Contractul de depozit

Contractul de depozit

Capitolul I

Notiunea, caracterele juridice si felurile contractului de depozit1

§ 1. Notiunea contractului de depozit

Depozitul este contractul prin care depozitarul primeste de la deponent un bun mobil, cu obligatia de a-l pastra pentru o perioada de timp si de a-l restitui in natura (art. 2103 alin. (1) C.civ.).

Prin intermediul contractului de depozit se transmite de la deponent la depozitar paza bunului.

Transferul pazei lucrului implica fireste si transferul obligatiei de conservare a lucrului la depozitar.

§ 2. Caracterele juridice ale contractului de depozit

Contractul de depozit este un contract:

a) numit, fiind reglementat anume de Codul civil;

b) real, pentru formarea caruia este necesar, pe langa acordul de vointa al partilor, si predarea lucrului de catre deponent depozitarului, cu exceptia cazului cand lucrul se afla deja la depozitar;

Remiterea bunului este o conditie pentru incheierea valabila a contractului de depozit, cu exceptia cazului cand depozitarul detine deja bunul cu alt titlu” (art. 2103 alin. (2) C.civ.).

Simplul acord de vointa al partilor este o promisiune bilaterala (un antecontract) de depozit, si nu un contract de depozit.

c) cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;

Depozitul este cu titlu gratuit, daca din conventia partilor sau din uzante ori din alte imprejurari, precum profesia depozitarului, nu rezulta ca trebuie sa fie platita o remuneratie (art. 2106 C.civ.).

Prin urmare, depozitul este gratuit prin natura sa, dar nu prin esenta sa.

Depozitul cu titlu gratuit este un contract dezinteresat, si nu o libertate, deci nu ii sunt aplicabile regulile privitoare la reductiunea, revocarea si raportul liberalitatilor.

Daca depozitarul desfasoara aceasta activitate cu caracter obisnuit (profesional), depozitul este prezumat a fi cu titlu oneros.

d) unilateral, daca depozitul este gratuit, pentru ca naste, in momentul incheierii lui, obligatii numai in sarcina depozitarului;

Obligatiile nascute ulterior incheierii contractului, dintr‑o cauza extracontractuala (delict civil sau gestiune de afaceri), nu schimba caracterul unilateral al contractului.

In schimb, contractul de depozit remunerat (cu titlu) este un contract sinalagmatic.

Antecontractul de depozit poate fi si el unilateral sau sinalagmatic, dupa distinctiile de mai sus.

e) creator de raporturi de obligatii, si nu translativ de drepturi reale (de proprietate, posesie ori folosinta a lucrului).

Prin contractul de depozit, se transfera doar detentia precara a lucrului, cu obligatia de conservare si de restituire a lui la cerere.

Totusi, cand sunt remise fonduri banesti sau alte asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeste si nu trebuie sa fie restituite in individualitatea lor.

In aceasta situatie se aplica, in mod corespunzator, regulile de la imprumutul de consumatie, cu exceptia cazului in care intentia principala a partilor a fost aceea ca bunurile sa fie pastrate in interesul celui care le preda. Existenta acestei intentii se prezuma atunci cand partile au convenit ca restituirea se poate cere anterior expirarii termenului pentru care bunurile au fost primite (art. 2105 C.civ.).

Deci riscul pieirii fortuite a lucrului depozitat il are proprietarul (res perit domino), iar riscul contractului, daca acesta este cu titlu oneros, il suporta depozitarul care este debitorul obligatiei de restituire imposibil de executat, care nu va mai primi remuneratia, desi bunul nu a pierit din culpa sa, ci fortuit (res perit debitori).

f) intuitu persoane.

Depozitul este un contract intuitu persoane intrucat calitatile depozitarului sunt hotaratoare, daca nu pentru incheierea contractului, cel putin pentru alegerea persoanei depozitarului.

Caracterul intuitu persoane este mai pronuntat in cazul depozitului voluntar obisnuit, si aproape dispare in cazul depozitului necesar, cand sub imperiul evenimentelor care impun incheierea contractului, in scopul salvarii lucrului, alegerea persoanei depozitarului trece pe un plan secundar.

Caracterul intuitu persoane face ca elementul bunei‑credinte a depozitarului sa fie un element esential al contractului de depozit.

De aceea legea penala incrimineaza faptele de insusire dispunere sau folosire; pe nedrept de un bun mobil apartinand altuia, de catre cel caruia i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a‑l restitui, in infractiunea de abuz de incredere si pedepseste pe autor cu inchisoare sau cu amenda. (art. 236 C.pen.)

§ 3. Felurile depozitului

Codul civil reglementeaza patru forme de depozit conventional, si anume depozitul obisnuit, depozitul necesar, depozitul hotelier si depozitul sechestru conventional. Precizam ca depozitul-sechestru poate fi si judiciar atunci cand este dispus de instanta de judecata.

Capitolul  II

Depozitul obisnuit (voluntar)

§ 1. Conditii de validitate

1) Consimtamantul partilor

Consimtamantul partilor (deponent si depozitar) este o conditie necesara, dar nu si suficienta, pentru formarea contractului de depozit.

Pentru formarea contractului de depozit, contract real, este necesara, pe langa consimtamantul partilor si concomitent cu acesta, si predarea (remiterea) materiala a bunului dat in depozit.

