POLITICA FINANTELOR FIRMEI - Planificarea utilizata in finantele firmei

POLITICA FINANTELOR FIRMEI - Planificarea utilizata in finantele firmei

Din punct de vedere strict functional, cat si din punct de vedere al aplicarii principiilor strategiei este necesara elaborarea mai multor planuri din care unele se refera direct la elementele patrimoniale producatoare de venituri si cheltuieli (cum sunt planul de trezorerie, care este in fapt un plan de resurse si plasamente, sau planul de credite) ori se referǎ la categorii de activitati ce sprijina realizarea obiectivelor cuprinse in planurile elementelor patrimoniale (planul de investitii, planul de marketing, planul de orientare, si perfectionare profesionala si normativele de cheltuieli de functionare).

Aplicarea asupra componentelor planurilor a cuantumului activelor si pasivelor ori a nivelurilor celorlalte categorii de venituri si cheltuieli reglementate de firmǎ genereaza nivelurile de venituri sau cheltuieli.

Planurile ce prelimina nivelurile programate ale componentelor bugetelor de venituri si cheltuieli se defalca in planuri financiare si planuri nonfinanciare, cuprinzand:

Planuri financiare

Planul de trezorerie, care cuprinde pe de o parte volumul programat al plasamentelor firmei in perioada urmatoare in titluri, ori sub forma de imprumuturi acordate altor firme sau depuneri la bancǎ. Plasamentele includ o desfasurare pe categorii de titluri (in primul rand titlurile de stat, dar si plasamentele in valori imobiliare pe diverse perioade de portofoliu) si pe categorii de depozite si imprumuturi pe piatǎ, inclusiv operatiunile de piatǎ cu valute convertibile. Cealalta componenta a planului de trezorerie este formata din necesarul de resurse pe diverse termene, in special resursele pe termen scurt, depozite si clienti, certificate de depozit si alte forme de imprumuturi ale firmei de la entitati nonbancare, planul de resurse atrase de pe piatǎ.

Planul de credite cuprinde volumul estimat al creditelor propuse a se solicita structurat pe scadente, pe forme si pe domenii de creditare. Planul de investitii cuprinde repartizarea fondurilor firmei in achizitia de active fixe destinate dezvoltarii activitatii acesteia.

Planuri nonfinanciare

Planul de marketing ce  cuprinde proiectele firmei privitoare la promovarea de noi produse si servicii in perioada urmatoare.

Planul de personal include modificarile in structura pe categorii de personal in functie de prevederile celorlalte planuri si, de asemenea, planul de pregatire si perfectionare a personalului in perioada urmatoare.

Preliminarea nivelurilor cheltuielilor cu functionarea firmei, in functie de nivelurile prognozate ale inflatiei si cursului valutar, precum si de estimarile celorlalte planuri.

Strategia firmei cuprinde nu numai o defalcare pe coordonata temporala, concretizatǎ in planurile si bugetele anuale ci si pe coordonata orizontala a elementelor strategice, concretizarea in elaborarea diverselor planuri incluse in planul anual de activitate al firmei.    

Procesul de elaborare a bugetului de venituri si cheltuieli presupune implicarea coordonatei verticale, implicit defalcarea bugetului de venituri si cheltuieli pe unitati teritoriale, astfel  incat procesul de elaborare, coordonare si control al realizarii bugetului la nivelul firmei sa poata avea premisele necesare unei actiuni eficiente, realizatǎ in directia respectarii la nivelul intregii firme a elementelor strategice pe termen scurt.

Caracterul dualist al bugetului de venituri si cheltuieli, privit ca instrument de aplicare a strategiei firmei si, in acelasi timp, ca instrument al contabilitatii de gestiune ce asigura urmarirea evolutiei costurilor la nivelul firmei si corelarea acestora cu veniturile, face posibila analiza elementului principal al activitatii manageriale in firmǎ, circumscris conceptului de profitabilitate.  

