Oferta. Functia ofertei. Elasticitatea ofertei

Oferta. Functia ofertei. Elasticitatea ofertei

Prin actiunile si comportamentul sau, producatorul rational determina dimensiunile, structurile si dinamica ofertei de bunuri si servicii.

Oferta reprezinta cantitatea maxima dintr-un bun sau serviciu care poate fi vanduta pe piata intr-o anumita perioada de-timp si la un anumit pret unitar, acceptat de cumparator si considerat de vanzator ca pret minim, care ii trezeste dorinta de a vinde acel bun.

Oferta reprezinta cantitatea de bunuri si servicii destinate vanzarii, pe piata, la un moment dat.

Deseori oferta se confunda cu productia globala a intreprinderii; in realitate ea este acea parte a productiei globale care reprezinta productia marfa destinata pietei.[1]

In functie de ce exprima oferta, aceasta se poate manifesta din partea unui producator privat individual, a unei firme sau a unei ramuri de activitate pentru un anumit produs.

Cantitatea oferita de un agent economic dintr-o anumita marfa (serviciu) reprezinta oferta individuala.

Oferta pentru un anumit produs sau serviciu, care se constituie din totalitatea bunurilor de acelasi fel, pe care agentii economici specializati in domeniul respectiv le pot vinde pe piata, la un anumit pret si intr-un interval de timp dat, constituie oferta totala(agregata).

In concluzie, oferta poate fi:

a) individuala, adica oferta dintr-un produs sau serviciu din partea unui producator sau unei unitati economice;

b) totala, adica intreaga cantitate a unui produs sau serviciu pe care producatorii o ofera spre vanzare;

c) agregata (globala), adica toate bunurile si serviciile, din tara respectiva, destinate pietei, in toata diversitatea si cantitatea lor, exprimate in bani.

Daca se ia in analiza interdependenta dintre oferta si cerere, cantitatea vanduta dintr-o marfa depinde intr-o anumita masura de nivelul cererii; cantitatea oferita pietei si cantitatea vanduta devin marimi diferite. In acest caz, oferta agregata insumeaza cantitatile oferite, la acelasi pret, de catre toti vanzatorii si se numeste oferta de piata. Aceasta exprima:

a) cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care vanzatorii doresc sa o vanda, la un anumit pret unitar;

b) pretul scontat de vanzatori este considerat un pret minim, pentru cantitatile pe care doresc sa le vanda din bunul respectiv.

In functie de caracteristicile bunurilor oferite pietei se disting:

a) oferta de bunuri independente (oferta de calculatoare, de incaltaminte, imbracaminte etc.);

b) oferta complementara daca pe langa productia bunului principal se obtin si bunuri secundare (productia de cereale, de carne etc.);

c) oferta mixta, daca bunurile oferite satisfac aceeasi cerere si pot fi substituite (unt, margarina, ceai, cafea etc.).

Daca avem in vedere influenta factorilor de productie asupra dimensiunilor ofertei la un moment dat, se cunosc:

a) oferta fixa, in cazul raritatii absolute a factorilor de productie, ceea ce face ca volumul de bunuri oferite pietei sa fie relativ constant si sa nu poata fi majorat prin decizii economice;

b) oferta flexibila, ca rezultat al raritatii relative a factorilor de productie, un bun putand sa fie reprodus in cantitati variabile cu ajutorul factorilor de productie disponibili.

In conditiile in care introducem in analiza factorul timp, oferta in totalitatea ei devine flexibila si se manifesta in urmatoarele forme:

a) oferta instantanee sau pe termen foarte scurt, cand producatorul (vanzatorul) nu poate modifica marimea ofertei decat in functie de stocurile de care dispune in acel moment;

b) oferta pe termen scurt, cand dimensiunile ofertei se pot modifica in functie de gradul de folosire a capacitatilor de productie existente si prin angajarea de noi lucratori;

c) oferta pe termen lung se modifica prin crearea de noi capacitati de productie, scoaterea din functiune a unor capacitati, introducerea progresului tehnic s.a. Oferta are caracter dinamic, deoarece, o data cu dezvoltarea productiei, a economiei de piata, in ansamblu, se realizeaza cresteri cantitative, diversificare si innoiri structurale, ca si performante calitative ale bunurilor care o compun.

Este deosebit de importanta, aici, urmatoarea relatie: inovatie - structura productiei - structura cererii - structura pietei. Aceasta in sensul ca innoirile tehnologice duc la innoiri in structura productiei, in structura cererii de bunuri si servicii si la diversificare in structura pietei, prin aparitia unor noi piete corespunzatoare noilor bunuri.

