Tehnologia cresterii albinelor

TEHNOLOGIA CRESTERII ALBINELOR

Cresterea albinelor sau apicultura este stiinta care are ca obiect de stu­diu viata, comportamentul si activitatea albinelor melifere (Apis meliifera) in scopul obtinerii de produse apicole si polenizarea culturilor agropomicole.

in tara noastra, cresterea albinelor este una din cele mai vechi indelet­niciri ale populatiei si s-a dezvoltai pe aceste meleaguri in conditii naturale deosebit de favorabile asigurate de situarea tarii in spatiul carpato-danubian, tinut cu conditii de exceptie privind clima, relieful si vegetatia care au determi­nai an de an dezvoltarea familiilor de albine si obtinerea, in decursul mileniilor, a unor insemnate productii apicole.

Ca urmare a particularitatilor biologice pe care le poseda, albinele melifere se deosebesc de alte vietuitoare ingrijite si exploatate de oameni. Dato­rita modului de viata, se situeaza printre insectele sociale cele mai evoluate intrucat isi desfasoara activitatea dupa normele biologice care le caracterizeaza, convietuind in familii formate dintr-un numar mare de indivizi care prin modul de organizare si autoreglare pot sa mentina unitatea cuibului. Cea mai impor­tanta particularitate biologica a albinelor este insa aceea legata de aptitudinea de acumulare a rezervelor de hrana peste necesarul de consum al familiei.

In conditiile naturale de astazi, in buna masura modificate de practi­carea agriculturii si, in special, de chimizarea acesteia, ingrijirea familiilor de albine impune masuri si tehnologii care se inscriu pe coordonate noi deosebit de importante determinate de necesitatea asigurarii de catre om a conditiilor pe care nu de mult le oferea natura pentru dezvoltarea familiilor de albine.

Astfel, pe masura reducerii resurselor naturale de cules, ca urmare a defrisarii padurilor si fanetelor, pentru punerea in valoare a terenurilor necesare agriculturii si in consecinta scaderea productiilor apicole, a aparut din ce in ce mai necesara interventia omului in vederea ingrijirii albinelor pentru realizarea de familii puternice capabile sa supravietuiasca noilor conditii de cules si sa obtina productii apicole sporite.

Amplasarea familiilor de albine pe vetre de stupina situate in apropierea unor masive cu plante melifere, cu secretie de nectar abundenta, care sa poata fi valorificate inca de la inceputul primaverii asigura, in buna masura, obtinerea de recolte de miere si mentinerea unui echilibru biologic favorabil vietuirii albine­lor.

in prezent, prin tehnologii speciale, apicultorul poate pregati fa­miliile de albine pentru valorificarea culesurilor de primavara, mentinerea acestora in stare activa in perioada de vara, cresterea de albine tinere si asigurarea rezervelor de hrana de calitate in sezonul de toamna pentru buna organizare a iernarii albinelor. Toate acestea sunt etape deosebit de importante in ingrijirea familiilor pentru satisfacerea conditiilor nece­sare pregatirii albinelor in vederea valorificarii superioare a resurselor melifere din flora spontana si cultivata.

De asemenea, adapostirea si intretinerea familiilor de albine in diferite sisteme de stupi cu volum reglabil care sa permita dezvoltarea in cursul anului de unitati biologice puternice cu spatii suficiente pentru de­pozitarea culesurilor de nectar acumulate, constituie un factor important pentru obtinerea unor productii mari de miere necesare atat albinelor cat si producatorilor apicoli.

Intretinerea diferentiata a familiilor de albine potrivit conditiilor pe care le ofera zonele bioapicole din tara noastra are, de asemenea, o im­portanta deosebita in economia apicola intrucat asigura, pentru fiecare tip de cules, o metodologie specifica de intretinere a albinelor ce difera in mare masura, ca perioada de timp si tehnica de lucru, la stupinele amplasate in zona de stepa fata de stupinele situate in zona colinara sau de munte.

Pentru sporirea productiei apicole in zonele in care dezvoltarea familiilor de albine nu se coreleaza cu inflorirea plantelor melifere ce asigura realizarea principalelor culesuri de nectar din zona, un rol im­portant in corectarea acestei situatii il are practicarea tuturor procede­elor de intretinere a albinelor menite sa asigure dezvoltarea familiilor potrivit cu evolutia resurselor melifere in vederea valorificarii in cele mai bune conditii a culesului de nectar din zona respectiva.

Cunoasterea evolutiei de-a lungul mileniilor si aplicarea corecta in productie a tehnologiilor de crestere si intretinere a familiilor de albine reprezinta, in timpurile noastre, unul din factorii principali care pot asigura dezvoltarea acestora in scopul valorificarii culesurilor si realizarii de produse apicole conform resurselor melifere existente si potentialului productiv al albinelor autohtone.

IMPORTANTA CRESTERII ALBINELOR

Din cele mai vechi timpuri, albinele au avut un loc important in evolutia vietii pe pamant. Inca din indepartatele ere geologice aparitia albinelor - in ca­drul unor complexe si complicate procese evolutive - a insemnat, fara indoiala, dobandirea acelui rol pe care-l au si astazi si anume de agenti polenizatori ai plantelor ce acopereau ecosistemele zonale si continentale. Marea raspandire pe care o cunosc in prezent rasele de albine denota o accentuata capacitate de adaptare a acestor insecte la cele mai variate conditii de relief, clima si vegetatie intre albine si plante s-a creat o legatura indisolubila pe care savantul francez GASTON BONNIER a sistematizat-o astfel: "Albinele au nevoie de flori ca sa traiasca si florile au nevoie de albine ca sa rodeasca'. Aceasta afirmatie face ca albina, in traditia ca si in istoria actuala, sa aiba intiietate printre insectele utile.

O privire retrospectiva asupra istoriei omenirii evidentiaza ca omul s-a legat de albina din cele mai vechi timpuri cand el era un culegator de miere si inca nu crestea albine linga adapostul lui. Prezente ale acestor culegatori de miere se mai intalnesc si astazi in societatile umane mai putin evoluate, ca de pilda in zone din Asia sau Africa. Este de observat ca in cadrul istoriei cresterii animalelor, albinele se constituie ca una dintre primele vietuitoare pe care omul si le-a apropiat pentru a obtine pretioasele produse, mierea si ceara. De aceea nu este deloc gresit cand se afirma ca istoria omenirii se intrepatrunde organic cu istoria apiculturii.

Suficiente date istorice, arheologice, lingvistice, etnografice si folclo­rice atesta cu prisosinta o asemenea intrepatrundere de-a lungul mileniilor si pana in zilele noastre.

Chiar daca, in comparatie cu alte specii, albina - datorita particu­laritatilor ei biologice - prezinta un foarte puternic caracter conservator in sensul ca interventia omului in viata si activitatea ei nu se poate petrece decat in acord cu instinctele speciei - solid consolidate genetic - totusi putem remarca interesul si preocuparea omului de a cunoaste si exploata aceasta harnica insecta. De regula la animalele domestice principalele trei elemente ce definesc "artificializarea totala' in scopuri productive a cresterii acestor specii sunt: adapostul, hrana si inmultirea. La albine s-a reusit numai artificializarea partiala

a adapostului prin stupul cu rame mobile, cu remarca evidenta ca fagurele in care albina desfasoara activitati specifice este construit in mod natural.

Atunci cand ne referim la albine denumim familia - o activitate bine sudata si organizata instinctual dupa reguli riguroase caracteristice si altor insecte sociale ca de pilda furnicile - pentru ca albina singura, in afara familiei, nu poale trai.

In privinta hranei, albina manifesta un puternic conservatorism prefacand nectarul si polenul florilor ca hrana glucidica respectiv ca hrana pro­teica. Astfel, hranirea artificiala dirijata nu cuprinde decat foarte putine prepa­rate bazate in principal pe zaharul industrial ca atare sau invertit. Cat despre nutritia artificiala proteica, utilizarea inlocuitorilor de polen nu a cunoscut o generalizare desi s-a dovedit ca faina de soia, drojdia de berc inactivata si lap­tele praf degresat pot suplini in parte deficitul de polen din natura.

Referitor la inmultirea albinelor, aceasta se realizeaza pe cale naturala artificializarea producandu-se numai in cazul roirii artificiale si a insamantarii artificiale (deci controlata) a maicilor si cu toate ca este o metoda bine pusa la punct nu se utilizeaza in practica larga avand mai mult importanta in lucrarile de cercetare stiintifica.

Sintetizand rolul si importanta albinelor in economie si viata oamenilor trebuie sa precizam ca apicultura este inainte de toate o importanta ramura a agriculturii care prezinta interes atat din punct de vedere economic si social pentru produsele directe ce se obtin de pe urma cresterii lor, cat si ecologic ca urmare a polenizarii plantelor entomofile in urma careia se realizeaza rezervele de hrana pentru existenta albinelor, pasarilor si mamiferelor, precum si a semintelor cu un rol cheie in perpetuarea si supravietuirea plantelor.

ALBINA SI FAMILIA DE ALBINE

Albina este o insecta, animal nevertebrat caracterizat de alcatuirea cor­pului din trei parti principale - cap, torace si abdomen, la randul lor compuse din mai multe segmente acoperite cu un invelis tare - chitinos, de prezenta a sase picioare articulate si cu aripi membranoase.

Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de insecte -Ordinul Hymenoptera (are doua perechi de aripi membranoase), familia Apidae, genul Apis, specia melifera pe care o ingrijim si in tara noastra. La acest ordin apare viata sociala si organizarea indivizilor in familie, echivaland prin functionalitate cu un organism, ceea ce atrage cu sine diviziunea muncii, ingri­jirea in comun a urmasilor, adunarea si prelucrarea in comun a hranei, concen­trarea puterii reproducatoare a organismului la una singura din femele -matca si la cativa masculi - trantorii si reglarea in comun a caldurii organismului social. Consecinta a acestei vieti sociale - aparitia populatiei mari de indivizi cu functii de intretinere - lucratoarele, acumularea de rezerve de hrana, totul cu remarca­bile adaptari si dezvoltari in morfologie ale sistemului digestiv, respirator, mus­cular, nervos, reproducator, excretor, exceptionale performante ale organelor de simt, ale sistemului enzimatic si hormonal, din toate rezultand spectaculoase aspecte de comportament.

Date fiind aceste perfectionari, familia albinei melifere este considerata in zoologie ca "supraorganism'- in care functiile de nutritie,respiratie, aparare si reproductie au atat nivel individual cat si social. Aparitia a doua caste la sexul femei (matca si lucratoarea) este expresia inaltei diviziuni a muncii atinsa de specie in indeplinirea functiilor sociale. De retinut: nu matca, unica, este nou­tatea in evolutie, ci lucratoarea - aceasta este, in perfectiunea ei - o minunata diversiune de la dezvoltarea reproductiva, normala, a femelei.

Pentru a intelege comportamentul si viata albinei in stup, pentru a invata corect posibilitatile de a ingriji si exploata albinele, in concordanta cu modul natural de desfasurare a vietii lor este necesara cunoasterea alcatuirii corpului lor si a dezvoltarii. intrucat lucratoarea este individul majoritar in fa­milie, si a fost cel mai bine studiata, majoritatea descrierilor sunt facute pe ea. Ori de cate ori matca si trantorele au particularitati de morfologie si comporta­ment ele vor fi mentionate.

ROIREA

Cand ritmul pontei si al ecloziunilor depaseste rata mortalitatii lucratoarelor, populatia creste constant pana se atinge stadiul in care fie dato­rita unor factori sociali fie limitarii spatiului in stup, familia se divide. In mod normal, diviziunea are loc spre sfarsitul primaverii, intr-un moment de abun­denta de hrana. Din punct de vedere biologic este explicabil - familia fiica, roiul, urmeaza sa se instaleze, sa cladeasca noi faguri, sa acumuleze hrana si sa creasca noi generatii de albine - totul, inainte de venirea vremii reci sau a perio­adelor de lipsa de cules. Roiul este, practic, un grup de albine lucratoare insotite de o matca iar divizarea reflecta capacitatea familiei mama de a produce matci si albine lucratoare pentru roiul respectiv. Roirea presupune o stagnare tempo­rara a dezvoltarii si a acumularii rezervelor de hrana, precum si reducerea altor activitati din familia de baza.

Practic, pe cand se cladesc botcile, activitatea de cules a populatiei scade: albinele se "lenevesc' - culegatoarele gasesc cu greu albine de casa carora sa le predea proviziile aduse din camp - dureaza minute pana gasesc albine care sa accepte nectarul. Deseori situatia coincide si cu un spatiu restrans de depozitare, deci cu o aglomeratie; este vorba de un mecanism regulator sau poate de o interactiune sociala de mare importanta - amanand acceptarea hranei, albinele de casa demobilizeaza culesul. Odata cu scaderea categorica a afluxului de hrana in stup, doicile inceteaza sa mai hraneasca matca - aceasta oua din ce in ce mai putin si pierde din greutate, dar culegatoarele nu renunta la activitatea de zbor care insa capata o alta orientare - cautarea de adapost. Cercetasele isi schimba comportamentul - dansul lor pe faguri nu mai este asociat relatiilor de hrana ci indica pozitia unor posibile suporturi de fixare a roiului.

Roirea ca fenomen sesizabil de catre om incepe prin miscari si zumzete particulare - dansuri de desprindere - ale lucratoarelor; dansul este contaminant pentru lucratoarele contactate de o dansatoare, astfel incat la un moment dat o buna parte din populatia familiei aflata la unison, paraseste stupul ca roi, impreuna cu matca batrana - dupa eclozionarea primelor matci tinere. Pana la un prim loc de aterizare, nu cel definitiv, roiul pare a fi oarecum "ghidat' de cercetase - singurul moment in viata albinelor cand are loc un asemenea fenomen.

Contrar aparentelor, roiul este o masa de albine bine organizata. Sunt in el albine de toate varstele, chiar daca proportional sunt mai multe tinere decat in familia mama. In interior, lanturi de albine atarnand, degajate unele de altele, lasa intre ele suficient spatiu pentru circulatia celorlalte. La suprafata, albinele mai in varsta formeaza o coaja densa, cam de trei albine grosime, cu o deschidere catre interiorul mai degajat. Din forma aceasta, cercetasele continua sa caute in zona eventuale adaposturi. Ele descriu pe suprafata roiului dansuri asemanatoare celor de desprindere si unele asemanatoare celor care, in alte conditii, indica surse de cules. Cele care gasesc locuri mai bune danseaza mai viguros si mai indelung. Practic, durata mare este o caracteristica foarte impor­tanta a dansului. Spre deosebire de culegatoare, albinele acestea nu trebuie sa se intrerupa pentru a aduce din cand in cand mostre de hrana. Dar, tot din cand in cand, si ele se mai intorc la locul respectiv, pe care de altfel il si marcheaza cu emanatie a glandei Nasonov, care atrage albinele.

Alaturi de cateva componente cunoscute ale comunicarii in roire, unele importante, raman nedescifrate. Cunoscuta ne este secventa de intamplari deja mentionate: se reduce productia de feromon inhibitor in glandele mandibulare ale matcii, eliberind astfel lucratoarele sa cladeasca botci ;scade promptitudinea albinelor la primirea hranei, ceea ce stimuleaza la fostele culegatoare cautarea de locuri pentru cuibarire; apar dansurile de desprindere care, practic, au sensul de "hai sa mergem' (Michener) - cand roiul paraseste stupul mama si, din nou, cand paraseste locul de care a atarnat in asteptarea alegerii amplasamentului

definitiv. Necunoscutele (sau, cateva din ele): ce determina reducerea nivelului secretiei substantei de matca? Ce declanseaza incetarea hranirii matcii de catre lucratoare? Maximum ce se poate banui in legatura cu aceste aspecte se bazeaza pe actiunea feromonilor, care, fara indoiala au un rol important si in comu­nicarea de roire. Ei intervin in adunarea si stabilizarea roiului in jurul matcii - de matca depinzand, esential, coeziunea acestuia. Acidul trans-9 ceto 2-decenoic, substanta de matca, care in cuib inhiba cladirea botcilor. in roi - atrage lucratoarele, fara insa a le retine. Acidul tmns-9 hidroxi 2-decenoic, care in cuib completeaza actiunea primului, de inhibare la lucratoare a cladirii botcilor si a dezvoltarii ovarienc. este cel care induce fixarea roiului si formarea ghemului linistit (in amestec, deci, cei doi feromoni sunt raspunzatori de coeziunea roiu­lui) si totusi, stabilizarea acestuia este in final determinata de o a treia substanta, neidentificata, dar care (experimental) se poate extrage din capele de matei. Ca si in alte comportamente ale familiei de albine, feromonii nu sunt totul (desi esentiali) nici in roirc; dovada - nu matca, sursa de feromoni, este cea care alege locul de instalare si apoi pe cel de cuibarire. In conditii experimentale atragerea si fixarea roiului reuseste perfect cu un amestec de cei doi feromoni de matca + i'eiomonul Nasonov sintetic; dar, mai sunt necesare, totusi, dansurile de de­sprindere!

Tendinta de roire, insotita neaparat de prezenta indivizilor sexuati, este un caracler ereditar. Dar exista si familii care nu roiesc; ele se mentin prin sim­pla crestere si inlocuire naturala periodica a matcilor (fenomenul se numeste anecbalie). Apicultorul care nu doreste inmultirea albinelor roitoare trebuie sa favorizeze si sa inmulteasca artificial asemenea familii (voire artificiala). Dim­potriva, apicultorul care prinde si pastreaza toti roii naturali asigura perpetuarea tendintei de roire in stupina sa. Dar, atentie, primul roi, roi primar, poale fi ur­mat de desprinderea din familia mama a altuia, secundar, si a altuia, tertiar, uneori mergand pana Ia desfiintarea familiei.

in stupul parasit de roi, din una din botcile cladite de albine in perioada premergatoare de "friguri'' eclozioncaya o matca. Dupa cateva zile, de regula in varsta de 2-6 zile, ca face un zbor de imperechere - calrc asa numite locuri "de adunare a trantorilor', aflate la circa 6-15 m inaltime de la sol. In aceste aglomerari de trantori, emanatiile de subslanta sexatractanta atrag masculii, dintre care cu cativa matca se imperecheaza si de foarte multe ori repeta zborul de impcrccherc. La intoarcerea la stup, ea inca mai poarta "semnul de imperechere'- partea anterioara a organelor genitale maseule pe care albinele le extrag. Dupa cateva zile matca incepe sa oua. (Atat semnul de imperechere, cat si, mai sigur, inceputul pontei sunt folosite de crescatorii de matci ca indicii ale imperecherii si deci ale apropierii momentului optim pentru recoltarea matcilor destinate valorificarii prin vanzare sau introducerea in alte familii; in unele crescatorii se foloseste ca indiciu capacirea unei suprafete uniforme si compacte de puiet de lucratoare).

Roiul si evolutia vietii sale ca tanar organism este o expresie clara a coeziunii populatiei albinelor melifere, reglata prin actiunea unor mecanisme si substante specifice. Cert este ca numai urmarind un roi natural si comporta­mentul sau, prinzandu-l si instalandu-l intr-un stup, apicultorul poate spera ca va patrunde taina inmultirii naturale a albinelor si ca va putea stapani tehnica inmultirii artificiale.

INDIVID Si FAMILIE

Din cunostinte elementare de ordin general se stie ca nici hranirea, adica actul de inghitire a hranei, nici digestia propriu-zisa, nici excretia nu sunt legate de viata de grup. Ele se desfasoara ca acte mecanice si ca procese de fizi­ologie celulara ale individului. Dar in ciuda acestui adevar incontestabil, viata albinei melifere se scurteaza mult atunci cand, in mod accidental sau experi­mental este obligata sa traiasca izolat.

Hemolimfa constituie principalul mijloc de transport al metabolismului - foarte important pentru cunoasterea si intelegerea vietii din familie - care se bazeaza pe o circulatie sociala. Ea transporta o buna parte din substantele cu rol de reglare a ceea ce in mod empiric, dar foarte apropiat ca semnificatie, se de­semneaza cu numele de "constiinta stupului' Printre aceste substante sunt se­cretii ale glandelor salivare (hipofaringiene si mandibulare), precum si neuro-secretiile. Unul din cele mai interesante comportamente ale familiei de albine si anume, inlocuirea matcii in cazul pierderii sau invalidarii ei, se explica in buna masura prin interventia acestor secretii; de asemeni, si modul in care "stiu'albi-nele sa creasca matci din larve aflate in celule de lucratoare; dupa 30 de minu-te de ia disparitia matcii din stup, lucratoarele devin nelinistite, iar dupa maxim 24 de ore ele deja transforma cateva celule hexagonale, de lucratoare, in care se afla oua sau larve linere, in celule cilindroide, verticale - botci de salvare (spre deosebire de botcile de roire si cele de inlocuire linistita, care sunt construite de la bun inceput ca alare, in prezenta matcii). Asistam astfel la unul din cele mai extraordinare fenomene din familie: diferentierea castelor femele, avand ca pornire organismul - genetic bipotential al tinerei larve.