In cadrul strategiilor si politicilor firmei, profitabilitatea este factorul determinant, care conditioneaza evolutia viitoare, dezvoltarea si consolidarea pozitiei acesteia in cadrul sistemului economic. Profitul brut este indicatorul ce reflectǎ eficienta intregii activitati, sintetizand influentele tuturor factorilor cantitativi si calitativi care actioneaza direct sau indirect asupra veniturilor si cheltuielilor.

Profitabilitatea este un concept managerial avand ca obiect evaluarea rezultatelor activitatii firmei din punctul de vedere al eficientei atat pe ansamblu, cat si pe diferite componente manageriale. Privita conceptual, profitabilitatea reprezinta modalitatea de realizare a scopului fundamental al activitatii firmei, acela de maximizare a profiturilor in conditii de minimizare a riscurilor.

Abordarea din punct de vedere calitativ a rezultatelor activitatii conduce la evaluarea modalitatilor de aplicare a diferitelor componente ale conducerii, comparativ cu elementele de strategie, astfel incat sa rezulte gradul concret de realizare a componentelor de politica si strategie a firmei.

Din punct de vedere managerial, se determina astfel o profitabilitate a unitatilor teritoriale ale firmei, o profitabilitate a produselor si serviciilor, precum si o profitabilitate a clientilor firmei. In aceasta abordare, unitatile teritoriale, produsele si serviciile, respectiv clientii firmei sunt definiti ca fiind centre de profit. 

In anul 2006 Eric Halfert a prezentat in lucrareaa tehnici de analiza financiara un model de determinare a efectului de levier in determinarea  profitabilitatii, astfel.:

Acesta a examinat mai detaliat impactul modificarii volumelor de activitate asupra profitabilitatii, in conditiile unui set de ipoteze legate de natura si nivelul elementelor fixe in cadrul structurii de cost a societatii comerciale, ocupandu-se si de implicatiile acestora asupra structurarii si gestionarii segmentului operational al sistemului.

Apoi, a efectuat o prezentare a impactului levierului financiar asupra profitabilitatii companiei si modul in care introducerea unor costuri fixe cu dobanda in cadrul sistemului financiar al firmei poate sa fie atat benefic pentru rentabilitatea acesteia cat si sa creasca variabilitatea acestor rentabilitati, pe baza unor alegeri economice bazate pe relatia rentabilitate.

In cele din urma, Eric Halfert a elaborat un model integrat care reliefeaza vectorii de crestere ai sistemului si implicatiile financiare ale acestora. Accentul a cazut pe testarea impactului financiar al modificarilor politicilor de bazǎ in ceea ce priveste investitiile, operatiunile si finantarea.

Mijlocul de realizare al acestui proces este modelul financiar de crestere de baza, care ofera posibilitatea urmaririi corelatiilor cheie, intrun format general, intre elementele financiare de baza care afecteaza cresterea si performanta intregului sistem de activitate al unei institutii. A fost efectuata o analiza asupra urmatoarelor aspecte:   

.Modelul financiar de crestere de baza

.Determinarea cresterii sustenabile si obtenabile.

.Planul financiar integrat

Probleme pentru test grilǎ:

Planurile financiare cuprind:

a) fluxurile de trezorerie si marjele de acumulare;

b) situatia netǎ de realizat si autofinantarea;

c) veniturile incasabile si cheltuielile plǎtibile;

d) veniturile si cheltuielile monetare;

e) planul de trezorerie si planul de credite.

Modelele utilizate in analiza politicilor managementului financiar cuprind analize bazate pe:

a) calitatea activelor si pasivelor bilantiere;

b) benzile de lichiditate ale elementelor de pasiv bilantier si mǎrimea riscului de lichiditate;

c) structura financiarǎ si rezultatele exploatǎrii;

d) calculele de simulare a mǎrimii indicatorilor financiari;

e) indicatori financiari versus indicatori nonfinanciari in determinarea performantelor managementului.