Consimtamantul este, de regula, expres, dar poate fi si tacit.

Eroarea depozitarului asupra calitatii si cantitatii bunului primit in depozit nu este viciu de consimtamant si nu antreneaza nulitatea relativa a contractului.

2) Capacitatea partilor

Deponentul trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de administrare, iar depozitarul, capacitatea de a face acte de dispozitie.

Incapacitatea partii este sanctionata cu nulitatea relativa a contractului, care poate fi invocata doar de incapabil, fiind o nulitate de protectie.

Daca depozitarul este minor sau pus sub interdictie, deponentul poate cere restituirea bunului remis atat timp cat acesta se afla in mainile depozitarului incapabil.

In cazul in care restituirea in natura nu mai este posibila, deponentul are dreptul de a cere sa i se plateasca o suma de bani egala cu valoarea bunului, dar numai pana la concurenta sumei cu care –s imbogatit depozitarul (art. 2109 C.civ.).

Daca bunul depozitat nu se mai afla la depozitarul incapabil, ci la un tert, deponentul are impotriva acestuia actiunea in revendicare in masura in care poate dovedi ca este proprietarul bunului.

Practica judiciara recunoaste insa valabilitatea depozitului bunului altuia, cum ar fi depozitul facut de locatarul sau de comodatarul unor lucruri mobile.

Daca nu se prevede altfel prin lege, depozitarul nu poate solicita deponentului sa faca dovada ca este proprietar al bunului depozitat. Aceasta dovada nu poate fi ceruta nici persoanei desemnate de catre deponent in vederea restituirii bunului” (art. 2110 C.civ.).1

Daca, in aceasta ipoteza, proprietarul isi revendica bunul de la tertul depozitar, el nu ii datoreaza acestuia remuneratia stipulata in contractul de depozit incheiat de comodatar in calitate de deponent cu tertul depozitar, fara acordul proprietarului, depozitul nefiindu‑i opozabil acestuia din urma.

Pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit trebuie incheiat in scris” (art. 2113 C.civ.).

Evident, dispozitia citata se refera la materializarea intr‑un inscris probatoriu al acordului de vointa al partilor.1

Cerinta art. 2113 C.civ. este ad probationem si nu ad validitatem.

§ 2. Efectele contractului de depozit voluntar

1) Obligatiile depozitarului

a) Obligatia de a pastra (conserva) bunul primit in depozit

Depozitarul raspunde daca nu s-a convenit altfel, numai in cazul in care nu a depus diligenta dovedita pentru pastrarea propriilor sale bunuri (art. 2107 alin. (1) C.civ.).

Raspunderea depozitarului este deci mai redusa decat a debitorului in general. El va raspunde pentru culpa levis in concreto.

Este firesc sa fie asa, pentru ca depozitul este gratuit si deci depozitarul nu are nici un folos din acest contract.

Raspunderea depozitarului va fi agravata in lipsa de stipulatie contrara, atunci cand depozitarul este remunerat sau este un profesionist, ori i s-a permis sa se foloseasca de bunul depozitat, el are obligatia de a pastra bunul cu prudenta si diligenta. (art. 2107 alin. (2) C.civ.). El va raspunde in acest caz pentru culpa levis in abstracto.

Depozitarul este obligat sa schimbe locul si felul pastrarii stabilite prin contract, daca aceasta schimbare este necesara pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricaciune si este atat de urgenta incat consimtamantul deponentului nu ar putea fi asteptat (art. 2111 C.civ.).

Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provenite din forta majora, si chiar daca s‑ar afla in situatiile mentionate mai sus, afara de cazul cand a fost pus in intarziere pentru restituirea bunului si nu l‑a restituit sau partile au stipulat raspunderea depozitarului si pentru cazul de forta majora.

Despagubirile de asigurare incasate de depozitar trebuie restituite deponentului, proprietarul asigurat.

b) Obligatia de a executa personal contractul de depozit.

Depozitarul nu poate incredinta altuia pastrarea bunului, fara consimtamantul deponentului, cu exceptia cazului in care este silit de imprejurari sa procedeze astfel (art. 2112 C.civ.).

Depozitarul indreptatit sa incredinteze unei alte persoane pastrarea bunului raspunde numai pentru alegerea acesteia sau pentru instructiunile pe care i le-a dat, cu conditia sa fi adus de indata la cunostinta deponentului locul depozitului si numele persoanei care a primit bunul.

In caz contrar, depozitarul raspunde pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie.

In toate cazurile, subdepozitarul raspunde fata de deponent pentru fapta sa.

c) Obligatia de a nu folosi bunul aflat in depozit

Depozitarul nu se poate servi de bunul incredintat lui fara invoirea expresa sau prezumata a deponentului (art. 2108 C.civ.).

Incalcarea acestei interdictii este sanctionata cu plata despagubirilor civile, in masura in care fapta nu intruneste continutul infractiunii de abuz de incredere, cand depozitarul isi va angaja si raspunderea penala.

Depozitarul care, fara a avea acest drept, a schimbat locul sau felul pastrarii ori s-a folosit de bunul depozitat sau l-a incredintat unei terte persoane, raspunde si pentru caz fortuit, cu exceptia situatiei in care dovedeste ca bunul ar fi pierit chiar si daca nu si-ar fi depasit drepturile (art. 2114 C.civ.).

d) Obligatia de a pastra secretul depozitului

Depozitarului ii era interzis sa incerce sa vada lucrurile ce i s‑au depozitat, daca i s‑au incredintat in o lada inchisa sau sub o coperta sigilata prevedea art. 1603 din fostul Cod civil.

