Statul si economia

1. Rolul statului

Statul este institutia principala prin care se exercita puterea politica in societate intr-un teritoriu de catre un grup de oameni care isi impun vointa asupra membrilor societatii privind modul de organizare si conducerea ei.

Statul isi exercita rolul politic si economic in societate astfel:

actioneaza in calitate de agent economic;

asigura cadrul legal de desfasurare a activitatilor;

urmareste obtinerea unui echilibru social-economic.

Pe parcursul timpului se constata o crestere a rolului statului in economie. Cauzele care au determinat cresterea rolului statului in economie sunt:

insuficienta initiativei agentilor privati;

conjunctura economica internationala.

Pentru a-si realiza obiectivele statul foloseste urmatoarele instrumente:

taxele;

reglementarile;

controalele efectuate prin institutii specializate.

Dupa Paul Samuelson statul indeplineste urmatoarele functii in economie:

stabileste cadrul legal de functionare al economiei;

dirijeaza alocarea resurselor;

stabileste programe pentru asigurarea unui venit minim;

aplica externalitati investitiilor pentru prevenirea poluarii.

Statul are urmatoarele interventii in economie si societate:

furnizeaza servicii gratuite (transferuri) agentilor consumatori;

isi asuma riscul in unele activitati;

concepe politici in raport cu starea economie nationale;

asigura realizarea politicilor de macrostabilizare.

Statul intervine indirect in economie prin:

politica bugetara;

politica fiscala;

politica monetara;

programarea macroeconomica.

Politicile economice au ca scop rezolvarea problemelor economice. O problema economica ia caracter macroeconomic daca se refera la urmatoarele aspecte:

influenteaza interesele agentilor economici;

permite agentilor economici sa ia masuri convergente;

se refera la intreaga economie nationala.

În practica economica se intalnesc urmatoarele probleme de natura macroeconomica:

asigurarea echilibrului dintre cererea agregata si oferta agregata;

asigurarea ocuparii depline a fortei de munca;

asigurarea unei balante de plati si incasari echilibrate sau a unei balante comerciale echilibrate;

asigurarea integrarii statului in structurile economice mondiale.

Problemele macroeconomice cu care se confrunta statul si societatea pot evidentia urmatoarele aspecte:

aspecte pozitive daca determina progres si echilibru dinamic;

aspecte negative daca determina dezechilibre.

2. Politicile macroeconomice

Politicile macroeconomice sunt masuri luate de catre puterea publica pentru a asigura stabilitatea economica.

Politicile macroeconomice pot avea caracter international, national si regional.

Politicile macroeconomice se stabilesc functie de interesele nationale ale perioadei.

Se folosesc diverse criterii pentru clasificarea politicilor macroeconomice:

a) dupa obiectivul final:

politici de crestere economica;

politici antisomaj si antiinflationiste;

politici industriale;

politici agrare.

b) dupa instrumentele folosite:

politici de reglare indirecta a economiei:

- politici monetare,

- politici fiscale;

- politici bugetare.

politici de reglare directa a economiei (folosirea legislatiei).

c) dupa orizontul de timp:

politici conjuncturale (pe orizont de timp scurt);

politici structurale (pe orizont de timp lung);

d) dupa marimea domeniului afectat:

politici globale;

politici teritoriale.

e) dupa modul de influentare a agentilor:

politici de limitare (exemplu limitarea creditului);

politici de stimulare (exemplu: stimularea investitiilor si creditelor);

f) dupa doctrina folosita:

politici dirijiste (keynesiste);

politici social democrate;

politici liberale.

A.     Politica cheltuielilor publice (politica bugetara)

Politica bugetara reprezinta totalitatea actiunilor statului cu privire la utilizarea bugetului. Politica cheltuielilor publice are la baza legi cu caracter financiar, elementele vizate fiind cuprinse intr-un document oficial denumit buget de stat care aprobat de Parlament capata putere de lege.

Bugetul de stat este o previziune, plan, program al statului pe perioada unui an. Acesta cuprinde doua parti (capitole):

venituri bugetare;

cheltuieli bugetare.

Capitolul de venituri include urmatoarele elemente: impozite, taxe, amenzi, credite interne sau externe ale statului, venituri ale unitatilor la care statul este proprietar, alte venituri.

Capitolul de cheltuieli bugetare include elementele: cheltuieli cu functionarea administratiei de stat; cheltuieli cu educatia, cultura, arta, sanatatea; cheltuieli cu subventionarea unor activitati economice din sectorul privat sau sectorul public; alte cheltuieli (cheltuieli cu participarea la actiunile NATO).

Bugetul este elaborat anual la nivel central cat si la nivel local de catre puterea executiva. Bugetul este supus analizei si aprobarii de catre Parlament dupa care capata putere de lege. Uneori, la sfarsitul primului semestru bugetul este supus amendarii (rectificarii, ajustarii, modificarii) in functie de noile conditii aparute.

