Inceputurile si evolutia gandirii economice premoderne

Inceputurile si evolutia gandirii economice premoderne

C

In functie de nivelul teoretic al ideilor economice (gradul de profunzime), specialistii considerǎ cǎ gandirea economicǎ a strabatut douǎ etape ca duratǎ si anume:

gandirea economicǎ preclasicǎ (pana la mijlocul secolului XVII), denumita de unii exegeti gandire prestiintifica sau preistoria gandirii economice;

gandirea economicǎ clasicǎ sau stiintifica (mijlocul secolului XVII pana in prezent).

Gandirea economicǎ preclasicǎ la randul ei, ca perioadǎ istoricǎ a cuprins in principal douǎ mari etape si anume:

gandirea economicǎ din antichitatea sclavagistǎ (pana pe la mijlocul mileniului I dupa Hristos);

gandirea economicǎ medievalǎ (mijlocul mileniului I dupa Hristos - anul 476 pana in secolul XV).

Pe parcursul primei perioade, ideile economice au avut in general un caracter descriptiv, limitandu-se la descrierea unor fenomene economice in contextul unor preocupari de altǎ naturǎ (filosoficǎ, istoricǎ sau politicǎ). De aceea, in cele mai multe situatii, ideile economice erau raspandite prin lucrari cu caracter politic, religios sau filosofic cu o singurǎ exceptie notabilǎ si anume lucrarea intitulatǎ "Economica" a filosofului antic Xenofon.

Cele mai vechi scrieri ajunse pana la noi si care contin unele informatii privitoare la problematica economica a vremii isi au radacinile in: Orientul Apropiat (Egipt, Babilon, Israel); Orientul Mijlociu (Persia) si Orientul Indepartat (India, China, Japonia).

"Codul lui Hammurabi" (mileniul II i.e.n.), veritabil monument al antichitatii babiloniene ce sintetizeaza, printre altele si gandirea economica a vremii, se prezinta sub forma unei lungi inscriptii cuneiforme. Text de 280 de articole, Codul cuprinde una dintre cele mai vechi legislatii cunoscute si oglindeste procesul de centralizare a statului scalavagist babilonian si actiunea sa de consolidare a proprietatii private.

In "Codul lui Hammurabi" sunt tratate problemele ale dreptului de proprietate mobiliara si imobiliara, ale dreptului comercial, dreptului muncii (cu precadere ale angajarii mainii de lucru), ale scaviei. In cuprinsul sau, apare pentru prima oara reglementat fenomenul "muncii salariate", ca fenomen generat pe de o parte de perioadele in care se cerea o mai mare cantitate de munca, ce nu putea fi acoperita exclusiv prin munca sclavilor si, pe de alta parte, ca urmare a existentei clasei sociale a "oamenilor liberi", care aveau posibilitatea de a angaja. Angajarea trebuia sa se faca, conform Codului, pe o perioada scurta de timp si in baza unei anumite sume, ce era stabilila si reglementata legal.

Privind retrospectiv, gandirea economica a antichitatii a avut, cu unele exceptii, un loc secundar fata de alte domenii ale cunoasterii umane: filosofie, morala, stiintele naturii, politica, religie. Ideile economice emise s-au limitat fie la a descrie unele fenomene economice, fie au reflectat preocuparea oamenilor pentru inscrierea intr-un cadru normativ a vietii lor economice.

De aceea, reflectiile economice specifice acestei perioade, include, in esenta lor, un pragmatism si un descriptivism accentuat, amplificat si de caracterul natural al economiei antice. Interesele ganditorilor antici pentru aspectele vietii economice va creste o data cu aparitia banilor, a intensificarii schimbului si a dezvoltarii comertului. De aceea, confruntarile de idei nu s-au lasat mult timp asteptate. Ele au determinat impartirea ganditorilor greci in doua tabere: cea a adeptilor democratiei sclavagiste, numiti si "sofisti" si cea a "socratistilor", sustinatori ai intereselor conservatoare ale statului sclavagist.

