CONSIDERATII GENERALE PRIVIND VALOAREA INTREPRINDERII
Intreprinderile, asemenea oamenilor, sunt individualitati. Fiecare are o istorie unica, un tel propriu si un rol specific in tabloul economic. Din acest rationament nu ar fi potrivit de a stabili reguli ce se pot aplica tuturor firmelor, fara discriminare. Este si motivul pentru care acest capitol a fost intitulat "Consideratii privind valoarea intreprinderii", intarind astfel ideea ca, asa cum fiecare intreprindere este unica, fiecare evaluare este un proces unic, in care evaluatorul respecta standardele de evaluare si codul deontologic al profesiei, tinand seama eventual si de unele consideratii privind evaluarea intreprinderii.
1. Evaluarea intreprinderii - consideratii generale
Valoarea, in principiu, reflecta rezultatul unei judecati de valoare care se bazeaza pe o apreciere, pe analize, calcule sau expertize.
Evaluarea unei intreprinderi vizeaza asa cum s-a mentionat stabilirea valorii afacerii la un moment dat, masurarea avutiei (bogatiei) reale si a potentialului acesteia de a-si mari bogatia in perioada urmatoare. Aceasta inseamna ca evaluarea intreprinderii nu reprezinta doar stabilirea valorii unor proprietati sau bunuri din patrimoniul acesteia, ci si determinarea capacitatii firmei de a genera fluxuri (profit, dividend, cash-flow etc.) la dispozitia proprietarului sau, avandu-se in vedere ca obiectivul evaluat (firma) este un bun care are capacitatea de a crea alte bunuri . Una este situatia in care cineva cumpara o casa de locuit pentru propriile nevoi si alta reprezinta cumpararea unei case pentru a o inchiria, deci pentru a obtine un venit.
In literatura de specialitate, pe baza experientei se prezinta numeroase exemple prin care se arata complexitatea, multitudinea de factori care determina valoarea si care trebuie luati in considerare la stabilirea valorii intreprinderii. De precizat ca nimeni nu a putut gasi o solutie perfecta, cu ajutorul careia sa se decida o singura valoare a intreprinderii. Nu exista formule tip, ca de exemplu pentru determinarea unei suprafete.
In cazul intreprinderilor, cumparatorul, respectiv cel care investeste, poate intalni in cazul acestei entitati situatii ca cele exemplificate in continuare:
a) un patrimoniu imobiliar si mobiliar, respectiv active ce incorporeaza un potential tehnic ridicat;
b) o activitate rentabila, respectiv o sursa de castig, rezultat care poate fi incorporat in rezerve in limitele legale sau reinvestit pentru dezvoltare;
c) o organizare foarte buna a activitatii, un personal calificat, metode perfectionate de organizare a muncii;
d) o clientela fidela, ce reprezinta baza pentru mentinerea performantelor economico-financiare in viitor.
Combinarea acestor elemente determina, in ultima instanta, valoarea intreprinderii si fiecare grupa trebuie sa fie avuta in vedere de specialistul evaluator. Evident, aprecierea se face la un moment dat, pe baza unor criterii specifice acestor elemente, cum ar fi:
primul element poate fi apreciat pornind de la activul net (diferenta intre activul bilantier si totalul datoriilor), dupa ce s-au realizat corectiile necesare, asa cum s-a prezentat in capitolul anterior;
al doilea element poate fi apreciat pe baza profitului realizat in ultimii ani si proiectarea acestuia pe o anumita perioada de previziune. Pe cumparator nu-l intereseaza indeosebi trecutul, ci mai degraba prezentul si viitorul, respectiv ce remunerare va obtine pentru capitalul pe care-l investeste;
al treilea element poate fi apreciat pe baza unor indicatori specifici in cadrul analizei diagnostic, dar si prin luarea in considerare a primelor doua elemente (a si b), prin evolutia cifrei de afaceri, a profitului, politicii de investitii etc.;
al patrulea element poate fi o explicatie pentru situatia in care viitorul este mai valoros decat prezentul, respectiv pentru cazul in care valoarea pe baza de venit (randament) este mai mare decat valoarea patrimoniala (pe baza de active).
Evaluatorul stabileste, prin metode corespunzatoare (ce se prezinta in raportul de evaluare), valoarea afacerii, care, desigur, va fi apreciata diferit de cele doua parti implicate in tranzactie: cumparatorul doreste sa cumpere cat mai ieftin, iar vanzatorul sa obtina un pret cat mai bun pentru afacerea sa, chiar daca aceasta nu are performante deosebite.
Referitor la pretul tranzactiei, la prima vedere, marimea acestuia ar trebui sa fie data de activul net corectat. Practica arata ca pretul de vanzare este in multe situatii diferit de valoarea estimata de evaluator pe baza metodei activului net corectat. Cumparatorul isi pune problema ce va castiga in viitor si in cat timp isi recupereaza capitalul avansat (luand in calcul si plasamentele alternative). Daca stie ca poate sa isi recupereze suma investita in n ani fata de o alta investitie care necesita o perioada de 2n ani, este dispus sa plateasca un pret mai ridicat.
In efectuarea unor tranzactii pot sa apara si situatii de genul urmator:
cumparatorul plaseaza banii si asteapta un profit, fara a se implica in administrarea si gestiunea firmei Intr-o asemenea situatie tranzactia nu se realizeaza sau pretul realizat al tranzactiei este scazut si determinat in principiu de activul net;
cumparatorul plaseaza banii si asteapta sa conduca direct sau indirect afacerea. In acest caz pretul tranzactiei poate sa creasca. De exemplu, obiectul tranzactiei il reprezinta un restaurant evaluat la 400 mii unitati monetare (u.m.), care asigura o rentabilitate de 10%, respectiv 40 mii u.m. Daca investitorul doreste o rentabilitate de 20% restaurantul este prea scump, tranzactia nu se va incheia la 400 mii u.m. pentru ca se castiga 40 mii u.m. anual la un capital de 400 mii u.m. prin plasarea sumei intr-o investitia alternativa cu un risc mai scazut (depozit bancar). Dar cumparatorul este un profesionist in domeniu si se bazeaza pe capacitatea sa de a mari cifra de afaceri si, implicit, profitul de 2-3 ori, deci profitul anual pe care mizeaza este de peste 80 mii u.m.
Rationamentul cumparatorului este urmatorul: restaurantul este bine plasat dar are un management slab pentru ca vanzatorul se ocupa putin de afacerile sale. In aceste conditii este posibil ca tranzactia sa se incheie pentru 400 mii u.m. deoarece perceptia cumparatorului este ca desi rentabilitatea asteptata (20%) nu este atinsa la momentul tranzactiei, prin preluarea afacerii si impunerea unui management eficient se poate ajunge rapid si cu costuri reduse la acest nivel. Facem precizarea ca aceasta nu reprezinta o valoare de piata, ci o valoare de investitie.
2. Valoarea si pretul intreprinderii
Pretul este rezultatul negocierii dintre vanzator si cumparator, respectiv suma platita (incasata) pentru incheierea tranzactiei. El are un caracter obiectiv, fiind un fapt tangibil, real, verificabil.
Valoarea rezulta in urma operatiunii de evaluare si reprezinta o marime conventionala stabilita de evaluator, fiind independenta de partile negociatoare. Valoarea are un evident caracter subiectiv deoarece reprezinta opinia evaluatorului in conditiile specifice ale intreprinderii sau proprietatii evaluate. Evaluatorul, prin parcurgerea intregului proces de evaluare, poate stabili un evantai de valori care se vor constitui ca baza de pornire a negocierilor.
Diferenta dintre pret si valoare este determinata de motivatiile vanzatorului si cumparatorului, de raportul de forte pe piata precum si de unele criterii subiective.
Pretul este deci influentat atat de criterii obiective cat si de criterii subiective.
Criteriile obiective sunt determinate de metodele de calcul capabile sa stabileasca valoarea corecta a intreprinderii. Valoarea corecta se bazeaza, pe de o parte pe proprietatile, bunurile tangibile si activele intangibile, iar pe de alta parte pe volumul datoriilor firmei considerate. Caracterul obiectiv rezulta din faptul ca valoarea, in acest caz, se bazeaza in cea mai mare parte pe tranzactii trecute recunoscute de piata (achizitionarea unui teren sau a unei marfi, contractarea unui credit etc.) si care au un caracter verificabil.
Criteriile subiective sunt intemeiate preponderent pe notiunea de utilitate, in fond pe intensitatea dorintei de a vinde respectiv de a cumpara. Pentru evaluator constituie o adevarata provocare luarea in calcul a elementelor capabile sa influenteze intensitatea dorintei de a vinde/cumpara.
In cadrul criteriilor subiective distingem doua mari categorii de elemente: Elemente psihologice; b) Elemente economice.
a) Elemente psihologice
Intr-un studiu interesant realizat in SUA in urma cu cativa ani a fost relevat un factor aproape neasteptat care influenteaza pretul firmelor in care actionarul majoritar este in acelasi timp si director; factorul in cauza este varsta persoanei-cheie in afacere. S-a dovedit ca firmele in care proprietarul-director este in varsta se vand mai scump decat celelalte (este vorba de firme comparabile). Persoanele de 60-70 de ani nu sunt in mod real interesate sa vanda pentru ca afacerea face parte din viata lor, fara aceasta, ei pierzandu-si activitatea principala si nevoia de responsabilitate cu care s-au obisnuit.
In general, cel mai frecvent element psihologic il reprezinta notorietatea. Cumparatorul va accepta sa plateasca un suprapret, adica o valoare superioara valorii economice a intreprinderii pentru ca odata cu aceasta afacere el isi va insusi si prestigiul acesteia. Trebuie subliniat faptul ca aici nu este vorba doar de un element psihologic, ci in acelasi timp si de un element obiectiv de natura economica prin relatia notorietate-perenitate.
b)Elemente economice
Cele mai importante elemente de aceasta natura pot fi grupate in doua categorii:
elemente economice, bazate pe raritate respectiv posibilitatea de a cumpara o firma in situatie de monopol sau o intreprindere concurenta, care-i creeaza cumparatorului o situatie deosebit de favorabila pe piata. De exemplu, achizitionarea unei firme din amonte (furnizor) sau din aval (client) in scopul diminuarii costurilor sau pentru penetrarea unor noi piete;
elemente economice bazate pe sinergie De exemplu, absorbirea unei firme care are o retea comerciala importanta genereaza efect de sinergie.
3. Clasificarea evaluarilor
Evaluarile pot fi clasificate in functie de mai multe criterii intre care sunt de mentionat urmatoarele:
1) Obiectul supus evaluarii in functie de care se disting:
a) evaluari de proprietati imobiliare, bunuri mobile (masini si echipamente), stocuri, creante etc.;
b) evaluari de active intangibile, care pot sau nu sa fie inregistrate in contabilitate; se au in vedere atat activele intangibile ce pot fi identificate si evaluate separat (licente, marci, brevete, contracte etc.) cat si goodwill-ul;
c) evaluari de unitati operationale distincte din cadrul unei intreprinderi (parti dintr-o intreprindere - fabrici, sectii, ateliere, depozite, magazine);
d) evaluari de societati comerciale (intreprinderi), acestea avand ca obiect al evaluarii totalitatea unei afaceri.
Scopul (obiectivul) evaluarii in raport de care identificam:
a) evaluari administrative; se realizeaza, de regula, in scopuri fiscale (pentru determinarea masei impozabile), avand la baza reglementari speciale sau baremuri;
b) evaluari economice; vizeaza stabilirea valorii de piata a unei proprietati sau afaceri in vederea privatizarii, vanzarii etc.
3) Beneficiarul evaluarii criteriu dupa care deosebim:
a) evaluari pentru proprietarii afacerii sau proprietatii evaluate in vederea stabilirii bazei de negociere pentru vanzare;
b) evaluari pentru institutii financiar-bancare si fiscale in vederea constituirii unor garantii pentru credite, impozitarea unei operatii de vanzare-cumparare, fuziune etc.;
c) evaluari pentru institutii sau organisme publice;
d) evaluari pentru instantele judecatoresti, atunci cand apar actiuni sau litigii legate de marimea, miscarea sau lichidarea patrimoniului sau averii unei persoane juridice;
e) evaluari pentru persoane fizice: salariati, mostenitori ai proprietarilor sau persoane care doresc sa achizitioneze titluri de valoare sau sa realizeze operatiuni de asociere.
4) In functie de pozitia evaluatorului, dupa care distingem:
a) evaluari realizate de evaluatorul-consultant (consultant al vanzatorului sau cumparatorului);
b) evaluari realizate de evaluatorul-arbitru (consultant al vanzatorului si cumparatorului);
c) evaluari realizate de evaluatorul-expert neutru (numit cel mai adesea in situatii de litigiu, caz in care este nevoie de o opinie neutra).
