Baze psihologice si sociologice ale propagandei

Baze psihologice si sociologice ale propagandei

Psihicul uman

Primul pas in abordarea propagandei in sensul mentionat anterior credem ca trebuie facut spre psihicul uman, cel care reprezinta materia prima a oricarui act de influentare a unei persoane. Problema care se pune este identificarea acelui resort primar din interiorul sistemului psihic al omului care poate genera acele schimbari la nivelul atitudinilor si comportamentelor individului. Acest individ nu este considerat izolat, ci ca parte activa a unui grup, colectivitati sau multimi, ceea ce face ca aspectele sociologice legate de mediu, context, comunitate, traditie etc. sa fie inevitabil asociate celor psihologice in dezbaterea asupra tintelor primare ale propagandei. Pe langa aceste conditionari externe, mai trebuie luate in considerare si acele elemente interioare ale psihicului uman, comune tuturor fiintelor umane si care contribuie in egala masura la actiunea de influentare.

Despre psihicul uman, Mihai Golu afirma ca este "realitatea cea mai complexa din universul cunoscut noua pana in prezent" (Golu, 2004, p. 82), explicarea acestuia necesitand o multitudine de unghiuri de abordare, incepand cu cel biomecanic si biofizic si terminand cu cel psihologic si sociocultural. Dintre toate acestea, Golu opteaza pentru dimensiunea informationala a psihicului uman, care "apare, exista si se manifesta ca modalitate informationala specifica, legata de un mecanism specializat in receptionarea si procesarea semnelor despre starile mediului extern si intern al organismului, sistemului nervos si creierului" (Golu, 2004, p. 88). Abordarea centrata pe procesarea informatiilor de catre psihicul uman, privit ca un computer alcatuit dintr-o parte de soft si una de hard, adoptata de Golu, poate fi utila in demersul de intelegere si demontare a mecanismelor intime ale propagandei, care si ea utilizeaza informatiile ca materie prima. Aceasta perspectiva este insa oarecum limitata si poate crea impresia unor inselatoare certitudini algoritmice, deoarece nu deschide calea spre multitudinea de conexiuni si conditionari din interiorul si exteriorul fiintei umane, conexiuni indisolubil legate de psihicul uman.

Aceste legaturi apar mult mai evidente in analiza profesorului Mielu Zlate. Acesta a definit psihicul uman, prin raportare la caracteristicile sale, drept "o expresie a vietii de relatie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale si cuantice, o reproducere in subiectiv a realitatii naturale obiective si un produs al conditionarilor si determinarilor socio-istorice si socio-culturale" (Zlate, 2000, p. 202). Din aceasta definitie rezulta cele doua axe de functionare a psihicului uman. Avem pe de o parte o axa interioara fiintei umane determinata de "structurile materiale si cuantice" si de "reproducere in subiectiv a realitatii naturale obiective". Simultan, si in legatura cu aceasta, functioneaza si o axa externa data de "viata de relatie" si de "produsul conditionarilor si determinarilor socio-istorice si socio-culturale". In special, prin aceasta ultima dimensiune a psihicului uman, profesorul Mielu Zlate a marcat conditionarile acestuia, conexiunile sale cu sociologia, istoria si cultura. Aristotel definea omul drept un "zoon politikon", adica un animal politic care traieste in mijlocul semenilor sai si fata de care el isi modeleaza gandirea, simtirea si comportamentul. Altfel spus, comportamentul generat de psihicul fiecarui individ este puternic determinat de obiceiurile, traditiile, mentalitatile grupului sau societatii din care face parte la un anumit moment dat al timpului. Profesorul Zlate atrage insa atentia asupra faptului ca ".fenomenele psihice sunt inegal influentate social. Aceasta inseamna ca cele primare, comune pentru om si animal, sunt doar conditionate socio-istoric, pe cand cele superioare, specific umane sunt determinate socio-cultural" (Zlate, 2000, p. 225). In ceea ce priveste influenta factorilor socio-culturali, tot profesorul Mielu Zlate puncteaza faptul ca acestia "modifica continutul subiectiv al proceselor psihice si specificatia acestora pentru individ, fapt care va face ca unul si acelasi proces psihic sa dispuna de sensuri diferite in culturi diferite." (Zlate, 2000, p. 226). Traducand aceasta observatie in sfera noastra de interes, se poate spune ca datorita unor factori socio-culturali diferiti, aceeasi incercare de influentare exercitata asupra psihicului uman al unor indivizi apartinand unor culturi diferite (spre exemplu, cultura occidentala, fata de cea extrem-orientala) va avea efecte diferite. Credem insa ca nu trebuie supraestimati determinantii socio-istorici si cei socio-culturali in defavoarea "reproducerii in subiectiv a realitatii naturale obiective", doar pentru simplul motiv ca aceasta ultima componenta, ce este legata de perceptie, nu poate fi supusa unui algoritm predictibil. Intradevar, daca aceste conditionari socio-istorice si socio-culturale pot fi cuantificate si modelate prin actiuni externe, deliberate de tip propagandistic, subiectivitatea psihica a fiecarui individ, sau altfel spus perceptia acestuia, este unica, fiind specifica sub forma a infinite nuante fiecarei personalitati umane in parte. Asadar, daca factorul perceptiv este unic si depinde in cea mai mare parte de arhitectura psihica a fiecarui individ, conditionarile socio-istorice si socio-culturale se recomanda drept cea mai sigura cale de penetrare pentru mesajele propagandistice in mintea si sufletul audientei tinta.

