PRINCIPII GENERALE ALE ASIGURARII

Principiul despagubirii

In cazul asigurarilor de bunuri si de raspundere ( cu unele exceptii), contractul de asigurare este un contract de indemnizare ( de despagubire). Persoana asigurata nu trebuie sa obtina beneficii dintr-un prejudiciu rezultat din producerea evenimentului asigurat. Exceptiile pe care le-am mentionat sunt in cazul asigurarilor de viata, sanatate, accidente, contractele respective nu sunt contracte de indemnizare deorece viata, sanatatea, integritatea fizica nu pot fi evaluate in bani, iar pe de alta parte exista un alt mod de a determina primele de asigurare in fucntie de posibilitatile de plata ale contractantilor.

Conform acestui principiu, asiguratul este repus in situatia financiara pe care a avut-o inainte de producerea pierderii. Acest lucru este in deplina concordanta cu conceptul de baza al asigurarii care consta in compensarea pierderilor suferite, si nu in obtinerea unui profit. Indemnizarea reprezinta deci compensarea financiara exacta a pierderii suferite.

Intre indemnizatie si interesul asigurabil exista o legatura foarte stransa, deorece asiguratul are un interes patrimonial in obiectul asigurat. In caz de dauna, plata nu poate depasi interesul asiguratului. Principiul indemnizarii se bazeaza pe evaluare financiara, cu exceptia asigurarilor de viata si accidente.

Pentru stabilirea despagubirii se folosesc mai multe metode, in functie de tipurile de asigurare :

A/ in asigurarile de bunuri, despagubirea este determinata de valoarea intriseca a bunului inainte de producerea daunei. In caz de dauna totala se are in vedere deprecierea sau aprecierea costului initial, dar nu mai mult decat suma asigurata; in caz de dauna partiala, se evalueaza costul reparatiilor sau readucerea valorii.

In aceste tipuri de asigurari exista, in principiu, patru moduri de despagubire, in functie de intinderea pagubei si de gradul de distrugere al bunului asigurat. Acestea sunt :

plata in numerar, care este cea mai frecventa si mai veche modalitate de rezolvare a indemnizarii.

repararea pagubei

refacerea prejudiciului sau a bunului avariat, ambele utilizate mai ales in asigurarea auto, in ateliere agreate de asigurator.

inlocuirea bunului asigurat.

Regula generala la asigurarea de bunuri este ca marimea despagubirii nu se calculeaza numai in functie de costurile implicate, ci si de valoarea bunului la momentul si locul producerii riscului ( evident, cu considerarea deprecierii valorii acestuia). In asigurarile maritime, valoarea navei sau a marfii este cea declarata de asigurat si acceptata de asigurator.

In asigurarile de bunuri se aplica uneori si principiul " new for old" ( nou pentru vechi) preferandu-se inlocuirea si nu despagubirea prin plata contravalorii pagubei. De obicei, asiguratorul accepta "new for old" la bunuri relativ noi cu o vechime maxima de "n" ani ( doi sau trei ani, in general) Cu toate ca a fost incercata si pe piata asigurarilor maritime, aceasta modalitate nu a facut cariera in acest domemiu datorita complexitatii si specificului deosebit al navelor maritime.

B/ pentru asigurarile care implica pierderi financiare, se despagubeste pierderea financiara rezultata ca urmare a incalcarii drepturilor sau prejudicierea interesului financiar.

C/ pentru asigurarile de persoane, se plateste suma asigurata conform contractului.

D/ in asigurarile de raspundere , se despagubeste in limita daunelor negociate cu tertul sau stabilite de o instanta judecatoreasca sau arbitrala, la care se pot adauga costurile de judecata.

Subrogarea

Ca regula generala,   asiguratorul se subroga in toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurarii, contra celor raspunzatori de producerea pagubei in limita despagubirii platite.

Este un principiu aplicabil contractelor de indemnizare.

Explicatia subrogarii este dubla : in primul rand, este necesara mentinerea unui echilibru financiar intre primele incasate si despagubirile acordate; in al doilea rand, subrogarea se justifica din punct de vedere social, diorece cel care a pricinuit in mod ilegal o paguba trebuie sa fie obligat sa o repare.

Pentru a genera subrogarea, trebuie indeplinite doua conditii :

plata indemnizatiei de catre asigurator;

existenta unei actiuni de raspundere apartinand asiguratului contra tertilor responsabili, autori ai sinistrului.

Chiar daca subrogarea opereaza pe deplin cand cele doua conditii sunt reunite, asiguratul trebuie sa se abtina de la savarsirea oricaror acte care ar micsora sau atinge dreptul de regres al asiguratorului.

