Elie dulcu - romanii, o antichitate arhaica

ELIE DULCU

ROMANII, O ANTICHITATE ARHAICA

DEZVALUIRE

Dictonul 'Cunoaste-te pe tine insuti' se refera nu numai la om ci, extrapoland, se poate referi la un popor sau la o planeta, de exemplu.
In aceasta carte, 'Stiutorul fara lauri' Elie Dulcu, incearca sa ne arate cu lumina cunoasterii provenite prin sufletul sau, profunzimea radacinilor neamului romanesc, pe care diferite opinii l-au plasat in ograzi straine. Caci spune si dovedeste el 'Latinitatea nu este de la Traian incoace latinii sunt intrati in istorie, pe firul evolutiei in urma noastra'. Denumirea tarii 'ROMANIA' nu vine de la cuvantul 'roman', caci dac-ar fi asa, mult mai nimerit ar fi sa se numeasca astfel Italia (locul lor de bastina) sau Grecia, Franta ori Anglia, unde romanii au stat 500 de ani, nu ca la noi, doar 150 de ani, dupa care au plecat de buna voie, nesimtindu-se probabil ca 'acasa'. Desigur ca a fost importanta trecerea lor prin istoria noastra, ca si a altora, caci ne-am imbogatit limba si traiul cu cate ceva de la cei ce au fost vremelnici pe aceste locuri; am primit de la ei unelte si cu-vinte, poate ca dar pentru ospetie, si le-am daruit si noi stramoseasca danie din ce-am avut mai bun. Dar am ramas aceiasi.
Cele sase milenii de vechime scrisa, anuntate la Tartaria, pot fi completate cu figurile de la Lepenski Vir (Portile de Fier) sau Cetateni, ducand vechimea noastra mult mai in strafunduri de timp si legand-o de alte civilizatii enigmatice, de mult uitate.
Elie Dulcu, prin cercetari lingvistice, prin cuvinte si datini, releva multiplele legaturi spirituale intre cultura daca si cultura indiana straveche, ducand firul lor comun mai departe spre 'tara lui Mu', etc.
Cartea de fata nu este numai o insiruire de date, analize si retrospectii, ci este dorul de dragoste al unui om care a trait pentru tara lui. Ea trebuie citita cu mintea si inteleasa cu sufletul. Mostenirea stramosilor nu trebuie sa ne creeze trairi de mandrie desarta, ci de bucurie molcoma, de datorie si respect pentru ei, necesare in viitorul dorit de noi. Caci, cu cat avem mai mult suntem datori mai mult fata de ceilalti. Sa dovedim aceasta cu intelepciune si dragoste de semeni.
Suntem aici, dintotdeauna!
Am coborat aici din stele si Cuvant ca sa ne traim vesnicia; ne-am nascut din dor si iubire si ne-am spalat cu lacrimi; dar am adus cu noi 'Omenia' si ea va birui.

CUVANTUL EDITORULUI 

Elie Dulcu s-a nascut in 1908 in comuna Aninoasa din judetul Gorj. Inca din tinerete a fost atras de filosofia, istoria si invataturile stravechi indiene. Dupa absolvirea Scolii Normale din Targu-Jiu urmeaza cursurile Universitatii din Cluj, Facultatea de Limba engleza. Autodidact prin excelenta, isi insuseste si limbile franceza si italiana, iar mai tarziu unele notiuni de sanscrita.
Atractia spre metafizica, initierea in invataturile ezoterice il determina ca, impreuna cu fratele sau George, absolvent cu titlul de doctor in fizico-matematici al Universitatii din Torino si asistent la Universitatea din Cluj, sa abandoneze activitatile de zi cu zi si sa se dedice publicarii in Romania a unor lucrari initiatice ezoterice si nu numai.
Editura RAM Aninoasa - Gorj, condusa de cei doi frati Dulcu, a fost in perioada anilor `30-'40 si pana in 1946 un precursor in acest domeniu. In ingrijirea si in traducerea lor s-au publicat titluri ca: Vasile Parvan - 'Datoria vietii noastre', Platon - 'Fedan', Lao Tze - 'Tao Te King', J.C. Chatterji - 'Filosofia ezoterica a Indiei', precum si lucrari ale D-nei Alice Bailey.
O bogata corespondenta a fost purtata pe tema volumelor editate cu personalitati ale vremii printre care Mircea Eliade, Henriette Yvonne Stahl, Anton Dumitriu, Jwala Prasat Singhal, Alice Bailey s.a.
Notiunile de sanscrita acumulate l-au facut pe Elie Dulcu sa aprofundeze cunoasterea in original a unor carti de initiere stravechi, autorul reusind astfel sa presupuna identificarea filonului de origine al limbii romane. Dupa incheierea razboiului si inchiderea editurii, destinul lui Elie Dulcu a urmat alte cai. Dupa o perioada de oarecare celebritate dobandita in perioada interbelica, ajunge sa desfasoare munci ca magaziner, statistician, profesor de vioara, pensionandu-se apoi in urma unor boli capatate in locurile pe unde a fost retinut cativa ani fara vreo vina.
Om de o inalta forta morala, Elie Dulcu a continuat sa scrie. Cartea pe care o publicam isi are radacinile in perioada de dinaintea razboiului si a fost asternuta pe hartie in 1966. Trimisa la diverse reviste si foruri stiintifice (inclusiv Academia Romana) ea a suferit mai multe revizii si acualizari, ultima dintre acestea datand din 1978. Din aceasta cauza, toate referirile autorului sunt strict legate de perioada de dinainte de revolutie si de cadere a comunismului. Trimiterile la carti si lucrari aparute dupa 1978 apartin in exclusivitate editorului, care a incercat, modest, sa completeze prezentul op. De asemenea toate notele din subsol sau de la sfarsitul lucrarii apartin editorului, care astfel a incercat sa indice toate sursele, in masura in care a reusit identificarea lor. Stilul lucrarii, care poate parea unora arhaic sau depasit este insa cel original. Din pacate, disparitia dintre noi a autorului ne-a determinat sa optam pentru pastrarea acestei forme cu tenta arhaica. Extrase din ultima revizie au aparut in serial in revista 'Stiinta si tehnica' numerele 10 si 11 din 1991.
Lucrarea nu contrazice ideea latinitatii noastre, ci merge mai departe, afirmand existenta unui filon comun, atat pentru limba noastra - ca o continuatoare a limbii dacilor -, cat si pentru limba latina. Din pacate, in 1994, Elie Dulcu, a trecut Dincolo discret, asa cum a trait o viata intreaga.

Editorul

GLIFE INTRODUCTIVE

Istoria, lat. si gr. historia, de la histor, cunoastere, cf. ideidenai, a cunoaste, este o metoda lucida de a sti, nu numai o arhiva sistematica a trecutului.
Ignoranta este principala cauza a confuziei din lume. Mitografierii de azi n-au inteles sensul istoriei, nefiind convinsi ca focul cunostintei arde toata actiunea de pe planul iluziei si mistuie toate muceniciile.
Pavel, apostolul ne-a prevenit insa: 'Daca cineva isi inchipuie ca stie ceva, inca n-a ajuns sa cunoasca cum se cuvine sa cunoasca.' Dar cu cat adancim gandirea cu atat ni se pare totul mitopeic si fara timp. Credem, totusi, ca numai prin traire castigam simtul proportiei, intelegerea valorilor si simtul sintezei. Caci trei idei trebuie sa ne domine in acest interval al vietii: ideea de experienta, ideea de expresie si ideea de expansiune. Tot aici este cazul sa ne amintim si de fraza celebra a lui Socrate, disperat ca nu stie tot: 'Oide me uden eidenai' (Stiu ca nu stiu nimic.).
Desigur, incercarea de a sti, de a cunoaste, trebuie sa duca neaparat la ceva viu si mereu prezent, bunaoara la o noua geneza a omului, de asta data launtrica, prin meditatie si cunoastere, ca scopevolutiv al sau, un scop de care nu scapa nici o teorie sau practica umana.
Autorul, in hieros logosul sau, nu pretinde infailibilitate. In fata ratiocinatiei si a intuitiei sale, trecand prin stiinte traditionale uitate de lume si de istorie, rezultat a intregi milenii de gandire, filosofii tainice ale viului in Natura si Fire, a cautat sa dezlege misterul vital al arhistrabunilor sai, bastinasi ai aceluiasi taram de milenii si ai aceleiasi limbi de care nu s-au putut lepada, nici vrand, nici nevrand, ca sa nu piara cu nume si fiinta.
In excursul sau, autorul arata ca este cu neputinta ca poporul sa arunce in gheena uitarii limba sa materna, fireasca, spre a culege o alta de la neamurile dimprejur, fie antice, medievale, sau moderne. Daca poporul e trupul si limba e sufletul, cum spunea Aron Pumnul, iata, deci, ca si dupa nimicirea trupului limba ramane. Si azi latina este in uz, e vie in scris si in litanii religioase. Europeii, dupa o ortoepie mai veche, au preferat-o pana mai deunazi in carti si acte. Ne-am intrebat intr-o nelamurire totala: Cum de a disparut, chiar din primii ani, zece ne spun istoricii, limba dacilor? Limba este intaiul mare poem al unui popor, spune Lucian Blaga.
Poporului ii era prea sfanta plamadeala in aceeasi tarana si cu acelasi grai in care s-a nascut. Aceasta antichitate arhaica e Prima Mater-ia din care si in care s-a zamislit. Ar putea cineva trece de fruntariile sau de granitele Patriei sale si, in uitare de sine, sa spuna ca de acolo si nu de aici se trage? L-ar dezminti firea si limbajul, care au rezistat mereu in bataia vanturilor cardinale. Autorul si-a asumat intreaga raspundere a expresiei neobisnuite a gandurilor sale, a glosei care i-a framantat invatatura, fiind pregatit sa faca fata oricaror acuzatii de natura dogmatica. Ca textul are multe neajunsuri si lipsuri si defecte, este pe deplin constient. Tot ce pretinde este ca, oricat ar parea de vizionara teza sa, coerenta si consistenta celor afirmate sa cada de acord cu ipotezele laborioase si operative acceptate de stiinta istoriei. Asa cum se destainuie de la inceput cititorului avizat, autorul incearca sa infatiseze o problema imperioasa a zilelor noastre: Trainicia stirpei romanesti.
Adevarurile descoperite de el nu sunt prezentate ca o revelatie. Cele cuprinse in micul sau opus se gasesc ratacite peste tot. Inmanuncherea lor, sub un rationament strans, este opera a numerosi ani trudnici de studii, verificari si anxietati. Si a ajuns la trainica spiritualitate traco-daco-romana care ne mana mereu inainte si face sa triumfe fiinta interioara. A mai vorbit cineva de atunci de Spiritul nevazut al Naturii, a carui Raza o simte omul pana in adancul lui necunoscut? S-a cercetat conexiunea metafizica a Mintii cu Materia?
Fireste, cei ce se pronunta in ale stiutului se deosebesc in metoda:
a) sciolistii (sciolus, scius, scire, demi-savantii), care isi arata invatatura oriunde, oricand, oricum si in orice;
b) scientistii dogmatici, care se arunca trup si suflet in palpabil, sufocati de munti de dovezi neconcludente sau de 'gramad'a de systeme celle mai contradicutóre alle sciintiei moderne,' cum scrie un istoric de prin secolul trecut ;
c) stiutorii fara lauri, luati in deradere pentru planarea lor indelungata in constiinta timpului si calauziti de crezamantul lor total in existenta Umanitatii spirituale dinauntrul omenirii fizice.
Cand vantul duce pe aripile lui samanta roditoare, aceasta ramane acolo unde are mediul entuziastspre a-si dimensiona intimitatea. Cuvantul entuziasm provine din enthousiasmos, de la enthousiazein, a fi inspirat, de la enthousia, de la entheos (en-theos), posedat de un zeu, cu sens larg de zel intens si pasionat, admiratie ardenta, fervoare, sentiment extatic rezultat din presupusa inspiratie sau posedare de catre divinitate. Vantul e pneuma, iar samanta e intelepciunea. Ce studii si capacitati istorice trebuie sa aiba Eol spre a lasa samanta purtata de el sa fie absorbita de mintea larga si intelegatoare a omului prodigios?
Pentru vederea dreapta in lume si pentru sederea in raport nemijlocit cu ea folosim singura metoda harazita omului, unic in sine, o metoda cu trei ramuri, directii sau dimensiuni de gandire, omul fiind in aparitia sa corp, suflet si spirit. Iata cele trei parti ale cugetarii sale:
1. De la general la particular, de la Cosmos la microcos-mos, manat de legea analogiei, axioma hermetica - Ceea ce este deasupra este asemenea cu ceea ce este dedesubt si ceea ce este dedesubt este asemenea cu ceea ce este deasupra - cu ajutorul intelectului inalt dezvoltat, a patrunderii perspicace si a cunoasterii profunde. Caci privelistea vietii se face in sensul de mai sus, iar dorul paradisiac (vezi nostalgia paradisului la Novalis) isi strange fortele intr-un punctum saliens spre a strapunge intunericul pana la lumina edenica unde isi va scalda tihna in acel 'ospat al eternitatii,' cum ii ziceau dacii.
2. Dinauntru in afara, de la centru spre periferie, un centru care este peste tot si cu o circumferinta care nu este nicaieri (machina mundi, quasi habens ubique centrum, et nullibi circumferentiam, - Pascal, Cusa, Pitagora, Hermes), cu ajutorul intuitiei larg si indelung folosite, a ratiunii pure si a spiritualitatii ascensive. Comprehensiunea ultima vine dintr-un colind de nicaieri spre centrul totalitar, ca o calcare a drumului de intoarcere.
3. De la Creator la Creatie, cu ajutorul identificarii, comuniunii, teofaniei, constiintei unitare si totalitare.
Numai cand insul va ajunge aici va sti cu adevarat ce cere Intregul de la el, ce vrea Totul de la parte.
Istoria ne invata sa stim Trecutul si sa cunoastem Viitorul in Prezentul dominant, fara opunere si tagada din partea Naturii, a Timpului si a Spiritului.
Aceasta duce la perceperea relatiei dintre frumusetea pamanteasca si Adevarul etern. Firul acesta e Viata insasi si merita sa ni-l insusim prin traire de la starea de amoeba pana la Buddha, fara catene existentiale. Jertfirea necurmata face istoria lumii.

I
Istoria e sensul nostru

Fugarul exordiu despre trainicia stirpei romanesti, existenta noastra in timp, e rodul a multor ani de intuitii si meditatii, si invedereaza speranta ca va starni o punere de problema asupra antichitatii noastre arhaice. Caci am luat de bun ceea ce spunea Lucian Blaga - 'Exista pentru fiinta omeneasca o singura sansa de a lua contact cu realitatea insasi: nu prin simturi, nu prin idee, nu prin ipoteze, nu prin teorie, ci prin punere de 'probleme,' adica prin deschidere de mistere ca atare.' Si credem ca va implini marea nedumerire a multora asupra obarsiei noastre. Insusi neaosul Sadoveanu si-o marturiseste prin anul 1956: 'Eu n-am avut niciodata la indemana o ampla documentare a obarsiei neamului nostru; dar intotdeauna am simtit in adancul meu ca nici o cotropire straina n-a putut altera - de-a lungul veacurilor - structura spirituala originara a poporului roman.' Conchidem ca prin veacuri Mihail Sadoveanu intelegea mileniile noastre. Iar Mircea Eliade marturisea si speram ca stia ceva: 'Noi avem o protoistorie inca vie si creatoare in folklore, avem un fel de spatiu transistoric care ne ajuta sa supravietuim, cum am si supravietuit chiar in momentele cele mai dramatice.' Ce-l facea pe George Calinescu, el care nu s-a inselat niciodata in deductii si concluzii, sa creada cu putere in marele adevar axiomatic: 'mitul vechimii noastre?'
Istoricii de meserie sunt din fire ostili speculatiilor cu aport nou, de aceea ne adresam vizionarilor cu o mai mare putere de integrare, caci vrem sa legam nemijlocit un trecut fabulos de o memorie vie dintr-un prezent efervescent cu veleitati uriase de maine. Istoria, desigur, e mereu in miscare dar, cum e cazul nostru, cu niste radacini care sunt mereu aceleasi.

