Micul Paris sau.marele Bucuresti

Micul Paris sau.marele Bucuresti

Cand am primit vestea ca voi merge la Bucuresti eram pe holul scolii impreuna cu prietena mea, Raluca si cu doamna profesoara de chimie; fara sa-mi dau seama, doamna directoare m-a luat de mana si mi-a zis , Fetito, pregateste-te sa mergi la Bucuresti pentru a da mana cu presedintele!", dupa care a urmat un moment de tacere: prin cap imi treceau fel de fel de ganduri, care de care mai ciudate si mai nebunatice. Nu imi venea sa cred! Eu, o simpla eleva, sa mearga sa dea mana cu presedintele tarii.nici macar nu parea real; aveam impresia ca visez si imi era frica sa nu ma trezesc. Suna ca o gluma, dar daca venea de la doamna directoare, nu putea fi decat adevarul gol-golut. Abia m-am abtinut sa scot un urlet puternic de fericire si din aceasta cauza au inceput sa-mi curga lacrimi de fericire, de emotie, de implinire.

Dupa ce am ajuns acasa, le-am dat vestea parintilor mei, care au crezut ca am chef de glume si nu mi-au dat crezare. Mi-a luat ceva timp sa o conving pe mama ca nu mint, ea crezand ca sunt pusa pe sotii. Cand si-au dat seama caspun adevarul, s-au bucurat si ei pentru sansa care mi s-a dat, o sansa de a scoate scoala din anonimat, de a ma scoate pe mine din umbra.

In sfarsit a venit si ziua plecarii. Era o zi insorita, cu cerul albastru patat cu norisori mici, albi asemeni unor mielusei. Doamna profesoara ma astepta in gara; nici nu as putea descrie sentimentele de bucurie care dadeau sa iasa din piept cand am realizat ca sunt in gara si ca, in cateva minute aveam sa fiu in trenul spre Bucuresti. Desi nu mi-a spus, sunt sigura ca mama era chiar mai emotionata decat mine; poate pentru ca nu in fiecare zi ii pleaca fata in capitala.

In gara ne-am mai intalnit cu doamna bibliotecara de la Agarbiceanu si cu un baiat de la aceeasi scoala. Ei aveau sa vina cu noi in scurtul voiaj spre .micul Paris.

Bineinteles a ajuns si momentul asteptat: trenul venise in sfarsit si trebuia sa imi iau ramas bun de la mama care aproape izbucnise in plans. Dupa ce ne-am ocupat scaunele, am inceput sa povestim, sa citim si bineinteles sa mancam si, ca sa fiu sincera, eu am mai si dormit. Timpul trecea destul de greu; desi abia asteptam sa vad Palatul Cotroceni, eu am mai avut un obiectiv foarte important pentru mine: Mallul. Povestile despre acest mega-magazin cred ca au imbolnavit-o pe doamna Burca, care, a acceptat sa vizitam si acest loc mult visat de mine.

Intr-un tarziu foooaaarte tarziu pentru mine, trenul a oprit la ultima gara din traseu: Bucuresti. Era minunat sa fii in capitala, cel mai important oras din tara. Primul lucru care l-am vazut si mi-a placut, a fost Gara de Nord; este o gara imensa, acoperita si bineinteles plina de magazine. Daca ne luam dupa legile nescrise, dupa un lucru bun, urmeaza unul rau: cum nimeni nu ne astepte in gara, am luat bagajele spre statia de autobus cand.incepe sa ploua. Ne-am intors inapoi in gara de unde am luat un taxi pana in Viilor, la hotel. Bineinteles ca, dupa ce am fixat pretul, taximetristul ne-a dus pe cel mai scurt drum, plin de gropi; daca sunt doritori de senzatii tari, ii sfatuiesc sa dea o raita pana la taximetristii din Bucurest. Dupa ce ne-am coborat din taxi, ne-am luat bagajele si am intrat in hotel si am mers direct in camerele noastre, ne-am lasat bagajele si am coborat in sala de mese. Am fost serviti cu atata mancare ca am crezut ca plesnesc; parca era un complot impotriva mea pentru am ma ingrasa.