Mai mult decat atat, asiguratul are obligatia de a face toate actele si demersurile necesare pentru pastrarea si valorificarea acestui drept al asiguratorului. Sanctiunea pentru incalcarea acestor obligatii este micsorarea despagubirii proportional cu prejudiciul adus de asigurat dreptului de regres contra tertului, mergandu-se pana la refuzul despagubirii, sau la restituirea despagubirii, daca aceasta a fost deja acordata.

Prin subrogare, asiguratorul exercita actiunea in nume propriu, ca titular al dreptului creantei, respectiv actiunea pe care asiguratul ar fi intentat-o impotriva autorului pagubei. Asiguratorul va beneficia de toate avantajele, putand opune tertilor mijloacele de aparare sau exceptiile ce ar fi fost invocate de asigurat.

Sarcina probei culpei tertului in producerea sinistrului o are asiguratorul subrogat in drepturile asiguratului. Daca asiguratul a intentat actiune in responsabilitate contra tertului vinovat, asiguratorul se poate substitui asiguratului in orice faza a procesului. El poate, de asemenea, sa solicite investirea cu formula asiguratorie a hotararii judecatoresti asupra actiunii contra tertului raspunzator de dauna.

Asiguratorul se poate constitui si parte civila in procesul penal in care tertul ar fi urmarit pe aceasta cale, sau se poate substitui asiguratului care s-a constituit parte civila. De asemenea, asiguratorul este in drept sa exercite, impotriva asiguratului actiune in restituirea daunelor platite, in temeiul art.992 din Codul civil roman, daca la actiunea sa impotriva tertului, acesta impiedica subrogarea, opunand exceptia platii de buna credinta facuta asiguratului.

Tertul poate invoca fata de asigurator apararile pe care le putea opune persoanei pagubite. El se poate apara numai in masura calitatii sale juridice si a interesului sau legitim. Astfel, daca asiguratorul a platit despagubirea pentru o dauna avizata tardiv, sau pentru o pretentie de asigurare prescrisa, aceasta nu da drept tertului de a invoca tardivitatea asigurarii sau prescriptia. Cu alte cuvinte, asiguratorul ia locul asiguratului fata de terti.

Exista si cazuri in care nu se exercita dreptul de regres; de exemplu, in asigurarile facultative de bunuri apartinand persoanelor fizice :

in cazul in care fapta tertului generatoare a pagubei nu constituie o culpa in raporturile de asigurare, conform regulamentelor, conditiilor de asigurare sau instructiunilor de aplicare a acestora, indiferent daca tertul este sau nu asigurat;

in cazul in care tertul autor al faptei este minor; cu caracter de exceptie, regula nu se aplica daca persoana raspunzatoare pentru minor avea in mod vadit posibilitatea sa-l impiedice in a produce paguba.

In situatie in care, pentru producerea prejudiciului, este vinovata o terta persoana, asiguratul este indreptatit sa solicite repararea pagubei de catre acea persoana. Prin contractul de asigurare, asiguratul poate solicita compensarea pagubei de la asigurator, ceea ce ar determina obtinerea unor sume ce depasesc valoarea reala a prejudiciului, obtinerea unor sume necuvenite, imbogatirea nejustificata a asiguratului. Asiguratorul se subroga in toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurarii contra persoanei responsabile pentru producerea pagubei. Este in acelasi timp posibil ca asiguratul sa recupereze contravaloarea pagubei atat de la asigurator, cat si de la tertul reaspunzator, daca indemnizatia platita de asigurator este mai mica decat valoarea prejudiciului. Intr-o asemenea situatie, daca suma totala obtinuta de asigurat ar fi mai mare decat valoarea prejudiciului, s-ar incalca principiul indemnizatiei.

Contributia

Contributia consta in dreptul asiguratorului de a solicita alti asiguratori raspunzatori in mod similar, nu neaparat egal, pentru o dauna suferita de un asigurat, in vederea co-participarii la acoperirea despagubirii cuvenite asiguratului, inclusiv costurile aferente.

Ea apare acolo unde exista o suprapunere a asigurarii, respectiv in situatiile in care asiguratul este acoperit mai mult decat o singura data pentru aceeasi pierdere.

Contributia se aplica, la fel ca si subrogarea, numai la contractele de despagubire.

Ea presupune existenta a cel putin doi asiguratori care acopera interesul aceluiasi asigurat. Totusi, ea nu se refera, teoretic, la faptul ca un asigurat isi asigura proprietatea la doi sau mai multi asiguratori pentru a incasa despagubiri de la acestia, ceea ce contrazice ideea de asigurare ( compensare a pagubelor si nu obtinere de beneficii).

Contributia se aplica atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii :

sunt in vigoare doua sau mai multe contracte de indemnizare;

toate acopera aceleasi riscuri ce pot genera pagube;

toate se refera la acelasi obiect;

toate sunt in vigoare in acelasi timp.