1. Factori de dependenta ai ofertei

Oferta de marfuri, in dinamica ei, depinde de mai multi factori, si anume:

a) evolutia cererii de bunuri si servicii, care impune adaptari corespunzatoare ofertei, determinand impulsuri productiei; deosebit de importanta este, aici, innoirea in structura cererii si in structura pietei prin aparitia unor noi piete;

b) disponibilitatea factorilor de productie sau raritatea acestora, randamentul economic;

c) costul de productie (de fapt, costul marginal); scaderea lui stimuleaza extinderea ofertei de bunuri si servicii, dupa cum cresterea costului descurajeaza marirea ofertei;

d) pretul de vanzare al marfii;

e) posibilitatea de stocare a bunurilor si costul stocarii etc.

Dupa alti autori, mai sunt si alti factori cu actiune asupra elasticitatii ofertei:[2]

a) costul unitar al bunului. Daca sporeste cererea la un anumit bun, iar celelalte conditii ale pietei raman neschimbate, cresterea ofertei este dependenta de nivelul costului de productie unitar; cresterea costului mediu unitar va determina reducerea ofertei, iar reducerea acestuia antreneaza cresterea ofertei;

b) posibilitatile de stocare a bunurilor si costul stocarii acestora.

Elasticitatea ofertei in functie de pret creste daca produsul poate fi stocat si scade in conditiile unor posibilitati reduse de stocare. Deci intre posibilitatile de stocare a bunurilor si nivelul coeficientului de elasticitate a ofertei fata de pret relatia este pozitiva. Depozitarea implica cheltuieli suplimentare, pierderi din substanta bunului, deprecierea parametrilor calitativi ai acestuia. Aceste cheltuieli se adauga la costul de productie, rezultand un cost total, care se afla in raport invers cu elasticitatea ofertei la pretul de piata al bunului;

c) durata perioadei de la modificarea pretului. Considerand conditiile ofertei ca fiind date (nu se modifica), elasticitatea ofertei depinde de durata perioadei care s-a scurs de la modificarea pretului.

Se disting: perioada pietei, perioada scurta si perioada lunga.

Perioada pietei avand o durata foarte scurta de la modificarea pretului, nu permite ofertantilor sa gaseasca mijloacele necesare de sporire a ofertei; aceasta ramane constanta, oferta fiind perfect inelastica.

Perioada scurta de timp imprima ofertei un caracter relativ inelastic: cererea pentru un bun creste atragand dupa sine cresterea pretului, dar oferta suplimentara (stocuri de produse, de materii prime ce pot fi utilizate, atragerea de noi lucratori etc.) este insuficienta.

Ca urmare, procentul de crestere a cantitatii oferite este mai mic decat procentul de sporire a pretului.

Perioada indelungata imprima miscarea simultana a cererii, pretului si ofertei; se creeaza noi capacitati de productie, sporeste randamentul utilizarii factorilor de productie, apar noi ofertanti ai bunului, datorita cresterii cererii si, in mod firesc, a pretului. Proportia cresterii cantitatii oferite este de regula, mai mare decat cea a cresterii pretului: % (Q₁ - Q₀ > (P₁ - P₀); oferta este elastica sau, uneori, cu elasticitate unitara.

Este interesant de urmarit nu numai elasticitatea in orice punct de pe curba ofertei, ci si schimbarea prin deplasare a curbelor ofertei (shifts of supply), caz in care analiza ofertei permite trecerea la analiza costurilor care conditioneaza oferta, in tentativa producatorului de a maximiza profitul intreprinderii.[3]

Asupra ofertei, privita pe termen lung, actioneaza factori care o modifica (supply shifters): factorii care actioneaza asupra costurilor, volumului si structurii productiei. Implicit, ei sunt factori care determina schimbarea ofertei. Doi dintre acesti factori au o importanta deosebita:

efectele progresului tehnico-stiintific si

modificarea preturilor factorilor de productie, care apar la intreprindere ca o crestere sau scadere a costului input-urilor.

Piata ocupa locul central in cadrul mecanismelor care regleaza economiile moderne; ea se constituie ca o punte de legatura intre producatorii si consumatorii de valori economice si este rezultatul separarii functiei de consum de functia de productie.

Considerand calitatea unui bun ca fiind data si acceptata de cumparator, oferta se refera la cantitatea produsului destinat pietei si la costul acestuia. Oferta (O) este o functie dependenta de numerosi factori: pretul unitar al produsului (p), costurile de productie (c); economiile, respectiv dezeconomiile de scara (e), tehnologiile de productie (t), politica comerciala (l), comportamentul partenerilor de productie: patronat, sindicate, managementul intreprinderilor (m) s.a.

