Cheltuieli publice pentru actiuni social-culturale

Cheltuieli publice pentru actiuni social-culturale

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale vizeaza satisfacerea nevoilor sociale (invatamantul, cultura, sanatatea, protectia sociala etc.) si iau forma unor servicii publice oferite in mod gratuit sau cu plata redusa sau forma unor transferuri banesti legate in special de protectia sociala.

Aceste cheltuieli publice au un rol din ce in ce mai important in special dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand, in America si Europa, a aparut o noua doctrina care viza interventia statului in directia satisfacerii nevoilor fundamentale ale cetatenilor, cunoscuta sub denumirea de ″statul bunastare″.

″Statul bunastarii este reprezentat de modul de organizare a unei societati care garanteaza membrilor un maxim de protectie sociala si securitate economica cu ajutorul unei redistribuiri a impozitelor si contributiilor sociale″[1]. In cadrul statului bunastarii autoritatea publica actioneaza in trei directii principale:

a) garantarea unui venit minim pentru membrii societatii;

b) diminuarea ariei de nesiguranta a indivizilor si familiilor in fata unor situatii dificile precum boala, batranetea, accidentele de munca, somajul;

c) asigurarea pentru membrii societatii a unor standarde mai bune de viata.

Ca urmare a aplicarii in practica a acestei doctrine cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale au crescut de la un nivel de aproximativ 5-6% din bogatia produsa de o tara intr-un an de zile, cat reprezenta pana la cel de-al doilea razboi mondial pana la un nivel situat intre 20 si 40 % din PIB la sfarsitul secolului XX. Aceasta categorie de cheltuieli ajungand sa constituie principala componenta a cheltuielilor publice in tarile dezvoltate, ea avand o pondere de peste 60% in totalul cheltuielilor publice.

In Romania ponderea cheltuielilor pentru actiuni social culturale a crescut in ultimii douazeci de ani, in detrimentul cheltuielilor pentru actiuni si obiective economice.

Rolul jucat de cheltuielile pentru actiuni social-culturale s-a manifestat dupa al doilea razboi mondial, atat pe plan social, unde au asigurat educatia si instructia copiilor si tinerilor, ridicarea calificarii profesionale, asistenta medicala si protectia sociala, precum si ridicarea nivelului cultural si de civilizatie a membrilor societatii,  cat si pe plan economic, unde au fost folosite de guverne pentru a influenta cererea de bunuri de consum, urmarindu-se astfel stimularea cresterii economice.

In Romania intalnim urmatoarele cheltuieli pentru actiuni social-culturale:

1) Cheltuieli efectuate din bugetul de stat si bugetele locale pentru: invatamant; sanatate; cultura, recreere si religie; asigurari si asistenta sociala. In cadrul fiecarui buget se urmaresc obiective separate, de exemplu, in cazul invatamantului de la bugetele localitatilor se finanteaza invatamantul preuniversitar, de la bugetul consiliilor judetene se finanteaza invatamantul special, iar de la bugetul de stat se finanteaza invatamantul superior;

2) Cheltuielile efectuate de la bugetul asigurarilor sociale pentru pensii, asistenta sociala si ajutoare;

3) Cheltuieli efectuate din fondurile cu destinatie speciala pentru sanatate si somaj.

Sursele de finantare ale cheltuielilor pentru actiuni social-culturale sunt[2]:

a) fondurile bugetare provenite atat de la bugetul de stat cat si de la bugetele locale;

b) contributiile platite de persoanele fizice si persoanele juridice pentru asigurarile sociale;

c) fondurile proprii ale intreprinderilor publice si private utilizate pentru finantarea cheltuielilor cu pregatirea profesionala a salariatilor, protectia muncii, s.a.;

d) veniturile realizate de institutii social-culturale din activitati specifice, din servicii catre terti si din exploatarea proprietatilor lor;

e) veniturile populatiei care suporta diferite taxe, cotizatii si costurile unor servicii sau bunuri culturale;

f) fondurile organizatiilor fara scop lucrativ, care participa in colaborare cu statul la finantarea unor actiuni social – culturale;

g) ajutor financiar extern sub forma unor credite rambursabile si a ajutoarelor nerambursabile primite de la organisme internationale (UNESCO, UNICEF, OMS, Banca Mondiala) si organizatii regionale (Uniunea Europeana) precum si a ajutoarelor primite  de la diferite state in situatii deosebite.

