STATUL SI ECONOMIA

1. Raportul stat-economie - trecut, prezent, viitor

2. Politica economica. Tipologia politicilor economice

3. Bugetul de stat. Politica veniturilor si a cheltuielilor publice

4. Planificarea si programarea in economia de piata

1. Raportul stat-economie - trecut, prezent, viitor

Necesitatea interventiei statului in economie[1] este semnalata de istoria gandirii economice inca de la inceputurile epocii moderne. Astfel, mercantilistii promovau interventia statului in economie, pentru reglementarea comertului si industriei in scopul protejarii productiei nationale. J.B. Colbert, ministru de finante al Frantei la curtea regelui Ludovic al XIV-lea, a adoptat in 1667 un tarif vamal protectionist riguros, menit sa dezvolte industria franceza, sa protejeze economia de concurenta straina, in special de cea din Tarile de Jos si sa creasca competitivitatea pe piata mondiala.

Fiziocratii, care au urmat mercantilistilor, si mai apoi liberalii clasici au atribuit statului doar rolul de a garanta libertatea agentilor economici, de a proteja proprietatea si de a pastra ordinea publica. Promovand ordinea naturala care trebuie sa existe si in economie, reprezentantii curentului liberal au sustinut ca economia functioneaza in exclusivitate pe baza mecanismelor pietei, rolul statului fiind pus in umbra.

Crizele economice, razboaiele, precum si necesitatea sustinerii unor lucrari de mari proportii in domeniul infrastructurii au facut necesara reconsiderarea rolului statului in economie. Acesta trebuia sa intervina in vederea sprijinirii industriei, protectiei economiei nationale, dezvoltarii comertului exterior, etc. Dupa primul razboi mondial, statul se va implica in sprijinirea reconstructiei, apoi sustinerea diverselor programe, care vor duce la sporirea cheltuielilor publice. Asistam la triumful politicilor economice de inspiratie keynesista, statul preluand si atributii legate de protectia sociala, redistribuirea veniturilor si sustinerea activitatii economice.

Dupa al doilea razboi mondial, liberalismul a reinviat, cei mai puternici sustinatori fiind reprezentantii Scolii de la Chicago, in frunte cu Milton Friedman. El aprecia ca interventia statului in economie trebuie sa se realizeze prin politicile monetare deoarece stabilitatea monetara este cheia stabilitatii economice.

James Tobin, laureat al Premiului Nobel, se pronunta pentru o interventie statala in economie, mai ales prin cheltuielile bugetare. El se pronunta pentru mentinerea rolului activ al statului prin intermediul Bancii centrale si a politicilor fiscale, iar la nivel macroeconomic numai in conditiile in care piata nu poate sa contribuie la realizarea echilibrului sau cand monopolurile devin prea puternice.

Daca pana in anii 70 ai secolului XX, rolul statului in societatea civila in general si in viata economica in special, necesitatea implicarii lui in economie, a fost pus in evidenta de oameni politici, partide, inalti functionari de stat, sociologi, politologi, juristi si economisti, dupa aceasta perioada lucrurile iau o intorsatura neasteptata. Statul si rolul sau in societate incep sa fie prezentate in culori opuse, acesta fiind facut raspunzator de aparitia unor fenomene negative precum - recesiune, inflatie, stagflatie, somaj de masa, incetinirea ritmului de crestere si dezvoltare economica, deficit si dezechilibru financiar, bugetar, etc.

Cele mai cunoscute invinuiri aduse statului sunt:

- cresterea si raspandirea peste tot a birocratiei si hipertrofierea statului. Se considera ca statul s-a hipertrofiat ca institutie, activitate si rol. Hipertrofierea este in stransa legatura cu cresterea considerabila a ratei prelevarilor (raportate la PIB aceste prelevari depasesc 45%[2]);

- statul este un reglator nepriceput al vietii economice (aceasta "calitate" a fost pusa in evidenta in prima jumatate a anilor 70, odata cu esecul politicilor economice social-democrate sau socialiste, keynesiste sau neokeynesiste, deci de orientare dirijista, economistii de orientare liberala apreciind ca acest lucru demonstreaza incapacitatea mecanismelor economice statale de a asigura reglarea vietii economice);

- statul este acuzat ca tinde sa devina stapanul absolut al societatii si sa conduca la totalitarism;

- statul este pradator (argumentul principal este cresterea prelevarilor obligatorii in favoarea statului, fenomen mondializat);

- statul atotstiutor si atotputernic este mit si nu realitate.