O = f (p, c, e, t, l, m.)

Oferta (O) se manifesta ca variabila dependenta, iar fiecare dintre celelalte variabile (p,c,e,t,l,m) ca variabile independente. Variabilele independente au ponderi diferite in cadrul functiei ofertei, iar legaturile dintre ele sunt numeroase si greu de identificat si definit. Nivelul pretului si oscilatiile acestuia sunt stabilite de piata, iar ofertantul indi­vidual le percepe, nu le poate modifica, dar tine seama de ele. Producatorul alege din variabilele independente pe cele care sunt esentiale, in raport cu interesul sau fundamen­tal: maximizarea profitului.

Ipoteza de la care porneste ofertantul este ca el trebuie sa-si maximizeze profitul, dar nu poate actiona nici asupra preturilor factorilor de productie pe care ii utilizeaza si nici asupra pretului de piata al bunului pe care il produce. Singura sa variabila ramane nivelul productiei.

Profitul intreprinderii , ca masa, reprezinta diferenta dintre valoarea vanzarilor (care depinde, la randul sau, de cantitatea produsa, pe care inca nu o cunoaste si pretul pietei , care, pentru moment, este fix si apare ca un pret mediu unitar) si costul total , conform relatiei:

Costul total mediu sau pe unitatea de produs este o curba in U, intersectata in punctul sau minim de curba costului marginal (o curba in J). Pretul este independent de volumul productiei si, la un moment dat, este fixat de piata ; el este reprezentat de o dreapta paralela cu axa absciselor. Cand costul (total) mediu este mai mare decat pretul pietei , volumul productiei este insuficient pentru a se obtine profit si a se transforma in oferta .

Figura nr.   Determinarea ofertei producatorului

Prin cresterea volumului productiei si scaderea costului mediu, productia devine profitabila, pana la punctul in care costul (total) mediu crescand intersecteaza dreapta pretului pietei (). Volumul productiei corespunzator profitului maxim este si corespunde intersectiei curbei costului marginal cu dreapta pretului (M), deci atunci cand .

Profitul pe unitatea de produs se defineste prin relatia:

Cand pretul unitar este egal cu costul (total) mediu, profitul pe unitatea de produs se anuleaza, in cazul nostru cand si . El este o marime pozitiva pentru orice cuprins intre si si devine maxim atunci cand .

In concluzie, cantitatea dintr-un bun oferita de producator depinde de conditiile sale de productie, reflectate de curbele costului marginal si ale costului mediu total si , precum si de pretul de vanzare al bunului . Curba costului marginal este crescatoare; ea intersecteaza, mai intai, curba costului (total) mediu in punctul C, iar apoi dreapta pretului (in punctul M), cand se obtine volumul optimal al productiei. Pretul unitar minim la care producatorul incepe sa ofere ceva pietei trebuie sa fie cel putin egal cu costul (total) mediu; conditia fiind . In intervalul care se formeaza intre curba costului mediu si dreapta pretului de piata, ofertantii pot sa vanda marfa la preturi diferite . Reactia intreprinderii la variatia pretului va fi determinata de evolutia curbei costului marginal, mai precis de o portiune a acesteia (cuprinsa intre punctele C si M), al carui punct minim este p₀ si cel maxim este p. Deci, curba ofertei intreprinderii este reprezentata prin acea portiune a curbei costului marginal situata deasupra curbei costului total mediu; ea este o functie crescatoare de pret:

Q = Q(p). Daca Q = 0, atunci Q = f(p)[4].

Corelatia dintre oferta-pret desemneaza cantitatile de marfuri de acelasi fel pe care detinatorii lor sunt dispusi sa le vanda la diverse preturi. Fiecarui nivel al pretului ii corespunde o anumita cantitate oferita daca pretul creste oferta se extinde, iar daca pretul scade are loc o contractie (restrangere) a ofertei. Raportul de cauzalitate dintre schimbarea pretului si variatia ofertei reda continutul legii generale a ofertei.

Relatia pret-oferta fiind directa, legea ofertei poate fi descrisa cu ajutorul curbei ofertei (CM), care are o inclinatie pozitiva.