Aceasta interdictie nu se mai regaseste in noul Cod civil.

Credem ca nu este vorba despre o omisiune intamplatoare, ci despre faptul ca depozitarul poate cere deponentului sa ii arate bunul pe care il primeste in depozite, tocmai pentru a preintampina depozitarea unor bunuri produse ale unor infractiuni sau cu care ar putea fi savarsite infractiuni.

Dupa aceasta verificare intra in functiune, fireste, obligatia depozitarului de a pastra secretul fata de terti.

In acest sens, in cazul depozitului hotelier, art. 2131 alin. (3) C.civ., prevede expres ca „Hotelierul poate sa examineze bunurile care ii sunt predate spre depozitare si sa ceara depozitarea acestora intr-un loc inchis sau sigilat”.

Incalcarea obligatiei de pastrare a secretului depozitului este sanctionata cu plata despagubirilor civile in masura in care nu ar constitui si o infractiune.

Legile speciale privind varietati ale depozitului (in primul rand, depozitul banesc, la CEC sau la banca) reiau si dezvolta obligatia pastrarii fata de terti a secretului depozitului si a operatiunilor pe care le‑ar face deponentul.

Astfel, art. 35 din Legea nr. 58/1998 legea bancara, prevede ca „Banca va pastra confidentialitatea asupra tuturor faptelor, datelor si informatiilor referitoare la activitatea desfasurata, precum si asupra oricarui fapt, data sau informatie, aflata la dispozitia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relatiile personale sau de afaceri ale clientilor ori informatii referitoare la conturile clientilor – solduri, rulaje, operatiuni derulate – la serviciile prestate sau la contractele incheiate cu clientii. Orice persoana care beneficiaza de serviciile unei banci este considerata client al acesteia“.

Totusi, potrivit art. 37 din lege „Obligatia de pastrare a secretului profesional nu poate fi opusa autoritatii competente in exercitarea atributiilor sale prevazute de lege“.

e) Obligatia de restituire a bunului depozitat

Deponentul poate sa solicite oricand restituirea bunului depozitat, chiar inauntrul termenului convenit. El este insa obliga sa ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a facut considerarea acestui termen (art. 2115 alin. (1) C.civ.).

Atunci cand depozitarul a emis un inscris care face dovada depozitului ori care confera detinatorului sau dreptul de a retrage bunul depozitat, depozitarul poate cere sa ii fie inapoiat acel inscris.

Depozitarul poate constrange pe deponent sa reia bunul, daca exista motive grave pentru aceasta, chiar inaintea expirarii termenului convenit.

In cazul in care nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricand bunul, dar poate fi obligat la plata de despagubiri, daca restituirea este intempestiva sau se produce la un moment nepotrivit.

Restituirea bunului primit trebuie sa se faca la locul unde el trebuia pastrat, iar cheltuielile ocazionate de restituire sunt in sarcina deponentului daca nu s-a conveni.

Totusi, atunci cand depozitarul, fara acordul deponentului, a schimbat unilateral locul pastrarii bunului, deponentul poate cere depozitarului sa suporte diferenta dintre cheltuielile prilejuite de restituire si acelea care s-ar fi facut in lipsa acestei schimbari.

Bunul se restituie in starea in care acesta se afla la momentul restituirii. Deteriorarea ce nu a fost pricinuita de fapta depozitarului ramane in sarcina deponentului.

In caz de neexecutare culpabila a obligatiei de restituire, daca bunul nu poate fi recuperat in natura de catre deponent, depozitarul are obligatia de a plati despagubiri, al caror cuantum se determina prin raportare la valoarea de inlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data la care a fost incheiat contractul.

In caz de deces al deponentului, bunul se restituie mostenitorului, la cererea acestuia, chiar daca prin contract fusese desemnata o alta persoana in acest scop. Atunci cand exista mai multi mostenitori, restituirea facuta unuia sau unora dintre acestia nu le confera alte drepturi decat cele rezultate din aplicarea prevederilor legale referitoare la mostenire.

Aceste reguli se aplica in mod corespunzator atunci cand deponentul este persoana juridica.

Depozitarul este obligat sa restituie fructele bunului daca le-a perceput.

Depozitarul nu datoreaza dobanda pentru fondurile banesti depozitate, decat din ziua in care a fost pus in intarziere sa le restituie.

Cand exista mai multi deponenti si nu s-a convenit altfel, depozitarul este liberat prin restituirea bunului unuia dintre ei numai daca obligatia este indivizibila sau solidara intre acestia. In celelalte cazuri, restituirea se face conform celor stabilite prin hotararea instantei.

Daca sunt mai multi depozitari, obligatia de restituire revine aceluia sau acelora in detinerea carora se afla bunul, cu notificarea catre ceilalti depozitari a efectuarii restituirii (art. 2119 C.civ.).

Daca mostenitorul depozitarului a vandut cu buna credinta bunul, fara sa fi stiut ca este depozitat, el este tinut sa inapoieze numai pretul primit sau sa cedeze deponentului actiunea sa impotriva cumparatorului, daca pretul nu i-a fost platit (art. 2121 C.civ.).