Deosebirile de idei sunt evidente. Ele se manifesta atat in ce priveste interpretarea diferitelor categorii economice - munca, venituri, avutie - cat si din punctul de vedere al intelegerii fenomenului sclaviei si al camatariei. "Sofistii" (Protagoras, Hipias) atacau sclavia si autoritatea statala. Ei considerau necesara emanciparea individului caci, asa cum afirma Protagoras, "omul este masura tuturor lucrurilor" si se pronuntau in favoarea intensificarii activitatii comerciale a Greciei cu alte popoare.

Deosebiti fundamental de "sofisti", "socratistii" (Xenofon, Platon, Aristotel) erau traditionalisti si conservatori, aparau sclavia si erau adeptii interventiei statului in reglementarea controverselor, mai ales a celei iscate in jurul repartitiei veniturilor. Totodata remarcam un interes din partea lor, un interes deosebit pentru latura universala a problemelor economice abordate.

Xenofon (427-335 i.e.n.), continuator al ideilor lui Socrate, este autorul lucrarii "Oeconomicos", in care a incercat sa defineasca intr-un mod cat mai elocvent stiinta economica.

Pentru Xenofon, "economia" apare ca fiind acea stiinta menita a-l invata pe stapanul de sclavi cum sa-si sporeasca averea - cantitatea de bunuri utile - si cum sa-si organizeze cat mai bine propria activitate. Agricultura si arta militara sunt considerate principalele ocupatii, dinamismul lor imprimand un ritm alert tuturor celorlalte activitati.

C

Aparator al intereselor aristocratiei spartane, oponent al democratiei ateniene, Xenofon aprecia meseriile si comertul ca ocupatii nedemne pentru grecii liberi. Ele trebuiau prestate, in opinia sa, doar de catre sclavi si straini. Chiar daca respinge comertului de specula si camata, Xenofon este totusi preocupat in a cerceta mecanismul repartitiei veniturilor (in lucrarea: "Despre venituri") si de relatia ce apare intre diviziunea muncii si dimensiunile pietei ( in lucrarea "Cyropedia"). Spre exemplu, el cosidera ca diviziunea muncii se dezvolta pe masura dezvoltarii comertului, teza confirmata si de faptul ca, la sate, in cadrul economiei naturale, diviziunea muncii este mai putin dezvoltata.

Platon (428 - 348 i.e.n.) a fost preocupat de latura pragmatica si normativa a cunoasterii economice. El considera ca fiind necesara interventia statului in problema repartitiei produsului obtinut.

Ca regulǎ generalǎ, ideile economice din acele timpuri exprimau interesele minoritatii privilegiate care detinea atat puterea politicǎ cat si economicǎ. Ca orice regulǎ insǎ si aceasta a avut exceptiile ei. Astfel, unii ganditori mai profunzi, au formulat anumite generalizari indraznete pentru acea vreme, reusind sǎ depaseasca simpla descriere a fenomenelor si proceselor economice.

C

Cel mai graitor exemplu in acest sens, il constituie filosoful antic grec Aristotel (384 - 322 i.e.n , care in lucrarile sale "Politica" si "Etica nicomahicǎ" se opreste asupra unor probleme economice care abia peste secole vor fi investigate si aprofundate in continuare.

Aristotel examineaza indeaproape si categoria economica de "marfa" cu cei doi factori ai sai: valoarea si valoarea de intrebuintare. Valoarea, spune filosoful grec, se manifesta in procesul circulatiei marfurilor, cand produse diferite ca insusire si utilitati sunt aduse la acelasi numitor. Spre deosebire de valoare, valoarea de intrebuintare a marfii, considera el, este data de utilitatea acesteia. Totodata, este legata valoarea marfii, de insusirea acesteia de a fi schimbata cu o alta si, potrivit rationamentului, el ajunge la asa numita "valoare de schimb". Pentru explicarea mecanismului de formare a valorii de schimb, Aristotel foloseste exemplul, devenit celebru: al perechii de sandale care poate fi folosita atat la incaltat sau umblat si care capata astfel "valoare de intrebuintare", dar care poate fi schimbata pe alte produse si deci capata "valoare de schimb".