Principalul factor al diferentierii emana deci de Ia matca, si anume continut in substanta de matca, elaborata si eliberata de glandele mandibulare ale acesteia. Cata vreme substanta este perceputa de lucratoare, comportamentul acestora este normal si din toate larvele femeie ingrijite eclozioneaza lucratoare. In momentul cand cantitatea de feromon scade sau dispare, fara a se intrerupe ingrijirea puietului de lucratoare se deblocheaza instinctul cladirii botcilor, ori tocmai dimensiunea, forma si orientarea celulelor motiveaza, la doici, modi­ficari ale comportamentului specific de alimentare.

lata cum: larva din celula de lucratoare primeste, in mod curent, trei calitati de hrana - una alba-laptoasa, una transparenta si alta galbena, in pro­portie de 2 : 9 : 3. Cea alba este un amestec de secretie hipofaringiana si continut de gusa, iar cea galbena contine polen (aceasta din urma componenta apare numai dupa ce larva depaseste varsta de 2 1/2 zile). Larva de matca primeste in primele trei zile exclusiv hrana alba, ulterior combinatie de compo­nente alba si transparenta in proportie 1 : 1 (acesta este laptisorul de matca); ea primeste deci, proportional,mai multa hrana mandibulara decat larvele de lucratoare. Din manevrarea componentei hranei larvare doicile o ofera in con­tinuare pe cea corespunzatoare larvelor de lucratoare sau o modifica pe a celor din botei orientand astfel evolutia ocupantelor catre destinatia matca. Succesul este conditionat insa de un element fundamental - varsta larvei; maximum trei zile. Odata depasita, organismul larvei femele nu mai este bipotential; in el se produc deja modificari ireversibile, printre care reducerea drastica a numarului viitoarelor ovariole. (Deosebit de important acest detaliu pentru crscatorii de matci prezenti sau viitori). In primele trei zile aspectul si greutatea larvelor celor doua caste evolueaza similar, dar dupa aceasta varsta, nu numai calitatea hranei oferita/consumata le deosebeste, ci si cantitatea. Vizitate de zece ori mai frecvent decat larvele de lucratoare, larvele din botei mananca mai muli (laptisorul de matca are o concentratie mai mare de zahar, iar acesta are rol fagostimulant; calitatea hranei, practic concentratia ei in zahar, este perceputa de larve cu ajutorul organelor de simt aflate pe piesele bucale), si in final pupele din botei ajung de doua ori mai grele decat cele de lucratoare. Rata consumului de hrana regleaza la randul ei activitatea corpora aliata si implicit eliberarea de catre ele a hormonului juvenil; in cantitate mare, acesta duce la diferentierea castei lucratoare (inhiba dezvoltarea ovariana la larve). Acelasi hormon de­clanseaza dezvoltarea ovariana la lucratoarele adulte ramase fara matca (lucratoarele ouatoare in familia bezmetica) - aceasta la numai 24 de ore de la disparitia mateii, si in absenta oualor sau a larvelor de maximum 3 zile: insasi absenta puietului necapacit induce si ca - indirect, prin relatiile de hrana - dez­voltarea ovariana la lucratoare. inca de la inceputul dezvoltarii embrionare exista, gata imprimate, programe complicate - ele nu trebuie decat sa fie de­clansate de unul sau mai multi factori externi printre care calitatea hranei, fo-toperioada, aglomeratia. Exemplul de mai sus ilustreaza rolul de declansator al calitatii hranei.

La realizarea aceleiasi "constiinte' mai sus mentionata a stupului mai concura si simtul mirosului - anume in recunoasterea albinelor dintr-un stup si a matcii stupului (intunericul din adapost face practic imposibila recunoasterea vizuala, iar simtul auzului fiind foarte slab dezvoltat - nici sunetele nu pot servi ca indicatori sau semnale in acest scop).

Chiar si imensa cantitate de comunicare presupusa de declansarea dez­voltarii ovariene la lucratoarele adulte orfane se realizeaza prin feromoni a caror actiune se exercita indirect - prin hemolimfa, asupra hormonilor juvenili, dar si direct - asupra receptorilor pentru gust si mai ales miros.

Se considera ca indicatorii olfactivi pot fi cuprinsi in doua categorii de surse - surse interne (indicatori emanand de la insasi albina), si altele externe (indicatori provenind din mediu, din contacte cu clemente ale acestuia purtatoare de miros, de exemplu, florile); nu se cunosc deocamdata legaturi intre cele doua categorii de indicatori pe care ii folosesc albinele.

Pe post de paznic la urdinis, albinele fac o discriminare sigura a strainelor de stup - pe care le resping prin atacuri agresive, in timp ce - dupa un scurt contact antenal cu paznicul, colocatarele lor au accesul liber. Reactia fata de straine variaza ca intensitate, ca acuratete, in functie de anotimp si de abun­denta culesului: apararea stupului este intarita in perioadele cu conditii propice furtisagului.

Albinele nu fac deosebire numai intre albinele din stup si straine, ci chiar intre surorile lor (fiice ale aceleiasi matei) si alte albine din stup (eclozio-nate in stupul lor, dar din oua depuse de alta matca in alt stup si transferate ca atare, cu rama). Mai mult, isi deosebesc surorile bune de semi-surori fiice ale aceleiasi matei ca si ele, dar cu tata diferit.

Recunoasterea matcii de catre albine se bazeaza pe mirosul secretiei mandibulare componenta a "substantei de matca' Variata alcatuire chimica a secretiei permite sa se banuiasca valoarea de semnal social a unora din compo­nentii acesteia, cu actiune olfactiva. Indicator de recunoastere, secretia (deci mirosul ei) are o determinanta genetica: maicile surori sunt mai asemanatoare in aceasta privinta intre ele decat cu cele neinrudite.

Interesant, in timpul roirii, lucratoarele stupului se separa dupa genotip: cu matca dintr-o anumita descendenta paterna pleaca preponderent lucratoare surori bune ale ei, in stup ramanand preponderent lucratoare semi-surori ale ei dar surori bune cu o alta (posibila) matca, sora a sa dar din alta descendenta pa­terna (lucratoarele descendente din mama unica si tati diferiti se constituie ca

Structura genetica insasi a familiei este un factor ce intervine in me­canismul de recunoastere. Matcile imperechindu-se multiplu si amestecul de sperma implicit duc la coexistenta mai multor familii. Ca urmare, compozitia genetica a populatiei de lucratoare se modifica in cursul vietii familiei, in timp ce identitatea matcii se modifica numai cand intervine roirea sau schimbarea linistita. In conditiile acestei structuri genetice potential schimbatoare, matca este recunoscuta cu mai mare siguranta decit lucratoarele, pentru ca identitatea ei este mai constanta; mirosurile provenind din mediu furnizeaza o modalitate eficienta de mentinere a unui acelasi indicator util in recunoasterea lucratoarelor, iar indicatorii de natura genetica detinuti de lucratoare furnizeaza informatii importante, utile in identificarea maicii si a larvelor. Se banuieste ca exista presiuni contradictorii ale selectiei pentru indicatorii de natura genetica si cei provenind din mediu, devreme ce uneori functioneaza recunoasterea tovaraselor de stup indiferent de inrudirea genetica si alteori o discriminare fina, pe baza gradelor de inrudire.

Apicultorul intervine frecvent in familie cu lucrari care afecteaza siste­mele de recunoastere ale albinei. La inlocuirea matcii, spre exemplu, intr-un timp relativ scurt lucratoarele trebuie sa asimileze noi caracteristici de re­cunoastere a maicii. Ele trebuie sa invete identitatea unei matei total neinrudita lor si precedentei lor matei. O alta asemenea interventie: transferarea ramelor cu puiet, pentru egalizarea puterii, duce pe de o parte la o reducere a diferentelor genetice intre familiile respective, dar pe de alta parte la rataciri intre stupi ingreunand sarcina albinelor paznici. In sfarsit, la unificarea familiilor slabe intre ele, succesul metodei cu foaie de ziar se bazeaza pe slabele forte de aparare ale respectivelor populatii; dar la unificarile la care participa si o familie puternica, este preferabil ca mateilc initiale ale populatiei sa fi fost inrudite.

in stup mai actioneaza o serie de substante, a caror prezenta si efect erau pana nu demult ignorate sau numai banuite: substante ca si cele deja 'mentionate, dar care inca nu au fost identificate, izolate, emanand de la albine si la care albinele reactioneaza in grup (unele) sau individual (altele). Prin chimioreactiile care au loc se regleaza anumite comportamente care in ansam­blu alcatuiesc extraordinara viata sociala a albinei. Unele sunt substante "de interreactie' sau "de familiarizare' (numite generic epagine). Asemeni hor­monilor juvenili si feromonilor cunoscuti, toate contribuie la asigurarea coeziu­nii familiei sau la marcarea obiectelor care ii apartin acesteia: (1) fie una din ele, foarte persistenta, are efect chiar si pentru cadavrele de albine, care raman un timp atragatoare pentru tovarasele lor; (2) o alta marcheaza spatiul (scorbura, stup, cusca) in care cateva albine au petrecut un timp de familiarizare grabind insusirea lui de catre familie. Se parc ca cel putin partial aceasta epagina se con­funda cu propolisul; (3) existenta unei alta poate fi demonstrata de orice api­cultor cu ocazia cresterii de matei - botcile artificiale introduse in familia crescatoare, cu tinerele larve deja transvazate in ele, sunt acceptate cu mai mult sau mai putina rezerva in functie de slarea familiei; daca insa botcile sunt tinute goale, in prealabil, in stup, procentul de acceptari este mult sporit. Constatarea repetata in practica a acestui adevar a dus la generalizarea pornirii cresterilor de matci cu o introducere a botcilor goale timp de 24 de ore in stup. Nu este neaparat necesar contactul albinelor cu botcile acestea, ci pur si simplu prezenta lor in preajma; (4) apicultorul cu o oarecare experienta si cu spirit de observatie constata ca hranitorul deja utilizat este preferat unuia nou, dar nu utilizat in alta familie! Este vorba de o epagina, a 4-a in enumerarea noastra, care are rolul de respingere pentru albine straine, concomitent cu cel de recunoastere pentru albinele propriei familii; (5) daca rotim cu 180' stupul in jurul axului sau verti­cal, fara a-l deplasa, albinele culegatoare aterizeaza la intoarcere tot Ia vechiul loc al urdinisului si merg apoi, pe jos, pana la cel nou; ele urmeaza o pista foarte precisa. Dupa 10-15 minute, aterizarile au loc direct pe scandura de zbor in noua ei pozitie. Pista este trasata de albine cu o epagina.

in afara epaginelor, se numara printre aceste substante familia repulsinelor, cea a inhibinelor, a substantelor de alarma, a substantelor de cules si a atractantilor.

O repulsina a fost deja mentionata in exemplul cu hranitorul. Din acest exemplu trebuie retinut faptul ca o aceeasi substanta, ca si in cazul socio-hormonilor, are dubla capacitate - de familiarizare, intr-o familie si de respingere, in alta. Este un motiv in plus pentru ca inainte de a interveni in viata familiei, sa cautam intelegerea profunda a tuturor comportamentelor "normale' din stup. Fiecare reactie are o explicatie, care poate, pentru moment, scapa apicultorului, dar cu rabdare, spirit de observatie si cu studiu, poate fi descifrata.

Dintre substantele de alarma ale familiei, grupate ca atare pe baza pro­prietatii comune de a provoca agitatie violenta urmata de regula de agresivitate, apicultorul vine in contact cu cea din venin (acetat de izoamil) si cu cea din se­cretia glandelor mandibulare (2-heptanona). Ati remarcat deja ca dupa ce o al­bina v-a intepat, imediat se reped multe altele si inteapa in aceeasi zona a pielii? Fenomenul se datoreaza emanatiei de substanta de alarma care se scurge de-a lungul acului infipt in piele, sau pur si simplu aruncata in jur de albinele agitate.

Glandele mandibulare ale matcii manuita brutal sau inghemuita de lucratoarele intre care a fost introdusa elibereaza o secretie care, ajunsa pe tegumentul lucratoarelor din jurul ei induce, la celelalte lucratoare, o atitudine agresiva. Este un alt exemplu de multipla capacitate a unui feromon: pe de o parte atractant pentru albinele din suita, pe de alta feromon de stress si alarma.

Alectinele sau substantele de cules sunt o categorie de feromoni de natura necunoscuta, care au rolul de a permanentiza pe toata durata infloririi legatura floare-albina. Este posibil ca ele sa fie in legatura si cu indicatorii de recunoastere.

INVENTARUL APICOL

Inventarul apicol reprezinta totalitatea uneltelor necesare in vederea efectuarii unor anumite lucrari apicole sau pentru asigurarea procesului de lucru intr-un domeniu de activitate cum ar fi: adaposturi pentru familiile de albine, echipament pentru proiectia apicultorului, unelte pentru lucrari in stupina, insarmarea ramelor si fixarea fagurilor artificiali, extractia si conditionarea pro­duselor apicole, cresterea si transportul maicilor si constructii apicole.

Inventarul apicol cuprinde deci totalitatea uneltelor, obiectelor si con­structiilor apicole care apartin si reprezinta intreaga dotare a unei exploatari api­cole.

Adaposturi pentru familiile de albine (stupii)

in mod natural, albinele isi cladesc adapostul in scorburi de copaci, crapaturi de stanci, precum si in diferite locuri ferite de intemperii. Omul, aducand albinele in preajma locuintei sale, a cautat sa le asigure un adapost cit mai asemanator cu cel natural.

Cum in adaposturile naturale si in stupii primitivi fagurii construiti de albine erau ficsi si nu permiteau interventia omului, ingeniozitatea apicultorilor a condus ulterior la realizarea stupilor cu rame mobile.

Stupul de astazi este rezultatul sintezei si observatiilor efectuate in cursul anilor de generatii intregi de crescatori de albine.

Solutiile constructive adaptate pentru realizarea diferitelor tipuri de stupi sunt multiple, putanduse insa despride doua orientari distincte:

- stupi in care dezvoltarea familiei de albine si a cuibului se face pe plan
vertical, purtand astfel denumirea de stupi verticali;

- stupi in care dezvoltarea familiei si a cuibului se face pe plan orizon­
tal, incadrandu-se astfel in categoria stupilor orizontali.

Indiferent de tipul stupului - vertical sau orizontal - acesta trebuie sa asigure urmatoarele conditii:

- sa fereasca albinele si cuibul familiilor de ploaie, umezeala, vant si
arsita;

- sa fie incapator, asigurand atat spatiul necesar pentru dezvoltarea fa­
miliei, cat si pentru depozitarea rezervelor de hrana;

- sa permita marirea sau micsorarea volumului stupului in raport cu
dezvoltarea familiei si evolutia culesului;

- sa fie usor de manipulat fara sa se stanjeneasca activitatea familiei de
albine;

- partile componente sa aiba aceleasi dimensiuni spre a putea fi folosite
de la un stup la altul;

- sa fie adaptati pentru deplasarea familiilor de albine la diferite culesuri.

permita aplicarea metodelor avansate de crestere si intretinere a
albinelor;

fie rezistent.

Urmare observatiilor si cercetarilor efectuate in tara noastra, precum si faptului ca apicultura moderna cere restrangerea la minim alat a numarului de tipuri si modele de stupi, cat si a dimensiunii ramelor spre a usura circulatia materialului biologic asigurandu-se totodata conditiile optime pentru producerea de stupi si inlocuirea elementelor de stupi, precum si a celorlalte utilaje apicole aferente s-a trecut la tipizarea stupilor si principalelor unelte folosite in apicul­tura.

In acest scop au fost tipizati si standardizati stupii sistematici ce se con­fectioneaza in tara noastra. Astfel, in prezent deosebim tipurile de stupi prezentati in tabelul alaturat.

Tipurile de stupi folositi in Romania

Odata cu standardizarea stupilor au fost standardizate si ramele aces­tora, in sensul ca ramele de cuib ale stupului vertical cu un corp si magazin si ale celui orizontal sunt identice avand dimensiunile exterioare de 435x300 mm, iar cele interioare de 415x270 mm si o suprafata a fagurelui in rama de 112.050 mmp. Rama de cuib a stupului multietajat are dimensiunile exterioare de 435x230 mm, iar cele interioare de 415x202 mm si o suprafata a fagurelui in rama de 83.830 mmp.

in ceea ce priveste ramele de magazin, acestea sunt, deasemenea, identice la stupul multietajat si la stupul vertical cu un corp si magazin, avand dimensiunile exterioare de 435x162 mm, dimensiunile interioare de 415x134 mm si o suprafata a fagurelui in rama de 55.610 mmp.

Toate tipurile de stupi sunt prevazute cu dispozitive pentru fixarea ra­melor si corpurilor putand fi deplasau in stuparit pastoral.

in tara noastra se recomanda folosirea stupilor verticali, acestia permitand practicarea unei apiculturi moderne, precum si obtinerea de miere pe sortimente distincte de flora si calitate.

Stupul multietajat STAS nr. 8128/1977, este conceput dupa stupul Langstroth si Rooth, fiind insa imbunatatit si adaptat conditiilor specifice ale apiculturii din tara noastra. Face parte din categoria stupilor verticali de mare capacitate. Practic volumul stupului poate fi marit oricat, dupa nevoi, prin su­prapunerea de noi corpuri. Totodata, stupul este adaptat folosirii celor mai noi metode de crestere si exploatare a familiilor de albine.

Stupul este format din trei corpuri cu dimensiuni identice ce se supra­pun, fiecare corp avand cate 10 rame.

Partile componente ale stupului sunt: fundul stupului, trei corpuri, rama hranitor cu hranitorul interior, rama de ventilatie, podisorul despartitor, podisorul propriu-zis, capacul telescopic, tijele de fixare, blocul de urdinis si inchizatorul de urdinis.

Dimensiunile exterioare ale corpurilor sunt 490x420x245 mm, iar cele interioare de 450x380x245 mm, avand un volum util de 0,126 nv sau 126 litri. Grosimea tuturor peretilor este de 20 mm. Peretii din fata si spate ai corpurilor sunt prevazuti in partea de sus din interior cu cate un falt de 17 mm inaltime si 10 mm adancime pentru sprijinirea umeraselor ramelor. Peretii laterali sunt strapunsi pe toata inaltimea de un orificiu cu diametrul de 10 mm prin care gliseaza tija de fixare a corpurilor in timpul transportului.

in exterior, pe partea din fata si din spate, sunt prevazute doua scobituri in forma de scoica cu o adancime de 10 mm care servesc ca manere. Corpurile cat si toate piesele componente (fund, capac, podisor) nu au falt. Prin asezarea primului corp pe fundul stupului se formeaza urdinisul ce are o lungime de 380 mm si o inaltime de 20 mm. Urdinisul este prevazut cu un bloc reductor cu doua deschideri - una mai mare de 158x9 mm, iar a doua mai mica de 50x9 mm.

Ramele, cate 10 de fiecare corp sunt identice avand dimensiunile exte­rioare de 435x230 mm, iar lumina interioara de 415x202 mm.

Podisorul propriu-zis este format dintr-o rama exterioara cu latimea de 30 mm si grosimea de 15 mm avand in interior platforma podisorului formata cijn scandurele de 10 mm grosime si fixate in nul.

Podisorul, pe o parte prezinta o suprafata plana, iar pe cealalta are un refugiu (spatiu) de 5 mm fiind astfel reversibil, dupa necesitati. Pe partea mai inalta a podisorului, pe una din laturile sale scurte este prevazuta o scobitura de 50x5mm asigurand astfel, in timpul iernii, o buna aerisire a cuibului. Podisorul despartitor (Snellgrove) se aseamana cu podisorul propriu-zis deosebindu-se de acesta prin faptul ca rama ce incadreaza platforma podisorului este de 30x30 mm avand prevazute urdinisuri pe ambele parti cat si pe cele trei laturi ale ramei, totalizand 6 urdinisuri suprapuse.

inaltimea urdinisurilor este de 5 mm, partea exterioara a acestora fiind de 50 mm, iar cea interioara de 40 mm.

Hranitorul se compune dintr-un cadru de lemn si o tava metalica, prevazuta in interior cu un gratar plutitor din lemn. Pe peretii interiori ai ramei hranitorului, in doua scobituri, se fixeaza doua leaturi de lemn de 15x400x300 mm ce au rolul de a sustine tava metalica a hranitorului.

Dimensiunile tavii sunt de 384x375x45 mm, aceasta fiind confectionata din tabla gaivanizata (zincata). Hranitorul are o capacitate de circa 6 litri.

Rama de ventilatie se compune dintr-o rama cu inaltimea de 20 mm pesle care se fixeaza plasa de sarma cu ochiuri de 2-2,5 mm. Rama de ventilatie se prinde de partile laterale de doua bare de lemn de 550x50x30 mm. Pe aceste bare se sprijina capacul stupului.

Capacul este telescopic avand suprafata superioara plana. Rama laterala a capacului arc grosimea de 20 mm si inaltimea de 91 mm. Dimensiunile exte­rioare ale capacului sunt 534x463 mm si inaltimea de 101 mm.

Pentru fixarea partilor componente ale stupului, in vederea transportu­lui, acesta este prevazut cu doua tije de otel cu diametrul de 6-8 mm si o lungime de 991 mm. Partea superioara a tijei este filetata pe o lungime de 70 mm si prevazuta cu o piulita, tip fluture, ce se poate insuruba. Partea inferioara a tijei arc un orificiu cu diametrul de 3,3 mm pentru introducerea unui stift de fixare.

Stupul vertical cu corp si magazin STAS nr.l 1383/1980 este un stup de capacitate mare, volumul putand fi marit prin adaugarea sau scoaterea de magazine. Grosimea tuturor peretilor stupului cat si ai magazinului este de

20 mm.

Atat corpul stupului, cat si magazinul (catul de recolta) sunt prevazute cu cale 10 rame cu dimensiunile exterioare de 435x300 mm pentru cuib si de 435x162 mm pentru cat. Stupul cu doua magazine.are un volum util de 0,084 m³ sau 84 litri.

Acest tip de stup, datorita dimensiunilor asemanatoare cu ale stupului multietajat, permite utilizarea de elemente de Ia acesta cum sunt: fundul, magazinul, rama de ventilatie, rama hranitor si hranitorul, podisorul, rama sepa­ratoare roi, dispozitivul de impachetare, blocul de urdinis, etc.

Prin folosirea magazinelor, stupul permite realizarea de miere in sectiuni cat si pe sortimente de flora si calitate, asigurand totodata folosirea tehnologiilor modeme de intretinere a familiilor de albine.

Stupul orizontal STAS nr.4170/1976 este singurul tip de stup folosit in tara noastra ce face parte din categoria stupilor orizontali. Dezvoltarea cuibului familiei de albine la acest stup se face pe orizontala fata de sol, spre deosebire de stupii verticali unde dezvoltarea cuibului are loc pe verticala.

