INVESTITIILE, FACTOR DE CRESTERE ECONOMICA

Conceptul de investitii

Moto: "A sti de unde sa procuri capitalurile, la timp, la costurile cele mai mici si cu riscurile cele mai mici; a sti sa le plasezi cu riscuri minime, astfel incat sa multumesti pe toti actorii implicati in activitatea firmei, prin profiturile scontate si asigurate, este o adevarata fascinatie"

- Ion Stancu -

Investitiile reprezinta suportul material al dezvoltarii economice, situandu-se la baza diversificarii si cresterii calitative a tuturor factorilor de productie. Existenta si dezvoltarea firmelor este de neimaginat in lipsa investitiilor. Neglijarea aspectelor referitoare la investitii sau proasta investire conduc, mai tarziu sau mai devreme, la acelasi deznodamant: pierderea competitiei cu firmele rivale si parasirea domeniului de afaceri.

La abordarea notiunii de investitii trebuie avut in vedere cele doua intelesuri atribuite: unul larg si unul limitat. In sens larg investitia este etichetata ca o activitate constienta ce consta in vederea obtinerii unor satisfactii materiale si morale. Intelesul limitat eticheteaza investitia ca o activitate constienta ce consta in a aloca si intrebuinta unele resurse banesti disponibile in vederea obtinerii de profit.

Daca aruncam o privire asupra Occidentului, constatam ca acolo investitiile sunt considerate ca un plasament, investitia aparand ca un proces de schimbare, pe parcursul unei perioade, a unui venit existent contra unui activ asteptat sa produca venituri viitoare.

Investitiile reprezinta un adevarat stimul, generand noi activitati si avand ca finalitate obtinerea de bunuri si servicii indispensabile unei economii prospere. In cadrul economiei nationale, investitiile constituie elementul fundamental care initiaza si dezvolta orice activitate umana.

Desi a devenit un termen destul de des utilizat in vorbirea curenta conceptul de investitie are un continut mult mai complex decat pare dintr-o analiza succinta.

Termenul de investitie este adesea folosit atat in limbajul cotidian, cat si de specialistii din mai toate domeniile. Ceea ce ne intereseaza in acest context este faptul ca si economistii folosesc acest termen adesea cu intelesuri destul de variate, abordand si tratand investitiile in maniere diferite. Spre deosebire de alte concepte, in contextul socio - economi actual, investitiile se situeaza pe un plan principal de abordare atat in coordonatele lor teoretice cat si practice. De aceea, este necesar a se realiza o abordare mai detaliata a notiunii de investitie, fiind pe larg dezbatut in literatura de specialitate, cunoscand diverse acceptiuni si orientari.

In practica economica, investitia este privita ca o cheltuiala care se concretizeaza intr-o achizitie de bunuri de folosinta indelungata.

Cheltuielile asimilate investitiilor sunt concretizate prin :

cheltuieli ocazionate cu proiectarea tehnologica si constructiva a lucrarilor de investitii;

cheltuieli pentru demolari, expropieri si amenajari;

cheltuieli pentru impaduriri si plantatii de pomi si vita de vie, imbunatatiri funciare;

cheltuieli pentru explorari, cercetari geologice referitoare la lucrarile de investitii etc.

Literatura de specialitate defineste investitia ca fiind un proces de "angajare a resurselor cu speranta realizarii unor beneficii in decursul unei lungi perioade de timp in viitor actiuni prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse in speranta ca in viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se vor obtine alte benefici".[1]

Conform dictionarului limbii romane investitiile reprezinta plasare de fonduri in industrie, agricultura, comert, in scopul obtinerii de profit.

Contributii la definirea investitiilor, in literatura economica a tarilor dezvoltate, si-au adus o serie de autori, cum ar fi: Florin Aftalion (afirma ca investitiile reprezinta renuntarea la sursele banesti lichide actuale contra sperantelor in obtinerea unor resurse viitoare, evident mai mari, care vor fi obtinute in timp), Henri Peumans (arata ca a investi reprezinta a dobandi bunuri concrete, a plati azi un cost in vederea obtinerii de venituri viitoare, renuntarea la o satisfactie certa imediata in favoarea unei serii de sperante repartizate in timp), Pierre Masse (considera ca investitiile reprezinta o cheltuiala actuala, certa,realizata pentru obtinerea unor efecte viitoare, de cele mai multe ori incert), Jacques Rueff, J.M.Keynes (care defineste investitiile ca "adaosul curent la valoarea echipamentului de productie") .