Cele mai importante surse de finantare sunt fondurile bugetare si contributiile platite de persoanele fizice si juridice. Pentru Romania o importanta deosebita au si ajutoarele financiare externe, in special cele provenind de la U.E.

Cheltuielile publice pentru invatamant

In conditiile lumii de astazi, invatamantul joaca un rol esential in dezvoltarea de ansamblu a societatii.

Cheltuielile pentru invatamant se caracterizeaza prin faptul ca ele nu reprezinta un consum definitiv de PIB deoarece se regasesc in nivelul de pregatire profesionala a membrilor societatii.

Principalele trasaturi ale acestor cheltuieli sunt :

- produc cadre calificate;

- au caracterul unor investitii pe termen lung (10 –18 ani);

- produc efecte pe tot parcursul vietii;

- produc efecte multiple cu caracter economic, social si uman;

- nu se uzeaza moral putand fi reinnoite;

- conduc la adaptarea individului in mediul socio-economic;

Principalele surse de finantare a cheltuielilor publice pentru invatamant sunt: bugetul de stat si bugetele locale; veniturile proprii ale institutiilor de invatamant; veniturile intreprinderilor; veniturile populatiei; fonduri europene rambursabile; fonduri europene nerambursabile; donatii; sponsorizari.

Principalele prioritati si directii de dezvoltare pentru perioada 2009-2012, in Romania, stabilesc un set de masuri menite a da coerenta sistemului de educatie, care trebuie sa fie indreptat spre competenta, performanta si sa raspunda totodata nevoilor societatii.

Directiile de dezvoltare urmarite in perioada urmatoare sunt [3]:

√ realizarea unui sistem educational stabil, echitabil, eficient si relevant ;

√ transformarea educatiei timpurii in bun public ;

√ descentralizarea invatamantului preuniversitar si cresterea autonomiei scolilor ;

√ promovarea unui sistem educational bazat pe performanta ;

√ asigurarea calitatii si stimularea excelentei in invatamant ;

√ educatia permanenta in vederea obtinerii unor calificari noi, a extinderii specializarii si perfectionarii ;

√ realizarea unui sistem legislativ care sa asigure modernizarea sistemului de invatamant si garantarea egalitatii de sanse.

In Romania, ca si in majoritatea tarilor lumii, principala sursa de finantare a invatamantului o reprezinta bugetul de stat.

Cheltuielile publice pentru cultura si arta

In scopul realizarii unor obiective ale politicii sociale privind serviciile publice, autoritatile publice indreapta o parte din resursele financiare spre organizarea, intretinerea si functionarea unor institutii specializate in aceste domenii, si anume: casa de cultura, arta, biblioteci, muzee, teatre etc. Aceste institutii realizeaza bunuri materiale (carti, filme, sculpturi, picturi etc.) si servicii (spectacole, concerte, campionate).

In Romania exista urmatoarele sisteme de finantare :

▪ Finantarea bugetara – respectiv alocarea integrala de la buget a fondurilor necesare intretinerii si functionarii institutiei si varsarea la buget a eventualelor venituri realizate, sistem ce se aplica, de exemplu, in cazul bibliotecilor;

▪ Finantarea din venituri extrabugetare – respectiv retinerea veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuieli stabilite si primirea in completare a unor subventii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (cazul caselor de cultura, al muzeelor, al unor institutii de spectacole si concerte);

▪ Autofinantarea – in cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru a-si acoperi in totalitate cheltuielile, desfasoara activitati cu caracter economic, cum sunt editurile, casele de filme sau alte institutii.

Principalele surse de finantare ale cheltuielilor publice pentru cultura si arta sunt: bugetul de stat si bugetele locale; veniturile proprii ale institutiilor respective; donatii; contributiile populatiei; sponsorizari; fonduri structurale europene.

Fondurile in domeniul culturii in ultimii ani in Romania au fost indreptate in principal spre: reabilitarea asezamintelor culturale din mediul rural, conservarea si intretinerea bunurilor apartinand cultelor, conservarea si repartizarea lacasurilor de cult, finantarea cheltuielilor de functionare si de capital ale muzeelor, bibliotecilor, camine culturale etc.

