Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare

Pentru a vedea marimea surselor interne pe care poate conta firma in realizarea finantarii activitatii de investitii si cea de exploatare sau de productie, firma calculeaza ceea ce se numeste capacitatea de autofinantare. Pentru determinarea capacitatii de autofinantare trebuie avute in vedere atat variabilele economice, cat si cele financiare. Variabilele economice se refera la prevezionarea vanzarilor si a costurilor de exploatare, in timp ce variabilele financiare tin de politica de plasament a eventualelor disponibilitati temporare si cea de imprumut promovate de intreprindere care ocazioneaza venituri si respectiv cheltuieli financiare, politica sau metoda de amortizare care poate incarca diferit costurile in diferiti ani si politica de repartizare a profiturilor care dimensioneaza volumul dividendelor distribuite actionarilor.

Capacitatea de autofinantare reprezinta deci surplusul banesc care rezulta in urma intregii activitatii a intreprinderii in cursul unui an sau a mai multor ani, surplus ce este egal cu suma profitului net si a amortizarii incluse pe costuri.

Expresia care masoara capacitatea de autofinantare este urmatoarea:

Capacitatea de autofinantare = (V - C - A - Cf) (1- T) + A

Notatiile au urmatoarele semnificatii :

V - veniturile totale obtinute din activitatea de exploatare si financiara (includ deci veniturile financiare) ;

C - cheltuielile de exploatare (costurile de productie) ;

Cf - Cheltuielile financiare (cu dobanda) ;

A - cheltuielile de amortizare a activelor imobilizate ;

T - rata impozitului pe profit, exprimata sub forma de coeficient.

In formula de mai sus, prima paranteza reprezinta, practic, profitul impozabil, adica profitul din exploatare influentat de veniturile si cheltuielile financiare. La profitul net (adica profitul impozabil corectat cu impozitul pe profit prin intermediul parantezei a doua) se aduga cheltuielile cu amortizarea (A), pentru ca acestea sunt doar cheltuieli contabile care nu determina iesiri de bani din firma atunci cand ele sint contabilizate. Asadar, capacitatea de autofinantare este suma dintre profitul net si cheltuielile cu amortizarea.

Capacitatea de autofinantare determinata cu expresia de mai sus, de regula este mai mare decat capacitatea reala sau efectiva de autofinantare. Aceasta din urma tine cont de faptul ca intreprinderile pot distribui dividende actionarilor, iar unele pot sa imparta salariatilor proprii o parte din profitul net obtinut sub forma participatiilor la profit.

Capacitatea reala de autofinantare = Capacitatea de autofinantare - Dividende -

- Participatii la profit ale salariatilor

Intre capacitatea de autofinantare si apelarea la imprumuturi exista o legatura directa. Dupa cum am vazut, cheltuielile cu dobanda reduc nivelul veniturilor (se scad din veniturile totale), dar trebuie tinut seama ca prin folosirea imprumutului intreprinderea poate sa determine o folosire mai buna a celorlalti factori de productie care sa contribuie la cresterea masei profitului. Conditia ca indatorarea sa nu afecteze capacitatea de autofinantare este ca rata rentabilitatii economice sa fie mai mare decat rata dobanzii la imprumut, dupa cum am aratat in capitolul precedent. Pe de alta parte, cu cat creste capacitatea de autofinantare, creste si posibilitatea apelarii la imprumuturi care, in conditiile unei folosiri eficiente a tuturor factorilor de productie, poate conduce la influentarea pozitiva a capacitatii de autofinantare. Sub acest aspect, imprumutul apare ca o autofinantare anticipata.

In ceea ce priveste legatura dintre politica de amortizare si capacitatea de autofinantare, trebuie aratat, in primul rand, ca cheltuielile cu amortizarea, reducand volumul impozitului pe profit prin micsorarea bazei de impozitare, creeaza conditiile de crestere a autofinantarii. In al doilea rand, desi amortizarea, pe total, are o influenta neutra asupra autofinantarii, prin aplicarea diverselor metode de amortizare se poate ajunge la constituirea anuala a unui fond de amortizare mai mare sau mai mic. In cazul cresteri fondului de amortizare, scad fluxurile negative (de iesire) reprezentand impozitul pe profit aferent si cresc fluxurile de autofinantare.

Intre politica de autofinantare si politica de repartizare a profitului exista de asemenea o stransa legatura. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici, dintr-un volum dat al profitului de reapartizat, influenteaza nemijlocit asupra marimii fondului de rezerva si, prin urmare, asupra autofinantarii. Acordarea de dividende mai mari actionarilor are drept efect pozitiv pastrarea increderii si fidelitatii lor fata de intreprindere, insa miscoreaza posibilitatile de autofinantare. Invers, un dividende mai mic acordat in raport cu profitul inregistrat de intreprindere, poate duce la insatisfactii ale actionarilor, in special a celor care se bizuie mult pe aceste venituri din dividende, insatisfactii care pot conduce la decizii contrare interesului intreprinderii, respectiv de a vinde actiunile si/sau de a nu mai participa alta data la noi majotari de capital. Astfel de decizii pot afecta pretul actiunilor intreprinderii pe piata, in sensul scaderii acestora ca urmare a unui volum mare de vanzari, determinand indirect influente negative asupra intreprinderii : scaderea atractivitatii, mergand chiar pana la incercari de preluare a controlului de unii investitori.