In cazul refuzului depozitarului de a restitui depozitul, deponentul are la indemana doua actiuni: o actiune personala (ex contractu) intemeiata pe obligatia de restituire a depozitarului, supusa prescriptiei extinctive, si o actiune reala, in revendicare, bazata pe dreptul de proprietate, imprescriptibila.1

Termenul de prescriptie este cel de drept comun si incepe sa se calculeze de la data implinirii termenului de depozitare prevazut in contract sau, in lipsa lui, din momentul incheierii contractului.

Situatia probatorie a deponentului este relativ usoara in cadrul actiunii personale, pentru ca depozitarul nu va putea pretinde deponentului sa faca dovada proprietatii sale asupra bunului depozitat, fiind suficient ca deponentul sa faca dovada existentei contractului de depozit si a identitatii lucrului reclamat cu cel dat in depozit. 

Depozitarul este aparat de obligatia de a restitui bunul daca acesta i-a fost cerut de catre proprietar sau de o alta persoana indreptatita ori daca a fost rechizitionat de autoritatea publica sau daca i-a fost in alt mod ridicat potrivit legii, ori a pierit prin caz fortuit.

Atunci cand in locul bunului care i-a fost ridicat sau care a pierit depozitarul a primit o suma de bani sau un alt bun, el este obligat sa le predea deponentului.

Daca depozitarul descopera ca bunul depozitat fusese furat ori pierdut, precum si pe adevaratul proprietar al bunului, el trebuie sa-l informeze pe acesta din urma despre depozitul ce i s-a facut si sa-l someze sa isi exercite drepturile intr-un termen determinat si indestulator, fara incalcarea dispozitiilor penale aplicabile. Numai dupa expirarea acelui termen depozitarul se poate libera prin restituirea lucrului catre deponent.

In toate cazurile, depozitarul este tinut, sub sanctiune de obligare la plata de despagubiri, sa denunte deponentului procesul care i-a fost intentat de revendicant, intervenirea rechizitiei sau a altei masuri de ridicare, ori faptul care il impiedica sa restituie bunul (art. 2120 C.civ.).

2) Obligatiile deponentului

Caracterul unilateral al contractului de depozit gratuit face ca deponentul sa nu aiba nici o obligatie contractuala fata de depozitar.

In timpul executarii contractului, in sarcina deponentului se pot naste, totusi, obligatii extracontractuale:

a) Deponentul este obligat sa ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acestea le-a facut pentru pastrarea bunului (art. 2122 alin. (1) C.civ.).

Numai cheltuielile necesare (de conservare) trebuie restituite.

Cheltuielile utile pot fi reclamate numai in masura imbogatirii deponentului.

Actiunea in restituirea cheltuielilor de pastrare a bunului poate fi introdusa si impotriva adevaratului proprietar care, desi nu este parte in contractul de depozit, beneficiaza de aceste cheltuieli.

Cheltuielile voluptuarii nu sunt supuse restituirii.

b) Deponentul trebuie, de asemenea, sa despagubesca pe depozitar pentru toate pierderile suferite ca urmare a depozitarii bunului, cu exceptia cazului in care depozitarul a primit bunul cunoscand sau trebuind sa cunoasca natura sa periculoasa (art. 2122 alin. (2) C.civ.).

In caz de pluralitate a deponentilor, obligatia este conjuncta si nu solidara.

c) Daca partile au convenit ca depozitul sa fie remunerat, deci este cu titlu oneros, deponentul are si obligatia de a plati depozitarului remuneratia datorata.

Daca nu s-a convenit altfel, plata remuneratiei catre depozitar se face la data restituirii bunului (art. 2123 alin. (1) C.civ.).

In lipsa de stipulatie contrara, daca restituirea are loc inainte de termen, depozitarul nu are dreptul decat la partea din remuneratie convenita, corespunzatoare timpului de a pastra bunul.

Cand cuantumul remuneratiei nu este stabilit prin contract, instanta judecatoreasca il va stabili in raport cu valoarea serviciilor  prestate (art. 2106 alin. (2) C.civ.).

d) obligatia de ridicare a lucrului depozitat la termenul convenit sau, in lipsa acestuia, la termenul stabilit de instanta la cererea depozitarului.

In cazul neexecutarii acestei obligatii, deponentul va putea fi obligat, pe langa cheltuielile de pastrare, si la daune‑interese.

In cazul refuzului deponentului de a ridica lucrul, si pentru a fi liberat de obligatia de pastrare, depozitarul poate folosi procedura ofertei de plata urmata de consemnatiune a ceea ce datoreaza, reglementata art. 960‑966 C.pr.civ.

Capitolul III

Depozitul necesar

Spre deosebire de depozitul voluntar, care ia fiinta prin acordul liber de vointa al partilor, „Daca bunul a fost incredintat unei persoane sub constrangerea unei intamplari neprevazute, care facea cu neputinta alegerea persoanei depozitarului si intocmirea unui inscris constator al contractului, depozitul este necesar.” (art. 2124 alin. (1) C.civ.).

