Artistul comunicarii

Artistul comunicarii

Artistul este un martor privilegiat angajat ca "actor' in aventura unui moment istoric a carei decriptare nu este inca posibila, si din motive serioase, o decriptare pe care lectura printre grilele istoriei artei nu va fi suficienta pentru a o face transparenta, daca aceste grile nu vor tine seama dincolo de arta de toate datele situatiei extrem de complexe ce caracterizeaza lumea noastra actuala.

Suntem obligati sa constatam, de altfel, ca ansamblul mutatiilor, aduse cotidianului (vietii de zi cu zi) prin sistemele mediatice si mijloacele electronice, reorganizeaza fara stirea noastra, (pe nesimtite) ansamblul reprezentarilor noastre estetice. Pe langa faptul ca ne reflecta societatea, artistii nu sunt numai simpli agenti ai procesului in curs. Formele pe care ei ni le propun, unele derizorii, unele sortite sa denunte derizoriul, ne fac sa presimtim ca, sub optimismul de comanda al unei societati care se vrea, isi spune, si se crede in expansiune permanenta, se produc falii, se manifesta nelinistea si tulburarea. Si artistii influenteaza si ei prin activitatea si operele lor, prin alegerile si optiunile lor asupra lumii care se construieste. Actionand asupra noastra si in noi, ei construiesc mediul cultural inconjurator care nu este contrar ideii care exista despre cultura; o prelungire a traditiei si care, cu atat mai mult nu este, cum indica cuvantul, mediul inconjurator in sensul sau ingust, un cadru, un mijloc, un decor, ci locul permanent de schimbari, de actiuni si de reactiuni in lant, de initiative, de interventii, de emisiuni si receptii. Oricat de confuz insa ar fi, in el se elaboreaza prin toate divergentele, nepotrivirile si prin risipa inevitabila, o atitudine directoare incepand cu care societatea ia forma Totusi, referitor la locul si rolul artistului contemporan, la eforturile sale de a face in permanenta schimbari ce se doresc majore, in raport cu ceea ce am putea numi traditie, John McHale face urmatoarea afirmatie:

"Conceptia privitoare la artistul individual, lucrand cu totul independent, este, ca origine, destul de recenta, dar - pentru moment - ne referim la ea ca fiind pentru noi "imaginea artistului". Artistii sunt intr-adevar parte a colectivitatii prin aceea ca lucreaza intr-o traditie sau alta. Chiar daca ei isi inchipuie ca rostul lor este de a incerca in mod constant sa distruga acea traditie, insusi acest act de protest a devenit o parte a "traditiei artistice'. Miscarile artistice cele mai puternice indreptate spre distrugerea traditiei - de pilda Dada - produc de regula o arta ce devine, din multe puncte de vedere, purtatoarea unei noi traditii"[1].

Curiozitatea artistului comunicarii pentru domeniul stiintelor si tehnologiilor i-a hranit intotdeauna gandirea, i-a determinat si imbogatit practicile fara sa piarda din vedere pentru acest lucru ca terenul sau specific de activitate ramane prioritar celui simbolic. Este necesar sa marcam distinctia intre rolurile respective ale omului de stiinta si ale artistului. Confuzia intretinuta trebuie rapid stearsa. Rolul artistului consta in a-si insusi chiar a "deturna' noile instrumente de cunoastere, de reprezentare, de actiune pentru a incerca, cu limbaje inedite sa largeasca orizonturile perceptiei noastre, a sensibilitatii a constiintei noastre critice, etice si spirituale. Domeniul stiintific e mai degraba cel al informatiei si al cunoasterii. Distinctia nu se stabileste atat fata de termenii de capacitate creativa si de imaginatie, cat de finalitatea, de metode de practici intrinseci. Pentru omul de stiinta e vorba mai intai de elaborarea unor sisteme de cunoastere si nu de obiecte. Pentru omul de stat "eul' este pus in surdina, intre paranteze; la artisti, el va fi mai degraba exacerbat. Acesta este expresie si provocare in a te face sa vezi, sa simti. Finalitatile artei si ale stiintei, cu siguranta se amesteca, dar fiecare dintre ele ramane in propria-i arie. Aceleasi instrumente (azi computerul) urmaresc si servesc scopuri specifice si distincte. Supunand o reflexie asupra timpului si spatiului care nu se realizeaza plecand de la teorii abstracte, artistii "esteticii comunicarii' incearca sa nu ne faca sa simtim fapte iminente prin dispozitivele pe care le creeaza, fapt in care ei ne implica direct, fortandu-ne ca intr-o situatie interactiva de experiment, sa punem in evidenta raportul nostru, totodata existential si simbolic cu lumea. Atunci cand progresul cunostintelor stiintifice face sa se clatine certitudinile noastre cele mai stabile, aceste falii deschid artistilor oportunitatea de a practica o bresa in conventiile reprezentarii, ceea ce-i angajeaza pe calea fenomenelor "extra-temporare". "Artistul comunicarii reintroduce in functia sa antropologica originala estetica ca sistem de semne, simboluri si actiuni, in timp ce "numericul antreneaza o recompunere a economiei generale a semnelor',,,exterioritate' provocata si alimentata in intregime de desfasurarea noilor tehnologii ale sunetului si imaginii. In aceste conditii ale mediului, viata imaginara este cea care evolueaza creand modalitati inedite de functionare.[2]"