Corpul are forma paralelipipedica, peretii fiind grosi de 24 mm. Dimen­siunile exterioare ale corpului sunt de 516x828x400 mm, iar cele interioare de 450x780x380 mm, avand un volum util de 0,116 m³ sau 116 litri. Peretele frontal are, in partea sa inferioara, doua urdinisuri inalte de 20 mm, unul avand o lungime de 300 mm. iar celalalt de 150 mm. Fundul stupului este fix fiind intarit pe partea posterioara cu doua bare transversale cu sectiunea de 50x30 mm si o lungime de 516 mm. Capacul este rabatabil imbracand marginea superioara a corpului pe 20 mm sprijinindu-se pe braul corpului.

Partea superioara a capacului este plana, iar cele doua parti laterale au prevazute doua deschideri longitudinale, lungi de 380 mm si inalte de 30 mm avand rolul de a asigura ventilatia. in interiorul capacului, pe partile sale late­rale, se afla cate o plasa de sarma asezata oblic fiind fixata cu o stinghie asigurandu-se astfel ventilatia pe timpul transportului. Capacul este fixat de corp cu ajutorul a doua balamale.

Dimensiunile exterioare ale capacului sunt de 917x605x110 mm.

In afara ramelor, stupul orizontal este prevazut si cu doua diafragme si 6 scin durele de podisor.

Ramele, in numar de 20 au dimensiunile exterioare de 435x300 m, iar cele interioare de 415x270 mm.

Diafragmele, in numar de doua, una etansa pe toate partile formand dia­fragma separatoare, iar a doua mai scurta in partea inferioara cu 20 mm ce per­mit albinelor accesul dintr-o parte in alta.

Scandurelele de podisor au urmatoarele dimensiuni 484x130x10 mm, spatiul format intre podisor si capacul stupului foloseste pentru refugiul albine­lor in timpul transportului sau pentru introducerea pernitelor necesare protejarii caldurii cuibului pe timpul iernii.

Pentru transport, ramele sunt fixate cu ajutorul dispozitivului de fixare al acestora care este alcatuit dintr-o bara de fixare cu sectiunea de 50x40 mm si lungimea de 778 mm si doua stinghii cu sectiunea de 10x10 mm.

UNELTE APICOLE

In afara stupilor care fac parte din grupul de utilaje apicole necesare adapostirii albinelor, exista o gama variata de alte unelte necesare efectuarii di­feritelor lucrari in stupina, care se impart in diferite grupe, in raport de activi­tatea ce o desfasuram cu ajutorul lor.

Echipament pentru protectia apicultorului

Din materialul de protectie ai apicultorului fac parte: masca apicola, salopeta, halatul, sortul si manusile apicole.

Masca apicola, protejeaza capul, fata si, in special, ochii de intepaturile

albinelor. Mastile apicole se realizeaza din materiale diverse, avand totodata si forme diferite. in general se pot deosebi trei tipuri de masti:

a) masca metalica, confectionata din plasa de sarma avand forma ovala cu marginile intarite intr-o rama de tabla cositorita de care se prinde o panza ce protejeaza capul si gatul;

b) masca cu palarie, formala din doua piese separate - palaria din panza
cu bor mare intarita pe margine cu sarma de otel peste care se imbraca un voal
m forma de sac care. in dreptul fetei, arc un vizor patrat confectionat dintr-o
retea de fire negre de plastic sau din par de cal;

c) masca plianta, este formata dintr-un schelet metalic pliabil, acoperit
cu o tesatura cu ochiuri de 2,5 mm. In partea superioara masca este con­
fectionata din panza alba avand la mijloc un orificiu prevazut cu un elastic
permitand astfel etansarea cu palaria respectiva. in partea inferioara masca are
prevazut un sistem de fixare si etansare de corpul apicultorului.

Salopeta si halatul apicol, fac parte din echipamentul de protectie si de lucru al apicultorului. Salopeta se confectioneaza dintr-o singura piesa din doc, inchisa la gat, la maini si picioare pentru a nu permite patrunderea albine­lor. Halatul se confectioneaza din panza, manecile fiind stranse cu ajutorul unui elastic. Atit salopeta, cat si halatul sunt prevazute cu buzunare si sunt con­fectionate din materiale de culoare deschisa.

Sortul apicol, se foloseste, in special, la executarea unor anumite lucrari in stupina, avand rolul de protectie a imbracamintii. Se confectioneaza din p.v.c. pe suport textil.

Manusile apicole, sunt fabricate din cauciuc subtire sau piele avand cinci degete. In general, apicultorii cu experienta nu folosesc manusile apicole in timp ce lucreaza la stupi.

Unelte pentru lucrari in stupina

Utilajul pentru manuirea si ingrijirea familiilor de albine este foarte variat si se compune din obiectele de inventar necesare executarii la un nivel corespunzator a lucrarilor curente din stupina.

Rolul utilajului respectiv este de a usura munca apicultorului si a-i da posibilitatea sa execute ingrijirea familiilor de albine in conformitate cu normele tehnice de deservire. in acest scop sunt folosite: dalta apicola, afurnatorul api­col, peria, scaunul apicol, ladita pentru transportat rame, roinita, caruciorul api­col gratiile de urdinis., custile pentru matei, adapatorul, cantarul de control, du­lapul pentru pastrarea fagurilor si altele. Din aceasta suita de unelte si utilaje apicole vom descrie mai in amanunt pe cele mai importante.

Dalta apicola STAS nr.4189/1953, este realizata dinlr-o bucata de platbanda de otel cu o lungime de 190 mm si o grosime de 5 mm. La unul din capete dalta prezinta o curbura in unghi drept pe o lungime de 20 mm. Latimea daltii variaza de la 25 mm la mijlocul acesteia la 35 mm la ambele capete.

Dalta Rooth se executa dintr- o bucata de platbanda de otel cu lungi­mea de 206 mm, latimea la mijloc de 24 mm, iar la ambele capete de 40 mm. La unul din capete, varful este curbat in unghi drept. In mijlocul daltii, la o dis­tanta de 40 mm de curbura se afla un orificiu ce serveste la scosul cuielor.

Dalta multipla este o dalta cu mijlocul rotund, are la o extremitate latimea de 35 mm, iar la cealalta extremitate un mic ciocan cu dispozitiv de scos cuie.

Mai exista o serie de alte modele de dalti apicole a caror manuire este identica cu cea a modelelor descrise.

Scararul sau ridicatorul de rame. este formal dintr-o lama de otel zimtata cu varful curbat, fiind folosita la desprinderea sj ridicarea ramelor din stup.

Afumatorul apicol, prezinta o gama variata de tipuri sj dimensiuni, Indiferent de tipul de afumator, acesta se compune dinir-un recipient in care se arde material care produce mult fum (putregai, scoarta de copac, carpe vechi, etc), precum si cu un sistem de foaie eu ajutorul carora se pompeaza in partea inferioara a recipientului aer peste materialul fumigen. Fumul rezultat este eliminat printr-un orificiu amplasat in partea superioara a afumaloruiui. in raport eu cantitatea de aer pompat rezulta o cantitate mai mare sau mai mica de fum.

Dintre cele mai raspandite modele de afumatoarc apicole din tara noastra amintim urmatoarele:

Afumatorul STAS nr.10707/1976, se compune din corp, capac si foaie. Corpul are o forma cilindrica, avand in interior un corp mobil de ardere prevazut in partea inferioara cu un gratar metalic. Capacul rabatabil este conic formand un cos de evacuare a fumului. De capacul afumatorului este montai sistemul de insuflare a aerului (foaie) realizat din doua palete asezate in unghi ascutit si acoperite lateral cu o imbracaminte din policlorura de vinii. Paletele sunt mentinute departate una de alta cu ajutorul unui arc spiral fixat intre ele. Burduful este actionat manual - prin strangere se alimenteaza afumatorul cu un jet de aer dirijand astfel fumul rezultat prin cos in directia dorita

Afumatorul apicol cu capac bombat, se compune, de asemenea, din

corp, capac si foaie. Capacul este bombat, de unde ii vine si denumirea, inaltimea capacului este de 167 mm. iar corpul pana la varful conului de evacuare a fumului are o inaltime de 230 mm. in interior are un corp mobil per­forai pentru combustibil.

Mentionam ca in afara afumatoarelor descrise exista inca o gama variata de tipuri si modele de afumatoare din care amintim afumatorul A.C.A. model mare si mic, afumatorul pipa sau tigareta, afumatorul mecanic, electric, afumatorul cu gaz sub presiune, etc,

Malerialul fumigen folosit este in raport si de posibilitatile locale exis­tente. Se recomanda folosirea cu succes a putregaiului de lemn si in special de salcie, iasca, coceni de porumb, scoarta de copac, conuri de brad, carpe din plante textile, etc, toate acestea dau un fum rece si de culoare alba.

Peria apicola, foloseste pentru indepartarea albinelor de pe faguri, peretii stupului ele. fiind confectionata din par de cal sau fire de relon de cu­loare alba cu o lungime de circa 65-67 mm. Manerul este confectionat din lemn sau material plastic. Multi apicultori folosesc cu succes, in locul periei apicole, pana de pasare. Cele mai indicate sunt penele provenite de la aripile de gasca de culoare alba.

Scaunul apicol, are forma unui taburet de 40-50 cm. Inaltime si este prevazut cu 2-3 compartimente pentru scule si materiale. Are rolul atit de scaun, cit si de ladita pentru transportul sculelor apicole necesare lucrarilor in stupina.

Lada de lucru, se foloseste pentru protectia ramelor scoase din stup, de atacul albinelor hoate. Lada de lucru este confectionata din foi de placaj prinse pe un schelet de lemn. Capacitatea este de 5-6 rame, iar inaltimea lazii este in raport cu dimensiunea ramelor existente in stupina.

Coliviile (custile) pentru introducerea si transportul matcilor

Sunt de diferite modele si se folosesc de apicultori pentru protectia matcii. Amintim colivia tip Zunder, tip Titov, colivia Miller, colivia tip capac (rotunda sau dreptunghiulara), precum si colivia Benthon folosita pentru trans­portul matcilor.

Colivia Zander, este folosita, in special, pentru eclozionarea mat-cilor. Se confectioneaza din lemn, metal sau material plastic. Peretii co­liviei sunt din material plastic perforati sau din plasa de sarma. in partea superioara a coliviei exista un orificiu circular in care se introduce dopul cu botca respectiva pentru ecloziune.

in interiorul coliviei exista un mic spatiu pentru a putea cuprinde cateva picaturi de miere.

Colivia Titov, este confectionata dintr-un cadru de tabla alba co­sitorita avand, pe toate cele patru parti, prevazute orificii acoperite cu plasa de sarma. in partea inferioara a coliviei exista un capac rabatabil din lemn, iar in partea superioara are un sistem de inchidere alcatuit dintr-un subar metalic care acopera un orificiu circular cu diametrul de 15 mm, precum si o fanta dreptunghiulara de 14x4,2 mm.

Colivia Miiter, se compune dintr-un corp realizat in intregime din plasa de sarma avand la unul din capete un orificiu de 11x11 mm, placat cu doua placute cositorite (compartiment pentru serbet de zahar). in in­terior, la capatul opus, culiseaza o sipca de lemn prin care se introduce matca si albinele insotitoare, dupa caz.

Colivia capac (rotunda sau dreptunghiulara), este confectionata dintr-o rama de tabla circulara sau dreptunghiulara, acoperita pe partea superioara cu plasa de sarma, iar in partea inferioara avand o serie de picioruse metalice cu ajutorul carora se fixeaza in faguri.

Colivia Benthon, se foloseste pentru transportul matcilor. Se compune dintr-un corp de lemn de forma dreptunghiulara, avand preva­zute in interior trei compartimente circulare ce comunica intre ele, din care unul este destinat pentru hrana. La un capat al coliviei se gaseste un orificiu circular cu dimensiunea de 9 mm. Pe partile laterale sunt sa­pate doua canale prevazute cu orificii pentru asigurarea aerului necesar. Suprafata coliviei cu cele trei compartimente este acoperita cu plasa de sarma care se continua si peste orificiul de 9 mm diametru de la capatul coliviei.

Colivia din tesatura de sarma, are forma cilindrica inchisa la un capat cu sarma, iar la celalalt capat cu dop de lemn. Se foloseste curent pentru introducerea matcilor in nuclee sau familii.

Unelte pentru insarmarea ramelor si fixarea fagurilor artificiali

Pentru incheierea ramelor, perforarea si insarmarea acestora, precum si pentru fixarea in rama a foilor de faguri artificiali se folosesc urmatoarele unelte: sablonul pentru fixarea distantei orificiilor de perforare, perforatorul si

dispozitivul pentru insarmarea ramelor, calapodul pentru fixarea fagurilor artifi­ciali, pintenul apicol si canita pentru topit ceara.

Planseta calapod universala A, raspunde tuturor cerintelor, fiind adaptata pentru mai multe tipuri de rame si anume atat pentru rama stupului orizontal, cat si pentru cea a stupului multietajat sau rama de magazin. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unor sipci glisante prin care se modifica dupa nevoie gabaritul plansetei. Planseta calapod B - pentru fixat faguri artificiali in rame sectiuni pentru miere.

Sablonul pentru fixarea distantei orificiilor, serveste pentru marcarea corecta a locurilor unde urmeaza a fi practicate orificiile necesare trecerii sar­melor de care se fixeaza foaia de fagure artificial. Este confectionat din lemn. tabla sau carton.

Perforatorul este folosit la gaurirca ramelor in vederea insarmarii, poate fi de mai multe feluri, in raporl de productivitatea ce se intentioneaza ti se realiza. De la folosirea sulei de cismarie, la perforatorul cu un ac sau cu mai multe ace

( 5 ace), actionat manual su mecanic, in carte caz, acesta este actionat de un electromotor.

Pintenul apicol, se foloseste la ingroparea si fixarea sarmelor in ceara fagurelui artificial. In practica exista o gama variata de pinteni apicoli: pinten apicol simplu (drept), pinten apicol cu rozeta si pinten apicol cu rola. Pintenul apicol se executa din aluminiu, iar rozeta din alama. Acesta are forma unei rotite dintate care se invarteste usor in jurul axului central, avand sapat pe muchie un santulet care imbraca sarma si, prin apasare, o fixeaza in ceara, inainte de folosire pintenul se incalzeste la cea 70'C. Exista, de asemenea, si pinten apicol electric la care incalzirea se face cu ajutorul unei rezistente elec­trice montata in interiorul partii metalice a pintenului.

Randalina apicola serveste la fixarea fagurilor artificiali fara a fi nece­sara incalzirea prealabila a acesteia. Lungimea totala este de 170 mm. La capat are o roia confectionata din alama cu diametrul de 17 mm, avand imprimate pe partea exterioara o serie de nervuri spiralate. Randalina (valjul) se roteste usor in jurul axului sau iar prin apasare si deplasarea simultana a randalinei de-alungul sarmei, aceasta se ingroapa in ceara fagurelui artificial

UNELTE FOLOSITE PENTRU HRANIREA ALBINELOR

Hranirea familiilor de albine este operatiunea prin care apicultorul pune la dispozitia acestora anumite cantitati de hrana care pot fi de doua feluri:

a) hraniri cu substante nutritive (hidrocarbonate, proteice, vitamine saruri minerale si altele);

b) hraniri medicamentoase atunci cand in hrana respectiva se adauga anumite medicamente in scopul prevenirii sau combaterii bolilor la albine.

UNELTE PENTRU EXTRACTIA SI CONDITIONAREA PRODUSELOR APICOLE

Uneltele folosite pentru extractia si conditionarea produselor apicole sunt, de asemenea, foarte variate si se utilizeaza in functie de marimea stupinei si a productiei ce se realizeaza cantitativ si sortimental. Pentru stupinele mari, uneltele sunt perfectionate si adaptate specificului lucrarilor care necesita executarea unui volum mare de munca intr-o perioada de timp scurta. in aseme­nea cazuri, mecanizarea si electrificarea uneltelor este absolut necesara

Unelte pentru extractia si conditionarea mierii

Cel mai important produs obtinut de la albine, ca urmare a cresterii si intretinerii acestora in familii, este mierea. Uneltele folosite pentru extragerea mierii din faguri se compun din: cutite de descapacit obisnuite sau incalzite cu aburi sau electrice, masina de descapacit de mare capacitate (in cazul stupinelor mari), tava de descapacit, masa pentru descapacitul fagurilor cu miere, extractoare de diferite modele si capacitati, strecuratori pentru miere, filtre speciale si maturatoare de diferite marimi. In cazul stupinelor mari, procesul de extractie a mierii se organizeaza in centre speciale de extractie unde se folosesc masini si unelte de inalta productivitate.

Cutitul de descapacit se foloseste pentru a se putea extrage mierea din celulele fagurilor, acestia trebuind in prealabil sa fie descapaciti. In acest scop practica apicola foloseste cutitul de descapacit, ce se fabrica in diferite variante cu marimi si grosimi variabile. Principalele tipuri de cutite de descapacit sunt: cutitul de descapacit STAS 4188/53; cutit de descapacit din tabla de inox (cu lama subtire); cutit de descapacit cu aburi; cutit de descapacit electric.

Cutitul de descapacit din tabla inox, are lama lunga de 220 mm, lata de 40 mm, grosimea acestuia fiind insa redusa la l mm. Marginile sunt, de aseme­nea, bine ascutite.

Cutitul de descapacit incalzit cu aburi sau electric este incalzit, asa cum poarta si denumirea, cu aburi proveniti de la un generator de aburi sau cu aju­torul unei rezistente electrice, montata pe camasa cutitului ce este acoperita de teaca cutitului propriu-zis. Reglajul temperaturii se realizeaza automat la 50-70 grade C cu ajutorul unui, termostat montat in manerul cutitului respectiv.

Furculita de descapacit, serveste de asemenea la descapacirea fagurilor cu miere capacita. Se confectioneaza in mai multe variante : furculita din aluminiu turnat cu ace de otel, furculita din tabla de inox de 2 mm cu ace de otel si maner de lemn; furculita din labla inox stantata, precum si furculita de descapacit electrica ce are montata in interiorul ei o rezistenta electrica prevazuta cu termostat. in general furculita de descapacit se compune dintr-un maner de lemn sau material plastic ce se continua cu o placa de metal lata de 40-50 mm in care sunt fixate 18-22 ace din otel lungi de circa 30 mm si dispuse sub forma de pieptene. Se foloseste in general la fagurii cu suprafetele neuni­form capacite, precum si la descapacirea unor portiuni reduse de fagure. inainte de folosire furculita de descapacit, precum si cutitul de descapacit se incalzesc in prealabil in apa fierbinte (nu si cele incalzite cu abur sau electric).

Tava si masa de descapacit este confectionata din tabla cositorita de 0,5 mm, avand marginile intarite cu sarma zincata. Peretii sunt oblici, iar fundul este prevazut cu o sita din sarma zincata cu ochiuri de 2 mm. In peretii tavii sunt montate doua stinghii de lemn paralele, prevazute cu cate doua crestaturi in partea lor superioara.

Sub sita tavii se afla un vas colector in care se strange mierea scursa prin orificiile sitei in urma operatiei de descapaeire. Vasul colector este prevazut cu un tub pentru scurgere

Masa de descapacit are forme si marimi diferite. Scopul este identic, avand in vedere un randament de lucru sporit.

In practica apicola, tn cazul unor exploatari de tip industrial, la descapacirea fagurilor sunt folosite descapacitoare mecanice de mare randa­ment, dintre care mentionam: descapacitor mecanic cu cutit vibrator incalzit electric sau cu abur; descapacitor mecanic cu ace; descapacilor automat pentru corpuri.

Extractorul, este un utilaj care serveste la obtinerea mierii din faguri. Extractia mierii din celulele fagurilor se face cu ajutorul fortei centrifuge prin supunerea fagurilor cu miere la operatiunea de centrifugare. in prezent se con­struiesc o serie intreaga de modele de extractoare, in marc, acestea clasifican-du-se dupa pozitia ramei fata de axul centrifugei. Astfel sunt extractoare radiale, atunci cand rama se aseaza cu speteaza inferioara spre centrul extractorului si tangentiale, atunci cand fata fagurelui este asezata perpendicular pe raza dis­pozitivului.

in cadrul extractoare lor tangentiale, extractia mierii are loc mai intai pe o parte a fagurelui, apoi dupa intoarcerea acestuia si pe partea opusa.

La extractoarele tangentiale reversibile, aceasta operatiune se poate face mecanic, automat la toate ramele din interiorul extractorului. La extracioarele radiale extractia mierii are loc simultan de pe ambele parti ale fagurelui.

Marimea si deci randamentul extractoare lor este, de asemenea, foarte diferit de la 3 rame la 56 rame si mai mult. Bineinteles la extractoarele radiale de capacitate mare de 12, 16, 28, 36 sau 56 rame, actionarea se face cu ajutorul unor electromotoare care actioneaza frane puternice cu ferodou ce incetinesc sau opresc, dupa dorinta, cursa rotorului.

Sita pentru miere ajuta la strecurarea mierii ce se colecteaza de la ex-Iraclor pentru a indeparta capacelele de ceara si alte corpuri straine grosiere ce au ajuns intamplator in urma procesului de extractie.

Sita are doua randuri de plasa metalica, primul avand ochiurile de 2,5 mm, iar al doilea cu ochiurile de 1,5 mm.

Maturatorul foloseste la depozitarea mierii extrase, in vase de capaci­tate mare pentru a avea loc decantarea, limpezirea si, in unele cazuri, maturarea definitiva a acesteia prin eliminarea excedentului de apa. Maturatorul se con­fectioneaza din tabla cositorita sau inoxidabila, fiind totodata suficient de rezis­tenta. Maturatoarele se confectioneaza de dimensiuni diferite fiind cuprinse intre 200 - 1000 litri sau chiar mai mult. in partea inferioara maturatoarele sunt prevazule cu o canea de golire.

Pentru decantarea si maturarea mierii sunt, in general, necesare 10-12 zile in cazul in care temperatura mediului ambiant este in jurul a 25'C si cu o umiditate normala.