Cu toate aceste invinuiri, realitatea economica demonstreaza ca rolul statului in economie ramane un atribut important al acestuia, din considerente precum:

- nu a existat si nu exista economie de piata pura generalizata la modul total si absolut, si nici liberalism economic pur;

- insuficienta initiativei private intr-o serie de domenii de interes general.

Rentabilitatea scazuta, nivelul tehnologic inferior, cheltuielile de cercetare mari, incertitudinea recuperarii lor intr-un timp rezonabil - specifice unor sectoare importante - au diminuat interesul intreprinzatorilor particulari pentru sectoarele si domeniile respective. Daca activitatile si bunurile create prin intermediul lor prezinta interes national, statul trebuie sa se implice in sustinerea lor. Aici sunt cuprinse in principal "bunurile colective", care pot sa fie consumate simultan de catre mai multi indivizi. Aici putem include apararea nationala, justitia, infrastructura rutiera, iluminatul public, programele televiziunii, etc.

- complexitatea deosebita a unor probleme in anumite perioade dificile ale istoriei unei tari - razboaie, crize economice de supraproductie, calamitati naturale, inflatie galopanta si hiperinflatie, covulsii sociale etc.

- modificarea conjuncturi internationale si complicarea situatiei economico-sociale a unor tari. Implicarea statului poate avea caracter de aparare a economiei nationale in interiorul ei (protejarea capitalului autohton, a industriei, a agriculturii, sustinerea monedei nationale, etc.) sau in exteriorul ei prin sustinerea expansiunii agentilor economici pe arena internationala (sprijinirea exporturilor nationale, garantarea plasamantelor de capital peste granita etc.)

- dobandirea de catre stat a statutului de actor si operator economic. In calitatea lui de producator si consumator, statul participa activ la incheierea de contracte si la efectuarea de tranzactii economice nationale si internationale.

Ratiunile fundamentale si profunde ale implicarii statului in economie sunt corectarea neajunsurilor pietei, ale mecanismelor ei, sustinerea desfasurarii normale a vietii economice, concilierea economicului cu socialul, armonizarea raporturilor dintre economic si ecologic.

Trebuie sa precizam ca in societatea contemporana, la sfarsitul secolului al XX-lea, sistemul economiei nationale de piata, dominant, determinant in toate statele avansate economic ale lumii, nu exista in forma pura. Modelul teoretic, ideal al economiei de piata pure nu a fost atins nici in economia Angliei din secolul al XVIII-lea si al XIX-lea. In secolul al XX-lea, indeosebi la sfarsitul acestuia, nici cea mai avansata economie nationala de piata - economia Statelor Unite ale Americii -, unde deciziile sunt adoptate in cea mai mare parte prin intermediul pietei, nu exclude rolul statului, interventia lui limitata in anumite perioade in economie. Statul joaca in continuare un rol important in functionarea eficienta a pietei. Statul - sustine Paul Samuelson - adopta legile care reglementeaza viata economica, asigura o serie de servicii publice indispensabile functionarii mecanismului economic sau chiar bunastarii majoritatii indivizilor, dezvolta si protejeaza elementele mediului inconjurator, cat si ale mediului afacerilor economice, are in anumite domenii rolul de agent economic etc. Orientarea economiei la nivel macroeconomic se realizeaza prin sistemul impozitarii, al cheltuielilor publice, prin politica monetara, cat si prin alte instrumente si parghii ale politicii economice. "A face sa functioneze o economie moderna fara a recurge la cele doua jumatati - piata si statul - concomitent, este ca si cum ai incerca sa aplauzi cu o singura mana"[3].

Statul de drept contemporan este prezent in viata sociala generala si cea economica prin veniturile (incasarile) si cheltuielile guvernamentale, prin populatia ocupata in sectorul public, fiind furnizor de venituri primare si redistribuitor al acestora.