Forest considera necesar ca in practica noastra artistica sa tragem invataminte, si sa adoptam o estetica, a carui obiect se situeaza in relatia "in afara de tangibil, in afara de vizibil' (de neatins, de nevazut) in nivelurile infraperceptiei. Formele de expresie ar deveni altceva decat o arta ce se vede si ce se aude, o arta de natura perceptiva. Noile reajustari ale omului in relatia sa cu spatiul si timpul, ne modifica prezenta in lume si induc moduri de evolutie, autoadaptandu-se fata de sensibilitatea amatorului de arta receptor, dar si de psihologia sa, de cultura, de puterea lui de cumparare. Interfete de conversatie se integreaza acum programelor intr-un mod curent si tehnicile informaticii numita "afectiva' domina retelele. Intr-adevar, agentul inteligent (asistentul de ieri pentru artist va face din fiecare receptor al operei modelul insusi al operei in curs de elaborare, ceva oarecum peste masura dupa profilul si portretul robot realizat plecand de la o baza de date extrem de amestecate in care "agentul nostru' inteligent si neobosit va fi cautat (isi va fi facut alegerea). Fred Forest crede ca fiecare va avea arta pe care o merita, va fi pe deplin satisfacut si va plati dupa cati bani are! Cu mai bine de un deceniu inaintea sa, intuind tendinta de dezvoltare generala a societatii, Giulio Carlo Argan remarca cu amaraciune: "Care este diferenta intre progres si istorie? Istoria este rezolvarea dialectica a unor conflicte de forte ce se produc in interiorul societatii si omul este acela care rezolva cu propria vointa si propria constiinta propriile sale probleme. Progresul reprezinta cres­terea verticala a unui aparat ce se afla cvasi in afara vointei sau intentiei omului. Informatia, inamica a judecatii, e deci inamica a istoriei.

Dar arta e parte a acelei conceptii despre lume pe care o numim istorica. Intr-o societate care are o structura istorica, exista - nu poate sa nu existe - o componenta artistica. Deoarece orice teorie a valorii nu ar fi completa daca nu ar cuprinde teoria valorii estetice a realitatii, adica a constiintei estetice a realitatii. Deci, intr-o lume in care in mod deliberat valoarea este eliminata, fiind redusa la pret, iar judecata este de asemenea eliminata, fiind redusa la informatie, la stire, arta - ca activitate istorica intrinseca - nu va mai putea sa existe. Ar putea sa existe un alt mod de experienta estetica, si de multa vreme se discuta cu aprindere asupra posibilitatii unei estetici intr-o cultura de masa, asupra unei plantari la nivel estetic a teoriei informatiei. Si se discuta chiar asupra unei estetici intrinsece, preliminara limbajului si nu poeziei, ca estetica suprapusa unui limbaj."[3] Revenind la conceptiile lui Forest remarcam dupa opinia acestuia, ca cea mai mare greseala a noastra ar fi sa credem in existenta unei singure realitati. Putand reda invizibilul vizibil, artistii din toate epocile ne-au aratat ca in spatele lumii aparentelor, exista o multitudine de lumi virtuale, lumi carora forta intuitiei si talentul le-a dat viata, le-a dat o existenta, deschizand astfel o fereastra suplimentara asupra modului de a percepe realitatea. De cateva decenii, gandirea stiintifica ne-a familiarizat cu ideea ca realitatea nu este decat un strat pe care se aseaza multe alte niveluri ale acesteia. Instrumentele tehnologice ne modifica perceptia universului dandu-ne chei de acces spre alte forme ale realului. Incredintarea catre marele public a dispozitivelor de vizualizare si interactiune multisenzoriala, va plasa indivizii in medii virtuale deschizand noi campuri de experienta oamenilor de stiinta, filosofilor si , bineinteles, artistilor. Poate ar fi cazul sa renuntam la tentatia de a incerca sa gasim o definitie a artei care nu ne duce decat spre o pierdere a sensului. Mai trebuie insa sa discutam despre placerea estetica si sa aflam in ce consta aceasta. Pentru noi, este evident ca aceasta placere releva o forma de bucurie, de recunoastere in celalalt ca subiect. Bucuria este o subiectivitate impartita; ceea ce Vilem Flusser a reusit sa teoretizeze si sa sintetizeze sub o forma dinamica, introducand conceptul de intersubiectivitate. "Putem considera ca natura acestei stari particulare din care se naste placerea estetica, este foarte aproape de ceea ce resimtim si impartim intr-o experienta amoroasa. Acest lucru inseamna ca opera este simtita ca un eveniment". Nu este vorba de un simplu enunt cu caracter metaforic sau de o figura de stil. Acest lucru, dimpotriva, semnaleaza intr-o maniera informativa, ca, in opera, se intampla ceva, inducand ideea unui spatiu dinamic, in care sunt infatisate jocuri de forta, un camp de tensiune privilegiat in care se elaboreaza, printr-o alchimie proprie artei, aceasta placere ce-i este specifica: placerea estetica. Daca placerea estetica este legata de un proces dat care face ca un subiect identificat sa recunoasca un alt subiect prin intermediul operei, si ducand mai departe aceasta logica, un subiect dat se recunoaste in altul ca subiect in acelasi timp, am putea intelege rolul pe care-l joaca noile tehnologii interactive in activarea proceselor, cum dincolo de schema traditionala si de conceptul operei de arta, dispozitivele tehnice de punere in legatura pot multiplica si crea sub alte forme conditiile unei recunoasteri a celuilalt. Este vorba, in domeniul esteticii de largirea categoriilor anterior recunoscute pe baza admiterii faptului ca opera este intotdeauna infatisata ca locul unui eveniment.