5) In unele lucrari se utilizeaza drept criteriu de clasificare si metoda de evaluare utilizata facandu-se distinctie intre:
a) evaluari bazate pe active (patrimoniale), care abordeaza exclusiv latura patrimoniala a afacerii;
b) evaluari bazate pe venit (randamentul afacerii);
c) evaluari bazate pe comparatia de piata.
4. Momentele evaluarii intreprinderii
De la inceput trebuie facuta distinctie intre evaluarea intreprinderii in conditii de stabilitate economica intr-un sistem economico-social dat si situatiile specifice determinate de schimbari socio-politice sau evolutii economice favorabile dar mai ales nefavorabile (cele marcate de criza economica si inflatie puternica).
In ceea ce priveste economia romaneasca, trebuie aratat ca, in perioada interbelica, activitatea de evaluare s-a realizat in conformitate cu teoria si practica in domeniu pe plan international. Printre lucrarile de evaluare de referinta aparute in acea perioada poate fi citata cartea profesorului V. V. Protopopescu intitulata "Valoarea intrinseca a actiunilor petrolifere cotate la bursa" (1942), elaborata pe baza datelor publicate in "Monitorul petrolului roman", nr. 4 din 15 februarie 1941.
Dupa actul nationalizarii din anul 1948 notiunea de valoare in general (inclusiv de valoare a intreprinderii sau de valoare a proprietatilor imobiliare) a suferit o schimbare radicala, atat in doctrina cat si in practica. In mod esential ,in majoritatea cazurilor valoarea manifestata pe piata era o valoare administrativa sau bazata pe costuri.
Referitor la inregistrarile financiare, s-a facut o evaluare (administrativa) a mijloacelor fixe in anul 1950 si o reevaluare de anvergura in anul 1964. Pana in anul 1990 au avut loc sapte "reasezari de preturi", ceea ce a facut ca acelasi mijloc fix produs in ani diferiti, cu aceeasi tehnologie, sa figureze in patrimoniul intreprinderii cu valori diferite. In anul 1990, in baza HG nr.945 a avut loc inventarierea si reevaluarea patrimoniului unitatilor economice de stat. Doi ani mai tarziu, in baza HG nr. 26/22 ianuarie 1992, a avut loc o noua reevaluare a unor active si pasive, ca urmare a modificarii cursului de schimb al monedei nationale si regimului preturilor si tarifelor. Prin HG 500/1994 se face o noua reevaluare a imobilizarilor corporale si in mod necesar modificarea capitalului social la societatile comerciale cu capital integral de stat, precum si la regiile autonome.
Odata cu aparitia HG 983/1998 s-a facut un prim pas pentru legatura dintre informatiile financiare ale firmelor si reprezentarea valorii de piata sau de utilizare a activelor din patrimoniul lor, spre deosebire de enumerarea anterioara ce s-a bazat exclusiv pe indici administrativi. De asemenea, HG 403/2000 precizeaza posibilitatea reevaluarii activelor pe baza indicilor de inflatie si corectarea diferentelor de reevaluare obtinute, in functie de valoarea de piata sau de utilizare a elementelor supuse reevaluarii.
Desigur, acceptarea de catre sistemul contabil romanesc a Standardelor Internationale de Contabilitate si de Raportare Financiara in sectorul privat dar si in cel public a deschis o poarta importanta pentru activitatea evaluatorilor profesionisti si pentru promovarea standardelor europene si internationale de profil in prezentarea informatiilor financiare.
Ca urmare OMFP nr. 1752 si 1917, ambele din 2005, prevad, referitor la intocmirea situatiilor financiare din sectorul privat, mixt si public, necesitatea si posibilitatea evaluarii si reevaluarii elementelor de activ si pasiv ale entitatilor.
In general, evaluarea intreprinderii este necesara in cel putin urmatoarele situatii:
Operatiuni de achizitii, fuziuni, majorari de capital O evaluare joaca un rol major in achizitia unei companii. Ea furnizeaza o opinie independenta privind valoarea afacerii, o marja in interiorul careia se negociaza, in cele mai multe cazuri, pretul.
Cumparatorul sau vanzatorul au adesea o imagine prestabilita si, poate, deformata cu privire la valoarea afacerii, imagine care rareori este apropiata de realitate. Pretul este, asa cum s-a aratat, bazat pe consideratii subiective, emotionale.
Sunt cazuri in care asteptarile vanzatorului sunt foarte ridicate, pentru ca el a depus multi ani efort si devotament in acea afacere (situatiile de acest tip dau nastere la asa numitul "capital sentimental", bazat pe efortul deosebit depus de vanzator). De exemplu, proprietarul unei mici afaceri, argumentand cu ideile din conceptul de "capital sentimental" cerea 1 mil. $ pe afacerea sa, desi un evaluator poate indicase o valoare cuprinsa intre 600-700 mii $. Dupa cativa ani, timp in care afacerea a avut de suferit pentru ca proprietarul era mai degraba interesat sa gaseasca un cumparator decat sa-si administreze firma, tranzactia s-a realizat, dar la un pret de 400 mii $.
Exproprieri Proprietatile pot fi expropriate de autoritati; in functie de importanta particulara a proprietatii sau afacerii se poate stabili pierderea determinata de reamplasarea acesteia. Evaluatorul trebuie, in acest caz, sa determine suma pierderilor ce vor fi compensate, alaturi de valoarea de piata a proprietatii/afacerii expropriate.
In mod uzual despagubirile sunt legate de pierderea definitiva sau temporara de goodwill ca urmare si in timpul reamplasarii. In plus, firmele pot fi compensate pentru pierderea de afacere din timpul exproprierii.
Suport in caz de litigii. In tarile cu economie dezvoltata sunt multe cazuri in care prin actiunea in instanta o firma doreste sa-si recupereze pierderile de valoare in afaceri. De exemplu, pierderi in afaceri din cauza contrafacerii produselor, nerespectarea contractelor, denigrarea marcii etc. In toate aceste cazuri evaluarea afacerii va furniza o valoare reala a pierderii si va fi folosita in instanta pentru sustinerea cauzei.
Disputele intre actionari Nu sunt rare cazurile in care pentru o firma necotata la bursa apare necesitatea evaluarii afacerii pentru ca un actionar doreste sa se retraga din firma si sa-si primeasca rapid cota parte din capitalul investit.
Disputele intre soti In practica este posibil ca evaluarea unei afaceri sa fie necesara in cazul divortului, daca unul dintre soti detine actiuni la una sau mai multe companii. Sunt cunoscute multe cazuri in state cu reglementari in acest sens, in care hotararea curtii a fost ca, inainte de a se stabili partajul, sa se realizeze evaluarea firmei (sau firmelor) la care unul dintre soti detinea actiuni sau parti sociale.
Solicitarea institutiilor financiare Evaluarea poate fi ceruta de institutii financiare sau alti furnizori de capital, care vor sa aiba, inainte de a decide finantarea sau continuarea finantarii, valoarea companiei imprumutate. De regula, in aceste cazuri evaluatorul prezinta atat valoarea in conditii de exploatare continua, cat si valoarea de lichidare a afacerii.
In actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiune, faliment, constituirea de ipoteci etc.).
Prevederile Standardului International de Practica in Evaluare (GN 6) referitoare la evaluarea intreprinderii
1 Elemente introductive cuprinse in acest standard
Comitetul pentru Standarde Internationale de Evaluare (IVSC) a adoptat acest Standard pentru a imbunatati continutul si calitatea evaluarilor de intreprinderi in cadrul comunitatii internationale, in beneficiul orientarii utilizatorilor situatiilor financiare si al evaluarilor de intreprinderi.
Evaluarile de intreprinderi sunt solicitate si efectuate, in mod uzual, pentru stabilirea valorii de piata ca baza de evaluare, conform prevederilor din Standardul International de Evaluare 1 (IVS 1). Atunci cand sunt folosite alte baze de evaluare, sunt aplicabile prevederile din IVS 2, cu explicatiile si clarificarile adecvate.
In general, conceptele, procesele si metodele aplicate in evaluarea intreprinderilor sunt similare cu cele folosite pentru alte tipuri de evaluari. Anumiti termeni pot avea sensuri sau utilizari diferite. Acele diferente permit clarificari importante oriunde ar fi folosite. Acest GN prezinta definitiile importante utilizate in evaluarile de intreprinderi.
Evaluatorii si utilizatorii serviciilor de evaluare trebuie sa faca distinctie intre valoarea unei entitati de afaceri sau a unei proprietati specializate generatoare de afaceri, evaluarea activelor detinute de o astfel de entitate si alte diferite aplicatii posibile ale intreprinderii sau consideratiile de continuitate a activitatii intalnite in evaluarea drepturilor legate de proprietatea imobiliara. Un exemplu in acest sens sunt evaluarile proprietatilor generatoare de afaceri .
2 Aria de aplicabilitate a acestui standard
Acest GN este elaborat pentru a sprijini efectuarea sau utilizarea evaluarilor de intreprinderi. In plus, fata de elementele care sunt comune cu alte Standarde Internationale de Evaluare, acest GN contine o analiza mai amanuntita a procesului de evaluare a intreprinderii. Aceasta analiza are rolul de a prezenta o baza de comparatie cu alte tipuri de evaluari, insa nu trebuie considerata ca fiind obligatorie sau limitativa, cu exceptia prevederilor stabilite ca atare in acest GN sau in alte Standarde Internationale de Evaluare.
Deoarece in evaluarea intreprinderii pot fi aplicabile si alte principii de baza ale evaluarii, la fel ca si Standardele Internationale de Evaluare, acest GN trebuie inteles ca incorporand toate celelalte paragrafe aplicabile din Standardele IVSC.
3. Definitii fundamentale in evaluarea intreprinderii potrivit acestui standard
Abordarea in evaluare este, in general, o cale de estimare a valorii prin folosirea uneia sau mai multor metode specifice de evaluare. Se utilizeaza,potrivit IVS ,urmatoarele tipuri de abordari in evaluarea intreprinderilor: a) abordarea bazata pe active; b) abordarea prin capitalizarea veniturilor; c) abordarea prin piata.
Abordare bazata pe active reprezinta cale de estimare a valorii unei intreprinderi si/sau unei participatii la capital, utilizand metode bazate pe valoarea de piata a activelor individuale ale intreprinderii, minus datoriile.
Abordare prin capitalizarea venitului constituie o cale generala de stimare a valorii intreprinderii, participatiilor sau unei actiuni prin folosirea uneia sau mai multor metode prin care valoarea este estimata prin convertirea beneficiilor (castigurilor) anticipate in valoare a capitalului.
Abordare prin piata se defineste ca o cale generala de estimare a valorii unei intreprinderi, participatii sau unei actiuni prin folosirea uneia sau mai multor metode, care compara subiectul evaluat cu alte intreprinderi similare, participatii sau actiuni similare care au fost vandute.
In evaluarea intreprinderii se utilizeaza o serie de notiuni cum ar fi: active nete; capitalizare; companie operationala; continuitatea activitatii; control; control majoritar; discont pentru lipsa de control; discont pentru nelichiditate; discont pentru participatie minoritara; factor de capitalizare; flux de numerar (cash-flow); flux de numerar brut; flux de numerar net; flux de numerar pentru capitalul propriu; flux de numerar pentru capitalul investit; fond comercial (goodwill); fond comercial personal; fond comercial transferabil; fond de rulment (net); participare minoritara; participara majoritara; prima de control; rata de actualizare; rata de capitalizare; rata de evaluare; structura capitalului; valoare contabila; valoare contabila corectata; valoare de exploatare continua; venit net; durata de viata economica.
Din definitiile enumerate anterior le vom aduce in atentie din standardul mentionat pe acelea care le-am considerat mai reprezentative si mai frecvent intalnite.
Activele nete sunt active totale minus datorii totale.
Capitalul investit reprezinta suma dintre capitalul propriu si datoriile pe termen lung.
Capitalizarea semnifica cele trei aspecte enumerate:
a) transformarea venitului in valoare;
b) structura capitalului unei intreprinderi;
c) recunoasterea unei cheltuieli mai degraba sub forma de activ decat sub forma de cheltuieli curente.
Continuitatea activitatii poate sa insemne:
a) o intreprindere in exploatare;
b) o premisa a evaluarii, conform careia evaluatorii si contabilii considera o intreprindere ca un stabiliment/entitate care isi va continua activitatea de exploatare intr-un orizont de timp nelimitat. Premisa continuitatii activitatii reprezinta o alternativa la premisa lichidarii. Adoptarea premisei continuitatii activitatii permite ca intreprinderea sa fie evaluata la o valoare mai mare decat valoarea ei de lichidare si este esentiala pentru estimarea valorii de piata a intreprinderii.
c) entitatea privita in sensul continuarii activitatii sale intr-un viitor previzibil.