Este foarte adevarat ca in ultimele doua decenii interventiile guvernamentale in economie au fost si sunt criticate pentru efectele lor asupra echilibrelor traditionale (extinderea consumului in dauna investitiilor, tehnocratizarea puterii etc.).

Diminuarea prezentei statului in economie este posibila in limite rationale, diferite de la o tara la alta, dar excluderea sa nu este posibila in conditiile economiei contemporane, ea nu poate fi sustinuta si ceruta de promotorii liberalismului economic, deoarece este infirmata de realitatile din economiile dezvoltate ale lumii. "Problema care se pune este de a mentine prezenta statului in limite acceptabile, pentru a pastra libertatea intreprinderilor si a menaja susceptibilitatea contribuabilului" .

Mecanismul real, dominant al economiei de piata, este mixt pentru ca include alaturi de manifestarea predominanta a pietei generalizate in alocarea resurselor, producerea bunurilor economice si utilizarea lor, si existenta si contributia sectorului public si a statului in viata economica, interventia in anumite momente si in anumite limite prin mijloace economice a statului in economie, sustinerea de catre stat a mecanismului pietei.

Deoarece necesitatea interventiei statului apare evidenta, problema nesolutionata si care asteapta sa fie dezbatuta si experimentata, care asteapta in continuare raspunsuri este

masura, proportiile implicarii statului in economie

modalitatile de implicare.

2. Politica economica. Tipologia politicilor economice

Printre modalitatile de implicare a statului in economie mai importante sunt urmatoarele :

a) prin intermediul administratiilor publice, care furnizeaza servicii colective celorlalti subiecti economici fara contraprestatie directa din partea consumatorilor.

b) prin stat, puterea publica este organizata si institutionalizata la scara nationala si se manifesta ca atare. Prin forul sau legislativ, statul elaboreaza regimul juridic al activitatii economice si creeaza cadrul institutional-organizatoric necesar pentru desfasurarea cat mai normala a intregii activitati economico-sociale.

c) ca agent economic nemijlocit (statul poate fi proprietar de bunuri economice, intreprinzator, producator si manager).

d) prin elaborarea si promovarea de politici si programe economice sectoriale, regionale si generale. Prin intermediul politicilor economice se stabileste o linie generala de conduita careia ii sunt subordonate toate interventiile si implicatiile statului in domeniul economic.

Politica economica reprezinta actiunea constienta a autoritatii publice concretizata in definirea obiectivelor economice si sociale stabilite sa fie infaptuite intr-o anumita perioada de timp si punerea in opera a acestora prin utilizarea unor mijloace si tehnici adecvate.

In functie de diversele criterii luate in considerare, politicile economice se pot grupa astfel:

a) din punct de vedere al factorului decizional:

- politici economice ale firmelor

- politici economice ale administratiei centrale si locale (care fac obiectul acestui paragraf)

b) dupa modul de influentare al cererii/ofertei agregate avem:

- politici conjuncturale, care vizeaza indeosebi cererea agregata si componentele ei din sectorul public si privat, modul in care acestea pot fi influentate in vederea realizarii unei stabilitati macroeconomice;

- politici structurale, ce vizeaza oferta agregata, apeland la instrumente prin care pot fi influentate volumul capitalului, a muncii, gradul de incorporare al progresului tehnic in procesul de productie, etc.

c) dupa obiectivele finale urmarite:

politici - de crestere si dezvoltare

- de ocupare a mainii de lucru (antisomaj)

- de stabilizare a preturilor

- antiinflationiste

- de subventionare a exporturilor si de limitare a importurilor

- industriale

- sociale

- de protejare a mediului inconjurator

Obiectivele nu pot fi delimitate intotdeauna cu precizie, uneori se intrepatrund, alteori intra in contradictie, de aceea este foarte importanta imbinarea aspectelor conjuncturale cu cele structurale ale politicii economice.

d) dupa mijloacele folosite in promovarea politicii:

- politica promovata cu mijloace de reglare indirecta (politica monetara, politica bugetara)

- politica promovata cu mijloace de reglare directa asupra mecanismului economic (politica preturilor, politica de venituri, politica de ocupare a mainii de lucru)

- politica bazata pe legislatia economica, pe existenta statului democratic de drept

e) dupa sfera de cuprindere:

