Cererea si oferta de moneda

Cererea si oferta de moneda

Masa monetara poate fi abordata ca stoc si ca flux. Masa monetara ca stoc releva ansamblul instrumentelor monetare aflate la dispozitia agentilor economici nonfinanciari dintr-o tara, la un anumir moment, destinate cumpararii de bunuri economice, platii datoriilor, formarii economiilor in scopul efectuarii de investitii sau altor plasamente. Masa monetara ca flux releva produsul intre dimensiunea medie a stocului de bani si viteza de rotatie a banilor din economianationala in decurs de un an. Ambele aspecte ale masei monetare se evalueaza prin volumul schimburilor de bunuri economice si prin lichiditatea monetara.

Cererea de moneda exprima cererea de active monetare, adica de active care indeplinesc functiile banilor la un moment dat (ca stoc) si in medie intr-un orizont de timp (ca flux).

In termeni reali, asa cum aratam, cererea de moneda depinde, in primul rand, de volumul total al schimburilor intermediate efectiv, de moneda si de viteza de rotatie a acesteia. Viteza de rotatie a monedei releva numarul mediu de operatiuni de vanzare-cumparare si de plati pe care o unitate monetara le intermediaza intr-o perioada data. Masa monetara (M) este direct proportionala cu cantitatea bunurilor economice supuse tranzactiilor la un anumit pret (PY) si invers proportionala cu viteza de rotatie a monedei (V).

Pentru decizia economica de previziune si de evaluare a cererii si ofertei de moneda este necesara cunoasterea raportului dintre cantitatea de moneda aflata in circulatie si cantitatea de bunuri economice aduse pe piata.

Acest raport reflecta puterea de cumparare a banilor sau valoarea banilor, respectiv cantitatea de bunuri economice care se poate cumpara cu o unitate monetara intr-o perioada data.

In al doilea rand, cererea de moneda este determinata de amploarea creditului de consum, respectiv de raportul intre vanzarile pe credit (pe datorie) si platile efectuate in contul creditelor ajunse la termenul de achitare (scadenta) in perioada corespunzatoare.

Conceptia neokeynesiana apreciaza ca, pe langa aceste elemente, cererea de moneda depinde de intensitatea inclinatiei spre lichiditate. Rata de lichiditate releva raportul dintre marimea medie anuala a masei monetare si marimea tranzactiilor economice intermediate de moneda. Inclinatia spre lichiditate se intemeiaza pe urmatoarele mobiluri: a) mobilul venitului, respectiv inclinatia populatiei de a pastra asupra ei bani cash, de a nu-i cheltui imediat ce i-a obtinut, de a pastra un stoc de moneda pentru a executa cheltuielile anticipate pe termen scurt; b) mobilul afacerilor, respectiv pastrarea unei cantitati de moneda in vederea unor plasamente mai profitabile in viitor; c) mobilul precautional sau al prudentei, respectiv inclinatia posesorului de moneda de a fi pregatit pentru a depasi anumite situatii neprevazute; d) mobilul speculatiei, respectiv plasarea economiilor in bani cash, care sunt in anumite imprejurari o alternativa a activelor financiare, astfel ca cererea de moneda inlocuieste cererea de active financiare.

Cererea de moneda in termeni reali se ajusteaza cu indicele general al preturilor sau cu indicele preturilor de consum si se obtine cererea de moneda in termeni nominali.

Informatiile privind marimea si evolutia cererii de moneda servesc la fundamentarea politicii monetare si a masurilor antiinflationiste intr-o anumita perioada.

Cererea de moneda provine de la agentii economici care, prin natura activitatii pe care o desfasoara, ajung in situatia de a cheltui mai mult decat resursele proprii. Din acest motiv, ei recurg la credite pentru a putea cu ajutorul lor sa-si satisfaca interesele. Asadar, cantitatea de moneda in economie se afla in relatii directe cu mecanismul compensarii excedentelor cu deficitele de moneda, cu cresterea sau diminuarea volumului creditelor, cu cantitatea de bunuri economice care se tranzactioneaza pe piata, cu normele obligatorii stabilite de banca de emisiuni pentru toate celelalte banci etc.

Oferta de moneda exprima punerea in circulatie de moneda noua de catre institutii monetare specializate. Oferta isi manifesta existenta atunci cand resursele monetare ies din depozitele bancii de emisiune si ale altor institutii emitente si inceteaza sa existe atunci cand resursele revin in depozitele emitentului.

In sistemele monetare moderne, ofertantii de masa monetara sunt banca centrala si bancile comerciale. Banca centrala ofera numerarul sau baza monetara, bancile comerciale creeaza moneda scripturala si diverse instrumente monetarfinanciare.

De regula, oferta de masa monetara este legata de o operatiune de creditare, ceea ce inseamna monetizarea unei creante bancare.

Cauzele care determina cresterea ofertei de moneda sunt: sporirea cantitatii, in expresie valorica, a bunurilor economice supuse vanzarii; acoperireadeficitului bugetului de stat pe calea interventiei bancii centrale, la sesizarea

Trezoreriei, care reprezinta casierul statului; scaderea vitezei de rotatie a banilor; convertibilitatea monedelor straine in moneda nationala; retinerea din circulatie a unei cantitati de moneda de catre anumiti agenti economici sau populatie.