Caracteristica specifica a depozitului necesar este faptul ca el este facut sub imperiul unui caz fortuit sau de forta majora care il sileste pe deponent sa incredinteze lucrul sau spre pastrare unei alte persoane, neavand posibilitatea alegerii persoanei depozitarului si a intocmirii inscrisului doveditor al depozitului.

La randul sau, depozitarul nu poate refuza primirea bunului, decat in cazul in care are un motiv serios pentru aceasta.

Pentru aceste considerente, depozitul necesar se poate dovedi prin orice mijloace de proba, inclusiv martori sau prezumtii, indiferent de valoarea obiectului depozitat.

Depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, oricare ar fi valoarea lui.

Cu exceptia dispozitiilor mentionate mai sus, depozitul necesar este guvernat de regulile comune privind contractul de depozit

Capitolul IV

Depozitul hotelier

Codul civil reglementeaza distinct o varietate a depozitului conventional, care contine insa si elemente de limitare a posibilitatilor de alegere a depozitarului, si anume depozitul facut de calatori in unitatile hoteliere si cele asemanatoare, statiuni balneoclimaterice, turism, spitale, restaurante, sali de spectacole etc.

Sub imperiul vechiului Cod civil, practica judiciara si literatura juridica asimilau depozitul hotelier cu depozitul necesar.

Persoana care ofera publicului servicii de cazare, denumita hotelier, este raspunzatoare, potrivit regulilor privitoare la raspunderea depozitarului, pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client in hotel.

Sunt considerate ca fiind aduse in hotel:

a) bunurile aflate in hotel pe perioada cazarii clientului;1

b) bunurile aflate in afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului isi asuma obligatia de supraveghere pe perioada cazarii clientului;

c) bunurile aflate in hotel sau in afara acestuia pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului isi asuma obligatia de supraveghere pentru un interval de timp rezonabil, anterior sau ulterior cazarii clientului.

Hotelierul raspunde si pentru vehiculele lasate in garajul hotelului, precum si pentru bunurile care, in mod obisnuit, se gasesc in acestea.

Dispozitiile codului civil privind depozitul hotelier nu se aplica in cazul animalelor vii (art. 2127 C.civ.).

Raspunderea hotelierului este limitata pana la concurenta unei valori de o suta de ori mai mare decat pretul pentru o zi afisat pentru camera oferita pre inchiriere clientului (art. 2128 C.civ.).

Raspunderea hotelierului este nelimitata:

a) daca prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta raspunde;

b) daca bunurile au fost incredintate spre pastrare hotelierului;

c) daca hotelierul a refuzat primirea in depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat sa le primeasca.

Hotelierul nu raspunde atunci cand deteriorarea, distrugerea ori furtul bunurilor clientului este cauzata:

a) de client, de persoana care il insoteste sau care se afla sub supravegherea sa ori de vizitatorii sai;

b) de un caz de forta majora;

c) de natura bunului.

Hotelierul este obligat sa primeasca in depozit documente, bani sau alte obiecte de valoare apartinand clientilor sai.

Hotelierul nu poate refuza depozitul acestor bunuri decat in cazul in care, tinand seama de importanta si conditiile de exploatare ale hotelului, aceste sunt excesiv de valoroase ori sunt incomode sau periculoase.

Hotelierul poate sa examineze bunurile care ii sunt predate spre depozitare si sa ceara depozitarea acestora intr-un loc inchis sau sigilat (art. 2131 C.civ.).

Hotelierul care pune la dispozitia clientilor sai, in camerele de hotel, o casa de valori nu este presupus a fi primit in depozit bunurile care vor fi depuse de clientii sai in casa de valori.

In acest caz, raspunderea hotelierului este limitata pana la concurenta unei valori de o suta de ori mai mari decat pretul pentru o zi afisat pentru camera oferita spre inchiriere clientului.

Dovada introducerii bunurilor in hotel poate fi facuta prin martori, indiferent de valoarea acestor bunuri (art. 2133 C.civ.).

Clientul este decazut din dreptul la repararea prejudiciului suferit prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el insusi ori care au fost aduse pentru el in hotel daca:

a) in cel mult 24 de ore de la data la care a cunoscut prejudiciului, nu a instiintat administratia hotelului;

b) nu a exercitat dreptul la actiunea in repararea prejudiciului in termen de sase luni de la data producerii acestuia.

Aceasta dispozitie nu este aplicabila in privinta bunurilor incredintate spre pastrare hotelierului, sau daca hotelierul a refuzat primirea in depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat sa le primeasca.

In cazul neplatii de catre client a pretului camerei si a serviciilor hoteliere prestate, hotelierul are un drept de retentie asupra bunurilor aduse de client, cu exceptia documentelor si a efectelor personale fara valoare comerciala.

Hotelierul poate cere valorificarea bunurilor cu privire la care si-a exercitat dreptul de retentie, potrivit Codului de procedura civila, in materia urmaririi silite mobiliare.

Dispozitiile privitoare la depozitul hotelier se aplica in mod corespunzator si bunurilor aduse in localuri destinate spectacolelor publice, sanatorii, spitale, restaurante, pensiuni, vagoane de dormit si altele asemanatoare (art. 2137 C.civ.).

Capitolul V

Depozitul neregulat

Depozitul neregulat nu este reglementat distinct in Codul civil.

El prezinta o particularitate care il distinge de depozitul obisnuit, si il apropie de imprumutul de consumatie, si anume faptul ca depozitarul devine proprietarul bunurilor date in depozit.