Controlul reprezinta autoritatea de a guverna managementul si politicile unei intreprinderi.
Controlul majoritar este gradul de control asigurat de o pozitie majoritara.
Costul de inlocuire nou este costul curent al unui element nou, similar, care are o utilitate aproape echivalenta cu cea a elementului evaluat.
Costul de reproductie nou este costul curent al unui element nou, identic.
Discontul pentru lipsa de control este un procentaj sau o suma dedusa din valoarea unei participatii (pachet de actiuni) calculata ca prorata din valoarea totala a intreprinderii, care reflecta lipsa unora sau a tuturor drepturilor de control.
Discontul pentru nelichiditate reprezinta suma sau procentaj care se deduce dintr-o participatie la capital, pentru a reflecta lipsa de lichiditate.
Discontul pentru participatie minoritara este discontul aplicabil la o participatie minoritara, care reflecta lipsa puterii de control.
Factorul de capitalizare este orice multiplu utilizat pentru a transforma venitul in valoare.
Fluxul de numerar (cash-flow) reprezinta profitul net plus amortizarea si alte cheltuieli non-cash (numit si flux brut de numerar).
Fluxul net de numerar este, pentru o perioada de exploatare, numerarul care ramane dupa ce au fost finantate toate necesitatile intreprinderii. Acest flux poate fi disponibil pentru actionari sau disponibil pentru capitalul investit.
Fluxul net de numerar disponibil pentru actionari este calculat prin urmatoarea formula: Profit net curent plus amortizare si alte cheltuieli non-cash, minus cheltuieli de capital, minus cresterile fondului de rulment, plus cresterea anuala a datoriilor purtatoare de dobanzi, dupa scaderea restituirilor de credite.
Fluxul net de numerar disponibil pentru capitalul investit (sau pentru firma) este calculat prin urmatoarea formula: Profit brut din exploatare, minus impozitul pe profit, plus amortizarea si alte cheltuieli non-cash, minus cheltuieli de capital, minus cresterile fondului de rulment.
Fondul comercial (goodwill) este acel activ necorporal care apare ca rezultat al numelui comercial, reputatiei, clientelei, localizarii, produselor si altor factori similari care produc beneficii economice.
Participarea minoritara este acea pozitie a proprietarului, care-i asigura sub 50% din voturile totale ale unei intreprinderi.
Pozitia majoritara este pozitia proprietarului care detine peste 50% din voturile totale intr-o intreprindere.
Prima de control este plusul de valoare aferent pachetului de control, care reflecta puterea sa de control, in contrast cu un pachet minoritar.
Rata de actualizare reprezinta o rata a rentabilitatii utilizata pentru a converti o suma de bani, de platit sau de primit in viitor, in valoare prezenta.
Rata de capitalizare este orice divizor (de obicei, exprimat procentual) care este folosit pentru a transforma venitul in valoare.
Rata de evaluare semnifica un factor in care o valoare sau un pret servesc ca numarator, iar datele financiare, de functionare sau fizice, servesc ca numitor.
Valoare contabila corectata este valoarea contabila care rezulta atunci cand valoarea unuia sau mai multor active sau datorii este corectata prin adaugare, eliminare sau modificare de sume fata de valoarea lor de inregistrare contabila.
Valoare neta contabila referitor la active, reprezinta costul capitalizat al unui activ minus amortizarea cumulata si orice pierdere cumulata din depreciere, asa cum apare inregistrata in contabilitatea intreprinderii.
Referitor la o intreprindere/entitate, valoarea contabila neta este diferenta intre activele totale (dupa scaderea amortizarii cumulate si oricarei pierderi din depreciere) si datoriile totale, asa cum acestea apar in bilant.
Valoarea de exploatare continua reprezinta valoarea unei intreprinderii sau a unei participatii la aceasta, ca activitate in desfasurare.
Totodata valoarea de exploatare continua mai reprezinta elementele necorporale ale valorii unei intreprinderi in exploatare, care rezulta din factori cum ar fi:a) detinerea de forta calificata de munca;b) o instalatie functionala ;c) existenta licentelor, sistemelor si procedurilor necesare.
Venitul net se compune din venituri totale minus cheltuieli totale, inclusiv impozitele aferente.
Viata economica reprezinta perioada in care proprietatea poate fi utilizata in mod profitabil.
4. Relatia acestui standard cu Standardele Internationale de Contabilitate
Evaluarile de intreprinderi sunt utilizate in mod uzual ca baza pentru alocarea diferitelor active, necesara in cazul elaborarii sau retratarii situatiilor financiare. In acest context, evaluatorii de intreprinderi reflecta valoarea de piata a tuturor componentelor bilantului contabil al unei societati, pentru a fi in concordanta cu Standardele de Contabilitate, avand in vedere conventia care reflecta efectul modificarii preturilor.
In unele situatii, evaluarea intreprinderii furnizeaza o baza pentru estimarea marimii deprecierii anumitor active imobilizate. In acest caz, evaluarea intreprinderii poate sau nu sa fie principalul motiv pentru evaluare, iar impletirea serviciilor evaluatorului de intreprinderi cu cele ale evaluatorului de proprietati imobiliare, de exemplu, este necesara pentru o alocare si reflectare corecta in situatia financiara, a valorii de piata a activelor.
Alte consideratii referitoare la relatia dintre evaluarile de intreprinderi si Standardele de Contabilitate sunt similare cu prevederile prezentate in Standardul International de Aplicatie in Evaluare 1 (IVA 1).
Principalele instructiuni de aplicare a acestui standard in procesul de evaluare
Evaluarile de intreprinderi pot fi necesare pentru mai multe utilizari posibile care includ achizitionari si vanzari de intreprinderi individuale, fuziuni, evaluarea participatiilor detinute de actionari si altele asemanatoare.
Cand scopul evaluarii necesita o estimare a valorii de piata, evaluatorul va aplica definitiile, procedurile si metodologiile compatibile cu prevederile continute in IVS 1.
In cazurile in care un angajament implica o baza de evaluare diferita de valoarea de piata, evaluatorul va identifica foarte clar tipul de valoare implicata, va defini o astfel de valoare si va parcurge toti pasii necesari pentru a face distinctia intre estimarea acelui tip de valoare si estimarea valorii de piata.
Daca, in opinia evaluatorului, anumite aspecte ale unui angajament indica faptul ca este necesara si adecvata o deviere fata de orice prevedere din IVS sau din acest GN, o astfel de deviere va fi mentionata, iar motivul pentru care a fost facuta va fi clar mentionat in orice rapoarte de evaluare (verbale sau scrise) prezentate de evaluator. Evaluatorul va parcurge toti pasii necesari pentru a se asigura ca toate sursele de informatii consultate sunt credibile si adecvate procesului de evaluare. In multe cazuri, o verificare completa a surselor de informatii secundare sau tertiare nu intra in atributiile evaluatorului. Prin urmare, evaluatorul va intreprinde toate actiunile necesare pentru a verifica exactitatea si corectitudinea surselor de informatii, asa cum se obisnuieste pe piata si in zona unde se face evaluarea.
Pentru evaluarea intreprinderii este normal ca evaluatorul de acest gen de bun sa ceara si sa se bazeze pe ajutorul altor evaluatori si/sau al altor profesionisti. Un exemplu uzual in acest sens este recurgerea la ajutorul unui evaluator de proprietati imobiliare, care evalueaza componentele proprietatii imobiliare detinute de intreprinderea respectiva. In cazul in care se apeleaza si la serviciile altor experti, evaluatorul de intreprinderi va respecta urmatoarele cerinte:
1) va face verificarile necesare pentru a se asigura ca astfel de servicii sunt indeplinite integral, iar concluziile sunt rezonabile si credibile;
2) va mentiona faptul ca o astfel de verificare nu a fost facuta.
Evaluatorii de intreprinderi trebuie sa se bazeze, in mod frecvent, pe informatiile primite de la client sau de la reprezentantii acestuia. In rapoartele de evaluare, verbale sau scrise, sursele tuturor informatiilor luate in considerare vor fi prezentate de evaluator, iar aceste informatii vor fi verificate ori de cate ori este posibil, in mod rezonabil.
Chiar daca multe din principiile, metodele si tehnicile evaluarii de intreprinderi sunt asemanatoare cu cele din alte domenii de evaluare, evaluarile de intreprinderi necesita cerinte speciale de pregatire, instruire, cunostinte si experienta.
Continuitatea activitatii are cateva intelesuri/sensuri in contabilitate si in evaluare. In cateva contexte, continuitatea activitatii reprezinta o premisa prin care evaluatorii si contabilii considera o intreprindere ca o unitate care-si va continua exploatarea intr-un timp nedefinit.
Premisa continuitatii activitatii reprezinta o alternativa la premisa lichidarii. Adoptarea premisei continuitatii activitatii permite ca intreprinderea sa fie evaluata la o valoare mai mare decat valoarea ei de lichidare si este esentiala pentru estimarea valorii de piata a intreprinderii
In lichidari, valoarea multor active necorporale (de exemplu fondul comercial) tinde spre zero, iar valoarea tuturor activelor corporale reflecta circumstantele lichidarii. Si cheltuielile asociate cu lichidarea (comisioane de vanzari, onorarii, impozite si taxe, alte costuri de inchidere, cheltuielile administrative pe timpul incetarii activitatii si pierderea de valoare a stocurilor) sunt calculate si deduse din valoarea estimata a intreprinderii.
Pentru a realiza evaluari competente de intreprinderi este importanta atentia acordata activitatii curente de piata si cunoasterii tendintelor economice relevante. Pentru a estima valoarea de piata a unei intreprinderi, evaluatorii de acest bunuri identifica si estimeaza marimea impactului unor astfel de consideratii in evaluarile lor si in rapoartele de evaluare.
Descrierea misiunii de evaluare a intreprinderii trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente:
a) identificarea intreprinderii, a pachetului de actiuni sau valorii
b) mobiliare care trebuie evaluata;
c) data efectiva a evaluarii;
d) definitia valorii;
e) detinatorul dreptului de proprietate;
f) scopul si utilizarea evaluarii.
Evaluatorul de intreprinderi trebuie sa ia in considerare in activitatea sa urmatorii factori:
1) Drepturile, privilegiile sau conditiile aferente dreptului de proprietate, fie ca sunt detinute de o societate pe actiuni, o societate cu raspundere limitata sau de un proprietar individual.
Drepturile de proprietate sunt stabilite in diferite documente legale. In diferite tari, aceste documente pot fi articole din actele constitutive, statute, acorduri de asociere, acorduri intre actionari etc.
Drepturile si obligatiile proprietarului participatiei sunt inscrise in documente ale intreprinderii. Unele drepturi si conditii pot fi continute intr-un contract de proprietate sau intr-un schimb semnat de corespondenta, iar aceste drepturi pot fi sau nu transferabile catre un nou proprietar.
Documentele pot contine restrictii cu privire la transferul dreptului de proprietate precum si prevederi asupra bazei de evaluare care trebuie adoptata, in eventualitatea transferului dreptului respectiv. De exemplu, documentele pot stipula ca dreptul care este transferat trebuie sa fie evaluat ca o fractiune, pro-rata din valoarea totala a actiunilor emise, chiar daca dreptul care este transferat reprezinta o participatie minoritara. In fiecare caz, drepturile aferente proprietatii, care este evaluata, ca si drepturile atasate oricarui alt tip de participatii, trebuie luate in considerare inca de la inceput.
2) Natura intreprinderii si istoricul ei. Din moment ce valoarea rezulta din beneficiile obtinute de viitorul proprietar, istoricul este important deoarece poate reprezenta un reper pentru asteptarile privind beneficiile viitoare ale intreprinderii.
3) Mediul economic ce ar putea afecta intreprinderea in cauza, inclusiv mediul politic si politica guvernamentala. Probleme ca rata de schimb valutar, rata inflatiei si rata dobanzii pot afecta in mod diferit intreprinderile care functioneaza in diferite sectoare ale economiei.
4) Conditiile si perspectiva domeniului de activitate, care pot afecta intreprinderea in cauza.
5) Activele, datoriile, capitalul si situatia financiara ale intreprinderii.
6) Capacitatea intreprinderii de a obtine profit si de a plati dividende.
7) Daca intreprinderea are sau nu valori/active necorporale.
Valoarea necorporala se poate prezenta sub forma de active necorporale identificabile cum ar fi brevete de inventie, marci comerciale, drepturi de autor, know-how, baze de date etc.
