Modele de guvernanta corporativa

MODELE DE GUVERNANTA CORPORATIVA

In literatura de specialitate s-au conturat, printr-o serie de particularitati structurale, urmatoarele modele de guvernanta corporativa[1]:

. Modelul de guvernanta corporativa american se bazeaza pe dominatia persoanelor independente si actionarilor individuali care nu sunt legati de corporatie prin relatii de afaceri ("outsiders"). Capitalul social este dispersat la o multime de actionari care se intereseaza preponderent de dividende. Actionarii sunt "agresivi si revolutionari" in sensul accelerarii implementarii politicilor eficace, fiind predispusi pentru reorganizarea rapida a subdiviziunilor neprofitabile si finantarea unor noi activitati profitabile.

Elementul pozitiv al acestui model este asigurarea mobilitatii investitiilor si plasarii lor din domeniile neeficiente si aflate in stagnare in cele care se dezvolta eficace. O latura negativa a acestui model este focalizarea excesiva asupra profitabilitatii in detrimentul dezvoltarii si implementarii strategiilor de dezvoltare. Modelul este predominant in SUA si Marea Britanie.

Michael Seely, in 1991, relata: "companiile publice promoveaza businessul nu pentru a rasplati creditorii, a incuraja devotamentul lucratorilor sai, a trezi interesul comunitatii unde ele opereaza sau pentru a produce cele mai calitative produse, ci totul are un singur scop - imbogatirea actionarilor"[2];

. Modelul de guvernanta corporativa german se bazeaza pe concentrarea inalta a capitalului, insa, spre deosebire de modelul american, cel german se manifesta prin faptul ca actionarii majoritari sunt legati de corporatie prin interese comune si iau parte la conducerea si controlul intreprinderii ("insiders").

Avantajul acestui model consta in faptul ca actionarii sunt orientati spre o strategie pe termen lung si stabilitate in business. Pe de alta parte, ei nu sunt flexibili la luarea unor decizii prompte legate de lichidarea sau comercializarea unor segmente ineficiente ale businessului.

. Modelul de guvernanta corporativa japonez se particularizeaza prin coeziunea la nivel de companii si la nivel de afaceri a unor grupuri industriale numite holdinguri. Modelul japonez in care statul are un rol activ s-a manifestat in decursul anilor prin participarea la planificarea strategica a companiilor.

Din analiza celor trei tipuri de modele se poate constata ca modelul american si, in special, cel german, se intalnesc cu precadere in sistemul de management romanesc.

In Republica Moldova predomina modelul bazat pe concentrarea inalta a capitalului in care exista cate un actionar care detine peste 50% din actiunile societatii si, in general, tine sub control activitatea acesteia.

Structura organelor de conducere a companiilor de asemenea difera de la o tara la alta. Unele tari, cum sunt Germania si Olanda, au dezvoltat o structura bicefala de conducere a firmelor. Exista o deosebire clara intre consiliul de administratie care este format din investitori, creditori, angajati si este responsabil de supravegherea activitatii companiei, si consiliul executiv sau managementul care este responsabil de activitatea operationala zilnica.

In alte tari dezvoltate, de exemplu, in Anglia si Canada, exista un singur Consiliu de Administratie, in care membrii independenti, fara sarcini executive, detin o pondere semnificativa. Cerintele de baza sunt neafilierea si neimplicarea lor in operatiunile zilnice ale companiei.