Definirea investitiilor nu se rezuma la simpla cheltuiala, in sensul financiar, sau la efortul investitional pe care il fac agentii economici cand realizeaza un proiect de investitii; ea vizeaza si obtinerea de efecte utile de natura economica, sociala etc, investitiile combinand resurse de o mare diversitate - umane, materiale, financiare, tehnice etc.

In sens larg, investitia reprezinta orice tip de cheltuiala (efort) facuta intr-un anume moment in vederea crearii premiselor necesare obtinerii intr-un moment ulterior, intr-o perioada mai lunga de timp, a unor efecte scontate. Se impune a sublinia faptul ca investitia privita ca cheltuiala nu vizeaza intotdeauna obtinerea de profit (exemplu: obiective de investitii in domeniul social - cultural - muzee, biblioteci), in timp ce investitia privita ca plasament vizeaza intotdeauna obtinerea de profit.

Ca elemente necesare definirii investitiilor, putem aminti:[3]

• continutul material determinat al efortului investitional, care considera investitia ca o

structura  individualizata de resurse diferite ca natura si volum, angrenate in realizarea proiectului stabilit;

• factorul durata, care releva faptul ca orice proiect de investitii are o anumita perioada de

viata caracterizata prin etape si subetape clar definite, pe parcursul careia parametrii economici ai proiectului au o evolutie proprie deschisa, de regula, in tabloul de flux de numerar;

• eficienta, conform careia intreprinzatorul accepta schimbarea unor disponibilitati

prezente   de resurse pentru o serie de efecte viitoare, a caror suma totala sa fie mai mare decat cheltuielile initiale;

• riscul, care decurge din insasi esalonarea in timp a efectelor asteptate; aceste efecte sunt

insa sperante si nu certitudini.

Trebuie avut in vedere ca" investitia este o cheltuiala cu caracter ireversibil, ca odata ce a fost facuta nu mai poate fi reconstituita decat pe baza altor cheltuieli si a altor eforturi investitionale".[4]

In procesul investitional, activitatea de modernizare trebuie sa detina un rol important deoarece fata de celelalte directii de alocare a investitiilor prezinta unele avantaje cum ar fi : o durata de realizare mai mica ceea ce permite scoaterea pe piata a produselor dupa o perioada mai scurta, obtinandu-se o crestere a randamentelor economice si prelungirea duratei de viata a acestora.

Investitiile, prin cele doua forme pe care le pot avea, respectiv financiare care reprezinta orice plasament de capital cu scopul de a obtine un anumit profit si investitiile de capital care se refera la modernizari, achizitii de active fixe, la dezvoltarea si retehnologizarea celor existente, reprezinta suportul material al cresterii economice.[5]

Considerand investitiile un fenomen financiar si monetar, apreciem ca acestea reprezinta angajarea pe un termen lung a unui capital, plasarea acumularilor banesti ale populatiei sau agentilor economici in scopul obtinerii unui castig maxim cu riscuri minime.

A trata investitia numai ca o simpla cheltuiala, inseamna a neglija continutul concret material al efortului investitional pe care-l face orice investitor atunci cand implementeaza un proiect de investitii. Sistemul investitional din prezent are propriile elemente caracteristice, care il deosebesc de sistemul investitional trecut.

Indiferent cum abordam conceptul de investitie, in sens larg sau restrans precum si al diversificarii de notiuni si opinii formulate, se desprind cateva trasaturi comune ce prezinta interes:

orice investitie presupune transpunerea in cheltuieli a unor disponibilitati banesti indiferent daca efortul inseamna realizarea unor obiecte, bunuri concrete;

orice investitie inseamna efort, sub mai multe aspecte (material, financiar, uman), dar in urma carora se sconteaza efecte diverse, multiplicatoare, cel mai des sub forma unui spor de profit;

orice investitie implica renuntarea temporara, dar certa a unor resurse curente al caror cost urmeaza a fi suplinit de efecte viitoare.[6]

Ca o concluzie, scopul pentru care se face o investitie nu este de a obtine mijloace fixe, ci pentru a obtine efecte utile de natura economica, sociala etc, investitiile fiind o variabila greu de anticipat, mai ales pe termen scurt. Din aceasta cauza investitiile nu pot fi evaluate in avans.

