Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » comert
Derularea operatiunilor de comert exterior

Derularea operatiunilor de comert exterior


Derularea operatiunilor de comert exterior

1 Etapele derularii operatiunilor de export

Derularea operatiunii de export inseamna ansamblul activitatilor prin intermediul carora are loc livrarea marfii de la vanzator la cumparator si efectuarea platii de catre cumparator in beneficiul vanzatorului.

In ceea ce priveste livrarea internationala a marfii, principalele activitati sunt:

pregatirea marfii in vederea exportului si facturarea la extern



expeditia si transportul international

asigurarea marfurilor

vamuirea

2 Pregatirea marfii pentru export si intocmirea documentelor aferente exportului

Se poate face direct de catre producator sau de catre un intermediar (firma de comert exterior) care, de regula, este platit prin comision. Firma de comert exterior gaseste clientii, contracteaza si negociaza.

Pregatirea marfii pentru export inseamna:

ambalarea marfii

marcarea marfii

Ambalajul

Una din obligatiile principale ale vanzatorului este sa livreze marfa in bune conditii, in conformitate cu prevederile contractuale, impreuna cu dovezile solicitate prin contract.

In acest sens, un rol important revine procesului de ambalare a marfii deoarece fiabilitatea transportului depinde de ambalaj.

Functiile ambalajului

Protejarea marfii pe parcursul transportului impotriva socurilor, coroziunii si conservarea acestora pe parcursul transportului

Faciliteaza desfacerea produselor prin aspectul promotional - functie estetica, promotionala

Adaptarea la modalitatea de transport aleasa

Asigura inviolabilitatea produsului si protectia acestuia impotriva furtului

Facilitarea operatiunilor de transport, respectiv incarcarea/descarcarea marfii, transbordarea si alte manipulari, precum si operatiunile de verificare a partizilor de marfa

Ambalajul trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte:

sa aiba masa si volum propriu reduse (in functie de marfa)

sa nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern

sa fie compatibil cu produsul caruia ii este destinat

sa nu prezinte miros si gust propriu

sa ofere protectie produsului, sa fie etans fata de praf, gaze, grasimi

sa aiba o rezistenta mecanica foarte buna

sa prezinte sau nu, dupa caz, permeabilitate fata de radiatiile luminoase

culoarea, forma, grafica trebuie sa fie atragatoare

Ambalajul poate fi realizat sub diferite forme, in functie de natura marfurilor ce urmeaza a fi transportate:

marfurile care se transporta neambalate: fier vechi, tevi, bare

marfuri care se transporta in vrac (cereale, carbune)

marfuri transportate in saci: zahar, orez. In acest caz, carausul nu raspunde pentru pierderi datorate deteriorarii ambalajului

marfuri transportate sub forma balotilor. Acesti baloti cuprind mai multe pachete legate impreuna si carausul nu raspunde de numarul de pachete existente intr-un balot

lichidele sunt transportate in butoaie, cisterne. Carausul nu raspunde pentru eventualele scurgeri ale lichidului in timpul transportului (gauri, cep neetans)

ambalarea marfurilor cu volum redus in pachete de carton sau in lazi de lemn. Lazile transparente prezinta riscuri de avariere sau perforare, care nu sunt in sarcina carausului

O importanta speciala o prezinta, in comertul international, livrarea cu ajutorul paletelor si in containere.

Paletizarea permite reunirea intr-o singura unitate de incarcare numita Load Unit a mai multor marfuri depuse pe o paleta care este compusa din 2 platouri suprapuse din lemn. Principalul avantaj: manipularea mult mai facila

Containerul este un recipient mobil si ermetic conceput pentru a fi incarcat cu marfa in vrac sau cu marfuri usor ambalate, astfel incat transportul sa se faca fara manipulari sau transbordari de marfuri de la locul de expeditie la cel de destinatie. Este un ambalaj definitiv.

In conformitate cu INCOTERMS, ambalarea marfurilor este intotdeauna in sarcina si raspunderea vanzatorului.

Factori de care trebuie sa se tina cont in alegerea ambalajului:

natura produsului

starea infrastructurilor de transport

protectia pe care o ofera ambalajul


modalitatea de transport

durata transportului

compatibilitatea

clima pentru tara in care ajunge

infrastructura portuara

costul ambalajului, avandu-se in vedere raportul dintre costul ambalajului si valoarea marfii, precum si economiile pe care ambalajul le permite in ceea ce priveste transportul, manipularea si asigurarea marfii

aspectul tehnic. In general ambalajele grele maresc costul transportului, insa ambalajele usoare ofera o protectie mult mai scazuta

aspectul comercial: influenta negativa asupra relatiilor cu clientul in caz de avarie, furt sau pierdere; afectarea imaginii de marca a exportatorului

aspectul juridic si financiar. Daca marfurile se deterioreaza datorita ambalajului, este raspunzator vanzatorul

Marcarea

Este in sarcina vanzatorului si priveste atat marfa cat si ambalajele.

