PIATA INTERNATIONALA A ASIGURARILOR SI REASIGURARILOR

PIATA INTERNATIONALA A ASIGURARILOR SI REASIGURARILOR

I.1.1. NOTIUNE. CARACTERIZARE GENERALA

Cresterea si diversificarea activitatii economice si implicit a schimburilor internationale de valori au dus la crearea si dezvoltarea unor piete active si concurente de asigurari si reasigurari. Asigurarile si reasigurarile sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existenta unei mari diversitati de tipuri si categorii de afaceri. De aceea nu se poate vorbi de o singura piata a asigurarilor sau a asigurarilor, ci de piete ale ale asigurarilor si reasigurarilor, fiecare din ele fiind individualizata prin preponderenta unor anumite tipuri de tranzactii, prin existenta unor anumite sociatati de asigurari si reasigurari, cutume, mod de functionare, tranzactionare, reguli.

Tranzactiile internationale cu asigurari sunt puternic marcate de reglementarile nationale ale fiecarei tari.

Dispersia internationala a riscurilor mari prin intermediul asigurarii poate fi realizata in mai multe moduri: prin asigurare directa, posibil prin participarea asiguratorilor straini in calitate de coasiguratori alaturi de societatile nationale sau prin transferarea unei parti a riscurilor asumate de asiguratorii nationali prin reasigurarea interna. In ambele cazuri, asigurarea sau reasigurarea straina poate opera printr-o societate locala, poate imputernici un agent din strainatate, delegat prin contract, sa subscrie afaceri in numele sau sau sa infiinteze propriile sale filiale in strainatate. In

mod similar, sa subscrie, de obicei la sediul sau asigurarea riscurilor localizate in alte tari. Astfel de servicii pot fi oferite nationalilor (acasa sau in strainatate) fie strainilor aflati in tara sa. Aceasta categorie poate fi numita "business transfrontiere", termen

mai mult descriptiv, dar mai putin confuz decat "service business" folosit in general in Uniunea Europeana.

Comertul international cu asigurari este redus in comparatie cu cheltuielile mondiale cu prime de asigurare si tranzactiile internationale in orice alt domeniu. Cota ce revine asiguratorilor straini difera considerabil de la o tara la alta, dar ea creste in ultimii ani mai ales datorita liberalizarii comertului in diferite regiuni ale lumii, precum si fuzionarilor si achizitiilor in domeniu care au marcat puternic configuratia care ar putea duce la o crestere substantiala desi inca mai exista unele obstacole.

Spre exemplu, in unele tari, consumatorii prefera in general, sa incheie asigurari cu asiguratorii locali desi, uneori, reputatia buna a unui asigurator strain poate sa contracareze un astfel de obstacol. La aceasta se adauga si reglementarile din unele tari oarecum restrictive, daca nu chiar discriminatorii in privinta asiguratorilor straini in aceste tari.

In anul 1988, piata asigurarilor era dominata de numai cateva tari dezvoltate economic. Astfel, 66,3% din totalul mondial al primelor la asigurarile de bunuri si raspundere civila, respectiv 69,4% din totalul primelor la asigurarile de viata reveneau Statelor Unite, Japoniei si Germaniei. Aceste tari, la care se adauga Marea Britanie, Franta, Italia si Canada, adica cele sapte mari puteri industrializate ale lumii, realizau impreuna 81,4% din primele mondiale la asigurarile de bunuri si raspundere, respectiv 83% la cele de viata.

In anul 2001, aceste sapte state detineau o cota de piata de 79,85% pentru asigurarile generale si de 79,64% pentru asigurarile de viata. Tot in acelasi an, primele zece tari inregistrau un volum total de prime de 2044011 milioane de dolari, detinand o pondere de 84,88%.

Volumul primelor de asigurare in primele 10 tari ale lumii, in anul 2001

Ca si in anii precedenti, SUA si Japonia reprezinta, in continuare, cele mai importante piete, urmate de Marea Britanie, Germania si Franta.

Industria asigurarilor a trebuit sa raspunda unor provocari majore in anul 2001, un an in care numarul cererilor de despagubire a atins un nivel record.

In completarea cererilor de despagubire pentru pagubele produse de calamitatile naturale si de folosirea azbestului, evenimentele tragice de la 11 septembrie au avut un impact deosebit asupra industriei asigurarilor. Aceste evenimente au costat industria asigurarilor aproximativ 40 miliarde de dolari, potrivit datelor furnizate de Insttutul de Informare in Asigurari. Aceste pierderi imense au influentat negativ rezultatele obtinute de asiguratori si reasiguratori in anul 2001.