2. Clasificarea investitiilor

Clasificarea investitiilor se utilizeaza in functie de scopul analizei investitiilor si a rezultatelor obtinute in sectorul economic pe care il analizam, precum si a interdependentei acestuia cu alte sectoare economice in scopul unei analize economice pertinente atat la nivel micro, cat si macro economic.

Investitiile privite ca si cheltuiala prezinta o anumita omogenitate, dar privite ca si proces prezinta anumite particularitati si diferentieri ce impune o anumita clasificare a lor dupa anumite criterii.

1. Dupa natura investitiilor avem urmatoarele categorii:

• investitii corporale - care sunt constituite din activul fizic si activul circulant al firmei;

- investitii propriu zise, achizitionarea de mijloace fixe pentru

modernizare, dezvoltare, constructie, inlocuire;

- investitii asimilate, lucrari geologice, priectare,organizare de santier

• investitii necorporale - realizarea de analize, studii, diagnostic;

- formare si perfectionare personal;

- programe informatice;

- certetare si dezvoltare pentru atragerea de clienti potentiali;

• investitii financiare sau de portofoliu - sub forma titlurilor de participare, imprumuturile pe termen lung

2. Din punct de vedere al importantei pentru beneficiar, investitiile se impart in:

• investitii directe sau principale, sunt obiectele de baza care formeaza investitia propriu zisa, legate de crearea de capital fix, cum ar fi constructia de cladiri, achizitionarea utilajelor, etc;
• investitii colaterale sau utilitati, sunt obiecte din afara incintei, dar legate de investitia directa: racordul la apa, energie, canal, drumuri etc;
• investitii conexe sunt lucrari realizate pentru alti beneficiari in scopul asigurarii investitiei principale cu materii prime, materiale, combustibil etc.

3. Dupa sursa de finantare

• investitii din surse proprii (din profit, din fondul de amortizare, etc);
• investitii din surse atrase sau imprumutate(credite bancare interne si externe, alocatii de buget sau alte surse).

4. Dupa gradul de risc, avem investitii:

• cu risc minim, sunt cele strategice cu garantii guvernamentale;
• cu risc redus - inlocuirea utilajelor uzate existente;
• cu risc mediu - cele de modernizare si dezvoltare;
• cu risc mare - sunt acele investitii de expansiune sau de diversificare care implica costuri importante cu incertitudine privind rezultatele.

5. Dupa scopul investitiei

• investitii pentru mentinerea capacitatii;
• investitii pentru cresterea capacitatii;
• investitii pentru ameliorarea productivitatii;
• investitii pentru diversificarea productiei etc.

6. Dupa caracterul lucrarilor, avem:

• investitii pentru constructia de unitati noi ;
• investitii pentru reconstructii;
• investitii pentru modernizar , extindere si transformare

7. Dupa gradul de imobilizare a resurselor alocate

• investitii terminate inainte de termen care vor fi puse in functiune in perioada de referinta;
• investitii neterminate, incepute in perioada de referinta si continuate dupa terminarea acesteia;
• investitii in continuare, incepute inaintea perioadei de referinta si vor continua si dupa expirarea acesteia.

8. Dupa locul geografic al amplasamentului, investitiile sunt:

• investitii interne;
• investitii externe.

9. Dupa obiectivul care se urmareste prin realizarea proiectului :

• investitii productive, adica: investitii de expansiune, referitoare la crearea de noi capacitati de productie, investitii de mentinere, care se refera la inlocuirea productiei existente, investitii de modernizare, care se fac in scopul cresterii performantelor tehnice la echipamentele de productie existente si investitii de inovare, care au ca scop diversificarea activitatii;
• investitii obligatorii, care au ca scop respectarea anumitor angajamente luate anterior fata de alti agenti economici sau fata de proprii angajati, precum si cu scopul de a respecta anumite reglementari legari;
• investitii strategice, care se fac in sfera cercetarii - dezvoltarii sau pentru ameliorarea climatului de munca.