Pȃrghiile pentru analiza problemelor de guvernantǎ sunt:

a) strategiile si politicile privind stabilitatea cifrei de afaceri a firmei;

b) monitorizarea si mǎsurarea performantelor firmei;

c) durata de incasare a clientilor comparativ cu durata de platǎ a furnizorilor;

d) politica economicǎ de dezvoltare regionalǎ;

e) rezultatele financiare ale firmelor din cadrul grupului.

Indicatorii modelului de utilizare a muncii in echipǎ sunt:

a) satisfactia clientilor fatǎ de produsele si serviciile oferite de firmǎ;

b) complexitatea si accesibilitatea la produse si servicii;

c) credibilitatea managementului; accesibilitatatea; eficienta relatiilor cu actionarii; calitatea materialelor publicate;

d) nivelul de pregǎtire al angajatilor firmei;

e) rezultatele financiare obtinute comparativ cu tintele de vȃnzǎri.

Riscul de insolvabilitate al unei firme creste in functie de :

a) scǎderea ponderii capitalului in totalul pasivului bilantier si cresterea pe aceastǎ bazǎ a efectului de levier;

b) diminuarea reluǎrilor asupra provizioanelor si cresterii cheltuielilor cu amortizǎrile;

c) scǎderea profitului de exploatare si cresterea nivelului impozitului pe profit;

d) cresterea veniturilor din exploatare si scǎderea cheltuielilor variabile;

e) scǎderea marjei asupra cheltuielilor variabile si a cheltuielilor fixe, exclusiv amortizarea.

Efectul de levier

Levierul se refera atat la conditii favorabile cat si la cele problematice, legate de includerea in structura de cost a sistemului afacerii al unui element stabil care sa suporte o gama larga de activitati. Levierul de exploatare   (operational) semnifica faptul ca o parte a costurilor permanente ale unei activitati sunt fixe pentru o perioada lunga de exploatare a activelor.

Ca rezultat, profiturile sunt majorate sau diminuate mai mult proportional decat modificarile date ale volumului vanzarilor. Acest fenomen este pozitiv atat timp cat volumul este in crestere, insa cand volumul se reduce datorita unor situatii nefavorabile ale pietei, efectul negativ poate afecta semnificativ profitul operational

In mod similar, levierul financiar apare in momentul in care structura de capital a unei firme contine obligatii cu rate fixe ale dobanzii. Profiturile curente (dupa deducerea dobanzilor) si rentabilitatea financiara sunt majorate sau diminuate mai mult decat proportional pe masurǎ ce volumul si profitabilitatea fluctueaza. Oricum, existǎ diferentieri in cadrul elementelor specifice si a metodelor de calcul a acestor leviere.

Atat levierul operational cat si cel financiar pot fi prezentate pentru orice afacere, in functie de optiunile managementului in structurarea operatiunilor si a necesarului,in mod reciproc. Este nevoie sa intelegem impactul specific al efectului de levier de a apare in cadrul unei afaceri, pentru ca este un element important al procesului de planificare financiara

Levierul operational

Diferentierea intre costurile fixe si cele variabile (acele costuri care variaza in timp si cele care variaza odata cu nivelul de activitate) nu este o idee noua. Aceasta separare a costurilor in functie de comportamentul acestora este baza analizei punctului-mort operational sau a levierului operational.

Ideea acestui "punct mort' se bazeaza pe o intrebare simpla: cate unitati de produs sau de servicii prestate sunt necesare pentru a acoperi costurile fixe, inainte de a se obtine profit?

Se presupune, ca preturile sunt stabilite la un nivel suficient pentru a asigura costurilor variabile unitare si exista o marja de costuri fixe si de obtinere de profit. O data ce s-au comercializat suficiente unitati pentru a se acumula suma necesara acoperirii tuturor costurilor, marja oricarei unitati suplimentare valorificate devine profit, in conditiile in care nu exista o suplimentare a costurilor fixe la un moment viitor, necesare pentru a sustine volumul crescut de activitate.