Dupa masa, am hotarat sa facem o plimbare prin Bucuresti. am vizitat Centrul Civic, Patriarhia si Opera. Spre deosebire de cladiri, care erau frumoase, mari si luminate, strazile nu erau tocmai luna. Cladirea care pe mine m-a impresionat cel mai mult a fost Palatul Parlamentului; acest palat este o constructie imensa inconjurata de reflectoare, gradini verzi in care credeti-ma ca nu v-ati dori sa va pierdeti cheile. Bineinteles ca nu am fost ocoliti de ploaia care parca voia sa se joace ascunselea (cand aparea, cand disparea), asa ca ne-am intors la hotel si oricum era destul de tarziu.

Dupa ce am ajuns in camera si dupa ce am facut fiecare cate un dus, ne-am uitat la televizor; ca nu cumva sa fie prea liniste s-a pornit o furtuna inimaginabila care abia ne-a lasat sa dormim.

Foarte repede a venit ziua de luni, ziua in care aveam sa vizitam Palatul Cotroceni. Pe la ora unsprezece un autobus ne astepta afara. Dupa ce ne-am gasit doua locuri, doamna profesoara m-a dotat ca pe un adevarat jurnalist: aveam reportofon, aparat de fotografiat si bineinteles hartii si pix.

Am ajuns in fata unui zid. Nu se vedea nici urma de vreun palat. Am fost indrumati spre intrare.

Dupa placuta vizita si delicioasa masa cu totii s-au urcat in autocare care duceu in gara, dar eu si doamna profesora am hotarat sa mai ramanem o zi pentru a vizita..Mallul. Ne-am trezit la coltul Cotroceniului, imbracate in haine de gala, pe ploaie, fara sa vem habar in ce parte sa o luam.

Pana la urma, ne-am hotarat ca decizia cea mai inteleapta era sa ne intorcem la hotel, sa ne schimbam, iar dupa aceea sa hoinarim prin oras. Dupa ce am schimbat vreo doua autobuse si am luat un tramvai am ajuns in sfarsit la locul dorit.

Odata ajunse in camere, ne-am schimbat in haine mai comode si am coborat la receptie. Cum inca ploaia nu incetase ne-am hotarat sa ramanem in hotel pana aceasta va inceta. Cum eram foarte curioasa sa aflu ce nota am luat la teza la matematica, mi-am sunat prietena; aceasta, foarte calma mi-a spus ca am luat o nota mai mica decat cea reala si eram cat pe ce sa fac un infart. Dupa ce mi-am revenit, am observat ca ploaia s-a mai domolit, asa ca ne-am luat inima in dinti si am pornit pe strazile din Bucuresti.

Daca tot eram inconjurate de fel de fel de magazine si cofetarii ne-am hotarat sa mergem la o inghetata. Vreau sa va spun ca inghetata a fost grozava chiar daca nu era cu sos de ciocolata cum speram eu si chiar daca vremea nu era prieltnica pentru asa desert. Dupa ce ne-am terminat inghetata, am pornit catre casa fiului doamnei directoare, Horatiu.

Horatiu este un tip simpatic, care ne-a primit cu bratele deschise si ne-a facut sa ne simtim ca la noi acasa. Dupa o cina copioasa, eu am tinut mortis sa ma uit la televisor deoarece eram sigura ca am fost filmati; eforturile mele au fost in zadar, caci la stirile de noapte au aratat doar crime si accidente rutiere. Oboseala incepuse sa-si faca efectul, caci pleoapele imi cadeau usor, una peste cealalta asa ca am crezut de cuviinta sa ma duc la culcare. Nu mi-a trebuit mult pana sa adorm, caci pe langa faptul ca eram franta, patul si pernele erau extrem de moi asa ca am trecut pe taramul viselor cu ajutorul ,,norisorului".