Cand sunt remise fonduri banesti sau alte asemenea bunuri fungibile si consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primeste si nu trebuie sa fie restituite in individualitatea lor”, prevede art. 2105 C.civ.

In aceasta situatie se aplica, in mod corespunzator, regulile de la imprumutul de consumatie, cu exceptia cazului in care intentia principala a partilor a fost aceea ca bunurile sa fie pastrate in interesul celui care le preda.

Existenta acestei intentii se prezuma atunci cand partile au convenit ca restituirea se poate cere anterior expirarii termenului pentru care bunurile au fost primite.

§ 1. Depozitul neregulat de drept comun

Depozitul neregulat este depozitul voluntar care are ca obiect bunuri fungibile care nu vor fi restituite in individualitatea lor, ci prin alte lucruri din acelasi gen.

Deponentul trebuie sa fie proprietarul lucrurilor depozitate.

Depozitarul va deveni proprietarul bunurilor depozitate, putand sa le foloseasca si sa dispuna de ele.

In calitate de proprietar, el va suporta si riscul pieirii sau al degradarii fortuite a bunurilor date in depozit.

La cererea deponentului, titular al unui drept de creanta, depozitarul este obligat sa restituie bunuri de acelasi gen, in aceeasi cantitate si calitate cu cele primite, inclusiv fructele percepute.

Depozitarul nu se poate apara impotriva cererii de restituire invocand compensatia (chiar daca ar avea ca obiect lucruri fungibile de acelasi fel; nu poate invoca dreptul de retentie, pentru ca devine proprietar al bunului, nu detentor precar, si suporta, in aceasta calitate, cheltuielile de conservare.

Cand depozitul neregulat are ca obiect sume de bani, depozitarul, caruia i s‑a permis sa le foloseasca, trebuie sa restituie suma depusa, indiferent de sporirea sau scaderea valorii banilor.

El va plati dobanda la sumele primite in depozit, doar din ziua in care a fost pus in intarziere sa le restituie.

Caracterul neregulat al depozitului este prezumat relativ in cazul bunurilor fungibile si consumptibile dupa natura lor.

Urmeaza ca deponentul care ar dori sa dovedeasca ca nu a fost vorba despre un depozit neregulat, ci despre unul obisnuit (regulat), trebuie sa dovedeasca faptul ca partile au considerat bunurile ca nefungibile si au convenit ca ele, in individualitatea lor, sa fie restituite la cerere.

De aceea, si mai ales cand obiectul depozitului este o suma de bani, depozitul neregulat poate fi confundat cu imprumutul de consumatie (mutuum).

Pentru a califica corect contractul, trebuie stabilita vointa reala a partilor, si anume, daca intentia lor a fost ca suma predata sa fie pastrata, suntem in prezenta unui contract de depozit, in schimb daca intentia a fost ca primitorul sumei sa isi satisfaca o nevoie cu ea, contractul a fost de imprumut.

Criteriul suplimentar de destinatie este stipularea sau nu a unui termen de restituire.

Daca in contract a fost prevazut un termen de restituire, suntem in prezenta unui contract de imprumut.

§ 2. Depozitul bancar, forma a depozitului neregulat

Depunerile la C.E.C., alaturi de depunerile bancare, constituie forma cea mai raspandita a contractului de depozit neregulat, incheiat intre C.E.C. sau o banca, in calitate de depozitar, si o persoana fizica sau juridica, in calitate de deponent, prin care depozitarul se angajeaza sa pastreze sumele de bani depuse si sa le restituie, la cerere, cu dobanzile aferente, dintr‑o data sau fractionat, titularului depunerii, reprezentantului sau sau, in caz de deces, mostenitorilor sai, avand dreptul pe timpul depozitului sa utilizeze atat sumele depuse, cat si dobanzile.

Prin constituirea unui depozit de fonduri la o institutie de credit, aceasta dobandeste proprietatea asupra sumelor de bani depuse si este obligata sa restituie aceeasi cantitate monetara, de aceeasi specie, la termenul convenit sau, dupa caz, oricand, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de parti ori, in lipsa, de uzante.

In lipsa de stipulatie contrara, depunerile si retragerile se efectueaza la sediul unitatii operative a bancii unde a fost constituit depozitul (art. 2191 C.civ.).

Institutia de credit este obligata sa asigure, in mod gratuit, informarea clientului cu privire la operatiunile efectuate in conturile sale. In cazul in care clientul nu solicita altfel, aceasta informare se realizeaza lunar, in conditiile si in modalitatile convenite de parti.

Prin constituirea unui depozit de titluri, institutia de credit este imputernicita cu administrarea acestora.

Institutia de credit are dreptul la rambursarea cheltuielilor efectuate pentru operatiunile necesare, precum si la o remuneratie, in masura stabilita prin conventie sau prin uzante.

Este considerata nescrisa orice clauza prin care institutia de credit este exonerata de raspundere pentru neexecutarea obligatiilor care ii revin in administrarea titlurilor cu prudenta si diligenta (art. 2192 C.civ.).

Contractele de depozit bancar sunt „operatiunile de banca si schimb“ fiind fapte obiective de comert.

O persoana poate depune sume de bani la CEC pe numele ei, dar si pe numele altei persoane.

