Emisiunea monedei scripturale

Emisiunea monedei scripturale

Moneda scripturala sau moneda emisa de banci este constituita din depozitele bancilor comerciale, respectiv din soldurile creditoare ale agentilor nebancari care sunt transmise de la un agent la altul prin intermediul cecurilor si al viramentelor.

Soldurile creditoare por fi considerate precum o moneda autonoma, distincta de biletele de banca si de moneda divizionara.

Natura monetara a depozitelor poate fi evidentiata prin realizarea unei diferentieri intre urmatoarele tipuri de moneda:

T    moneda centrala este reprezentata de moneda emisa de Banca Centrala, si consta in biletele emise si in soldurile creditoare inscrise la aceasta banca in numele bancilor comerciale;

T    moneda emisa de banci, in sens restrans, este reprezentata de inscrierile in conturile curente ale bancilor comerciale.

Prima forma de moneda este singura moneda legala, acceptata de toti participantii si in care toate celelalte forme de moneda sunt convertibile la cererea detinatorilor. Pe de alta parte, moneda inregistrata in conturile bancilor comerciale reprezinta, de asemenea o forma de moneda reala, nu constituie un substituent al monedei centrale, iar emisiunea acesteia este posibila intre anumite limite.

Emisiunea de moneda scripturala poate fi evidentiata pornind de la urmatorul rationament:

Se considera o banca "a" care detine 500 mil. u.m. de moneda centrala, posibil de rezultat din urmatoarele situatii:

depuneri realizate in conturile bancii de catre populatie si agenti economici detinatori de moneda emisa de banca centrala;

modificari ale nivelului rezervei minime obligatorii in sensul diminuarii, ceea ce semnifica faptul ca o proportie din disponibilitatile bancii comerciale sunt deblocate de banca centrala, devenind disponibile pentru activitatea de creditare;

sume exprimate in valuta sau devize, rezultat al operatiunilor de export, al rambursarii unor imprumuturi acordate sau al dobanzilor incasate in valuta.

Indiferent de sursa de provenienta a acestor sume, se poate aprecia ca banca dispune de un supliment de moneda centrala pe care nu il va conserva neproductiv, decat intr-o anumita proportie. Astfel, in activitatea practica, bancile utilizeaza o parte din moneda centrala disponibila pentru acordarea de credite agentilor economici si populatiei, restul fiind utilizata pentru constituirea rezervelor obligatorii, ori pentru a face fata eventualelor solicitari de rambursare din partea deponentilor.

Daca se admite ca 20% din sumele exprimate in moneda centrala sunt conservate de catre banca, iar restul de 80%sunt disponibilizate prin acordarea de credite, atunci bilantul se poate prezenta astfel:

Datorita actiunii bancii comerciale, o cantitate noua de moneda este creata si incorporata in economie, respectiv suma de 400 mil.

Daca, in continuare, se analizeaza destinatia sumelor la beneficiarii creditelor, se poate constata ca acestia le vor utiliza pentru plata achizitiilor de materiale, a salariilor, a furnizorilor de materii prime. Vanzatorii acestor produse incaseaza sumele si le depun in totalitate in conturi la banci diverse. Astfel, in cadrul sistemului bancar apar noi depozite exprimate in moneda centrala, egale cu suma creditelor acordate de banca initiala, deci egale cu 400 mil.

Din punct de vedere teoretic, se incearca stabilirea unei diferente intre depozitul initial (rezultat dintr-un deblocaj operat de banca centrala, o intrare de devize sau o preluare a biletelor in circulatie) si depozitele rezultate din creditele acordate de banca initiala. In practica, insa, este imposibila realizarea unei separatii intre cele doua forme.

Fiecare dintre celelalte banci detinatoare ale unor sume exprimate in moneda centrala, vor actiona in mod similar bancii initiate, in sensul ca vor retine 20% pentru acoperirea rezervei obligatorii si vor utiliza restul de 80% pentru acordarea de noi credite.