In ceea ce priveste "expresia vietii de relatie" ea apartine axei exterioare a psihicului uman care este supusa unor impulsuri interioare fiintei umane. Este vorba de nevoia intrinseca si perena a fiintei umane de a-si convinge semenii prin orice mijloace neletale (de obicei prin vorbe, dar si prin gesturi sau actiuni anume concepute, lucrari literare sau de arta plastica special create) asupra propriilor adevaruri, perceptii, sentimente, interese etc. Explicatia se gaseste tot in intelesul aristotelian al lui "zoon politikon": omul resimte dorinta de a-si impartasi semenilor, intr-un fel sau altul, propriile ganduri, sentimente, idei, convingeri. Mai mult decat atat, "zoon politikon" se afla mereu in cautarea, constienta sau nu, a aprobarii, sprijinului, confirmarii comportamentelor, actiunilor, gandurilor, opiniilor sale de catre cei in mijlocul celor care traieste. Pentru aceasta, omul are mereu atat tendinta de a transmite, sub diferite forme, mesaje de influentare si/sau de convingere, fie prin intermediul comunicarii fata in fata dintre doua persoane - una emitator si cealalta receptor -, fie prin comunicarea impersonala sau mediata de la o unica sursa catre o audienta tinta mai mare sau mai mica. Mai mult decat atat, "zoon politikon" a dovedit in timpurile antice, la fel ca si in cele contemporane ale globalizarii, ca este mereu permeabil la convingeri sau solutii venite "de-a gata" din afara propriului psihic, deoarece fie este incapabil de a le crea singur (si atunci recurge la importuri de idei, opinii), fie pentru a-si verifica si consolida, prin comparatie, propriile opinii, sau pentru a intra intr-o confruntare cu acestea in scopul anihilarii pozitiilor opuse sau doar diferite. In concluzie, "expresia vietii de relatie" ce caracterizeaza psihicul uman reflecta influenta ambientului uman (familie, prieteni, colegi, societate) asupra individului, cu alte cuvinte exprima legatura dintre mecanismele psihice intime si cele colective. Prin intermediul acestei caracteristici, propaganda fie poate actiona indirect asupra individului (influentarea microcosmosului social si prin intermediul acestuia asupra individului), fie poate incerca dezradacinarea, desprinderea individului din mediul sau, pentru a putea patrunde apoi direct la el pe zun teren liber de vechile conditionari.

Asadar trei din cele patru caracteristici ale psihicului uman reliefate de profesorul Zlate, prin modul diferit in care ele ofera oportunitati de penetrare a mintii si sufletului audientei tinta printr-o actiune externa, pot constitui o platforma de plecare in dezvoltarea unor tehnici de influentare in masa, in justificarea limitelor, succeselor si insucceselor propagandei. Asa cum sta in puterea propagandei de a reface, sau de a remodela - mai ales prin coercitia si cenzura caracteristice unui sistem dictatorial -, ambientul socio-istoric si cel socio-cultural (traditii, credinte, obiceiuri, prejudecati, mituri) tot asa reactiile subiective ale omului la realitatea obiectiva vor fi mereu imprevizibile, iar un om bine ancorat in viata sa de relatie va fi mult mai greu penetrabil propagandistic decat un individ singuratic, pierdut intr-o masa de oameni, precum cele care formeaza aglomeratiile marilor metropole.

