice ale insectelor. Impreuna cu temperatura si umiditatea are un rol important in declansarea diapauzei. In ceea ce priveste reactia insectelor fata de lumina, acestea pot manifesta un fototropism pozitiv sau fototropism negativ.

2.2.Factorii edafici

Solul. Prin insusirile sale solul influienteaza dezvoltarea multor insecte. Majoritatea insectelor prefera soluri cu umiditate moderata si reactie neutra. Unele prefera soluri usoare, altele soluri acide. Cand se produc modificari in insusirile naturale ale solului, acestea au influienta si asupra insectelor. Cunoscand preferintele insectelor care se dezvolta in sol, se poate interveni prin diferite lucrari in sensul crearii conditiilor nefavorabile dezvoltarii lor.

2.Factorii biotici

Din grupa factorilor biotici fac parte hrana, parazitii si pradatorii insectelor, precum si epizotiile. Toti acesti factori influienteaza mult atat dezvoltarea cat si repartizarea zonala si gradul de inmultire al insectelor.

Hrana. Dupa regimul de hrana insectele se impart in:

-insecte fitofage, care se hranesc cu organe verzi sau uscate ale plantelor;

-insecte zoofage (carnivore), care se hranesc cu organisme animale vii sau moarte;

-insecte pantofage (omnivore), care au un regim alimentar mixt. Majoritatea insectelor daunatoare in agricultura fac parte din grupa fitofage.

In prezenta hranei preferate si in cantitati indestulatoare insectele se dezvolta normal. O hranire insuficienta sau cu plante mai putin preferate produce perturbari in metabolismul insectelor.

Pradatorii si parazitii. Inmultirea in masa a insectelor este mult stanjenita de un important grup de dusmani naturali. Unii sunt pradatori ai insectelor; altii sunt parazitii lor. Pradatorii se hranesc direct cu insecte, comportandu-se ca adevarati carnivori. Ei fac parte din clase diferite de animale. Dintre insectele pradatoare sunt: buburuzele care se hranesc cu paduchii verzi de frunze sau cu paduchii testosi, carabidele care se hranesc cu diferite omizi s.a.

Parazitii se dezvolta pe seama insectelor. Unii paraziteaza ouale, altii omizile, nimfele sau chiar insectele adulte. Cele mai importante insecte parazite fac parte din ordinile Himenoptera (viespi) si Dioptera (muste).

Epizotiile. Pe langa paraziti si pradatorii animali, insectele mai pot fi atacate si de parazitii vegetali. Cunoasterea acestor dusmani naturali ai insectelor daunatoare prezinta o deosebita importanta in combatere.

2.4.Factorii tehnici

Prin folosirea unor lucrari menite sa mareasca arealul culturilor agricole sau sa mentina potentialul productiv al unei culturi se produc schimbari de ordin cantitativ si calitativ in comunitatea agrobiocenotica. Aceste schimbari sunt concretizate prin inmultirea unor specii care pana la aplicarea lucrarii respective aveau numai o importanta faunistica, prin aparitia unor populatii rezistente la produse insecticide, prin modificarea metabolismului organismelor vegetale si animale.

3 VIERMII SARMA

(Agriotes spp.)

Se gasesc mai ales in solurile umede si grele (luncile raurilor, lunca Dunarii). Principalele specii din Romania sunt: Agriotes ustulatus, A. obscurus, A. ustulatus v. flavicornis, A. sputator si A. pilosus.

Adultii nu produc daune insa larvele sunt extreme de vatamatoare, prezentand o polifagie accentuata. Dintre cereale, porumbul sufera cel mai mult din cauza atacului viermilor sarma, indeosebi in perioda rasaririi plantelor si in primele faze de vegetatie, cand larvele ataca boabale pe cale de germinare sau radacinile abia formate. Dupa insamantare, larvele se concentreaza spre boabele de porumb, le rod embrionul, apoi pratund in endosperm, adesea ramanand intact doar tegumentul. Ca urmare, la rasarirea culturii se constata mari goluri. Atacul continua si dupa rasarirea plantelor, acestea fiind roase in zona coletului sau in punctual de ramificatie al radacinii. Frunzele plantelor atacate se ingalbenesc, se ofilesc si se usuca de la varf catre baza si intreaga planta piere in scurt timp. Plantele atacate care supravietuiesc au vegetatia mult intarziata.