In practica de comert exterior exista urmatoarele tipuri de marcare si anume:

marcarea necesara pentru a individualiza expedierea marfii

marcarea impusa de reglementarile tarii importatoare

Exportatorul va inscrie pe marfa elementele de identificare ale marfii, destinatarul si locul de destinatie. Marcarea trebuie sa fie simpla, usor de identificat, sa prezinte toate informatiile necesare si sa nu fie suprapusa peste o marcare mai veche.

Exemplu de marcare folosita in Marea Britanie:

in primul rand se trece numele destinatarului dar printr-o abreviere a numelui acestuia

numarul de ordine al destinatarului astfel incat marfa sa poata fi identificata fara deschiderea ambalajului

trecerea destinatiei

se scrie ruta de acces (via Roterdam)

o fractie in care numaratorul indica numarul de ordine al pachetului iar numitorul indica numarul total de colete

Intocmirea documentelor de livrare

Licenta de export - se practica intr-o mica masura datorita politicii comerciale de stimulare si promovare a exporturilor. Exista si anumite exceptii pentru produsele contingentate la export, pentru anumite marfuri care fac obiectul unor operatiuni de lohn, barter, clearing sau pot fi marfuri interzise la export: arme si munitii, explozibile si toxice, stupefiante, bunuri apartinand patrimoniului cultural. In toate situatiile costul licentei este suportat de vanzator dar in cazul clauzei Ex Works costul licentei este suportat de cumparator.

Certificatul de calitate - este un document intocmit de vanzator care atesta calitatea marfii. Acest document poate prezenta o certificare din partea anumitor institutii specializate in certificarea calitatii. Multi producatori au astfel de certificate. Face parte din setul de documente depus de exportator la banca in vederea incasarii contravalorii exportului. Certificatul de calitate este un document eliberat de producatorul marfurilor exportate, el putand fi atestat de o institutie specializata de control a calitatii. Continutul certificatului trebuie sa corespunda intocmai cu prevederile din contract privind calitatea marfii pentru ca exportatorul sa poata incasa plata de la banca.

Certificatul de origine - este un document emis de un organism specializat din tara exportatorului, cum ar fi camera de comert. Acesta este un document care atesta natura marfii, cantitatea, precum si locul de fabricare, incluzand o declaratie precizand tara de origine a bunurilor respective. El poate, de asemenea, sa precizeze pretul de vanzare al bunurilor pe piata interna a exportatorului.

Functiile acestui document sunt urmatoarele:

permite obtinerea unor facilitati vamale de catre importator, iar exportatorul poate beneficia de anumite preferinte vamale

documentul asigura respectarea masurilor de politica comerciala din tara importatorului

asigura protejarea unor drepturi privind proprietatea intelectuala (de exemplu, denumirea de origine). Producatorul procura acest certificat numai in cazul in care partenerul extern il solicita, deoarece este foarte scump.

Certificatul de origine a fost adoptat pentru utilizarea in cadrul UE si a altor tari care isi exercita controlul asupra nivelului si originii importurilor lor. Certificatul poate fi emis de Camera de Comert si Industrie sau poate fi chiar factura comerciala a exportatorului cu conditia sa fie certificata de o camera de comert. Se elibereaza cate patru exemplare pentru fiecare mijloc de transport in parte (in cazul in care marfa exportata este incarcata in mai multe masini sau vapoare). Doua exemplare raman la exportator, unul la Camera de Comert si unul ajunge la importator.

Lista de ambalaj sau lista de colisaj sau packing list - cuprinde elemente privind greutatea ambalajelor, tipul ambalajului, continutul partizilor de marfa, modul de ambalare si marcare. Este tot mai mult ceruta la ora actuala de catre autoritatile vamale dar este folosit si in setul de documente bancare. Aceasta cuprinde numarul coletelor in ordinea marcarii lor, denumirea reperelor de marfa care se gasesc in fiecare colet.

Documentul este completat si eliberat de catre expeditor (incarcator) in momentul cand marfurile sunt expediate si insoteste partida de marfuri pe parcursul transportului pana la destinatar.

Recipisa de depozitare - este un document care atesta primirea marfurilor in depozit pe parcursul expeditiei.

Pentru transportul maritim se foloseste conosamentul sau bill of floating care este un document emis de compania de transport maritim care atesta primirea marfii in vederea transportului. In acest document sunt inscrise toate conditiile legate de transport. Este un document translativ de proprietate.

3 Facturarea la extern

Cel mai important document in operatiunea de comert exterior este factura de export sau Export Invoice. Aceasta este intocmita de exportator si arata conditiile in care are loc vanzarea de bunuri si servicii. Ea cuprinde in detaliu marfurile comercializate si conditiile de comercializare aferente acestora. Este un document comercial contabil, sub forma unui document tipizat, ale carui rubrici trebuie completate in totalitate.