Goana dupa anticul romanesc a lui Bolliac, Hasdeu sau Odobescu, a trezit un popor uitat, neglijat sau urgisit. Protoistoria lui isi dezveleste un viitor entuziast care il cheama spre un permanent 'acum'. Se intrezareste o lumina in care se va vedea Lumina. Istoricii din secolul al XIX-lea sunt tezaure de dovezi si autori, 'fontane sigure de informatiune.' Ramane cititorului, de orice disciplina ar fi, sa gaseasca dare de aur care sa-l scoata la drum. Altfel, ignoranta va ramane mai departe pricina de poticnire a mintii sale. Enigma neamului sau, rebusul eternitatii noastre, va ramane si pe mai departe in starea de nedezlegare. De altfel, inca de pe atunci, autorii de mai sus se vaicareau ca nimeni nu da nici o importanta urmelor bastinase. Iata, de pilda, cum se plangea Bolliac: 'Sunt abia 4-5 ani de cand cercetez ceramica dacica. Pana acum 5 ani margineam cercetarile mele numai intre cele romane. Astfel faceau si toti cati aveau la noi gustul antichitatilor. Tot ce se gasea era roman si tot ce nu putea fi roman era barbar, prin urmare bun de sfaramat, bun de aruncat' . Ba si azi suferim de grave preconceptii in privinta autohtonilor daci.
Numele de dac nu e doar de la anul 109 I.Ch. dupa batalia cu scordiscii, cand aflam ca 'Mincius Rufus imperator, cum a Scordiscis Dacisque premeretur ,' ci de la dacul indian, dac, prob.con. cu sanscr. drak, repede, din dra, a fugi, poate si originea cuvantului trac. Oricum, exista si azi denumiri cu dac. Vezi Dacca. Asa cum exista Bihar, Biharea, iar la noi Biharia. Si altele. In India antica se mai cunoaste si o rasa de razboinici numita An-dhaka.
Astazi incepe a se auzi ceasul afirmarii noastre spirituale. De aceea vom pleca si noi urechea la glasul ce rasuna nu numai in subconstientul fiintei noastre nationale ci si in toata trairea noastra. Teza prezenta se inscrie pe aceasta linie.
Geneza dintr-un mit fara contur pare aici fabuloasa si astrala. Chinga teoriilor istorice, in ceea ce ne priveste, e nu numai factice, ci de-a dreptul nefireasca, oricat ar parea de comoda. Savanti lucizi conchid ca nu exista teorie absoluta cu veracitate completa. Ne-o spune bunul simt comun. O marturisea Eliade Radulescu catre amicul sau Costache: 'Ori tóte suntu mincinóse sau in retacire sau ca numai una e vera. Si care e aceea?' 'Eroarea nu e in stele, ci in noi,' declama aedul englez in secolul al XVI-lea.
Sa lasam deci, pentru moment, obisnuitul obicei al mintii de a judeca lucrurile dupa aparente, oricat ne-ar parea ele de solide, si nu dupa intelesul lor interior, ca eroarea sa nu se strecoare in expunerea si in concluziile noastre. Altfel ramanem in fumul interpretarii literei moarte. Si cerem ca Shakespeare: Gently to hear, kindly to judge!
De aceea, ne-am ingaduit a ataca din nou problema zamislirii noastre. A pretinde cateva milenii pentru poporul nostru nu e o sfruntare sau o afirmatie aleatorie si gratuita. Niponii aroga obarsie solara (atlanta) si aceasta ii face sa fie printre cei dintai intr-o civilizatie care se apropie fulgerator.
Ne-a inciudat usurinta cu care se teoretizeaza ca am luat si luam de la toti, fie limba, fie pamant, fie obiceiuri. Azi aflam ca pentru viata sufleteasca suntem datori slavilor, pentru cea intelectuala ungurilor - spre a nu mai vorbi despre cea administrativa(?), iar gandul romanesc este de origine maghiara. Pana in anul 884 D.Ch., anul venirii acestui popor in Europa, noi am haladuit pe dealuri, munti si vai fara gand, fara functia mintii. Cum de am putut trai atata veac pana la venirea lor?
Suntem un popor de munti, de interiorizare. Am visat intotdeauna inaltimea si profunzimea. De aceea gandul si gandirea au fost provocate de timpuriu de excelsior-ul din noi. Ungurii, popor cunoscut inainte de europenizare ca praedo gentium, au gasit aici aceste unde ale sufletului. Deci, gandul romanesc nu provine in nici un caz din mongoloidul gond, ci din vedicul gand. In fuga cailor nu se poate gandi. Fuga nu da gandire. Aceasta nu se isca in nomadism. Mai inainte se cere incetinirea drumului de sub picioare. Abia dupa aceea se cauta cerul interior: cunostinta, al carei foc mistuie nimicul trairii. Ar trebui sa se inteleaga pentru totdeauna ca 'tocmai limbile nomazilor sunt supuse mutabilitatii' (Max Müller), nu noi care eram inca din negura vremurilor 'asezati.' Ba chiar invatatii evului mediu afirmau ca dacii au aflat 'piatra filosofala.' Daca ne-am aminti numai de arcul lui Arjuna din poemul filosofico-religios Bhagavad Gita care se chema gandiva si stimula evolutia, tot am sti ca gandirea romaneasca e pe drumul ei propriu, anterior multor popoare pierdute de istorie. Sa deducem ca nu exista o scoala romaneasca asupra propriei noastre obarsii?
Atena si Roma insele au luat de la noi si au trecut totul prin civilizatiile lor splendide, dupa o 'lustruire' (lustrare, lux lucis) de durata. Atenei i-am dat cefal, cap (ceafa), iar Romei anima, suflet, inima, ca centru al constiintei.
I-am putea aminti scepticului ortodox, spre a nu-si anula gandirea, ca insasi misterele eleusine care au innobilat Elada si pentru care a ramas faimoasa in istorie, care stateau la temelia tuturor actelor ei razboinice, artistice, politice, filosofice, religioase, sunt aduse in Atica de Eumolp, poet si discipol al lui Orfeu, exilat din Tracia, care a initiat si initiaza pe eleni, cum spune Plutarc in De esilio. In antichitate nu se punea la indoiala si nu exista nici o controversa asupra acestei existente a tracului Eumolp si asupra operei sale. In paranteza, acestea venisera in Tracia din Egipt, aduse pe vremea aceea de Orfeu. Am dat mitologiei grecesti chiar pe Orfeu insusi, mare poet si muzician, inspirat de Apolo si de Muze, capabil in septacordul lirei sale sa conduca pe oameni, sa vrajeasca arborii si stancile, sa stavileasca cursul apelor, sa calmeze dobitoacele; un mare civilizator, in stare sa invete misterele artei, agricultura (cultura graului!) si tainele sufletului; arta de a utiliza plantele, de a vindeca bolnavii; mare filosof, invatand taina de a consemna intelepciunea. Iar tracii erau cei mai buni discipoli ai sai. In contextul agriculturii, secera ar fi fost descoperita de carpato-danubieni (Déchelette). A mai cultivat cineva in Europa graul inaintea noastra? Nu cumva agricultura in Europa (vide cercetarile prof. Berciu in pesterile La Adam din Dobrogea si la Ciumesti) a aparut tot pe aceste meleaguri? O, cat erau de intinse pe atunci! Deci, afirmatia ca am dat Greciei sa nu mire cu nimic. Si apoi, cui datoreaza elinii antici naiul si fluierul? Pe un sarcofag dac se vad un geniu cantand la nai si un altul la fluier. Si azi aceste instrumente rasuna covarsitor pe meleagurile proprii. Au reinviat cu o vigoare de neinchipuit pe plaiurile tarii de altadata. Cat priveste folclorul muzical, o lume intreaga il admira, ca fiind cel mai bogat din lume (elvetienii) si cel mai vechi (italienii). Bogatia si vechimea lui nu pot fi explicate decat printr-o existenta cu neputinta de calculat.
Daca suntem urmasii tracilor? Nu e nevoie sa se argumenteze ca fiul nostru este, prin noi, urmasul tatalui nostru.
Optica unghiului nostru arata ca nu suntem mari, nu suntem mici. Stam locului cu rostul nostru: Stam armonic in concertul si consensul general. Noi nu suntem o alcatuire fortuita a intamplarii istorice, ci mergem inainte inzestrati cu un destin propriu de a alatura popoare si de a destepta popoare. Spiritualitatea aceasta ne-a creat istoria si dainuirea. Azi se vede cu prisosinta cum etosul acestui popor iese din nou la iveala, pentru a lumina si mai mult comunitatea universala ce se anunta.
Cu lumea romana, mai mult cu civilii romani din imperiu, a fost o impreunare furtunoasa cu podoabe si haine noi. A urmat gestatia pentru o alta ipostaza a noastra. Am refacut istoria, iarasi, din amintiri mai putin sigure. Dar sufletul e intact, nealterat, nevatamat.
Ca numar, nici macar jumatate plus unu nu sunt bastinasii acestui pamant? Teoria prin care pretindem acest plus unu nu ni se pare nici desueta si nici inutila.
De scriam aceasta pledoarie prin sec. I-II D.Ch. ce am fi spus? Ca romanii si dacii sunt urmasii aceleiasi mčre-souche. Incuscrirea, dupa acea moarte de om de cel putin cinci ani, n-a adus nici o schimbare de natura, ci s-au facut toti o 'apa si-un pamant,' cu un plus de civilizatie de un secol si jumatate, care abia dupa un mileniu a iesit la suprafata. Latinitatea nu e de la Traian incoace. Ea e prea veche spre a fi sesizata in iuresul de azi. Latinii sunt veniti sau intrati in istorie cu mult in urma noastra pe firul evolutiei, caci circulatia popoarelor se face de la rasarit spre apus. De aceea, Drang nach Osten a dat intotdeauna gres. Tot ce-i impotriva Firii se intoarce, mai devreme sau mai tarziu, la aceeasi matca. Limba latina era din Alba. Cine erau acesti albani care o vorbeau? Nu cumva se observa usor ca faceau parte din acelasi neam din care au purces tracii, dacii, romanii? De ce nu ni s-a injectat, o data cu noua plamadire si putin spirit roman de dominatie, de iesire la orizont? Mai curand englezii au prins acest spirit pe un teritoriu unde nu apunea soarele niciodata. Si au cazut si ei, ca si romanii, in ascutisul sabiilor lor.
Afirmam teoria ferma ca suntem parte integranta din aceeasi familie cu latinii. De aceea si alfabetul, zis latin, cu care scriam inainte de venirea romanilor pe aceste taramuri. Descoperirile din Valcea, de la Ocnita, au aratat aceasta: Limba plecata in zari diferite a dat traca, daca, latina si romana. Sa fi scris latineste, oare, asa cum mai tarziu am scris slavoneste, greceste, iar azi frantuzeste? Da, dar nu pe oale si urcioare, care nu reprezinta o indeletnicire a tagmei de sus!
Aceasta nu inseamna o exagerare a 'ponderii autohtonilor la formarea limbii romane in detrimentul celei latine,' cum ne spune recent un avizat, care foloseste cuvantul detriment, insemnand 'opozitie de prediscutie,' ci o restabilire calma si calculata a lucrurilor. Nu exista nici o natiune in Europa care sa nu aiba cuvinte latine in lexicul lor, mai mult sau mai putin. Englezii au latina si saxona fifty - fifty si nu putem pretinde ca sunt latini, desi acolo romanii au stat o jumatate de mileniu, iar la noi un veac si jumatate. Mai puteau sta pana la implinirea unui mileniu, dar ne-au parasit la timp; am ramas aceiasi, si noi si ei. Fiind insa dintr-aceeasi spita straveche, a existat o consonanta intre cele doua popoare. Daca si latina nu erau limbi antagoniste. Latina ne-a imbogatit vocabularul pana in ziua de azi. Procentul cuvintelor latine in limba romana este mai mare decat in limba italiana, asa cum s-a afirmat la congresul latinistilor de la Bucuresti. Dar una e imbogatire si alta e mutatie. Pentru ghicirea lucrurilor depinde ce metoda folosim: metoda deductiva a lui Plato sau cea inductiva a lui Aristotel.
Cum se face ca numai noi ne-am 'topit' in fata puterii romane, zdrobiti de povara administratiei, a negotului si a exploatarii? De ce nu s-a 'turcit' definitiv Peninsula Balcanica sub stapanirea de sute de ani a turcilor care actionau ca adevarati succubi medievali? La retragerea romanilor din Britania, dupa stapanirea de o jumatate de mileniu, localnicii au ramas cu toate ale lor, limba, obiceiuri, etc. Nu credem ca aceeasi lege a Firii sa joace renghiuri omenirii: pentru unii muma si pentru noi ciuma!
Sau tiganii! Vechimea lor e dravidiana, venind de-a lungul mileniilor in urma armatelor asiatice care au invadat Europa si traind secole de secole printre alte popoare - nici ei si nici limba lor nu sunt supusi vreunui amestec sau vreunei modificari. Si nu putem spune ca nu colinda indestul printre noi, cu limba, cu cantecele, jocurile, obiceiurile si chiar cu Rita poetului Enasescu, sau Rada lui Arghezi - care au cutreierat si cutreiera inca tara in crucis si curmezis. Se stie ca radacinile nu mor niciodata!
Un proces de gandire sustinut nu poate reface trecerea, amestecul si plamadirea cu oricat de multa imaginatie creatoare, vizualizare si intuitie subtila. Caci, vorba lui Cicero, timpul distruge speculatiile omului, dar confirma judecata naturii.
Chipul, locul si limba noastra sunt de bastina.
De aceea zicem ca istoria e sensul nostru, caci am luat drept lege ceea ce ne recomanda Michelet in 1859: 'Nu invidiati vechile popoare, ci priviti pe-al vostru. Cu cat veti sapa mai adanc, cu atat veti vedea tasnind viata.'
Si am sapat milenii intr-o adancime care se confunda cu timpul.