Operele de arta tehnologice sunt considerate ca apartinand prezentului. Ele mizeaza mai degraba pe magia 'timpului real' decat pe seductia si incertitudinile memoriei. Ele apartin in mod 'organic' si 'temporal' unei gandiri in miscare, o idee de flux, de fluiditate si transformare, o gandire ce nu se bazeaza pe ideea unei imortalitati de mult timp prevazuta, ci pe o emergenta si o renastere, in continua devenire. Aceasta electronizare generalizata impaca localul si globalul, prin imensitatea celor doua spatii, cel al intimitatii si al lumii, ele devin rasunatoare. Individul 'activ' in ceea ce priveste noile tehnologii de comunicare si artistul artei actuale se inscriu intr-o noua cultura, o cultura nomada, o cultura care nu se sprijina pe acumularea de bunuri, ci pe capacitatea practica de a comunica in toate directiile. In aceasta cultura, capacitatea expresiva de a comunica devine sinonima cu raspandirea personala intr-un raport activ si o activitate cu ceilalti. Ea constituie un factor determinant al relatiei sociale cu ceilalti.

In fata acestei revolutii, ar fi absurd sa mentinem disputa gresita care opune scrisul imaginii, hartia ecranului. Trebuie evidentiata dezvoltarea unei culturi de imagine, o cultura a ecranului, in ceea ce priveste conturarea progresiva a culturii tiparitului. Diversitatea suporturilor de ecrane se va face progresiv asa cum s-a facut si pentru suportul de hartie care, in functie de situatia sau functia cautata, a adoptat de fiecare data forme adecvate si multiple. Ceea ce trebuie retinut din aceasta ipoteza sunt consecintele majore ce pot rezulta pentru fiinta umana.

" istoricul, artistul, autorul de science-fiction si interpretul popular sunt angajati in acelasi fel de a defini caile alternative spre viitor, modurile alternative de a face fata presiunilor directe asupra civilizatiei sau individului. In fond ei se adreseaza cu totii factorului de decizie, din afaceri, politica sau din viata particulara spre a-l avertiza parca: "N-ai nevoie sa te limitezi a fi ceea ce esti. Poti actiona sau trai si altfel. Sirul raspunsurilor tale potentiale in raport cu schimbarea este mai bogat decat crezi'. Aducand spectatorului constiinta faptului ca sunt posibile in perspectiva viitorului si alte cai de actiune, folosind si justificand imaginatia, - artistii ne ajuta adeseori - intentionat sau nu - sa supravietuim traumei schimbarii. Intr-un moment revolutionar al istoriei, cand se decide destinul viitor al omenirii, cum este cel de astazi, aceasta este o contributie cruciala[4]."