Rezultatele obtinute pe perioada anului pot sa coincida sau nu cu ceea ce s-a prevazut in buget. Executia bugetara adica realizarea obiectivelor prevazute in buget poate sa conduca la aparitia urmatoarelor situatii:

executie bugetara excedentara, cand veniturile bugetare (V_B) sunt mai mari decat cheltuielile bugetare (Ch_B),  V_B > Ch_B;

executie bugetara echilibrata, cand veniturile bugetare sunt egale cu cheltuielile bugetare, V_B Ch_B;

executie bugetara deficitara, cand veniturile bugetare sunt mai mici decat cheltuielile bugetare, V_B < Ch_B;

Atunci cand bugetul elaborat include si elemente de asigurari sociale se spune ca s-a constituit bugetul consolidat.

Cu privire la executia bugetara s-au emis mai multe teorii:

potrivit teoriei clasice trebuie promovata executia echilibrata, ea constituind regula de aur a executiei bugetare;

teoria keynesista sustine ca executia echilibrata este desueta si se sustine promovarea executiei deficitare;

teoria neoliberala considera ca un deficit bugetar persistent pe o perioada lunga de timp reprezinta o sursa de inflatie.

Politica cheltuielilor publice poate fi apreciata ca pozitiva sau negativa.

Atunci cand politica economica determina o crestere economica se spune ca politica bugetara este pozitiva. Aceasta poate avea doua efecte:

multiplica cheltuielile publice;

determina cresterea veniturilor prin intermediul multiplicatorului fiscal.

Atunci cand politica economica determina regres economic aceasta este considerata negativa. În acest caz veniturile bugetare pot fi destinate uneori acoperirii cheltuielilor sociale contribuindu-se la cresterea securitatii sociale.

Acoperirea deficitului bugetar se realizeaza prin:

emisiune monetara (nerecomandata deoarece poate contribui la aparitia si intensificarea inflatiei);

imprumuturi publice interne sau externe care maresc gradul de indatorare publica a statului.

B. Politica fiscala

Politica fiscala reprezinta totalitatea masurilor privind impozitarea precum si tipurile de impozite care contribuie la formarea venitului bugetar.

Aceasta politica are la baza criteriile de mai jos:

a) Criteriul eficientei care este evidentiat prin reducerea gradului de instabilitate economica;

b) Criteriul gradului de influentare a veniturilor evidentiat prin efectul dinamicii impozitelor asupra marimii veniturilor.

Efectul dinamicii veniturilor asupra impozitelor  se apreciaza cu indicatorul rata marginala de impozitare fiscala (r_mgiz) care se calculeaza ca spor de impozite (∆I_z) determinat de cresterea cu o unitate a veniturilor (∆V):

r_mgiz = ∆I_z / ∆V

Din relatia de mai sus deducem ca dinamica veniturilor (∆V) este direct proportionala cu dinamica impozitelor (∆Iz) si invers proportionala cu marimea ratei marginale de impozitare.

∆V ∆Iz/ r_mgiz

c) Criteriul ratei impozitului care prin dinamica ei trebuie sa influenteze evolutia (cresterea si descresterea) veniturilor.

Calculul ratei impozitului (riz) se face cu relatia

riz=Iz/V 

S-au folosit notatiile :

Iz nivelul impozitului

V marimea venitului impozitat (baza de impozitare)

Acest criteriu este abordat pe termen scurt si pe termen lung.

Astfel, pe termen scurt se constata ca atunci cand rata impozitul creste, veniturile si inflatia descresc iar, daca rata impozitul descreste deficitului bugetar creste.

Pe termen lung se constata ca impozitul are o tendinta de crestere.

Daca rata impozitul descreste pe termen lung, venitul bugetar poate sa creasca datorita investitiilor efectuate care sporesc productia (venitul) respectiv baza de impozitare.

Modul de impozitare se poate realiza astfel:

direct asupra venitului realizat (impozite pe salarii, pe profit, pe renta, pe dobanda);

indirect prin taxe incluse in marimea pretului (vezi TVA).

Se poate stabili un anumit nivel al ratei de impozitare un prag limita numit presiune fiscala (pf) pentru care se manifesta nivelul maxim al impozitului (I_z). Daca se depaseste acest prag pot aparea fenomene negative in economie.

Reprezentarea grafica a acestui fenomen se realizeaza cu curba Laffer.

I_z

pf

Figura 1. Curba Laffer

d) Criteriul utilizarii impozitului negativ care se pune in evidenta prin folosirea transferurilor de la buget sub forma subventiilor.

C. Politica monetara a statului

Politica monetara exprima totalitatea masurilor cu caracter monetar coordonate de catre Banca Centrala pentru influentarea masei monetare pe termen mediu si scurt.

Banca Centrala este institutia care stabileste regulile de functionare ale celorlalte banci.

Scopul politicii monetare consta in:

asigurarea unei marimi corespunzatoare masei monetare;

asigurarea protectiei disponibilitatilor banesti ale agentilor.