Atacul viermilor sarma este caracteristic primaverilor reci si umede, cu insamantare adanca ce intarzie rasarirea. In asemenea conditii chiar o larva/m2 poate provoca numeroase goluri in culturile de porumb.

Adultii au lungimea cuprinsa intre 7 si 12 mm, de culoare bruna-roscata sau bruna-inchisa. Pe partea ventrala a toracelui prezinta un organ cu ajutorul caruia sar, provocand un pocnet, de unde si numele popular de gandaci pocnitori. Larvele, denumite popular virmii sarma, au corpul cilindric, subtiat la capete, acoperit cu un tegument puternic chitinizat, de culoare galbena-portocalie, avand lungimea pana la 25 mm. prezinta o generatie la 4-5 ani. Adultii apar la suprafata solului in mai-iunie si pot fi observati in stare active pana la jumatatea lunii iulie, prezentanad o activitate, de obicei, crepuscular nocturna, dar pot fi observati si dimineata,deplasandu-se de la o planta la alta. Ei se hranesc cu polenul mai ales al plantelor umbelifere. In aceasta perioada se desfasoara activitatea de copulatie si ponta. Depunerea oualor are loc in terenul cu umiditate ridicata, in care scop, femelele cauta terenuri complet acoperite de vegetatie, avand stratul de la suprafata destul de umed spre a le fi asigurata posibilitatea patrunderii in sol la adancimea de 1-5 cm. Ouale sunt depuse izolat sau in grupe mici. Ele sunt sensibile la uscaciune.

Larvele abia eclozate sunt mici, de cativa milimetri, de culoare alba, se hranesc cu humus si pe masura ce cresc se hranesc cu ramificatiile fragede si subtiri ale radacinilor. Statul de larva dureaza 3-4 ani. In cursul dezvoltari lor, larvele axe cu deplasari pe verticala si orizontala, in functie de conditiile de umiditete, temperatura si hrana. Astfel, toamna coboara pentru hibernare la 30-40 cm adancime, iar primavera revin in stratul superficial. De asemenea, vara mai ales in perioadele extreme de calduroase si secetoase, larvele se refugiaza in straturile mai adanci. In afara de acestea deplasari pe verticala, impuse de factorii climatici, larvele efectueaza deplasari orizontale in cautare de hrana. In al 3-lea sau al 4-lea an de la aparitie, in functie de specie, in iulie-august, larvele ajunse la maturitate se transforma in pupe, din care dupa aproximativ trei saptamani apar adultii, forma sub care hiberneaza in sol, in loja nimfata pana la primavara urmatoare.

Inmultirea daunatorului este favorizata de temperaturi moderne ale aerului si de umiditate excesiva a solului. Umiditatea reprezinta factorul determinant pentru prezenta larvelor de viermi sarma la culturile de porumb, chiar daca exista in exces. Dezvoltarea oului, cresterea si dezvotarea larvelor, practic, nu pot avea loc in soluri cu un continut redus de apa. Asa se explica, ca cele mai infestate culture de porumb sunt situate in zonele cu soluri podzolice, lacovisti, brun-roscat de padure sau pe solurile cu apa freatica aproape de suprafata, in luncule raurilor si in incintele indiguite ale Dunarii. In legatura cu prezenta viermilor sarma in culturile de porumb, importanta are planta premergatoare. Astfel, culturile caracterizate prin densitati mari de plante la unitatea de suprafata, densitati in masura sa asigure o acoperire completa a solului si deci sa asigure o consevare a umiditatii chiar in stratul superficial, favorizeaza inmultirea viermilor sarma. Printre aceste culturi se numara: pasunile, fanetile, trifolienele, cerealele paioase.