Unelte pentru extragerea si conditionarea cerii

Un alt produs apicol ce se obtine de Ia albine este ceara, ce se extrage atat din fagurii crescuti de albine in rame claditoare, precum si din fagurii re­formati, capacelele de ceara rezultate la extractia mierii si alte rezidii de ceara. Pentru extragerea si conditionarea cerii la nivel de stupina se folosesc diferite utilaje si procedee dupa cum urmeaza: topitorul solar ce se foloseste in stupina, prese de diferite tipuri pentru extragerea cerii si vase pentru limpezirea cerii.

Topitorul sau cerificatorul solar, este formal dintr-o cutie de lemn lunga de 500 mm si lata de 400 mm. Peretele din spate are o inaltime de 240 mm, iar cel din fata de 140 mm. Cutia este acoperita cu un capac format din doua ran­duri de geamuri prinse intr-o rama de lemn la o distanta de 10-15 mm intre ele. Pe fundul plan al cutiei exista un al doilea fund inclinat (podisor) paralel cu rama si geamul respectiv. Podisorul nu ajunge pana la peretele din fata, lasand un loc liber pentru fixarea jgheabului colector de ceara. Pe podisorul din lemn se fixeaza o foaie de tabla peste care se aseaza, paralel cu foaia de tabla, o sita din plasa de sarma sau, in locul acesteia, o a doua foaie de tabla ondulata. Ceara pentru topit se aseaza pe sila metalica sau pe foaia de tabla ondulata unde, datorita caldurii de la soare acumulate in interiorul edificatorului, se va topi treptat scurgandu-se in vasul colector care contine apa pentru ca ceara sa nu se lipeasca de peretii vasului.

Topitorul de ceara cu aburi este confectionat din tabla cositorita, avand forma cilindrica. Interiorul vasului este separat la mijloc cu o diafragma de forma unui trunchi de con. In orificiul conului se toama apa ce patrunde astfel in jumatatea de jos a vasului. Gura conului se acopera apoi cu un capace] semis­feric prevazut cu un orificiu cu rolul de a dirija aburii in compartimentul supe­rior la fagurii introdusi anterior pentru topire si asezati in acest scop in cosul de topire. Cosul este gaurit in parlea inferioara avand si doua manere necesare ma­nipularii. Topitorul este acoperit cu un capac etans fixat cu un schelet de sarma de cele doua manere ale vasului. Aburii dirijati astfel in compartimentul in care se gaseste ceara, o vor topi, aceasta curgand intr-un vas cu apa asezat in dreptul tubului de evacuare al topitorului.

Presa de ceara se confectioneaza in diferite modele si capacitati, for­malul presei fiind patrat sau circular. Indiferent de marime si forma, presele de ceara se compun, in general, dintr-un vas de lemn cu peretii captusiti cu sipci, in interiorul caruia se introduc saculetele cu fagurii topiti. Peste saculete se pune capacul, iar presarea se face cu ajutorul unui surub filetai ce se invarteste intr-un jug solid de lemn sau metal. incalzirea dispozitivului si a cerii respective se face cu apa fierbinte. Un alt sistem de presa perfectionata este incalzita cu ajutorul unor rezistente electrice inglobate in corpul si capacul acesteia. in acest caz, pentru a se preintampina cresterea temperaturii peste limita, presa este prevazuta si cu doua termostate. Cu acest tip de presa se poate extrage ceara din fagurii ce nu au fost topiti anterior in apa.

Unelte pentru recoltarea si conditionarea polenului

Setul de unelte pentru recoltarea si conditionarea polenului se compune din colectoare de polen, de diferite modele si uscatoare de polen, pentru conditionarea acestuia. Recoltarea polenului transportat de catre albine in stup pentru necesitatile familiei se face cu ajutorul unor dispozitive speciale ce poarta denumirea de colectoare de polen.

in prezent, in practica apicola exista o gama variata de colectoare de polen, care pot fi clasificate, in mare, astfel: colectoare de polen exterioare sau de urdinis si colectoare de polen interioare, care pot fi asezate sub capacul sau pe fundul stupului.

Indiferent de tipul colectorului, partea activa a acestuia o formeaza placa activa confectionata, in general, dintr-o foaie de vinilin (material plastic) prevazuta cu perforatii circulare in randuri suprapuse cu diametrul de 4,9 mm. La unele tipuri de colectoare exista doua placi active prin care albinele sunt obligate sa treaca, marind astfel cantitatea de polen recoltat. Polenul ce se des­prinde in momentul trecerii albinei prin orificiile placii active, cade printr-o plasa metalica in sertarasul de recoltare.

Colectorul de polen de urdinis, se compune din trei piese principale: un corp realizat dintr-un cadru de lemn, un sertar in care se aduna polenul dupa ce a trecut prin ochiurile unei plase metalice asezata deasupra sertarului si placa activa propriu-zisa cu orificiile circulare de 4,9 mm.

Unele tipuri de colectoare de urdinis sunt inzestrate si cu o streasina din lemn, tabla sau panza spre a proteja mai bine polenul recoltat de umiditatea at­mosferica, precum si de razele directe ale soarelui.

Colectoare de polen ce se folosesc sub capacul stupului sau pe fundul acestuia, uncie constituind chiar fundul stupului respectiv avand si rolul de co­lector de polen, se bazeaza pe acelasi principiu de functionare. La unele tipuri de colectoare, placa activa este asezata in pozitie orizontala, la altele oblica sau verticala. Totodata majoritatea colectoarelor de polen dispun de un sistem de a asigura nestanjenit zborul trantorilor spre a se evita astfel blocarea placii active de catre acestia.

Colectoarele de polen interioare prezinta avantajul, fata de cele exte­rioare, ca feresc mai bine polenul recoltat de intemperii (ploaie, praf, soare in-tens, ctc).

Uscatorul de polen serveste la uscarea polenului proaspat recoltat, spre a se putea pastra. Uscarea trebuie efectuata la o temperatura constanta care sa nu depaseasca +45 C, pana cand umiditatea polenului va scadea la 8%.

in practica sunt folosite multe tipuri de uscatoare de polen. in marc, dupa sursa de energie ce o folosesc aceste uscatoare se impart in: uscatoare so­lare; uscatoare cu aer sau apa calda, realizate cu ajutorul unei lampi de petrol si uscatoare electrice.

Indiferent de tipul uscatorul ui, principiul de exploatare al acestuia este urmatorul:

- polenul se asterne pe sitele de uscare in straturi subtiri, uniforme de
maxim 1,5-2 cm grosime;

- temperatura de uscare nu trebuie sa depaseasca +45°C;

- sa existe in permanenta o buna circulatie a aerului in vederea eliminarii excesului de umiditate;

in marile intreprinderi specializate in uscarea unor cantitati mari de poien, aceasta se face cu ajutorul unor instalatii industriale, de mare capacitate care functioneaza in flux continuu. ■

Unelte pentru recoltarea laptisorului de matca si apilarnilului

Setul de unelte se compune din cutite bine ascutite, necesare scurtarii botcilor sau a celulelor cu larve de trantor, ace din lemn sau material plastic si spatule din lemn sau din material plastic pentru extragerea din botei a laptisorului de matca sau apilarnilului. Laptisorul de matca se extrage din botei in care au fost crescute in mod special larve de matca dupa un interval de 72 ore (3 zile) si dupa prealabila indepartare a acestora. Apilarnilul consta in recoltarea din celule de trantor a larvelor atunci cand acestea au inca coloratia alba, deci inainte ca acestea sa se pigmenteze.

Atat recoltarea laptisorului de matca cat si a apilarnilului se poate face manual sau mecanizat, cu ajutorul unor pompe speciale de vid.

Unelte pentru recoltarea veninului de albine

Pentru recoltarea veninului de albine se folosesc unelte de constructie si modele diferite. in prezent la recoltarea veninului sunt folosile diferite metode si dispozitive, cunoscut fiind faptul ca secretia de venin variaza in limite largi, in raport de varsta albinelor, anotimp si hrana. La recoltarea veninului rezultate bune au fost obtinute cu aparatul de recoltat care se bazeaza pe emiterea unor socuri electrice de joasa tensiune. Albinele sunt obligate sa treaca peste o retea de conductori electrici, dispusi la o distanta de circa 3,2 mm si a caror atingere produce socul electric, urmare caruia albinele inteapa o pelicula de material sintetic ce este amplasata sub conductorii respectivi pe suprafata unei sticle. Dupa ce albinele inteapa, veninul cristalizeaza si este recoltat prin razuire de pe placa de sticla.

Unelte pentru recoltarea propolisului

Propolisul, sau cleiul albinelor, este folosit de catre acestea pentru propolizarea interiorului stupului, celulelor fagurilor, astuparea si nivelarea eventualelor crapaturi din peretii stupului.

Recoltarea propolisului se face prin razuirea pieselor componente ale stupului (rame, urdinis, peretii stupului, podisor etc.), precum si prin folosirea unor dispozitive speciale denumite colectoare de propoJis, Dispozitivele respec­tive sunt de diferite tipuri sau modele, trebuind insa, ca regula generala, urmarii faptu) ca indiferent de modelul folosit, acestea sa acopere o suprafata cat mai

mare in stup, fiind montate direct peste leaturile superioare ale ramelor. in acest caz se Inlocuiesc scandureleie de podisor sau podisorul tip planseta cu o plasa de nylon cu ochiurile de 1,5-2 mm peste care se intinde o panza deasa de prelata. Pentru a mari suprafata de propolizat, intre panza de nylon si speteaza superioara a ramelor se mai poate introduce un cadru din sarma metalica.

Unelte pentru cresterea si imperecherea matcilor

Setul de unelte se compune din lantete pentru transvazarea larvelor. rame cu leaturi de sustinere a botcilor fixate pe dopurile de crestere, rame izo­lator pentru obtinerea larvelor de o anumita varsta cat si pentru protectia bot-cilor in familiile crescatoare neorfanizate. custi de eclozionare, nuclee pentru imperecherea matcilor si custi pentru transportul marcilor imperecheate.

Spatula (lanteta) de transvazare este confectionata din sarma de otel inoxidabil, cu o grosime de 2 mm, avand o lungime de 15-20 mm. Capetele sunt aplatizate sub forma de lingura si usor curbate cu ajutorul carora se face transvazarea larvei de pe fundul celulei in botca. Pentru transvazarea oului, din celula fagurelui in botca artificiala, se foloseste creionul de transvazare care decupeaza o portiune din fundul celulei.

Izolatorul pentru matca are formatul unei rame de cuib avand cele doua fete laterale acoperite cu gratie despartitoare (Hanneman). in izolator se intro­duce rama cu fagurele si matca respectiva in vederea obtinerii unor larve de varsta cat mai apropiata.

Colivia de tip Zunder se foloseste in special pentru eclozionarea ma te ii si protejarea celorlalte botei, pentru a nu fi distruse de prima matca eclozionata. Peretii laterali ai coliviei sunt protejati cu plasa de sarma sau din material plastic spre a permite albinelor sa hraneasca matcile eclozionate. in partea superioara a coliviei se afla un orificiu circular in care se introduce dopul confectionat din lemn sau material plastic de care este fixata botca in care se gaseste larva de matca.

Sablonul pentru confectionarea botcilor se construieste din lemn de tei strunjit, cu o lungime de 10 cm avand unul din capete cu un diametru de 8,5 mm cu varful usor rotunjit si putin conic. Sablonul poate fi cate unul singur sau mai multe montate pe un suport.

Dopurile de crestere se confectioneaza, de asemenea, din lemn de tei strunjit sau din material plastic cu un diametru de 14 mm. in partea superioara avand un guler, cu o inaltime de 2 mm si un diametru de 18 mm si foloseste la fixarea botcilor.

Sipcile de crestere sunt confectionate din lemn si se fixeaza in lumina interioara a ramei de crestere cu ajutorul unor cleme metalice sau a cate unui

cuisor spre a fi a.slfel rabatabile. in lumina interioara a unei rame de crestere de stup orizontal se introduc 4 sipci, iar in cazul ramei stupului multietajat, 3 sipci. Sipcile de crestere au prevazute, pe toata lungimea lor, un numar total de 15 orificii circulare cu diametrul de 15 mm, orificii in care se introduc dopurile de crestere.

Nucleele de imperechere servesc ia imperecherea maicilor eclozionate. Acestea pot fi clasificate dupa marimea lor in: nuclee mari, cu cate 2-3 rame STAS de stup orizontal sau multietajat, nuclee mijlocii, cu 2-3 rame de maga­zin, nuclee mici cu 2-3 rame care prezinta 1/2, 1/4 sau 1/8 din rama de stup ori­zontal sau multietajat, precum si micronuclce ce contin de regula circa 10 g al­bine fiecare.

Dintre nucleele cele mai uzitate amintim nucleul Zander si nucleul tip AC A.

Nucleul Zander, face parte din categoria nucleelor mici. Se compune din irei compartimente, unul servind ca hranitor, al doilea pentru adapostitul coliviei Zander, iar al treilea rezervat pentru albine si fagurasul ce-1 vor con­strui. Fundul nucleului are prevazuta o fanta de ventilatie acoperita cu plasa de sarma. Nucleul Zander are o singura rama la care, inainte de populare, se fixeaza de speteaza superioara o fasie de fagure artificial de circa 1 cm. Peretii laterali ai nucleului sunt din sticla (geam) ceea ce permite o verificare usoara a

acestuia. Toate cele trei compartimente, in partea superioara a nucleului, sunt acoperite de un capac de lemn. Nucleele sunt transportate cate 8 bucati cu aju­torul unei lazi speciale prevazuta cu aerisirea necesara. Pe teren, in adaposturile pentru nuclee se introduc numai 2 nuclee Zander.

Nucleul tip A.C.A., este format din rame de stup multietajat care, cu ajutorul unor balamale, prin pliere, reprezinta 1/2 din rama stupului respectiv. Una din rame este prevazuta si cu un hranitor tip uluc. Fiecare compartiment (nucleu) are un podisor din plasa de sarma. in adapostul pentru nuclee in care intra un numar de 4 nuclee sunt prevazute 4 urdinise pe cele 4 laturi ale adapostului, cu cate o scandurica de zbor fiecare.

Constructii apicole

Acestea au rolul de a asigura conditii corespunzatoare pentru execu­tarea anumitor lucrari din stupina, cat si pentru adapostirea materialelor si pro­duselor apicole.

Stupinele cu un numar mare de familii de albine necesita constructii speciale cum sunt: laboratorul stupinei si camera de lucru pentru apicultori; hala pentru extractia si conditionarea mierii prevazuta cu camere anexe pentru depozitarea corpurilor cu miere, pentru preincalzirea fagurilor cu miere, pentru descapacire si extractie, pentru conditionarea si depozitarea mierii; depozit pen­tru pastrarea fagurilor: cabane apicole.

In cazul stupinelor cu un numar mic de familii de albine, o camera labo­rator si o cabana apicola sunt constructiile care asigura spatiul corespunzator pentru organizarea normala a activitatii apicultorului.

Trebuie mentionat ca intr-o stupina, in afara de inventarul apicol pro-priu-zis, in cadru] procesului de productie mai sunt necesare si alte unelte si materiale ca: topor, ferastrau, ciocan, cleste, dalti, rindea, cazma, lopata, cuie de diferite marimi si tinte, sarma pentru insarmat rame, sapun, soda de rufe, vop­sele de ulei, benzina, petrol lampant si altele.

RESURSE NECTARO-POLEN1FERE SIPOLENIZAREA CULTURILOR AGRICOLE ENTOMOFILE

Resurse nectaro-polenifere

O conditie importanta pentru cresterea sj intretinerea rentabila a famili­ilor de albine o constituie cunoasterea plantelor melifere din zona in care se alia stupina, perioada de inflorire a acestora, precum si valoarea lor neeiaro-polenifera. Cunoscand bine acestea, precum si evolutia timpului, se pot lua din vreme o serie de masuri cu privire la dezvoltarea rationala a familiilor de albine in scopul obtinerii unor recolte de miere bogate si constante, an de an.

Arbori si arbusti meliferi

Flora melifera a tarii noastre este deosebit de bogata si variata, cuprin­zand, in primul rand, numeroase specii arborescente cu o mare valoare apicola.

Salcamul alb, pentru ea este primul cules principal al anului si pentru ca infloreste in masiv, iar in ultimele decenii mierea de salcam a castigat numerosi adepti, este cea mai importanta specie melifera, mai ales pentru regiunile de campie. Salcamul infloreste incepand din primele zile ale lunii mai. inflorirea se prelungeste, in functie de conditiile geografice si pedoclimatice, pana la sfarsitul lunii iunie. Esalonarea perioadei de inflorire da posibilitate apicultorilor sa realizeze,in cadrul unui sezon apicol, doua si chiar trei culesuri la salcam.

Salcamul ocupa in tara noastra suprafete importante. Mai renumite sunt masivele de salcam din sudul Olteniei, Hanu-Conachi (judetul Galati), Rusetu (judetul Buzau), Valea lui Mihai (judetul Bihor), Matasaru (JudeUil Dambovita), Groasa si Ileana (judetul Calarasi), Alios-Gomila (judetul Timis), unde sunt deplasati, in fiecare an, zeci de mii de stupi, realizandu-se, in anii fa­vorabili, recolte imbelsugate de miere.

Productia de nectar la salcam, in conditii meteorologice normale este concentrata si abundenta, variind de la 1 mg la 4 mg/floare cu un continut ridi­cat de zahar de 40-70%; aceasta depinde de expozitia masivului, stadiul de inflorire, varietate, varsta, densitatea arboretelor si de factorii meteorologici.

Trebuie sa mentionam ca dintre factorii meteorologici, cel care arc o influenta hotaratoare este temperatura. Se stie ca secretia nectarului incepe in general, in jurul temperaturii de 10'C, devine maxima intre 20 si 30'C si apoi scade treptat pana la temperatura de 35°C, dupa care inceteaza complet. Astfel, in masivul de salcam de Ia Valea Iui Mihai, in noptile reci cand temperatura scade sub 10'C in perioada infloririi, secretia nectarului nu se produce decat dupa rasaritul soarelui, iar albinele ies la cules mai tarziu, in timp ce in noptile calde (15-16'C), secretia nectarului are loc devreme, iar culesul incepe inainte de rasaritul soarelui.

in general se realizeaza la un cules de salcam 10-25 kg/familie de miere extrasa. Din determinari facute in cadrul fostei Statiuni centrale de cercetari pentru apicultura si sericicultura rezulta ca productia de miere la arboretele de salcam alb variaza in limite mari, dupa varsta arboretului, densitatea si pozitia lui fata de soare. La arborii razleti, productia de miere a variat de la 1,100 la 1.700 kg/ha, la arborii in masiv de la 900 la 1.500 kg/ha si la plantatiile tinere si drajoni de la 300 Ia 700 kg/ha.

Pe langa salcamul alb se mai intalnesc la noi in tara o serie de alte spe­cii si forme de salcam, cultivate mai ales in parcuri, gradini botanice sau pe marginea soselelor, cum sunt: salcamul roz, salcamul galben, salcamul pintmi-dul, etc. in general aceste specii si varietati de salcam se caracterizeaza printr-o inflorire mai tarzie cu 2-4 zile si o durata mai lunga a infloririi, de la 13 la 20 zile.

Teiul, este a doua specie melifera importanta din tara noastra si inf]oreste~la'T5'-20 de zile dupa terminarea infloririi salcamului. Spre deosebire de salcam culesul de tei este de durata mai lunga, indeosebi la padurile formale din doua sau mai multe specii.

Specii de tei care cresc in tara noastra sunt: teiul cu frunza mare sau teiul fluturesc; teiul pucios sau teiul cu frunza mica si teiul argintiu sau teiul alb.

Prima specie care infloreste este teiul cu frunza mare, urmata la 10-15 zile de teiul pucios si apoi dupa 21-22 zile infloreste teiul argintiu. Durata de inflorire a celor trei specii luate impreuna in cadrul sezonului apicol este in me­die de 30 zile, variind de la o localitate la alta si de la un an la altul intre 22 si 38 zile. Factorii care conditioneaza data infloritului sunt mai ales temperatura si altitudinea.

Teiul ocupa, in tara noastra, suprafete insemnate indeosebi in judetele Tulcea,'Calarasi, Ilfov, Iasi, Timis, etc. In cadrul judetelor amintite, cele mai cunoscute masive pentru stuparit pastoral la culesul de tei sunt cele de la Comana, Mihai Bravu, Cascioarele, Calugatpni (judetul Giurgiu), Snagov (Sectorul Agricol Ilfov)Ciucurova, Cocos, isaccea, Niculitet, Babadag (judetul Tulcea), Barnova. Ciurea, Grajduri (judetul lasj). La aceste masive se deplaseaza anual zeci de mii de stupi, realizandu-se in anii favorabili, in medie cate 15-20 kg de miere pe familia de albine. Culesul la tei nu prezinta gradul de intensitate de la salcam, totusi, in conditii favorabile, se pot realiza de la 2 la 6 kg miere de stup zilnic. Secretia de neclar la lei. ca si la ceilalti arbori meliferi, este diferita si depinde de varietatea teiului, de fertilitatea solului si de clima Din analizele facute la masivele de tei de la Ciucurova si Niculitel. rezulta ca productia de nectar a variat la teiul pucios de la la 0,22 mg/floare cu o concentratie medie de 48%, iar la teiul argintiu de la 0,20 mg/floare !a 0,45 mg/floare cu o concentratie in zahar de Cantarul de control a aratat, la una din stupinele experimentale aflata in pastoral la Ciucurova, ca recolta zilnica de miere a variat de la 0,5 pana la 5,4 kg (in medic 2,7 kg).

Capacitatea neciarifera a celor trei_specii de tei este diferita si anume: 800 kg/ha la teiul cu frunza mare. 1.000 kg/ha la teiul pucios si 1.200 kg/ha la teiul argintiu.

Artarul este, de asemenea, un arbore melifer valoros, mai ales ea unele specii de artar infloresc mai timpuriu, cand in general flora melifera este putin abundenta. In padurile noastre, artarii nu formeaza arborete pure, ci cresc ca arbori in amestec, indeosebi in padurile de foioase din silvoslepa (sleaurile de campie si deal).