O alta directie a impulsurilor ce se manifesta in psihicul uman este cunoscuta in psihologie sub denumirea de consonanta, respectiv disonanta cognitiva, teorie avansata in 1957 de Festinger. Modelul consonantei si disonantei afirma ca atunci cand omul este pus intr-o situatie de conflict, sau in cazul manifestarii a doua tendinte opuse - una spre consens si alta spre divergenta -, tensiunea care apare in psihicul uman impinge spre modificarea uneia dintre cele doua tendinte pentru eliminarea disonantei si revenirea la consonanta. Mesajele transmise la un moment dat de o anumita sursa sunt receptate si supuse de catre individ propriului filtru de perceptie selectiva, putand rezulta fie acceptarea mesajului - consonanta, fie refuzul - disonanta. In consecinta, rezulta doua variante: fie oamenii asimileaza sau accepta punctul de vedere/solutia sustinute in mesajul emis de sursa - si atunci avem o consonanta -, fie se distanteaza sau respinge acest mesaj si se obtine o disonanta. Tendinta este de reducere a disonantei la nivelul individului prin activarea fie a normelor de grup (cutume, traditii, prejudecati locale), fie prin reconsiderarea implicarii personale in cazul in speta. In final, apar doua posibilitati: fie se modifica opinia fata de sursa mesajului in sensul scaderii credibilitatii sau atractivitatii ei, fie se produce fenomenul de schimbare a atitudinii individului in sensul propus de mesajul sursei (McQuail si Windahl, 2004, pp. 25-38). In plan concret consonanta si respectiv disonanta congnitiva a fost traita pe viu de majoritatea cetatenilor din interiorul Germaniei devenite dupa 1933 naziste sau a celor din Centrul si Estul Europei comunizate cu forta dupa 1945: fie au intrat in consonanta cu mesajele politice si propagandistice ale noului regim si atunci au ramas in tara lor, eventual insusindu-si dogmele national-socialiste sau comuniste, fie s-au trezit intr-o puternica disonanta cognitiva cu noua politica si atunci - daca au putut sau au avut ocazia - au emigrat sau au fugit din tara in Occident, sau au supravietuit intr-o dureroasa dizidenta.

1.1.2. Behaviorismul. Atitudini si comportamente

Considerand psihicul uman drept tinta principala si deopotriva materie prima a actiunii de influentare, apare tentatia de a desemna factorii socio-istorici, alaturi de cei socio-culturali drept instrumente de baza ale propagandei, prin intermediul carora aceasta poate patrunde in intimitatea fiintei umane. Dintre teoriile psihologice care sustin aceasta influenta decisiva a factorilor externi asupra comportamentului uman, behaviorismul se remarca nu doar pentru ca aceasta viziune a constituit "inima psihologiei americane a secolului XX" (Parot si Richelle, 1995, p.133 - apud Zlate, 2000, p. 98) in aceeasi perioada in care, tot in Statele Unite, s-au dezvoltat domeniile publicitatii, relatiilor publice, comunicarii in general, ci mai ales datorita faptului ca el "a fundamentat doua ideologii considerate incompatibile: comunismul si liberalismul, deoarece ambele s-au bazat pe aceeasi conceptie despre individ interpretat ca <<organism maleabil in fata vointei, ca o ceara moale, obiect de control si de stapanire de sine si niciodata subiect pentru el insusi>>" (Parot si Richelle, 1995, p.139 - apud Zlate, 2000, p. 98). Behaviorismul (termenul provine din englezescul "behavior", care inseamna comportament) a fost lansat in Statele Unite in 1913 de catre John B. Watson, ca o reactie la psihologia traditionala introspectiva. Acesta a considerat comportamentul uman drept obiect principal de studiu al psihologiei si pe care l-a definit drept ".ansamblul de raspunsuri ajustate stimulilor care il declanseaza. Psihologia reprezinta deci in intregime studiul cuplului Stimul-Reactie. (.) Totul este redus la cele trei organizari comportamentale (viscerale, motorii, laringeale). (.) Singura cale de formare a comportamentului, afirma Watson, o reprezinta obisnuinta, invatarea, procese care incep inca din uter, sub influenta stimulatoare a mediului, acesta din urma fiind totul, iar ereditatea neavand nici un rol." (Zlate, 2000, p. 93). Behaviorismul a fost agreat de americani datorita caracterului sau pragmatic, palpabil, cuantificabil privind un domeniu a carui semnificatie si importanta a crescut in asa masura in ceea ce priveste aplicabilitatea imediata, incat a reusit sa intreaca clasica filozofie nu numai in popularitate, dar si in ceea ce priveste interesul acordat de un numar din ce in ce mai mare de cercetatori. Experientele propagandistice ale secolului XX au aratat ca propaganda a reusit sa afecteze psihicul uman al unui individ luat ca membru al unei colectivitati, mai putin ca urmare a unei actiuni directe asupra acestuia, cat prin intruziunea - adesea brutala si de lunga durata - asupra intregului mediu socio-cultural in care individul traieste si prin distorsiunea - in masura posibilitatilor - a factorilor socio-istorici caracteristici acelei societati.