Avand in vedere preferinta daunatorului pentru terenuri cu pasuni, fanete, leguminoase perene, culture foarte dese, este necesar ca la stabilirea prognozei densitatilor larvei sa se tina seama de aceste plante premergatoare.

Pentru prevenirea atacurilor si combaterea viermilor sarma importanta au masurile profilactice. Dintre masurile agrofitotehnice se mentioneaza: araturi de vara si toamna,imediat dupa recotarea culturilor contribuie la reducerea populatiilor acestor daunatori; evitarea insamantarii porumbului in terenuri care in anul anterior au fost ocupate cu o cultura deasa, culturi de grau cazute si imburuienate, care au mentinut stratul de la suprafata solului intr-o permanenta stare de umezeala; preferarea ca premergatoare a plantelor mai putin atacate de viermii sarma (mazarea, fasolea, inul, rapita, mustarul, coriandrul, bobul, lintea); aplicarea de ingrasaminte naturale care au o actiune nociva asupra larvelor; amendarea cu calciu a solurilor podzolice si drenarea terenurilor cu umiditate ridicata; pe solurile infestate cu viermi sarma sa nu se semene mai adanc de 8-10 cm, depasirea acestei adancimi fiind in favoarea daunatorului si, de asemenea, sa se asigure o densitate de plante mai mare la ha.

Ca masura chimica eficace si economica de prevenire a atacului viermilor sarma se foloseste frecvent tratamentul aplicat la samantacu: Furadan 35 ST, Diafuran 35 ST, Carbodan 35 ST, Carbofuran 350, la doza de 28 l/tona de samanta; Promet 400 CS, 25 l/t samanta; Cruiser 350 FS, 9 l/t samanta; Gaucho 600 FS, 6 l/t samanta; Cosmos 250 FS, 5 l/t samanta; Cosmos 500 FS, 2,5 l/t samanta; Semafor 20 ST, 2 l/t samanta.pe soluri cu umiditate suficienta, rezultate bune s-au obtinut si prin utilizaea produsului granulat Sinolintox 10 G administrat in sol cu ajutorul granuloaplicatorului pe rand, o data cu semanatul, la doza de 20 Kg/ ha

4 GARGARITA FRUNZELOR DE PORUMB

Tanymecus dilaticolis)

Cunoscuta si sub numele de "gargarita de porumbiste" sau "ratisoara porumbului" este raspandita, la densitati ce depasesc pragul economic de daunare, in special in zonele din sudul, sud-estul si estul tarii, unde poate produce pagube deosebite culturilor de porumb. Este mai putin pagubitoare in partea de sud-vest si vest si fara importanta economica in nordul si centrul tarii.

Aceasta insecta este considerate ca cel mai periculos daunator al porumbului, hranindu-se insa si cu alte plante cultivate (floarea-soarelui, sfecla de zahar, sorgul, graul, orzul, soia, lucerna etc.) si spontane mai ales, palamida si mohorul. Pe plantele de porumb, adultii au cel mai ridicat consum de masa verde in 24 de ore si cea mai mare prolificitate. Insecta nu se dezvolta in culturile de mazare, deoarece nu ofera conditii favorabile de inmultire.