La noi in tara se intalnesc urmatoarele specii de artar :jugastrul, artarul tatarasc, paltinul de camp_L paltinul de munte si jugastrul de Banat; pe langa acestea se mai cultiva si specjj_de_artar ornamentale.

Speciile melifere cele mai valoroase sunt artarul tatarasc si jugastrul, care cresc bine si in asociatie eu alte specii de foioase melifere. Productia de miere, dupa o evaluare generala, variaza la artarul tatarasc si jugaslru de la 300-600 kg/ha. Aceste specii infloresc de obicei abundent si dau. pe langa nec­tar, insemnate cantitati de polen, fapt ce prezinla o deosebita importanta penlru dezvoltarea familiilor de albine in primavara.

Cenuserul sau otetarul fals, este un arbore de mare valoare melifera.

Creste spontan in Dobrogea si ibn alte tinuturi din tara noastra . Se intalneste

frecvent pe strazi vechi din Bucuresti. Se recomanda a fi plantat pe terenurile neproductive, nefolositoare agriculturii, pentru ca se prinde usor si este putin pretentios fata de sol. Cenuserul este putin rezistent la geruri si pierde in iernile aspre o parte din lujerii anuali. infloreste abundent in lunile iunie-iulie, florile fiind foarte intens cercetate de albine pentru nectarul si polenul lor, de calitate superioara. Productia de miere este de circa 300 kg. la hectar. Mierea de cenuser este de culoare galbena, cu o aroma pronuntata si placuta la gust.

Alti arbori si arbusti meliferi sunt urmatorii: castanul comestibil, castanul salbatic, salcimul japonez, otetarul galben sau clocotisul, glanita, mojdreanul, arinul sau aninul, salcia, alunul, cornul, paducelul, amorfa sau salcimul pitic, calinul, socul negru, gardurarita, crusinul, lemnul ciinesc,, bircoacea, zamosita, dracila, zmeurul, murul.

Plante melifere cultivate

Pe langa importanta vitala ce o au in asigurarea hranei omului, culturile agricole, prin structura si succesiunea infloririlor, ofera familiilor de albine inca din primavara si pana toamna tarziu, culesuri, permitand atat dezvoltarea lor ca unitati biologice, cat si obtinerea unor mari recolte de miere.

De o importanta deosebita pentru apicultura este si faptul ca putem asigura familiilor de albine un cules continuu pe iot timpul anului prin struc­turarea culturilor astfel ca inflorirea lor sa se succeada acoperind intreg sezonul apicol.

in cadrul conveierului melifer un rol deosebit ii au speciile cu perioada de vegetatie scurta care pot fi semanate chiar in perioada sfarsitului verii, inflorirea lor producandu-se in toamna cand flora melifera este foarte saraca.

Speciile pe care le prezentam mai jos fac parte, conform clasificarii ce are la baza criterii biologice si economice, din marea grupa a plantelor cultivate impartite in subgrupe avand in vedere scopul principal pentru care se cultiva: plante tehnice, furajere, leguminoase, medicinale-aromatice si specific melifere. Ordinea de prezentare a speciilor in cadrul fiecarei subgrupe a fost stabilita avand drept criteriu succesiunea infloririi lor.

Culturi de plante tehnice

Extinderea in cultura a plantelor tehnice ca urmare a preferintelor ali­mentatiei moderne pentru grasimile vegetale, impreuna cu nevoia tot mai acuta de proteine ca si necesitatea materiilor prime in industriile alimentara, textila s.a., au facul sa apara noi surse melifere. Importanta lor este cu atat mai mare cu cat se cultiva pe terenuri usor accesibile ce se pot valorifica integral, dand an de an recolte mari si constante de miere.

Rapita de toamna specie anuala, este cultivata ea planta oleifera da­torita continutului ridicat in ulei al semintelor. Rapita arc o importanta deosebita in dezvoltarea familiilor de albine inflorind in luna aprilie si acoperind golul de cules dintre culesul de la pomii fructiferi si cel de la salcam.

Inflorirea culturii dureaza aproape o luna, iar productiile de miere ce se pot obtine sunt de 35-100 kg la hectar.

Rapitade primavara, se seamana primavara timpuriu, in martie-aprilie,

iar inflorirea are loc in mar-iunie, cu 20-25 zile mai tarziu ca rapita de toamna prelungind perioada de cules de la aceasta specie.

Mustarul alb specie anuala, cultivau pentru semintele sale ce au un

continut mare in uleiuri sau ca materie prima pentru obtinerea musiarului con­diment. Ca planta de nutret, se cultiva in amestec cu alia planta furajera dand productii mari de masa verde la hectar.

Semanatul se face primavara cat mai timpuriu, iar inflorirea are loc dupa aproximativ 40 de zile de la semanat, cu o durata de 20-30 de zile, timp in care albinele cerceteaza intens florile culegand neclar si polen din abundenta. Productiile medii de miere ce se obtin de la mustar in anii normali sunt de 40 kg/ha. Specie pretentioasa la umiditatea solului si din atmosfera, secreta nectar dupa ploi si in primele ore ale diminetii. Pe timp secetos secretia de nec­tar scade foarte mult sau chiar inceteaza. Nectarul are o concentratie de zahar intre 20 si 60%. Avand o perioada de vegetatie scurta se poate folosi la alcatuirea convccrului melifer pentru a asigura surse esalonate de cules din primavara pana toamna tarziu.

Cultura de mustar este foarte rentabila, obtinahdu-se o productie medie de 1.000-1.200 kg de seminte la hectar, aplicand minimum de lucrari agro­tehnice.

Mustarul negru specie anuala, cu tulpina inalta de 100-150 cm, este sensibila la ger .si seceta 'preferand pentru cultura silvostepa. Se cultiva, ca si mustarul alb. pentru semintele sale bogate in uleiuri.

Inmultirea se face prin seminte, semanatul facaudu-se in luna manie cu o norma de samanta de 12 kg la hectar. inflorirea are loc in lunile iunie-iulie furnizand familiilor de albine culesuri de intretinere.

Coriandrul specie anuala, cu tulpina Inalta de 30-70 cm, putin pre­tentioasa la_clima_si sol, da productii mari in sudul si sud-estul tarii pe terenuri mai usoare, dar fertile, de tip cernoziom sau brun de padure. Se cultiva pentru fructele sale ce au un continut ridicat in uleiuri eterice (0.15-1,7 ulei esential) folosite pentru aromatizarea sau corectarea gustului unor preparate farmaceu­tice. Fructele de coriandru sunt apreciate si in industria alimentara fiind utilizate in calitate de condiment la fabricarea mezelurilor.

Coriandrul se inmulteste prin seminte, insamantarea facandu-se in murtie-aprilie. folosind o cantitate de kg samanta la hectar. In zonele fara variatii mari de temperatura este indicata insamantarea in pragul iernii. Se poate executa aceasta lucrare si in august-sepiernbrie daca solul are suficienta umidi­tate. La aceste epoci de semanat se foloseste o norma de samanta la hectar de 20-25 kg.

inflorirea se produce in lunile iunie-iulie si are o durata de aproape 30 de zile. Coriandrul este o valoroasa specie melitera, cantitatea de neclar pe

floare fiind de 0,10-0.15 mg, iar productiile de miere ce se pot obtine variind intre 100 si 500 kg la hectar. in zonele ce ofera conditii optime de cultura pentru

coriandru. cumjsunj^ judetele Ialomita, Galati, Ilfov s.a., se obtin frecvent 7-10 kg miere monoflora pe familia de albine.

Fioareu-soarelui, specie originara din America de Nord, unde a fost cultivata inainte de descoperirea acestui continent si a fost introdusa in Europa in secolul al XV-lea.

in prezent ocupa mari suprafete in Rusia, Franta, Romania, Bulgaria, Iugoslavia, Turcia, Spania si este cultivata pe suprafete mai mici in Ungaria, Polonia si Italia.

In tara noastra floarea-soarclui a fost cultivata la sfarsitul secolului al XlX-lea in Moldova, extinzandu-se apoi rapid in celelalte regiuni ale tarii. In prezent floarea-soarelui este principala planta oleaginoasa cultivata in tara no­astra, pe circa 800 mii hectare.

Specie anuala, erbacee, inalta de 0,60-2,5 m, cu un sistem radicular bine dezvoltat ce ii permite o buna valorificare a rezervelor de apa si nutritive din sol. Frunzele mari peduneulate sunt acoperite cu peri aspri conferind plantelor o buna rezistenta la seceta.

Floarea-soarelui este o planta tipic entomofila a carei polenizare se re­alizeaza in exclusivitate cu ajutorul insectelor, fapt ce a dus la aparitia a nu­meroase varietati si proveniente diferentiale prin insusirile fiziologice cat si din punct de vedere morfologic.

Pe judete cultura florii-soarelui ocupa mari suprafete in Ialomita. Constanta. Calarasj, Braila, Poli, Teleorman, Buzau, s.a., unde se deplaseaza in fiecare an un numar mare de familii de albine.

Floarea soarelui infloreste in a doua jumatate a lunii iunie sau inceputul lunii iulie, cu o durata de inflorire ce variaza intre 10 si 20 zile in functie de soi si mersul vremii. Florile de culoare galbena sunt grupate in inflorescente denu­mite calathidii aliate in varful tulpinii (eventual al ramurii). Cantitatea de nectar produsa de o floare variaza mult de la un soi la altul, influentata si de conditiile pedoclimatice, intre 0,11 si 0.25 mg, iar nectarul unei flori contine in medie 0,26-1 mg zahar. Din cercetarile intreprinse a reiesit o mare variabilitale a pro­ductiei de nectar determinata de soi, conditii pedoclimatice si de evolutia tim­pului.

Floarea-soarelui are un potential melifer ridicat, asigurand an de an productii de miere ce variaza intre 10 si 40 kg/familia de albine. Diferentele mari de recolta sunt determinate de variatia puterii familiilor de albine, dar si de diferentele de microclimat dintre localitati si chiar de la un lan la altul.

Dintre factorii climatici, cea mai mare influenta asupra secretiei de neclar o are temperatura, care este optima in intervalul 30-32°C inregistrat in general intre orele 10 si J5 cand se si observa o frecventa si o intensitate maxima de cercetare a florilor de catre albine. Productia de miere la hectar este evaluata la 30-120 kg, luandu-se in calculul balantei melifere o productie medie de 60 kg la hectar.

Porumbul este socotit ca planta melifera deoarece furnizeaza familiilor de albine importante cantitati de polen.

Porumbul cultivat pentru boabe infloreste in luna iunie, iar cel cultivat pentru insiiozare sau masa verde in hrana animalelor din iunie pana in octom­brie, in raport cu data semanatului. Productia de polen pe panicul este de 1 gram, iar la hectar de 22 kg. in perioadele deficitare, cand sursele de hrana proteica sunt neindestulatoare, se recomanda administrarea polenului obtinut prin recoltarea paniculelor, conditionat si pastrat corespunzator. Recoltarea paniculefor nu stanjeneste cu nimic dezvoltarea si polenizarea normala a cul­turii, in cazul stuparitului pastoral stupinele se amplaseaza intre floarea-soarelui si porumb pentru a putea recolta polen de la ambele culturi.

Sorgul este o planta cu crestere viguroasa, anuala sau perena se cultiva in regiunile mai secetoase din sudul, estul. si vestul tarii. Are numeroase intrebuintari, furnizand materie ptrirna pentru fabricarea celulozei si hartiei, spirtului si berii, ca furaj in hrana animalelor si uncie folosinte casnice. Sorgul infloreste din iulie pana in septembrie furnizand familiilor de albine culesuri bogate de polen.

Iarba de Sudan din seminceri produce o cantitate mare de polen de calitate superioara; 1 ha semincer furnizeaza 30% din polenul necesar la 80 de

familii de albine timp de 15 zile.

Alte culturi ce prezinta importanta melifera, sunt: sfecla de zahar, bumbacul, tutunul, sofranasul, cicoarea de gradina,

Cicoarea de gradina infloreste in iuiie-octombrie furnizand familiilor de albine un cules de intretinere. Valoroasa pentru apicultura este si specia de ci­coare spontana ce creste pe marginea drumurilor, pe campii, in fanete si pasuni ca buruiana si care ofera un cules de inceput de toamna cand flora melifera este saraca. Cantitatea de miere la hectar se aproximeaza a fi 100 kg.

Culturi de plante furajere

Dezvoltarea zootehniei a determinat, in decursul anilor, marirea su-prafetelor cultivate cu plante furajere in vederea asigurarii masei verzi si a nu­tretului insilozat ca hrana a animalelor. Pe langa avantajul direct al hranei natu­rale atat de necesara in furajarea animalelor, culturile de plante furajere imbunatatesc resursele melifere din zona de cultura, asigurand de multe ori nu numai culesuri de intretinere, ci chiar culesuri importante de productie.

De importanta deosebita pentru apicultura sunt loturile semincere de plante furajere (lucerna, trifoi) de la care familiile de albine beneficiaza de un cules intens, de lunga durata, ce se soldeaza cu productii mari de miere marfa.

Lucerna, este o specie erbacee perena, cu sistem radicular bine dezvoltat ce patrunde pana la 10 m in pamant,conferind plantelor o rezistenta la seceta deosebita si facand posibila cultura acesteia in regiunile de campie mai sece­toase.

inflorirea lucernei are loc in a doua jumatate a lunii mai la coasa I si in august-septembrie la coasa a II-a_. Productia de nectar variaza intre 0,09 mg si 0,26 mg/floare cu o concentratie in zahar de 18-48%, in functie de soi si conditii pedoclimatice. Productia de miere la hectar se evalueaza la 25-30 kg la cultura neirigata si 200 kg la cultura irigata.

Conformatia florala este tipica de leguminoasa-papilionacec, inchizand in corola slaminelc si pistilul. in momentul cand albina introduce trompa in tubul floral se elibereaza staminele si pistilul, lovind-o sub lorace, stigmatul venind in contact cu polenul cules de la o alta planta se efectueaza polenizarea. Socul produs face ca albinele sa evite deschiderea florilor, culegand in aceste conditii in special nectar.

Lucerna galbena esle o specie erbacee perena; ce creste spontan pe malurile apelor, prin pasuni si lane;e uscate, dar se si cultiva valorificand bine coastele cu soluri bogate in calciu.

Inflorirea lucernei galbene se produce in iunie-septembrie oferind familiilor de albine culesuri de intretinere. Cantitatea de nectar pe floare variaza intre 0,03 si 0,05 mg, dand o productie de miere la hectar de 30 kg.

Ghizdeiul specie erbacee, perena, este raspandita spontan, de la ses pana in zonele montane, sau in cultura pe suprafete mici.

Ghizdeiul infloreste din mai pana in septejnbrie^_Florile de culoare gal-ben-portocalie, grupateTcate 3-9 in inflorescente umbelate, sunt intens cercetate de albine. Cantitatea de nectar produsa de o floare este de 0,08-0,20 mg. pro­ductia de miere la hectar fiind evaluata la 15-30 kg.

Mazarichea de primavara este o specie erbacee anuala, putin pre­tentioasa la sol, nesuportand insa solurile saraturate sau mlastinoase. De obicei nu se cultiva in cultura pura ci in amestec cu o cereala de primavara. Inflorirea are loc in mai-iunie, florile de culoare albastra-violacee, sunt grupate cate doua sau solitare. Planta secreta bine cand umiditatea solului si a aerului sunt mari, pe timp secetos secretia nu se mai produce. Productia de miere la hectar este evaluata la 10-30 kg.

Mazarichea de toamna - specie anuala, se culliva ca furaj pe mici su­prafete in cultura pura si pe suprafete destul de mari in borceaguri. in cultura sunt raspandite doua specii de mazariche de toamna: mazarichea paroasa cu flori albastre-violacee si mazarichea panonica cu flori galbene, amandoua fiind bune melifere.

inflorirea se produce jn mai-iunie_L aparitia florilor esic esalonata, inflorirea incepand de la baza. Cantitatea de nectar secretata de floare variaza intre 0,2 si 1,5 mg, dand o productie de miere la hectar intre 30-100 kg.

Trifoiul rosu este o specie furajera perena ce creste spontan sau culti­vata in nordul tarii si in zona dealurilor subcarpatice. Cultura trifoiului ocupa, in tara noastra, suprafete ce oscileaza in jur de 200.000 ha, dand bune rezultate in zonele cu climat racoros si umed, indiferent de solul pe care se cultiva.

Trifoiul infloreste din mai pana septembrie florile de culoare rosie- purpurie sunt_dispuse cate 50-200 in capitule. Productia de nectar pe floare este de 0,01-0,03 mg, iar productia de miere la hectar este evaluata la 25-50 kg. Da­torita conformatiei pe care o are floarea de trifoi rosu, corola formand un tub de 8-10 mm lungime, nectarul este greu accesibil albinelor a caror trompa are o lungime in jur de 6,50 mm.

In anii favorabili cand secretia de nectar este buna, indeosebi la coasa a Ii-a cand florile sunt mai putin dezvoltate, se realizeaza culesuri de productie, recoltele de miere ajungand la 15-20 kg/familia de albine. Pentru marirea ran­damentului polenizarii se recomand aplicarea dresajului albinelor_prjn hraniri cu sirop de zahar aromatizat cu flori de trifoi.

Alte specii de plantec furajere melifere sunt: trifoiul alb, trifoiul hibrid, sparceta, sulfina alba, topinamburul.

Culturi de plante legumicole

Dintre culturile legumicole mentionam, in ordinea infloririi lor, cateva specii cu importanta pentru albine, chiar daca numai ceapa (seminceri) si dovleacul furnizeaza culesuri de nectar si respectiv polen.

Ridichea, varza, conopida si gulia pentru samanta, prezinta, de aseme­nea, interes pentru albine avand in vedere productia de nectar si polen a aces­tora.

Ceapa este o planta legumicola cujnare valoare alimentara care se cultiva in tara noastra pe suprafete ce depasesc 40 mii hectare. Ceapa pentru samanta are pretentii mari fata de lumina si ocupa mari suprafete in sudul si vestul tarii. Planta bienala sau trienala, ceapa pentru samanta formeaza, in primul sau al doilea an de cultura, un bulb, care plantat primavara timpuriu, in anul urmator formeaza tulpini florale inalte de pana Ia 1,5 m. inflorirea are loc in lunile iunic-iulie si dureaza 10-25 de zile in cadrul unei inflorescente, asigurand un cules de polen si nectar de lunga durata.

Productia de miere care se obtine de la semincerii de ceapa variaza in functie de conditiile pedoclimatice intre 70 si 150 kg la hectar.

Reventul, patrunjelul,leusteanul, morcovul, pastarnacul au, de aseme­nea, interes pentru apicultura ca urmare a secretiei de nectar si a productiei de polen.

Dovleacul specie anuala, cu tulpina taratoare sau agatatoare, este originar din America. La noi in tara, din cele 10 specii sunt cultivate in cultura pura (circa 30.000 ha) si in culturi intercalate peste 200.000 ha.

Cantitatea de miere pe un hectar cultura pura se evalueaza a fi de 40-45 kg la dovleacul furajer, 90-100 kg la dovleacul alb si 22-30 kg la dovlea­cul moscat. Productia de polen la hectar se evalueaza la 52-58 kg la dovleacul furajer, 43-52 kg la dovleacul alb si de 28-34 kg la dovleacul moscat.

Pentru culturile intercalate de dovleac se iau in calcul, atat pentru miere cat si pentru polen, o treime din valorile date mai sus pentru culturile pure.

Bostanoasele, care_ocupa suprafete importante mai ales in culturi inter­calate, ofera culesuri tarzii de intretinere intr-o perioada cand flora melifera este foarte saraca, de aceea trebuie identificate din vreme si valorificate integral.

Dovlecelul, pepenii verzi, castravetii, sfecla rosie si spanacul sunt plante legumicole de interes pentru apicultura avand in vedere productia de nectar si polen a acestora de care beneficiaza albinele in tot cursul sezonului apicol.

Culturi de plante medicinale si aromatice

Plantele medicinale au o caracteristica comuna - prezenta in tesuturile lor a substantelor cu actiune terapeutica. Unele specii solicitate mai mult pentru prepararea medicamentelor obtinute din plante a caror colectare din flora spon­tana nu mai satisfacea cerintele, au inceput sa fie cultivate dand nastere unei noi ramuri ale productiei agricole, cultura plantelor medicinale.

Grupa plantelor aromatice, caracterizate prin prezenta in tesuturile lor a unor substante denumite uleiuri volatile, are legaturi stranse cu grupa plantelor medicinale, suprapunandu-se in unele cazuri.

Odata cu luarea in cultura a noi specii sau marirea suprafetelor ocupate de specii deja cultivate ca plante medicinale sau aromatice, au aparut noi surse melifere. Importanta speciilor din aceasta grupa este deosebita pentru apicul­tura, mai ales ca inflorirea lor are loc, in general, intr-o perioada lipsita de cules, iar durata infloririi se intinde pe un interval mare de timp, acoperind golul de cules de la sfarsitul verii - inceputul toamnei. Culesul oferit de aceste specii chiar daca in general nu da productii de miere, ajuta la mentinerea activitatii familiilor de albine si la o buna pregatire a lor pentru iemare.

Ordinea de prezentare a principalelor specii medicinale si aromatice cultivate la noi in tara este stabilita de cronologia declansarii feno-fazei de inflorire a speciilor.

Chimenul - specie bienala sau perena cultivata ca planta medicinala, aromatica si alimentara de la care se folosesc fructele pentru uleiul volatil ce-l contin. Pentru cultura acestei specii sunt favorabile regiunile cu suficienta umiditate si cu temperaturi mai moderate, cum sunt cele din centrul si estul Transilvaniei, ori din nordul Moldovei.