De asemenea, valoarea necorporala mai poate fi continuta in active neidentificabile, adesea numite fond comercial. In acest context se observa ca valoarea fondului comercial este similara cu fondul comercial in acceptiunea contabilitatii, respectiv de valoare reziduala (cost istoric in termeni contabili) dupa deducerea valorii tuturor celorlalte active.
Daca intreprinderea detine active necorporale, evaluatorul trebuie sa se asigure ca valoarea activelor necorporale este reflectata in totalitate si daca activele necorporale identificabile au fost sau nu evaluate in mod distinct.
8) Tranzactiile anterioare in care au fost implicate drepturile de proprietate ale intreprinderii in cauza.
9) Marimea relativa a participatiei care trebuie evaluata.
Exista diferite nivele de control sau de lipsa a controlului, in functie de marimea participatiilor. In unele cazuri, controlul efectiv poate fi obtinut cu mai putin de 50% din drepturile de vot. Chiar daca o singura persoana detine mai mult de 50% din drepturile de vot si are controlul operational, pot exista anumite decizii, cum ar fi dizolvarea intreprinderii, care pot fi aprobate cu mai mult de 50% din drepturile de vot, precum si decizii care pot fi aprobate cu votul tuturor actionarilor.
Este esential ca evaluatorul sa fie atent cu privire la restrictiile legale si la conditiile mentionate de legile statului in care intreprinderea respectiva isi desfasoara activitatea.
10) Alte informatii de piata, cum ar fi: ratele de rentabilitate ale investitiilor alternative, avantajele conferite de controlul detinut, dezavantajele lipsei de lichiditate etc.
11) Cotatiile de piata ale actiunilor tranzactionate pe o piata reglementata, ca si preturile de achizitie ale participatiilor sau ale intreprinderilor implicate in acelasi domeniu de activitate.
Adesea, in special in tranzactiile privind achizitii de intreprinderi, este dificila sau chiar imposibila obtinerea de informatii adecvate. Chiar daca preturile de tranzactie pot fi cunoscute, evaluatorul nu are posibilitatea sa stie ce garantii si asigurari a acordat vanzatorul, ce conditii au fost oferite sau primite, daca din societate au fost luate, inainte de achizitie, fonduri sau alte active sau ce impact are regimul de impozitare asupra tranzactiei.
Informatiile comparabile trebuie intotdeauna utilizate cu grija si inevitabil trebuie facute numeroase corectii. Cand se utilizeaza cursurile pe piata bursiera trebuie sa se aiba in vedere ca aceste cotatii sunt rezultate din tranzactiile efectuate pentru participatii minoritare. Pretul pentru achizitionarea unei societati in totalitate reprezinta 100% din valoarea intreprinderii. Trebuie facute corectii (ajustari) pentru diferentele existente in ceea ce priveste puterea de control detinuta.
12) Orice alte informatii considerate de evaluator ca relevante.
Utilizarea situatiilor financiare este de mare importanta in procesul de evaluare a intreprinderii.
Exista trei scopuri ale analizei financiare si corectiilor:
a) intelegerea relatiilor existente intre elementele din contul de profit si pierdere si cele din bilant, inclusiv a tendintelor care s-au manifestat de-a lungul timpului, pentru aprecierea riscurilor inerente in activitatea intreprinderii, precum si a perspectivelor de performanta financiara viitoare;
b) compararea cu intreprinderi similare pentru a stabili parametrii de risc si cei de valoare;
c) ajustarea situatiilor financiare istorice pentru a estima abilitatile economice precum si perspectivele intreprinderii.
Pentru a facilita intelegerea situatiei economice si a riscului investitiei in intreprindere, situatiile financiare trebuie analizate in termeni: 1) monetari; 2) procentuali (elementele din contul de profit si pierderi exprimate ca procentaje din vanzari, iar elementele din bilant exprimate ca procentaje din totalul activelor inscrise in bilant); 3) de rate financiare.
Analiza in termeni monetari, asa cum apare in situatiile financiare, este utilizata pentru a stabili tendintele si relatiile intre conturile de venituri si de cheltuieli ale unei intreprinderi, de-a lungul timpului. Aceste tendinte si relatii sunt utilizate pentru a stabili fluxul de venit asteptat a fi generat in viitor precum si necesarul de capital care sa permita intreprinderii sa genereze acel flux de venit.
Analiza in termeni procentuali compara elementele de venituri si cheltuieli din conturile de profit si pierdere, cu totalul veniturilor obtinute si elementele de active respectiv datorii din bilant, cu activele totale. Analiza procentuala este utilizata pentru a compara tendintele relatiilor existente de-a lungul timpului, intre elementele de venituri si cele de cheltuieli sau intre posturile din bilant pentru intreprinderea in cauza sau in raport cu cele ale intreprinderilor similare.
Analiza in termeni de rate financiare este utilizata pentru a compara riscul relativ al intreprinderii in cauza de-a lungul timpului si cu cel al intreprinderilor similare.
Pentru estimarile valorii de piata a intreprinderii, trebuie facute corectii uzuale ale inregistrarilor financiare, in scopul de a reflecta cat mai corect realitatea economica, atat in ceea ce priveste fluxul de venit cat si bilantul contabil.
Corectiile situatiei financiare trebuie facute asupra datelor financiare raportate, pentru elementele care sunt relevante si semnificative in procesul de evaluare. Corectiile pot fi adecvate pentru urmatoarele motive:
1) Pentru corectarea veniturilor si cheltuielilor la niveluri care sunt in mod rezonabil reprezentative pentru continuarea activitati lor de exploatare;
2) Pentru prezentarea pe o baza consecventa atat a datelor financiare ale intreprinderii in cauza, cat si cele ale intreprinderilor luate ca baza de comparatie;
3) Pentru a converti valorile inregistrate in valori de piata;
4) Pentru a corecta activele si datoriile din afara exploatarii, precum si veniturile si cheltuielile aferente acestora;
5) Pentru a corecta veniturile si cheltuielile neeconomicoase.
In functie de puterea de control aferenta unei participatii supuse evaluarii se apreciaza daca o corectie este adecvata sau nu. Pentru drepturile de control, inclusiv un drept de participatie de 100%, majoritatea corectii lor pot fi adecvate, daca detinatorul ar putea sa faca modificarile implicate de corectie. Pentru evaluarea participatiilor minoritare, ai caror detinatori nu au autoritatea de a modifica majoritatea elementelor, evaluatorul trebuie sa fie atent pentru a reflecta aceasta situatie atunci cand face corectiile. Corectiile uzuale din situatiile financiare includ:
1) Eliminarea din contul de profit si pierdere a unor evenimente extraordinare si a impactului acestora asupra bilantului contabil, daca acest impact exista. Din moment ce este improbabil ca aceste evenimente sa se repete, un cumparator al unei participatii nu va beneficia de ele si deci nu le va prevedea in fluxul de venit. Pot fi necesare corectii si asupra impozitelor. Aceste tipuri de corectii sunt adecvate, in mod tipic, atat pentru evaluarea pachetului de control, cat si a pachetelor minoritare. Exemple de evenimente extraordinare pot fi:
a) greve, daca nu sunt ceva obisnuit;
b) cheltuielile de punere in functiune a unei instalatii;
c) fenomene meteorologice, cum ar fi: inundatii, uragane etc.
Evaluatorul trebuie sa fie prudent cand face corectii datorate elementelor extraordinare atunci cand acestea apar in mai multi ani, dar de fiecare data sunt rezultatul unor evenimente diferite. Multe intreprinderi nu se confrunta cu evenimente extraordinare in fiecare an; de aceea, evaluatorul trebuie sa ia in considerare constituirea unor eventuale provizioane pentru aceste cheltuieli.
2) Eliminarea din bilant si din contul de profit si pierdere a impactului elementelor din afara exploatarii, in contextul evaluarii participatiei (pachetului) de control. In contextul evaluarii unei participatii minoritare, aceste corectii pot sa nu fie adecvate. Daca exista in bilant active din afara exploatarii, ele trebuie extrase si evaluate in mod distinct fata de restul activitatilor de exploatare. Elementele din afara exploatarii trebuie evaluate la valoarea de piata. Impozitele pot necesita, de asemenea, corectii. Costurile de vanzare ar trebui luate in considerare. Corectiile efectuate in contul de profit si pierdere ar trebui sa aiba in vedere eliminarea atat a veniturilor cat si a cheltuielilor aferente activelor din afara exploatarii, inclusiv a impactului impozitarii. Exemple de elemente din afara exploatarii si corectiile adecvate pentru acestea pot include:
a) Personal auxiliar. In cazul acestuia se elimina cheltuielile cu compensatiile, impozitele aferente si trebuie corectate impozitele pe venit. Evaluatorul trebuie sa fie precaut atunci cand face corectii la elemente cum ar fi personalul auxiliar pentru a ajunge la niveluri mentenabile ale profiturilor posibil de obtinut. Astfel, exista pericolul supra evaluarii intreprinderii in cazul in care cheltuielile sunt reintegrate in profit, exceptand cazul in care evaluatorul stie despre clientul sau ca acesta are puterea de control, care ii permite sa faca schimbari si intentioneaza sa disponibilizeze personalul excedentar.
b) Active auxiliare (de exemplu, un avion care nu e folosit pentru activitatea de exploatare).In acest caz se elimina valoarea avionului si a oricaror active si datorii din bilant (dupa ce intreprinderea a fost evaluata, valoarea activelor auxiliare, diminuata de costurile de vanzare si impozite, daca exista, se va adauga in procesul de reconciliere a valorii). Se elimina impactul detinerii avionului asupra contului de profit si pierdere, respectiv asupra cheltuielilor (combustibil, echipaj, hangar, impozite, intretinere etc.) si veniturilor aferente (veniturile obtinute din efectuarea de curse charter sau din inchirierea avionului).
c) Activele redundante (excedentare sau care nu sunt necesare pentru activitatea intreprinderii) ar trebui tratate in raportul de evaluare in mod similar cu elementele din afara exploatarii. Astfel de elemente de active redundante pot include in principal licente, contracte de franciza si drepturi de autor neutilizate, investitii in teren, in cladiri inchiriate si echipamente in surplus; investitii in alte intreprinderi; un portofoliu de titluri de plasament; numerarul excedentar sau depozitele la termen. Valoarea realizabila neta a activelor redundante (diminuata de costurile de vanzare si de impozitul pe venit) trebuie adaugata ca o intrare la fluxul de numerar net din exploatare, de obicei in primul an al perioadei de previziune explicita.
d) Amortizarea poate sa necesite o corectie fata de amortizarea contabila sau cea fiscala, care sunt reflectate in situatiile financiare, pentru a estima acea amortizare care poate fi comparata cu mai mare acuratete cu amortizarea utilizata de intreprinderile similare. Pot fi necesare si corectii de impozit.
e) Stocurile contabile pot necesita corectii pentru a asigura o mai buna comparabilitate cu cele ale intreprinderilor similare, ale caror inregistrari contabile pot fi tinute pe o baza diferita fata de cea a intreprinderii in discutie sau pentru a reflecta realitatea economica cu mai mare acuratete. Corectiile stocurilor pot fi diferite cand se iau in considerare contul de profit si pierdere si bilantul. De exemplu, metoda primul intrat-primul iesit (o metoda de evaluare a costului stocurilor care presupune ca primul lot achizitionat va fi si primul vandut) poate sa reprezinte cu mai multa acuratete valoarea stocurilor atunci cand se construieste un bilant contabil in valori de piata. Dar, cand este examinat contul de profit si pierdere, metoda ultimul intrat-primul iesit (o metoda de evaluare a costului stocurilor care presupune ca ultimul lot achizitionat va fi vandut primul) poate reprezenta mai bine nivelul venitului in perioade de inflatie sau de deflatie. Pot fi necesare si corectii asupra impozitului.
f) Remunerarea proprietarului (proprietarilor) poate necesita o corectie pentru a reflecta costul de piata al inlocuirii muncii acestora. Poate fi necesar sa fie luate in considerare si indemnizatiile de licentiere ale personalului auxiliar. Pot fi necesare si corectii de impozit. Analiza contractelor de munca poate furniza informatii pentru corectarea la nivel de valoare (nu de costuri) in cazul incetarii relatiilor contractuale cu cadrele superioare.
g) Costul elementelor in leasing, inchiriate sau contractate in orice alt mod cu parteneri inruditi poate necesita corectii pentru a reflecta valoarea de piata a platilor. Pot fi necesare si corectii de impozit.
3) Unele corectii care se efectueaza in contextul evaluarii intregii intreprinderi ar putea sa nu fie facute in contextul evaluarii unei participatii minoritare la acea entitate, deoarece detinatorul participatiei minoritare nu are puterea legala sa le faca.