Atacul adultilor la plantele de porumb incepe din faza de rasarire. Caracteristic pentru gargarita porumbului sunt rosaturile frunzelor, incepand de la margine spre interiorul limbului. Sunt frecvente cazurile cand, pri roaderea transversala si bazala, frunza se frange. Tot datorita atacului de la baza plantei, frunzele surprinse in cornet prezinta la aparitie perforari circulare, dispuse transversal pe limb. Plantele atacate in timpul rasaritului, in faza de tepuse si pana la faza de 2-3 frunze pot fi roase pana sub nivelul solului, in zona coletului. In mod obisnuit, mai ales daca acestei perioade ii corespunde un timp calduros si uscat, plantele astfel atacate pier, putanduse observa in sol tulpinile uscate si brumificate. Aceasta este perioada cea mai periculoasa pentru culturile de porumb. Intr-o faza mai inaintata de dezvoltare a plantelor, gandacii ataca numai frunzele marginale sub forma de trepte. In aceasta faza, plantele se refac, inregistrandu-se o intarziere de vegetatie si o reducere a productie. Aprecierea daunelor produse de acest daunator nu trebuie facuta numai dupa plantele complet distruse, ci si dupa intensitatea atacului plantelor care supravietuiesc. Cand plantele de porumb trec in faza de 4-5 frunze, adulti le parasesc si se hranesc pe diferite plante spontane.

Spre deosebire de adulti, care se pot hrani cu aparatul foliar al numeroaselor plante, la larve nu este tot aceeasi situatie. Datorita faptului ca in majoritatea lor, larvele se afla in ultuma varsta, etapa de maxima nutritie, in a doua jumatate a lunii iulie, cultura de porum este una din putinele, daca nu unica, ce poate oferi in acea perioada o masa de radacini relative fragede la adancimea la care coboara ele. O planta din flora spontana, care, de asemenea, satisface din acest punct de vedere cerintele speciei, este palamida. Prin atacul lor, larvele nu produc daune insemnate.

Rezulta ca porumbul aspunde, in mare, cerintelor adultilor, dar si cerintelor vitale ale stadiului de larva. Asa se explica inmultirea masiva, cu character explosive, a speciei pe terenurile pe care se practica monocultura porumbului mai mult de 2 ani.

Adultul este de culoare bruna-cenusie, apropiata de cea solului uscat, ceea ce face ca la prima vedere sa treaca neobservat. Lungimea corpului este de 5-9 mm.

Gargarita frunzelor de porumb are o singura generatie pe an. Adultii hiberneaza in sol la adancimea de 40-60 cm, exemplare isolate putand fi gasite pana la 100 cm. cand, in locurile de hibernare, temperature solului ajunge la 4 grade C, ceea ce de obicei are loc spre sfarsitul lui februarie, adultii parasesc lojiile nimfate si migreaza treptat spre stratul superficial al solului (1-10 cm), unde stau pana exista conditii climatice favorabile aparitiei si anume temperatura medie la suprafata solului de 9 grade C. ei apar la suprafata solului in a doua jumatate a lunii martie, inceputul lunii aprilie. Activitatea insectei se desfasoara in orele insorite ale zilei, mai ales, cand temperature solului depaseste 18 grade C. la inceput, adultii se hranesc cu cereale paioase sau duferite plante spontan, in special palamida. De indata ce incepe sa rasara porumbul, gargaritele se concentreaza masiv pe aceasta cultura unde are loc hranirea, copulatia si ponta. Rezulta ca cea mai mare parte din oua este depusa in lanurile de porumb. Ouale sunt depuse la o mica adancime in sol sau pe bulgarii de pamant, izolat sau in grupe mici de pana la 10 oua. Dupa eclozare, larvele coboara treptat in sol, incat inainte de impupare sunt localizate in stratul cuprins intre 40 si 60 cm si chiar mai adanc. Noii adulti, care apar in masa in a doua jumatate a lunii august, raman in diapaza in loja pupala pana in primavera urmatoare.

Gargarita porumbului este o insecta prin excelenta termofila, character ce explica unele particularitati ale diferitelor stadii. Astfel, adultii sunt foarte active cand temperature medi diurnal trece de 20 grade C, iar timpl este secetos. Dimpotriva , temperature sub 20 grade C, cat si precipitatiile stajenesc foarte mult activitatea adultului. Acest character termofil explca si migratia larvelor catre adancimi depasind 40 cm. Un strat cu un continut redus de apa si fara fructuatii de tamperatura, ofera conditii optime pentru larve aflate in ultima varsta, pentru pupa si pentru adult.