Semanatul se face primavara in prima urgenta (martie-aprilie) folosind 10-12 kg samanta la hectar. Fiind o planta ale carei fructe se maturizeaza esalonat, momentul recoltarii are o importanta deosebita. Recoltarea manuala trebuie sa se faca atunci cand 35-40% din fructe sunt coapte, iar recoltarea cu combina cand 65-80% din fructe au ajuns la maturitate.

Chimenul infloreste in mai-iulie o lunga perioada din timp, dand pro­ductii de miere la hectar evaluate la 20-30 kg.

Cimbrul este un semiarbust cu tulpina lignificata in partea inferioara: a fost introdus in cultura Ia noi in tara in ultimii ani, ca planta medicinala si con­dimentara, infloreste din mai pana in octombrie, constituind o valoroasa sursa de nectar, mai ales in perioada saraca in flora melifera de la sfarsitul verii.

Cantitatea de nectar secretata de floare variaza intre 0,1 si 0,2 mg, iar productia de miere la hectar este evaluata la 80-120 kg.

Roinita sau iarba stupului - planta perena, cu miros aromatic, se poate cultiva in toata tara, dar reusesttTmai bine in regiunea podgoriilor, pe soluri fer­tile, calde, adanci, permeabile, pe locuri expuse Ia soare.

inmultirea se face prin seminte folosind 3-5 kg/ha sau prin impartirea tufelor. inflorirea are Ioc incepand din iunie pana in august asigurand familiilor de albine un cules de intretinere. Productia de miere la hectar este evaluata la 100-150 kg.

Isopul este o planta perena, erbacee, cultivata pentru insusirile ei medicinale, melifere si ornamentale. Isopul se poate cultiva pe orice sol fiind socotit ca o valoroasa planta melifera mai ales ca tuns dupa inflorirea din iunie-iulie, lastareste din nou inflorind inca o data in septembrie-octombrie cand flora melifera este foarte saraca.

Cantitatea de nectar pe floare variaza de la 0,1 la 0,3 mg, dand o pro­ductie de miere la hectar de 50-120 kg.

Izma buna - planta perena este cultivata in lume ca planta medicinala si aromatica pe mari suprafete de teren. La noi in tara o intalnim pe suprafete mai mari in Tara Barsei, Brasov, Banat. inmultirea izmei bune se face destul de usor pe cale vegetativa (stoloni sau lastari). inflorirea culturilor de izma se produce in lunile iunie-august furnizand nectar si polen familiilor de albine.

Cantitatea de nectar pe floare este de 0,02-0,04 mg producand o canti­tate de miere la hectar ce variaza intre 100 si 200 kg.

in tara noastra cresc spontan si alte varietati si specii de izma cu o deo­sebita importanta pentru apicultura. Asa este izma broastei care ocupa suprafete insemnate de teren in Delta si lunca inundabila a Dunarii si de la care se pot obtine productii de miere de 15-20 kg/familie. Productia de miere la hectar la izma broastei a fost evaluata la 200 kg.

Levantica - specie perena, spontana si cultivata, este un semiarbust cu sistem radicular bine dezvoltat si profund care ii confera o mare rezistenta la seceta. Rezistenta scazuta fata de inghet, mai ales cand nu este acoperita de zapada, se explica prin originea ei mediteraneana. Levantica se cultiva bine pe terenuri neinfestate cu buruieni perene. Putin exigenta la conditiile de sol se poate cultiva si pe solurile cele mai sarace, chiar de natura granitica si silicioasa, dar prefera solurile calcaroase, profunde, permeabile, cu apa freatica la adan­cime.

Pentru a realiza o plantatie incheiata (fara goluri) terenul trebuie ingrasat la infiintarea plantatiei cu 40-50 tone/ha gunoi de grajd pe solurile argilo-nisipoase sau nisipo-argiloase si cu 25-30 tone pe soluri mai fertile. Odata cu gunoiul de grajd se aplica si doze de 70-90 kg/ha substanta activa fosfor si 30 kg/ha substanta activa potasiu.

Alte plante din aceasta categorie, sunt: feniculul, macul de gradina, magheranul, anghinarea,

Plante melifere tripice

Ultima grupa de plante melifere cultivate, o constituie plantele melifere specifice, a caror cultura se justifica chiar numai prin valoarea lor melifera, respectiv prin culesuri bogate furnizate familiilor de albine. Dar fiecare din aceste specii are si o alta intrebuintare, justificind pe deplin cultivarea lor si anume :facelia, care este folosita in furajarea animalelor, mataciunea care se cultiva ca planta medicinala, iar hrisca este apreciata in arta culinara.

Plante melifere erbacee spontane

Prin numarul mare de specii valoroase si suprafetele importante pe care le ocupa, plantele erbacee spontane, furnizeaza culesuri de intretinere a famili­ilor de albine din primavara pana in toamna si, in unele zone, chiar culesuri de productie.

Aspectul sezonier al florei spontane se modifica, in functie de succesi­unea anotimpurilor, de etapele fenologice individuale, precum .si de intensitatea concurentei speciilor. Primele flori apar in zona de stepa in jurul datei de 14-15 februarie, iar in zona de munte in luna marlie-aprilie. Cele mai multe plante er­bacee sunt inflorite in zona de stepa in luna mai si inceputul lunii iunie. in zona de munte toiul infloritului este in iunie si inceputul lunii iulie.

Plantele erbacee spontane cu inflorire timpurie contribuie la dezvoltarea familiilor de albine in primavara dand astfel posibilitatea acestora sa valorifice cu un randament maxim principalele culesuri: salcam, tei, floarea-soarclui, iar cele cu inflorire tarzie asigura conditii pentru pregatirea familiilor de albine in vederea iernam.

Ghiocelul, primul vestitor al primaverii, este o specie perena, creste solitar sau in grupuri prin poieni, tufisuri si pajisti de la campie pana in zona de munte. In functie de altitudine infloritul ghioceilor se esaloneaza din luna febru­arie pana in aprilie. Ghiocelul prezinta o tulpina subpamanteana (bulb), iar Ia suprafata poarta doua frunze si o floare de culoare alba, ca un clopotel. In inte­riorul florii sunt anterele care se deschid la varful lor eliminand polenul. Albi­nele culeg polenul si nectarul atat de necesar primavara pentru dezvoltarea puietului.

Din aceasta categorie mai fac de asemenea parte urmatoarele: brindusa galbena sau de primavara, viorelele, laptewle pasarii, brebeneii, podbalul, mierea ursului, papadia, urzica sau sugelul, ciubotica cucului, leurda, maseaua ciutei, rapita salbatica, macul de cimp, nemtisorul de cimp, albastrita, sulfina alba sau galbena, jalesul de cimp, salvia de cimp, urechea porcului, cimbrisorul, talpa gistii, iarba sarpelui, limba mielului, busuiocul de miriste, palamida, rachia, splinuta, scara domnului, voroniucul, dumbetul, nalba, luminarica, loboda salbatica,, cicoarea, zburatoarea, pufulita, mararul,trifoiul rosu, izma broastei.

CRESTEREA SI INGRIJIREA ALBINELOR IN DIFERITE SISTEME DE STUPI

Este binecunoscut faptul ca, in conditii normale de cules, familiile puternice pol realiza productii ridicate dar dezvoltarea respectiva si valorificarea eficienta a culesurilor se poate face folosind doar stupi de mare volum. Se stie, de asemenea, ca pentru dezvoltarea normala a unei familii sunt necesari 14-16 faguri, fara a considera fagurii pentru acumularea nectarului si a pasturii in tim­pul culesului. De aici si concluzia ca asigurarea spatiului de crestere intensiva a puietului, cladirea de faguri noi si prevenirea roitului este posibila doar in stupi de volum mare,cum sunt: stupii multietajati, stupii verticali cu magazine si stu­pii orizontali.

Intretinerea si exploatarea familiilor de albine in stupi mullietajati

in cazul folosirii stupilor multietajati intretinerea familiilor de albine este diferita de aceea de intretinere a familiilor in stupi verticali cu magazine sau orizontali.

Prin buna organizare a muncii de intretinere, majoritatea lucrarilor exe­cutate de apicultori se rezuma la cele pregatitoare (incheierea ramelor, insarmarea ramelor si fixarea fagurilor artificiali, sortarea fagurilor si topirea celor reformati, pregatirea materialelor - corpuri pentru largirea cuibului la valorificarea culesurilor, repararea fundurilor), lucrari care in majoritatea lor se executa in perioada de iarna sau in perioadele dintre culesuri. in acest fel, ac­tivitatea apicultorilor capata un ritm uniform, perioada sezonului activ putand fi folosita doar pentru intretinerea familiilor de albine.

La familiile puternice, pe doua corpuri, se elimina lucraruile de volum cum ar fi controlul amanuntit, rama cu rama, al cuiburilor, largirea repetata a cuiburilor prin introducerea de rame, fixarea si impachetarea fagurilor in vederea deplasarilor in pastoral. La familiile slabe se iau toate masurile de intarire a lor - se sparge cuibul, se ajuta cu faguri cu puiet, se administreaza sustinut hraniri stimulente, se schimba eventual matca.

Pentru a determina puterea familiei de albine, numarul de faguri cu puiet si cantitatea de hrana, constructia fagurilor artificiali, tendinta de roire, este suficienta ridicarea corpului si observarea fagurilor fara a-i scoate din corp.

Cuiburile se desfac doar in ca/unic in care familia este suspecut de boli sau orfana. Controlul nerational cu desfacerea completa a cuibului franeai.a dezvoltarea familiilor de albine si scade productivitatea muncii.

in complexul de lucrari de intretinere a albinelor in stupi multiciajali¹ intra revizia de primavara cu care ocazie se curata si se iau masuri suplimen­tare de pastrare a caldurii in cuib, inversarea corpurilor in vederea intensificarii cresterii de puiet, largirea spatiului pentru valorificarea culesurilor prin adaugarea de noi corpuri sau magazine, organizarea deplasarii in sluparit pas­toral, recoltarea mierii si pregatirea pentru icmare, toate aceste lucrari putandu-se executa la familiile puternice, fara desfacerea cuiburilor si analizarea ra­melor in mod separat.

Obisnuit, familiile puternice ierneaza pe doua corpuri. In timpul iernii albinele se deplaseaza incetul cu incetul din corpul de jos in cel de sus pe masura ce consuma rezervele de hrana. in acest fel, la iesirea din iama. de regula, corpul de jos este gol. intregul cuib (albine, puiet si hrana) sunt concen­trate in acel moment in corpul de sus.

Familiile mai slabe, care ocupa pana intr-un corp de albine, sunt iernate tot pe doua corpuri; dar se iau masuri pentru ca ghemul sa se formeze toamna in corpul de sus. Pentru o mai buna iernare, intre cele doua corpuri se pune o foaie de carton asfaltat, cu o portiune libera pentru trecere, catre peretele frontal al corpului. Daca familia ocupa mai putin de 7-8 intervale, cuibul de iernare poate fi protejat pe o latura sau pe ambele laturi cu cate o diafragma.

in continuare, in timp ce la stupii verticali cu magazine sau la cei ori­zontali stramtorarea cuibului In perioada de primavara este legata de lucrari la­borioase si cu consum relativ mare de forta de munca, la stupii multietajati aceasta lucrare se simplifica foarte mult, apicultorul suprimand doar in caz de necesitate corpul de jos, pe care-1 trece in rezerva pana ce familia ajunge sa ocupe bine un corp de albine si puiet. in mod normal insa familia se mentine in continuare pe doua corpuri si in perioada de primavara.

in cuibul compact, restrans pe zece faguri, sunt create conditii optime pentru cresterea puietului.

In momentul reviziei de primavara se face un control sumar prin care se stabileste prezenta puietului de toate varstele si cantitatea de hrana, dupa care cuibul se izoleaza termic pe deasupra si daca e cazul, se mai reduce din deschiderea urdinisului.

in cazul familiilor normale acestea nu vor mai fi controlate trei-patru saptamani, timp in care familia ocupa bine corpul de sus. Din momentul in care albinele incep sa ocupe si faguri din corpul de jos iar puietul este intins pe 7-8 faguri, se poate executa inversarea corpurilor. Prin aceasta lucrare se stimuleaza intensificarea ouatului mateii in corpul de sus, unde conditiile de microclimat suni superioare fata de corpul de jos. intrucat de executarea Ia timpul optim a inversarii corpurilor depinde in mare masura dezvoltarea familiei si valorifi­carea culesului principal de la salcam, precum si cladirea fagurilor si prevenirea frigurilor roitului, lucrarea trebuie executata la timp, fara intarzieri, astfel incat mateile sa aiba in permanenta spatii libere pentru ouat in corpul de sus.

La familiile care la iesirea din iarna au fost lasate pe un singur corp sau care au iernat pe un singur corp, corpul al doilea se adauga pentru inceput sub cuib, pozitie in care se mentine pana la prima inversare. In acest fel se da posi­bilitate albinelor sa curete si sa pregateasca pentru ouat fagurii din corpul de jos si sa transporte in cuib mierea din fagurii acestui corp, fapt care ajuta odata mai mult la stimularea ouatului matcii. Este o buna ocazie de a tria si fagurii de cuib din corpul de jos, eliminandu-se cei negrii si necorespunzatori, acum eliberati de rezerve de hrana. innoirea periodica a fagurilor este o practica ce favorizeaza starea de sanatate a stupului.

In aceste corpuri se pun, de asemenea, 1-2 rame cu faguri artificiali care, in prezenta unui cules de intretinere, incep sa fie claditi.

Sunt cazuri in care unele familii puternice , la iesirea din iarna, nu s-au ridicat inca complet in corpul de sus, ocupand un spatiu insemnat si in corpul de jos. Aceste familii sunt lasate sa se dezvolte in forma in care sunt, matca trecand singura pe fagurii din corpul de sus in care se va forma cuibul in continuare, in timp ce va iesi puietul din corpul de jos, crescut in timpul iernii si al primaverii timpurii. Dupa aceasta se va proceda la obisnuita inversare a corpurilor conform

schemei descrise mai sus. Spre sfarsitul primaverii si inceputul verii corpul de sus este in mod obisnuit plin cu puiet de toate varstele, iar cel de jos cu puiet capacit din care ies in permanenta albinele tinere care sporesc efectivul de al­bine creindu-se o oarecare aglomerare. Daca in acest moment se intarzie cu adaugarea celui de-al treilea corp. se poate incetini cresterea puterii familia prin scaderea ouatului mate ii din lipsa de spatiu si chiar prin aparitia frigurilor roi­tului, in conditiile tarii noastre operatia coincide de cele mai multe ori cu inceputul culesului de la salcam, spatiul adaugat folosind in acelasi timp si pentru acumularea nectarului. Astfel, in functie de puterea familiei si de inten­sitatea culesului, se impune adaugarea celui de-al treilea corp/magazin, iar in unele cazuri chiar a celui de-al patrulea corp/magazin.

In aceasta perioada albinele cladesc foarte bine fagurii artificiali; de aceea in corpul al treilea si in urmatoarele, pe langa fagurii goi se vor intercala si rame cu faguri artificiali. Corpul al treiica poate fi pus atat deasupra celui de-al doilea, dupa efectuarea inversarii, cat si intre corpul de jos si cel de sus, cel de-a] doilea sistem avand un efect deosebii in combaterea frigurilor roitului si stimularea cladirii fagurilor artificiali.

Pentru a impiedica ridicarea mateii in corpul pentru miere, sub acesta se monteaza o gratie despartitoare: in lipsa fagurilor cu puiet, se usureaza recol­tarea mierii din corpul de stransura.

Inversarea corpurilor este un factor important in intretinerea familiilor de albine in stupii multietajati. Fara aceasta se deregleaza conditiile normale de crestere si dezvoltare a familiilor de albine; in corpul de sus in care se gaseste aproape tot puietul tanar, matca nu mai gaseste loc pentru ouat, iar in cel de jos, pe masura ce puietul capacit eclozioneaza, celulele sunt ocupate in mare masura cu pastura. Acest fapt se produce cu atat mai mult cu cat matca coboara cu destul de multa greutate in corpul de jos, lasand la discretia albinelor fagurii din care eclozioneaza puietul. Prin inversarea corpurilor si adaugarea celui de-al treilea corp aceste stari anormale sunt evitate, matca continuandu-si normal ac­tivitatea de ouat in fagurii nou claditi din corpul nou introdus, in timp ce albi­nele umplu cu miere celulele eliberate de puiet.

Prin introducerea la mijloc a celui de-al treilea corp se formeaza un spatiu gol pe care albinele nu-l pot suporta si pe care cauta sa-l corecteze, intreaga lor energie este indreptata catre completarea golului creat si in primul rand pentru cladirea noilor faguri artificiali dati. In aceste conditii instinctul de roire este anihilat si daca nu apar in continuare alte cauze care sa-l provoace, nu se mai manifesta pana la sfarsitul sezonului.

Dupa refacerea unitatii cuibului matca are din nou posibilitatea sa oua intens, in aceasta perioada ca abordand cu multa placere fagurii nou claditi, care se gasesc in cazul acesta in centrul cuibului. De obiect, la culesul de salcam sunt suficiente trei corpuri, atat pentru cresterea puietului cat si pentru acumu­larea nectarului.

La sfarsitul culesului, cele doua corpuri de jos vor fi ocupate eu puiet. iar cel de sus cu miere. In corpul de jos fagurii se elibereaza de puici, in timp ce in corpul din mijloc se gaseste puiet de toate varstele. Ca urinare, peniru ca al­binele sa ramina in continuare in stare activa, odaia cu recoltarea corpului cu miere se face si inversarea corpului de jos eu cel de mijloc, la recoltare avandu-se grija ca in familie sa ramina. in mod obligatoriu, minimum 5-6 kg de miere, rezerva de hrana.

In cazul stupilor multietajali aceste rezerve sunt cu atat mai necesare cu cat in mod obisnuit, in rama de stup multietajat, puietul ocupa toata suprafata fagurelui, fara obisnuitele coroane de miere intalnite hi rama standard (43S,3O0 mm). Din aceasta cauza, in situatia recoltarii mierii din corpul al treilea familia poate fi lasata complet fara hrana, lucru deosebii de grav pentru dezvoltarea in con­tinuare a familiei, mai ales in ca/ul in care dupa culesul de la salcam in zona respectiva nu mai exista si alte culesuri.

Dupa culesul de la salcam puterea familiei continua sa creasca, astfel incat poate aparea necesitatea asigurarii celui de-al patrulea corp cu care se pro­cedeaza la fel ca si cu al treilea, fiind pus ori direct deasupra corpului al treilea ori deasupra corpului cu puiet, sub cel de stransura. Lucrarea se face la inceputul culesului de vara (tei. coriandru, zmeur, ele.) astfel incit sa se asigu­re cladirea din timp a fagurilor artificiali necesari acumularii neclarului.

La culesul de floarea-soarelui se manifesta deja tendinta albinelor de blocare a cuibului si de asigurare a rezervelor pentru iarna. Din aceasta cauza chiar in familiile cu trei-patru corpuri se poale intalni situatia in care albinele blocheaza mierea si o capacesc, chiar m detrimentul puietului. in primele doua corpuri si nu in fagurii din corpurile superioare, desi acestia au spatiu suficient pentru depozitarea neclarului cules. In accasla situatie, pentru Continuarea dez­voltarii normale a familiilor se va avea in permanenta grija asigurarii matcii cu spatiul necesar pentru ouat in paralel cu spatiul pentru depozitarea neclarului. acesta din urma cat mai aproape de puiet, pentru a fi mai usor abordat de albine.

Desigur ca schema de intretinere descrisa mai sus nu este potrivita pen­tru toate cazurile si in orice conditii de cules: in functie de acestea, precum si de experienta acumulata de fiecare apicultor in parte, se aplica acele scheme de intretinere care corespund cel mai bine conditiilor respective.

Astfel, in conditiile ingrijirii unor efective mari de familii de albine, in vederea cresterii productivitatii muncii pentru valorificarea in conditii mai bune a culesurilor, in locul corpurilor de stransura se folosesc magazine cu 8 sau 9 faguri care avand o greutate mai mica sunt mai usor manipulate de catre api­cultor. Fagurii fiind dispusi la distante mai mari decat cele din cuib, sunt mai greu "acceptati' de catre matci, in cazurile in care se lucreaza fara gratii despartitoare.

Pentru asigurarea rezervelor de hrana pentru iarna, incepand cu culesul de salcam se vor retine de Ia fiecare familie cate 1-2 faguri plini cu miere, capac iti, care se vor pastra in rezerva. Se aleg de regula fagurii mai inchisi la culoare, cu celule regulate, fara defecte sau celule de trantori, avandu-se in vedere ca in acesti faguri se va creste puietul in primavara urmatoare. Fagurii se pastreaza in corpuri de stupi in spatii special amenajate, in conditii de tempera­tura si umiditate corespunzatoare (16-18'C si 50-60% umiditate), luandu-se toate masurile de combatere a gaselnitei si a rozatoarelor.

Dupa ultimul cules se ridica corpurile cu miere si se lasa unul sau doua corpuri pentru puiet, dupa puterea familiei. Deasupra acestora se aseaza corpul cu rezervele de hrana pentru iarna, intre fagurii cu miere avandu-se grija sa se intercaleze si faguri cu rezerve de pastura. Nu se mai face nici o alta lu­crare de organizare a cuibului. La sfarsitul perioadei de toamna, dupa re­strangerea puietului, familia se lasa doar pe doua corpuri din care cel de jos cu resturi de miere si pastura si cu faguri goi in care a fost sau se mai gasesc urme de puiet si cel de sus cu rezervele de hrana pentru iama.