Corectiile situatiei financiare se fac pentru a-l ajuta pe evaluator sa emita o concluzie in ce priveste evaluarea. Daca evaluatorul actioneaza in ipostaza de consultant al cumparatorului sau al vanzatorului intr-o tranzactie, corectiile trebuie intelese de catre client. De exemplu, eventualul cumparator trebuie sa inteleaga ca valoarea rezultata dupa aplicarea corectiilor poate reprezenta suma maxima care ar trebui platita. Daca un cumparator nu crede ca pot fi facute imbunatatiri financiare sau de exploatare, va fi adecvat un pret mai mic.
Corectiile facute trebuie sa fie descrise si fundamentate.
Evaluatorul trebuie sa fie foarte atent cand corecteaza inregistrarile istorice. Aceste corectii trebuie discutate in intregime cu clientul. Evaluatorul trebuie sa faca corectiile numai dupa o cunoastere prealabila a intreprinderii respective, astfel incat sa poata sustine validitatea lor.
In cadrul acestui standard mai sunt prezentate si tipurile de abordari in evaluare care vor fi prezentate la temele ce trateaza aceste aspecte.
Totodata standardul se finalizeaza cu aspecte ale procesului de reconciliere in evaluare, care vor fi incorporate in partea din lucrare referitoare la raportul de evaluare.
6. Principalele prevederi ale Standardului International de Aplicatie in Evaluare 1- Evaluarea pentru raportarea
financiara
Obiectivul acestui standard este de a explica principiile care stau la baza evaluarilor realizate pentru utilizarea in situatiile financiare si in conturile adecvate ale intreprinderilor. Evaluatorii care efectueaza lucrari de aceasta natura ar trebui sa aiba o buna intelegere a conceptelor si principiilor contabile specificate in Standardele Internationale de Contabilitate relevante.
In cazul evaluarii pentru raportarea financiara este fundamental ca evaluatorul sa utilizeze definitii bazate pe conditiile de pe piata, sa fie obiectiv si sa prezinte integral aspectele relevante, intr-un format adecvat si usor de utilizat.
Acest Standard se utilizeaza pentru toate evaluarile claselor de active, incluse in orice situatie financiara, care corespund calificarii si experientei evaluatorilor.
Standardele Internationale de Evaluare (IVS) faciliteaza tranzactiile internationale si viabilitatea pietelor globale, prin armonizarea si transparenta din raportarea financiara. Ca urmare, acest Standard este elaborat in contextul Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS) de la 31 martie 2004.
Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) adopta doua modele pentru recunoasterea activelor in bilant, un model bazat pe cost si un model bazat pe valoarea justa. Acolo unde se aplica modelul bazat pe valoarea justa este necesara o reevaluare curenta a activului si acest Standard evidentiaza acele circumstante specifice in care urmeaza sa fie raportate valori de piata.
Cerintele legislative, contabile, de jurisprudenta si reglementarile pot impune modificari ale acestui Standard in unele tari sau in anumite conditii.
Orice deviere, cauzata de asemenea circumstante, trebuie prezentata in raportul de evaluare si explicata detaliat.
Acest Standard va fi utilizat in combinatie cu Standardele IVS 1, IVS 2 si IVS 3 si in contextul Standardelor Internationale de Contabilitate si Standardelor Internationale de Raportare Financiara.
Standardul are in vedere cerintele de evaluare in conformitate cu IAS 16, Imobilizari corporale; IAS 17, Leasing si IAS 40, Investitii imobiliare. Se face referire si la cerintele de evaluare in conformitate cu IAS 36, Deprecierea activelor; IAS 2, Stocuri si IFRS 5, Imobilizari detinute in scopul tranzactionarii si activitati intrerupte.
Pentru a face evaluari conforme cu acest Standard si cu Principiile General Acceptate de Evaluare (GAVP), este obligatoriu ca evaluatorii sa respecte toate sectiunile Codului Deontologic referitoare la etica, competenta, prezentare si raportare.
Clasificarea activelor. Evaluatorii trebuie sa solicite de la directorii entitatii proprietare o lista cu activele care vor fi evaluate, clasificandu-le ca active de exploatare, adica active necesare pentru activitatile de baza ale entitatii sau ca active din afara exploatarii, respectiv proprietati detinute pentru dezvoltarea viitoare, ca investitii sau active in surplus fata de necesitatile de exploatare ale entitatii.
Standarde aplicabile. Clasificarea activelor determina care standard IAS sau IFRS se aplica. IAS 16 prevede ca activele corporale imobilizate detinute in scopul productiei sau furnizarii de bunuri si servicii sa fie recunoscute initial la cost in bilant si ulterior inregistrate in conformitate cu modelul bazat pe cost sau pe valoarea justa. Celelalte standarde de contabilitate, care solicita sau permit evaluarea imobilizarilor corporale, includ:
Investitii imobiliare - IAS 40;
Leasing - IAS 17;
Deprecierea activelor - IAS 36;
Stocuri - IAS 2;
Combinari de intreprinderi - IFRS 3;
Imobilizari detinute in scopul tranzactionarii si activitati intrerupte - IFRS 5;
Cost si valoarea justa conform IAS 16.Acest standard prevede modelul bazat pe cost, dupa cum urmeaza:
"Ulterior recunoasterii initiale ca activ, o imobilizare corporala trebuie inregistrata la cost, mai putin orice amortizare cumulata aferenta si pierderile ulterioare cumulate din depreciere."
Modelul bazat pe valoarea justa, care prevede reevaluari regulate, este explicat in acelasi standard, dupa cum urmeaza:
"Ulterior recunoasterii initiale ca activ, o imobilizare corporala, a carei valoare justa poate fi cuantificata in mod credibil, trebuie inregistrata la valoarea reevaluata care reprezinta valoarea justa la momentul reevaluarii, mai putin orice amortizare ulterioara cumulata aferenta si pierderile ulterioare cumulate din depreciere.
Reevaluarile trebuie efectuate cu suficienta regularitate, astfel incat valoarea contabila sa nu difere in mod semnificativ de valoarea care poate fi determinata pe baza valorii juste la data bilantului."
Valoarea justa nu este in mod necesar sinonima cu valoarea de piata, fiind utilizata in diferite contexte in Standardele Internationale de Raportare Financiara.
Situatiile financiare sunt intocmite pe baza principiului continuitatii activitatii privind entitatea, cu exceptia cazului in care conducerea intentioneaza sa lichideze societatea sau sa sisteze activitatea de comert sau nu are alte alternative realiste (IAS 1, paragraful 23). Acest principiu sta la baza aplicarii valorii juste privind imobilizarile corporale, cu exceptia cazurilor in care este evident fie ca se urmareste cedarea unui anumit activ, fie ca aceasta optiune de cedare trebuie luata in considerare, de exemplu in efectuarea unei evaluari in vederea identificarii deprecierii.
Evaluari conform IAS 16. Atunci cand o entitate adopta optiunea de reevaluare pe baza valorii juste, conform IAS 16, activele sunt incluse in bilantul contabil la valoarea justa, dupa cum urmeaza:
a) "Valoarea justa a terenurilor si constructiilor este stabilita de regula pe baza informatiilor de piata prin evaluarea efectuata, in mod normal, de evaluatori calificati profesional. Valoarea justa a elementelor de imobilizari corporale este, de regula, valoarea de piata determinata prin evaluare".
b) "In cazul in care informatiile de piata privind valoarea justa a unui element specializat de imobilizari corporale nu sunt disponibile, iar elementul este rar tranzactionat, cu exceptia cazului in care face parte din activitatea continua de afaceri, entitatea va trebui sa estimeze valoarea justa a activului specializat prin abordarea prin venit sau prin abordarea prin costul de inlocuire net". Organismul international in domeniul evaluarii considera ca un evaluator calificat trebuie sa raporteze valoarea de piata a activului, atunci cand efectueaza o evaluare cu acest scop. Orice ipoteze sau opinii exprimate in aplicarea metodei bazate pe valoarea de piata trebuie discutate cu reprezentantii entitatii si prezentate in raport.
Concluzia evaluarii trebuie raportata in conformitate cu IVS 3, Raportarea evaluarii, iar profesionistul in domeniu trebuie sa se asigure ca rapoartele contin suficienta informatie pentru a indeplini toate cerintele IAS 16, privitoare la intocmirea situatiilor financiare si anume:
a) data intrarii in vigoare a reevaluarii;
b) daca a fost implicat un evaluator independent (nota: IVSC interpreteaza aceasta ca evaluator extern.);
c) metodele si ipotezele semnificative aplicate;
d) in ce masura valorile activelor au fost determinate direct prin referinta la preturile practicate pe o piata activa sau la tranzactii recente pe baza pretului determinat obiectiv sau daca au fost estimate utilizand alte tehnici de evaluare.
Evaluari conform IAS 40 - Investitii imobiliare. In cazul in care entitatea alege pentru contabilitatea investitiilor imobiliare modelul bazat pe valoarea justa, IVSC considera ca cerintele acestui model sunt indeplinite de evaluator in adoptarea valorii de piata.
IAS 40 prevede, intre altele, prezentarea urmatoarelor informatii, pe care evaluatorul trebuie sa le includa in Raport alaturi de cerintele IVS 3:
a) metodele si ipotezele semnificative aplicate in determinarea valorii juste a investitiei imobiliare, inclusiv o declaratie din care sa reiasa ca determinarea valorii juste s-a bazat pe indicatiile pietei sau s-a bazat mai mult pe alti factori (pe care intreprinderea trebuie sa ii prezinte), datorita naturii proprietatii imobiliare si lipsei datelor de piata comparabile ;
b) masura in care valoarea justa a investitiei imobiliare (asa cum a fost ea evaluata sau prezentata in situatiile financiare) se bazeaza pe evaluarea efectuata de catre un evaluator independent (conform interpretarii IVSC, acesta este evaluator extern), evaluator care detine o calificare profesionala recunoscuta si relevanta si care poseda experienta recenta in ceea ce priveste localizarea si categoriile de investitii imobiliare care sunt supuse evaluarii.
Cerinte de evaluare privind activele in regim de leasing - IAS 17.
Activele in regim de leasing sunt clasificate, conform IAS 17, fie ca leasing financiar fie ca leasing operational; daca o operatiune de leasing este clasificata ca leasing financiar, valoarea justa a activului trebuie sa determine suma activului sau datoriei inregistrate de entitate in bilantul contabil.
Se aplica reguli separate pentru leasingul aferent terenurilor si cladirilor. Pentru toate proprietatile, altele decat investitiile imobiliare, terenurile si constructiile trebuie clasificate in mod separat, atat sub forma unui leasing financiar cat si operational.
IAS 40 prevede ca investitiile imobiliare detinute de un locatar (chirias) sa fie inregistrate in evidentele contabile ca leasing financiar, conform IAS 17, pentru care se aplica reguli speciale ulterioare. In primul rand, nu se efectueaza nici o alocare intre terenuri si constructii. In al doilea rand, valoarea justa este recunoscuta ca valoarea ce face obiectul obligatiilor viitoare ale locatarului, conform contractului de leasing.
Organismul international de evaluare considera ca pentru fiecare caz, cerintele de stabilire a valorii juste a activului, in regim de leasing, conform IAS 17, sunt indeplinite de catre evaluator in raportarea valorii de piata. In cazul leasingului de terenuri si constructii, aceasta valoare este valoarea de piata a interesului privind proprietatea inchiriata detinuta de locatar. In cazul operatiunilor de leasing pentru alte active, aceasta valoare este, de regula, valoarea de piata a activului ce nu constituie obiectul unui contract de leasing, deoarece datoria este inregistrata separat.
Evaluarea activelor depreciate - IAS 36. Deprecierea apare atunci cand valoarea activului scade in mod permanent sub valoarea sa contabila. Entitatea trebuie sa inregistreze activul depreciat la o valoare contabila mai mica, respectiv maximul dintre valoarea de piata minus costurile de vanzare si valoarea de utilizare.
Evaluari dupa combinari de intreprinderi - IFRS 3. Atunci cand o entitate achizitioneaza sau fuzioneaza cu o alta entitate, cea care achizitioneaza trebuie sa inregistreze in contabilitate activele si datoriile societatii achizitionate la valoarea lor justa, la data achizitiei. Pentru activele si datoriile identificabile, IVSC considera ca evaluatorul trebuie sa raporteze valoarea de piata existenta la data achizitiei.