II
Memoriile umanitatii

Cand s-a publicat talmacirea  cartii lui Samuel  Noah Kramer From the  Tablets of Sumer  cu 'Istoria incepe la Sumer' - n-am fost de acord cu titlul. Mai intai ca nu este intitularea autorului si apoi, ne-am intrebat, daca ne-am afunda din ce in ce mai tare in trecut, de unde incepe istoria, acest 'tainic atelier al lui Dumnezeu,' cum o numeste cu multa veneratie marele Goethe?
Istoria va trebui sa re-inceapa ori de cate ori se produce o schimbare in conceptiile despre antichitatea arhaica. Conceptiile juste devin la randul lor legi istorice care dau directii precise pe care va trebui sa le calcam pentru aflarea unui trecut uman si mai indepartat. Timpul si anii, acestia vor trebui socotiti in milenii ca unitati de jalonat protoistoria, se vor restructura in mintea noastra spre a putea cuprinde perioade atat de indepartate si insaila evenimente demult apuse si uitate.
Istoria a inceput o data cu trezirea timpului din 'sanul infinit al Duratei,' o data cu scurgerea evenimentelor si a intamplarilor dintre fiintele care gandesc actiunea, chiar daca ne lipsesc arhive. Oare Natura este lipsita de memorie? Nu s-ar putea candva citi insemnarile ei? S-ar gasi cumva metoda ca intuitiile sa ajunga pana-ntr-acolo si atunci cum vor arata istoria si straistoria? Intuitiile, se stie, cauta numai adevarul adevarat. Si-apoi, nu s-a spus oare in stiinta traditionala ca 'Eternitatea peregrinului este ca o clipire in Ochiul Existentei de Sine?' Trebuie deci, o patrundere in infinitul mare al Timpului.
Francis Bacon spunea ca istoria este ca o scandura ce pluteste dupa un naufragiu, neramanand decat foarte putin in comparatie cu ce a putut disparea. Savantii isi dau seama de aceasta. Unul dintre ei, filosof si istoric de mare valoare, Will-Durant, in Istoria Civilizatiei, tom I, marturisea: 'Nous ne pouvons entièrement négliger les légendes, qui courent à travers l'histoire, des civilisations jadis grandes et florissantes qu'un cataclysme ou une guerre a détruites et qui n'ont pas même laissé derrière elles la frange de varech qu'en se retirant le flot laisse sur la grève; tout ce que des fouilles récentes nous ont révélé des civilisations de la Crète, de la Sumérie et du Yucatan est là pour attester que les légendes peuvent contenir une large part de verité'
Memoriile umanitatii pot fi: relicvele sub o forma sau alta; scrierea, desi era in sutele de milenii trecute o ars incognita; dar, mai ales, traditia sub forma mitului, mai mult sau mai putin explicitat. Arta scrisului cunostea hieroglifele ideografice pana la alfabetul lui Cadmus si devanagari. Scrisul comunicativ, apelativ sau interpretativ, s-a gasit inca de acum 135.000 de ani (vide descoperirile de la Peche de Laze, in Franta). Deci, cand isi incepe viata acel 'homo sapiens?' Doar cu 30.000 de ani in urma? Iata datele! Scrisul a fost nascocit de catre atlantizi, nu de fenicieni. Pretutindeni aflam stanci si pesteri acoperite de inscriptii. Va trebui sa prelungim istoria la arhivele unei imense antichitati. Adevarurile de azi sunt erorile de ieri. Vechimea aceasta va aparea in ochii profanului mai curand ca un vis fantastic decat ca o realitate posibila. Ce sa spunem de Herodot, numit de Cicero, sarcastic fara indoiala, patrem historiae, desi mai bine historiae scriptores, cum il apela Pamphila, colectionara de memorii istorice de pe timpul lui Nero; Aristotel insusi ii zicea 'mitolog,' nu povestitor de basme, desigur, ci cuvantator de mituri, lasand pe seama istoricilor ulteriori interpretarea lor. La fel, Diodorus Siculus, sau Sanchuniathon, fenicianul.
Aici, simbiologistul trebuie sa fie circumspect si atent ca nu cumva sa interpreteze forma exterioara in locul intelesului interior, caci timpul il va rasturna si pe el ca si pe ceilalti. La interpretarea miturilor, a emblemelor, simbiologistul de astazi alege cu usurinta suprafata si nu adancul lucrurilor. Si de aici urmeaza induceri si speculatii ingenioase (pe care timpul nu le poate verifica si aproba, care cad, asadar, in cosul inutilitatii), circulo vicioso, concluzii care iau in general locul premizelor in silogisme. Sa ne tinem insa de Confucius: 'Eu doar dau mai departe. Eu nu pot crea lucruri noi. Eu cred in cei vechi si deci ii iubesc.'
Istoria se corecteaza si se amplifica mereu in urma descoperirilor si a intelegerii exacte a tiglelor asiriene, a fragmentelor cuneiforme, a hieroglifelor egiptene, a continutului olelor indiene si a tuturor urmelor lasate. Simbolismul cuvintelor e oare pe deplin cercetat, interpretat si inteles? Acestea-s miturile, fabulele. Modul mesajului lor era mai intotdeauna criptic, asa cum isi trimiteau dacii pe o ciuperca semnele lor. Cine se incumeta sa descifreze astazi cifrul adanc de ieri?
Vorbirea este expresia gandirii. Fictiunile poeziei antice, ale mitologiei, se vor gasi a cuprinde sensuri in absondito ale adevarului istoric. Pe acesta il aflam adesea in alegorii, care sunt tot atat de reale pe cat adevarul insusi. As propune studierea alegoriilor lui Shakespeare, Eschil sau Homer din supraoperele lor. Desigur, valul nu se va ridica cu usurinta daca intentia este amuzamentul sau edificarea nestiutorului. Sa nu uitam ca Homer facea deosebire intre limba zeilor si cea a oamenilor. Filologii ar trebui sa iasa din negura cimeriana a simplelor ipoteze. Adevarul se transmite nu numai prin necesitatea comunicarii ideilor prin cuvinte in activitatea celor trei dimensiuni, ci, mai mult, sub forma alegoriilor. Caci vorba lui Philon (Philo Judaeus): 'Declaratiile verbale sunt fabuloase, gasim adevarul in alegorii.'
Ne vine in minte frumoasa alegorie homerica: Si va cunoaste 'al lotusului dor,' intr-un context de versuri la care trebuie sa te opresti. Al lotusului dor? Ca si cuvintele lui Buddha: 'Intr-un elesteu, printre lotusi, albastri sau albi, care infloresc, sunt unii care raman sub ape; altii urca pana la suprafata; altii in sfarsit ies de sub ape si se ridica atat de sus incat corolele lor nu sunt nici macar udate. Si iata ca, in lume, zaresc fiinte pure si fiinte impure; unele sunt vii cu spiritul si celelalte lente; unele sunt nobile, celelalte josnice; unele ma vor intelege, celelalte nu ma vor intelege; voi avea mila de toate. Voi privi lotusul care se deschide sub ape, ca si lotusul care scoate de sub ape floarea splendida.'
Lotusul este un foarte vechi si favorit simbol al omului, ca si al Cosmosului. Samanta de lotus are in ea miniatura perfecta a viitoarei plante, aratand faptul ca in lumea materiala exista prototipul spiritual al tuturor lucrurilor, inainte ca acestea sa se materializeze. De aceea, se zice ca Viitorul rezida in Prezent. Apoi, faptul ca lotusul creste in apa, avandu-si radacina in ilus (mal) si isi dezvaluie floarea in aer, tipifica viata omului si pe aceea a Cosmosului, adica elementele amandorura sunt aceleasi si amandoua se dezvolta in aceeasi directie. Radacina lotusului in mal reprezinta viata materiala, iar floarea, trairea in regatul sau sufletesc.
'Trecutul nostru este asemenea unui vas spart, ale carui cioburi imprastiate, gasite ici si colo, cand si cand, au fost adunate in graba si nu fara greseli, ' spune Anne Terry White. Daca intregul ne scapa, socotind ca numai acesta face mersul omului spre scop, atunci numai cu cioburi nu facem istorie. De aceea am staruit sa plecam de la intreg la parte. Cioburile nu fotografiaza moravurile, obiceiurile, gandurile, ci mai cu seama invatatura care duce pe om si societatea lui mai departe spre rostul innegurat de tacere. Evolutia e mersul de ieri, mersul de azi si cel de maine. Daca nu vom sti niciodata istoria adevarata, spre ce ne vom indrepta in fumul si ceata opiniilor oricarei fapturi izolate?
Ce e viata insasi decat interpretare de veac, o interpretare traita in veac, o vietuire a tuturor in veac. Trecerea aceasta prin veac face istoria.
Dar, 'tout parti pris à priori doit être banni de la science ', cum cerea memoriul citit la Academia des Inscriptions des Belles Lettres, in 1859. Oare sa facem si noi ca inteleptul Zoroastru: 'Cand te indoiesti, abtine-te?' Sau ca Bacon, care socotea ca daca incepem cu indoieli vom sfarsi in certitudini? Mai bine sa ne insusim injunctiunile lui Buddha, care spunea ca nu trebuie sa credem intr-un lucru numai fiindca e spus, nici in traditii ca vin din antichitate, nici in zvonuri, nici in scrierile inteleptilor, nici in inspiratii spirituale, nici in deductii intamplatoare, nici in necesitati analogice, nici in autoritatea magistrilor, ci sa credem cand toate acestea sunt coroborate de ratiunea si constiinta noastra proprie. 'Croire sans savoir est une faiblesse; croire parce que l'on sait est une force! ' mai spunea cineva. Rationamente, intuitii sau 'As one knows more, one judges less?' Deci: Certus sum, scio quod credidi!
Asadar, cateva milenii de istorie nu pot sta impotriva 'memoriilor' umanitatii.
Si iata ca cercetatorii clujeni scot de pe vatra tarii noastre, ca pe niste carbuni aprinsi de sub o spuza demult stinsa, o si mai veche dovada de istorie arhaica: Tablitele cu scriere foarte veche de la Tartaria! Oare numele nu aminteste el insusi de Tartaria, dar nu de o Tartarie cuprinzand rase de popoare asiatice, ci de Tartarul pomenit de mitologia greaca, abisul adanc dedesubtul Hadesului, o departare in timp pe care istoria n-o mai cunoaste, unde erau inchisi Titanii? 'Tartorul' de azi e Tartarul de ieri in linie directa. Mitologia, acea visterie de stiinta arhaica, de traditie preistorica, de 'gandire in basme' (Eminescu) si nu o 'disease of language,' o maladie a limbajului, tace pentru totdeauna.
Mitologia devine mitosofie cand a reusit sa cunoasca inceputurile (origines) si semnaleaza calea spre ele. Papirusul egiptean, ola indiana, tigla asiriana, sulul ebraic au terminat cu destainuirile.
Daca Diocletian n-ar fi ars, in anul 296 D.Ch., multe opere egiptene, Cezar 700.000 rulouri la Alexandria, Leo Isaurus 300.000 la Constantinopol, in sec. al VIII-lea, mahomedanii pe tot ce au putut pune mana, argumentand cu sabia ca in Al Quran se afla tot ce e de spus, atunci oamenii ar fi stiut azi mai mult. Primii crestini, ultimii cruciati si fanaticii evului mediu au distrus ce mai ramasese din biblioteca din Alexandria si scoala ei. Cardinalul Ximenes singur a dat foc, in Granada, la 80.000 de manuscrise arabe, multe din ele fiind traduceri ale autorilor clasici. In biblioteca vaticana pasaje intregi au fost sterse din cele mai rare si pretioase tratate ale celor vechi, iar 36 de volume scrise de Porfir au fost arse si distruse de sfintii Parinti. De aceea bajbaim azi intr-un trecut uitat, o antropogeneza rasfirata in natiuni amestecate si pierdute. Daca ne intoarcem la Biblioteca Istorica a lui Diodor din Sicilia aflam ca Uranus a avut 45 de copii, dintre care 18 cu Titea, numiti in comun titani. Unul dintre ei, Atlas, a dat numele supusilor sai atlanti. El excela in astrologie si-si reprezenta lumea ca pe o sfera, de unde fabula ca tinea lumea pe umeri. Cele sapte fiice ale sale, atlantidele, au dat nastere la multe natiuni. De aici se trag barbarii si grecii. Capitolul al LX-lea arata originea atlanta a Cretei.

Am patruns astfel in istoria pur arhaica.
Cele cinci milenii anuntate la Tartaria ar putea fi cincizeci sau mai mult. Inscriptiile de pe aceste tablets, ne spune profesorul Falkenstein, in afara de stransa lor asemanare cu cele din Sumeria, ar fi mai vechi decat scrierea minoica din Creta.
Iata ca la Portile de Fier, la Lepenski Vir, cu o vechime de opt milenii, se dezgroapa o colectie unica de plastica neolitica cuprinzand capete de oameni, 50 de sculpturi in marime naturala, precum si resturile a 59 de locuinte, colectie ce impinge istoria si mai departe .
Apoi descoperirile de la Cetateni, cu urme de pasi in stanca, avand asemanari in toata lumea, cu semne enigmatice, cu figuratii ca cele de pe monumentele maya, cu simboluri din India straveche, si cate alte descoperiri recente ce poarta insemne indiene, sau cum se spune despre fibulele de scut beotic de la Trestiana: 'decorate cu nervuri indiene.'
Ce spun aceste gorgane, movile, maguri, sculpturi de pretutindeni, dolmene, cromlehuri, tumuli, menhire, kurgane, nurage, structuri ciclopice, pietre druidice, morminte de uriasi, Stonehenge, Babele, Sfinxul din Bucegi, Pietrele Doamnei, Varful Omul, Turnul de la Purani (sfant, in sanscrita), considerate de traditie ca 'altare ale diavolului?' Poate, oare, singura arheologia sa dezlege durata acestor monumente preistorice pline de taine, a acestor megaliti ce par fara varsta?
Dar, oare, memoria istorica se scrie numai pe pietre? Traditia nu spune nimic? Mitul, care este traditie orala si nu 'scrum istoric,' este greu de descifrat? Nici folclorul? Nici limba? Oare ce istoric s-ar incumeta sa atribuie vreo data ideii spirituale a Mioritei, specifica numai sufletului romanesc? Sau jocului 'Calusarii?' Intuitia popoarelor nu ajuta la dezvelirea acestui 'abis adanc?' Augustin Thierry insusi admitea ca istoria adevarata nu se afla decat in legenda. Legenda nu inseamna 'povestire', ci 'récit donc on fait la lecture, par opposition à récit oral' (legendum, din lego, a citi), spune René Kopp. 'Legendele, scrie acelasi Thierry, sunt traditia vie, aproape totdeauna mai adevarata decat ceea ce numim istorie' (in Revue des Deux-Mondes, 1865). Ce am sti despre Celtida, de pilda, daca n-am avea bogatul fond legendar al Irlandei si Britaniei? Cei vechi nu erau niste barbari ignoranti asa cum ni-i infatiseaza istoricii. Ii gasim vii in folk-lore mai mult decat in istorie.
Arheosofia, care ar fi mai mult decat o arheologie interpretata ad-hoc, acea intelepciune arhaica, este un fel de arcana caelestia, caci au fost lucruri care nu s-au scris niciodata pe pergamente, ci au fost gravate pe stanci si in cripte subterane ca in Asia Centrala, unde se gasesc urme de civilizatie umana superioara. Aceasta civilizatie este preistorica. Si poate exista civilizatie fara o cultura cu opere literare, anale sau cronici care sa dovedeasca o spiritualitate superioara a omului dinaintea noastra. Aceasta civilizatie de milenii (o, cate!) are secrete stranii de comunicat omenirii pentru o viata sociala integranta si o cultura care sa defriseze necunoscutul printr-un drum vertical, profund si net spiritual. Prjevalsky insusi spunea ca de-a lungul fluviului Certcen a auzit legende despre 23 de orase ingropate de nisipurile miscatoare, cu multe ere in urma. Ar trebui sa cunoastem si ultimele descoperiri din fostul spatiu sovietic spre a concluziona in consecinta.

Ce greu le-a fost grecilor sa smulga cateva franturi istorice de la preotii egipteni, franturi care stau ascunse astazi (e vorba de faptele istorice) sub teascul de nepatruns al ipotezelor si scepticismului. Michelet spunea ca in sec. al XX-lea istoria va cadea si se va spulbera in atomi 'devorata pana in temelii de acei ce-i redijeaza analele.' Un istoric trebuie sa fie si un arheosof (daca se poate da o astfel de denumire) si sa dea cea mai mare atentie scrierilor celor vechi, mai ales unui trecut preschimbat in mit, legenda si epopee. Cine spunea ca istoria noastra este in Iliada? Acolo gasim un popor numit hipemolgi, mulgatori de iepe, mot-à-mot, iepemulgi, sau galactofagi (lactofagi), mancatori de lapte, sau la sciti acei aroteri, aratori, s.a.m.d.
Poporul nostru are previziunea vechimii sale. Suntem mostenitorii unei vechimi ce nu se poate masura cu clepsidrele lui Kronos.
Arheologul N. Vlasa se intreba, in urma descoperirii sale, daca purtatorii culturii neolitice Turdas au cunoscut rudimentele notatiei ideografice ca sa poata sti locul de unde au venit purtatorii acestei culturi.

Si m-am intors la niste note mai vechi, nu impins de febra istorica sau de megalomanie etnica, ci manat de un imbold staruitor de a scormoni, de a intreba spre a cunoaste radacinile milenarilor nostri strabuni, din care amintesc cateva in jurul acestei probleme pentru profan, umanist si literat, cum ar spune Kramer, caci noi am luat lumea de la inceput, nu de acum doua milenii sau trei. Noi am considerat istoria ca fiind viata insasi a omului in indelunga sa incercare de identificare cu socialul, identificare pusa sub semnul timpului si al experientei. Noi am gasit in istorie reazemul milenar si hrana de cea mai spirituala esenta. Suntem adepti ai istoriei traite si nu a celei scrise de noi sau de aiurea. Letopisetii trebuie completati de traditie si mit. Caci am meditat cu atotstiinta asupra celor scrise de catre istoricul italian Francesco Guicciardini (1483-1540) : 'Trecutul ne invata sa deslusim viitorul.' Astfel ca, pentru noi, trecutul si viitorul au alcatuit dintotdeauna si pentru totdeauna un prezent istoric continuu. Sau mai laconic: Viitorul, ca si Trecutul, este totdeauna viu in Prezent. Aceasta este legea Firii si Dictum-ul Stelelor.

