Comunicarea: continut si relatie

COMUNICAREA: CONTINUT SI RELATIE

Pentru a reduce incertitudinile legate de conceptul de comunicare, ne vom opri asupra catorva aspecte esentiale, ale caror semnificatii depasesc simpla delimitare conceptuala.

Comunicarea umana cuprinde doua aspecte – continutul si relatia – indisociabile, cea de-a doua aparand ca o metacomunicare²⁵. Prin continut intelegem informatia, mesajul, aspectul cantitativ al comunicarii, neputand avea interactiune intre indivizi fara ca un mesaj sa nu fi fost transmis de la unul la celalalt.

Conceptul de metacomunicare a fost elaborat de Gregory Bateson, ca urmare a reflectiei asupra conceptelor cu care opereaza cibernetica – el nota ca pentru orice circuit recursiv autoreglator este necesar sa distingem intre informatiile privind relatii din elementele sub-ansamblurilor acelui circuit si informatiile privind ansamblul circuitului. Aplicandu-le la studiul comunicarii, Bateson observa ca pentru a reduce ambiguitatea inerenta codificarii informatiei, ar fi necesar ca individul sa poata invata/intelege, sensul de atribuit diferitelor mesaje pe care le recepteaza, numind metamesaje²⁶ aceasta noua clasa de informatii de un nivel superior de abstractie, care califica un ansamblu de mesaje. In acest sens remarca faptul ca indivizii recurg la metacomunicare pentru a-si da seama „daca o secventa comportamentala trebuie inteleasa in sens literal, ludic, metaforic etc.”

In contextul lingvistic (unde nu se iau in considerare decat mesajele verbale) se utilizeaza termenii de „metalimbaj”²⁷ si de „functie metalingvistica” pentru a desemna toate cuvintele sau frazele care, plecand de la enunt, desemneaza si gestioneaza enuntarea. Deci, comunicarea presupune intotdeauna o metacomunicare, care le indica celorlalti in ce categorie, la ce nivel sau adresa trebuie clasat un anumit mesaj (vizual, verbal sau comportamental).

Teoria enuntarii subliniaza primatul relatiei²⁸, enuntarea fiind un aspect al relatiei, desemneaza ansamblul parametrilor ca actul de a vorbi, comportamentul, intentia, gesturile, tonul, vocea, privirea, locul, cadrul ocupat de emitator, pe scurt, toate conditiile fizice, psihologice si sociale care fac posibil ca un mesaj sa „treaca”, sa fie mai bine receptionat decat altul, independent de adevarul sau falsul intrinsec continutului sau. Enuntul rezuma mesajul „propriu-zis”.

Cercetarile efectuate de reprezentantii Scolii de la Palo Alto (vezi Watzlawick et.al.) converg in aceeasi directie: primatul relatiei (comunicarii) asupra informatiei (continutului) pentru ca aceasta nu poate fi inteleasa decat daca se percepe cadrul sau intentia pe care o presupune (de exemplu accentul, debitul vocii, infatisarea, tonul, atitudinea preced orice discurs), asadar anterioritatea (primatul) relatiei este in acelasi timp si logica, si genetica, prin raport cu continutul.²⁹

In interactiunile umane, fiecare dintre parteneri este „indrumat” sa ia in seama continutul plus ceva, pe care G. Bateson (1951) il numeste „Ordinul”³⁰ interactiunii – adica o „injonctiune comportamentala”, relatia prin care sunt transmise informatii asupra informatiilor (metacomunicare) si al carei obiect este acela de a transmite dorintele de comportament reciproc: de ce maniera doresc sa tratez si de ce maniera doresc sa fiu tratat. Aspectul relational nu este intotdeauna constient definit, dar rolul sau in comunicare este esential pentru ca pozitioneaza indivizii in interactiune.

Exista cercetatori care reunesc totalitatea trasaturilor nonverbale (vocale si non vocale) pe care le utilizeaza cei aflati in relatie de comunicare sub denumirea de paralimbaj. Intelegand prin paralimbaj manifestarile auxiliare limbii propriu-zise, Laver si Hutcheson (1972) disting intre informatia cognitiva (legata de mijloacele lingvistice si paralingvistice, cum ar fi gesturile ce se substituie cuvintelor), informatia injonctiva (preocupata de reglarea interactiunii, care include mijloace paralingvistice ca gesturi, miscari, intonatii pentru a sugera unui interlocutor sa ia cuvantul, de exemplu, dar si unele mijloace lingvistice cum ar fi frazele de bun venit) si informatia indiciala, incluzand comunicarea non verbala in special in ultimele doua categorii.³¹

Informatia indiciala este oferita pentru a transmite un element important despre sine, se poate realiza prin limbaj, imbracaminte, insemne (insigne, de exemplu), dar mijlocul cel mai frecvent este paralingvistic.

Dupa C. Baylon si X. Mignot (1991) intr-o conversatie, de exemplu, interlocutorii utilizeaza „un sistem total de comunicare”, in care sunt schimbate trei tipuri de informatii:

- cognitive : continutul semnelor lingvistice schimbate;

- indiciale : indreptate spre locutor in scopul definirii si controlarii rolului pe care il joaca in timpul conversatiei;

- injonctive (sau conative) : informatiile schimbate de participanti pentru a face sa progreseze conversatia, a alterna locutorii, a ajunge la un rezultat.³²

Nonverbalul contribuie la definirea contextului situatiei comunicative si realizeaza, prin functia sa metacomunicativa, incadrarea interactiunii. Bunaoara, informatiile despre varsta, sex, etnie, apartenenta socio-culturala, stare de spirit etc., preponderent non verbale, constituie „schimburile dinaintea schimburilor verbale”³³, care sunt responsabile de introducerea anumitor expectatii si conditii prealabile comunicarii: distanta interlocutorie, nivelul de adresabilitate, pozitia atitudinala (simpatie, antipatie, neutralitate). In acelasi timp, in „zona” comunicarii non verbale pot  fi localizate mai multe indicii ale conduitelor simulate – non verbalul este mai dificil de controlat prin raport cu scrisul si vorbirea.