- politica economica generala, ce urmareste realizarea coerentei dintre politicile conjuncturale si cele structurale

- politica economica sectoriala, particulara

f) dupa maniera de influentare a agentilor economici de catre administratiile publice:

- politici de limitare (de incadrare a creditului in anumite limite sau de sporire a cotizatiilor sociale);

- politici de incitare a subiectilor economici, de formare a unui anumit comportament in schimbul unor avantaje (de exemplu rata ale dobanzilor preferentiale sau acordarea de prime si subventii);

- politici de concentrare care vizeaza incheierea de acorduri si conventii intre parteneri in activitatea economica si sociala.

g) dupa orientarea doctrinara:

- politici liberale, care favorizeaza mecanismele libere de piata (politici ale ofertei)

- politici dirijiste (keynesiste), ce vizeaza cererea agregata

- politici de inspiratie democrat-sociala care urmaresc mai ales diminuarea inegalitatilor prin protectia sociala sustinuta si dezvoltarea serviciilor publice

3. Bugetul de stat. Politica veniturilor si a cheltuielilor publice

Rolul economic al statului este strans legat de bugetul de stat si de politica sa fiscala.

Etimologic, termenul de buget provine de la cuvintele bouge sau bougette, care in limba franceza aveau intelesul de punguta sau saculet. Si in limba engleza, cuvantul budget inseamna punga (in care, de regula, erau aduse la Parlament documentele referitoare la situatia veniturilor si cheltuielilor statului. Un asemenea document a fost intocmit pentru prima data in Anglia in anul 1215).

Una din primele definitii date bugetului o gasim in legislatia franceza (Decretul din 31 mai 1862) conform careia acesta este "actul prin care sunt prevazute si autorizate incasarile si cheltuielile anuale ale statului sau ale altor servicii pe care legile le subordoneaza acelorasi reguli." Aceasta intelegere a bugetului a "suferit" in timp anumite modificari si completari. Fara a ne opri asupra acestora, vom mentiona doar una din definitiile mai complete, care ni s-a parut reprezentativa : bugetul de stat constituie mijlocul principal prin care se formeaza veniturile publice si se efectueaza cheltuielile publice, prezentandu-se sub forma unei balante economice in care sunt prevazute si autorizate veniturile (sau incasarile) si cheltuielile anuale ale statului. El este un document de sinteza, un act autorizat prin vot de catre Parlament, ce reflecta marile categorii de resurse si sarcini ale statului, constituie forma principala de manifestare a politicii sale financiare.

Aceasta definitie poate fi completata cu unele trasaturi ale bugetului legate nu numai de natura sa ci si de puterea sa, de functia sa sociala:

- bugetul de stat este un mijloc de actiune politica in masura in care prin votarea sa reprezentantii natiunii controleaza guvernul (puterea executiva a statului);

- bugetul de stat este un mijloc de actiune economica, in masura in care el este expresia financiara a unui program economic;

- bugetul de stat este un mijloc de actiune sociala, deoarece, prin jocul incidentei impozitelor si prin locul de aplicare a cheltuielilor, bugetul devine instrumentul principal de redistribuire a venitului national.

Elaborarea si executarea bugetului statului se intemeiaza pe un sir de principii, formulate inca din secolul trecut:

1) universalitatea - conform caruia veniturile si cheltuielile publice trebuie sa fie inscrise in buget in sumele lor globale sau totale, obtinandu-se bugetul brut;

2) unitatea bugetara - consta in faptul ca veniturile si cheltuielile publice, exprimate in sumele lor totale se inscriu intr-un singur document;

3) anualitatea - semnifica perioada de timp pentru care se intocmeste si aproba bugetul - 1 an - si in care se incaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile;

4) echilibrul bugetar - consta in egalitatea cheltuielilor cu suma veniturilor inscrise in buget. In ciuda acestui principiu, adeseori, chiar in tarile dezvoltate bugetele s-au intocmit si incheiat adesea cu deficit;

5) specializarea bugetara - veniturile bugetare trebuie sa fie inscrise in buget si aprobate de forul legislativ pe surse de provenienta, iar cheltuielile bugetare pe categorii de cheltuieli;

6) publicitatea bugetului - conform caruia bugetul de stat trebuie adus la cunostinta publicului dupa ce a fost aprobat. Legea privind adoptarea bugetului de stat si contul privind incheierea exercitiului bugetar pe anul precedent sunt publicate in Monitorul Oficial. Cifrele inscrise in proiectul de buget sunt date in presa, radio si televiziune.