'Noi nu putem neglija in intregime legendele, care strabat istoria, civilizatii altadata mari si infloritoare, pe care un cataclism sau un razboi le-au distrus si care n-au lasat in urma lor nici macar o alga, precum valul ce se retrage de pe plaja; tot ceea ce sapaturi recente ne-au revelat despre civilizatiile Cretei, Sumerului si Yucatanului se afla acolo pentru a atesta ca legendele pot sa contina o mare parte de adevar'
Anne Terry White - Lumi disparute, Ed. Tineretului, Col. Lyceum, 1968, pag. 9
'Orice parte luata a priori(idee preconceputa) trebuie inlaturata de catre stiinta'
'A crede fara a sti e o slabiciune, a crede pentru ca sti este o forta'
Descoperiri anuntate in ziarele italienesti (probabil ca si din alte parti, dar din nefericire doar acestea ne-au cazut in mana) din 13 martie 1968, citand surse din Belgrad

IV Cuvinte si datini

Din mii si sute de cuvinte romanesti pure, am ales cateva pentru orientarea cercetatorului, desi se mai afla si altele imprastiate peste tot in lucrarea de fata, cuvinte proprii ale unui suflet propriu, sufletul poporului din care, in care si pentru care traim.
Atata lupta se duce pentru aflarea adevarata a sensului si a manuirii cuvintelor, dar mai presus a colindului lor odata cu transhumanta omului. De unde vin, cum de trec de la unii la altii si cum de raman undeva definitiv? Timpul le-a acoperit drumul, le-a facut confuza originea. Va trebui, totusi, o judecata severa spre a ne strecura printre presupunerile atat de iluzorii si poate vom ajunge cu bine la o certitudine asemenea lacului de munte.
Se vorbeste, poate prea mult, despre latinitate si romanitate. Nu stim daca aceste dezbateri asupra unei colaborari de aproape doua veacuri, mai mult sau mai putin stransa, dintre invinsi si invingatori sunt atat de necesare spre a ne limpezi sarcina si datoria ce duc in profundul romanesc. Cei ce nu vor sa intre in patrimoniul de obarsie, care este prea greu de sesizat, vor trebui sa renunte la batalie. Mai ales astazi cand se cere o colaborare cu toata lumea. Rolul nostru a inceput sa se contureze la orizont, iar adancirea in timp ne-a pregatit temeinic.
Sa ne reluam rationamentele lingvistice.
Ce se poate conchide din marturia cronicarului roman care, auzind in senat niste mesageri daci trimisi de aici si care au vorbit in limba lor, spune ca 'spre surprinderea noastra i-am inteles?' Dar din marturisirea lui Ovidiu: 'Dacii (getii) vorbesc o limba barbara, insa curios este ca este de neam latin '
Deci, daca si latina au o sursa comuna. De unde se trage romana in acest caz? Aici, bineinteles, nu este vorba de imbogatirea unei limbi.
Iata: anticul persan, provenit tot din sanscrita, diaus (ziua), romanescul diua (ziua) care a dat latinescul dies, si deus Suria este fiul lui Diaus. Sanscritul kri, a crea, creier, latinescul creare,cerebrum. Evident, tot noi suntem mai aproape de original. A citi nu vine de la slavul citati, ci de la sanscritul cit, intelectie, constiinta, cu derivatul citta, gandirea constienta individuala si formala (vide René Guénon: L'Homme et son devenir selon la Vedanta). Citirea spirituala o avem inca de la Zalmoxis. Pupilii lui stiau sa citeasca cu mult inaintea multor noroade prezente. De unde a plecat cultura si arta spre Kiev? Doar la Tismana, pe pamantul patriei noastre, a fost scrisa in anul 1405 prima carte slavona a lui Nicodim. In atelierele noastre mestesugaresti s-au lucrat frumoasele epitafe pentru catedrala din Smolensk (1561) si cea din Rostov (1598). Dar aportul cultural al Cantemirestilor? Din tara noastra au plecat lucratori si utilaje pentru a infiinta tiparnite pe meleaguri indepartate, inca de la sfarsitul veacului al XV-lea. Brancoveanu a trimis pe Mihai Stefan in Gruzia. Un contemporan de acolo spune ca putea intreprinde totul pentru 'a umple cu carti Gruzia.' Elevii lui au plecat in Orientul Apropiat si Mijlociu, infiintand tipografii la Damasc, Bagdad si Teheran. Tiparirea primelor doua carti arabe a avut loc la Snagov si Bucuresti in anii 1701 si 1702.
Sa mai enumeram cateva cuvinte inainte de a parasi pilduirile etimologice din sanscrita.
A adapa, padapa, lat. ad-aquare; adica, adika, etimologie necunoscuta in DEX; acu, acum, acuma,açuma, ma superlativ, romanul cand spune a-cu-mà, cu accentul pe ultima, e un superlativ, lat. eccum modo; asa, açça, lat. eccum sic; carpator, karpatah, lat. cooperatorium; cas, ksu, lat. casseus; sase,sas, lat. sex; sapte; sapta, lat. septem; stapan, stapana (action de mettre debout, en places d'érriger, d'organiser); a aseza, asidami, lat. assediare; aripa, antaripa, lat. alapa; a avea, av avami, lat. habere; azi, adya, lat. hac die; asta, asta, (rad. sta), lat. ecce istu, ecce ista; buza, guda, (rond, sphérique, bouchée), alb. buze (gura), sp. bezo, beso (sarutare), bulg. buze (obraz); pol. buzia (gura, sarutat), portughez beico (buze), fr. bouche, baiser, macedorom. budze, port. beijo (sarut.) In acest caz se pune problema: De la care am luat? Si la care am dat? Oricum, de la cel mai vechi si in linie directa: de la stramosul trac, raspundem fara sovaire, iar el de la strabunia indica. Sa continuam cu inca o pagina, doua.
Canepa, kanapa (kana si apa), latineste vine din grecul kannabis, cannabis, lat. vulg. canapa, lit. kanape, knape, boem. konope, pol. konop, vechii germani hanf, hanif, angl. sax. henep, engl. hemp, oland. hennep, isl. hampr. Cassell's Dictionary spune: An Indian herbaceus plant, cannabis sativa. Irl. canaib, canib, bukhara kenab, armen. ganep, pers. kanab, kanu, kanow, kanaf (sfoara de canepa) alb. kanep. Este cazul sa amintim ce spune Herodot: 'In tara scitilor creste canepa, o planta care seamana mult cu inul, insa este mai tare si mai inalta, caci canepa in privinta acestor calitati are avantaj asupra inului, ea creste si semanata si de la sine. Cu ea, Tracii isi fac imbracaminte care are o mare asemanare cu cea de in, astfel ca persoana care nu s-ar uita indeaproape nu ar sti daca este de in sau de canepa, iar cel care nu a vazut canepa in viata lui ar crede ca tesatura este de in.' Sa mergem mai departe.
Caramida, krmidza, neogr. keramidi; cucuvea, cuckuve, (crier), alb. kukuvajka, bulg. kucumeaika, in Gorj i se zice cucumeŕ; curcubeu, sura-kar-muka, (aducator de soare, de senin), rus. korkobec, alb. üljbèr-üljbèr (o superstitie albaneza ca ar fi un sarpe care vine sa bea apa de pe pamant), Cihac deduce ca s-ar trage din lat. coluber (sarpe neveninos), iar Densuseanu zice ca s-ar trge din lat. curbus-curbus (se vede ca e cautat cu lupa), venetianul carbame, prov. corbar, poate ca e o varianta a sanscr. karmuka (arc), cuvantul iris, iridis, este grec, iar arcus caelestis e prin perifraza; a chema,kyami, lat. Clamare; cirac, kiraka, (écrivain, copiste), turc. çirac; cerga (facuta din canepa), bg. srb. croat cerga, magh. cserge, e un exemplu ca au luat cuvantul o data cu patura (cerga), in timp ce noi am cultivat cei dintai canepa; casa, ksha kasha kshaya kshi, (possidere et habitare), in Oltenia casa, casi; colac, kolaka, sl. kolaci; dumbrava, dumraba; degeaba, dudaba, turc. caba; gramada, grama, da e un sufix ce caracterizeaza notiunea de multime, granata (réunion de villages), slav. gramada, blg. gramada, srb. gramada, ceh hromada, pol. gromada, rus. hromada, gromada, ung. gramada, litt. grumadas, gothic grumada. DEX ii da provenienta din slava. Gata, gata, alb. gat; otara (oleaca), acira, et. nec.; ocara, apakara, (offense, inimitié), et. nec.: panza, padda, (bande d'ettofe), et. nec.; patuiag, padaeka (cu un picior, pada-eka); poteca, pathaka (diminutiv), pathas (chemin), path-ika(voyageur), germ. Phad, engl. path, blg. pateka. Nu putem spune ca stiam si colindam padurile fara sa avem un nume pentru poteca pana a nu veni bulgarii sa ne calauzeasca pe ea. Pandar, pindara(gardian de buffles), sl. pondari; paradit, paladina (trčs affligé), tigan. pharado, a paradi; pita, pita(pain), zend. pitu (nourriture), armen. pan, lat. panis, cimerian pain (farine), greaca noua pyta, pitta (gateau, tourte), gr. veche pateomai, pittakion, macedorom. pito, alb. pite, blg. srb. ung. pita. Iarasi din ce punct cardinal am luat? Noi care am cultivat graul si mancam pita inaintea tuturor. Soarta,swarta (w=u), lat. sors, sortis. a prasi, a se prasi, prasuye, (engendrer): Cudro brahmanyam prasuyate, un sudra prasit (nascut) de o brahmana, sau Sa prasuyate putram, ea prasi (nascu) un prunc, prasuta, p. tr. prasit; iata, yatha, blg. eto.
Cuvintele dace nu mai apar in DEX, nici cele date oficial in manuale. Etimologiile necunoscute din dictionar le-am fi completat si pe acelea (ca sa facem o gluma!) de mai erau si alte neamuri in jurul nostru. Ca le-au luat numai de la noi nici nu se mai pune problema. Se poate concepe ca am venit pe lume fara nici un cuvant, fara o limba in care sa ne intelegem intre noi si ca ne-am saturat de ea si am aruncat-o in vant? Si ca in zece ani, cel putin asa se afirma recent, am facut schimbarea de limba? Suntem siguri ca nici noi nu ne-am ingaduit asa ceva si nici Natura n-ar fi putut-o realiza conform legilor ei incete. Copilul spune singur mama, ma-ma (reduplication of instinctive sound made by infants, Cassell's Dict.), a mea, a mea. Taranii nostri, in ciuda tuturor schimbarilor, isi pastreaza limba lor primitiva.
In considerarea unei limbi nu va fi vorba de zecile de cuvinte care se inregistreaza zilnic in tehnica, in relatiile internationale sau, mai abitir la unii critici literari, acesti doctori in filologie, in literatura care se folosesc de glosar propriu in educatia literelor romanesti.
Sa mai amintim doua cuvinte vizibil sanscrite: rege, raja (j=gi), lat. rex; sau vaduva, vidhava, lat. viduus, fr. veuve, oland. weduwe, germ. wittwe, germ. veche wituwa, angl. sax. widwe, engl. widow, gr. eitheos, celibatara. Iarasi, de la care am luat? Desigur, lucrurile se judeca si cu binisorul.
In dictionar, cuvintele neaose romanesti, nesunand savant sau elegant sau nefiind la zi nu sunt cuprinse. Iata, paleata (prajina), pe care o avem din sanscrita, palaka (branche), nu poate sta alaturi de celelalte intr-un slovar tiparit. Restul de cuvinte dace sunt date acum din albaneza. Zestre are originea lat. dextrae (fagaduinta solemna). I.I. Rusu il da ca exclusiv arhaic. Poate sunt mai vechi decat albaneza sau chiar latina, la cercetarea si adancirea intr-un trecut care ne scapa. Iata si azi graiurile raman neschimbate, cu toata framantarea de la un colt al tarii la altul, a romanului si a cuvantului sau. Despre Vrancea Hasdeu sustine ca este o denumire dacica , iar Densuseanu merge mai departe, din legenda in legenda, spunand ca dacii au mostenit termenul de la stramosii hiperboreeni .
Cuvintele trace sunt aidoma in India antica, aidoma la daci si la fel la noi astazi. Conchidem, totusi, analizand istoria ca cei mai apropiati de latina si de latini suntem tot noi, ca provenind din aceeasi mare familie stramoseasca. In acelasi timp, putem sustine ca nu le-am luat de la vecini. De la care? Noi, care locuiam pe largi tinuturi, eram stapanii limbii materne ca oricare alt popor. Azi, chiar daca stim mai multe limbi, gandim si ne exprimam in cea originala, natala. Aici e vorba de popor, nu de un ins plecat sau fugit care se pierde chiar pe sine in valmasagul strain siesi.
Iata un cuvant care e vizibil tras de par: Povata pavaça in sanscrita, se da ca provenind din polonezulpowodca, conducator.
Vom lasa acum dumiririle si explicatiile noastre la o parte, dar nu inainte de a arata de unde a purces numele nostru. Dulichiu, Dulchiu, Dulcu, ca fiind originar din Dulichium (Tulku, Dulcu, in sanscrita desemna pe 'cel care merge pe urmele invatatorilor sai' (Imitatio Christi?), insula in marea Ionica ce facea parte din tinuturile lui Ulise. Orice cuvant mai are insa si o semnificatie de taina pe care o lasam pentru alta data.
Grecii tineau in cea mai mare stima poporul carpato-dunarean. Socrate spunea ca stie de la un trac ca te vindeci de durerea de cap si fara leacuri, numai prin puterea vointei.. 'Zalmoxis, regele nostru, care e zeu, arata ca dupa cum nu trebuie sa incercam a vindeca ochii fara sa vindecam capul, sau capul fara sa tinem seama de trup, la fel nici trupul nu poate fi insanatosit fara suflet' (Dialogul platonician - Hermides). Pentru cel mai bun exemplu de prietenie, grecii preferau un exemplu trac. Iar eroul grec devenit zeu, Hercule, acest Soteros Thracon (mantuitor al tracilor), aici isi cauta merele de aur. Statuia de la Herculane ni-l aminteste in continuare. Zeul care l-a orientat spre Prometeu (cineva il identifica cu un rege omonim), Nereu, a lasat amprente in toponomia romaneasca; vide Nereu, un sat pe latura de apus a tarii. Magnifice dovezi aflam in antropo- si topo-nimia populara. Mentionam Mons Caucasus in Oltenia (inscriptia din timpul lui Traian). Stanca pe care statea Prometeu inlantuit era situata de cei vechi tot prin aceste parti. Cultul lui Ares a fost introdus de catre greci din Tracia. Dar Colchida cu lana de aur?
Legende, desigur, dar cu un substrat care ne intereseaza. Numele insulei Carpatos, dintre Creta si Rodos, aminteste si azi de o denumire traca in sud. Numele se mai gaseste de altfel si in Asia Mica si in centrul Europei. De unde incepe miticul tinut hiperborean, locul favorit al lui Apolo, zeul luminii, unde oamenii erau renumiti pentru fericirea lor? Antichitatea istorica n-a mai apucat misterele samo-trace, dar aminteste de preotimea orfica (Orfeu) a Traciei. S-a vorbit mult in antichitate de identitatea dintre aceasta si druizii celti. Ba i se pune lui Zalmoxis in sarcina introducerea druidismului la celti. Si cati dii magni nu si-au lasat urmele in datinile noastre!
Acestea sunt spuse ca o intaietate a lucrurilor.
In mormintele vechi egiptene s-a gasit aur (aor, in limba ebraica) din maruntaiele pamantului nostru. Arabia de Sus era Bas-Arabia pentru ei. Nu e de mirare ca orbis ignorantia anticilor o denumea Arabia Pontica. (Pontos Euxeinos - marea ospitaliera, sau Pontos Axeinos - marea inospitaliera, probabil dupa persanul axsaena, vanat, intunecat), una cu Arabia lui Eschil, Euripide, Plaut si Amian Marcelin, ai carei bastinasi luau parte, cu sens larg spiritual, la suferintele lui Prometeu. Arhaicul Arubium (Macin) ar fi un rest mnemonic. La inceputul mileniului prezent, numele Tarii Romanesti de Bas-Arabia se mai pastra inca. Sa nu intrevedem, oare, nici o legatura intre denumirea aceasta si bessii (populatie inrudita cu getii, care venisera dincolo de Balcani in Scitia Minor) arabieni, sa le zicem? Mai pare ciudat ca Ptolemeu numea Jiul, Arabon?
Legaturile cu Egiptul antic se vad si in calatoriile de studii, ale lui Zalmoxis si Deceneu de pilda, cu rezultatul pe care il cunoastem in spiritualitatea traco-daca. 'Boerebista spre a tine poporulu seu in suppunere, avù la indemàna pre Deceneu, barbatu fermecatoriu, care caletorindu in Egyptu invetiase ore-cari semne naturale prin cari pretindea ellu a cunnosce celle divine,' zice Strabone (dupa talmacirea aceluiasi istoric uitat ). S-ar putea oare cerceta aceste drumuri stravechi inspre Egipt, a carui influenta spirituala s-a intins pana in evul mediu romanesc?
Poate ca ar trebui cercetate in Biblia lui Ulfila, episcopul got, cuvintele de origine latina pe care le-a luat numai din Dacia, in sec. III-IV. Ce limba se vorbea in acea vreme aici? Sub ce forma sunt luate? Sunt strict latine?
Daca in toate acestea s-ar studia si un proces invers? De la latini am luat o anumita morfologie a limbii, stilizarea si culturalizarea ei.
Fireste, din cele de mai sus nu se conclude ca nu am luat, ci si ca am dat cu acea stramoseasca danie(sanscritul dana), cheia caritatii si a iubirii nemuritoare, care se reflecta adanc in felul nostru de a ne primii oaspetii si care nu ne va parasi pana la extinctia finala.
Si aceasta nu neaga romanitatea noastra. Ramane sa definim termenul din nou, de asta data just, comprehensiv si autoritar.
Cu romanii, cu toata doborarea noastra fizica, cat si cu alte neamuri mai putin spectaculare, am avut prilejuri sa ne inaltam spiritualiceste. Am avut doar adaosuri de civilizatie. Cultura in schimb era proprie. Ne-a ajutat sa parcurgem evolutia, viata cu pasi mari. Astfel am transformat izbanda lor fizica intr-una spirituala proprie. In cele din urma si pana in zilele noastre a invins romanul spiritual.
Atat romanii, cat si grecii, aduc ceva din arta si cultura mediteraneana care a putut fi asimilata mult mai tarziu misterelor dace, despre care nu stim in ce vazduh interior initiau pe daci, in fata caror idei ingenuncheau ei si caror legi spirituale se conformau. Romanii cunosteau initieri minore, grecii preferau mult pe cele in care arta devenea divina, dar egiptenii erau aceia care uneau constient microcosmosul de macrocosmos, omul exterior de cel interior, spiritual, divin. De aceea cei mai buni dintre noi se duceau sa se cultive in templele Egiptului.
Ne vom mai referi, in cateva linii, la cele spuse de catre artisti plastici indieni care ne-au vizitat tara acum cativa ani si care marturiseau cu entuziasm: 'Ne-au impresionat placut afectiunea si caldura cu care poporul roman isi primeste oaspetii. In aceasta privinta am gasit anumite afinitati intre noi si poporul roman. Exista o uimitoare asemanare de temperament. Romanii, ca si indienii, iubesc cu pasiune frumosul, artele, muzica. Am fost la un concert de muzica populara si am avut impresia ca ne aflam in India, atat era de asemanatoare reactia auditorilor. Vizitand Institutul de folclor am sesizat anumite similitudini intre muzica populara romaneasca si cea indiana. Sentimentul care determina creatia folclorica este in mod cert comun poporului indian.' Cea mai buna cantareata indiana, dupa ziarele lumii, este o romanca de pe plaiurile Vrancei . In felurite cantece populare se aude refrenul; Ia dainù, ia dainà (sanscrit, gand, viziune). Aici e o spiritualitate mult mai veche.
E ceea ce sustinem noi de multa vreme.
Dar daca am compara vechile datine? Cine a citit 'Legile lui Manu' le gaseste aidoma.
Sa nu uitam nici de exclamatia lui Rabindranath Tagore atunci cand ne-a vizitat tara; 'Acelasi cer mistic ca al Indiei mele!' Era vorba probabil de un cer ideal spre care ne indreptam in ceasurile sfinte.
Cand India m-a chemat acolo, imediat dupa eliberarea ei, sa cercetez, sa compar folclor, limba, invatatura, punandu-mi totul la dispozitie, unreservedly, Nemesis s-a opus necrutatoare. Fata obstant. Voiam sa stiu ce-s dorul, uratul si aleanul etosului romanesc care ravnea dupa rasa-muma, Mother India.
Lasam paranteza deschisa si recunoastem ca, intr-adevar, suntem primii indo-europeni care si-au alesvatra de azi (sanscritul varta in vechiul Arya-varta sau Hindustan) pe care n-am mai parasit-o niciodata de atunci.