Rezulta ca insecta, fiind xerofila, poate produce pagube foarte mari in conditiile unor primavera caracterizate prin temperaturi medii zilnice ce depasesc 20 grade C si, in general, in zilele cu puternica insolatie si lipsa de precipitatii.

Referitor la prognoza este de aratat ca datorita faptului ca adultii in diapauza se gasesc la adancimea de peste 40 cm. Porumbul, cultivat dupa o planta nefavorabila insectei (mazare, fasole, soia, grau, orz, in ), lasa in sol o rezerva de pana la 3 exemplare/m2. Porumbul, dupa al 2-lea an de cultura lasa o rezerva de 10-15 exemplare/m2, iar dupa al 3-lea an peste 15-20 exemplare/m2. Rezulta deci ca prognoza evolutiei daunatorului se poate face, in functie de planta premargatoare, iar in cazul porumbului si de anul de cultura.

Avand in vedere aceasta situatie, combaterea gargaritei porumbului, se face diferentiat. In solele in care planta premergatoare a fost o paioasa de toamna, borceag, fasole, soia, in, nu se avertizeaza de obicei executarea tratamentelor chimice, intrucat densitatea inregistreaza valori de pana la 3 exemplare/m2. Daca planta premergatoare a fost porumbul sau floarea-soarelui sfecla de zahar, sorgul, protectia culturii se se asigura prin tratamentul semintei care reprezinta metoda eficace economica si putin poluanta de combatere a daunatorului. Se recomanda produsele de baza de carbofuran (Furadan 35 ST, Diafuran 35 ST, Carbodan 35 ST )la doza de 25 l/t samanta.

Este de remarcat ca in ultimii ani impotriva acestui daunator au fost avizate produsele: Gaucho 70 WP la doza de 12,5 Kg /t samanta, Ghauco 600 FS, 8 l/t samanta, Cruiser 350, 9 l/t samanta. Pentru sole cu densitati foarte foarte reduse de Tanymecus dilaticolis, sub 5 exemplare/m2, ceea ce de obicei, se reslizeaza in sole unde au foast cultivate alte plante in afara de porumb, este avizat produsul Promet 400 SC, 25 l/t samanta.

In cazul in care, datorita coditiilor extreme de favorabile daunatorului, se manifesta atac evident, se recomanda aplicarea tratamentului de corectie cu Regent 200 SC, la doza de 0,1 l/ha sau cu Victenon 50 WP, la doza de 0,750 Kg /ha, aplicate pe plante in faza de 3-5 frunze.

Dintre masurile agrofitotehnice o masura de prevenire a daunatorului prezinta rotatia culturilor. O anumita importanta in reducerea atacului daunatorului o au lucrarile de intretinere prin care se asigura distrugerea buruienilor. Distrugerea buruienilor din culturile de porumb duce la distrugerea gargaritelor existente.

5 SFREDELITORUL PORUMBULUI

(Ostrinia nubilalis)

Se intalneste in toate zonele de cultuta a porumbului, atacuri puternice fiind inregistrate in Banat, Transilvania, zona de coline, Lunca Dunarii si vaile principalelor rauri din tara.