10. Din punct de vedere al relatiilor ce se stabilesc intre intreprinzator (beneficiar al proiectului) si sursa straina de resurse pentru investitii, putem sa grupam investitiile straine in doua categorii:

• investitii straine directe, cand agentul financiar strain capata si posibilitatea de a lua decizii si de control asupra proiectului pe linie manageriala, tehnologica, de marketing etc
• investitii straine de portofoliu, care, in esenta, reprezinta un plasament pur financiar, fara alte implicatii in viata proiectului.

Dictionarul de Economie evidentiaza urmatoarea clasificare:

11. In raport cu modul de folosire a bunurilor de capital

• investitii de inlocuire, destinate inlocuirii, reproductiei de capital scoase din functiune a

caror sursa de finantare este amortizata;

• investitii pentru dezvoltare sau nete, care sunt destinate sporirii capitalului tehnic real, adica   formarii nete a capitalului si care au drept sursa de finantare venitul obtinut.

Aceste investitii insumate formeaza investitiile brute de capital, care duc la formarea bruta de capital.

3. Caracteristici ale investitiilor

Spre deosebire de alte tipuri de eforturi depuse intr-o activitate economica, investitiile prezinta unele caracteristici importante:

• au un caracter novator deoarece prin ele se asigura promovarea progresului tehnic si introducerea celor mai perfectionate solutii tehnice, constructive si manageriale;
• reprezinta cheltuieli certe in tim ce viitorul are multe elemente de incertitudine datorita esalonarii in timp a efectelor pozitive asteptate care nu intotdeauna au un caracter de certitudine din cauza produselor realizate, a achizitionarii materiilor prime, a pretului de vanzare etc.
• reprezinta economii la fondul de consum cheltuielile facute de catre agentul economic trebuie sa genereze in viitor un efect care sa compenseze o economie la fondul de consum cat si un profit. In concluzie, fiecare proiect de investitii trebuie bine fundamentat pe baza unor calcule complete de eficienta economica.
• se realizeaza intr-o perioada de timp relativ scurta iar efectele se obtin pe o perioada mai mare de timp;
• au un caracter ireversibil.

4. Rolul investitiilor in economia nationala

Rolul investitiilor in dezvoltarea economica a unei tari este deosebit de complex, pentru ca ele influenteaza structurile de proprietate afecteaza structurile economice pe ramuri si subramuri, contribuind la dezvoltarea celor eficiente in detrimentul celor ineficiente, influenteaza structurile tehnologice, structurile ocuparii fortei de munca, cu consecinte directe si indirecte in plan social, influentand ritmul de dezvoltare al tarii, de aceea rolul investitiilor trebuie analizat prin prisma multiplelor conexiuni dintre ramuri si subramuri, dintre cerere si oferta, dintre productie si consum etc.

Investitiile ocupa un rol central, intre sfera producerii de bunuri si servicii, si sfera consumului, fiind un factor care stimuleaza cresterea si dezvoltarea economica, influenteaza simultan cererea si oferta, genereaza cresterea cifrei de afaceri, a veniturilor si a profitului, favorizeaza circulatia capitalurilor si accelereaza promovarea progresului tehnic si asigura mediul de afaceri. Ca suport al dezvoltarii, investitiile duc la extinderea capacitatilor existente, la crearea de noi capacitati, intarirea potentialului de productie al economiei. Efectele benefice ale investitiilor pentru economia nationala nu se limiteaza numai la cresterea economica.

In plan economic, investitiile joaca un dublu rol: in primul rand, agentii economici declansatori de actiuni investitionale, care implementeaza diverse proiecte de investitii, isi

sporesc oferta de bunuri si sevicii prin cresterea capacitatii lor productive, realitand venituri suplimentare; in al doilea rand, orice proiect de investitii va genera nevoi sau cereri suplimentare.[9]

Baza materiala a dezvoltarii economico sociale a oricarei tari sunt investitiile, care asigura cresterea cantitativa si calitativa a capitalului fix, sporirea randamentului tehnic si economic al capitalului existent, dar si crearea de noi locuri de munca.

Investitiile au un rol hotarator in asigurarea modernizarii activitatii economice, ca o conditie necesara la adaptarea sistemelor tehnice si economice ale conditiilor de trecere a economiei nationale la economia de piata, de participare a tarii noastre la relatiile economice internationale in conditii de concurenta si competitivitate. Ele asigura un grad mai mare de ocupare a fortei de munca, locuri de munca cu utilaje performante, perfectionarea proceselor tehnologice, extinderea si generalizarea principiilor de conducere ale economiei de piata.