Fata de asemenea cauze care genereaza oferta de moneda se folosesc diverse metode pentru cresterea masei monetare in circulatie, cum sunt:acordarea de credite de catre orice banca; emisiunea monetara realizata de bancacentrala; reducerea rezervei obligatorii instituite de banca centrala; realizarea schimbului valutar al monedelor straine convertibile pe moneda nationala.

Banca centrala este institutia care controleaza sistematic oferta de moneda, din urmatoarele motive:

- banca centrala controleaza oferta totala de numerar, in timp ce bancile comerciale pot crea bani de cont numai in functie de numerarul de care dispun;

- bancile comerciale pot crea sau distruge depozitele numai in aria relatiei dintre numerar si depozite. Bancile comerciale creeaza bani atunci cand ofera cu imprumut (creeaza un depozit), insa, concomitent se distruge o cantitate egala de bani de cont cand un imprumut se restituie bancii, adica se revine la situatia anterioara crearii depozitului.

Pe termen scurt oferta de moneda este perfect inelastica.

Atunci cand cantitatea de moneda oferita (M) creste, rata dobanzii (d') scade si invers, relatie ce are relevanta pentru sporirea sau diminuarea ofertei pe o perioada sau la un moment dat.

Multiplicatorul monetar sau al bancilor reprezinta coeficientul care arata cata moneda se creeaza de bancile comerciale pentru fiecare u.m. numerar. El releva ca moneda creata de bancile comerciale este un efect multiplu al rezervei lor initiale sau al bazei monetare.

Aceasta se mai numeste si multiplicator al monedei scripturale sau multipilicator al creditului. Cu ajutorul lui se mareste oferta de bani, astfel ca fiecare unitate monetara introdusa in sistemul bancar permite sistemului sa amplifice cantitatea de moneda aflata in conturile de depozite bancare la vedere. In esenta, acesta este un aranjament monetar fundamentat pe un lant de datorii care iiface pe indivizi sa se comporte ca si cum ar exista mai multi bani. Desi sub aspect material nu s-a creat nici un ban in plus, realitatea se desfasoara ca si cand ar fi mai multi bani-numerar. Acesti bani, care materialiceste nu sunt, dar "exista" in plan comportamental, sunt bani de cont.

Acest proces se incadreaza in Creatia monetara in care sunt implicate bancile comerciale sau, in contextul mai larg, institutiile de credit, pe de o parte si Banca Centrala, pe de alta parte, folosind mecanismul creditelor. Banca Centrala exercita controlul asupra acestui proces, detinand monopolul prin moneda centrala, denumita si "moneda de prim rang", in care se includ: suma bancnotelor aflate in circulatie si activele ce apartin bancilor si trezoreriei si care se regasesc in pasivul bilantului Bancii Centrale.

Principalele instrumente de politica monetara folosite de majoritatea bancilor centrale sunt: instrumente indirecte, instrumente directe, alte elemente de conducere a politicii monetare.

Instrumentele indirecte sunt:

a) Facilitatile de refinantare si de depozit (standing-facilities) sunt instrumentele prin care bancile comerciale au acces la resursele de finantare alebancii centrale (refinantare), respectiv au posibilitatea de a plasa la banca centrala resursele banesti disponibile (depozit). Ratele dobanzilor la aceste facilitati creeaza,de regula, coridorul dobanzilor pietei monetare (rata dobanzii la creditele de refinantare este limita superioara a dobanzilor practicate in sistem, iar rata dobanzii la depozitele constituite este limita inferioara). Aceste operatiuni sunt demarate de bancile comerciale.

b) Operatiunile de piata (open-market) sunt instrumentul predilect in economiile dezvoltate incluzand: operatiuni de refinantare; operatiuni devanzarecumparare de active eligibile (titluri de stat, certificate de depozit emise de banca centrala) insotite de contracte de rascumparare (repo), cand proprietarul initial al titlurilor de stat revine, dupa derularea tranzactiei, in posesia acestor operatiuni de vanzare-cumparare definitiva (outright transactions), in care dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat tranzactionate se schimba in urma efectuarii operatiunii s.a. Operatiunile open-market sunt initiate de banca centrala.

c) Rezervele minime obligatorii sunt, in esenta, disponibilitati ale bancilor, in moneda nationala sau in valuta, pe care acestea le pastreaza in cont la banca centrala. Astfel, banca centrala controleaza oferta de bani, prin injectarea sau absorbtia de lichiditati din sistemul bancar.

Instrumentele directe sunt: controlul direct al volumului creditului (plafoanele de credit); controlul direct al ratelor dobanzilor (plafoanele de dobanzi).