Obiectivele politicii monetare pot fi obiective interne si obiective externe.

Obiectivele interne se refera la:

controlarea preturilor;

controlarea si stimularea cresterii economice.

Obiectivele externe sunt reprezentate de:

incurajarea intrarii sau iesirii de capital;

controlarea cursului de schimb.

Politica monetara, pe plan intern, regleaza cererea de moneda iar pe plan extern, contribuie la echilibrarea balantei de plati.

Banca Centrala poate realiza doua variante de politica monetara.

1. Politica banilor ieftini, care foloseste rate mici ale dobanzii la acordarea creditelor. Aceasta politica se realizeaza prin urmatoarele actiuni:

Banca Centrala cumpara hartii de valoare (obligatiuni);

se diminueaza rata obligatorie de rezerva bancara;

scade rescontul (scade rata dobanzii perceputa de Banca Centrala la acordarea de credite altor banci pentru refinantare).

2. Politica banilor scumpi, care se bazeaza pe cresterea ratei dobanzii la creditele acordate. Aceasta politica se concretizeaza in urmatoarele masuri:

Banca Centrala vinde hartii de valoare (obligatiuni);

se micsoreaza oferta de moneda;

creste rata rezervei obligatorii;

creste rescontul.

Politica monetara este considerata "sanatoasa" daca ea contribuie la asigurarea stabilitatii puterii de cumparare a monedei nationale.

Pentru realizarea politicii monetare se folosesc mai multe instrumente monetare.

1. Taxa rescontului

Prin operatiunea de scontare banca achizitioneaza de la agentii economici creante inainte ca acestea sa ajunga la scadenta. Banca ofera la scontare suma inscrisa pe creante, mai putin dobanda calculata pe perioada de timp ramasa pana la scadenta (taxa scontului).

Marimea scontului este influentata de:

cererea de scontare;

posibilitatile bancii;

nivelul taxei rescontului.

Rescontarea este operatiunea de achizitionare de catre Banca Centrala a creantelor de la alte banci.

Taxa rescontului este dobanda stabilita de Banca Centrala la operatiile de rescontare a creantelor cumparate anterior de o banca de la agentii economici.

Valoarea creantelor se diminueaza daca va creste taxa rescontului sau durata creditului acordat de Banca Centrala.

Figura 2. Scontarea si rescontarea

2. Utilizarea de tranzactii cu titluri de valoare pe piata deschisa (operatiuni de open-market)

Aceste operatiuni permit reglarea masei monetare nationala astfel:

Banca Centrala vinde obligatiuni publice si private cu scopul reducerii excedentului bugetar;

Banca Centrala cumpara efecte publice si private pentru a diminua deficitul bugetar (se cumpara cambii, bonuri de tezaur, obligatiuni).

Utilizarea ratei rezervei obligatorii

Rata rezervei obligatorii (r) este invers proportionala fata de multiplicatorul monetar (m):

r = 1/m

4. Limitarea nivelului creditului la banci

Banca Nationala din Romania utilizeaza procedee de refinantare prin linii de credit (credite de licitatii, credite pe termen fix).

D. Programarea macroeconomica

Statul poate influenta economia si prin programare economica.

Programarea macroeconomica este actiunea de stabilire a deciziilor in concordanta cu regulile economiei de piata.

Dupa unii cercetatori programul sau planul apartine tuturor tarilor, statul urmarind prin acesta sa realizeze maximizarea avantajului la nivelul intregii societati.

Programul macroeconomic este un document oficial care include obiective exprimate prin indicatori macroeconomici pe un anumit orizont de timp cat si mijloacele de realizare a acestora.

Programarea nu trebuie sa afecteze mecanismele economiei de piata, ea trebuie sa asigure o compatibilitate intre obiectivele propuse.

Programul macroeconomic se realizeaza pe termen scurt, mediu sau lung, in corelatie cu obiectivele si etapele perioadei.

Un program macroeconomic are urmatoarele elemente:

obiectivul general;

durata de timp pentru care se pune problema realizarii obiectivului;

mijloacele utilizate pentru atingerea obiectivelor.

Uneori programul mai prezinta si mijloacele de informare care stau la baza realizarii obiectivului.

Se pot pune in evidenta urmatoarele tipuri de programari:

programare indicativa in care precizeaza (indica) obiectivul;

programare incitativa prin care obiectivul stabilit democratic incita agentii la realizarea lui;

programare imperativa caracterizata prin aceea ca statul stabileste, ordona, impune realizarea obiectivului;

programare informala prin care deciziile sunt adoptate separat de administratia publica si firmele private, dar coordonarea acestora se realizeaza la nivel national.

O programare macroeconomica presupune realizare de organisme, institutii specializate ale statului. Astfel functioneaza in Olanda Biroul Central pentru Planificare, in Anglia Comitetul National pentru Dezvoltare, iar in Japonia Agentia Nationala pentru Prognoza.