Pe ansamblu, industria asigurarilor a inregistrat pierderi de capital considerabile in anul 2001, capitalul social devenind o resursa extrem de importanta atat pentru asiguratorii nonviata, cat si pentru asiguratorii de viata.

Deoarece nu s-a inregistrat o ameliorare a conditiilor economice globale, situatia pe aceste piete s-a deteriorat in anul 2002.

Pietele de reasigurari nu pot fi tratate separat ci in stransa corelatie cu pietele de asigurari pe care se bazeaza. De cele mai multe ori, atat asigurarile cat si reasigurarile se tranzactioneaza pe aceleasi piete. Cea mai puternica crestere a activitatii de asigurare si reasigurare a avut loc in ultimii douazeci de ani. La baza acestei evolutii se afla mai multi factorii:

Cresterea economica fara precedent a tarilor industrializate dupa primul razboi

mondial, progresul tehnic si dezvoltarea socio-umana sub toate aspectele care au facut sa apara noi necesitati ce trebuiau satisfacute. Asigurarile si reasigurarile internationale au reprezentat singura cale ce a generat capacitatea suficienta pentru a asigura satisfacerea acestor nevoi.

Schimbarile intervenite in structura pietei de asigurare in mai multe tari ale

lumii care au fost in mare parte determinate de masurile adoptate in unele tari in scopul excluderii sau limitarii activitatii companiilor straine de asigurari pe teritoriul lor, instituind practic, monopol de stat in domeniul asigurarilor. Totusi, datorita dimensiunilor reduse ale acestor piete pe de o parte si pe de alta datorita lipsei de expierenta, noii asiguratori interni care si-au asumat raspunderea pentru acoperirea riscurilor interne nu dispuneau de capacitatea suficienta in acest sens, fiind, practic, obligati sa apeleze la facilitatile oferite de reasigurarile internationale.

Inca din aceasta perioada au inceput si au continuat sa-si consolideze pozitia cateva piete mari care, treptat, au devenit puternic internationalizate. Piata internationala a asigurarilor si reasigurarilor a fost dominata de companii de profil din U.K., Germania, Suedia, Franta, S.U.A., Japonia.

Odata cu cresterea cererii de asigurare si reasigurare s-a produs o explozie in numarul companiilor de profil si in alte tari aparand astfel pietele noi, in special in zonele libere si in tarile ce ofera facilitati fiscale. Totodata, au luat fiinta si companii preponderent de reasigurare care isi desfasoara activitatea pe plan national si regional.

Imbunatatirea climatului in domeniul afacerilor directe care a impiedicat

companiile internationale sa isi desfasoare activitatea ca asiguratori directi pe piata internationala. Pentru a putea penetra si a se mentine pe aceste piete, companiile de reasigurare au fost obligate sa incheie tranzactii de reasigurare, domeniu caracterizat prin usurinta trecerii frontierelor nationale, datorita absentei unor reglementari stricte in materie.

Totodata, cresterea relativ lenta si uneori chiar stagnarea nivelului veniturilor obtinute din primele de asigurare directe si in comparatie cu cele din reasigurare au dus la situatia ca mai multi asiguratori si institutii financiare sa investeasca in reasigurare din conditii economice.

Globalizarea serviciilor financiare in general si a serviciilor de asigurare in

special, au dus la o concentrare puternica a comertului international cu aceste servicii.

In ultimii ani, prin fuzionarile intre grupuri bancare si de asigurare, au rezultat adevarati colosi financiari a caror valoare pe piata creste neantrerupt. Aceste fuzionari care exprima clar tendinta de concentrare a ofertei internationale, in afara avantajelor pentru noile entitati nascute, vor determina o dominatie si mai puternica si vor fi cele care vor crea o piata a viitorului cu noile sale reguli. Practic, concurenta se va manifesta preponderent intre acestia si altii de dimensiuni asemanatoare din S.U.A. si Japonia.