Prin buget statul promoveaza politica sa bugetara. In functie de situatia concreta existenta intr-o tara sau alta, obiectivele urmarite de politica bugetara se pot concretiza in: cresterea gradului de ocupare a mainii de lucru si diminuarea somajului; reducerea inflatiei; contracararea influentelor altor factori de dezechilibru; asigurarea unei anumite protectii sociale; accelerarea cresterii si dezvoltarii economico-sociale, etc.

Asemenea obiective permit o relansare economica prin intermediul bugetului. Astfel, aici se manifesta efectele multiple ale cheltuielilor publice si ale impozitelor, numite (cunoscute) ca multiplicatori (de cheltuiala publica, fiscal, a bugetului echilibrat).

Multiplicatorul de cheltuiala publica - consta in cresterea cheltuielilor publice, care vor duce la stimularea activitatii economice, la cresterea cererii globale, a productiei, a veniturilor si a consumului, a nivelului de ocupare a mainii de lucru, etc. El are un rezultat asemanator cu multiplicatorul investitiilor. In general volumul impozitelor se presupune constant, astfel ca cresterea cheltuielilor publice antreneaza o sporire echivalenta a deficitului bugetar.

Multiplicatorul fiscal - duce la sporirea productiei de bunuri economice ca urmare a diminuarii impozitelor, a prelevarilor efectuate de catre stat, in situatia in care suma totala a cheltuielilor nu se modifica.

De obicei se recurge la acesti multiplicatori simultan, obtinandu-se un efect global, ca suma a celor doua efecte.

Multiplicatorul bugetului echilibrat - actioneaza asupra nivelului productiei prin cresterea in proportie egala si simultana atat a cheltuielilor, cat si a incasarilor statului.

Influenta bugetului statului asupra activitatii economice este strans legata de masa monetara si de schimburile internationale.

Politica bugetara este strans legata de datoria publica interna si/sau externa. Cand o tara se confrunta cu anumite dificultati, cand are nevoie de investitii mari de capital statul se implica in finantarea lor prin marirea cheltuielilor peste nivelul veniturilor bugetare, recurgand la imprumuturi. Gradul de indatorare a unei tari se masoara prin raportarea datoriei publice la PNB, prin raportarea datoriei publice la numarul de locuitori ai tarii respective, etc.

Politica fiscala a statului include un ansamblu de masuri, actiuni referitoare la locul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, categoriile de impozite si perceperea lor, modul de folosire a lor ca parghie de stimulare a cresterii economice, felul in care este gandita eficienta fiscala in tara respectiva.

Impozitul poate fi considerat o functie crescatoare a venitului. Conform criteriului rationalitatii impozitul trebuie sa creasca mai incet decat creste venitul. Daca notam cu r - rata de impunere fiscala, cu i - impozitul si cu y - venitul, putem scrie:

i = f(r,y) si i = r · y

unde r_mf - rata marginala de impunere fiscala; ne arata cu cat creste impozitul pe unitatea de spor de venit.

Este importanta calcularea efectelor probabile, atat ale reducerii, cat si ale majorarii sarcinilor fiscale, pe termen scurt si lung.

Impozitele se pot percepe sub doua forme: a) forma impozitelor directe (impozit pe profit, impozit pe dividend, impozit pe salariu, etc.); b) forma impozitelor indirecte (impozitul indirect este cuprins in pretul marfurilor, se incaseaza odata cu acesta si se suporta de catre consumatorii finali).

Progresivitatea impozitelor este una din trasaturile politicii fiscale si presupune sporirea ratei impunerii odata cu si pe masura sporirii venitului impozabil. Ea reprezinta un instrument de redistribuire si de justitie fiscala, un element cheie al sustinerii cererii, facand sa beneficieze de veniturile suplimentare paturile sociale mai sarace, finantate pe baza prelevarilor asupra veniturilor celor bogati.