Atitudinea si comportamentul sunt doua concepte frecvent intalnite in orice discurs despre influentare, persuasiune sau propaganda, deoarece modificarea intr-un sens anume a acestora reprezinta chiar obiectivul respectivelor actiuni. Pentru profesorii britanici Nicky Hayes si Sue Orrell raportul dintre atitudine si comportament este acela de la intreg la parte (Hayes si Orrell, 2003, pp. 311-313). Atitudinea este privita ca "o dispozitie relativ permanenta fata de o persoana sau un eveniment din viata noastra", care poate include si "o intreaga varietate de convingeri si sentimente in legatura cu o anumita problema". Disecand conceptul, Hayes si Orrell identifica trei componente ale atitudinii: cea cognitiva, formata din convingerile care justifica simtamintele, cea afectiva, bazata pe emotii si cea comportamentala, care "reprezinta modalitatea in care atitudinea poate sa ne influenteze actiunile". Asadar, comportamentul ar reprezenta partea cinetica a atitudinii, rezultanta acesteia in plan actional.

Aceasta viziune asupra atitudinii este impartasita in mare parte si de Jean Noel Kapferer, care citeaza din multimea de definitii existente pe cele ale lui I. Chein "o predispozitie de a evalua anumite actiuni sau situatii intr-un anumit fel", pe cea a lui D. Krech, R. Crutchfield si E. Ballachey - "sisteme durabile de evaluari pozitive sau negative de sentimente emotionale sau de tendinte de a actiona in favoarea sau impotriva anumitor obiecte sociale", precum si pe cea a lui D.T. Campbell - "atitudinea este indusa pornind de la coerenta reactiilor fata de obiectele sociale" (Kapferer, 2002, pp. 78-81). Pentru Kapferer, atitudinea este deopotriva tinta a persuasiunii, prin mesaje, si cauza - in calitate de predispozitie - a comportamentelor. Aceasta ipoteza ar presupune o legatura cauzala liniara: situatia determina o atitudine, care la randul ei impinge spre actiune (comportament), fapt infirmat insa de cercetarile empirice. Mai aproape de realitate ar fi ipoteza directiva, conform careia situatiile concrete impreuna cu atitudinile conduc spre actiune, adica spre anumite comportamente ale indivizilor. Aceasta formula este confirmata de numeroase exemple furnizate de istorie, in care, intr-o conjunctura social-politica si economica anume (criza, amenintare, razboi, recesiune economica), o anumita atitudine preexistenta a subiectilor (simpatii sau antipatii politice, frica sau angoase) au condus un anume comportament (acordarea unui anumit vot, sustinerea unui anumit proiect, lider militar sau om politic). Cu toate acestea, Kapferer recunoaste ca in proiectarea unei actiuni de persuasiune, nu se poate prezice comportamentul subiectilor vizati doar pe baza cunoasterii atitudinii pre-existente a acestora.

Deopotriva sociologii si psihologii, fiecare cu instrumentarul specific, s-au ocupat indeosebi in decursul secolului XX de atitudini si comportamente, incercand nu numai definirea si descrierea acestora, dar si descoperirea unor metode sau tehnici de modificare sau, eventual, de previziune a lor. Subiectul, dincolo de interesul pur stiintific, a fost stimulat mai ales de imensul interes pentru gasirea unor metode eficiente de influentare in masa, motivatie determinata de cerintele actului politic intr-o societate din ce in ce mai complexa, mai emancipata si deci mai greu de condus. Cu toate acestea, sociologul Ion Dafinoiu intr-un studiu dedicat mecanismelor persuasiunii nu se sfieste sa afirme ca "nu exista o teorie generala a schimbarii atitudinilor, iar teoriile existente nu au ajuns la un acord cu privire la strategiile ce pot fi utilizate pentru a provoca o schimbare de atitudine." (Neculau, 1996, p. 261). Aceasta impredictibilitate a reactiilor atitudinale si comportamentale ale indivizilor pare sa confirme contributia consistenta a caracteristicii definitorii de "reproducere in subiectiv a realitatii naturale obiective", de care vorbea profesorul Zlate in definirea psihicului uman.