Active in surplus - IFRS Conform IFRS 5, Imobilizari detinute in scopul tranzactionarii si activitati intrerupte, activele in surplus vor fi identificate separat. Aceste active trebuie inregistrate individual sau sub forma unor "grupari de active cedate", de exemplu: o grupare de active ce urmeaza sa fie cedate impreuna, prin vanzare sau prin alte operatiuni, alaturi de datoriile asociate direct acestor active ce vor fi transferate, de asemenea, in cadrul tranzactiei. Activele in surplus sunt inregistrate initial la suma minima dintre valoarea contabila si valoarea justa minus costurile de vanzare, si ulterior la valoarea justa minus costurile de vanzare.
Evaluatorii trebuie sa constate daca activele in surplus vor fi evaluate ca elemente individuale sau ca un grup ori portofoliu de active ce urmeaza sa fie cedate in cadrul unei tranzactii unice si sa raporteze valoarea de piata cu ipotezele corespunzatoare.
Proprietatile detinute pentru vanzare in decursul activitatii normale - IAS 2. Evaluarile de proprietati detinute pentru vanzare in decursul activitatii normale a intreprinderii ar trebui sa corespunda cerintelor IAS 2, Stocuri. Aceste proprietati sunt estimate la suma minima dintre cost si valoarea realizabila neta. Valoarea realizabila neta este valoarea de piata minus costurile de vanzare.
Costurile de vanzare. Atunci cand evaluatorul cunoaste valoarea depreciata, activele in surplus sau activele detinute pentru vanzare in decursul activitatii, acesta trebuie sa raporteze valoarea de piata a acestora, fara sa deduca costurile de vanzare. In cazul in care clientul solicita evaluatorului consultanta privind costul de vanzare a activelor, aceste costuri vor fi raportate separat.
Active biologice - IAS 41. Acestea includ active agricole si forestiere. Evaluatorul trebuie sa evalueze aceste active, in conformitate cu Standardul de Aplicatie in Evaluare GN 10.
In legatura cu relatia cu auditorii trebuie specificat faptul ca la solicitarea clientilor si in functie de un consimtamant adecvat, evaluatorii trebuie sa discute si sa explice evaluarile in mod transparent cu auditorii entitatii.
7. Reguli de evaluare alternative folosite in contabilitatea din Romania si valorificarea lor in situatiile financiare
Conform OMFP nr. 1752 si OMFP nr. 1917 din 2005 se poate recurge la varianta alternativa de reflectare in situatiile financiare a valorii anumitor tipuri de active (si anume valoarea rezultata din reevaluarea imobilizarilor corporale efectuati si de evaluatori autorizati).
Totodata conform acelorasi reglementari sunt evaluate la valoare justa si instrumentele financiare la entitatile ce intocmesc situatii financiare consolidate.
Entitatile pot proceda la reevaluarea imobilizarilor corporale existente la sfarsitul exercitiului financiar, cu reflectarea in contabilitate a rezultatelor acesteia.
In cazul efectuarii reevaluarii imobilizarilor corporale, acest lucru trebuie prezentat in notele explicative, impreuna cu elementele supuse reevaluarii, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum si elementul afectat din contul de profit si pierdere.
Reevaluarea imobilizarilor corporale se face la valoarea justa de la data bilantului. Valoarea justa se determina pe baza unor evaluari efectuate, de regula, de profesionisti calificati in evaluare, membri ai unui organism profesional in domeniu, recunoscut national si international.
La reevaluarea unei imobilizari corporale, amortizarea cumulata la data reevaluarii este tratata in unul din urmatoarele moduri:
a) recalculata proportional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel incat valoarea contabila a activului, dupa reevaluare, sa fie egala cu valoarea sa reevaluata. Aceasta metoda este folosita, deseori, in cazul in care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice;
b) eliminata din valoarea contabila bruta a activului si valoarea neta, determinata in urma corectarii cu ajustarile de valoare, este recalculata la valoarea reevaluata a activului. Aceasta metoda este folosita, deseori, pentru cladirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piata.
In cazul in care, ulterior recunoasterii initiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinata pe baza reevaluarii activului respectiv, valoarea rezultata din reevaluare va fi atribuita activului, in locul costului de achizitie/costului de productie sau al oricarei alte valori atribuite inainte acelui activ. In astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului avand in vedere valoarea acestuia, determinata in urma reevaluarii.
Elementele dintr-o grupa de imobilizari corporale se reevalueaza simultan pentru a se evita reevaluarea selectiva si raportarea in situatiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinatie de costuri si valori calculate la date diferite.
Daca un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu exceptia situatiei cand nu exista nici o piata activa pentru acel activ. O grupa de imobilizari corporale cuprinde active de aceeasi natura si utilizari similare, aflate in exploatarea unei entitati. Exemple de grupe de imobilizari corporale sunt: terenuri; cladiri; masini si echipamente; nave; aeronave etc.
Reevaluarile trebuie facute cu suficienta regularitate, astfel incat valoarea contabila sa nu difere substantial de cea care ar fi determinata folosind valoarea justa de la data bilantului.
Daca un activ dintr-o grupa de active nu poate fi reevaluat din cauza ca nu exista o piata activa pentru acel element patrimonial, activul trebuie prezentat in bilant la cost, minus ajustarile cumulate de valoare.
O piata activa este o piata unde sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) elementele comercializate sunt omogene;
b) pot fi gasiti in permanenta cumparatori si vanzatori interesati;
c) preturile sunt cunoscute de cei interesati.
Daca valoarea justa a unei imobilizari corporale nu mai poate fi determinata prin referinta la o piata activa, valoarea activului prezentata in bilant trebuie sa fie valoarea sa reevaluata la data ultimei reevaluari, din care se scad ajustarile cumulate de valoare.
In cazul in care se efectueaza reevaluarea imobilizarilor corporale, diferenta dintre valoarea rezultata in urma reevaluarii si valoarea la cost istoric trebuie prezentata la rezerva din reevaluare, ca un subelement distinct in "Capital si rezerve". Tratamentul in scop fiscal al rezervei din reevaluare trebuie prezentat in notele explicative.
Indiferent daca valoarea rezervei a fost modificata sau nu in cursul exercitiului financiar, entitatile trebuie sa prezinte in notele explicative urmatoarele informatii:
a) valoarea rezervei din reevaluare la inceputul exercitiului financiar;
b) diferentele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar;
c) sumele capitalizate sau transferate intr-un alt mod din rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar, prezentandu-se natura oricarui astfel de transfer, cu respectarea legislatiei in vigoare;
d) valoarea rezervei din reevaluare la sfarsitul exercitiului financiar.
Surplusul din reevaluare inclus in rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct in rezerve, atunci cand acest surplus reprezinta un castig realizat.
In sensul reglementarilor in vigoare castigul se considera realizat la scoaterea din evidenta a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare. Cu toate acestea, o parte din castig poate fi realizat pe masura ce activul este folosit de entitate. In acest caz, valoarea rezervei transferate este diferenta dintre amortizarea calculata pe baza valorii contabile reevaluate si valoarea amortizarii calculate pe baza costului initial al activului.
Daca rezultatul reevaluarii este o crestere fata de valoarea contabila neta, atunci aceasta se trateaza astfel:
ca o crestere a rezervei din reevaluare prezentata in cadrul elementului "Capital si rezerve", daca nu a existat o descrestere anterioara recunoscuta ca o cheltuiala aferenta acelui activ;
ca un venit care sa compenseze cheltuiala cu descresterea recunoscuta anterior la acel activ.
Daca rezultatul reevaluarii este o descrestere a valorii contabile nete, aceasta se trateaza ca o cheltuiala cu intreaga valoare a deprecierii, atunci cand in rezerva din reevaluare nu este inregistrata o suma referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scadere a rezervei din reevaluare prezentata in cadrul elementului "Capital si rezerve", cu minimul dintre valoarea acelei rezerve si valoarea descresterii, iar eventuala diferenta ramasa neacoperita se inregistreaza ca o cheltuiala.
Rezerva din reevaluare trebuie redusa in masura in care sumele transferate la aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea metodei de evaluare utilizate si pentru obtinerea scopului sau.
Sumele reprezentand diferente de natura veniturilor si cheltuielilor rezultate la reevaluare trebuie prezentate separat in contul de profit si pierdere.
Nici o parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuita, direct sau indirect, cu exceptia cazului in care activul reevaluat a fost valorificat, situatie in care surplusul din reevaluare reprezinta castig efectiv realizat.
Ajustarile de valoare se calculeaza in fiecare exercitiu financiar pe baza valorii atribuite imobilizarii pentru acel exercitiu financiar.
In cazul in care se efectueaza reevaluarea, in Notele explicative trebuie prezentate, separat pentru fiecare element din bilant de natura imobilizarilor corporale reevaluate, urmatoarele informatii:
a) valoarea la cost istoric a imobilizarilor reevaluate si suma ajustarilor cumulate de valoare; sau
b) valoarea la data bilantului a diferentei dintre valoarea rezultata din reevaluare si cea reprezentand costul istoric si, atunci cand este cazul, valoarea cumulata a ajustarilor suplimentare de valoare.
Evaluarea la valoarea justa a instrumentelor financiare comporta si ea cateva particularitati, in cazul entitatilor care intocmesc situatii financiare consolidate.
Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevazute de prezentele reglementari si sub rezerva conditiilor prevazute expres in actul normativ, entitatile pot evalua in situatiile financiare consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justa.
Un instrument financiar reprezinta orice contract ce genereaza simultan un activ financiar pentru o entitate si o datorie financiara sau un instrument de capitaluri proprii pentru o alta entitate.
Un activ financiar este orice activ care reprezinta:
a) trezorerie;
b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entitati;
c) un drept contractual:
de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o alta entitate;
de a schimba active sau datorii financiare cu alta entitate in conditii care sunt potential favorabile entitatii;
d) un contract care va fi sau poate fi decontat in propriile instrumente de capitaluri proprii si este:
un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligata sa primeasca un numar variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii;
un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat in alt fel decat prin schimbul unei sume fixe de numerar sau alt activ financiar pentru un numar fix din instrumentele de capital ale entitatii. In acest scop, instrumentele de capital ale entitatii nu includ instrumente care sunt ele insele contracte pentru primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii.
O datorie financiara este orice datorie care reprezinta:
a) o obligatie contractuala:
de a ceda lichiditati sau alt activ financiar unei alte entitati;
de a schimba active sau datorii financiare cu alta entitate, in conditii care sunt potential nefavorabile pentru entitate;
b) un contract care va fi sau poate fi decontat in propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitatii si este:
un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligata sa livreze un numar variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii;
un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decat prin schimbul unei sume fixe de numerar sau alt activ financiar in schimbul unui numar fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitatii. In acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitatii nu includ instrumente care pot fi ele insele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitatii.
Contractele bazate pe marfa care dau oricareia dintre partile contractante dreptul de decontare in numerar sau prin alte instrumente financiare se considera instrumente financiare derivate, cu exceptia cazurilor in care:
a) acestea au fost incheiate si continua sa indeplineasca cerintele asteptate ale entitatii privind cumpararea, vanzarea sau utilizarea produsului de baza;
b) acestea au fost initial destinate unui astfel de scop;
c) se asteapta ca acestea sa fie decontate prin livrarea marfii.
Evaluarea la valoarea justa se aplica numai datoriilor care sunt:
a) detinute ca parte a unui portofoliu de tranzactionare;
b) instrumente financiare derivate.
Evaluarea la valoarea amintita anterior nu se aplica:
a) instrumentelor financiare nederivate detinute pana la scadenta;
b) imprumuturilor si creantelor generate de entitate si nedetinute in scopul tranzactionarii;
c) intereselor in filiale, intreprinderi asociate si asocieri in participatie, instrumentelor de capital emise de entitate, contractelor cu plata contingenta intr-o combinare de intreprinderi, precum si altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale si care, in concordanta cu ceea ce este general acceptat, se contabilizeaza diferit fata de alte instrumente financiare.
In acceptiunea reglementarilor actuale, prin combinarea de intreprinderi se intelege gruparea unor entitati individuale intr-o singura entitate raportoare, determinata de obtinerea controlului de catre o entitate asupra uneia sau mai multor intreprinderi.
Valoarea justa se determina prin referire la:
a) valoarea de piata, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu usurinta o piata credibila. Daca valoarea de piata nu se poate identifica cu usurinta pentru un instrument, dar poate fi identificata pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piata poate fi derivata din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar;
b) o valoare determinata cu ajutorul unor modele si tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu usurinta o piata credibila. Astfel de modele si tehnici asigura o aproximare rezonabila a valorii de piata. In sensul reglementarilor invocate piata credibila are semnificatia pietei active.
Instrumente financiare care nu pot fi evaluate credibil prin oricare dintre metodele mentionate anterior, se evalueaza in conformitate cu regulile generale de evaluare prevazute de reglementarile mentionate.