Afirmatii de o importanta deosebita dar, pe care din nefericire nu am reusit sa le localizam cu toata imensa bibliografie consultata B.P. Hasdeu - Istoria critica a romanilor, vol.I, 1874, pag. 55-56
Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, 1913, pag. 933-938, 989, pag. 612-648 B.P. Hasdeu, op. cit., pag. 278-287, pare a localiza Colchida 'cea cu lan'a de auru a Medeei' 'la Dunare printre bogatele nassipuri metalice ale Olteniei'. De asemenea, Hasdeu afirma ca Martial, in Epigr. IX, 46, scriindu-i unui amic ii spune acestuia ca in tara Getilor o sa gaseasca stanca lui Prometeu.
Tocilescu, op. cit., pag. 931, citandu-l pe Strabo
Este vorba despre artistii plastici indieni B.C. Sanyal si H.A. Gade care au vizitat Romania in 1956 (interviu cu acestia in Scanteia 20.03.1957)
Narghita - cantareata din Pufesti, Vrancea, celebra in India prin anii '70

V Ideea prelatinitatii

Ce nume vom fi avut in acest nedefinit interval nu stim; poate sciti (sau scoloti, cum isi ziceau ei, vezi Herodot, IV, 6), care cunosteau facerea sapunului inainte de romani, ca si untul care, la romani, pe vremea lui Pliniu cel Batran, se folosea doar medicinal; Scitia era considerata ca lacas al Justitiei; protocelti, traci, daci, valahi, poate romani, dar care nu schimba cu nimic ancestralitatea noastra. In cazul ca de la inceput era cunoscut cuvantul de ruman, atunci acesta nu mai poate fi conjugat cu cel de roman.
Ce am putea spune de danezii care se mandreau in cronicile lor ca se trag din daci? Ba, in evul mediu, se numeau chiar daci, care erau cunoscuti cu numele de dacianini de catre rusi? Andersen povestitorul, trecand in anul 1841 prin tara noastra, noteaza ca totul pe aici are un caracter danez. Ce-l facea pe Bolliac sa asemene 'Pescer'a cu olele pre muntele Lespedei cu dolmenulu danesu si cerculu de pietre sepulchrale?' Nu ne-am mira la o legatura stransa reluata astazi . E vorba de vreo traditie, intuitie a unui trecut de o valoare care a depasit timpurile? Dar, nesuferind de o amnezie a spiritului stramosesc, noi ne situam pe pozitia vechimii arhaice.
In treacat fie spus, dacii nu dispar din istorie, cum ne spune opul unui specialist. Natiunile se pot extermina numai pe harta.
Procesul de romanizare, prin adaptarea obiceiurilor romanilor, veniti cam din toate partile lumii antice, ex toto orbe Romano, cum spune Eutropiu, si a limbii lor, nu e de conceput, nu poate fi imaginat. Cum e cu putinta ca in 165 de ani sa se petreaca un proces de disparitie, oricat ar fi el de 'complex si indelungat' (doua cuvinte care nu explica si nu elucideaza decat in manuale)? Nici macar de transformare. Timpul e oricum prea mic, chiar pentru academicienii istoriografi. Exact timpul Vacarestilor care ne indemnau sa scoatem la iveala limba romaneasca si sa cinstim patria. Aici poporul si-a spus cuvantul si a cautat limbajul pe care il vorbea din timpuri imemoriale.
La un colocviu din 1978 patronat de istorici de seama s-a spus textual: 'Numai dupa 10 ani era aici o romanitate puternica ' si in alte parti acest proces s-a petrecut spontan. Stim si azi cum se fac toate acestea, in vorbire si in documente oficiale. 'Punand piciorul pe pamantul romanesc am si devenit roman,' zicea printul german. Dintr-o data si pentru totdeauna. E vorba insa de procentul psihic care nu se produce cu usurinta gandului si a discutiei. Mai departe, la colocviu, s-a spus ca 'gasim elemente de civilizatie dacica atestate in continuare in sec. III, IV si V.' Asa ca dacii au ramas tot daci si, dupa calculele facute, cel putin 70-75 la suta din populatia Daciei Traiane era formata initial numai din autohtoni.' Asa da! Ca pe urma Traian ar fi adus mase imense (cat de imense, mai mult decat masa autohtona?), ca statul s-a amestecat in procesul de romanizare, este firesc. Dar a reusit? Cum? Inzece ani? Adica dacii au vorbit, la moment, cu mic cu mare latineste? Ca sa fie o 'romanitate puternica', una dintre aceste doua civilizatii a trebuit sa moara si numai dupa 10 ani!
Cat despre limba, lepadare si insusire, iata: 'A vorbi de 'mii' si chiar numai de sute de cuvinte dace in limba noastra mi se pare exagerat. De asemenea, despre dacismul limbii romane, care este fundamentallatina . Cuvintele 'necunoscute' pot primi multe alte explicatii.' Fireste, in veacul al XX-lea se pot spune multe de tot. O, limba strabuna, cu ce ai patimit de te-a sters Natura din memoria ei? Vorbind astfel inseamna sa privim Terra si evenimentele ei de pe Selena.
Daca ar fi asa, atunci n-am putea explica celalalt proces de o mie de ani de dominatie organizata, stricta, aproape salbatica, cu trageri pe roti, impilari, schingiuiri, fier inrosit, spanzuratori, etc. Dimpotriva, cu ce legaturi intarite au alergat spre unire (v. momentele Mihai Viteazul si 1918).
Schimbarea e doar de nume. Dacii n-au pierit, ci au luat un alt nume, tot al nostru, dupa o perioada de obscuratie, supusi ciclurilor de evolutie in Natura: noapte-zi, sistola-diastola, inspiratie-expiratie, contractie-dilatatie, etc. Aceste cicluri, cercuri, kukloi (in greaca) au o influenta decisiva asupra evolutiei umane: cicluri ale materiei, cicluri ale evolutiei spirituale si cicluri ale raselor, natiunilor, indivizilor. Hindusii cunosteau aceasta lege a ciclurilor sub forma de inspir-expir a lui Brahma.
Niciodata clasele dominante n-au putut preface poporul. Istoria ne arata ca popoarele inving peste tot si in cele din urma. Se cunoaste adevarul rostit de Alecuin in scrisoarea sa catre Carol cel Mare: Vox populi vox Dei! Iar limbile greaca, slava, ungara ce au facut dupa incetarea dominatiei? La fel, latina.Torna, torna, fratre! era limba daca si romana. Era un strigat de profundis, de intoarcere la sufletul-matca.
Survoland cercetator istoria, vedem ca este posibil ca limba de stat a unei tari sa fie o alta decat cea a poporului. De pilda, in zilele noastre chiar, limba oficiala din Nigeria este engleza. Am auzit pe reprezentantul Bangladesh-ului vorbind o alta limba decat a sa in relatiile internationale. Si in cate alte tari. Limba oficiala nu inseamna poporul, care are limba sa natala si pe care o va vorbi pana la disparitia sa din istorie, chiar daca pe drum si-o amelioreaza, si-o imbogateste, si-o modernizeaza sau si-o adapteaza la evolutie. Cat au luptat romanii ca sa-si scoata la suprafata limba lor de obarsie! Limba noastra nu incepe de la si cu latina si nici nu sfarseste o data cu ea.
Macedonenii, istrienii si toti romanii din Peninsula Balcanica nu sunt deci retrasi din Dacia in anul 271, ci acolo erau de pe vremuri. Cei ce fug sau pleaca se prapadesc sau se reintorc. Si azi ne intoarcem sa murim acasa. Sa-i intrebam pe olteni. Toata viata un oltean spune 'acasa' acolo unde s-a nascut. Infirmam teoria ca sunt daci plecati din fata popoarelor migratoare. Ca aveam doua oisti la car, desigur, dar ca am trecut Dunarea cu el Am fugit, desigur, dar am fugit in munti la adapost, nu in larg, cu o apa de netrecut in fata, oricat ar fi fost fuga de grabnica si de organizata. Cine nu cunoaste ca la vreme de cumpana ne retrageam in codru ('codru' frate cu romanul') si nu pe si spre ape? Toti cei ce parasesc locul de bastina definitiv se desfiinteaza: emigrantii. De aceea ne mai punem intrebarea: Ce si cat popor roman se afla in dreapta Dunarii pentru ca Ioannice, cum ii spuneau cruciatii, sa poata organiza un regat vlaho-slav trainic. Problema noastra in sud se dezleaga prin aceeasi antichitate arhaica. Trucidide (fiul lui Olaru) mentioneaza ca dii din muntii Rodopi sunt daci.
In tinerete, impreuna cu un grup de colegi, voiam sa facem o calatorie de studii la Belgrad (inconjurat de sate de romani) si pana la Salonic vorbind numai romaneste si trecand numai prin sate de romani. Sunt ei acolo de pe vremea lui Aurelian? In aceeasi tinerete am mai prins spiritul dac. In tara Lovistei, de pilda, taranii lasa cu limba de moarte urmasilor ca noi suntem daci. A fi dac e un cult.
Una e 'viata romana in Dacia' (165 de ani) si alta e Dacia insasi, cu sufletul ei care ramane acelasi, oricat ar fi de supus vremelniciilor. Nu ne mai mira restabilirea suveranitatii ei prin acea Dacia restitutade catre Constantiu Chlorus (293-306). De aceea trebuie sa adancim mereu 'constiinta timpului'.
Iata, azi mai mult ca oricand, rascolitorii vii ai sufletului nostru antic incep a se intreba: 'Cand isi vor revendica romanii originea lor dacica?' Si sustin mai departe: 'Descoperirea sinelui adanc, a parintilor celor mai vechi, e supremul act de orgoliu al unui neam.' Noi am fi zis supremul act de necesitate. Vide, de pilda, prefata la 'Dacica.' Drept este ca in trecutul apropiat a inceput a se auzi glasul din ce in ce mai tare al radacinii in felurite denumiri si la te miri ce: Dacia, Dacica, Daciada
Pe un incunabul de la Neapole, un lucrator era din Dacia. Vlad Tepes insusi vroia sa restaureze Dacia Mare. Se simtea custodele vechii cunostinte? Cine putea sa pastreze acest nume scump de tara daca nu dacii insisi? Si nu sunt decat cinci sute de ani de atunci, pe cand istoricii ii dadeau ca pieriti de cel putin un mileniu si jumatate! Istoric sau nu, poate cineva afirma sau dovedi ca dacii au pierit fara urma?
Leonic Chalcocondil ne spune ca 'avea imparatul un tunar cu numele de Orban, dac de neam.' E vorba de Mahomed, in anul 1455 care, pentru a sparge zidurile Constantinopolului, avea nevoie de un tunar exceptional. Curand i se prezenta un om cu faima celui mai ingenios si incercat turnator de tunuri din lume (Stefan Zweig, Sternstunden der Menschheit). Sincai mai scrie ca-i pare rau ca 'bombardariul carele au facut armele pe seama turcilor, cand au luat Tarigradul, au fost roman ' Iata un constructor de tunuri mamut, priceput ca neamul lui intreg.
Deci numele de Dacia si de dac erau intacte, cu nici un fel schimbare, dupa 1400 de ani de la razboiul care 'i-a desfiintat,' dupa cum decreteaza unii istorici incarcati de date neverosimile si conceptii singulare, care se feresc de orice disputatio ce le-ar rasturna dogmatica.
Daca am fi fost romani in cea mai mare parte, atunci si in Italia si in Franta si in Spania, ar trebui sa fie macar ceva asemanator cu folclorul nostru, cu cantecul, cu jocul, cu obiceiurile, cu instrumentele populare de muzica. Da' de unde! Toate acestea sunt pur dacice, o mostenire anteromana in linie directa.
Savantul olandez Conrad E. Stibbe a descoperit recent, pe o piatra din ruinele unui templu dedicat lui Marte, cea mai veche inscriptie cunoscuta in latina arhaica: ' EISTETRAI POPLIOSIO VALESIOSIO SOUDALES MAMARTEI,' care ar fi insemnand ' preotii lui Publius Valerius catre Marte .' Nu e o latina inteligibila. Poate ca se apropie de limba comuna de dinainte de separarea familiei latino-traco-dacice.
Istoricii motiveaza 'romanizarea' prin: a) existenta unei perioade de pre- sau ante-romanizare, activizata de legaturile comerciale (Aceste legaturi nu se fac in limba negustorului. Ce 'cultura' romana a aflat Ovidiu aici?).
b) romanizarea directa in 165 de ani de ocupatie;
c) procesul de la sine si de departe in secolele urmatoare. Faptic, nu se poate sustine. Dacii locuiau pe dealuri si nu la drumul mare, in circulatie necontenita.
Limba se aseamana dintr-o si mai mare vechime. Eram inruditi si totusi inimici. Dupa aceea ne-am apropiat mai mult unii de altii, dar ei cu ale lor si noi cu ale noastre. Caile si sufletele nu erau aceleasi. Noi am ramas sa evoluam mai departe spre un prezent ilustru harazit dintotdeauna, iar ei spre o decadenta de neinlaturat si scoatere din istorie.
Romanizarea a fost mai mult o romanizare decat o latinizare. Concluziile multor istorici sunt concluzii comode, dar nu firesti, caci in nici o alta parte a savoir-ului uman nu e mai daunator ca dogmaticul in istorie.

Mircea Eliade in 'De la Zalmoxis la Gengis-Han,' Ed. stiintifica si enciclopedica, 1980, pag. 83-84 afirma ca 'La inceputul Evului Mediu, termenii de Gothia si Getia se aplicau Danemarcei si peninsulei Iuthlanda si pe hartile medievale, Danemarca era numita Dacia sau Gothia, caci in Evul Mediu daci era sinonim cu dani.' Adam de Bremen amesteca goti, geti, danezi si-i numeste pe toti hiperboreeni. Apoi citeaza pe Guillaume de Jumieges (sec.XI), care spunea ca Dacia (adica Danemarca) era locuita de goti, care aveau multi regi inzestrati din abundenta cu stiinta admirabilelor filosofii, mai ales Zeuta si Dichineus, si la fel Zalmoxis, Dezbatere realizata de Traian Ganju in Colocviile Scanteii Tineretului, aparuta in Sc. Tin. din 17 mai 1978 sub titlul 'Istoria poporului roman la confluenta cu istoria universala'
Virgil Candea in dezbaterea cit. la Radu Vulpe in dezbaterea cit. la Inscriptia dateaza de aprox. 2500 de ani si a fost descoperita prin 1978. Ea se afla pe o piatra alba cu dimensiunile de 86 x 16 cm. Piatra a fost gasita pe ruinele unui templu dedicat lui Marte, acolo unde a fost vechiul oras Satiricum, la cca. 65 km de Roma.