Cheltuielile publice pentru sanatate

Sanatatea reprezinta un factor important care asigura desfasurarea vietii si activitatii, atat pentru fiecare individ cat si pentru intreaga colectivitate.

Cheltuielile publice pentru sanatate prezinta o tendinta de crestere ca urmare a actiunii unor factori cum sunt: amplificarea nevoilor de ocrotire a sanatatii ca efect al cresterii numarului populatiei, cresterii duratei medii a vietii si imbatranirii populatiei; accentuarea factorilor de risc si aparitia unor noi tipuri de imbolnaviri; cresterea costului prestatiilor medicale

Sistemul de ocrotire a sanatatii publice cuprinde

- Reteaua institutiilor de asistenta medicala generala (spitale, clinici, dispensare);

- Reteaua de asistenta a mamei si copilului (maternitate, casa copilului, dispensare pentru copii);

- Institutii de lupta impotriva tuberculozei;

- Unitatile antiepidemice si dermato-venerice;

- Sectoare de odihna si tratament, etc.

Este importanta mentinerea la un nivel corespunzator a starii de sanatate a populatiei deoarece are influente directe asupra activitatii economice dar si pentru ca deteriorarea starii de sanatate ar putea duce la cresterea cheltuielilor publice in perioada urmatoare.

In Romania, incepand cu anul 1998, in cheltuielile publice pentru sanatate, pe langa cheltuielile bugetare (si fondul special pentru sanatate) se cuprinde si fondul de asigurari sociale de sanatate.

Principalele surse de finantare a cheltuielilor publice pentru sanatate sunt:

• fondurile de asigurari sociale de sanatate – reprezinta principala sursa de finantare a sanatatii in Romania. Aceste fonduri se constituie atat la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate cat si la nivelul caselor de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti.

• bugetul de stat si bugetele locale – finanteaza cheltuielile curente ale unitatilor sanitare si cheltuielile de capital (construirea unor unitati sanitare si procurarea de aparatura si echipamente de mare performanta).

• fondul special pentru sanatate – care se constituie pe seama unor taxe percepute asupra activitatilor daunatoare sanatatii (de la persoanele juridice care realizeaza incasari din actiuni publicitare la produsele din tutun, tigari si bauturi alcoolice, precum si la persoanele juridice care incaseaza venituri din vanzarea de astfel de produse ).

• cheltuielile populatiei pentru sanatate – sunt cheltuieli pentru servicii medicale sau medicamente, altele decat cele care intra in sfera asigurarilor sociale de sanatate;

resurse externe (ex. OMS).

Contributiile obligatorii ale angajatilor si angajatorilor in sistemul de asigurari de sanatate difera de la o tara la alta. Astfel, in Romania angajatii suporta 5,5% din salariul brut iar angajatorii 5,2%.

In SUA asigurarea sanatatii se realizeaza intr-o mare masura prin intermediul asigurarilor private de sanatate. Statul american finanteaza doar doua programe in domeniul sanatatii: programul MEDICARE – pentru persoanele in varsta de peste 65 de ani si programul MEDICAID pentru persoanele cu venituri sub pragul saraciei.

Cheltuielile publice pentru asigurari sociale si asistenta sociala

La baza organizarii sistemului asigurarilor sociale de stat sta ideea ca, obligandu-i prin lege pe toti cei care lucreaza sa se asigure in schimbul platii unei contributii, vor fi cuprinse in sistem mase mari de oameni de ordinul a milioane de persoane, ceea ce va face posibila actiunea legii numerelor mari, in conformitate cu care numarul de imbolnaviri sau accidente de munca care se inregistreaza la un milion de persoane este unul limitat, ce poate fi determinat statistic. Ca urmare din sumele ce se colecteaza la nivelul intregului sistem se pot acoperi cheltuielile care se fac in cazul numarului redus de persoane ce se vor confrunta cu unul din riscurile asigurate, doar acestea urmand sa beneficieze de serviciile sistemului.

Sursele de finantare a sistemului de asigurari sociale sunt contributiile salariatilor, ale liber-profesionistilor si patronilor la care se adauga de multe ori si subventii din fondurile bugetare. Importanta pe care o au acestea in finantarea sistemului difera de la o tara la alta.