Alte elemente de conducere a politicii monetare sunt: manevrarea dobanzilor directoare ale bancii centrale (taxa scontului, repo rate); modificareacursului de schimb al monedei nationale; modificarea nivelului rezervelor internationale; persuasiunea (moral suasion) adica instrumentele prin care banca centrala isi foloseste autoritatea pentru a convinge bancile si celelalte institutii financiare de necesitatea modificarii nivelului dobanzilor practicate, a structurii acestora sau a marjelor dintre ele si in privinta politicii de creditare a clientilor.

Rezulta ca piata monetara implica mai multe segmente ca: piata scontului (cumpararea-vanzarea de cambii), piata interbancara (bancile se imprumuta reciproc), piata certificatelor de depozit (atragerea de resurse banesti prin emiterea de certificate de depozit negociabile, inscrisuri care pot fi rascumparate de banci la o anumita dobanda), piata efectelor de comert (bancile, marile firme sau alte institutii financiare emit titluri de credit, respectiv bilete la ordin sau cecuri in vederea creditarii agentilor economici), piata eurovalutelor (atragerea si plasarea de fonduri in valuta in afara tarii de origine a fiecarei valute).

Realitatea monetara are deci o mare complexitate, astfel ca ea este urmarita sistematic prin institutiile bancare specializate, care regleaza (ajusteaza) masa monetara, operand asupra cererii si ofertei de moneda in relatie cu circulatia bunurilor pe piata. Astfel, se urmareste echilibrul pietei monetare.

Echilibrul pietei monetare este influentat de mai multi factori, intre care rata dobanzii detine o pondere insemnata. La o anumita dimensiune a rateidobanzii, presupunand celelalte conditii neschimbate, miscarea cererii si miscarea ofertei de moneda tind spre obtinerea echilibrului pietei monetare.

Starea de echilibru a pietei monetare se realizeaza atunci cand, la o anumita marime a ratei dobanzii, oferta de moneda este egala cu cererea de moneda, ambele fiind egale cu cantitatea masei monetare de echilibru.

Presupunem valorile masei monetare (M1, M2 . Mn); ele intra in relatie cu valorile procentuale ale ratei dobanzii (d'1, d'2 d'n) astfel ca prin concurenta specifica ele devin egale, insa intamplator si vremelnic deoarece factorii care le influenteaza se schimba cantitativ si ca intensitate de actiune. Cunoasterea starii de echilibru are importanta deosebita pentru determinarea anticiparilor privind deciziile manageriale bancare si pentru evaluarea starii masei monetare la un moment dat.

Realitatea pietei monetare prezinta un grad ridicat de complexitate, demonstrand interesul agentilor intermediari monetar-financiar de a manevra rata dobanzii atat la depozite, cat si la credite, in asa fel incat sa se coreleze profitabil operatiunile monetare privind cererea si oferta de moneda.

Cererea de moneda poate sa creasca intr-o perioada, determinand atat sporirea cantitatii de moneda pe piata, cat si sporirea ratei dobanzii, influentandpunctul de echilibru. Totodata, trebuie sa tinem seama de faptul ca dacaangajamentele de plata se realizeaza intr-un ritm mai scazut, ceea ce releva diminuarea vitezei de rotatie a monedei, atunci cresc atat cererea de moneda, cat si oferta de moneda, modificand, de asemenea, punctul de echilibru.

Oferta de moneda influenteaza echilibrul pietei monetare astfel: marirea ofertei de moneda determina diminuarea ratei dobanzii si sporirea masei monetare tranzactionate pe piata; cantitatea de moneda suplimentara nu poate fi absorbita decat daca se reduce rata dobanzii, care, la randul ei, duce la cresterea cererii de moneda. Reducerea ofertei de moneda determina cresterea ratei dobanzii si scaderea cantitatii de moneda tranzactionata pe piata. De asemenea, marirea ratei dobanzii este generata de lipsa acuta de moneda care sa se vehiculeze cu o rataredusa a dobanzii, lipsa ce influenteaza tot mai puternic in directia sporirii ratei dovanzii.

Echilibrul pietei monetare este complex si dinamic, tocmai datorita specificitatii mecanismului in care se coreleaza cererea si oferta de moneda, prin sistemul bancar, care manevreaza rata dobanzii, in functie de interesele proprii, ca si de solicitarile clientilor.

Iata de ce pentru aprecierea echilibrului pietei monetare trebuie sa se aiba in vedere si urmatoarele aspecte: interesele agentilor economici de a posedamoneda si a o utiliza in tranzactii protejate de risc; urmarirea cu prioritate de catreagentii economici a puterii de cumparare a incasarilor lor in raport cu expresianominala a acestora, ceea ce inseamna ca cererea de moneda reprezinta o cerere de incasari reale; costul oportunitatii detinerii banilor lichizi, in raport cu plasamentul acestora cu o anumita dobanda; incasarea monetara ca functie crescatoare de venit si functie descrescatoare de marimea ratei dobanzii, adica elasticitatea pe termenlung a cererii de moneda, in raport de venit si de rata dobanzii; relatia dintre stoculde masa monetara, viteza de rotatie a monedei si cresterea preturilor.

Echilibrul pietei monetare are un rol insemnat ce decurge din semnificatia tot mai mare pe care o dobandeste moneda in economia contemporana.