Dimineata se arata foarte frumoasa, fara urme de ploaie. Dupa micul dejun, pe la ora noua, am pornit hotarate sa vizitam Mallul. Trenul nostru pleca abia la ora douazeci, asa ca aveam destul timp pentru a strabate Bucurestiul in sus si in jos. In drumul nostru spre marele magazin, am vizitat mai multe locuri si zeci de alte magazine; primul obiectiv a fost Libraria Humanitas de unde am cumparat carti minunate. Am mai vazut de afara casa memoriala a muzicianului George Enescu, cladirea Guvernului, muzeul National si un magazin foarte frumos, de unde majoritatea cantaretilor isi iau instrumente muzicale si aparatura avansata. Nu am ratat nici cladirea unde Mihai Eminescu a lucrat la ziarul ,,Timpul". Datorita spontanei ploi, am intrat si in magazinul Unirea, un magazin asemanator Centralului, dar ceva mai mare. Cum vizitarea Mallului necesita mai mult timp ne-am hotarat sa pornim intracolo.

Dupa o scurta calatorie cu autobusul ma aflam in sfarsit..fata-n fata cu..Tmplul Sacru al Cumparaturilor. Era ceva imens, ceva de vis.Raiul fetelor. Ne-a luat ceva timp sa ne invartim pe acolo si sa cumparam cadouri pentru cei de acasa; bineinteles, daca tot ne aflam acolo, nu puteam sa ne refuzam o inghetata rece, cu fructe si ciocolata, o inghetata mult mai buna decat cea precedenta.

Se apropiase ora plecarii, asa ca am luat metroul, cu care apropo: ne-am plimbat toata ziua, si am mers sa ne luam bagajele. Inainte sa mergem in gara, ne-am luat ramas bun de la gazda noastra mega-super primitoare si simpatica dupa care ne-am despartit cu multa nostalgie de centrul Bucurestiului.

Odata ajunse in gara, eu si doamna profesoara am luat cina, dupa care ne-am urcat in tren. Cum era vagon cuseta, m-am asezat in pat si mi-am adus aminte de peripetiile petrecute in capitala. De pilda, este una pe care nu o voi uita niciodata: Coborand scarile, pentru a ajunge la metrou, numaram stelutele de pe cartelele ce erau pe post de bilete, cand.impiedecata cum sunt, am calcat stramb si am facut o pirueta pe marginea unei trepte, dupa care, in loc sa cad si sa-mi rup gatul, ca prin minune am picat in .picioare. Bineinteles ca doamna profesoara m-a si vazut trantita jos, cu ceva rupt si intr-o balta de sange; am stat acolo, pe loc cateve minute, ca doamna Burca sa-si revina. Cred ca daca nu era asa speriata, ma si strangea de gat pentru blegovenia mea infinita. Al doilea lucru care mi-l aminteam in acel moment a fost faptul ca ploaia parca nu voia ca noi sa fim in acel moment acolo, ca doar stiti cantecul Daca ploaia s-ar opri." am fi vizitat mai mult.

Era clar ca oboseala si stresul si-au pus amprenta, caci am adormit in ciuda faptului ca trenul se oprea foarte des.

Pe la ora patru fara ceva, doamna profesoara m-a trezit spunandu-mi ca in curand trebuia sa coboram. Cand trenul s-a oprit ma uitam buimacita in jur sa vad daca tata este prin preajma; nu mi-a trebuit mult sa il zaresc pe tati, chiar daca afara era intuneric. Dupa ce mi-am luat la revedere de la doamna Burca, am urcat in masina, unde tata a inceput sa ma ia la intrebari, dar fiind prea somnoroasa nu prea am avut rabdare s-i raspund. Imi era foarte dor de toti cei de acasa, inclusiv de colegi si profesori, dar mai ales mi-a lipsit scumpul si dragul meu patut care ma astepta cu asternuturile intinse, curate si parfumate; parca il auzeam cum ma striga. Nici nu l-am luat pe tata in seama cand m-a intrebat daca imi este foame si m-am trantit in multlipsitul culcus.

Desi adancita in lumea viselor nu mi-am putut lua gandul de la cea mai mare rasplata si cea mai frumoasa experienta pe care am avut-o vreodata si nu se stie niciodata cand lucrurile se vor repeta.