Investitiile dau nastere la promovarea progresului tehnic, cresterea productiei, imbunatatirea calitatii bunurilor, cresterea eficientei economice, contribuind la accelerarea proceselor de eficientizare si de crestere a competitivitatii pentru orice activitate. Politica investitionala trebuie orientata in asa fel incat sa asigure stabilitate macroeconomica si atragerea unui volum mare de credite din strainatate necesare dezvoltarii economice a tarii.

In contextul economiei de piata , al existentei proprietatii private si al concurentei dintre diferiti agenti economici , investitiile constituie cheia asigurarii unei eficinete maxime printr-un nivel cat mai ridicat al efectelor pe unitatea de efort.

Investitiile ocupa un domeniu prioritar al vietii economice, atat din punct de vedere ale resurselor semnificative pe care le consuma cat si din punct de vedere al multiplelor efecte pe care le genereaza: orientarea lor spre anumite domenii de activitate si spre anumite obiective trebuie realizata in functie de necesitati, dar si in functie de tendintele existente pe plan mondial, de starea economiei.

Rolul hotarator in crearea unei economii de piata functionale, compatibile cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene, vizeaza in principal asigurarea unei cresteri economice durabile, crearea unui mediu de afaceri prielnic, promovarea unei politici investitionale coerente, modernizarea si dezvoltarea durabila a intregii vieti social - economice.

5. Sursele de finantare a investitiilor

Realizarea proiectelor de investitii este conditionata de existenta surselor de finantare deoarece aceasta finantare se realizeaza pe perioade lungi si se au in vedere toate obiectivele prevazute in stategia de dezvolatre pe termen lung unde, de mare importanta, este asigurarea resurselor financiare necesare realizarii obiectivelor.

Caracteristica economei de piata este autonomia gestiunii resurselor de investitii, adica fiecare agent economic isi constituie fondul pentru investitii, apeleaza la credite bancare, cautand ca sumele respective sa fie utilizate judicios, cat mai eficient.

Realizarea procesului investitional presupune doua componente strans legate intre ele :

componenta financiara - concretizata in constituirea si utilizarea fondurilor banesti necesare derularii procesului investitional;

componenta fizica - care consta dintr-un ansamblu de actiuni fizice si tehnologice care au ca finalitate realizarea fizica a obiectivului de investitii.

In prezent , sistemul economic din tara noastra nu creeaza suficiente venituri, care sa

alimenteze investitiile la nivelul necesitatilor de dezvoltare.

Sursele de finantare in economia de piata difera foarte mult, astfel avem:[12]

Surse interne - autohtone, pentru finantarea investitiilor sunt reprezentate de fondurile proprii ale firmei investitionale, imprumuturile bancare pe termen lung si mijlociu, alocatii de la bugetul de stat.

• Fondurile proprii (fondurile de dezvoltare ) se regasesc in fondurile de dezvoltare si sunt

alimentate din profitul net destinat pentru investitii, din amortizarea destinata acestui scop, din sumele rezultate din vanzarea activelor fizice sau a altor materiale ce provin din dezafectarea activelor scoase din functiune, din profitul net rezultat din scaderea din profitul brut a impozitului pe profit si care este repartizat pentru investitii. Utilizarea amortizarii ca sursa de finantare a investitiilor trebuie sa tina seama de inlocuirea mijloacelor fixe a caror durata de functiobnare a expirat. Orice intreprindere nu utilizeaza amortizarea anuala in vederea utilizarii ei doar in momentul scoaterii din functiune a mijlocului fix complet amortizat , ci o utilizeaza ori de cate ori apar oportunitati pentru investitii.

Cred ca, legislatia privind amortismentul trebuie tratata atat separat pe ramuri si subramuri de activitate, cat si in functie de agentii economici care activeaza in cadrul fiecarei ramuri de activitate, astfel incat sa se stimuleze investitiile, diminuarea la maxim posibil a uzurii fizice dar mai ales morale a capitalului fix. In acest mod, economia nationala ar putea beneficia de tehnologiile de ultima ora, dar, totodata, acestea ar putea induce promovarea noului, a inovatiilor, fiind in acelasi timp, si creatoare de progres tehic, imbunatatindu-se starea generala a economiei.