Legea generala a ofertei nu actioneaza in mod absolut; curba ofertei este incadrata intre doua zone ale productiei intreprinderii, cand aceasta nu ar putea oferi produse pietei:

a) cand nivelul pretului pietei ar scadea sub nivelul costului (total) mediu sau unitar

b) cand s-ar incerca de catre producatori sa se solicite un pret unitar mai mare decat pretul mediu sau normal al pietei . In primul caz, producatorul nu si-ar recupera costurile de productie si, in consecinta, nu ar fi dispus sa ofere pietei nici o cantitate din produsul sau (Q = Q₀).

In cel de-al doilea caz, cumparatorul este cel care nu recunoaste ca fiind necesara cresterea cantitatii dintr-un bun oferita pietei deoarece bugetul sau nu­-i permite sa achizitioneze oferta excedentara (Q>Q_M).

Aceasta conduce la identificarea a cel putin inca doi factori ai ofertei: nivelul costului mediu (unitar) al bunului, care poate fi controlat, stapanit de catre ofertant, si nivelul venitului disponibil al cumparatorilor pentru procurarea acelui bun, factor ce nu poate fi influentat de catre producator. Intr-o atare situatie, producatorii se confrunta nu numai cu consumatorii, ci si intre ei pentru atragerea banilor cumparatorilor, atragerea celor mai favorabili factori de productie si utilizarea cu eficienta maxima a acestora.

Abaterile ofertei de la relatia directa pret-oferta se manifesta in mai multe situatii:

a) cand o intreprindere trebuie sa faca fata unor scadente (impozite, achitarea creditelor s.a.), ea este obligata sa vanda cantitati mai mari la preturi in scadere, pentru a obtine aceleasi incasari;

b) acelasi fenomen se inregistreaza in perioadele de criza economica si de reducere a preturilor la materii prime si petrol;

c) multe tari in curs de dezvoltare, cu mari datorii externe, sunt fortate sa-si sporeasca productia (oferta) si sa vanda la preturi mai mici fata de perioadele anterioare;

d) in anumite cazuri, cresterea salariului (ca pret al muncii) duce la scaderea serviciilor prestate de munca, respectiv la cresterea timpului liber in defavoarea timpului de munca (este o curba cotita a ofertei de munca).

Oferta este o functie crescatoare fata de pret; ea se afla, deci, in raport direct proportional fata de pret, in sensul ca se mareste cand preturile cresc si se micsoreaza cand preturile scad. Agentii economici sunt interesati sa ofere, pe piata, mai multe marfuri cand preturile cresc, si invers.

Legea ofertei exprima relatia dintre oferta si pret, in cadrul careia oferta evolueaza in acelasi sens cu pretul.

Curba ofertei exprima relatia ce exista intre preturile pietei si cantitatile de bunuri pe care producatorii le ofera pe piata, spre vanzare.

Aceasta, spre deosebire de curba cererii, care oglindeste relatia dintre preturi si cantitatile pe care consumatorii doresc sa le cumpere. Curba ofertei este crescatoare, in concordanta cu legea descrisa mai sus.

In practica economica exista cazuri anormale, denumite paradoxul ofertei, ca exceptie de la legea ofertei, in care cresterea cantitatilor oferite spre vanzare are loc si atunci cand preturile scad (de exemplu, la produse perisabile - legume, fructe, sau situatia in care unii producatori agricoli sunt nevoiti sa-si vanda produsele chiar si la preturi in scadere, spre a-si plati impozite sau pentru a rambursa credite etc.).

2. Elasticitatea ofertei in raport cu pretul

Aceasta inseamna reactia ofertei la modificarile de preturi. Ea se masoara prin coeficientul de elasticitate a ofertei , care se calculeaza prin raportarea modificarii cantitatilor oferite la modificarea pretului de vanzare .

Modalitati de calcul:

a)     

b)    

In functie de modul in care oferta reactioneaza la modificarile de preturi, se disting mai multe feluri de oferta:

a) Oferta elastica, ce se manifesta atunci cand variatia ofertei este mai mare decat variatia pretului:

In acest caz, ;

b) Oferta cu elasticitatea unitara, care are loc atunci cand variatia ofertei este egala cu variatia pretului;

c) Oferta perfect elastica (numai teoretic) presupune ca, la un nivel dat al pretului, cantitatea oferita sa creasca continuu, tinzand spre infinit. In acest caz, variatia pretului este zero;

d) Oferta inelastica se caracterizeaza prin aceea ca modifica-rea ofertei este mai mica decat modificarea pretului:

In acest caz, ;

e) Oferta perfect inelastica sau perfect rigida reflecta situatia in care, la orice variatie a pretului, oferta nu se modifica:

In acest caz