Daunatori ai plantelor tehnice

Daunatori ai plantelor tehnice

PADUCHELE NEGRU AL SFECLEI - Aphis faba, Scop. Ord. Homoptera, Fam. Aphididae.

Este raspandit pe tot globul, fiind daunator mai ales culturilor de sfecla si de bob furajer, in tara noastra se intalneste in toate regiunile.

Descriere. Forma aptera are corpul globulos, de 1,8-2,5 mm lungime, de culoare neagra mata, neagra verzuie, mata. Baza si varful antenelor sunt de culoare neagra, restul articulelor au culoare deschisa. Antenele sunt formate din 6 articule, care nu depasesc 2/3 din lungimea corpului. Picioarele sunt relativ scurte, cu femurele brune, tibiile gal­bene cu extremitatea distala fumurie, iar tarsele sunt negre. Coada este scurta cu baza groasa, conica, de culoare neagra, iar corniculele sunt cilindrice, scurte (de 0,2-0,3 mm), de asemenea de culoare neagra. Forma aripata are corpul mai zvelt, de 1,4-2,2 mm lungime. Culoarea este neagra-lucioasa, bruna-negricioasa sau bruna-verzuie. An­tenele sunt mai lungi decat corpul, formate din 6 articule, pe al treilea articol antenal cu 11-20 fose olfactive. Antenele si picioarele sunt in totalitate negre. Masculul are corpul ingust, aproape triunghiu­lar.

Larva este asemanatoare cu adultul, mai mica, de culoare mai deschisa si nearipata.

Biologie si ecologie. Specia este migratoare, planta-gazda primara fi­ind Evonymus sp., Viburnum sp., Phyladelphus sp., iar plante-gazda se­cundare diferite specii de plante cultivate (sfecla, bobul, salata, macul, floarea-soarelui) si spontane (loboda, palamida etc.). Din ouale de rezis­tenta, in primavara, apar larvele de femele "fondatoare' (fundatrix). Acestea se raspandesc pe lastarii si frunzele plantelor-gazda primare si se hranesc intepand si sugand sucul celular. Ajunse la maturitate femelele fondatoare partenogenetic si vivipar, dau nastere la prima generatie de femele fundatrigene din care tot partenogenetic si vivipar se inmul­tesc alte cateva generatii fundatrigene. Incepand din a doua generatie de fundatrigene apar si forme aripate care, parasind plantele gazda pri­mare, se raspandesc si colonizeaza frunzele si tulpinile diferitelor plante gazda secundare. Migratia, urmata de decolonizarea completa a arbustilor, corespunde fenologic cu lignificarea lastarilor acestora. Pe planta gazda secundare afidul se inmulteste partenogenetic si vivipar in timpul verii, avand 7-8 generatii de virginogene aptere. Spre toamna in coloniile de virginogene apar formele sexupare, aripate, care zboara din nou pe plantele gazda primare, unde dau nastere formelor sexuate, iar acestea, dupa copulare, depun 3-7 oua de rezistenta la baza mugurilor sau in crapaturile-scoartei ramurilor arbustilor, oua care vor ierna (Knechtel si C. Manolache, 1940).

Dinamica densitatii populatiilor de afide este foarte mult influentata factorii abiotici si biotici. La baza autoreglarii densitatii populatiilor de afide se afla cerintele mari de hrana si spatiu: pe ma­sura ce concurenta creste populatia scade, noii adulti migrand pe alte plante. Fertilizarea cu azot mai ales in conditiile lipsei ingrasamintelor fosfatice, contribuie la cresterea populatiilor de afide in culturile de sfecla. Vremea rece si mohorata determina in final o reducere in popu­latiile de afide, chiar daca initial se inregistreaza o densitate mare. Un important factor limitativ al inmultirii afidelor il constituie activitatea intensa a speciilor pradatoare (Coccinella septempunctata, Staphilinus sp., Chrysopa perla, Syrphus sp.) si parazite (Aphidius spp.). Se apre­ciaza, ca buburuza Semiadalia undecimpunctata poate distruge 75% din populatia de afide. Speciile pradatoare reduc mult afidele pe cand fur­nicile (Lassius niger) le protejeaza impotriva pradatorilor (Sorauer,

Plante atacate si mod de daunare. Formeaza colonii compacte pe fata inferioara a limbului frunzelor. Dauneaza prin inteparea si sugerea sucului celular, producand rasucirea frunzelor (pseudocecidii). In culturile de seminceri ataca de asemenea lastarii si inflorescentele, florile rama­nand sterile, sau in inflorescente producandu-se samanta putina si cu calitati biologice reduse. Pagubele indirecte se datoresc instalarii fumaginei pe roua de miere eliminata de insecte pe organele atacate. Paduchele este si un important vector al unor boli virotice la sfecla, lupin, fasole s.a. (Sorauer, 1957; Kennedy si colab., 1962).

Combatere. Dintre masurile agrofitotehnice, se recomanda asolamentele de lunga durata si o rotatie corespunzatoare a culturilor (fiind excluse celelalte plante gazda secundare), aratura adanca de toamna, fertilizarea echilibrata, pregatirea unui pat germinativ de calitate, asigura­rea uniformitatii, utilizarea de samanta drajata, distrugerea buruienilor si in special a celor din familiile Chenopodiaceae si Polygonaceae. Cultu­rile de sfecla se vor amplasa la distante cat se poate de mari de paduri, si se vor distruge arbustii care constituie plante gazda primare pentru daunator. In cazul ca nu se dispune de samanta drajata se va face pudrarea semintelor sau glomerulelor cu Heptaclor (0,8 kg/100 kg), in amestec cu TMTD (6 kg/100 kg).

Combaterea chimica se realizeaza prin aplicarea de tratamente la plantele gazda primare cu insecticide organofosforice, de contact (Carbetox 37 CE - 0,4%, Ultracid 40 CE - 0,1%, Onefon 80 PS 0,15%, Danex 80 PS - 0,15%, Sumithion 50 CE - 0,l%) sau cu actiune sistemica (Sinoratox 35 CE 0,15%, Metasystox 50 CE - 0,15%), carbamice (Olititox 85 PU - 0,1%) si/sau piretroide (Decis 2,5 CE - 0,05% s.a.).