VI Spiritualitatea daca

Pentru ca s-a vorbit mult de aportul crestinismului la romanizarea Daciei sa reluam argumentatia noastra in ton pe alocuri filopolemic, filosofand, speram, intr-un mod poate contagios.
De ce nu s-a facut in continuare serviciul religios in limba latina ca in atatea alte tari? Atunci n-am mai fi fost, fireste, sub influenta bizantina.
O paranteza obligatorie. De ce sa fim 'balcanici' si nu 'carpatici' sau 'carpatini,' cu alte semne - idei (gr. idein, a vedea), idealuri (viziuni in stadiul realizabilului) si idoli (viziuni concretizate pentru uzul tuturor). Intuitia ca suntem de tip carpatin, pe care o aveam de pe cand studiam tipurile popoarelor, o gasim afirmata astazi de George Calinescu. Vorbind de Eminescu, el spune: Eminescu, 'roman de tip carpatin.' Eminescu, acest sintetizator al neamului sau, acest sicretist al intelepciunii si al timpului, cuTe nasti spre a muri si mori spre a te naste, s-a zamislit cu acel appetitus mortis al stramosilor sai daci, de care Pomponius Mela zicea: 'Quidam feri sunt et ad mortem paratissimi ' si care credeau in viata viitoare si se inchipuiau nemuritori .
Aceasta-i spiritualitatea pe care am mostenit-o din mosi-stramosi. Trebuia sa vina vremea sa ne-o reaminteasca poetul vecuirii noastre: Eminescu, acest Fiu al Eminentei.
Aceasta, pentru ca multi cred ca avem spirit balcanic.
De ce, la fel, nu facem servicul religios in greceste sau in slavona, ca la atatea noroade crestinate cu multe veacuri mai tarziu? Suntem siguri ca nici o 'influenta' nu va preschimba limba de bastina, care sta sub puterea absoluta a poporului si nu la cheremul tuturor venitilor. Iata, gotii s-au laudat ca sunt geti si atunci si mai incoace si isi atribuiau faptele istorice ale acestora, pe care le aflam in diverse locuri si din variate surse, fie in Iordanes, fie in alta parte.
Dar sa ne urmam problema printr-un détour. Crestinismul nu fixeaza o data cand apare in Dacia, deoarece chiar unul dintre apostoli, Andrei, a venit aici inca din primii ani de apostolat. Invatatura spirituala a dacilor era o asteptare a noii revelatii. De aceea, trecerea a fost lenta, fara peripetii istorice.
Lipsa scrisului este una dintre enigmele dacice. Ce sa fie, oare, cu scrierea la acest popor, cu lipsa analelor? Orice scriitura a lor a fost sau distrusa de catre sectari si razboinici, sau ei insisi nu s-au servit de cuvantul scris, ca neavand valoarea orala a acestuia, asa cum se graiau marile invataturi: gura catre gura. Atat noi, cat si druizii celti, nu ne exteriorizam gandurile prin scris public. Si apoi, mai stim noi astazi daca nu cumva ei posedau carti-mistere pe care le-au retras la vreme de vandalismele ce apareau la orizont? Mai putem sa cunoastem ce distrugeri au facut romanii, barbarii sau cei ce inlocuiau o stiinta veche cu o dispensatiune noua? De ce nu s-a scris in trecut? 'Erau iubitori de tacere,' ne spune Blaga.
Sa continuam cu incercarea noastra de a aduce putina lumina in labirintul intunecat al erelor preistorice. Natura argumentelor, deductiilor si a judecatilor noastre va cauta sa puna, poate, o oarecare linie in abundenta de fapte si idei, desi unii savanti vad in ele numai ceea ce vor sa vada. Vom incerca, totusi, sa nu ne inecam in Lethe ca atatia altii inaintea noastra.
Daca religia s-ar fi redus numai la cele scrise ar fi disparut dupa prima generatie. Contau oralul si practica, traditia si mersul continuu. Religia este intimitatea profunda a insului. Skeat precizeaza ca religens inseamna 'fearing the gods,' temerea de zei, ca opus lui negligens (neg, not si legere, to pick up), a nu culege.
Bazilicele au fost construite mai intai sub pamant, ca in Dobrogea sau la Roma (catacombele), ca o ferire de intrusii necrestini. Religia aici, inainte de crestinism, era de tip 'Mistere,' ne spune Mircea Eliade. Noi am fi spus de tip 'initiere,' in care misterele deveneau initiatice. Initiat e cel ce patrunde in straturile supraconstiente ale fiintei sale, prin discipline supraumane, trainice, severe, conform injunctiunii acelor vremuri: 'Gnothi te afton' (Nosce te ipsum)! Dictonul corect este: Omule, cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste universul si zeii! Initierea ar fi o intrare (in, in, si ire, a merge) in cel de al cincilea regn al Firii, constient si voluntar, care ar avea loc in cea de a doua jumatate a evolutiei planetare. De la fiziologii care nu inteleg fenomenele teratologice si pana la legile cosmice care scapa psihologilor si filosofilor, initiatul parcurge in intregime constient: de la embrionul care evolueaza in sfera sa prenatala, la individul in familia sa, familia in stat, statul in omenire, Pamantul in sistemul nostru solar, acel sistem in universul sau central, universul in Cosmos, si Cosmosul in Cauza Unica - cea nemarginita si fara sfarsit. Dar, græca sunt, non leguntur!
Rolul jucat in perioada mitica a originilor literare ale Greciei: Linos, Orfeu, Tamuris, cel orbit de Jupiter 'pentru ca se laudase a canta mai frumos decat muzele,' cultul si poezia religioasa au precedat pe cele grecesti. Poetii erau initiati. Aveau o stare artistica entuziastica (vezi mai sus lamurirea cuvantului). Solii, inainte de a pleca in misiune, cantau la chitara .
Pe anume placi din muzee se vad diverse scene neinterpretate corect. Masca de berbec insemna trecerea in era Berbecului, precum pestele arata trecerea in cea a Pestilor, iar azi in era Varsatorului, dupa cum ne poate dumiri orice astronom. Steaua radianta din spatele unei persoane arata ca e initiat, adica intrat in spiritul divin, in Sanctum Sanctorum. Istoricii nu accentueaza acest lucru, caci ceea ce dainuie este sufletul nevazut, dar permanent in gandurile, vorbele si faptele noastre. Trupul a sfintit mereu tarana, adica tara pe care o iubesc atat de mult taranii si de atatea milenii.
Escu de azi ar insemna al sau a lui, care e mai demult in numirile de familie. Vezi Rescu , un dac.
Fiecare popor isi are raul lui sfant: Dunarea, Iordanul, Nilul, Gangele. Dacii beau din Dunare si jurau pe aceasta apa sfanta sa nu se intoarca decat invingatori. Dunarea, Jiul erau ape sfinte, mume vii, mataro gitayo, cum se numesc apele in Rig Veda si Avesta.
Cei din trecut, ca si cei de azi, tineau sa batjocoreasca un popor plin de spirit. Ca totdeauna: Cel ce nu stie rade de cel ce stie! Pe monedele lui Aurelian, geniul Daciei tine in varful unei sulite ca drapel un cap de magar . Poate ca insemna locul dusmanului fara minte. Adevaratul steag insa era Dragonul ce reprezenta intelepciunea sacra. Vezi cultul sarpelui la Daci si la romani. La hindusi, Sarpas era un intelept atoatestiutor, invatator si mare initiat. In antichitate, dragonul si sarpele nu erau identificati cu geniile raului. Ca metafora, fie astronomica, cosmica, teogonica sau simplu fiziologica, sarpele a fost dintotdeauna considerat ca simbol divin. Pentru ca 'isi tine coada in gura' este simbolul eternitatii fara sfarsit si al perioadelor ciclice .
Buciumul, buccina, bucca (gura), era instrumentul de semnalizare a primejdiei. Cornul, in celta era numit carnis cornis, suna chemarea, adunarea.
Pe stindarde mai vedem acvila. Dacii erau numiti de catre greci oi astoi dacoi, acvilele dace. Vorbind de Zidina Dacilor din muntii mehedinteni, Bolliac spunea: 'Intr-adevar, ce cuib de acvile pare aceasta cetate a dacilor!'
Dacia se personifica printr-o femeie ce sade pe o stanca tinand un steag cu o acvila. La stanga sa un copil tinand in mana spice de grau, inaintea ei un altul tinand un ciorchine de struguri.
Traian, vorbind cu Jupiter, spune: 'Voi stiti, Jupiter si ceilalti zei, ca primind Imperiul lancezind si slabit in toate partile lui de acea tiranie care il lucrase mult timp inauntru si de desele invazii ale getilor din afara, am fost singurul care am cutezat sa atac aceste popoare care locuiesc dincolo de Dunare. Am subjugat chiar pe acesti geti (adica daci), cea mai razboinica natiune care a existat vreodata, nu numai prin vartosia corpurilor, dar si prin acele maxime ale lui Zalmoxis, care este intre dansii in asa mare veneratie, le-a sapat atat de adanc in inima. Pentru ca necrezand ca mor, dar ca isi schimba numai locuinta '
Dacii stiau ca sufletul, care pe timpul vietii era asemenea unei pasari in colivie, este indestructibil dupa moarte (Plutarc). Religia lui Sabazius (in traca Sabazis), identic cu Bacchus, reprezenta nemurirea. Exista o credinta traca asupra credintelor religioase ale Greciei. Sanscritul Sabadj, venerat, iubit, onorat (Venera, Venus de la sanscr. van, a servi, a cinsti), caruia i se datora inspiratia profetica, transportarea spirituala. Bacchos, frigianul Bagaios, Dumnezeu, de unde slavul Bog, Sabazius era Soarele, Liber Pater, Domnul Universului. Se adora pe varful muntilor inalti .
Despre spiritualitatea daca se vor spune multe. Aceasta spiritualitate, care isi are arcul sau de intindere de la iubirea de hrana si pana la iubirea de intelepciune, daca nu mai departe, se desavarseste in expresia de omenie (nu omenire, omenime, umanism). Aceasta omenie este calitatea prima si ultima a sa, e divinitatea dintre semeni. Nu se poate traduce la nici un alt popor, ca si doina, dor, alean, urat
E o spiritualitate ce se propaga de la simtirea dacului care tragea cu sageti in nori spre a le imprastia intunericul si a elibera lumina si pana la invatatura lui Zalmoxis sau a lui Deceneu, care colindasera pana pe malurile Nilului dupa invatatura preotilor egipteni. Pe vremea aceea dacii se bucurau de o spiritualitate profunda de tip initiatic, 'o cultura de geniu printr-o traditie de geniu' (Gh. Zamfir).
In toate acestea, si a dacului simplu de mai sus si a celor alesi, retrasi, sihastri sau separati (sansc.skidh, a separa) e vorba de energia psihica ce copleseste pe cea fizica. Iosef Flaviu ne spune de sectapolistai (ctistai) asemanatoare esenienilor, ce cuprindea pe vremea aceea patru mii de credinciosi, ducand o viata ascetica, celibatara, traind din munca pamantului. Nu cunosteau proprietatea, toate fiind in comun. Toti erau egali, nimeni nu era sarac sau sclav. Se abtineau de la carne si vin, hrana fiind vegetalele, fructele, mierea si laptele . Trecerea spre crestinism a fost usoara intrand chiar cu multe sarbatori de veacuri, rusalii, etc. care si astazi subzista.
In spiritualitatea aceasta sta si azi demnitatea noastra umana, grandoarea conceptiei ideale. Nu numai ca o prefacere a lucrurilor si a fiintei omului, ci ca un uman in divin. Era acel signata mystis al culturii spirituale. Era viata conceputa ca un De Profundis

Avem cuvantul valah, in germana veche valh, strain, si valr, ucis, de unde Valhala cu valkiriile sale, sala valhilor, a eroilor (locul imortalitatii, unde erau duse sufletele eroilor morti in batalie, comp. cu credinta dacilor); cu anglo-saxonul woelisc wealh, strain, un celt; noi eram straini pentru popoarele germanice care au venit dupa noi, asa cum acestia, la randul lor, erau numiti de catre slavii veniti in urma lornemti, de la nemet, sl. veche nemici, strain, cuvant luat si la noi prin adoptare; cu walah, la hindusi, muncitor, ins, ortac, cel care izbandeste in toate; dar nu vlah, tigan, adus de acest popor nomad de prin partile Boemiei, numindu-se chiar boemieni (bohémien, boemme, bohemian, in fr. it. engl. - because the gipsies were supposed to come from Bohemia, Cassell's Dict.). dar care isi zic intre ei romani (rom, roma), cu accentul pe i, care impreuna cu vlah sunt imprumutate de la popoarele printre care au trait si care vorbesc limba romanès;s.
Va trebui cercetat daca roman nu e un cuvant extrem de vechi printre noi. Are in el si om si man(om). Om in sanscrita e cea mai sacra vocabula ce precede respiratia si gandirea, e fiinta (omul) care intruchipeaza universul, e primul cuvant (Singhal); iar man, cogitare. Intr-adevar, omul se deosebeste de celelalte regnuri ale Firii prin gandire. In sec. al XI-lea, Voievodatul Jiului ajunsese atat de vestit incat 'Niebelungen lied,' scris in secolul urmator, citeaza pe 'Ducele Roman din Tara Vlaha' (der herzoge Ramunc uzer Vlahen Lant) . E prima mare pomenire a cuvantului de roman. In evul mediu se cunostea o biserica a albigensilor (catharii) in sec. XIII, ai caror aderenti au fost distrusi de papalitate. Iar despre ispravile Banului Maracine in Franta (Tine spada mea in dar, brav Marchize de Ronsard!) cine nu stie? Ducea cu el si numele de roman.
Nu stim ce se intelegea in sec. III-IV prin ROMANIA, de pilda: Carporum gens universa in ROMANIA se tradidit? Insemna imperiul roman? Ei insisi nu si-au spus niciodata astfel. Atunci, pe unde se situa aceasta intindere? Nu credem ca au fost colonizari fortate, en masse. Recrutari, da. Pentru noi conteaza aparitia numelui care nu poate fi al intregului imperiu roman.
Iata in plus o data din atatea: La muzeul din Barcelona se afla o harta cu consulatele orasului din secolul al XII-lea. Aci se vede consulatul din tinutul Munteniei pe care este o stema cu un leu deasupra caruia sta scris RUMANIA (vezi Revista Noastra, Focsani, 1978). Europa ne cunoaste inca din evul mediu ca rumani, Rumenia, Rumania, Roumanie,
Oare greaca moderna, romaica, limba romansa si altele, toate amintesc neaparat de Roma? Asa cum cuvantul America nu are nici o legatura cu Americo Vespucci, ci e inrudit cu Mer, muntele sacru din centrul celor sapte continente, dupa scriptele Indiei stravechi. La aborigeni se numea Atlanta, de la atl, in maya-quiché, apa, izvor, de unde denumirea oceanului Atlantic (si nu de la muntii Atlas). In America Centrala Amerih, de unde America, cuvant care, ca si Meru, inseamna munte mare.
Coincidentele fac totdeauna feste chiar celor mai veridici cercetatori si studiosi. Trebuie cautat in adanc, caci suprafata rastalmaceste lucrurile.
Oare neconturata idee a prelatinitatii noastre sa fie o pseudograma? Un criptic ideografic?
Deci valahul e un celt, mai bine zis un protocelt sau valhul (nu e vorba de cel de pe vremea lui Cezar, de celtul din Galia sau chiar de celt-iberianul), plecat pe vechiul drum al celtilor, Dunarea, lasand atatea urme vii pe acest meleag: Ardal Ardeal, tara si 'care se facusera stapani pe teritoriile de vest ale Daciei' (cum spune un istoric recent), din care ungurii au facut Erdély (padure); Transilvania era o denumire data de aici intr-acolo, Tara de dincolo de paduri si munti. Dar cei de acolo cum ii ziceau?Ardal, Ardeal, desigur. Ei, celtii spuneau ca si cei de azi: Mergem sa ne unim cu Tara (Ardal devenit Ardeal in decursul timpului) . Sau Lugoj, 'qui veut dire beau cité (Lugo) en celte, fondé en des temps immémoriax,' pe care il gasim langa Bordeaux, langa Curuña, in Romagna, in Elvetia; valah care credea in nemurirea sufletului, o imortalitate ce constituia, in perpetuare, samburele credintei dace, intarita si luminata dupa cum stim de acel ilustru discipol si nu sclav al lui Pitagora, Zalmoxis, mare profet, mag, sacerdot, medic, matematician, astronom, care se bucura de o adoratie ca aceea a lui Dalai-Lama (D'Anville), dupa ce si-a completat instructia in Egipt pe la anul 566 I.Ch. si dupa toate probabilitatile in India, la indemnul Magistrului sau. El, deci, cunostea intelepciunea preotilor egipteni si a lui Pitagora, vindeca bolile cu ajutorul formulelor magice, prevestea schimbarile atmosferice, propovaduia nemurirea sufletului si traia intr-o pestera a muntelui sacru, Cogaion, pentru a vorbi singur cu Dumnezeu .
Numele lui nu are absolut nici o stransa legatura cu slavul zemlia. El, care isi denumea ucenicii 'calatori prin nori,' dupa termenul vechi indian kechara, sky-walker (dupa cum se spune in Jnaneshvara: Corpul devine ca un nor din care au crescut madulare), nu putea fi pamantean, dupa zamol chton zemlia,humus, chiar daca a stat trei ani sub pamant. In treacat fie spus, mersul acesta pe, prin, sau la cer se vede si in aruncarea in sulite a unui mesager spre zei. Zalmoxis este purtator de piele sau manta (vide etimologiile in acest sens: Lagarde, Pick, etc.). Chiar Porfir, in De Vita Pitagorae, zice ca numele ii vine de la pielea de urs ce s-a pus peste el la nastere. Desigur, nu vrea sa divulge un mister initiatic. Epitetul lui Wotan era 'purtator de mantie' (hakul-berand); Elizei, care purta mantaua profetului Ilie; Buddha, care lasa urmasului sau vesmintele sale, etc. Dar Eminescu, el care a adancit constiinta timpului, ce spune in ale sale versuri-viziuni: 'Pururi tanar, infasurat in manta-mi' sau ' Hercul inveninat de haina-i?' 'Roba, glorioasa roba a tariei mele statea scris pe vesmantul stralucitor al initiatului. Ce va sa insemne haina, manta, mantie, vesmant, roba, in limbajul magic, religios, ocult sau ezoteric, nu ne preocupa aici.
Inrudirea directa intre spiritul dac si cel indian o trimitem spre cercetare specialistilor.

