STRUCTURILE INTERMEDIARE DE PIATA

STRUCTURILE INTERMEDIARE DE PIATA

1. Piata de oligopol

Forma cea mai complexa de concurenta imperfecta este reprezentata de pietele de oligopol. Termenul de oligopol inseamna cativa vanzatori, fiind o imbinare a cuvintelor grecesti oligo care inseamna cativa (putini) si polist cu sensul de vanzator (producator).In esenta, oligopolul constituie o structura de piata intermediara, in care dependenta intre firmele rivale este foarte puternica, datorita numarlui redus de concurenti sau datorita prezentei catorva intreprinderi dominante[1]. Firma oligopolista cu cea mai restransa concurenta o constituie duopolul, in cadrul careia intr-o ramura de productie se confrunta doi mari producatori. Principalele caracteristici ale oligopolului sunt:

exista fie o pluralitate de producatori (oligopol) sau doar doi vanzatori (duopol) si o multitudine (atomicitate) de consumatori mici si dispersati, fie putini cumparatori (oligopson) sau doar doi (duopson) si multi producatori;

produsele firmelor oligopoliste pot fi omogene, si atunci vorbim de un oligopol pur sau nediferentiat (aluminiu, otel, ciment, titei, energie termica, energie electrica ), sau neomogene, avand de-a face cu un oligopol diferentiat (automobile , transporturi aeriene, aparate electrice, masini-unelte, produse chimice, bauturi alcoolice, tigari, tehnica electronica de calcul, produse Hi-Fi, servicii financiare sau juridice etc.);

dificultati relativ mari de intrare pe piata, datorita restrictiilor financiare, economice, tehnice sau juridice existente in calea intrarii de noi firme;

in esenta producatorii sunt fixatori de pret , dar preturile produsului, cantitatea produsa sau profitul unui mare producator depind de reactiile celorlalti giganti.

Caracteristica fundamentala a pietei de oligopol este interdependenta actiunilor diferitilor producatori. Pe pietele concentrate de acest tip, fortele prezente sunt bine cunoscute de fiecare iar actiunile intreprinse de unul dintre concurenti sunt resimtite de catre ceilalti care sunt tentati de a reactiona in consecinta. Preturile produsului, profitul unei intreprinderi, cantitatea de produse oferite, marimea si dinamica salariilor depind de reactiile firmelor rivale, ceea ce nu se intampla in cazurile celorlalte structuri de piata.

Comportamentul de piata al protagonistilor poate fi pacifist sau agresiv, de dominatie sau de simpla dependenta, de stapan sau de satelit pe piata produsului[3]. De aceea, putem recurge cel putin la trei criterii de clasificare a tipurilor sau formelor principale de firme oligopol. Dupa gradul de coordonare a firmelor deosebim trei tipuri de oligopoluri:

oligopoluri cu coordonare perfecta, de tipul cartelurilor sau trusturilor;

oligopoluri cu coordonare partiala, cand se stabilesc fie raporturi de coordonare voluntara, fie relatii de subordonare fata de o firma lider.

oligopoluri fara coordonare, unde intra firmele componente care isi disputa piata fara sa existe intelegeri sau strategii speciale si intre care se pot stabili raporturi de confruntare agresiva (razboiul sau duelul economic), relatii hiperconcurentiale specifice oligopolului diferentiat, sau relatii concurentiale inlantuite specifice firmelor cu specializari relativ restranse in cadrul ramurii.

Forma cea mai cunoscuta a acordului explicit este cartelul. Acesta desemneaza o intelegere intre producatorii care isi pastreaza independenta de productie si de vanzare a produsului, dar se inteleg intre ei in privinta nivelului pretului, al cotelor de productie si al impartirii pietei. O forma superioara a intelegerii explicite o reprezinta trustul care se manifesta ca o concentrare de capitaluri grupate sub aceeasi conducere. Intreprinderile fuzioneaza intre ele, iar conducerea devine comuna (unica) si este deseori asigurata de o societate holding, denumita si societate de participare sau de portofoliu. Uneori cartelul se constituie ca o reuniune de trusturi[4].

In situatia de oligopol reactiile comportamentale ale protagonistilor pietei nu sunt deloc simple si nici usor de descris, studiul acestei structuri de piata fiind mult mai dificil decat in situatiile pure ( concurenta pura sau monopol pur). Si problematica optimizarii productiei unei firme, mai ales in cazul oligopolului cooperant cu coordonare perfecta, seamana mult cu cea a monopolului.

Concurenta monopolistica

Este o structura intermediara de piata, care intruneste caracteristici (si termeni) ale celor doi antipozi - monopolul pur si concurenta perfecta -, de unde si aceasta denumire. Diferenta majora fata de concurenta pura si perfecta consta tocmai in diferentierea produselor si serviciilor, care constituie un element de monopol fragil,. Deci, o piata in care prevaleaza concurenta monopolistica cuprinde numerosi vanzatori ce produc bunuri sau servicii strict substituibile unele fata de altele (fara a fi insa substitute perfecte), fiecare firma neavand decat o capacitate limitata de a influenta pretul produsului sau.

Principalele caracteristici ale concurentei monopolistice sunt:

existenta unor concurenti numerosi si de forte echilibrate, incat fiecare poate neglija posibilitatea ca propriile actiuni sa declanseze o ajustare in comportamentul celorlalti; sub acest aspect firmele pot imita un comportament perfect concurential;

diferentierea produsului, in care fiecare dintre ele fabrica produse similare dar nu identice;

intrarile sau iesirile in/din ramura sunt libere pe termen lung, adica intrarile noilor firme si iesirile din ramura a firmelor existente pot fi fara costuri;

capacitate limitata de influentare a preturilor, fiecare firma avand o putere de piata limitata de propria marca; dar are deci si o anumita putere de a influenta pretul pietei, confruntandu-se cu o curba de cerere de panta negativa.