Pe baza creditului acordat de banca "A", in sistemul bancar, a rezultat un nivel al depozitelor de 400 mil., ceea ce, din punct de vedere al bilantului consolidat al ansamblului bancilor, se poate reda astfel:

Un astfel de fenomen isi sporeste dimensiunile.

Daca diferitele banci ale unei tari acorda credite in continuare, dupa aceeasi schema, iar beneficiarii acestora au acelasi comportament, rezulta, la nivelul intregului sistem bancar, o multiplicare a nivelului creditelor acordate economiei.

Pentru cuantificarea multiplicatorului, care arata pana la ce nivel sporesc dimensiunile monedei scripturale, pe baza unui depozit initial, in literatura de specialitate se utilizeaza doua relatii:

a) m = × D_i

R

in care: m = reprezinta multiplicatorul creditului;

R = reprezinta proportia rezervei obligatorii;

D_i = depozit initial.

Aceasta relatie evidentiaza faptul ca daca o banca nu ar retine din moneda disponibila rezerva de lichiditate, atunci marimea multiplicatorului ar tinde catre infinit, intrucat depozitele constituite sunt acordate in totalitate sub forma de credit.

D_i

b) m=

R + N - R × N

in care R = proportia rezervei obligatorii;

N = proportia platilor in numerar in totalul masei monetare;

D_i = depozit initial.

Aceasta relatie este mai realista, intrucat ia in considerare si utilizarea disponibilitatilor sub forma de numerar (N).

Pentru intelegerea aplicabilitatii acestor formule sunt necesare urmatoarele precizari:

a)     pentru ca mecanismul descris sa functioneze, trebuie admisa ipoteza conform careia bancile al caror volum de credite se majoreaza, trebuie sa gaseasca, pe piata, intreprinzatori decisi sa apeleze la imprumuturi;

b)    totodata pentru functionarea mecanismului, trebuie ca bancile care au posibilitatea acordarii de credite, sa aiba vointa de a profita de aceste circumstante. Daca bancile au o viziune pesimista asupra situatiei conjuncturale, acestea procedeaza la o evaluare a riscurilor aferente creditelor, adoptand o politica de sistare, deci, de nelansare a creditelor in circulatie;

c)     trebuie, de asemenea, introdusa in analiza alegerea portofoliilor, atat la nivelul beneficiarilor cat si al distribuitorilor. In aceste conditii multiplicatorul creditului nu permite determinarea nivelului depozitelor care apar, efectiv, in economie, ci numai a nivelului maxim al acestora, la un moment dat. Daca economia parcurge o perioada de prosperitate, iar anticiparile sunt favorabile, atat la nivelul bancii cat si al agentilor economici, se poate admite ca volumul efectiv al depozitelor create coincide cu nivelul maxim al acestora.

Reluand exemplul se poate demonstra cum se multiplica volumul creditelor acordate, pe baza depozitului initial constituit din "moneda centrala".

Multiplicatorul creditului are valoarea:

1

m= × 500 mil. = 2.500 mil.

20%

Daca se considera ca titularii de credite solicita o parte a disponibilitatilor sub forma de numerar, reprezentand un procent de 15%, atunci nivelul multiplicatorului depozitului initial devine

500 mil. 500 mil.

m = =. = 1562,5 mil.

20% + 15% - 20% × 15% 0,35 - 0,03

Rezultatul indica o diminuare considerabila a nivelului multiplicatorului, ca urmare a luarii in calcul a coeficientului platilor in numerar (numit si coeficient de fuga).

In realitate, fenomenul multiplicarii creditului prezinta anumite limite, care decurg din urmatoarele aspecte:

in economie se utilizeaza in proportie sporita moneda sub forma de numerar;

pentru ca bancile sa detina depozite de moneda centrala, generatoare de alte depozite, este necesar ca acestea sa fie obtinute pe calea refinantarii de la banca centrala;

acordarea creditelor in economie nu reprezinta un proces desfasurat intamplator, ci se afla in permanenta sub controlul autoritatilor monetare, datorita dezechilibrelor inflationiste care pot fi generate.