Tocilescu, op. cit., pag. 639 il citeaza pe Metianus Capella - lib, VI pag. 224, ed. Eyssenhardt care afirma ca: 'dogma nemuririi sufletului ii facea curajosi fara margini, dispretuitori fata de orice pericol, poftitori de moarte (apetitus morti), luptatori cu hotarare si cu o intreprindere de speriat;'
Despre preoti geti se mai raporta ca erau intrebuintati si ca ambasadori si mijlocitori de pace. Imbracati in haine albe si lungi, isi indeplineau solia cantand la chitara, desigur ca si ambasadorii regilor Galiei, care - Tocilescu, op. cit., pag. 702, citandu-i pe Athenaeus XIV, 627^e si De Beloquet, Ethnogenie gauloise, t.III. De asemenea, Tocilescu, referindu-se la muzica getilor, afirma ca: 'despre muzica getilor se stie putin atat ca solii geti, inainte de a implini solia ce aveau, cantau cu chitara' citandu-i pe Steph. Byz. si pe Atenaeus (din Theopomp) XIV, 627^e
Nume personale dace culese din inscriptiuni - Tocilescu, op. cit., pag. 598
Ackner in Dacien in den Antiken Munzen, 1c - capul de magar de pe monedele din vremea lui Aurelian reprezinta o degenerare in timp a capului de dragon (balaur) ceea ce a facut pe unii istorici sa creada ca steagul intregii armate era capul de magar, dupa cum remarca si Tocilescu in op. cit. pag. 744
Tocilescu in op. cit. pag. 742-744 spune despre insemnele dacilor, citandu-i pe Capitoliu, Plutarch, Haupt, Suidas, Rosler, s.a. ca steagul consta dintr-o bucata de panza patrata, divers colorata (alb, rosu, purpuriu) si pe la margini cu ciucuri, fixata in varful unei bucati de lemn sau sulite ca vexillum roman si pe care avea cusuta ca emblema un sarpe (dupa cum apare si pe Columna Traiana), iar stindardul era un balaur enorm (dragon) cu cap de lup si gura cascata de i se vedeau puternicii sai dinti si limba.
Conf. Tocilescu, op. cit., pag. 704 care il citeaza pe Julianu (ed. Teubner, I, p. 420)
Majoritatea istoricilor conchid cu privire la lipsa altarelor din Dacia ca Zalmoxis - Sabazius se adora pe munti. Aceeasi afirmatie o face si Tocilescu in op. cit. pag. 720, care semnaleaza (in 1880) existenta unui altar circular in Ormelia (Pisidia) cu embleme ce duc la cultul trac al lui Sabazius (vide Bulletin de Corespondance helenique). C. Bolliac afirma insa, fara a prezenta dovezi materiale, ca numai de la Sinaia si pana la Pestera, peste munti se gasesc trei asemenea altare, si un al patrulea in sus la Cozia, la piatra numita 'masa lui Traian' in preajma careia el ar fi descoperit o mumie sau divinitati egiptene frumos sculptate si pline de hieroglife (?)
Tocilescu in op.cit. la pag. 718, afirma: 'Preotii daci, spre a-si mentine influenta, se deosebeau printr-o puritate de moravuri cu totul particulara, traind fara femei si abtinandu-se de la carne si vin. Aceasta o constatam si la Geti, vorbind despre casta sacerdotala a Ctitstilor.' La daci era vorba despre secta Polistai (desigur forma corupta a cuvantului ctistai). Tocilescu ii citeaza, intru sustinerea celor de mai sus, pe Flaviu Joseph, Lucian, Rosler (Rumaenische Studien, Leipzig 1871) si Ukert (Skythien, Weimar 1846, pag. 610)
Sica Georgescu - Contributiuni referitoare la inceputurile Craiovei, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, Arhivele Olteniei No..37-38, Maiu-August 1928, pag. 9
Ion Maiorescu intr-o notita publicata de L.R. von Heufler in scrierea sa 'Oesterreich und seine Kronlander' sustine ca Ardeal este un cuvant celt, argumentand si prin introducerea de catre Leibnitz (Collectanea etymologica, Hannoverae 1717, celtica, pag. 90) printre cuvintele celte a cuvantului Ardal cu sensul de tara - Ardal, toparchia, tractus terrae, si ca romanii l-au mostenit de la daci care 'erau' celti. El afirma ca Transilvania si regatul sunt pline de denumiri celtice printre care Deva, Timis, Bucegi, Maramures, Giurgiu, Galati, etc. Martin Samuel Mokesh intr-o mica scriere intitulata 'Probe pentru originea celtica a valahilor sau Romanilor, mai cu seama a celor ce locuiesc in marele principat al Transilvaniei' (Hermstadt 1867) afirma ca romanii par a fi romani (la origine) insa nu sunt romani, argumentand cu probe lingvistice, gramaticale, etc. Si romanii nefiind romani, nu pot fi altceva decat celti, care dupa ce devastara Roma s-au intins catre est, au ocupat Panonia si tarile alaturate (deci si Dacia, etc.). Concluziile de mai sus le primim cu rezerva de rigoare. Noi i-am afirma pe celti ca fiind veri ai nostri (ai dacilor), a caror limba provine din acelasi filon lingvistic.
Incercam a promite aici ca toate datele pe care le-am adunat despre Zalmoxis si religia dacilor si a getilor le vom prezenta intr-o lucrare separata.

VII Misterioasele tablete

Dar ce cheie dau tabletele aflate la Tartaria? ce e cu aceste tablets? Cu cat ne intrebam mai mult, cu atat ratacim firul istoriei si mai ales acolo nu reusim sa descifram corect si nu intelegem ce vrea sa spuna inscriptia. De pilda: 'O piatra cu 7 ochi' nu inseamna decat un om a carui constitutie (adica principiile sale) este septenara. Sau acolo unde vechii poeti initiati vorbeau de 'fundarea unui oras' se intelegea 'stabilirea unei doctrine.' Dar sa revenim la note, simplificandu-le fara voie si lipsindu-le de amanunte spre a usura zborul gandirii catre scop.
In anul 1921, geologul William Niven face sapaturi in Mexic, la Almizoctla si scoate de la o adancime de patru metri prima dintre tabletele devenite faimoase. In decembrie 1923, dupa explorari sistematice si inversunate, da la iveala 975 dintre aceste tablete misterioase. In anul 1924, Dr. Morlay, de la Institutul Carnegie, marturiseste ca simbolurile de pe aceste tablite nu se aseamana cu nimic din ceea ce se cunostea pana atunci in Mexic sau aiurea.
Cine se putea incumeta acum sa dezlege si sa descifreze misterul acestor texte adormite sub lestul atator veacuri? Unul singur si acesta era James Churchward.
In anul 1868, un savant colonel, James Churchward insusi, intalneste intr-un templu din India un preot indragostit de arheologie si de inscriptii antice. Acest preot il initiaza intr-o limba moarta pe care o credea limba de origine a omenirii.
Si intr-o buna zi i-a destainuit colonelului ca in arhivele templului s-ar afla niste tablete misterioase provenind dintr-un tinut legendar disparut. Erau fragmente dintr-o colectie pierduta, pretuite mult si pastrate cu grija in oalele lor. Preotul nu indraznea sa le scoata si sa i le arate, dar sub presiunea multor rugaminti a adus doua dintre acestea, care, curatite cu luare aminte spre a nu scrijela lutul, au revelat franturi de texte de o atat de mare importanta incat, dupa mari si indelungate implorari, a consimtit sa le scoata si pe celelalte. Ele povesteau, in detaliu, despre creatia Pamantului si a omului.
James Churchward a cautat si in alte parti ale lumii tablete asemanatoare pentru intregirea acestei colectii, in Tibet, in Caucaz, in Birmania, in Gobi unde a descoperit o statuie a androginului primitiv. A mai facut cercetari in Siberia, in Urali, in Asia Centrala, in Egipt. A cutreierat insulele Pacificului, facand cercetari documentate in Noua Zeelanda, in Samoa, Tahiti, Marchize si Tonga-Tonga.
Cincizeci de ani a studiat textele trecute prin mana sa, traducand, analizand, comparand. Si-a consumat existenta in cautarea de documente, in studierea lor si in descifrarea inscriptiilor si a simbolurilor intalnite.
Ipotezele sale au fost de asta data intregite si confirmate de sapaturile lui William Niven, cu care, de altfel a luat contact imediat. In anul 1934, numarul tabletelor ajunsese la 2600.
Examinandu-le pe cele din Mexic, el a observat asemanarea perfecta cu acelea pe care le avusese sub ochi in India. Caracterele erau identice.
A descoperit astfel urmele unui continent disparut: MU. Din ansamblul tabletelor a reconstituit istoria, geografia, religia, filosofia acestui taram fabulos.
Descoperirile lui Schliemann, cel care a dezgropat Troia si a revelat civilizatia miceniana, i-au confirmat existenta.
Lucrarile lui James Churchward sunt: The Lost Continent of Mu The Children of Mu The Sacred Symbols of Mu, pe care le-am dori rasfoite, cercetate si intelese si de catre cititorii si studiosii nostri.
Adancindu-ne in trecutul indepartat, lumea va aparea si mai clara si mai exacta.

VIII Civilizatii stravechi

Dupa Churchward, tinutul Mu era situat in Pacific si se intindea din Filipine pana in America Centrala, opt mii km est-vest si cinci mii in nord-sud; un pamant neted, cu sesuri intinse si cu o clima tropicala. Mastodonti, elefanti, maimute mari populau padurile imense. Regele avea adaugat la numele sau prefixul Ra. Era un fel de rege pontif cu numele de Ra-Mu si intregul teritoriu era numit 'Imperiul Soarelui.' Locuitorii se bucurau de o civilizatie inaintata si, scrie Churchward, erau mari navigatori care cutreierau lumea neobositi si colonizau fara incetare. Erau mari arhitecti, constructori de palate, temple si monumente. Orasele erau extrem de luxoase. Templele taiate in piatra, numite temple transparente sau stravezii, fara acoperisuri, care lasau sa cada razele lui Ra (Soarele) pe crestetul credinciosilor, faceau fala lor. Churchward spune ca mu-enii atinsesera un inalt grad de cultura. Erau astronomi, matematicieni, filosofi. Nu putem insista prea mult asupra simbolurilor. Daca ar fi editate lucrarile lui James Churchward am putea trimite pe cititor la ele. Nu putem decat sa recomandam staruitor cartile sale spre traducere si tiparire. Un imens serviciu s-ar aduce culturii noastre .
Se gasesc in Mu: Marele Sarpe cu sapte capete, simbolul Creatorului si al Creatiei; Sarpele cu pene, simbolul Zeitatii; Sarpele fara pene, simbolul vietii primordiale in ape, Sarpele incolacit pe ouale sale, simbolul apelor-mame ale Vietii. Viata este reprezentata printr-un arbore. Pasarile de pe tabletele sacre simbolizeaza evolutia sufletului. Istoriceste, pasarea si pestele inseamna fuga mu-enilor din fata potopului ce avea sa vie, deoarece se stia de mai dinainte de acest fel de catastrofe.
Iata si semnificatia simbolica a primelor zece numere: 1. Hun: Absolutul; 2. Ca: Dualitatea; 3. Ox: Puterea divina; 4. San: Cauza faptelor; 5. Ho: Viitorul; 6. Uac: Organizarea; 7. Uaax: Creatia; 8.Uaxax: Formarea omului; 9. Bolan: Vibratia; si 10. Lahun: Intoarcerea la unitate. Numarul 10, decada pitagoreana, reprezinta toata cunostinta umana.
Geneza lui Mu ofera multe texte curioase. Dupa hieroglifele interpretate de Churchward, Apele primordiale contineau Oul cosmic sau Fecioara Vietii; Hol Hu Kal (Hol: fortat, Hu: matricea fecioara,Kal: a deschide). Iata cele sapte creatii dupa Geneza lui Mu:
Prima creatie: Fie ca gazele care sunt inchise in spatiu fara ordine, fara forma sa fie adunate si din ele sa fie formata lumea.
A doua creatie: Fie ca aceste gaze sa se solidifice si sa formeze pamantul.
A treia creatie: Fie ca gazele exterioare sa fie separate si sa formeze apele si atmosfera.
A patra creatie: Fie ca focul continut in pamant sa ridice pamantul deasupra apelor.
A cincea creatie: Fie ca viata sa iasa din ape si din mal sa iasa oul cosmic.
A sasea creatie: Fie ca viata sa iasa din pamant.
A saptea creatie: Si cand fu facuta aceasta, cel de-al saptelea intelect zise: Sa formam pe om dupa chipul nostru si sa-i dam toate puterile pentru a guverna pamantul. Atunci omul deveni ca si Creatorul cu sapte capete si posedand ca si el un suflet nepieritor.
Ultimele cuvinte ale lui Iisus pe cruce au fost proferate intr-o limba necunoscuta in Palestina, gresit atribuite arameenii. In limba arameana, folosita si azi de catre preotii copti, ele nu au nici semnificatie, nici sens. Iata textul si traducerea lui Churchward: Hele, Hele, Lamat, Zabac ta ni - Hele, ma sfarsesc, Lamat, Zabac ta ni, intunecimea imi acopera fata. Dupa A.B. Jaurequi in 'Histoire de l'Amerique Centrale,' cuvintele au fost proferate in limba maya, la plus ancienne connue. Mayasii primitivi erau coloni mu-eni.
Continentul Mu, din pricina zguduirilor seismice violente, s-a dislocat, templele si palatele s-au naruit, bogatele orase au fost nimicite. Apa, navalind din doua parti, a inghitit totul si a dus la fund ce mai ramasese. Aceasta a avut loc, ne spune Churchward, cu aproape 13 milenii inainte de Christos.
'In anul VI Kan Muluc al lunii Zak, ne spune un extras din Manuscrisul Troano pastrat la British Museum, fragment dintr-o carte maya, gasit in Yucatan de catre arheologul Le Plongeon, au avut loc inspaimantatoare cutremure de pamant care au continuat pana la 15 Chuen. Tara muntilor de mal, taraMu, a fost sacrificata. De doua ori ridicata a disparut in noapte, zguduita fara incetare de focurile subterane. Acestea au facut sa se inalte munti, sa se adanceasca vai, de mai multe ori si in mai multe locuri. Suprafata s-a prabusit in cele din urma si atunci zece tari au fost smulse una dupa alta. Ele au disparut sub mare cu cele saizeci si patru de milioane de locuitori, cu opt mii de ani inaintea epocii in care s-a scris aceasta carte.' Se presupune ca acest manuscris ar avea o vechime de 1500 pana la 3000 de ani.