Spirala tacerii este un concept elaborat de cercetatorul german Elisabeth Noelle-Neumann care, pentru analizarea opiniei publice, utilizeaza teorii de baza din sociologie si psihologie, aprofundand ponderea acordata normelor de grup si implicarii personale a indivizilor in ceea ce priveste dependenta opiniei personale de perceptia cu privire la ceea ce cred ceilalti. Noelle Neumann (apud McQuail si Windahl, 2004, pp. 95-96) a sintetizat in 1991 astfel principalele elemente ale spiralei tacerii: 1. societatea ii ameninta cu izolarea pe indivizii care au un comportament deviant de la normele comun acceptate de aceasta; 2. indivizii traiesc in permanenta cu teama de izolare; 3. teama de izolare ii determina pe indivizi sa evaluaze permanent climatul opiniei din jurul lor; 4. rezultatul acestei evaluari influenteaza comportamentul public al individului, in special exprimarea deschisa sau dimpotriva, trecerea sub tacere a propriilor opinii. Ca urmare a compliantei individului fata de opinia generala a mediului social in care traieste, opinia perceputa drept dominanta devine si mai puternica, in timp ce alternativele la aceasta intra in declin.

Operatiile psihologice moderne, la fel ca si cele informationale, s-au dezvoltat in armatele marilor puteri pe baza unor din ce in ce mai sofisticate aparate doctrinale, care, in cazul NATO, spre exemplu, servesc si drept manual de baza in domeniul respectiv. In cadrul operatiilor informationale, operatiile psihologice - PSYOPS - reprezinta elementul cheie in influentarea audientelor tinta. In mod firesc, PSYOPS au preluat si utilizeaza conceptele de baza din domeniile psihologiei si sociologiei. Ultima varianta a doctrinei NATO in domeniul PSYOPS rezerva o intreaga anexa explicarii atitudinilor si comportamentelor (NATO PSYOPS Doctrine, 2006, Annex C), prin care se incearca trasarea unui drum cat mai simplu de acces spre solutiile de modificare a acestora, in conformitate cu principiile behaviorismului watsonian. Motivatiile individului si satisfacerea nevoilor acestuia potrivit ordinii piramidale a lui Maslow sunt considerate a fii motorul principal al comportamentelor. Acestea la randul lor sunt privite ca o componenta actionala a atitudinilor, definite drept "sisteme de judecata, emotii si tendinte actionale persistente si consistente referitoare la diferite obiecte care il predispun pe individ sa se comporte intr-un fel anume pentru atingerea obiectivelor si scopurilor sale". Definitia euro-atlantica recunoaste asadar componentele cognitive, emotionale si actionale ale atitudinii, dar aceasta este desprinsa din mecanismele de functionare a psihicului uman (determinarile subiective) si este incadrata, aproape exclusiv, in cele sociale. Pozitionarea atitudinii in sfera socialului este explicata prin faptul ca formarea si dezvoltarea acesteia este pusa doar pe seama unui proces de invatare sociala, in conformitate cu dominantele mediului si prejudecatile acestuia. Avem deci o conceptie concentrica cu un nucleu format din motivatii si nevoi supuse influentelor externe, caruia i se circumscriu atitudinile, exteriorizate la randul lor prin comportamente. Consecinta logica ar fi aceea ca actionand din exterior prin programele de operatii psihologice asupra nucleului format din motivatii si nevoi, putem avea efecte asupra cercurilor exterioare ale atitudinilor si comportamentelor individului. Aceste efecte pot parcurge o scala care incepe cu supunerea sau "complianta" temporara, urca spre "identificare", prin asocierea voluntara a audientei tinta cu opiniile si atitudinile unui anume individ sau grup sugerat de sursa si se termina prin "internalizare", ce reprezinta momentul in care atitudinea operatorului PSYOPS este acceptata de audienta tinta ca apartinand siesi. Viziunea propusa in documentul NATO are desigur robustetea ei, dar este conditionata de filozofia euro-atlantica de sorginte behaviorist-americana, care nu se intersecteaza totdeauna cu cele provenind din culturile in care aceasta doctrina se intampla sa fie pusa in practica. Simpla recunoastere a relativitatii ierarhiei maslowiene a nevoilor umane in diferite alte situatii sau culturi nu este suficienta pentru mentinerea soliditatii si eficientei strategiei de actiune asupra nucleului motivational, iar rezultatele modeste obtinute de PSYOPS-ul euro-atlantic in spatiul somalez, afgan, irakian sau chiar kosovar par sa dovedeasca aceste limite. Modelul behaviorist, mecanic si liniar, bazat pe ecuatia stimul-raspuns, poate induce o falsa incredere in eficienta sanselor de modificare a atitudinilor si comportamentelor prin algoritmul operatiilor psihologice moderne. Desi in mediile militare de specialitate euro-atlantice a inceput sa se discute din ce in ce mai mult despre rolul major al perceptiilor, al emotiilor si al factorilor culturali, acestia inca nu au fost integrati in procedurile standard de operare ale operatiilor psihologice. Ca urmare, psihicul uman in toata complexitatea lui pare sa ramana in afara zonei de actiune a sus-numitelor operatii psihologice, pentru simplul motiv ca descifrarea deplina si cuantificarea acestuia nu este inca posibila. 