Intelegerea acestui principiu va creste gradul de perceptie asupra aspectelor operationale ale unei afaceri in ceea ce priveste activitatea de planificare si previziune financiara. Aceste informatii sunt de asemenea importante in stabilirea politicilor operationale care, mai ales intrun mediu de afaceri volatil, poate, de exemplu, sa determine orientarea firmei spre minimizarea costurilor fixe pe seama externalizarii (outsourcing) anumitor activitati cum se intamplǎ in aceasta perioadǎ la marea majoritate a firmelor comerciale.

Intrun sens mai larg, aceste informatii permit sa apreciem efectul perturbator pe care levierul operational il poate exercita asupra mǎsurilor si comparatiilor utilizate in analiza financiara.

Este necesara, totusi, o 'anumitǎ prudenta". Nu exista notiuni absolute in legaturǎ cu costurile fixe, pentru ca, pe termen lung, fiecare element de cost devine variabil. Toate costurile cresc sau se reduc ca si consecintǎ a politicilor si deciziilor manageriale, putand fi astfel afectate. Ca si rezultat, conceptul de levier (punct mort) trebuie abordat cu flexibilitate si inteligent.

Dupa cum s-a mentionat, existenta costurilor fixe in cadrul operatiunilor institutiei tinde sa amplifice nivelul profiturilor la nivele de activitate in crestere, panǎ la nivelul la care un alt esantion de costuri fixe sunt necesare pentru a sustine cresterea volumului de activitate.

Acest lucru se datoreaza efectului incremental al contributiei aduse de fiecare unitate de produs vanduta la crearea profitului sau acoperirea costurilor variabile. In functie  de proportia costurilor fixe si a celor variabile in cadrul structurii de cost a firmei, contributia totala incrementala a unitatilor suplimentare poate sa determine un "salt' semnificativ al profitului.

Analiza levierului operational (de exploatare) este una directǎ. Odata ce are loc recuperarea costurilor fixe pe seama contributiei cumulative a unitatilor individuale de produs sau serviciu a unui numar suficient de unitati vandute, vanzarile suplimentare care depasesc acest nivel genereaza profituri pentru societatea comerciala. Aceste profituri vor creṣte proportional si mai rapid decat cresterea volumului fizic al vanzarilor.

Din pacate, acest efect se mentine si in cazul in care are loc reducerea volumului de vanzari, determinand o reducere a profitului si o accelerare a pierderilor disproportionat fata de reducerea volumului. Levierul operational este in mod sigur o "sabie cu doua taisuri

Se pot formaliza definitiile de bazǎ ale acestei analize astfel:

Profit = Venit total - Cost total

Venit total = Volum (cantitate) x Pret                       

Cost total = Cost fix + Cost variabil                     

Modul formal de a prezenta efectul de levier este destul de simplu. Ne intereseaza efectul asupra profitului (I) a modificarilor de volum (V). Elementele care determina aceste modificari sunt pretul (P), costurile variabile unitare (C) si cositurile fixe (F). Relatia de calcul este:

I = V*P - (V*C + F)

Formula poate fi rescrisǎ astfel:

I = V*(P - C) - F

Aceastǎ rescriere reflecta faptul ca profitul depinde de numarul bunurilor sau serviciilor comercializate, inmultit cu diferenta intre pret si costul variabil unitar, care este contributia fiecarei unitati la acoperirea elementului constant, adica nivelul costurilor fixe.

Pe masurǎ ce are loc o modificare a volumului, contributia (marja) unitara,

(P - C), multimplicata cu modificarea de volum va determina modificarea totala a profitului. In conditii normale, costurile fixe (F) raman nemodificate.

Modificarile relative ale profitului pentru o anumita modificare a volumului

va fi amplificata datoritǎ acestui element fix.