II.1.2. DIRECTIVELE EUROPENE IN DOMENIUL ASIGURARILOR DE VIATA

Desavarsirea pietei interne comunitare in sectorul asigurarilor directe de viata a facut necesara adoptarea de catre autoritatile comunitare a unor directive care sa permita societatilor de asigurari cu sediul in Comunitate sa-si desfasoare activitatea in diverse state din cadrul Comunitatii, presupunand armonizarea dispozitiilor legislative,

regulamentare si administrative nationale, astfel incat sa se ajunga la o recunoastere mutuala a autoritatilor si a sistemelor de control prudential. Acest lucru permite acordarea unei autorizatii unice valabile in intreaga Comunitate si aplicarea principiului exercitarii controlului de catre statul de origine.[3]

Prin cele trei generatii de directive comunitare (Directiva 79/267: prima directiva de "Stabilire" pentru asigurarea de viata; Directiva 90/619: a doua directiva de "Libera prestare de servicii pentru asigurarea de viata" si Directiva 92/96: a treia directiva de "Licenta unica" pentru asigurarea de viata), s-au dispus: accesul la activitatea de asigurare si exercitarea acestei activitati sunt supuse unei autorizatii administrative unice, elaborate de autoritatile statului membru in care isi are sediul societatea de asigurari; aceasta autorizatie permite respectivei societati sa desfasoare activitati oriunde in Comunitate, fie in regim de stabilire, fie in regim de prestare de servicii; statul membru al sucursalei sau al liberei prestari de servicii nu mai poate sa ceara un nou agrement societatilor de asigurari care doresc sa exercite acolo activitati de asigurari si care au fost deja agreate in statul membru de origine; autoritatilor competente ale statului membru de origine le incuba sarcina supravegherii soliditatii financiare a societatii de asigurare, mai cu seama in ceea ce priveste starea sa de solvabilitate, constituirea de rezerve tehnice suficiente precum si reprezentarea acestora prin active congruente.

Este de mentionat ca prin directivele comunitare au fosat stabilite reguli minimale, fiecare stat membru de origine putand sa adopte reguli mai stricte referitoar la societatile de asigurari agreate de autoritatile sale competente.

Directivele specifice asigurarilor de viata ori prezentand o importanta deosebita se refera la accesul la activitatea nesalariala a asigurarilor directe, desfasurata de intreprinderi stabilite intr-un stat membru sau care doresc sa se stabileasca in acel stat si la exercitarea anumitor activitati de asigurare. Este vorba despre asigurarile care decurg dintr-un contract.

Directivele se refera, de asemenea, la o serie de operatiuni care decurg dintr-un contract si sunt supuse controlului autoritatilor competente de supraveghere a asigurarilor private si anume: operatiunile totiniere, operatiunile de capitalizare bazate pe o tehnica actuariala, operatiunile de gestionare a fondurilor colective pentru pensii, operatiunile de gestionare a fondurilor colective de pensii cand sunt insotite de o garantie de asigurare (vizand fie conservarea capitalului, fie realizarea unei dobanzi minime) si operatiunile realizate de societatile franceze.

Directivele se mai refera la operatiunile care depind de durata vietii oamenilor, definite sau prevazute de legislatia asigurarilor sociale, in cazul in care acestea sunt efectuate sau administrate in conformitate cu legislatia unui stat membru de catre societati de asigurari, pe propriul lor risc.

Pentru a putea realiza activitati in cadrul Comunitatii, in regim de stabilire sau de libera prestare de servicii, o societate de asigurari de viata are nevoie de o autorizatie administrativa prealabila din partea autoritatilor competente ale statului membru de origine. Respectiva autorizatie se acorda pe fiecare din cele 9 ramuri si anume:

asigurari cuprinse in ramura "viata";

asigurare de "nuptialitate", asigurare de "natalitate";

asigurari de "viata" si de renta, legate de fonduri de investitii;

asigurarea de sanatate pe termen lung, nereziliabila;

operatiunile tontiniere;

operatiunile de capitalizare;

operatiunile de gestionare a fondurilor colective de pensii;

operatiunile efectuate de societatile de asigurari vizate de Codul francez al

asigurarilor;

operatiunile care depind de durata vietii oamenilor, definite sau prevazute de

legislatia asigurarilor sociale, in cazul in care acestea sunt practicate sau administrate de societati de asigurari pe propriul lor risc.

In vederea obtinerii autorizatiei, statul membru de origine, solicita societatii de asigurari: sa adopte una din formele de organizare prevazute de legislatia nationala sau sub forma societatii europene, cand aceasta va fi creata; sa-si limiteze obiectul social

la activitati prevazute de directiva referitoare la asigurarile de viata sau la operatiuni care decurg direct din aceasta (sa excluda orice alta activitate comerciala); sa prezinte un program de activitate; sa posede un fond minimal de garantie si sa fie condusa de persoane care indeplinesc conditiile cerute de onorabilitate si de calificare sau de experienta profesionala.