Prin exceptie de la prevederile exprese din reglementari, atunci cand un instrument financiar se evalueaza in conformitate cu o anumita cerinta expresa din actul normativ, modificarea valorii se include in contul de profit si pierdere. Totusi, o astfel de modificare se include direct in capitalul propriu, intr-o rezerva de valoare justa, daca:
a) instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire impotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului ,care permite ca unele sau toate modificarile de valoare sa nu fie inregistrate in contul de profit si pierdere;
b) modificarea de valoare se refera la o diferenta de schimb valutar aparuta la un element monetar, care face parte dintr-o investitie neta a entitatii intr-o entitate straina.
Conform reglementarilor actuale, prin investitie neta intr-o entitate straina se intelege partea entitatii raportoare din activele nete ale acelei entitati straine.
Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vanzare, altul decat un instrument financiar derivat, poate fi inclusa direct in capitalul propriu, in rezerva de valoare justa.
Rezerva de valoare justa se ajusteaza atunci cand sumele inregistrate in aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea evaluarii la valoarea justa.
Aceasta rezerva va ramane evidentiata in contabilitate atat timp cat sunt evidentiate in bilant instrumentele financiare carora le este aferenta.
Daca a fost aplicata evaluarea la valoarea justa a instrumentelor financiare, notele explicative prezinta:
a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor si tehnicilor de evaluare, daca valorile juste au fost determinate in conformitate cu anumite cerinte exprese din actul normativ;
b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justa, modificarile de valoare incluse direct in contul de profit si pierdere, precum si modificarile incluse in rezerva de valoarea justa;
c) pentru fiecare clasa de instrumente financiare derivate, informatii privind aria si natura instrumentelor, inclusiv termenii si conditiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul si certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie;
d) un tabel care sa prezinte modificarile rezervei de valoare justa in cursul exercitiului financiar.
Evaluarea elementelor de activ si pasiv se face si in cazul noii contabilitati publice din Romania, potrivit OMFP nr. 1917/200
Pentru evaluarea elementelor din bilant, se stabilesc urmatoarele reguli(care sunt valabile si pentru contabilitatea financiara):
a) la data intrarii in unitate, bunurile se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoare contabila, care se stabileste astfel:
- la cost de achizitie, pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
- la cost de productie, pentru bunurile produse in institutie;
- la valoarea justa, pentru bunurile intrate pe alte cai decat achizitie sau productie.
Costul de achizitie al unui bun este egal cu pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilizare sau intrarea in gestiune a bunului respectiv. Reducerile comerciale si alte elemente similare acordate de furnizor nu fac parte din costul de achizitie.
Costul de productie al unui bun cuprinde: costul de achizitie al materiilor prime si consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de productie, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie, alocate in mod rational ca fiind legate de fabricatia acestuia.
Pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limite normal admise, cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care aceste costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie, (regiile) cheltuielile generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul final, precum si costurile de desfacere, reprezinta exemple de costuri care nu trebuie incluse in costul stocurilor, ci sunt recunoscute drept cheltuieli ale perioadei in care au survenit. Prin activ cu ciclu lung de fabricatie se intelege un activ care solicita in mod necesar o perioada substantiala de timp pentru a fi gata in vederea utilizarii sau pentru vanzare.
In contextul reglementarilor mentionate , prin valoarea justa se intelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de buna voie intre doua parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii, cu pretul determinat obiectiv.
b) evaluarea elementelor de activ si de pasiv cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala a fiecarui element, denumita valoare de inventar, stabilita in functie de utilitatea bunului, starea acestuia si pretul pietei.
In cazul creante lor si datoriilor, aceasta valoare se stabileste in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de plata;
c) la incheierea exercitiului, elementele de activ si de pasiv de natura datoriilor se evalueaza si se reflecta in situatiile financiare anuale la valoarea de intrare respectiv valoarea contabila, pusa de acord cu rezultatele inventarierii.
La fiecare data a bilantului
- elementele monetare exprimate in valuta (disponibilitati si alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele si depozitele bancare, creante si datorii in valuta) trebuie raportate utilizand cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei valabil pentru ultima zi a perioadei de raportare. Diferentele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, intre cursul de la data inregistrarii creantelor si datoriilor in valuta sau fata de cursul la care au fost raportate in situatiile financiare anterioare si cursul de schimb de la data incheierii exercitiului, se inregistreaza la venituri sau la cheltuieli, dupa caz;
- elementele nemonetare achizitionate cu plata in valuta si inregistrate la costul istoric (active fixe, stocuri) trebuie raportate utilizand cursul de schimb de la data efectuarii tranzactiei;
- elementele nemonetare achizitionate cu plata in valuta si inregistrate la valoarea justa (active fixe, stocuri) trebuie raportate utilizand cursul de schimb existent in momentul determinarii valorilor respective.
In contextul reglementarilor invocate, prin elementele monetare se intelege disponibilitatile banesti, precum si activele/ datoriile de primit/de platit in sume fixe sau determinabile.
d) la data iesirii din unitate sau la darea in consum, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor contabila sau la costul mediu ponderat in cazul in care se utilizeaza aceasta metoda.
In finalul acestei parti din tema prezentam continutul modelelor de note explicative la situatiile financiare anuale la societatile comerciale potrivit reglementarilor aplicabile de la inceputul anului 2006,documente in care trebuie sa se reflecte si rezultatele evaluarilor si reevaluarilor de elemente de activ si pasiv dintr-o intreprindere.
Modelele notelor explicative,
anexa la situatiile financiare anuale
I. Note explicative obligatorii
In Anexa nr. 1 la Ordinul M.F.P. nr. 1.752/2005 se prezinta la Cap. VI, sectiunea 5, pct. 280 urmatoarele exemple de prezentare a notelor explicative:
Active imobilizate;
Provizioane;
Repartizarea profitului;
Analiza rezultatului din exploatare;
Situatia creantelor si datoriilor;
Principii, politici si metode contabile;
Participatii si surse de finantare;
Informatii privind salariatii si membrii organelor de administratie, conducere si de supraveghere;
Exemple de calcul si analiza a principalilor indicatori economico-financiari;
Alte informatii.
Nota 1
Active imobilizate
Semnificatia coloanelor din tabelul de mai jos este urmatoarea:
A - Sold la inceputul exercitiului financiar (col. 1 si 5)
B - Sold la sfarsitul exercitiului financiar (col. 4 si 8) -lei-
|
Denumirea elementului de imobilizare*) |
Valoarea bruta**) |
Ajustari de valoare***) (amortizari si ajustari pentru depreciere sau pierdere de valoare) |
||||||
|
A |
Cresteri****) |
Cedari, transferuri si alte reduceri |
B |
A |
Ajustari inregistrate in cursul exercitiului financiar |
Reduceri sau reluari |
B |
|
Cheltuielile de constituire si cheltuielile de dezvoltare vor fi detaliate, prezentandu-se motivele imobilizarii si perioada de amortizare, cu justificarea acesteia.
Modificarile valorii brute se vor prezenta plecand de la costul de achizitie sau costul de productie pentru fiecare element de imobilizare, in functie de tratamentele contabile aplicate.
In cazul in care durata contractului sau durata de utilizare a elementelor de natura cheltuielilor de dezvoltare depaseste cinci ani, aceasta trebuie prezentata in notele explicative, impreuna cu motivele care au determinat-o.
In cazul fondului comercial amortizat intr-o perioada de peste cinci ani, aceasta perioada nu trebuie sa depaseasca durata de utilizare economica a activului si trebuie sa fie prezentata si justificata in notele explicative.
Se vor prezenta duratele de viata sau ratele de amortizare utilizate, metodele de amortizare si ajustarile care privesc exercitiile anterioare.
Se vor prezenta separat cresterile de valoare aparute din procesul de dezvoltare interna.
Nota 2
Provizioane
- lei -,
|
Denumirea provizionului*) |
Sold la inceputul exercitiului financiar |
Transferuri**) |
Sold la sfarsitul exercitiului financiar |
|
|
in cont |
din cont |
|||
Provizioanele prezentate in bilant la "Alte provizioane" trebuie descrise in notele explicative, daca acestea sunt semnificative.
Cu explicarea naturii, sursei sau destinatiei acestora.
Nota 3
Repartizarea profitului*)
- lei -
|
Destinatia profitului |
Suma |
|
Profil net de repartizat: | |
|
- rezerva legala | |
|
- acoperirea pierderii contabile | |
|
- dividende ctc. | |
|
Profit nerepartizat |
*) In cazul acoperirii pierderii contabile reportate, se vor prezenta sursele de acoperire a acesteia.
Nota 4
Analiza rezultatului din exploatare
- lei -
|
Denumirea indicatorului |
Exercitiul financiar |
|
|
Precedent |
Curent |
|
|
1. Cifra de afaceri neta | ||
|
2. Costul bunurilor vandute si al serviciilor prestate (3 + 4 + 5) | ||
|
3. Cheltuielile activitatii de baza | ||
|
4. Cheltuielile activitatilor auxiliare | ||
|
Cheltuielile indirecte de productie | ||
|
6. Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2) | ||
|
7. Cheltuielile de desfacere | ||
|
8. Cheltuieli generale de administratie | ||
|
9. Alte venituri din exploatare | ||
|
10. Rezultatul din exploatare (6-7-8 + 9) | ||
Nota 5
Situatia creantelor si datoriilor
- lei-
|
Creante |
Sold la sfarsitul exercitiului financiar |
Termen de lichiditate |
|
|
Sub 1 an |
Peste 1 an |
||
|
Total, din care: | |||
- lei-
|
Datorii*) |
Sold la sfarsitul exercitiului financiar |
Termen de exigibilitate |
||
|
Sub 1 an |
1-5 ani |
Peste 5 ani |
||
|
Total, din care: | ||||
Se vor mentiona urmatoarele informatii:
a) clauzele legate de achitarea datoriilor si rata dobanzii aferente imprumuturilor;
b)datoriile pentru care s-au depus garantii sau au fost efectuate ipotecari:
valoarea datoriei;
valoarea si natura garantiilor;
c) valoarea obligatiilor pentru care s-au constituit provizioane;
d)valoarea obligatiilor privind plata pensiilor.
Nota 6
Principii, politici si metode contabile
Se vor prezenta:
a) Reglementarile contabile aplicate la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare anuale.
b)Abaterile de la principiile si politicile contabile, metodele de evaluare si de la alte prevederi din reglementarile contabile, mentionandu-se:
natura;
motivele;
evaluarea efectului asupra activelor si datoriilor, pozitiei financiare si a profitului sau pierderii.
c) Daca valorile prezentate in situatiile financiare nu sunt comparabile, absenta comparabilitatii trebuie prezentata in notele explicative, insotita de comentarii relevante.
d)Valoarea reziduala pentru imobilizari stabilita in situatia in care nu se cunoaste pretul de achizitie sau costul de productie al acesteia.
e) Suma dobanzilor incluse in costul activelor imobilizate si circulante cu ciclu lung de fabricatie.
f) In cazul reevaluarii imobilizarilor corporale:
elementele supuse reevaluarii, precum si metodele prin care sunt determinate valorile rezultate in urma reevaluarii;
valoarea la cost istoric a imobilizarilor reevaluate;
tratamentul in scop fiscal al rezervei din reevaluare;
modificarile rezervei din reevaluare:
valoarea rezervei din reevaluare la inceputul exercitiului financiar;
diferentele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar;
sumele capitalizate sau transferate intr-un alt mod din rezerva din reevaluare in cursul exercitiului financiar, prezentandu-se natura oricarui astfel de transfer, cu respectarea legislatiei in vigoare;
valoarea rezervei din reevaluare la sfarsitul exercitiului financiar.
g) Daca activele fac obiectul ajustarilor exceptionale de valoare exclusiv in scop fiscal, suma ajustarilor si motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate in notele explicative.
h) Daca valoarea prezentata in bilant, rezultata dupa aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LIFO, difera in mod semnificativ, la data bilantului, de valoarea determinata pe baza ultimei valori de piata cunoscute inainte de data bilantului, valoarea acestei diferente trebuie prezentata in notele explicative ca total, pe categorii de active fungibile.