Impozitul negativ constituie cadrul conceptual de distribuire secundara a veniturilor, prin transferuri. Potrivit acestui sistem, bogatii platesc impozite, ce sunt distribuite sub forma de alocatii saracilor, asigurandu-li-se acestora un venit minim garantat.

4. Planificarea si programarea in economia de piata

Liberalismul economic clasic excludea vreo legatura intre economia de piata si planificarea macroeconomica, considerand ca sunt incompatibile, pe considerentul ca jocul liber al pietei este suficient pentru a orienta in mod eficient productia.

In prezent se stie ca economia de piata nu este incompatibila cu orice fel de planificare, ci numai cu cea atotcuprinzatoare, imperativa, centralizata, cea contrara concurentei, cea care inlocuieste concurenta.

Planificarea economica poate fi definita[10] ca un sistem reglator al economiei nationale, bazat pe decizii rationale, aflat insa in concordanta deplina cu regulile functionarii economiei de piata contemporane. Planificarea se deosebeste de programare, de proiectare si de previziune, desi uneori sunt folosite cu acelasi inteles. In timp ce planificarea are o finalitate pe termen lung, programarea da o forma cantitativa anumitor obiective care decurg din aceasta finalitate. Datorita caracterului sau incitativ, planificarea este un complement al politicii economice, o insoteste fixand prioritatile, evolutiile care rezulta din relatiile de piata.

Deoarece economia de piata nu este perfecta, planificarea raspunde unei necesitati obiective. Printre cauzele care au determinat tarile cu economie de piata sa apeleze la planificarea economica se numara urmatoarele:

a) insuficienta informatiilor existente pe piata, planul reprezentand un sistem de informatii periodice si previzionale pe termen mediu si lung.

b) sistemul pietei capitaliste consta in faptul ca el face abstractie pe scara intinsa de costurile sociale, de datele spatiale ale dezvoltarii.

c) incapacitatea mecanismelor pietei de a aloca intotdeauna resursele intr-o maniera optima

d) rationalitatea optiunilor (alegerilor) colective este superioara alegerii individuale in organizarea activitatilor si in alocarea resurselor. Planul poate atenua caracterul intermitent al reglarilor efectuate de mecanismele pietei.

e) existenta unui sector public, prezenta unei administratii puternice capabila sa puna in aplicare optiunile colective.

f) tendinta agentilor economici de a inlocui strategia obtinerii profitului imediat, pe termen scurt, cu profitul pe termen lung.

Dintre formele mai cunoscute pe care le poate imbraca planificarea macroeconomica vom aminti:

a) Planificarea indicativa - prin care statul precizeaza, indica, ce trebuie facut pentru ca obiectivele alese sa poata fi infaptuite. Prevederile planului nu au putere de constrangere; ele descriu.

b) Planificarea incitativa - in care realizarea obiectivelor, stabilite in mod democratic, este sustinuta de puterea politica prin acordarea de avantaje agentilor economici ce participa efectiv la realizarea acestor obiective si penalizarea celor care nu se incadreaza in orientarile planului.

c) Planificarea strategica - intemeiata pe o viziune strategica, pe o imagine cat mai clara a principalelor tendinte ce se vor inscrie in orizontul de timp ales si obiectivul strategic stabilit.

d) Planificarea imperativa - in care statul intocmeste planul si ordona indeplinirea lui, agentii economici fiind obligati sa execute ordinele statului.

e) Planificarea informala - o anumita coordonare a deciziilor adoptate separat de administratiile publice cu cele luate de intreprinderile private.

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

necesitatea interventiei statului in economie; invinuiri aduse statului; rolul statului in economie; ratiuni ale implicarii statului in economie; diminuarea prezentei statului in economie

modalitati de implicare a statului in economie; politica economica; tipuri de politici economice

bugetul de stat; trasaturi ale bugetului; principii bugetare; politica bugetara; multiplicatorul de cheltuiala publica; multiplicatorul fiscal; datoria publica interna si/sau externa; gradul de indatorare a unei tari; politica fiscala; impozitul; rata marginala de impunere fiscala; impozite directe; impozite indirecte; progresivitatea impozitelor; impozit negativ

planificarea; programarea; forme ale planificarii macroeconomice