Emisiunea monedei de hartie

Emisiunea monedei de hartie

Rolul monedei de hartie in evolutia sistemelor monetare nationale este legat de existenta, de-a lungul unei perioade indelungate de timp, din antichitate pana in Evul Mediu, a anumitor inscrisuri si certificate care atestau existenta unei cantitati de aur si argint bine determinate. Prin trecerea certificatului de la o persoana la alta se producea transferul cantitatii de metal monetar de la un detinatore la altul.

Aparitia biletelor de banca

In anul 1609, Banca din Amsterdam a adoptat o initiativa prin care s-a procedat la emisiunea de bilete de banca in schimbul pieselor metalice care se aflau in circulatie. Aceste bilete se deosebeau de vechile certificate, intrucat nu corespundeau unei cantitati individualizate de metal.

In raport cu piesele pe care le inlocuiau, biletele de banca prezentau avantajul unei utilizari mai usoare in tranzactiile zilnice; punerea in circulatie a unui bilet de banca antrena retragerea din circulatie a unei cantitati de metal de aceeasi valoare. Cu incepere din anul 1656, prin contributia lui Palmstruch, fondatorul bancii Suediei, se trece la realizarea a doua operatii concomitente: emisiunea de bilete si scoaterea efectelor de comert.

Efectele antrenate de acest tip de operatiuni pot fi sintetizate pornind de la urmatoarea situatie a unei banci:

capitalul propriu al bancii X reprezinta 50 mil. u.m.; nivelul depozitelor atrase de la populatie si agenti economici este de 400 mil. u.m. (in piese metalice);

cu aceasta suma, banca poate proceda la scontarea efectelor de comert (in valoare egala cu 400 mil.).

Banca respectiva obtine un profit egal cu diferenta dintre dobanda platita deponentilor si cea perceputa pentru operatiunea de scontare.

in ipoteza practicarii unei dobanzi de 10% pentru depozite si 12 %pentru scontare, rezulta o diferenta favorabila de 2% si un profit al bancii de 2% x 400 mil. = 8 mil.;

bilantul bancii se va prezenta dupa cum urmeaza:

o alta solutie a bancii consta in imprimarea biletelor de banca, in schimbul eliberarii catre clienti a pieselor metalice. De asemenea, banca are posibilitatea scontarii efectelor de comert, intr-o suma egala cu valoarea biletelor de banca;

banca emitenta poate proceda si la operatiuni speculative, intrucat detinatorii de bilete si deponentii de piese metalice nu se prezinta toti, in acelasi timp, pentru rambursare. Cu suma de 400 mil. u.m., banca poate face fata cererilor de rambursare de-a lungul unei perioade de timp suficiente, astfel incat efectele de comert scontate sa ajunga la scadenta si sa fie recuperate fondurile;

functionarea bancii, in noile conditii, conduce la urmatoarea forma a bilantului.

Operatiunea este atractiva pentru banca, intrucat pe baza aceleiasi cantitati de metal monetar (piese metalice) poate fi scontata o valoare considerabila a efectelor de comert.

In practica, punerea in circulatie a biletelor de banca a fost accidentala, datorita circumstantelor care au favorizat inlocuirea monedei metalice (cu multe inconveniente( cu biletul de banca. Bancile Suediei si a Olandei, au utilizat aceasta moneda, ceea ce a permis majorarea volumului operatiunilor de scontare.

In concluzie, biletele de banca au reprezentat o forma de moneda, distincta de moneda metalica, creata cu ocazia operatiilor de creditare, si a caror emisiune nu implica decat retragerea unei cantitati echivalente de piese metalice. Bancnotele astfel emise, caracterizate prin convertibilitatea monetara, nu inlocuiau in totalitate moneda metalica emisa, ci se adauga acesteia indeplinind impreuna functiile specifice monedei.

Reglementarea emisiunii bancnotelor

Referitor la acest aspect s-au conturat doua pozitii (curente) monetare, concretizate in doua scoli a caror denumire reflecta esenta modului de reglementare a emisiunii si circulatiei biletelor de banca:

scoala circulatiei monetare (Currency school) care contesta natura monetara a biletului de banca si considera ca aceasta reprezinta un substituent al aurului;

scoala bancara (Banking school) care considera ca biletul de banca este un instrument de credit al economiei, iar emisiunea acestuia depinde de conjunctura economica.

Prima teorie a fost larg raspandita, ceea ce a contribuit la recunoasterea, in materie de emisiune a biletelor de banca, a monopolului bancii centrale.

Diferentierile s-au manifestat, de la o tara la alta, datorita modului de acoperire a cantitatii de bancnote emise. Astfel, in cazul Angliei, acoperirea era asigurata in proportie de 100% in bonuri de tezaur (potrivit actului din 1844: Act de Peel). Pentru Banca Frantei, emisiunea bancnotelor nu era limitata, intrucat acestea erau convertibile in metal monetar (pana in anul 1848).

In alte momente ale evolutiei sistemelor monetare, cantitatea de bancnote emise era plafonata la un nivel in functie de nevoile circulatiei, dependente de cresterea produsului intern brut.

In SUA, emisiunea monedei de hartie era conditionata de o acoperire minima in aur. Inainte de al II-lea Razboi Mondial, rezervele de aur de care dispuneau Bancile Sistemului Federal de Rezerve fiind considerabile, au condus la "sterilizarea" aurului, prin interzicerea utilizarii unei parti a acestuia pentru acoperirea emisiunii monetare. Ulterior, dupa 1945, cantitatea de aur permitea acoperirea doar in proportie de 40% respectiv, 35% a biletelor emise si a depozitelor bancare.

Alte tari au mentinut, pentru institutia lor de emisiune, obligatia de a se conserva o acoperire metalica minima. In Belgia, stocul de aur trebuia sa reprezinte 33% din angajamentele la vedere. In Elvetia, acest procent era de 40¤, iar in Portugalia de 25%. Indiferent de sistemele de acoperire adoptate, analiza reglementarii emisiunii si circulatiei bancnotelor evidentiaza rolul monetar al acestora si importantul caracter de instrument de credit in economie.

In economia moderna avantajele utilizarii biletelor de banca, respectiv a bancnotelor, decurg din caracteristicile acestora:

sunt rezultat al procesului de creditare in economie;

prezinta o anumita stabilitate, care rezulta din:

acoperirea bancnotei;

convertibilitatea bancnotei;

prevenirea si eliminarea actiunilor de falsificare a bancnotei.

Acoperirea bancnotei rezulta din obligatia emitentului de a detine un stoc de metal pretios sau, alte valori, care sa stea la baza emisiunii. In functie de evolutia in timp si particularitatile reglementarilor din fiecare tara, pot fi identificate urmatoarele forme de acoperire:

acoperire metalica;

acoperire in devize sau mijloace de plata straine;

acoperire in efecte comerciale;

acoperire in titluri emise de stat.

Dintre masurile de eliminare a actiunilor de falsificare a bancnotei, pot fi retinute urmatoarele:

utilizarea unei hartii speciale;

semnarea bancnotei de catre emitent;

inserierea bancnotelor;

filigranarea hartiei.

Cele mai intense actiuni de falsificare a bancnotelor s-au constatat in cazul dolarului american, fapt explicat prin aceea ca toate cupiurile de dolari au aceeasi marime si culoare.

Convertibilitatea bancnotei este analizata in cadrul subcapitolului 2.1.4.