Nota 7
Participatii si surse de finantare
Se vor prezenta urmatoarele informatii:
a) se mentioneaza existenta oricaror certificate de participare, valori mobiliare, obligatiuni convertibile, cu prezentarea informatiilor cerute in Subsectiunea 8.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1.752/2005
b)capital social subscris/patrimoniul entitatii;
c) numarul si valoarea totala a fiecarui tip de actiuni emise, mentionandu-se daca au fost integral varsate si, dupa caz, numarul actiunilor pentru care s-a cerut, fara rezultat, efectuarea varsamintelor;
d)actiuni rascumparabile:
data cea mai apropiata si data limita de rascumparare;
caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al rascumpararii;
valoarea eventualei prime de rascumparare;
e)actiuni emise in timpul exercitiului financiar:
tipul de actiuni;
numar de actiuni emise;
valoarea nominala totala si valoarea incasata la distribuire;
drepturi legate de distributie:
numarul, descrierea si valoarea actiunilor corespunzatoare;
perioada de exercitare a drepturilor;
pretul platit pentru actiunile distribuite;
f) obligatiuni emise:
tipul obligatiunilor emise;
valoarea emisa si suma primita pentru fiecare tip de obligatiuni;
obligatiuni emise de entitate, detinute de o persoana nominalizata sau imputernicita de aceasta:
valoarea nominala;
valoarea inregistrata in momentul platii.
Nota 8
Informatii privind salariatii si membrii organelor de administratie,
conducere si de supraveghere
Se vor face mentiuni cu privire la:
a) indemnizatiile acordate membrilor organelor de administratie, conducere si de supraveghere;
b) obligatiile contractuale cu privire la plata pensiilor catre fostii membri ai organelor de administratie, conducere si supraveghere, indicandu-se valoarea totala a angajamentelor pentru fiecare categorie;
c) valoarea avansurilor si a creditelor acordate membrilor organelor de administratie, conducere si de supraveghere in timpul exercitiului:
rata dobanzii;
principalele clauze ale creditului;
suma rambursata pana la acea data;
obligatii viitoare de genul garantiilor asumate de entitate in numele acestora;
d) salariati:
numar mediu, cu defalcarea pe fiecare categorie;
salarii platite sau de platit, aferente exercitiului;
cheltuieli cu asigurarile sociale;
alte cheltuieli cu contributiile pentru pensii.
Nota 9
Exemple de calcul si analiza a principalilor
indicatori economico-financiari
Indicatori de lichiditate:
a) Indicatorul lichiditatii curente (Indicatorul capitalului circulant)
valoarea recomandata acceptabila - in jurul valorii de 2;
ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente.
b) Indicatorul lichiditatii imediate (Indicatorul test acid)
Indicatori de risc:
a) Indicatorul gradului de indatorare
b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor - determina de cate ori entitatea poate achita cheltuielile cu dobanda. Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii este considerata mai riscanta.
Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) - furnizeaza informatii cu privire la:
Viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de trezorerie ale entitatii;
Capacitatea entitatii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza ale entitatii;
Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar:
sau
Numar de zile de stocare - indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in unitate.
- Viteza de rotatie a debitelor-clienti:
- calculeaza eficacitatea entitatii in colectarea creantelor sale;
- exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile catre entitate.
O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clientilor si, in consecinta, creante mai greu de incasat (clienti rau platnici).
Viteza de rotatie a creditelor-furnizor - aproximeaza numarul de zile de creditare pe care entitatea il obtine de la furnizorii sai. in mod ideal ar trebui sa includa doar creditorii comerciali.
Achizitii de bunuri (fara servicii) unde pentru aproximarea achizitiilor se poate utiliza costul vanzarilor sau cifra de afaceri.
Viteza de rotatie a activelor imobilizate - evalueaza eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate:
Viteza de rotatie a activelor totale:
4. Indicatori de profitabilitate - exprima eficienta entitatii in realizarea de profit din resursele disponibile:
a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezinta profitul pe care il obtine entitatea din banii investiti in afacere:
b) Marja bruta din vanzari:
O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea nu este capabila sa isi controleze costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.
Nota 10
Alte informatii
Se prezinta:
a) Informatii cu privire la prezentarea entitatii raportoare;
b) Informatii privind relatiile entitatii cu filiale, entitatile asociate sau cu alte entitati in care se detin participatii;
c) Bazele de conversie utilizate pentru exprimarea in moneda nationala a elementelor de activ si de pasiv, a veniturilor si cheltuielilor evidentiate initial intr-o moneda straina.
d)Informatii referitoare la impozitul pe profit:
proportia in care impozitul pe profit afecteaza rezultatul din activitatea curenta si rezultatul din activitatea extraordinara;
reconcilierea dintre rezultatul exercitiului si rezultatul fiscal, asa cum este prezentat in declaratia de impozit;
masura in care calcularea profitului sau pierderii exercitiului financiar a fost afectata de o evaluare a elementelor care, prin derogare de la principiile contabile generale si regulile contabile de evaluare* a fost efectuata in exercitiul financiar curent sau intr-un exercitiu financiar precedent in vederea obtinerii de facilitati fiscale;
impozitul pe profit ramas de plata.
e) Cifra de afaceri:
prezentarea acesteia pe segmente de activitati si pe piete geografice.
f) Atunci cand evenimentele ulterioare datei bilantului au o asemenea importanta in cat neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situatiilor financiare de a face evaluari si de a lua decizii corecte, o entitate trebuie sa prezinte urmatoarele informatii pentru fiecare categorie semnificativa de astfel de evenimente:
natura evenimentului;
o estimare a efectului financiar sau o mentiune conform careia o astfel de estimare nu poate sa fie facuta.
g) Explicatii despre valoarea si natura:
veniturilor si cheltuielilor extraordinare;
veniturilor si cheltuielilor inregistrate in avans, in situatia in care acestea sunt semnificative.
h) Ratele achitate in cadrul unui contract de leasing.
i) In cazul unui leasing financiar, locatorul va prezenta urmatoarele informatii:
o descriere generala a contractelor semnificative de leasing;
dobanda de incasat aferenta perioadelor viitoare.
In cazul unui leasing financiar, locatarul va evidentia urmatoarele:
o descriere generala a contractelor importante de leasing, incluzand, dar fara a se limita la, urmatoarele:
existenta si conditiile optiunilor de reinnoire sau cumparare;
restrictiile impuse prin contractele de leasing, cum ar fi cele referitoare la datorii suplimentare si alte operatiuni de leasing.
dobanda de platit aferenta perioadelor viitoare.
j) Onorariile platite auditorilor/cenzorilor si onorariile platite pentru alte servicii de certificare, servicii de consultanta fiscala si alte servicii decat cele de audit.
k) Efectele comerciale scontate neajunse la scadenta.
1) Atunci cand suma de rambursat pentru datorii este mai mare decat suma primita, diferenta se prezinta in notele explicative.
m) Datoriile probabile si angajamentele acordate.
n) Angajamentele sub forma garantiilor de orice fel trebuie, in cazul in care nu exista obligatia de a le prezenta ca datorii, sa fie in mod clar prezentate in notele explicative, si trebuie facuta distinctie intre diferitele tipuri de garantii recunoscute de legislatia nationala. De asemenea, trebuie facuta o prezentare separata a oricarei garantii valorice care a fost prevazuta. Angajamentele de acest tip care exista in relatia cu entitatile afiliate trebuie prezentate distinct.
o) Daca un activ sau o datorie are legatura cu mai mult de un element din formatul de bilant, relatia sa cu alte elemente trebuie prezentata in notele explicative, daca o asemenea prezentare este esentiala pentru intelegerea situatiilor financiare anuale.
p) Orice detaliere a elementelor din situatiile financiare anuale, atunci cand aceste elemente sunt semnificative si sunt relevante pentru utilizatorii situatiilor financiare.
Administrator, Intocmit,
Numele si prenumele Numele si prenumele
Semnatura Calitatea
Semnatura
Stampila unitatii Nr. de inregistrare in organismul profesional
II. Note explicative optionale
Conform aceleiasi reglementari invocate la inceputul prezentarii modelelor de note explicative, entitatile care se incadreaza in prevederile aliniatului 3 , pot intocmi optional ca note explicative si situatia modificarii capitalului propriu si/sau situatia fluxurilor de trezorerie.
a) Conform pct. 278 din Anexa nr. 1 la ordin structura exemplificativa a situatiei modificarilor capitalului propriu este urmatoarea:
Situatia modificarilor capitalului propriu
la data de
- lei -
|
Sold la inceputul exercitiului financiar |
Cresteri |
Reduceri |
Sold la sfarsitul exercitiului financiar |
||||
|
Denumirea elementului |
Total, din care |
Prin transfer |
Total, din care |
Prin transfer |
|||
|
A |
l | ||||||
|
Capital subscris | |||||||
|
Patrimoniul regiei | |||||||
|
Prime de capital | |||||||
|
Rezerve din reevaluare | |||||||
|
Rezerve legale | |||||||
|
Rezerve statutare sau contractuale | |||||||
|
Rezerve reprezentand surplusul realizat din rezerve din reevaluare | |||||||
|
Alte rezerve | |||||||
|
Actiuni proprii | |||||||
|
Rezultatul reportat reprezentand profitul nerepartizat sau pierderea neacoperita |
Sold C | ||||||
|
Sold D |
|||||||
|
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS. mai putin IAS 291) |
Sold C | ||||||
|
Sold D |
|||||||
|
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile |
Sold C | ||||||
|
Sold D |
|||||||
|
Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene |
Sold C | ||||||
|
Sold D |
|||||||
|
Profitul sau pierderea exercitiului financiar |
Sold C | ||||||
|
Sold D | |||||||
|
Repartizarea profitului | |||||||
|
Total capitaluri proprii | |||||||
Acest cont apare doar la agentii economici care au aplicat Reglementarile contabile aprobate prin O.M.F.P. nr. 94/2001 si pana la inchiderea soldului acestui cont.
Administrator, Intocmit,
Numele si prenumele ____________ Numele si prenumele __________
Semnatura ____________________ Calitatea ___________________
Semnatura ___________________
Stampila unitatii Nr. de inregistrare in organismul profesional
NOTA 1:
Prezentarile cifrice, potrivit exemplului de mai sus, trebuie sa fie insotite de informatii referitoare la:
natura modificarilor;
tratamentul fiscal aplicat, acolo unde este cazul:
natura si scopul pentru care au fost constituite rezervele;
orice alte informatii semnificative.
NOTA 2:
Modificarile capitalului propriu se prezinta pentru cele doua exercitii financiare, precedent si curent
b) Situatia fluxurilor de trezorerie
b) Conform pct. 279 din Anexa nr. 1 la ordin structura exemplificativa a situatiei fluxurilor de trezorerie este urmatoarea:
Situatia fluxurilor de trezorerie1)
la data de
- lei-
|
Denumirea elementului |
Exercitiu financiar |
|
|
Precedent |
Curent |
|
|
A |
l | |
|
Fluxuri de trezorerie din activitati de exploatare: | ||
|
incasari de la clienti | ||
|
Plati catre furnizori si angajati | ||
|
Dobanzi platite | ||
|
Impozit pe profit platit | ||
|
Incasari din asigurarea impotriva cutremurelor | ||
|
Trezorerie neta din activitati de exploatare | ||
|
Fluxuri de trezorerie din activitati de investitie: | ||
|
Plati pentru achizitionarea de actiuni | ||
|
Plati pentru achizitionarea de imobilizari corporale | ||
|
Incasari din vanzarea de imobilizari corporale | ||
|
Dobanzi incasate | ||
|
Dividende incasate | ||
|
Trezorerie neta din activitati de investitie | ||
|
Fluxuri de trezorerie din activitati de finantare: | ||
|
Incasari din emisiunea de actiuni | ||
|
Incasari din imprumuturi pe termen lung | ||
|
Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar | ||
|
Dividende platite | ||
|
Trezorerie neta din activitati de finantare | ||
|
Cresterea neta a trezoreriei si echivalentelor de trezorerie | ||
|
Trezorerie si echivalente de trezorerie la inceputul exercitiului financiar | ||
|
Trezorerie si echivalente de trezorerie la sfarsitul exercitiului financiar | ||
Entitatile pot folosi si metoda indirecta de prezentare a Situatiei Fluxurilor de Trezorerie.
Administrator, Intocmit,
Numele si prenumele ____________ Numele si prenumele ___________
Semnatura _____ _______ ______ ______ Calitatea ____________________
Semnatura ___________________
Stampila unitatii Nr. de inregistrare in organismul profesional
Una dintre deosebirile esentiale intre evaluarea unei intreprinderi si evaluarea unui produs sau serviciu are in vedere ideea ca intreprinderea este un bun care are capacitatea de a crea alte bunuri.
Synergia (grec.) are sensul de "conlucrare"; principiul 2+2=5, semnifica asocierea mai multor organe pentru indeplinirea unei functii.
Standard International de Practica in Evaluare 6 - GN 6 Evaluarea intreprinderii, Standarde Internationale de Evaluare (editia a saptea), ANEVAR-IROVAL, Bucuresti, 2006, pag. 207-228
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