Specificul intretinerii familiilor de albine in stupi mullietajati consta in aceea ca maicile avand la dispozitie un spatiu pentru ouat practic nelimitat se uzeaza mai repede decat in stupii de alte sisteme. Din aceasta cauza maicile tre­buie schimbate mult mai des. chiar anual. Lasate mai mult timp in stupi, chiar in conditii bune de intretinere si de cules, ele nu pol mentine ridicai ritmul de ouat si prin aceasta nu pot asigura efectivele necesare de albine culegatoare; astfel, familia pierde capacitatea de productie si intra mai usor in frigurile roitului.

in ceea ce priveste momentul schimbarii maicilor, nu este recomandabil ca aceasta sa se faca in perioada de primavara cand familia este in dezvoltare si cand orice intrerupere in aportul de oua se reflecta negativ asupra cresterii efec­tivului de albine pentru valorificarea culesului. Mult mai indicat csle ca schim­barea maicilor sa se faca in ajunul sau in timpul culesului. Lucrarea se face insa cu destula greutate dat fiind numarul mare de rame ce trebuie controlate. Din aceasta cauza, in cazul stupului mullietajai este mult mai bine de procedat in felul urmator: in corpul al treilea se formeaza un roi slolon format din 1-2 faguri cu puiet capacit gata de iesire si 2 faguri de acoperire cu rezervele de hrana. Se cauta ca fagurii cu puiet sa nu aiba larve tinere necapacite si nici inceputuri de botei. in roi se scutura atata albina cat sa acopere bine toti fagurii. Se da o botca capacita gata de iesire, crescuta in acesi scop dintr-o familie buna de prasila. Dupa ce matca se imperecheaza si incepe sa oua in mod normal, roiul se uneste cu familia de baza prin simpla scoatere dintre corpuri a podisorului separator, fara a cauta sau izola matcile. In mod obisnuit matca tanara o elimina pe cea batrana din familia de baza.

Lucrarea se organizeaza in asa fel incat unificarea sa se faca in prezenta unui cules, primirea matcii fiind mai bine asigurata.

Maximum de succes se obtine in cursul lunii iulie si inceputul lunii august, indeosebi in prezenta unui cules de intretinere.

Acest sistem de schimbare a maicilor elimina lucrarile de formare a roiului care implica o serie de inconveniente legate de cautarea ramelor cu puiet si a matcii, precum si amplasarea roiului peste familie, prin care se ingreuneaza lucrarile la familia de baza. Pentru evitarea acestei ultime situatii, in cazul in care se formeaza familia ajutatoare, aceasta poate fi amplasata si intr-un stup separat, asezat alaturi de familia de baza. in acest caz asezarea corpului respec­tiv deasupra familiei de baza se face in momentul unificarii.

Pregatirea familiilor de albine pentru sezonul urmator depinde, in marc masura, de ingrijirea data albinelor in perioada de sfarsii de vara si toamna. Acest lucru este deosebit de important in cazul stupilor multietajati.

Daca familiile intra in iarna fara necesarul de hrana de calitate, cu matcile uzate sau defecte si fara efective mari de albine tinere, indiferent ce masuri se vor lua in primavara este imposibil sa se obtina familii puternice pentru culesul de la salcam si cele urmatoare.

Trebuie acordata de asemenea toata atentia mentinerii ritmului de ouat a maicilor in toata perioada de toamna. intrucat in acest timp coipul de jos este in mod obisnuit umplut cu polen (pasUira), matca nu poate folosi fagurii res­pectivi pentru depunerea oualor; este necesar deci a se schimba fagurii plini cu pastura cu faguri goi buni de ouat. Pentru aceasta se ridica corpul cu pastura, corpul cu puiet se coboara pe fund, deasupra se aseaza un corp cu faguri mai inchisi la culoare, buni de ouat, iar deasupra, al treilea, se aseaza corpul cu rezervele de hrana. Tn felul acesta se creeaza cele mai bune conditii pentru ouatul mateii si, deci, pentru asigurarea intrarii in iarna cu familii puternice formate doar din albine tinere, neuzate.

Cand devine necesara inlocuirea unei parti din miere sau completarea rezervelor cu sirop de zahar, se va avea in vedere ca raportul miere/zahar sa fie de circa 1/1. De asemenea, administrarea siropului se va face cel tarziu pana la 10-15 august, astfel incat albine prelucratoare a siropului sa nu mai ajunga sa intre in componenta ghemului de iama.

intretinerea si exploatarea familiilor de albine in stupi verticali cu

magazine

Din marca varietate de tipuri de stupi verticali cu magazine care au aparut in practica apicola ca rod al bogatei imaginatii a stuparilor, in prezent, la noi in tara, a ramas in folosinta si a capatat o larg* raspandire stupul vertical cu 10 rame de cuib si 1-2 magazine.

Caracterizat prin simplitate in constructie, forma compacta, usor de impachetat si de transportat, precum si cu volum suficient pentru dezvoltarea familiei, acest stup corespunde atat necesitatilor fiziologice legate de buna desfasurare a vietii familiilor de albine cat si cerintelor activitatii profesionale a stuparilor.

Buna ingrijire a familiilor de albine in perioada de pregatire pentru iernare asigura succesul in apicultura. Astfel, de mentinerea puterii familiilor Ia un nivel ridicat in tot timpul anului depinde dezvoltarea familiilor de albine, iernarea fara pierderi si indeosebi valorificarea cu rezultate bune a culesurilor de nectar si polen.

Sub influenta disparitiei vechilor codri si a aparitiei de noi plante meli-fere (salcam, floarea-soarelui), precum si a dezvoltarii impetuoase a agriculturii moderne, sursele de cules de la noi din tara s-au schimbat si s-au grupai in alte perioade ale sezonului activ decat cele in care s-a format albina autohtona. Fata de pasunile si padurile intinse de foioase cu amestec de tei si alte esente meii? fere din trecut, in prezent campia romaneasca ofera un cules foarte timpuriu de la pomii fructiferi si apoi pe cel de la salcam la care albinele ajung in mare parte insuficient dezvoltate. Situatii asemanatoare se intalnesc si in celelalte zone ale tarii, unde agricultura s-a extins inlocuind prin culturi dirijate fostele paduri sau fanete naturale.

Ca urmare, perioada scurta de la iesirea din iarna pana la culesul de sal­cam este insuficienta pentru o dezvoltare corespunzatoare a familiilor de albine. Fara interventia apicultorului, ele nu pot valorifica economic culesurile de Ia pomii roditori si nici pe cel de la salcam. Pentru ca familiile de albine sa iasa cat mai puternice din iarna, trebuie luate o serie de masuri incepand inca din vara si toamna anului precedent pentru cresterea unei cantitati cat mai mari de puiet.

in acest fel se asigura o iernare normala, un consum redus de hrana si o uzura mica a albinelor in timpul iernii, fapt care le mareste longevitatea in primavara urmatoare. In familiile puternice primul puiet apare inca din luna ia-nuarie, cantitatea puietului sporind rapid si inlocuind albina uzata fara scaderi prea mari de putere, in timp ce familiile slabe, pe langa consum ridicat de hrana si' uzura marita a albinelor, se resimt puternic in primavara, in perioada de schimbare a albinelor, refacandu-si foarte greu efectivele.

Din aceste considerente, perioada premergatoare introducerii familiilor la iernat, deci lunile iulie-septembrie, trebuie folosita pentru cresterea unui numar cat mai mare de albine. Acest lucru este in mod obisnuit dificil de reali­zat intrucat iri aceasta perioada, in majoritatea zonelor, atat culesul de neclar cat si cel de polen se reduce considerabil, albinele ducandu-si activitatea in special pe baza rezervelor de hrana din cuib. Este perioada in care albinele incep sa-si formeze cuibul de iama, grupand rezervele de hrana in fagurii din cuib, ocupand majoritatea spatiului din faguri si limitand spatiul pentru puiet.

La randul lor si matcile sub influenta lipsei de cules, precum si ca ur­mare a epuizarii in urma efortului din perioada de primavara si de vara, isi incetinesc din ce in ce ritmul de ouat, cele mai epuizate, indeosebi cele mai batrane, pot chiar sa inceteze complet ouatul si depinde doar de masurile luate de apicultor ca activitatea lor de ouat sa fie mentinuta un timp cal mai indelungat posibil.

Concomitent, datorita uzurii din timpul verii, precum si reducerii can­titatii de puiet, si populatia de albine incepe sa scada, in iarna intrand practic albina crescuta dupa ultimul cules de vara, neuzata si cu rezervele fiziologice pregatite in vederea trecerii prin iarna.

in principal mentinerea activitatii de crestere a puietului se reali­zeaza prin: asigurarea spatiului necesar cresterii puietului, mentinerea familiilor in slare activa prin hraniri stimulente, asigurarea caldurii in stup si inlocuirea maicilor uzate.

in mod obisnuit in aceasta perioada spatiul stupilor verticali se reduce la corpul stupului in care familia puternica ocupa toti fagurii. Datorita inaltimii lor, ramele din centrul cuibului, chiar ocupate cu rezerve de hrana, au suficient spatiu in care sa se creasca puiet. Totusi, in cazul blocarii cuibului cu miere sau paslura, sau daca acest spatiu este insuficient, trebuie adaugati faguri pentru ouat, alesi cu grija, de la rezerva.

in acest scop se aleg faguri mai inchisi la culoare, cu celule regulate, fara defecte sau celule de trantori, intrucat acestea ramanand in mijlocul cuibu­lui vor fi folosite si in continuare in primavara la cresterea puietului. De aseme­nea, se va avea grija ca fagurii introdusi pentru ouat sa aiba minimum kg de miere in coroana pentru a nu crea un gol in mijlocul cuibului.

Introducerea de faguri pentru ouat in mijlocul cuibului in aceasta pe­rioada este cu atat mai necesara in cazul aparitiei unui cules in natura sau a amplasarii familiilor la un cules de toamna (de balta, faneata), datorita caruia cuibul poate fi blocat cu miere lipsind matca de spatiul necesar pentru ouat. in aceasta situatie se pot folosi chiar faguri complet goi, fara coroane de miere, intrucat acestea vor fi formate de catre albine. Pentru crearea spatiului pentru ouat se scol rame piine cu miere de pe margini, care se pot folosi pentru com­pletarea rezervelor la alte familii sau se pol extrage in cazul in care contin doar miere naturala si nu provin din hraniri de toamna cu sirop de zahar.

Mentinerea familiilor in stare activa se realizeaza prin hranirea albinelor cu substantele energetice si plastice necesare, mai precis prin prezenta in natura a nectarului si polenului. Aportul de nectar si polen sau hranirea intensa determina dezvoltarea proceselor metabolice din organismul albinelor, inclusiv se­cretia de laptisor prin care se influenteaza si activitatea de ouat a matcilor. Nu intotdeauna insa, in zona de amplasare a stupinelor, familiile de albine benefi­ciaza de .surse de cules pentru asigurarea hranei. Astfel, se impune ori depla­sarea stupilor la culesuri tarzii, ori hraniri suplimentare.

Culesurile tarzii sunt mult mai eficiente decat hranirilc stimulente da­torita aportului de polen proaspat. in acelasi timp se realizeaza si o economie de zahar si polen care, de regula, acopera cheltuielile de deplasare a familiilor de albine la aceste culesuri.

Ca surse de cules la sfarsitul verii si toamna se pot folosi si fanetele din luncile raurilor, zonele inundabile, gradinile de zarzavat si bostanoasele, care pana la efectuarea araturilor de toamna ofera culesuri de intretinere.

Se va avea grija insa, in zonele viticole, in cazul in care culesul sucului de struguri este prea abundent, ca fagurii cu miere proveniti de la acesl cules sa nu ramana in cuib pentru iernare, intrucat fiind foarte bogat in substante mine­rale si zaharuri nedigerabile pentru albine, aceasta miere poale provoca neplaceri in timpul iernii - incarcaturi intestinale mari, diaree si uzura prema­tura. Ramele cu mierea respectiva se pot pastra in rezerva pentru primavara sau se pot extrage in cazul in care culesul este deosebit de abundent.

Hranirile stimulente se pot face in mod diferit: cu miere, sirop, serbet de zahar, pasta de zahar, zahar candi si zahar umectat, in doze mai mari sau mici, in functie de seva si capacitatea hranitoarelor folosite. Principalul este ca prin modul de administrare sa se creeze albinelor senzatia de prezenta permanenta a sursei de cules, care sa le mentina ridicata starea activa. Aceasta se poate realiza prin administrarea zaharului sub forma in care albinele il consuma in perma­nenta, dar in doze mici (zahar umectat, paste si serbet), iar in cazul in care se administreaza sub forma de sirop, se va da in doze mici de 150-200 g, la inter­val de 1-2 zile. Administrarea siropului in doze si la intervale mai mari creeaza doar socuri, fara a mentine starea activa a albinelor, iar siropul este folosit in majoritate pentru completarea rezervelor de hrana.

Simpla folosire a zaharului insa nu are efect prea mare, indeosebi daca familiile nu au rezerve suficiente de pastura in faguri.

Prezenta unui cat de mic cules de polen din natura mareste cu mult efectul hranirilor stimulate, in lipsa acestuia fiind absolut necesara administrarea de polen sau de inlocuitori de polen, ca surse de proteine in vederea cresterii puietului. Substantele proteice se pot administra atat in forma de pulbere data in aer liber, cat si in amestec cu hrana energetica (turte de serbet, pasta). in acest caz se va urmari ca substantele proteice sa nu depaseasca 10-15% in compozitia amestecului, de asemenea, pentru marirea atractivitatii turtelor de serbet cu inlocuitori de polen acestea se vor pregati pe baza de miere si cu un adaos de 3-5% polen natural.

Asigurarea caldurii in stup in perioada de toamna, prin delimitarea stricta a cuibului, este absolut necesara datorita temperaturilor din ce in ce mai coborate din timpul noptii, care, in unele cazuri obliga albinele chiar sa se stranga in ghem. in aceasta situatie albinele pot creste puiet doar in limita spatiului pe care-1 pot acoperi si incalzi in mod normal, de aceea cuibul se limiteaza cu diafragma, se suprima magazinele in cazul in care acestea mai sunt inca pe stup, iar fagurii de prisos se trec dupa diafragma. in cazul in care contin anumite cantitati de miere, aceasta se descapaceste pentru a fi trasa de albine in cuib. iai apoi faguri) se scot si se pun la rc/erva, Nu se recomanda lasarea fagurilor dupa diafragma, pentru a evita cazurile de formare gresita a ghemului in zona aceasta, albinele care in mod accidental se grupeaza pe fagurii respec­tivi fiind lipsite de hrana necesara.

Se reduce urdinisul si se asigura izolarea termica prin amplasarea de materiale termoizolarHe deasupra podisorului.

in cazul familiilor mai slabe se recomanda folosirea de saltelute laterale montate dupa diafragme. In felul acesta atat regimul termic cat si familia in sine sunt mai bine asigurate.

inlocuirea maicilor cu defecte sau epuizate este o actiune deosebit de necesara si care, in perioada de toamna, se realizeaza mult mai usor si mai sigur decat vara.

in perioada de toamna maicile batrane sau epuizate isi reinnoiesc foarte greu ritmul de ouat chiar in prezenta culesului natural, lipsind familia de gene­ratii noi de albine tinere.

Este absolut necesar ca in toate stupinele sa se tina, in mod obligatoriu, evidenta individuala a dezvoltarii familiilor, prin inregistrarea spatiilor de albine si a ramelor cu puiet in momentele principale ale sezonului (iesirea din iarna; recoltarea mierii la diferite culesuri; intrarea in iarna; a productiilor realizate la diferite culesuri; starea sanitara; originea si varsla matcii). In baza acestor date, pe langa selectia materialului valoros, se poate face trierea si eliminarea matcilor slab productive, a celor batrane, precum si a celor care in urma efortu­lui depus nu mai pot mentine ritmul nonnal de ouat.

Matcile necesare schimbului se procura sau se cresc din vreme in stu­pina prin metodele cunoscute. Se va urinari insa ca materialul biologic nou in­trodus sa fie de calitate superioara, crescut din susc valoroase. Se va evita folosirea botcilor de roire sau de salvare aparute in familii cu productii scazute doar pentru ca acestea sunt la indemana. Cresterea matcilor, indiferent de lipul de stupi cu care se lucreaza trebuie sa fie o preocupare principala, de calitatea materialului biologic depinzand in cea mai mare masura succesul in apicultura.

Dupa cum se stie familia de albine nu hiberneaza in timpul iernii. Stransa in ghemul de iemare ea isi continua activitatea producand caldura necesara mentinerii vietii, iar in unele situatii, incepand din luna ianuarie sau chiar din decembrie, creste puiet in spatiul limita! de dimensiunile ghemului. Pcnlru aceasta activitate, albinelor le sunt necesare rezerve suficiente de hrana atat in forma rezervelor interne - corpul gras bine dezvoltat prin alimentatia abundenta in timpul toamnei - cat si ea rezerve de miere si pastura in cuib.

Consumul de hrana este mai scazut in primele luni ale iernii pana la aparitia puietului, albinele consumand mierea doar pentru mentinerea tempera­turii in interiorul ghemului la circa 24-25 C. Odata cu aparitia puietului consu­mul se ridica, temperatura in ghem fiind mentinuta in permanenta la nivelul de 35-36'C, si produsa in continuare pe masura ce se mareste si cantitatea de puiet crescut. in aceste conditii familiile normale, puternice, consuma in primele luni ale iernii 700-800 g de hrana. in continuarea iernatii consumul crescand la 1,5-2,0 kg lunar, in lotal pe intreaaga perioada de iernare fiind necesare circa 7-8 kg de miere. Ar fi insa o mare greseala daca la intrarea in iarna s-ar lasa in familii doar aceasta cantitate, intrucat, in acest iei familiile ar fi lipsite de hrana tocmai in momentul in care au mai mare nevoie de aceasta. La iesirea din iarna sunt necesare in familii rezerve abundente de hrana pentru cresterea puietului si mentinerea temperaturii pana la aparitia primelor culesuri de intensitate normala care sa asigure necesarul de hrana al albinelor si sa permita chiar si acumulari de miere.

Este gresita, de asemenea, ideea ca lipsa hranei in primavara se poate suplini cu sirop de zahar. Trebuie sa avem in vedere ca la iesirea din iama ma­joritatea albinelor este in mare parte uzata in urma iernarii si cresterii de puiet, albina tanara prezenta inca in cantitate mica, aceasta fiind in principal cea care prelucreaza zaharul din sirop, cu ajutorul enzimelor secretate de glandele hipo-faringiene aflate in maxima activitate in perioada de varsta de 5-10 zile; prelu­crarea zaharului nefacand altceva decat sa grabeasca uzura totala a albinelor si sa Ic scurteze viata. De aceea, in afara cantitatii strict necesare ternarii, la for­marea rezervelor de hrana trebuie asigurata si cantitatea necesara pentru primavara, in total in functie de puterea familiei si de zona in care se lucreaza lasandu-se 16-18 kg de miere.

Deosebit de importanta este si rezerva de pastura, fiecare familie avand nevoie de 1,5-2,0 kg si care, in lipsa fagurilor cu pastura, se poate asigura in forma de polen granule sau pulbere, administrat in tot cursul primaverii in turle energo-plastice. De preferat, nu se administreaza turte cu polen sau inlocuitori de polen in prima parte a iernii (decembrie-ianuarie) intrucat albina, neputand inmagazina hrana in faguri o consuma direct, ceea ce provoaca masive incarcaturi rectale: in cele mai multe cazuri acestea se continua cu diaree, vre­mea ne permitand zboruri de curatire.

Asigurarea fagurilor cu miere se face inca din perioada culesurilor prin­cipale, scotandu-se fagurii plini si capaciti cel putin pe 2/3 din inaltime. Pe cat posibil se va evita asigurarea rezervelor de hrana de la culesurile a caror miere cristalizeaza repede (rapita sau miere de mana), intrucat iernarea pe asemenea sorturi de miere este daunatoare, producind uzura sporita, sau chiar pierderea familiilor de albine.

Pregatirea familiilor de albine in vederea iernarii si asigurarea conditiilor optime de iemare are o importanta deosebita pentru dezvoltarea acestora in perioada de primavara.

Executarea din timp si in mod constiincios a pregatirilor pentru iernare si intrarea in iarna a efectivului doar cu familii puternice, cu albina tanara, neu-zata si cu rezerve abundente de hrana sunt principalele conditii pentru o buna iernare. Totusi, mai sunt necesare anumite masuri in decursul iernarii pentru indepartarea eventualelor stari critice care pot aparea la unele familii.

O conditie absolut necesara in timpul iernarii este asigurarea micro-climaiului propice, prin pastrarea unui regim termic cat mai constant posibil si prin eliminarea vaporilor de apa care apar in urma respiratiei si a consumului de hrana a albinelor, cat si din apa sau zapada care intra in stup de la exterior.

De remarcat ca in prima jumatate a iernii, pana la aparitia puietului mentinerea caldurii este mai putin importanta, albinele putand lupta usor cu frigul, strangandu-se in ghem, in timp ce cresterea exagerata a gradului de umiditate dauneaza puternic albinelor. Dupa aparitia puietului, atat mentinerea temperaturii, cat si eliminarea umiditatii suni la fel de importante, albinele fiind obligate la consumuri exagerate si uzura prematura in cazul in care acestea nu corespund necesitatii lor de viata. Pentru reglementarea acestor conditii se va urmari in permanenta asigurarea impachetarii cuibului cu materiale termo-izolante, astuparea orificiilor sau a sparturilor in stupi, amplasarea stupilor in locuri adapostite, uscate si asigurarea in vederea eliminarii plusului de umezeala.

Se va urmari pastrarea linistei in zona stupinei. Nu se vor executa lucrari zgomotoase langa stupi, nelinistirea albinelor in aceasta perioada pro­vocand cresterea consumului de hrana si de aici uzura prematura a acestora.