Cand depunerea se face pe numele altei persoane, indiferent cu ce titlu, depunatorul transmite suma de bani pe seama titularului libretului, singurul fata de care C.E.C. se obliga la pastrare si restituire. In ambele cazuri, titularul libretului devine proprietarul sumei de bani depuse si titularul exclusiv al dreptului de dispozitie cu privire la suma depusa. Depunerile pot fi facute si pe librete la purtator (cu sau fara parola), sau pe obligatiuni CEC (titluri la purtator) sau pe titluri de depunere nominative.

Raporturile dintre depunator si titularul libretului nu influenteaza raporturile nascute intre titular si C.E.C., ca urmare a depozitului.

Depunatorul poate introduce in favoarea sa, in contractul de depozit, o clauza de imputernicire.

Clauza de imputernicire nu afecteaza transmiterea posesiei juridice a sumei titularului libretului care, in exercitarea dreptului sau de dispozitie, poate retrage suma sau chiar revoca imputernicirea prin anularea clauzei.

Clauza de imputernicire poate fi calificata ca procura speciala pe care titularul libretului nominativ o da unei alte persoane de a ridica sumele depuse.

Persoana desemnata la conditii de retragere si imputernicita sa ridice sumele depuse dobandeste calitatea de mandatar al titularului libretului. Mandatul, acordat prin clauza de imputernicire, inceteaza la moartea titularului libretului. Sumele ridicate de imputernicit apartin mandantului (titularul libretului) si, prin urmare, persoana imputernicita va trebui sa dea socoteala, la cerere, mandantului sau, dupa caz, mostenitorilor sai si sa remita sumele incasate.

Calitatea de mandatar a persoanei imputernicite in raport cu C.E.C.‑ul este indiscutabila.

In schimb, este posibil ca, intre parti, mandatul acordat prin clauza de imputernicire sa fie dublat de o donatie, la fel ca si in cazurile depunerii pe numele altei persoane.

Aceste raporturi, fata de care C.E.C.‑ul este un tert, se solutioneaza potrivit normelor dreptului comun.

Depunerile facute pe numele copiilor sunt considerate ca fiind facute cu intentia de a‑i gratifica si intra, din momentul depunerii, in patrimoniul copilului. Daca insa liberalitatea este facuta de un parinte, fara consimtamantul celuilalt, contravaloarea sumei se va include in masa bunurilor comune supuse impartelii.

Faptul ca depunerea se face pe numele minorului sub 14 ani, iar parintele depunator se autoimputerniceste, nu schimba concluzia ca sumele depuse sunt ale minorului, titular al libretului din momentul efectuarii depozitului.

Minorul sub 14 ani va ridica sumele depuse prin reprezentantul sau legal, iar dupa 14 ani, restituirea se va face minorului insusi cu acordul parintelui sau tutorelui.

Dreptul de dispozitie al imputernicitului poarta atat asupra capitalului depus, cat si asupra dobanzilor (fructelor civile), dar nu si asupra castigurilor, in cazul libretelor cu dobanda si castiguri.

Titularul libretului are dreptul sa indice persoana care va putea ridica sumele dupa moartea sa.

Aceasta dispozitie, numita clauza testamentara, constituie un legat cu titlu particular facut prin testament.

Clauza testamentara produce efecte numai la decesul titularului libretului si cu privire la sumele care sunt in depozit in acel moment.

Titularul poate revoca legatul fie prin anularea clauzei testamentare, fie prin includerea sumei intr-un testament ulterior.

Fata de CEC, revocarea va produce efecte numai din momentul comunicarii revocarii.

CEC‑ul suporta riscul pieirii fortuite si raspunde pentru prejudiciile cauzate titularilor (in calitate de comitent), in cazul eliberarii sau inregistrarii gresite a sumelor depuse din culpa personalului.

CEC‑ul raspunde de asemenea pentru platile facute persoanelor neindreptatite (hot, gasitor) care au indus in eroare pe functionarii CEC, dar numai de la data declararii prevederii sau sustragerii acestora si numai pentru sumele restituite peste plafoane, pentru care CEC‑ul este obligat sa blocheze contul.

Pentru sumele restituite persoanelor neindreptatite inainte de data primirii de catre unitatile CEC a comunicarilor periodice privind libretele anulate, CEC‑ul nu raspunde, titularul urmand sa solicite restituirea sumelor de la infractor.

Totusi, CEC‑ul va raspunde in calitate de comitent si in acest caz, daca se dovedeste dolul prepusilor sai (de exemplu, complicitatea functionarului sau la fapta hotului). In aceasta situatie, dolul functionarului CEC va stramuta raspunderea CEC pe terenul raspunderii delictuale.

Obligatia depozitarului de a pastra secretul depozitului se regaseste si in cazul depunerilor bancare, ca si al depunerilor banesti la CEC.

Art. 6 din Legea nr. 66/1996 stabileste ca „Operatiunile efectuate de Casa de Economii si Consemnatiuni, numele depunatorilor si al titularilor depunerilor, sumele depuse si orice alte date in legatura cu operatiile pe numele acestora, sunt confidentiale“.

Date informative privind numele titularilor, depunatorilor, sumele depuse si operatiunile efectuate pe numele persoanelor fizice si juridice se dau numai titularilor sau reprezentantilor legali, iar in cauzele penale in care s‑a pus in miscare actiunea penala impotriva titularului, la cererea scrisa a procurorului sau a instantei judecatoresti.