Planificarea financiara a dezvoltarii unei firme presupune intocmirea situatiilor financiare previzionate cu scopul prevenirii lipsei de lichiditati, a reducerii incertitudinii care planeaza asupra viitorului societatii dar si pentru necesitatile de informare ale actionarilor si ale altor investitori.

Pentru managementul de varf al firmei si pentru ceilalti utilizatori de informatii financiare (actionari, firme, etc.) necesitatea construirii unor situatii financiare previzionate este cu atat mai importanta cu cat interesul si riscul asumat in creditarea sau investitia efectuata este mai ridicata. In general, contul de profit ṣi pierdere este singurul document care se previzioneaza, bilantul si fluxul de numerar constituind documente de raportare a situatiei economice trecute.

Dupa cum se stie, nicio firma nu-si poate indeplini obiectivele strategice si bugetare fara resursele necesare obtinute la momentul oportun., Nici un creditor sau actionar nu va investi daca nu este sigur ca-si poate recupera investitia la momentul stabilit de el.

In practica firmelor comerciale, si nu numai, se realizeaza investitii fara a exista profit curent sau investitii peste limitele fondurilor disponibile, incepand cu anii '90, cand nu s-au mai virat la banca (intrun cont de investitii) o suma egala cu fondul dezvoltare constituit, investitiile au devenit libere pentru societati.      

Sensul de 'libere' trebuie inteles ca "managementul investitiei, al dezvoltarii",este pentru manageri o necesitate prin care trebuie sa gaseasca sursele de finantare care sa le asigure viitoarele plati pentru investitiile necesare bunei functionari a firmei si, de ce nu, pentru dezvoltarea de noi afaceri. Aici intervin calitatile echipei manageriale de a atrage fonduri de finantare si de a construi planuri de afaceri. Pentru a obtine fondurile necesare este nevoie de un plan de afaceri care pe langa multe alte prognoze trebuie sa cuprinda situatii financiare previzonate.

Principalele intrebari la care se afla raspunsurile prin previzionarea situatiilor financiare (contul de profit si pierdere, bilantul si fluxul de numerar) sunt:

Care este necesarul de finantare externǎ al firmei in conditiile utilizarii capacitatilor disponibile la maxim ori la capacitatea doritǎ?

Care este nivelul cifrei de afaceri pentru care nu este necesara finantarea externa (credite ori emisiuni de capital)?

Va putea societatea sa obtina o anumitǎ marja a profitului mentinand

constant raportul datorii/capitaluri proprii si capitalul social la acelasi nivel?

Vor putea recupera creditorii la termenul scadent banii?

investitii/imprumutati?                                                             

Care sunt ratele de rotatie (si alti indicatori) viitoare ale activelor si datoriilor in noile conditii?

Etapele de construire a situatiilor financiare previzionate sunt identice pentru

toate cele cele trei modele elaborate de autor, respectiv:

. stabilirea ipotezelor privind perioada viitoare;

. stabilirea unui obiectiv, in spetǎ, a unor indicatori financiari de atins si a pragurilor limitǎ de incadrare a acestora;

. elaborarea situatiilor financiare previzionate;

. verificarea indeplinirii obiectivelor stabilite.

Ipotezele privind mediul economic permit intalnirea unor niveluri posibile de atins sau praguri limita impuse pentru diferiti indicatori cum ar fi: cifra de afaceri, cheltuielile aferente cifrei de afaceri, profitul brut, stocurile limita, nivelul indatorarii sau numerarul necesar unei anumite investitii, etc. Indicatorii ṭintǎ de atins sunt intervale de variatie sau limite pentru anumiti indicatori sau elemente de patrimoniu.

Elaborarea situatiilor financiare previzionate se realizeaza pe baza unor planuri de marketing, de investitii, de reducere a normelor de consum si cheltuieli, de reorganizare, etc.

Orice strategie, plan, prognoza sau activitate necesita o verificare la final (eventual si pe etape intermediare) pentru a fi siguri ca au fost indeplinite obiectivele stabilite initial.