Se vor folosi perioadele cu temperatura exterioara ridicata, de 10-11 grade C, pentru efectuarea zborurilor de curatire. Pentru aceasta se vor curata de zapada urdinisurile si scandurile de zbor, se vor presara in fata stupilor paie sau frunze uscate pentru ca albinele iesite la zbor sa nu cada direct pe zapada sau pe pamantul rece si sa se poata intoarce in stupi. Pentru stimularea efectuarii zborului, mai ales la familiile mai slabe, se vor indeparta capacul si saltelutele pentru ca razele soarelui sa bata direct in podisor. Cu aceasta ocazie se pot face si revizii sumare ale starii familiilor si se pot executa lucrarile necesare, ghemul fiind afanat si permitand chiar miscarea fagurilor pentru amplasarea mai buna a rezervelor de hrana, introducerea de faguri cu miere in familiile cu rezerve sarace si introducerea de matci in cazul familiilor orfane.

incepand cu a doua jumatate a lunii februarie, in vederea intensificarii cresterii de puiet mai de timpuriu si in cantitate mai mare se vor administra turte energo-plastice din serbet de zahar cu miere si cu adaos de polen, lapte praf etc, chiar daca in familii exista rezerve de pastura.

Pentru asigurarea bunei iernari a familiilor de albine, in tot cursul iernii se face un control periodic. Cu aceasta ocazie se verifica starea generala a stupinei, starea anumitor familii prin sondaj si se iau masuri de indreptare a ca­zurilor anormale. Neidentificarea la timp a familiilor cu stari anormale si mai ales amanarea corectarii starii acestora pentru perioade cu timp mai bun, duc, de regula, la agravarea starilor respective si la pierderea familiilor de albine. De aceea controlul din timpul iernii trebuie executat cu multa atentie si constiinciozitate.

in cadrul controlului se au in vedere alat stupina propriu-zisa, cat si imprejurimile ei, depunerile de zapada, baltirea apei in zona stupinei, prezenta animalelor sau a pasarilor etc, luandu-se masurile necesare asigurarii linistii si conditiilor de microclimat, conform celor aratate mai sus.

in ce priveste familia de albine se face, in primul rand, un control exte­rior general stabilindu-se starile anormale, prin observarea resturilor de faguri si albinelor, aparute eventual la urdinis sau in fata stupilor, gauri facute de ciocanitori, urme de animale sau de pasari intre stupi sau pe stupi.

Controlul auditiv facut la urdinis cu un tub de cauciuc, stetoscop, ne poate indica starea familiei dupa zgomotul pe care-1 produc albinele in stare de repaos si ca raspuns la lovirea stupului cu mana:

- bazaitul continuu si uniform, sporit usor la lovirea stupului, dupa care
revine imediat la normal, indica iernarea normala;

- bazaltul plangator, caracteristic, indica lipsa maten;

- zumzetul slab ca un fasait indica lipsa hranei, albinele fiind pe cale de
a muri de foame.

Resturile cazute pe fundul stupilor pot da, de asemenea, indicii pretioase privind iernarea albinelor. Observarea acestor resturi este mult usurata prin amplasarea unei coli de hartie sau de carton sub cuib care datorita ur­dinisului pe toata latimea stupului se poate manipula lesne.

Resturile sarace, in general din ceara de la capacele si cu putine albine moarte, dovedesc o iemare normala. Cantitati mari de albine moarte, umezeala si mucegaiul indica o ternare defectuoasa, lipsa de ventilatie. Resturi de albine si de faguri, fire de paie si frunze uscate, parti din aceste resturi ingramadite la urdinis indica prezenta soarecilor.

La controlul de iarna se va evita deschiderea fara rost a stupilor pentru a nu deranja familiile de albine. In cazurile extreme insa se va putea deschide stupul si controla starea familiilor fam a se interveni in cuib, luandu-se toate masurile necesare ca interventia sa nelinisteasca cal mai putin posibil familia de albine.

in cazul in care la controlul familiilor de albine in timpul iernii se con­stata unele nereguli se trece imediat la indepartarea acestora.

Ca stari anormale grave care se cer imediat indreptate sunt: lipsa hranei, lipsa matcii. aparitia diareei intr-un grad marc si patrunderea soarecilor in stup.

Completarea rezervelor de hrana cu turte de serbet sau placi de zahar candi se face direcl pe locul din stupina, prin deschiderea stupului si asezarea placii sau a turtei de serbet deasupra ghemului, cu grija, ca sa nu se striveasca albina. Chiar si introducerea unei rame cu miere Ia marginea ghemului se poate face pe loc, avandu-se mare grija ca la desfacerea ramelor din cuib albinele din ghem sa nu cada pe fundul stupului.

Introducerea matcii in cazul familiilor orfane se poate face, de aseme­nea, pe loc, in stupina, matca putand fi data chiar si direct, fara a mai fi intro­dusa in cusca. In cazul unificarii a doua familii e mai bine ca lucrarea sa se exe­cute la caldura, pentru ca albinele sa se poata unifica, iar matca sa ocupe loc in centrul ghemului de iernare.

In cazurile de lipsa totala a hranei, precum si de aparitie masiva a di­areei este necesara introducerea familiilor in camera incalzita si refacerea totala a cuibului. In cazul diareei se va provoca, de asemenea, si un zbor de curatire, dupa care se vor inlocui fagurii murdari cu altii curati si se va curati stupul in interior de petele de diaree.

O situatie destul de frecventa la stupii cu defectiuni sau fara gratii de soareci la urdinis este patrunderea acestora in cuib. Prezenta soarecilor in stupi, pe langa deteriorarea stupilor si a fagurilor provoaca o continua neliniste a fa­miliilor de albine prin zgomotul si mirosul pe care-1 fac. Pentru inlaturarea soarecilor se deschid stupii si se scot fagurii stricati si toate resturile de pe fund, astfel incat sa ramana cat mai putine urme a prezentei si a mirosului de soareci in stupi. De asemenea, se astupa toate orificiile facute de soareci si se monteaza la urdinis o gratie care sa nu mai permita patrunderea soarecilor.

Dupa iesirea din iarna, se recomanda ca ingrijirea familiilor de albine in perioada de primavara sa se realizeze cu multa atentie pentru a asigura buna dezvoltare a acestora

Astfel, o data cu statornicirea vremii si ridicarea temperaturii aerului la peste 10-11grade C se poate considera iernarea ca terminata si se pot incepe lucrarile specifice de primavara.

Valorificarea culesului prin practicarea stuparitului pastoral

Se reali­zeaza cu respectarea Ordinului nr.67 din 29 iulie 1998 privind Regulamentul de organizare a stuparitului pastoral in Romania.

Varietatea terenului, bogatia de paduri. Junei, faneze intalnite la toi pasul in toate zonele tarii noa.stre asigura un cules bogat si aproape continuu. Totusi, pentru o mai buna valorificare a surselor de cules, este necesara depla­sarea familiilor de albine in imediata apropiere a masivelor melifere, lucrare care se realizeaza prin indeplinirea a o serie de conditii - stupi, mijloace de transport, drumuri de acces etc, tipul stupului folosit in stuparitul pastoral avand o importanta hotaratoare.

in ceea ce priveste stupul vertical acesta este bine adaptat practicarii stuparitului pastoral si permite deplasari indelungate si pe orice fel de drumuri. Astfel tipul de stup vertical cu 10 rame se impacheteaza rapid, pentru fixarea partilor componente fiind folosite doua tije introduse in orificiile verticale din peretii laierali.

Forma paralelipipedica, fara piese iesite in exterior, permite asezare compacta a stupilor in mijloacele de transport cu maximum de folosire a spatiului si deplasarea acestora pentru valorificarea unor noi surse de nectar.

intretinerea si exploatarea familiilor de albine in stupi orizontali

in decursul timpului, practica apicola a dovedit, cu prisosinta, ca pro­ductivitatea familiilor de albine este strans dependenta de volumul stupilor in care acestea suni adapostite.

Este vorba pe de o parte de volumul necesar pentru cresterea puietului, iar pe de alta parte de spatiul pe care familia trebuie sa-1 aiba la dispozitie pen­tru prelucrarea si depozitarea nectarului si polenului. Un spatiu insuficient cau­zeaza o seama de neajunsuri mai ales in perioada dezvoltarii maxime a famiJici cand un numar important de albine se constituie ca un surplus de populatie peste necesarul cerut de activitatea normala a familiei. Limitarea capacitatii stu­pului inseamna, de fapt, o limitare la un anumit nivel a posibilitatilor de ven­tilatie, a spatiului de prelucrare a nectarului si de depozitare a mierii si polenu­lui, de crestere a puietului, de cladire a fagurilor si chiar de adapostire a albine­lor ceea ce, alaturi de alti factori, favorizeaza aparitia frigurilor roirii.

Stupul orizontal, al carui principiu constructiv se bazeaza pe o dezvol­tare in plan orizontal a familiei de albine a fost standardizat si a cunoscut, in trecutul nu prea indepartat, o larga raspandire.

intrucat stupii orizontali se afla inca in numar mare in dotarea a nu­meroase stupine, consideram utila prezentarea aspectelor legate de tehnologia intretincrii si exploatarii acestui tip de stup.

Toate lucrarile care se efectuiaza in stupina, au drept scop principal, cresterea puterii familiilor de albine, prin putre intelegind nu numai aspectul cantitativ- numar de indivizi- ci si aspectul calitativ, rezultat din proportia albinelor tinere la un moment dat.

Se subintelege ca sanatatea perfecta a familiei de albine este o conditie esentiala a unei exploatari eficiente si rentabile.

Indiferent de destinatia stupinei, sub raportul specializarii pe un anume produs, dezideratul care trebuie urmarit neabatut este acela de a realiza din fie­care familie din fiecare stupina, o unitate puternica de productie capabila sa val­orifice la parametri maximi nu numai un cules principal ci si unul secundar sau de intretinere. Printr-o unitate puternica de productie se intelege un sistem care poate functiona multumitor chiar in cazul unor conditii nu dintre cele mai priel­nice, de pilda in ani mai putin favorabili pentru apicultura sub aspectul resur­selor melifere sau din punct de vedere meteorologic. Cu ocazia fiecarui control, in sezonul activ sau in perioada de iernare, starile anormale intalnite vor trebui indreptate cat mai repede. Conform principiului ca mai usoara este prevenirea decat tratarea unei boli sau a unei situatii nedorite, trebuie respectate masurile

care asigura prevenirea unor neajunsuri. Cunoasterea biologiei si fiziologiei fa­miliei de albine pe intreg parcursul anului fereste pe stupar de eventualele greseli care se pot produce uneori chiar din bune intentii. Este de retinut ca din nestiinta se pot face greseli grave ale caror consecinte determina, in familia de albine, situatii ce ulterior nu mai pot fi indreptate.

Ca si in cazul intretinerii familiilor de albine in stupi multieiajati si ver­ticali cu magazine pregatirea acestora pentru sezonul urmator incepe cu revizia familiilor de albine dupa ultimul cules care cuprinde urmatoarele lucrari:

stabilirea prezentei si a calitatii matcii. a puterii familiilor, a existentei
sub aspect cantitativ si calitativ a rezervelor de hrana necesare pentru perioada de iernare si a modului de organizare a cuibului;

schimbarea maicilor varstnice, a celor defecte, precum si a celor din
familii care au dat productii scazute, sub media stupinei. Se recomanda ca in
fiecare an sa fie reinnoite matcile a 50% din numarul familiilor existente. Pro-
cedandu-se astfel, in fiecare sezon in stupina vor activa numai matei tinere si
productive;

- hranirile stimulente cu furaje energo-plastice se fac ca si in alte pe­
rioade. Daca asemenea furaje lipsesc se vor utiliza zaharul tos umectat, siropul
de zahar administrat in hranitoare uluc sau cu debit reglabil, precum si miere
descapacita din faguri;

- pentru formarea cuibului de iernare se aleg faguri corect claditi,
inchisi la culoare, cu 1,5-2 kg de miere;

- rezervele de hrana se considera suficiente daca pentru fiecare interval
de albine exista cel putin 1,2-2 kg rezerve accesibile. Completarea se face pana la nivelul de circa 10 kg rezerve pentru lkg de albine. Siropul de zahar in pro­portie 2 parti zahar la o parte apa se administreaza in hranitoare de mare ca­pacitate o data la 3-4 zile. Este important de retinut ca prelucrarea siropului de zahar uzeaza organismul albinelor si de aceea aceasta lucrare trebuie terminala pana in a treia decada a lunii august. in vederea unei bune iernari, la,formarea rezervelor de hrana proportia miere-zahar va fi - cum s-a mai amintit - pe cat posibil in favoarea mierii, zaharul nu va depasi, in nici un caz, 50 % din totalul rezervelor;

- la formarea cuibului de iarna se foloseste oricare din procedeele de
oranduire a fagurilor cunoscute (asezarea bilaterala, oranduirea unilaterala sau
centrala), principiul calauzitor fiind asigurarea accesibilitatii albinelor la rezer­
vele de miere si pastura;

- se aseaza gratiile contra soarecilor la urdinis, reductorul trecandu-se
pe faza mica;

- se verifica starea saltelutelor si se efectueaza stramtorarea si impa­
chetarea cuiburilor;

- se acorda o atentie sporita protectiei stupilor contra vanturilor puter­
nice si reci prin folosirea obstacolelor naturale sau prin amenajarea de paravane
sau perdele de protectie.

In perioada de iarna se urmareste cu multa atentie buna iernare a fa­miliilor de albine, astfel:

- se efectueaza un control al stupinelor cel putin o data la doua
saptamani;

- pentru cunoasterea modului de iernare a fiecarei familii se foloseste
metoda auditiva;

- in zonele cu frecventa mare a vanturilor reci, stupii se pot inveli la
exterior cu materiale izolatoare;

- in zilele calde si insorite se stimuleaza zborurile de curatire prin
deschiderea completa a urdinisurilor, ridicarea capacelor si saltelutelor si ex-­
punerea podisoareior la actiunea razelor solare;

- se iau masuri de protectie pentru preintampinarea neajunsurilor ce pot
fi provocate de soareci, pasari (ciocanitoare, pitigoi, etc.) si alte animale;

in cazui absentei, insuficientei sau inaccesibilitatii hranei sc adminis­
treaza serbet din zahar sau zahar candi;

- la sfarsitul lunii ianuarie, inceputul lunii februarie pot incepe hranirile
cu furaje energo-plastice pentru stimularea cresterii extratimpurii a puietului.

La inceputul perioadei de primavara se recomanda sa se excute urmatoarele lucrari:

inlesnirea zborului general de curatire (a unuia sau mai multor
zboruri) prin inlaturarea gratiilor de urdinis si pe vreme calduroasa indepartarea
rcductorului de urdinis sau fixarea pe pozitia "faza mare' si curatirea fundului
stupului de resturi de albine moarte;

daca revizia sumara de primavara poate fi considerata o lucrare facul­
tativa, revizia de fond sau controlul general de primavara este o lucrare esentiala
care are drept scop verificarea amanuntita a situatiei familiilor, cu acest prilej
creandu-se conditii optime de dezvoltare care asigura valorificarea la maximum
posibil a culesurilor timpurii;

reorganizarea si stramtorarea cuiburilor, concomitent cu echilibrarea
puterii familiilor de albine avandu-se in vedere ca o familie puternica ocupa, la
inceputul primaverii, cel putin 7-8 intervale (spatii dintre ramele cu faguri com­
plet ocupate de albine). Sub aceste limite sc situeaza familiile mijlocii (5-6 in­
tervale) si cele slabe (3-4 intervale);

se efectueaza un riguros control sanitar-veterinar ai intregului efecth.
Se iau probe pentru diagnosticul de laborator ai no se mo zei (circa 40-50 de al­
bine) sau ale unor boli ale puietului (sectiuni de fagure avand dimensiunile de
10x10 cm cu puiet bolnav). Fagurii mucegaiti se elimina urtnarindu-se atent
aparitia tuturor semnelor exterioare care se constituie ca elemente ce prog-
nozeaza aparitia unor boli sau prezenta unor daunatori ai albinelor;

se verifica existenta si calitatea mateii prin stabilirea prezentei, res­
pectiv a absentei puietului. O situatie buna este atunci cand exisia puiet dispus
compact pe 3-4 faguri din 6-7 ocupati cu albine. Familiile gasite fara matca vor
primi una de la rezerva, numai daca sunt suficient de puternice (albinele
ocupand minimum 4-5 intervale);familiilc excesiv de slabite se vor unifica cu
altele Ia fel de slabite, iar familiile de albine bezmetice (cu albine ouatoare) se
lichideaza;

- rezervele de hrana, daca s-au epuizat, vor fi completate pana la nivelul
de 5-8 kg minimum. Odaia cu siropul de zahar sau serbetul se administreaza
preventiv conira nosemozei preparatul Fumidil B, Fumagilina (un flacon la 25 1
sirop in concentratie de 1,5 parti de zahar la o parte apa), sau Prolofil ce se ad­-
ministreaza conform indicatiilor din proiectul ce insoteste produsul;

- pe masura ce timpul se incalzeste, iar numarul de albine din stup
creste, se largeste cuibul familiilor prin introducerea de faguri inchisi la cu­
loare (eventual cu putina miere deasupra, miere care se descapaceste). Acesti faguri trebuie sa contina numai celule de albine lucratoare;

- periodic, o data pe saptamana, in familiile puternice sau mijlocii (care
au avut la revizia de fond cel putin cinci intervale bine ocupate de albine) se
introduce cate un fagure cladit intre ultimul fagure cu puiet si cel de acoperire.
In familiile foarte putemice se poate introduce cate un fagure intercalat intre
ramele cu puiet (spargerea cuibului);

- pe masura aparitiei albinelor tinere se introduc in stupi si faguri mai
deschisi la culoare, iar in timpul si dupa inflorirea pomilor fructiferi se pol in­
troduce si faguri artificiali pentru a fi claditi;

- familiile de albine se hranesc stimulent prin administrarea Ia 3-4 zile a
unor doze de 200-300 g sirop de zahar preparai in proportie de 1,5 parti zahar la o parte apa;

- in cazul absentei polenului din natura se continua hranirile cu furaje
energo-plastice in compozitia carora intra, alaturi de glucide si inlocuitori de
polen;

- inainte de aparitia culesului intens timpuriu (rapita cultivata, salcam)
stupii orizontali care adapostesc familii foarte puternice vor fi echipati cu
magazine, iar la cei de putere mai mica spatiul necesar se formeaza prin simpla

indepartare a diafragmelor si umplerea intregului volum al stupului cu faguri claditi si artificiali.

Combaterea roirii se realizeaza in cazul aparitiei frigurilor caracteris­tice, prin ridicarea a 2-3 faguri cu puiet, cu sau fara albine, din familiile respec­tive, puiet care se foloseste la intarirea familiilor slabe sau la inmultirea efecti­vului.

In sezonul de vara , o atentie deosebita se va acorda familiilor de albine urmarindu-se obtinerea unor productii superioare de produse apicole si mentinerea familiilor de albine in stare activa.

Avand in vedere aceste obiective in stupina se executa in principal urmatoarele lucrari:

- recoltarea mierii prin ridicarea si transportarea la locul de extractie a
ramelor sau a magazinelor in vederea extractiei acestora care se executa prin
centrifugare;

- ramele se considera bune de recoltat atunci cand mierea este capacita
pe cel putin treimea superioara a fagurilor. Se va lucra astfel ca sa se evite cu
desavarsire furtisagul;

- extractia mierii se face in cabana apicola la o distanta cat mai marc de
vatra stupinei. Se folosesc centrifuge manuale sau electrice aflate in dotare;

- in functie de culesurile urmatoare (de productie sau de intretinere) se
asigura rezerva de hrana pentru iarna;

- se efectueaza transportul mierii, recoltate in gospodarie sau dupa caz se
valorifica la centrele de colectare;

- se face dezinsectia si depozitarea corespunzatoare a fagurilor din care
s-a extras mierea;

- in cazul lipsei culesului de inlretinere, imediat dupa recoltarea mierii
se procedeaza la hraniri stimulente cu furaje energo-plastice (proteice);

fagurii destinati reformarii se ridica si dupa extractia mierii se topesc
odata cu capacclele rezultate de la recoltarea mierii;

- in vederea deplasarii stupinei la un alt cules, se scot din stupi fagurii plini cu miere, cei slabi fixati in rame sau depreciati si se inlocuiesc cu faguri goi. rezistenti;

- numarul de rame cu faguri din stup si magazine va fi obligatoriu cel
prevazut pentru capacitatea maxima. Ramanand spatii neocupatc, in timpul
transportului se pot produce miscari prin culisare a ramelor si albinele pol fi
strivite. Daca nu exista numarul de rame prevazut de capacitatea maxima a stupului se va proceda la imobilizarea ramei marginase prin fixarea in cuie a latului superior;

scandurelele podisorului se aduna doua cate doua la mijlocul stupului
si se fixeaza cu bara speciala; stupii se transporta cu orificiile de ventilatie din
capace - deschise;

deplasarea stupilor pana la mijlocul de transport, incarcarea,
descarcarea si dispunerea lor pe noua vatra se face cu bratele, targa apicola, sau folosind carucioarele de transport;

- pe timpul transportului, stupii se leaga (imobilizandu-se cu ajutorul
unor franghii rezistente) pentru a evita deplasarea si lovirea lor;

- se strang si se impacheteaza utillajclc si materialele necesare exe­
cutarii lucrarilor de ingrijire a familiilor la locul in care se deplaseaza stupina;

- se folosesc cu precadere fagurii armati care sunt mai rezistenti la
transporturi pe distante lungi si drumuri accidentate.

La familiile de albine foarte puternice, in cazul culesurilor de marc in­tensitate, pentru a mari spatiul necesar prelucrarii nectarului si depozitarii mierii se vor folosi magazine special confectionate pentru dimensiunile stupului ori­zontal, echipate cu 18-20 de faguri de magazin.

Cand culesurile de vara s-au terminat se opresc in stup rezervele de hrana necesare pentru iama - socotindu-se 10 kg rezerve pentru 1 kg albine care ierneaza - si se extrage mierea care prisoseste, iar cuiburile familiilor se reduc la numarul de faguri ocupati compact cu albine.

In ultima parte a sezonului activ, fagurii neacoperiti de albine se scot din stupi, iar cuibul familiilor se impacheteaza cu materiale izolatoare. Pentru evacuarea vaporilor de apa din stup, pe timpul iernii scandurelele de podisor din marginea cuibului se lasa departate la 2-3 mm. Familiile astfel pregatite ierneaza afara in aer liber.