Este o insecta polifaga insa pagubele cele mai mari le produce la culturile de porumb. Larvele mici se hranesc cu frunze sau panicule. Pe frunze sa observa orificii mici, uneori acestea au o dispozitie lineara, datorita faptului ca frunza a fost perforata in faza de verticil. La panicule, larvele rod staminele si formeaza ramurile si peduncului paniculului, care se frange cu multa usurinta in timpul vantului si ploilor. Prin atacul inflorescentelor mascule este afectat procesul de polenizare. Daune mai mari sunt produse de larvale mai avansate in dezvoltare, care sapa galerii in tulpina sau in pedunculul stiuletilor. In dreptul orificiilor, de obicei apar gramajoare de rumegus, de culoare alba-galbuie-maronie. Pe o tulpina se poate observa unul sau mai multe orificii, incepand de la internodurile superioare catre cele inferioare, in interior corespuzandu-le galerii neregulate de diferite marimi. Cavitatile existente si vatamarile determina o stanjenire a dezvoltarii plantelor, precum si o frangere a numeroase tulpini sau stiuleti, ceea ce adesea are ca rezultat o sistavire a boabelor si deci o reducere a productiei. Frangerea tulpinilor si a stiuletilor creaza conditii favorabile de fuzarioza. Trebuie aratat ca frangerea tulpinilor creeaza mari dificultati la recoltarea mecanica a porombului.

Fluturii, intre cele doua extremitati ale aripilor desfacute au latimea de 25-30 mm la femele si 20-25 mm la masculi. Culoarea este galbena-deschisa la femele si bruna-cenusie la masculi. Oul este turtit, alb si neted; ponta are aspectul unei picaturi de ceara. Larva matura are corpul de culoare alba-cenusie, uneori de nuanta roz, de 20-25 mm lungime. Sfredelitorul porumbului erneaza ca larva matura in tulpinile plantelor gazda. Zborul in masa al fluturilor si, ca urmare, depunerea masiva a oualor are loc in ultima decada a lunii iunie si prima decada a lunii iulie si in sudul tarii si Banat si in primele doua decade a lunii iulie in Transilvania si nordul Moldovei. Fluturii au o viata nocturna si sunt favorizati de o umiditate relative ridicata a aerului. Femelele depun ouale pe frunze, sub forma de pete ceroase, de culoare alba numite ponte, ce pot contine, de obicei, 10-20 oua. Premergator ecloziunii, in masa ceroasa se disting puncte negre, reprezetand capetele larbelor. Aparitia masiva a larvelor are loc in primele doua decade a lunii iulie in sudul tarii si Banat si in ultimile doua decade ale lunii iulie in Transilvania si nordul Moldovei. Ajunse la completa dezvoltare la sfarsitul lunii iulie, inceputul lunii august, larvele intra in diapauza. In sudul tarii, o parte neinsemnate din larve, de obicei cele provenite din ecloziuni, se impupeaza si la sfarsitul lunii iulie, inceputul lunii august apar fluturii care dau nastere generatiei a doua.

Dinamica populatie de O. nubilalis este puternic influientata de o serie de factori, dintre care se mentioneaza cei climatici. Astfel, temperaturile ridicate si seceta din timpul depunerii pontei duc la o reducere pronuntata a depunerii oualor si la uscarea lor in proportie destul de mare, iar ploile si vanturile puternice determina pieirea in masa a larvelor in perioada de cloziune si pana la patrunderea lor in zona tecii frunzelor si in tulpinile de porumb.

Lupta impotriva acestui daunator se bazeaza, in special, pe masuri preventive, dintre care importanta deosebita are diminuarea rezervei biologice din natura. In acest scop, este indicate taierea cocenilor in lan dupa recoltare distrugerea prin ardere primavara timpuriu aresturilor de coceni folositi in hrana vitelor, precum si a cocenilor neutilizati si a altor plante gazda. Importanta deosebita prezinta hibridarea de hibrizi de porumb toleranti fata de atacul daunatorului.

Pentru zonele in care culturile de porumb sunt puternic atacate, se recomanda aplicarea tratamentelor chimice cand 50% din planta prezinta perforari pe frunze, folosind produsul granulat Counter 5 G, la doza de 40 Kg/ha, sau Mocap 10 G, la doza de 20Kg/ha. Insecticidal se concetreaza in verticilul plantei sau deasupra tecii, unde cu apa provenita din roua formeaza o solutie in care larvele pier.