Coperta cartii lui Churchward - MU, continentul pierdut


Continentul MU, asa cum apare in hartile lui Churchward

Datele corespund cu cele ale lui Churchward, cu oarecare aproximatie.
Iata si un alt document publicat de catre Dr. P. Schliemann, e vorba de o inscriptie caldeeana, pastrata in arhivele unei manastiri din Lhassa, Tibet.
'Cand steaua Bal a cazut pe locul unde acum nu mai exista nimic, in afara de mare si cer, cele sapte Orase cu portile lor aurite si peretii stravezii au tremurat ca frunzele in furtuna. Si iata ca o pala de flacari si un nor de fum au tasnit din palate. Strigatele de spaima ale multimii umpleau cerul. Ei s-au refugiat in templele si in citadelele lor. Si Mu Inteleptul, hieratic al lui Ra-Mu, s-a ridicat si le-a spus: Nu v-am prezis toate acestea? Femeile si barbatii, cu pietrele lor pretioase si vesmintele lor stralucitoare, plangeau zicand: Salveaza-ne, Mu Mu le-a raspuns: Veti pieri, si voi si robii vostri, cu toate avutiile voastre, si din cenusa voastra se vor naste alte rase. Daca si acestea vor uita ca superioritatea lor se datoreaza nu pe ceea ce isi insusesc, ci pe ceea ce dau, aceeasi soarta le va fi rezervata. Flacarile si fumul au inabusit glasul lui Mu. Pamantul si locuitorii lui au fost inghititi de ape.'
Se vede ca e vorba de una si aceeasi catastrofa. Dar cum se face ca au avut aceeasi informatie si unii si altii atat de indepartati si la timpuri diferite? Mu-enii erau navigatori neobositi si au colonizat taramuri indepartate, iar centrele lor de cultura au functionat in continuare.
Migratiile lor si expansiunea coloniala s-au extins pana in America de Sud si America Centrala. Dovada tabletele lui William Niven. La fel, Troienii erau tributari lui Mu. Civilizatia mu-ena rezolva si enigma Sumerului; elementele sale, venind din alta parte, nu sunt un produs al Mesopotamiei, dupa M. A. Moret in Histoire de l'Orient.
Sumerienii pareau de altminterea singulari printre popoarele din jur. La fel limbajul lor. Tehnica perfecta si minutioasa a metalurgiei nu se putea invata dintr-o regiune lipsita de minereu, iar bijuteriile, ceramica, tesaturile, statuetele, obiectele diverse, decoratiile sunt superioare vecinilor. Adorau pe zeita viei, Geshin, dar via nu se cultiva intre Tigru si Eufrat. Arheologii sustin ca ei veneau din India. Sumerienii si fenicienii au colonizat valea Indusului, bazinul mediteranean, Africa de Nord si Europa, pana in Irlanda. Marturii ale influentei culturii feniciene si mediteraneene s-au gasit din Mexic pana in Peru, sustine savantul american Cyrus Gordon, in urma descifrarii textului fenician de pe tablita de piatra descoperita in Brazilia, la Parahyba. Sumerienii erau mu-eni din imperiul colonial al lui Mu, Uighur. Uighurul, spune Churchward, era imperiul principal si apartinea lui Mu pe timpul potopului biblic care a distrus jumatatea sa de est. Potrivit legendelor chineze, uighurii au atins culmea civilizatiei lor cu saptesprezece milenii inainte. Imperiul uighur se intindea de la Oceanul Pacific pana in Europa. Era inainte ca Marea Britanie si Irlanda sa se fi desprins de continent. Putin cate putin, uighurii s-au instalat in Europa urmand nordul si vestul Caspicei, continuand pana in Irlanda. Ei s-au stabilit in Spania, in Franta si in Balcani. Bazandu-se pe ramasitele uighure descoperite in Europa, etnologii au conchis ca homo europeus este originar din Asia.
'Capitala uighura era amplasata pe ruinele Khara-Khotei in desertul Gobi care, pe vremea uighurilor, era un tinut cu totul fertil. Profesorul Kosloff a exhumat un mormant la Khara Khota si a gasit acolo picturi reprezentand o Regina domnitoare cu consortul ei, amandoi purtand embleme decorative reamintindMu.' Ca sa ne dam seama mai bine, o emblema reprezinta de obicei o serie de picturi vazuta si explicata alegoric, desfasurand o idee in vederi panoramice una dupa alta. Toate scrierile arhaice au facut uz de embleme si simboluri. Ramane, ca intotdeauna, interpretarea justa, explicativa pentru mintile de azi, ca rezultat al unei cautari veridice. Altfel, cum spunea Bacon: 'Gratification of curiosity is the end of knowledge for some man.' Cat priveste cunostinta si intelepciunea, sa ne amintim, totusi, pentru o intelegere desavarsita, versurile:

knowledge dwells
In heads replete with thoughts of other man,
Wisdom in minds attentive to their own

Mu si Poseidonis (Atlantida lui Plato, situata dincolo de coloanele lui Heracles, azi stramtoarea Gibraltar, scufundata in 9564 I.Ch.) poarta cheile misterului originilor civilizatiei, cu zece-douazeci de milenii inainte de Christos, dupa cum spun scriitorii antici: Plato, Homer, Sanchuniathon, Elien, Proclus, Theofrast, Theopomp, Marcellus, Apollodor, Diodor, Lemuro-Atlantii, fii ai lui Mu, isi intindeau civilizatia asupra lumii, ale carei vestigii se gasesc in America de Sud ca si in Creta, in India ca si in Mesopotamia, in Africa de Nord ca si in Britania. Rolul arheologilor de pretutindeni ar fi sa restituie complet marile civilizatii disparute, sa reinvie Orasele moarte si sa lumineze din nou Occidentul cu acea lumina primordiala pura pe care veacurile de tenebre n-au reusit a o intuneca.
Europa a primit diferite curente de inalta civilizatie: curentul thulean, venind din Atlantidaseptentrionala; curentul occidental, venind din Poseidonis si curentul oriental, venind din Mu. Punctul de intalnire al acestor trei curente a fost insula Creta, marele far intelectual si spiritual care a luminat Grecia arhaica, insulele egeene, Ionia, Atica; intregul bazin mediteranean cu Roma, partea meridionala a Galiei si peninsula iberica la vest; Orientul Apropiat la est si care in sud a reinviat Egiptul cu admirabilul sincretism al Alexandriei.
Bascii, etruscii, cretanii si noi constituim enigme pentru istorie. Care au fost relatiile intre aceste popoare in vechime nu se poate sti.
De unde veneau sabinii, etruscii? Roma era nume etrusc. Deci roman ar avea o vechime de necontrolat. De la ei au ramas zece mii de inscriptii, o enigma pentru savantii intregii lumi. Dar, de curand, specialistul bulgar V. Gheorghiev a stabilit ca limba etrusca era apropiata de cea a getilor. Folosindu-se de ceea ce se stia din limba traco-daco-getilor a izbutit sa traduca texte etrusce. Ce spune aceasta celor ce nu se indupleca sa asculte vocea trecutului? In tinutul basc, un popor tot atat de vechi, se vede chiar localitatea Deva, ca la noi. Acesta e un cuvant pur sanscrit, deva, un dieu. In Spania se afla denumirea de Posada, han, bm.*0.cz cuvant absolut romanesc . Pastram inca vie amintirea luptei de la Posada, unde faceau popas (han) domnii nostri inainte de a trece in Ardalulaflat demult in stapanirea aceluiasi popor.
Cineva, istoric bineinteles, imi reprosa ca multe cuvinte se pot asemana. Chiar cu acelasi sens? Dar iata ce spun calculele matematice: Daca incercam sa combinam intre ele numai cele 24 de litere ale alfabetului nostru, acestea pot fi aranjate in 600.000 cvadrilioane. Daca am mai adauga si literele alfabetului spaniol nu se mai poate sti ce ar iesi. Iar daca toti oamenii de pe glob ar scrie zilnic cate 40 de pagini de fiecare, ar fi necesar peste un milion de ani ca sa se poata transpune in scris toate aranjamentele posibile ale celor 24 de litere. Aceasta ca un plus de cugetare pentru preopinenti.
Deci, cucerirea ignorantei omului modern se face prin revelarea cunostintei spirituale arhaice. Straniile arhive ale erelor preistorice constituie un limbaj simbolic pe care va trebui sa-l descifram spre a-i cunoaste nu numai datele, ci si intelesul pentru care a fost pictat. De nu era aici o Revelatie Universala primara, de unde toata aceasta identitate de idei?
Trecutul nu e mort. Nu exista nimic mort in Natura. 'Totul e organic si viu; intreaga lume pare a fi un organism viu,' zice Paracelsus.
Iata cum citirea si intelegerea unei probleme istorice ne integreaza total si constient in Natura vie, Firea. Acesta este scopul mersului istoric.
De aceea, credinta noastra ca Ratiunea guverneaza Lumea si, in consecinta, a guvernat istoria este pe deplin justificata.

Speram ca, in viitorul apropiat, sa putem prezenta cititorilor nostri editia in limba romana a lucrarilor lui Churchward, tiparite in Editura Luana.
Mircea Eliade in op. cit. la pag. 84 scrie ca: 'Si cand, in sec. XIII, Iordanes incepe sa fie citit in toata Spania, 'dacii' intra in istoria si genealogia poporului spaniol prin Historia Gothica a episcopului Jimenez de Rada si Cronica General a regelui Alfonso el Sabio.' Ceea ce Alfonso scrie despre stramosii indepartatei Daçia sau Goçia despre Zalmoxen, 'despre care istoricii povestesc ca era minunat de intelept in filosofie,' despre regele Boruista si consilierul sau Dicineo, deriva direct din Iordanes.

IX Addendum completiv

Ne oprim spre a nu lua proportii. Notele de mai sus vor adauga poate ceva la 'stransa asemanare' dintre descoperirile de la Tartaria si documentele sumeriene. Concluziile nu se trag de scriitorul acestui fugar excurs cu alura istorica. Ele se lasa pe seama cititorului si a documentatiei.
Ceea ce vrem sa subliniem este doar titlul incercarii noastre: Antichitatea arhaica a bastinasilor acestui pamant. Caci ca un popor sa ajunga sa spuna lumii lumina si inimii anima trebuie sa fi dus pe umeri milenii de stradanii materiale si spirituale neintrerupte.
Numai noi, pana in evul mediu romanesc, am pastrat acel Io inaintea numelui de domnitor si voievod, o straveche mostenire si traditie, ca pomenire a divinitatii si ca invocare a ei, in sensul de: In nomine, Prin gratia, De par le In nici un caz nu are semnificatia unei teribile infatuari, Eu (io)! In mitul lui Prometeu, mai vechi decat elenii insisi (Bunsen), nu apartine nici lui Hesiod, nici lui Eschil care l-a dramatizat, e vorba de Io.
Io este aegyptiis lunam, marea mama divina, Dumnezeul misterelor. Diodor ne spune ca insusi Moise numea pe Dumnezeu Io sau Iao. Io este fiica misterioasa, fecioara nemuritoare, simbolul sufletului. In Egipt, dupa trecerea probelor, i se comunica neofitului numele lui Iao, rostit io - 'Io care s-a cinstit in Eghipet,' vezi traducerea Metamorfozelor lui Ovidiu. Se cunosteau acestea in misterele preistorice ale Traciei, bien avant Homčre. 'Prometeu inlantuit' este o drama cosmogonica, in care Eschil a spus sau a destainuit prea multe, ca si in celelalte saptezeci de tragedii ale sale, din care numai sapte se pastreaza si pentru care a si fost condamnat. I s-a pus in sarcina ca a adoptat teogonia egipteana. Eschil si Shakespeare vor ramane sfincsii intelectuali ai veacurilor. Io, scris sub forma cifrei 10, este perfectiunea insasi (Pitagora). Cine poate controla filiatia misterelor antice pana in evul mediu romanesc? Erau in legatura spirituala nu numai cu misterele elenice, ci si cu spiritualitatea inalta egipteana. Cu toate acestea, sunt urme initiatice spirituale traco-dace. Si azi gasim pe inelul lui Mihai Viteazul inscriptii de neinteles; pe picturile de prin biserici ale domnitorilor sunt fraze stranii fara lizibilitate curenta, in caractere runice necunoscute.
Simbolul acesta io era considerat mama omenirii, fecioara cu coarne de vaca (la egipteni). Simbolul vacii, in intelesul sau interior, este unul dintre cele mai mari si mai filosofice. 'Eu cred in vaca,' spunea Ghandi in catechismul sau. Despre sacrul sensului ei, probabil alta data.
Omenirea, in care si pentru care traim, e Prometeu: cel ce vede inainte. In criza prin care trece, omenirea trebuie vegheata prin istorie si mit sa nu devina Epimeteu: cel ce vede dupa.
Ah, acest popor care, in anul 1402, a smuls admiratia marelui cuceritor Timur Lenk pentru cavaleria valaha, ramasa credincioasa lui Baiazid, care trecea prin mongoli, cum spune fraza ramasa celebra, 'ca printr-un lan de maturi!' sau Galeriu care, invingand pe persi cu trupe dace, a voit sa preschimbe titulatura imperiului roman in cel dac; popor care ar fi putut interveni, in anul 1444, in evolutia lumii, prin cel mai mondial spirit al sau, Cavalerul Alb al Valahiei, Ion Corvin, omul destinului (Corbul valah), care ar fi scutit Europa de 433 de ani de non-europenism! Dar am preluat mostenirea si vom fi in continuare 'oameni ai destinului,' mentinandu-ne vechiul rol de 'punte', via gentium, in sens strict spiritual intre Orient si Occident, de care are neaparata nevoie lumea, in integrarea si comunitatea ei.
Vechimea aceasta este motivul pentru care am fost si mai suntem inca cei mai putin cunoscuti, cei mai neintelesi si cei mai calomniati.
Intre sentimentul de tara, popor si limba si umanitate nu vedem o antiteza a culturii si a existentei noastre, o lipsa de paralelism, de ecuatie, ci vom considera o identitate desavarsita. Vechimea noastra ne da dreptul firesc de a o face. Caci am reflectat cu inteleptul: 'Prezentul este copilul trecutului, viitorul odrasla prezentului si, cu toate acestea, o, moment prezent!, nu stii tu ca nu ai parinte, ca nici nu poti avea copil, ca totdeauna doar pe tine insuti te zamislesti?'
Un profesor american de la universitatea din Colorado spune, printre altele, ca 'adevarata perspectiva istorica a lumii contemporane nu poate fi inteleasa fara cunoasterea istoriei Romaniei.' Iata o concluzie revelatoare! Poporul nostru, el insusi si acelasi dintotdeauna, va da si de data aceasta un plus vecinilor, occidentului, lumii, prin suferinta si sufletul lui antic, prin sfortarile sale indarjite de a prinde luminile de dincolo de el, prin luptele sale pentru o pace care depaseste intelegerea, dar mai ales - si acesta e mesajul - prin neincetatul mers inainte al lui, in pofida oricaror oprelisti; caci civilizatii s-au dus si civilizatii se intorc pe o noua spirala a progresului uman, avand pururea acelasi ferment nodal: sufletul poporului.
Am scormonit, inspirat, timpul istoric si nu am dat de morti. Ci de vii. Nu ne-am simtit un necrofor fara astampar, ci am atins vremea cand frumusetea era educatie, kalos kai aghatos, frumos si bun, traire spirituala, catharsis, a unei stirpe nemuritoare. Acum si aici ne-am luat sarcina pristavului care anunta: Liderii unui popor sa nu uite ca acela care vede cat mai mult in trecutul unei natiuni poate vedea cat mai departe in viitorul ei. Caci trecutul garanteaza expansiunea infinita a viitorului.
Lasam, asadar, studiul deschis, considerand ca adevarul este mai straniu decat fictiunea.

Elie Dulcu,
Focsani, 1966-1978

BIBLIOGRAFIE

1. Barbulescu - Dacu, Marin si Maria - Originea daco-traca a limbii rumane, Bucuresti, 1936
2. Dimitrie Cantemir - Descrierea Moldovei, Ed. Tineretului, Col. Lyceum, 1967
3. James Churchward - The Lost Continent of Mu
4. James Churchward - The Children of Mu
5. James Churchward - The Sacred Symbols of Mu
6. Ion Horatiu Crisan - Origini, Ed. Albatros, 1977
7. Hadrian Daicoviciu - Dacii, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965
8. Nicolae Densusianu _ Dacia preistorica, 1913
9. Mircea Eliade _ De la Zalmoxis la Gengis-Han, Ed. stiintifica si enciclopedica, 1980
10. Sica Georgescu - Contributiuni referitoare la inceputurile Craiovei, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, Arhivele Olteniei No..37-38, Maiu-August 1928
11. Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu - Istoria Romanilor din cele mai vechi timpuri si pana astazi, Editura Albatros, 1971
12. B.P. Hasdeu - Istoria critica a romanilor, vol.I, 1874, pag. 55-56
13. Samuel Noah Kramer - Istoria incepe la Sumer, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1962
14. Jwala Prasad Singhal - Ethernal Truth
15. Gr. G. Tocilescu - Dacia inainte de romani, Bucuresti, 1880
16. Paul Lazar Tonciulescu - De la Tartaria la Tara Luanei, Editura Miracol, Bucuresti, 1996
17. Jeffrey Williams - Druidic Teachings, The Theosophical Publishing House, London, 1934
18. Anne Terry White - Lumi disparute, Ed. Tineretului, Col. Lyceum, 1968
19. *** - Cassell's New English Dictionary, Cassell and Company, Ltd, Third Edition, 1931
20. *** - Filosofia indiana in texte - BHAGAVAD-GITA, SAMKHYA-KARIKA TARKA-SAMGRAHA, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971