Statul membru de origine poate sa solicite comunicarea sistematica a bazei tehnice folosite la calculul tarifelor si al provizioanelor tehnice, fara ca acest lucru sa constituie o conditie prealabila la exercitarea activitatii sale.

Programul de activitate al unei societati de asigurari de viata care solicita autorizatie administrativa trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente:

natura angajamentelor pe care societatea isi propune sa si le asume;

elemente constituind fondul minimal de garantie;

prevederile referitoare la cheltuielile de instalare a serviciilor administrative si

ale retelei de productie, precum si mijloacele financiare aferente. Pentru ultimii trei ani se mai solicita:

- un plan continand prevederi detaliate ale veniturilor si cheltuielilor atat in ceea ce priveste operatiunile directe, cat si primirile si cedarile in reasigurare;

- situatia probabila a trezoreriei;

- prevederi referitoare la mijloacele financiare destinate sa acopere angajamentele si marja de solvabilitate.

O societate de asigurari cu sediul social pe teritoriul unui stat membru care doreste sa deschida o agentie sau o sucursala pe teritoriul altui stat membru, trebuie sa prezinte autoritatilor competente:

- statutele sale si lista administratorilor sai;

- un certificat eliberat de autoritatile competente ale statului membru pe teritoriul caruia se afla sediul social, din care sa rezulte ramurile in care respectiva societate este

autorizata sa incheie asigurari si ca ea dispune de minimul de fond de garantie sau de minimul marjei de solvabilitate;

- un program de activitate;

- societatea trebuie sa desemneze un mandatar general care sa aiba domiciliul si rezidenta sa in tara gazda si sa aiba imputernicirile necesare pentru a angaja societatea fata de terti si pentru a o reprezenta in fata autoritatilor si a organelor judecatoresti ale tarii gazda.

O societate de asigurari de viata poate desfasura pe teritoriul unui stat membru activitati de asigurari de viata si de daune (gestionate separat) doar daca societatea cumula cele doua tipuri de activitati la aparitia primei directive comunitare.

Fiecare societate de asigurari de viata este obligata sa-si constituie provizioane tehnice suficiente, inclusiv rezerva matematica, pentru ansamblul activitatii sale. Dimensionarea acestora se face in conformitate cu principiile enuntate in directiva comunitara din 1992.

Provizioanele tehnice se incheie pentru fiecare contract in parte. Rata dobanzii utilizata se fixeaza dupa regulile autoritatii competente a statului membru de origine. Aceasta nu trebuie sa fie mai mare de 60% din rata dobanzii la imprumuturile obligatare de stat. Statul membru cere societatii de asigurari sa-si constituie un provizion destinat sa acopere angajamentele referitoare la rata dobanzii asumate fata de asigurati, atunci cand randamentul actual sau previzibil al activului societatii nu acopera angajamentele sale.

Societatea de asigurari este obligata sa tina la dispozitia publicului interesat bazele si metodele utilizate la evaluarea provizioanelor tehnice, inclusiv previzionarea participarii la beneficii.

Directiva comunitara din 1992 stabileste categoriile de active in care pot fi reprezentate provizioanele tehnice ale societatilor de asigurari de viata. Acestea trebuie sa tina cont de tipul operatiunilor efectuate de societatea de asigurari, astfel incat sa se asigure securitatea, randamentul si lichiditatea investitiilor societatii.

Unul dintre obiectivele importante ale activitatii de supraveghere a societatilor de asigurari il constituie pastrarea de catre acestea a unei marje de solvabilitate suficiente, constituite din:

patrimoniul societatii;

rezervele de beneficii cuprinse in bilant, in masura in care acestea pot fi utilizate

pentru acoperirea eventualelor pierderi si nu au fost afectate participarii asiguratilor;

50% din beneficiile viitoare ale societatii, estimate pe baza rezultatelor obtinute

in ultimii 5 ani;

alte elemente, stabilite cu ajutorul autoritatii de supraveghere.

Nivelul minim al marjei de solvabilitate se stabileste diferentiat, pe ramuri ale

asigurarilor. O treime din minimul marjei de solvabilitate constituie fondul de garantie.

In urma adoptarii de catre CCE a deciziilor referitoare la asigurari, statele membre au fost obligate ca, intr-un anumit termen sa-si adapteze in mod corespunzator prevederile legislative, regulamentare si administrative si sa informeze despre aceasta autoritatile comunitare.