In Romania primii pasi in domeniul asigurarilor sociale au fost facuti in 1902 cand a fost elaborata o lege privind asigurarile de sanatate  (Legea Missir) si in 1912 cand a fost elaborata o lege a asigurarilor sociale (Legea Nenitescu).

Dupa realizarea unirii din 1918, in Romania au functionat alaturi de sistemul de asigurari din Regat si sistemele de asigurari existente in provinciile alipite care erau de origine austro-ungara in Transilvania, austriaca in Bucovina si ruseasca in Basarabia, unificarea acestora realizandu-se in anul 1933 prin Legea Ioanitescu.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial in perioada comunista, pe fondul urbanizarii rapide a populatiei si al industrializarii, are loc cuprinderea in cadrul sistemului de asigurari sociale a intregii populatii si o dezvoltare a serviciilor prestate de asigurarile sociale.

Incepand cu anul 1990 sistemul romanesc de asigurari sociale sufera o serie de reforme, necesare pentru adaptarea acestuia la conditiile economiei de piata, facandu-se trecerea de la finantarea din fonduri publice la finantarea din contributiile angajatilor si angajatorilor si introducandu-se ajutorul de somaj.

In prezent in Romania cheltuielile pentru asigurari sociale se realizeaza din resursele colectate in bugetul asigurarilor sociale de stat, in fondul pentru plata ajutorului de somaj si in fondul de asigurari sociale de sanatate, care sunt completate atunci cand este necesar si cu subventii de la bugetul de stat.

De la asigurarile sociale de stat se acorda: pensie pentru munca depusa si limita de varsta, pensie de invaliditate, pensie anticipata, pensie de urmas, indemnizatii pentru incapacitate temporara de munca, indemnizatie in caz de maternitate, indemnizatia de nastere, indemnizatia pentru cresterea copilului pana la doi ani etc.

Sistemul romanesc de asigurari sociale urmareste si protectia sociala a somerilor ce se realizeaza prin acordarea unei indemnizatii de somaj sau ajutor de somaj, masuri de formare profesionala si stimularea angajatorilor pentru incadrarea in munca a somerilor.

Sursele de finantare ale sistemului romanesc de asigurari sociale sunt:

- contributiile platite de angajati (contributia la asigurarile sociale de stat 10,5%, contributia la  asigurarile sociale de sanatate 5,5%, contributia la somaj 0,5%);

- contributiile platite de angajatori (contributia la asigurarile sociale de stat 20,8%, contributia la asigurarile sociale de sanatate 5,2%, contributia la somaj 0,5%, contributia la concedii medicale 0,85%, fondul de garantare a creantelor salariale 0,25% si fondul de risc si accidente – stabilit diferentiat pentru agentii economici in functie de codul CAEN).

Investitiile in resursele umane

Cheltuielile pentru actiuni social culturale au efecte favorabile asupra dezvoltarii economice ele avand o influenta directa asupra factorului munca, contribuind la intretinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatii de munca a indivizilor, la formarea si la ridicarea calificarii acestora.

Aceste cheltuieli reprezinta o investitie in capital uman, deoarece investind astazi la formarea profesionala si educatiei fortei de munca precum si in imbunatatirea starii de sanatate a populatiei, aceasta va conduce in viitor la dezvoltare economica si la cresterea produsului intern brut pe locuitor.

Investitiile in resurse umane pot fi definite ca fiind ″totalitatea cheltuielilor care conduc la cresterea aptitudinilor fizice si intelectuale ale indivizilor, luati ca agenti productivi actuali sau viitori″ si ele cuprind trei componente:

► investitia intelectuala – corespunde cheltuielilor pentru invatamant si pregatire profesionala, infaptuite in scopul educatiei, instruirii si calificarii fortei de munca;

► investitia pentru sanatate – cuprinde cheltuielile cu asigurarea asistentei medicale a membrilor societatii, precum si cele destinate actiunilor preventive si de conservare a starii de sanatate;

► investitia culturala – cuprinde cheltuielile destinate realizarii actiunilor de cultura si arta care contribuie la cresterea nivelului de educatie si civilizatie cultural-artistica;

Problema investitiilor in resurse umane trebuie privita in perspectiva trecerii la societatea bazata pe servicii, in care cea mai mare parte a populatiei va activa in acest domeniu, numarul celor ocupati in sectoarele traditionale precum agricultura si industria urmand sa fie foarte redus.