1.1.3. Perceptia si reprezentarea sociala

Perceptiile fiecarui individ in parte, dar si ale unei colectivitati in ansamblu asupra factorilor externi de ordin socio-istoric si socio-cultural, precum si asupra propriei entitati individuale sau colective, reprezinta unul din elementele de baza in intelegerea mecanismelor de influentare si implicit a propagandei. Dintr-o astfel de perspectiva, semnificativ este detaliul mentionarii perceptiei de catre majoritatea lectorilor la cursul de profil al NATO de la Oberammergau, Germania, drept un factor cheie in desfasurarea operatiilor psihologice, chiar daca definirea exacta a ei este indeobste inlocuita doar prin exemple justificative, iar descrierea rolului acesteia in doctrina aliata de profil este cvasi-inexistenta (NATO PSYOPS Doctrine, 2006, Annex C). Profesorul Constantin Hlihor este mult mai preocupat de rolul considerat determinant al perceptiilor in cadrul discursului sau despre geopolitica: "Daca se accepta faptul ca perceptia este o componenta a realitatii geopolitice contemporane si totodata un element al metodologiei de analiza in teoria geopolitica, atunci se naste, in mod legitim, intrebarea: ce este si cum poate fi ea definita?" (Hlihor, 2005, pp. 230-231). Incercand sa raspundem la aceasta intrebare, vom arunca o privire in interiorul acestui mecanism cognitiv atat de sensibil.

Potrivit lui Mihai Golu, perceptia poate fi definita pe baza teoriei reflectarii sau pe baza teoriei informatiei (Golu, 2004, pp. 266-267). Din prima perspectiva, perceptia este definita drept "o reflectare subiectiva nemijlocita, in forma de imagine a obiectelor si fenomenelor externe ce actioneaza in momentul dat asupra noastra prin ansamblul insusirilor si componentelor lor." Aceasta abordare este mai favorabila intelegerii rolului perceptiilor in cadrul actiunilor de influentare, persuasiune sau propaganda decat definitia informationala, care se refera la "un proces de comunicare directa intre subiect si lumea externa, mediat de un ansamblu de transformari logico-gramaticale de ordin sintactic, semantic si pragmatic (.)" si care daca ar fi luata ca atare, ar trebui sa conduca la un algoritm cu grad ridicat de eficienta si certitudine a operatiilor executate asupra psihicului uman, ceea ce pana in prezent nu s-a reusit.

De aceea, vom recurge la viziunea reflectorie imbratisata si de Mielu Zlate, care a sintetizat trei acceptiuni ale conceptului de perceptie ca forma superioara a cunoasterii senzoriale: perceptia ca activitate, perceptia ca deformare a obiectului si perceptia ca expresie a personalitatii (Zlate, 1999, pp. 93-108). Fiecare dintre aceste trei acceptiuni poate avea relevanta sa in analiza mecanismelor de influentare. Perceptia ca activitate de procesare concomitenta sau secventiala a informatiilor in urma unei implicari active a subiectului poate furniza explicatii asupra modului in care multitudinea de date si informatii folosite in actiunile de influentare au anumite consecinte asupra atitudinilor si comportamentelor celor vizati. Aceasta abordare este de maxima actualitate in conditiile permanentului bombardament informational contemporan, avalansa de stiri si informatii amplificandu-se pana la refuz in situatii de criza si la razboi. Perceptia ca deformare a obiectului, desi are la baza studiul iluziilor perceptive si in special a celor vizuale, permite analiza modului in care avalansa de imagini de tot felul succedate cu viteze din ce in ce mai mari si adesea incarcate de simboluri cand mai subtile, cand evidente, afecteaza perceptiile subiectului si implicit ii influenteaza cunoasterea, atitudinile, comportamentul. Perceptia ca expresie a personalitatii ia in considerare o serie intreaga de trasaturi precum obisnuintele, mentalitatile, prejudecatile care afecteaza procesarea informatiilor de catre individ, facand ca acesta sa aiba fie o perceptie sintetica - adica globala, spontana si nediferentiata, fie o perceptie analitica, concentrata pe detalii, dar scapand ansamblul sau o perceptie sintetica, adica globala, dar gandita, organizata. Rezulta din aceasta diferentiere a celor trei categorii de perceptii ca pentru fiecare tip de audiente tinta avute in vedere ar trebui prevazute tehnici de influentare diferentiate, dupa cum acestea percep ansamblul datelor si informatiilor sau amanuntele in mod aleatoriu sau organizat.