Factura comerciala rezuma toate conditiile esentiale ale unei afaceri incheiate - clauze privind partenerii, obiectul, pretul - astfel incat din continutul ei rezulta in mod clar drepturile si obligatiile partilor. In practica comerciala internationala se admite ca tacerea partenerului care a primit factura echivaleaza cu acceptarea integrala a clauzelor pe care acesta le cuprinde.

Factura are urmatoarele functii:

atesta faptul ca marfa a fost vanduta

mijloceste transferul de proprietate de la vanzator la cumparator

insoteste marfa

serveste la incasarea banilor, fiind folosita in setul de documente depus la banca pentru incasarea contravalorii marfii

serveste la efectuarea formalitatilor vamale

Factura este documentul primar de evidenta, identificare si evaluare in vama a marfurilor de export-import.

Exista asa-numita factura proforma. Este un document solicitat de importator exportatorului pentru a-i servi la realizarea unor formalitati prealabile importului, cum ar fi, de exemplu, obtinerea licentei de import. Nu are un statut legal, fiind folosita pentru a facilita bancii cumparatorului sa-si procure fondurile necesare pentru a cumpara produsul importat.

Nu este un document care intra in contabilitatea firmei.

Factura consulara - este solicitata in unele tari importatoare pentru a servi la stabilirea taxelor vamale. Acest formular este vizat de consulatul tarii importatoare.

Costul facturilor consulare variaza de la tara la tara, dar el poate fi adesea foarte ridicat. Conform INCOTERMS, cumparatorul este tinut sa ramburseze vanzatorului costul facturilor consulare pe care ultimul le-a procurat in contul importatorului.

4 Expeditia internationala

Expeditorul international este o persoana fizica sau juridica care, pe baza unui contract de mandat incheiat cu firma exportatoare, se obliga sa preia marfurile incredintate de exportator si sa realizeze ansamblul operatiunilor necesare astfel incat marfurile sa ajunga la destinatie: expedierea marfii la destinatar, ambalare, manipulare, transport, asigurare, vamuire, procurarea documentelor de livrare.

Transportatorul realizeaza deplasarea efectiva a marfurilor in spatiu, cel mai frecvent la ordinul expeditorului si pe cheltuiala exportatorului sau importatorului, in functie de conditia de livrare prevazuta in contractul de vanzare internationala.

Documentele de transport

Modalitate de transport

Denumire in limba romana

Denumire in limba engleza

Maritim

Conosament

Bill of Lading

Aerian

Scrisoare de transport aerian

Airway Bill

Feroviar

Scrisoare de trasura feroviara (CIM)

International Consignment Note (Rail)

Rutier

Scrisoare de trasura (CMR)

International Consignment Note (Road)

Multimodal

Document de transport multimodal

Multimode Transport Document

Formalitatile de expeditie in Romania

Expeditorul intocmeste documentul numit dispozitie de transport si vamuire sau DTV. Acesta serveste la organizarea transportului marfii pana la frontiera vamala a tarii exportatoare si la efectuarea formalitatilor vamale de export. Acest document este transmis exportatorului - firma specializata in expeditii internationale. Daca transportul va fi efectuat pe cale terestra, expeditorul international va intocmi pe baza elementelor cuprinse in DTV setul de scrisori de trasura internationale care, prin intermediul firmei exportatoare - in cazul contractului de intermediere, sunt remise furnizorului intern si pe care transportatorul va completa, in momentul preluarii marfii spre incarcare, cantitatea marfii si numarul vagonului sau al camionului si va individualiza data expeditiei, extrem de importanta in mecanismul decontarilor prin acreditiv. In cazul transportului aerian se intocmeste scrisoarea de trasura aeriana (air way bill sau air consignement note), iar pentru transportul feroviar scrisoarea de trasura feroviara.

Pentru transportul maritim, in conditiile de livrare CFR si CIF, compartimentul operativ al firmei completeaza si formularul numit cererea de tonaj, care este transmis firmei de expeditii internationale in calitate de navlositor, pentru a inchiria sau retine spatiul maritim necesar.

Expeditorul raspunde prin avizul de navlosire (navlositor = inchiriator) care cuprinde date referitoare la navlositor, armator, numele navei, anul constructiei, pavilionul, navlul si modalitatea de plata. Acest navlu este costul transportului pe mare si este determinat de raportul dintre cerere si oferta pe piata navlurilor. Acest document este transmis in atentia compartimentului de transporturi si expeditii internationale al firmei, care inregistreaza datele in registrul de evidenta, remitand apoi documentul compartimentului operativ de resort.

In vederea intocmirii conosamentului conform conditiilor contractuale, se completeaza si transmite expeditorului formularul nota comanda conosament. Clauzele conosamentului trebuie sa fie identice cu cele din contract si din acreditivul documentar.

Foarte importanta este polita de asigurare care insoteste setul de documente bancare. In afara elementelor referitoare la marfa, expeditie, destinatar, in cererea (avizul) de asigurare se includ si date privind valoarea marfii si riscurile care se asigura. Cererea de asigurare serveste la incheierea contractului de asigurare a marfii cu o firma specializata in asigurari internationale.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.