Potrivit conceptiei aristoteliene, exista o deosebire fundamentala intre economie si politica. "Economia" se refera la "gospodaria casnica a stapanului de sclavi", pe cand "politica" vizeaza activitatea statului. Sunt sesizate si deosebirile fundamentale ce exista intre economia naturala si economia de schimb, prin intermediul distinctiei pe care Aristotel o face intre cele doua modalitati de creare a bogatiei. Astfel economia naturala apare, in acceptiunea sa, sub numele de "economie" si se manifesta prin activitatea de producere a valorilor de intrebuintare necesare gospodariei stapanului de sclavi. Economia de schimb are la baza procesul acumularii de bani, cu scopul de a obtine avere si apare sub numele de " chrematestica ", modalitate cu care nu este de acord si pe care o considera contrara naturii umane.

C

Un bogat material bibliografic, de mare importanta in ce priveste analiza vietii economice, ne-a fost lasat si de ganditorii latini. Dintre acestia pot fi amintiti: Marcus Terentius Varro (116 - 27 i.e.n.), Cato cel Batran (234 - 149 i.e.n.), Tiberius (163 - 132 i.e.n.) si Caius Grachus (153 - 121 i.e.n.); Lucius Columella (sec.I i.e.n.).

Marcus Terentius Varro, renumit erudit roman s-a preocupat printre alte si de analiza vietii economice si ca urmare va scrie tratatul in trei parti intitulat "Economia rurala ". Economia naturala era, potrivit lui Varro, solutia optima de relansare a productiei agricole din imperiu, inlaturadu-se astfel dependenta de un import, pe cat de costisitor, pe atat de nesigur, desfasurat pe cai de comunicatie obstructionate tot mai mult de dusmanii Romei.

Lucius Columella este ganditorul latin care, potrivit specialistilor, a scris cel mai complet tratat despre agricultura al antichitatii. Realizat in 12 carti, Tratatul lui Columella incearca gasirea unor solutii salvatoare pentru scoaterea din criza a agriculturii imperiului roman. El are meritul de a fi relevat necesitatea luarii de masuri cu caracter economico - social si politico - cultural impotriva sistemului latifundiar. Cea mai indrazneata masura pe care o propune este aceea a renuntarii partiale si apoi treptate la munca sclavilor si trecerea lor la sistemul colonatului.

Spre deosebire de ganditorii latini analizati fratii Grachus, Tiberius si Caius, s-au situat in postura de aparatori ai intereselor populare, indeosebi cele ale taranilor liberi, in fata tendintelor evidente din partea latifundiarilor de acaparare a unor suprafete de pamant tot mai mari.

Fratii Grachus au propus o lege de improprietarire a taranilor, indeosebi ai acelora care s-au inrolat voluntari in armata imparatului. Improprietarirea trebuia facuta prin luarea de pamant din acele latifundii care depaseau 250 ha.

O data cu accentuarea stratificarii sociale, concomitent cu stabilirea unui anumit statut al acestor clase fundamentale ale societatii - clasa feudalilor, iobagii si a taranilor liberi - are loc o crestere a importantei bisericii si a doctrinei crestine. Este epoca de efervescenta a scolasticii si dogmaticii. Lupta care se da in societate, in aceste circumstante, este aceea dintre biserica crestina si institutiile laice. Biserica va cauta sa-si afirme si sa-si raspandeasca dominatia religioasa, in vreme ce patura laica va cauta sa lupte pentru propria sa independenta.

Plecand de la explicarea Bibliei si a legilor bisericesti, teologii cu o vastǎ culturǎ, care predau si in universitatile medievale au abordat si unele probleme social-economice specifice acelei perioade. Unul din principiile promovate de acestia a fost cel al dreptatii comutative, conform caruia, orice drept al unei persoane presupune si o obligatie a acesteia fatǎ de societate. Conform acestui principiu, proprietatea privatǎ presupunea si anumite obligatii pentru detinatorul ei, intre care si mila crestineascǎ pentru cei nevoiasi.