O dispozitie asemanatoare se gaseste in Legea bancara nr. 58/1998 (art. 49): „Banca va pastra confidentialitatea tuturor tranzactiilor si serviciilor pe care le ofera, inclusiv cu privire la identitatea titularilor conturilor.

Personalul unei banci, supus prevederilor prezentei legi, nu are dreptul de a folosi sau de a dezvalui nici in timpul activitatii, nici dupa incetarea acesteia, fapte sau date care, devenite publice, ar dauna intereselor ori prestigiului unei banci sau vreunui client al acestuia“.

Nu mai putin „Obligatia de pastrare a secretului profesional nu poate fi opusa autoritatii competente in exercitarea atributiilor sale prevazute de lege“.

Mostenitorii titularului libretului CEC pot obtine informatii numai cu privire la soldul existent la data decesului autorului lui si la operatiunile ulterioare, numai cu conditia sa dovedeasca calitatea lor cu un certificat de mostenitor sau o hotarare judecatoreasca.

Legea CEC stabileste, de asemenea, principiul insesizabilitatii relative a sumelor depuse.

Masurile de indisponibilizare si de executare a sumelor depuse se vor lua in conditiile legii (art. 4 alin. 3 Legea CEC), adica numai in cauze penale, dupa pornirea urmaririi penale, ori in temeiul unei hotarari judecatoresti penale sau civile decurgand dintr‑un fapt penal.

Proba depunerilor in raporturile cu CEC‑ul se face cu ajutorul libretului CEC, extrasului de cont sau a indicarii numarului libretului sau a altor elemente necesare identificarii libretului.

In raporturile dintre titularul libretului si alte persoane, dovada se face cu libretul sau relatii de la CEC, iar daca titularul refuza sa ceara aceste relatii necesare solutionarii procesului, instanta va solutiona procesul pe baza celorlalte probe administrate de parti, putand sa ia in considerare si refuzul nejustificat al titularului de a cere relatii de la CEC (art. 225 C.pr.civ.).

Depunerile de sume de bani in banci, constituite ca societati comerciale sau in sucursale din Romania ale bancilor, persoane juridice straine sunt reglementate de Legea bancara nr. 58/5 martie 1998, completata si modificata prin Legea nr. 485 din 18 noiembrie 2003.

Capitolul VI

Sechestrul conventional

§ 1. Sechestrul conventional

Sechestrul conventional este depozitul prin care doua sau mai multe persoane incredinteaza unui tert, denumit administrator-sechestru, unul sau mai multe bunuri mobile ori imobile in privinta carora exista o contestatie, sau incertitudine juridica, cu obligatia pentru acesta de a le pastra si a le restitui celui recunoscut ca titular al dreptului (art. 2138 C.civ.).

Depozitul‑sechestru este o forma a depozitului, care are ca obiect bunuri litigioase, folosit in scopul indisponibilizarii si conservarii acestora, pana la solutionarea definitiva a litigiului.

Spre deosebire de depozitul obisnuit, care poate avea ca obiect numai lucruri mobile, depozitul‑sechestru poate avea ca obiect atat bunuri mobile, cat si lucruri imobile.

Sechestrul conventional este un contract de depozit pentru incheierea caruia este necesara capacitatea partilor de a contracta.

Obligatiile, drepturile si puterile administratorului-sechestru sunt determinate prin conventia partilor, iar in lipsa acesteia se aplica regulile stabilite de Codul civil in art. 2138-2143.

Potrivit art. 2140 C.civ. administratorul-sechestru este tinut sa pazeasca si sa conserve obiectul sechestrului cu diligenta unui depozitar.

Daca natura bunului o cere, administratorul-sechestru este tinut sa indeplineasca acte de administrare, regulile din materia mandatului fiind aplicabile in mod corespunzator.

Cu autorizarea instantei judecatoresti, administratorul-sechestru poate sa instraineze bunul in cazul in care acesta nu poate fi conservat sau daca, pentru un alt motiv, masura instrainarii este vadit necesara.

Administratorul-sechestru trebuie sa predea bunul celui desemnat de instanta judecatoreasca sau, dupa caz, celui indicat prin acordul tuturor partilor care l-au numit.

Pana la finalizarea contestatiei sau pana la incetarea starii de incertitudine juridica, administratorul-sechestru nu va putea fi liberat, decat prin acordul tuturor partilor care l-au numit sau, pentru motive temeinice, prin hotarare judecatoreasca.

Daca nu s-a convenit altfel, administratorul-sechestru are dreptul la o remuneratie (art. 2142 alin. (1) C.civ.).

Chiar si in cazul sechestrului cu titlu gratuit, administratorul-sechestru are dreptul la restituirea tuturor cheltuielilor facute pentru conservarea si administrarea bunului sechestrat, precum si la plata despagubirilor pentru pierderile suferite in legatura cu acesta.

§ 2. Sechestrul judiciar

Sechestrul poate fi dispus de instanta de judecata la cererea unei sau ambelor parti.

In acest caz, se aplica prevederile Codului de procedura civila si, dupa caz, dispozitiile art. 2138-2142 C.civ., in completare, in masura in care acestea sunt compatibile.