• Creditele bancare pe termen lung si mijlociu reprezinta un element principal de functionare a pietei de capital si de finantare a investitiilor.

Creditele bancare solicitate pentru investitii pot fi:

- credite bancare acordate pe baza unor garantii materiale, care cuprind capitalul sau patrimoniul firmei, in special active imobilizate;

- credite ipotecare, in care se garanteaza cu aumite valori (cladiri, terenuri). Aceasta categorie de credite este mai restransa, fiind utilizata de micii investitori, si se refera la locuinte, la micile investitii din agricultura, mici SRL-uri etc.;

- credite de tip cash - flow, care se acorda pe baza unui studiu de fezabilitate prezentat de investitor. Pentru banci aceste imprumuturi constituie cele mai riscante tipuri de credit, iar garantia lor este investitia realizata. Investitia este astfel realizata din surse atrase.

"Firmele apeleaza la imprumuturi pe termen lung si mijlociu fiind constiente ca, pe langa riscul pe care il implica, au niste efecte favorabile asupra rentabilitatii. Este vorba de "efectul de levier"(de parghie) care poate duce la cresterea rentabilitatii capitalurilor proprii, cu conditia ca rentabilitatea intregului capital angajat sa fie superioara ratei dobanzii perceputa la sumele imprumutate".[15] In cazul in care aceasta conditie nu este indeplinita, efectul de parghie al imprumutului se resimte invers, in sensul scaderii ratei rentabilitatii capitalurilor proprii.

Alocatii de la buget - exista asemenea surse de finantare in economia de piata numai in ramuri strategice si in ramuri necesare, si au ca destinatie realizarea proiectelor de mari dimensiuni , dar unde initiativa privata nu are interes pentru domenii care nu pot face fata pietei si concurentei (protectia mediului, imbunatatiri funciare, agricultura) sau asigurarea bazei materiale in sectoarele neproductive (sanatate, cultura, arta), dar a caror existenta este necesara in dezvoltarea economico - sociala a tarii.   Se pot acorda de la buget alocatii nerambursabile si pentru a completa fondurile proprii in vederea realizarii unor investitii de interes national sau local (fonduri pentru somaj).

2. Surse externe de finantare - pot sa imbrace mai multe forme cum ar fi creditele sau imprumuturile si investitiile directe de capital.

Investitiile directe de capital strain reprezinta una din caile cele mai eficiente, mai profitabile pentru procesul redresarii. Ele antreneaza schimbari substantiale, deoarece astfel sunt atrase tehnici si tehnologii moderne si managementul adecvat. Pe langa participarea la capital si sustinerea retehnologizarii, firma straina poate asigura comenzi si piete, chiar si o pregatire mai eficienta a fortei de munca.

Creditele externe pot fi credite guvernamentale sau garantii guvernamentale, credite bancare si credite acordate de institutiile financiare internationale. Creditele guvernamentale au la baza conventii intre doua tari, in care una este solicitanta de credit, iar cealalta acorda creditul. Prin aceste conventii se stabileste plafonul de garantie si imprumuturile. In cazul acestor conventii tara creditoare impune ca achizitionarea de masini si de utilaje sa fie facuta din tara sa.

Creditele bancare sunt asigurate de banci din diferite tari, pentru acest tip de credit existand o garantie materiala, un studiu de fezabilitate, care sa asigure banca creditoare ca isi va recupera creditul si dobanzile.

O alta categorie de credite externe sunt creditele acordate de institutiile internationale, gen Fondul Monetar International (care are un spectru mai larg de imprumuturi, nu numai in domeniul investitiilor), Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Europeana pentru Investitii, Banca Mondiala.

Investitiile straine directe sunt transferuri complexe de resurse care cuprind resurse financiare, tehnologice, de expertiza manageriala destinate pentru desfasurarea unor activitati productive intr-o alta economie decat cea rezidenta, fiind una din caile cele mai eficace, mai profitabile pentru procesul redresarii, antrenand schimbari substantiale.

Stabilirea surselor de finantare a noilor obiective, respectiv sursele proprii sau surse atrase, ocupa un loc important in activitatea viitoarelor obiective de investitii unde scopul principal este acela al cresterii eficientei economice prin imbunatatirea continua a raportului dintre resursele economice consumate si rezultatele ce se vor obtine.