Intre sustinatorii aripii laice s-au situat o serie de mari ganditori ai timpului, dintre care putem aminti pe Marsilo de Padova, Dante Alighieri, Toma d`Aquino.

Toma d`Aquino (1225-1274), este considerat unul dintre cei mai mari reprezentanti ai scolasticismului medieval european. Lucrarea sa de referita intitulata "Summa thelogice" poate fi apreciata ca reprezentand chintesenta filosofica a catolicismului. Autorul s-a straduit sa-si serveasca, prin doctrina sa politica, morala, si religioasa, clasa sociala din care facea parte.

Toma d`Aquino a fost preocupat si de analiza rentei funciare. El considera renta funciara ca fiind absolut necesara pentru ca posesorii de pamant sa fie lipsiti de grija traiului zilnic si sa-si poata ocupa timpul, potrivit "functiei" lor firesti, cu cultivarea orizontului lor spiritual. Cu toate ca este un sustinator al economiei naturale, Toma d`Aquino nu exclude schimbul de marfuri, ci il considera ca fiind ceva necesar justificat.

C

Toma dtAquino si Nicole Oresme au formulat teoria pretului just care sǎ permita recuperarea cheltuielilor pentru aducerea bunurilor pe piatǎ sau teoria salariului just care sǎ permita celui care munceste, ducerea unui trai decent. Acest "pret just" cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate pentru producerea marfurilor ce vor face obiectul schimbului, cat si venitul corespunzator starii sociale a participantului la schimb, venit care sa le asigure acoperirea nevoilor de consum corespunzatoare rangului si starii lor sociale. Deoarece, "pretul just" nu se putea realiza pe piata, el trebuia asigurat de catre stat prin asa numitele: "commurus aestimatio", adica o serie de reguli menite sa conserve rangul, privilegiile si beneficiile participantilor la schimb.

Impotriva acestei conceptii dezvoltate de Toma d`Aquino si, in general de toti ceilalti adepti ai bisericii si dogmaticii catolice, se vor manifesta masele oprimate sub forma protestatara, prin asa-numitele "erezii".

Alte idei s-au referit la problemele creditului si ale cǎmǎtǎriei, condamnate initial, pentru ca mai apoi, pe masura generalizarii economiei de piatǎ sǎ fie acceptate, luand in considerare riscul pierderii capitalului imprumutat unui debitor insolvabil.

Inflorirea comertului pe coastele Mediteranei si Atlanticului au condus la innoiri considerabile in intreaga culturǎ spiritualǎ a Europei Occidentale. Acestǎ perioadǎ de avant ideologic si spiritual din secolul XIV-XV, cunoscutǎ sub numele de Renastere a dus modificari importante in amploarea si stadiul gandirii economice si in relatiile acesteia cu celelalte stiinte.

Spre deosebire de reprezentatii bisericii, care propovaduiau bunastarea intr-o altǎ lume, in viata de apoi, oamenii de afaceri si cei politici mutǎ accentul pe problemele imediate, fiind interesati de bunastarea materialǎ din viata pamanteana.

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt etapele in evolutia gandirii economice? ( 1 punct)

2. Unde isi au originea cele mai vechi scrieri care contin unele informatii privitoare la problematica economica? ( 1 punct)

3. Care sunt problemele tratate in "Codul lui Hammurabi"? ( 1 punct)

4. Deosebiri de idei intre "sofisti" si "socratisti". ( 1 punct)

5. Elemente esentiale in operele lui Aristotel si Platon. (2 puncte)

6. Care sunt ganditorii latini care au analizat viata economica, si prin ce s-a remarcat fiecare? ( 1 punct)

7. In ce consta principiul "dreptatii comutative"? (1 punct)

8. Cine a formulat "teoria pretului just" si in consta aceasta"? ( 2 puncte)

Total puncte posibile 10/ realizate.

Timp de lucru: 15 min.