Indiferent de acceptiunea perceptiei, un rol determinant in modul ei de operare il joaca factorii determinanti externi, interni si relationali (Zlate, 1999, pp. 119-132). Factorii determinanti externi sunt la indemana celui ce doreste sa obtina o anumita influentare a subiectului si se refera la stimuli (intensitate, durata, frecventa) si contextul in care se manifesta acestia. Factorii determinanti interni ai perceptiei cuprind trasaturile de personalitate specifice subiectului, absenta sau prezenta motivatiei sau atentiei acestuia etc., elemente caracteristice diferite pentru fiecare individ ce intra in categoria audientei tinta. Factorii relationali reflecta raportul dintre factorii externi si cei interni, iar din punctul de vedere al influentarii consideram ca datele specifice rezultate din analiza audientei tinta vor defini modul de proiectare a stimulilor si a contextului de afirmare a acestora.

Legile generale ale perceptiei (Zlate, 1999, pp. 142-143) ofera un cadru sintetic de intelegere atat a mecanismelor de functionare a perceptiilor, cat si a parghiilor pe care se poate actiona in scopul eficientizarii unei actiuni de influentare. Astfel, legea integralitatii perceptive arata ca perceptiile se formeaza asupra unitatii si integralitatii obiectului; ca urmare, o campanie de influentare va fi perceputa in ansamblul ei si nu in detaliile componente. Legea structuralitatii perceptive arata ca doar organizate si ierarhizate insusirile unui obiect pot crea efecte de perceptie, iar dintre aceste insusiri doar cele cu o mare incarcatura informationala au o relevanta puternica pentru individ. Aceste doua legi trimit catre ideea formarii unei perceptii, unitare, de ansamblu asupra unui obiect sau fenomen, ca urmare a unei anumite structurari a elementelor sale componente, sau altfel spus, doar suma ordonata a detaliilor formeaza imaginea perceptiva a unui tot. Legea perceptiei selective avertizeaza asupra faptului ca omul opereaza o anumita selectie in perceptia obiectelor si insusirilor acestuia, selectie care poate conduce spre esentializare sau dimpotriva, spre superficialitate si deformare. Aceasta lege explica reactiile diferite ale oamenilor in fata acelorasi obiecte sau fenomene, care sunt percepute de fiecare in functie de forta lor senzoriala, precum si de semnificatia sau importanta pe care i-o acorda individul. Legea constantei perceptive semnaleaza ca aceasta imagine perceptiva integrala, structurata si selectata se mentine constanta chiar atunci cand au loc variatii ale obiectului sau insusirilor acestuia; in consecinta, individul ramane la perceptia initiala dintr-o nevoie de constanta care-l face "insensibil" la schimbari ne-esentiale ale obiectului in cauza. Legea semnificatiei completeaza legea perceptiei selective afirmand ca sunt percepute mai bine, mai rapid si mai corect obiectele care au o anumita semnificatie pentru individ, decat cele ce-i sunt indiferente, ceea ce lamureste permanenta cautare si identificare a vulnerabilitatilor audientelor tinta vizate de actiunile de influentare. In fine, ultima lege mentionata de Zlate, cea a proiectivitatii imaginii perceptive precizeaza ca desi imaginea perceptiva se elaboreaza cortical, ea este proiectata la nivelul obiectului.

Toate aceste legi dovedesc rolul determinant al perceptiilor in orice actiune de influentare, persuasiune sau propaganda, deoarece perceptia nu joaca doar un rol informativ, ci regleaza si adesea determina atitudinile si comportamentele umane. Mai mult decat atat, in functie de perceptiile comune mai multor indivizi, perceptii coagulate intr-un loc, in conditii sau intr-un moment anume, se poate vorbi despre esecul sau succesul unei actiuni de influentare. Cu toate acestea, legile perceptiei ca si descifrarea elementelor sale nu au permis pana in acest moment identificarea unui algoritm cat de cat sigur, care sa proiecteze, fie doar si in anumite conditii, eficienta unei actiuni de influentare. Dat fiind infinita variatie a trasaturilor de personalitate ale indivizilor, luati ca parti componente ale unei audiente tinta, variatie multiplicata la randul ei de multimea particularitatilor conditiilor exterioare (socio-istorice si socio-culturale), rezulta o multitudine incomensurabila de perceptii individuale posibil a fi generate de acelasi stimul.

