Teoria cantitativa a banilor

TEORIA CANTITATIVA A BANILOR

Formulata de economistii clasici in ultima parte a secolului 19 si inceputul secolului 20, teoria cantitativa a banilor reprezinta o teorie a modului in care ia nastere venitul agregat (ca valoare nominala), aratand, totodata, cantitatea de bani necesara pentru un anumit nivel al venitului agregat. Trasatura cea mai importanta a acestei teorii este aceea ca nu acorda ratelor dobanzii nici un rol in influentarea cererii de bani.

2.1 Ecuatia schimbului

Cea mai clara prezentare a teoriei cantitative a banilor ii apartine lui Irving Fischer, care, in lucrarea "Puterea de cumparare a banilor " (publicata in 1911) examineaza legatura dintre cantitatea totala de bani din economie (M) si volumul total al cheltuielilor cu bunuri si servicii (finale) efectuate intr-o economie (P x Y, unde P este nivelul general al preturilor, iar Y este venitul (oferta) agregat(a); in acelasi timp P x Y descrie valoarea PIB nominal).

Viteza de rotatie a banilor este variabila care asigura legatura dintre M si P x Y si arata de cate ori intr-un an o unitate monetara este cheltuita pentru cumpararea bunurilor si serviciilor produse in economie.

V = (P x Y)/M (1)

Multiplicand fiecare termen al ecuatiei cu M, obtinem ecuatia schimbului:

M x V = P x Y (2)

Ecuatia schimbului arata, astfel, cum cantitatea de bani in circulatie multiplicata cu numarul de rotatii realizate de o unitate monetara intr-un an trebuie sa fie egala cu venitul nominal, dar nu spune nimic despre modul in care modificarea lui M afecteaza P x Y. O crestere a lui M poate fi contrabalansata de o scadere a lui V, a.i. M x V ramane neschimbat (si, consecutiv), P x Y ramane, de asemenea, nemodificat). Pentru a putea construi o teorie monetara bazata pe aceasta ecuatie, este necesara identificarea si intelegerea factorilor care influenteaza viteza de rotatie a banilor.

Initial Fischer a formulat ecuatia schimbului utilizand valoarea nominala a tranzactiilor din economie PT:

M x V_T = P x T (3)

unde:   P = pretul mediu pe tranzactie

T = numarul de tranzactii efectuate intr-un an

V_T = P_T/M = viteza de rotatie

Intrucat valoarea nominala a tranzactiilor T este dificil de masurat, teoria cantitativa a banilor a fost formulata in termenii ofertei agregate (Y), astfel: T se asuma a fi proportional cu Y (T = vY, unde v = ct. de proportionalitate). Substituind vY pentru T, in ecuatia schimbului obtinem MV_T = vPY, si considerand V = V_T/v obtinem ecuatia (2).

Fischer considera ca determinante in influentarea modului in care indivizii realizeaza tranzactiile sunt institutiile din economie. Daca acestia utilizeaza carti de credit, cantitatea de bani necesara pentru efectuarea tranzactiilor generate de realizarea venitului nominal este mai mica (M scade relativ la P x V), iar viteza de rotatie (P x Y/M) creste. Daca, in schimb, este preferata plata cash sau cu cecuri (care sunt bani, in definitia utilizata aici) cantitatea de bani M creste si V scade.

Concluzia lui Fischer este aceea potrivit careia caracteristicile institutionale si tehnologice afecteaza viteza de rotatie de banilor, dar aceasta se produce lent in timp. Astfel, viteza de rotatie poate fi considerata relativ constanta pe termen scurt.

2.2 Teoria cantitativa a banilor

Pornind de la ipoteza ca viteza de rotatie este constanta pe termen scurt, Fisher transforma practic ecuatia schimbului in teoria cantitativa a banilor, potrivit careia venitul nominal este determinat exclusiv de modificarile cantitatii de bani: daca M se dubleaza, M x V se dubleaza si la fel se intampla cu P x Y.

Presupunand preturile si veniturile perfect flexibile Fisher, la fel ca si economistii clasici englezi, considera ca in conditii normale, oferta agregata produsa in economie va fi realizata in conditii de ocupare deplina a fortei de munca, ceea ce va face ca Y sa fie relativ constant pe termen scurt. Teoria cantitativa a banilor afirma, astfel, ca o dublare a lui M se va regasi invariabil, pe termen scurt, intr-o dublare a lui P, oferindu-se astfel o explicatie a miscarii preturilor.

Cresterea preturilor se datoreaza, potrivit teoriei cantitative a banilor, in exclusivitate modificarii cantitatii de bani din economie.

Intrucat teoria cantitativa a banilor arata cantitatea de bani corespunzatoare unui anumit nivel al venitului agregat, aceasta poate fi considerata drept teoria cantitativa a cererii de bani. Prin divizarea cu V a ambilor factori ai ecuatiei schimbului si rescrierea acesteia, obtinem, astfel:

M = 1/V x PY (4)

Cand piata monetara este in echilibru, cantitatea de bani detinuta de populatie M este egala cu cantitatea de bani ceruta M^d. Considerand 1/V = k (constanta, la fel ca si V) obtinem:

M^d = k x PY (5)

Potrivit ultimei ecuatii (5), k fiind o constanta, nivelul tranzactiilor generate de un nivel fix al venitului nominal PY determina cantitatea de bani M^d ceruta de populatie. Astfel, potrivit lui Fischer, cererea de bani este exclusiv o functie de venit, iar ratele dobanzilor nu au nici un efect asupra cererii de bani. In opinia lui Fischer, banii sunt detinuti numai pentru a fi utilizati in tranzactii, indivizii ne avand libertate de a alege cantitatea de bani pe care doresc sa o detina. Cererea de bani este determinata, in aceste conditii, de (i) nivelul tranzactiilor generate de venitul nominal PY, si de (ii) institutiile din economie care influenteaza modul in care indivizii conduc tranzactiile si care influenteaza, astfel, viteza de rotatie a banilor si, consecutiv, k.