Cu toate acestea, psihosociologia coaguleaza aceste variatii infinite ale perceptiilor individuale in ceea ce este cunoscut sub genericul de perceptii colective. Profesorul Hlihor merge mai departe si arata ca "din punct de vedere al semnificatiei, termenul de perceptie folosit in geopolitica se apropie mai mult de ceea ce psihosociologia defineste ca fiind reprezentarea sociala" (Hlihor, 2005, p. 233), concept pe care-l expliciteaza folosind definitia formulata de Serge Moscovici, adica "un sistem de valori, de notiuni si de practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viata al indivizilor si grupurilor, dar constituie in mod egal un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de elaborare a raspunsurilor" (idem). Credem ca din punctul de vedere al intelegerii rolului perceptiilor in cadrul propagandei, dar si al operatiilor psihologice, mai util este intelesul reprezentarilor sociale dat de Jean Claude Abric drept "produsul sau procesul unei activitati mentale prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si-i atribuie o semnificatie specifica" (apud Hlihor, 2005, p. 234), sau tot Abric "o viziune functionalista asupra lumii ce permite individului sau grupului sa dea un sens conduitelor, sa inteleaga realitatea prin propriul sau sistem de referinte, deci sa se adapteze, sa-si defineasca rolul" (apud Neculau, 1996, p. 36). Sociologul Adrian Neculau a identificat interactiunile reciproce dintre reprezentarile sociale ale unei populatii, pe de o parte, si opiniile si atitudinile acesteia, pe de alta parte, intr-o ecuatie complexa in care factorii perceptiei si socialului, ai cognitivului si afectivului, ai stiintificului si imaginarului contribuie deopotriva la stabilirea rezultatului final, niciodata acelasi: "Reprezentarile sociale se interfereaza in parte cu opiniile si comportamentul, dar nu sunt atat de directionate ca acestea. Spre deosebire de opinii, care construiesc un raspuns manifest, verbalizat, observabil si susceptibil de masurare, si de atitudini, care stabilesc o relatie intre stimuli si raspunsuri, raspunsul fiind cuantificabil prin timpul de reactie, reprezentarile sociale basculeaza intre perceptie si social, mediaza intre cognitiv si afectiv, ezita intre exactitudine si aproximatie, cocheteaza cu stiintificul, dar si cu imaginarul. Ele reconstruiesc realul, atingand simultan stimulul si raspunsul, accentuand aici in aceeasi masura in care modeleaza si acolo. Desi constructii cognitive, reprezentarile sociale sunt prizonierele socialului". (Neculau, 1996, p. 34). In fine, conceptul de reprezentare sociala, luat ca o grila de lectura a realitatii, prin transformarea unei realitati sociale intr-un obiect mintal, joaca un rol important, acela de mediator al comunicarii sociale, deoarece "elaborarea mentala este dependenta de situatia persoanei, grupului, institutiei, categoriei sociale in raport cu alta persoana, grupa, categorie sociala". (Neculau, 1996, p. 36).

"Extensia" perceptiei la rangul de reprezentare sociala, in sensul celor mentionate mai sus, a permis profesorului Hlihor identificarea a trei functii ale perceptiei, (Hlihor, 2005, p. 243) valabile, spunem noi, nu doar in cazul analizei geopolitice, dar si a propagandei. Astfel, functia de cunoastere a perceptiei permite procesarea intr-un anumit mod a informatiilor si stimulilor disponibil subiectilor, dar si formarea unei anumite imagini asupra realitatii inconjuratoare. Functia de orientare a perceptiei determina anumite conduite si comportamente, deoarece imaginea rezultata in urma functiei de cunoastere devine, la randul ei, un stimul care corelat cu interesul, sau cu nevoile, determina sensul actiunii respectivului subiect. In sfarsit, functia justificativa a perceptiei permite explicarea respectivelor atitudini sau comportamente.

Din toata aceasta evaluare a perceptiei la nivel colectiv sau a reprezentarilor sociale, cum opineaza sociologii, rezulta o pozitionare a acesteia drept pivot al persuasiunii si propagandei in modelarea atitudinilor si comportamentelor, luand locul si rolul nevoilor si satisfacerii acestora, asa cum, in baza rationamentelor behavioriste, este modelul descris in doctrina NATO a operatiilor psihologice. Atribuirea unui rol central perceptiei sau reprezentarilor sociale in explicarea mecanismelor de persuasiune, propaganda si operatii psihologice moderne presupune automat si recunoasterea existentei unui factor subiectiv, aleatoriu, in afara controlului celui ce planifica si opereaza actiuni de influentare. Mecanismului liniar si predictibil propus de modelul behaviorist i se opune astfel un model care, desi nu ofera solutii simple, certe si algoritmice de influentare, credem ca este mult mai realist si in plus explica esecurile sau insatisfactiile obtinute in campaniile moderne de operatii psihologice, dar si in cele de propaganda.