Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
CONFLICTELE INTERPERSONALE

CONFLICTELE INTERPERSONALE


CONFLICTELE INTERPERSONALE

Importanta lui pentru individ este direct proportionala cu intensitatea relatiei; cu cat individul este mai ingrijorat de perspectiva incheierii relatiei, cu atat conflictul va fi mai puternic. Conflictele interpersonale variaza de la cele dintre oamenii cu relatii de durata, casnice si sexuale( inclusiv casatoria), la cele dintre prietenii apropiati, la cele dintre colegii de munca si cunostinte si la cele dintre oamenii care nu se cunosteau pana in momentul declansarii conflictului.

De cele mai multe ori, acest gen de conflict are ca obiect "regulile" relatiei, modul in care fiecare parte ar trebui sa se poarte fata de celalalt. Desi relatiile sociale au reguli, rareori acele reguli sunt explicite. Chiar si intr-o relatie ca mariajul, care este definita legal si social, regulile care se aplica fiecarui partener nu sunt clar specificate. Ambii parteneri au idei personale despre mariaj si despre felul cum trebuie sa se poarte fiecare, dar aceste presupuneri sunt rareori discutate si negociate impreuna. Conflictul poate surveni cand una dintre persoanele implicate intr-o relatie, indiferent de natura ei, simte ca celalalt a incalcat regula.

Intensitatea, importanta si investitia



Relatiile interpersonale variaza in functie de cei 3 I mentionati, astfel:

intensitatea se refera la forta emotionala a relatiei, care poate urca de la una neutra( oameni cu care ai de-a face intamplator), la alta puternica( o persoana cu care ai o relatie romantica de lunga durata);

importanta: valoarea relatiei pentru participanti, exprimata in sprijinul emotional, financiar, etc.;

investitia in relatie include costurile financiare, timpul, implicarea emotionala sau cantitatea de afirmare publica.

Cu cat o relatie are o valori mai mari la cei trei indicatori, cu atat intr-un conflict tensiunea, stresul, proiectia si riscul sunt mai puternice. Oamenii discuta rareori despre perceptiile lor privind intensitatea, importanta si investitia in relatie si despre caile prin care aceste perceptii se schimba in timp si dupa imprejurari.

Conflicte specifice diferitelor stadii ale relatiilor

Conflictele apar in special in stadiile cheie ale relatiilor: initierea, mentinerea, schimbarea si incheierea.

Initierea desemneaza stabilirea relatiei, stabilirea regulilor si asumarea rolurilor.

Mentinerea se refera la procesul de a face relatia sa existente si a le face fata presiunilor externe si interne.

Schimbarea, care apare ca reactie la presiunile interne si externe, este cauza cea mai importanta a conflictului, in special cand schimbarile nu sunt discutate si acceptate impreuna. Cele mai frecvente conflicte care tin de schimbare au drept cauze:

Crizele vitale: moartea unuei persoane apropiate, pierderea locului de munca, probleme financiare, boli grave, pensionarea, crizele de identitate, evolutive;

Schimbarea rolurilor poate include rolurile care se schimba ca rezultat al crizelor vitale. De exemplu, femeia devine unic intretinator de familie, schimbarea carierei unuia dintre parteneri ce schimba si stilul de viata;

Schimbarea interdependentei, survine atunci cand unul din parteneri, dependent de celalalt, cauta sa-si recastige independenta financiara sau emotionala.

Incheierea poate reprezenta finalitatea unui conflict, dar si factor declansator de noi conflicte.

Conflictul, cand este solutionat eficient, poate sa intareasca si sa stabilizeze relatia; chiar si cand relatia se incheie, poate aparea o noua relatie, pozitiva. Incheierea unei casatorii duce, de cele mai multe ori, la dizolvarea vechii relatii si la dezvoltarea unei relatii puternice de ostilitate, bazata pe conflictul nerezolvat, in vreme ce ea ar putea sa conduca la o stare de libertate individuala sau la o relatie noua, pozitiva.

Categorii de relatii si conflicte interpersonale

Criteriul categorizarii este natura relatiei.

v    Prietenia: este caracterizata prin mici conflicte curente care sunt, de obicei, rezolvate, deoarece ambele parti vad prietenia ca fiind mai importanta decat chestiunile asupra carora au aparut conflictele.

v    Co-rezidenta, fara a fi dublata de vreo relatie personala. Motivul: comoditatea si pretul scazut. Co-abitatia este cauza multor conflicte, deoarece cei implicati pot avea multe opinii deosebite fata de gospodarie si diferite valori si expectante, in conditiile in care le lipseste vointa de a rezolva problemele.

v    Relatiile romantice. Sunt relatiile cu o profunda implicare emotionala, inclusiv cu o mare valoare a intensitatii, importantei si investitiei. Fiecare individ ajunge sa depinda foarte mult de raspunsul si sprijinul din partea celuilalt pentru nevoile de identitate, stima de sine si siguranta. Intensitatea emotiei poate accentua atat aspectele pozitive, cat si pe cele negative ale relatiei.

Asteptarile diferite fata de relatii in general si fata de cea prezenta, in special, pot duce la conflict.

v    Relatiile sexuale. Se admite, de cei mai multi, ca in relatiile sexuale conflictele nu sunt de natura esentialmente sexuala. Se considera ca conflictul implica probleme foarte sensibile si tensionate, mai ales in cazul barbatilor, probleme care au un mare efect asupra imaginii de sine si a stimei de sine. Conflictul in relatiile sexuale apare in initirerea intalnirilor sexuale, in stabilirea regulilor, in schimbari, in privinta regulilor monogamiei sau fidelitatii sexuale, ca raspuns la problemele sexuale sau la insatisfactia unui partener.

v    Relatiile si conflictele maritale. Generic, sunt cuprinse aici relatiile dintre doi oameni care au o relatie romantica sau emotionala, o relatie sexuala, locuiesc impreuna, isi impart in comun proprietatea si sunt identificati public si se identifica drept un cuplu. Acestea se refera la cuplurile casatorite legal, dar si la uniunile consensuale. Cauzele uzuale ale conflictelor maritale:

Expectantele fata de casatorie se schimba atat la nivel individual, cat si social. Acesta include schimbarile referitoare la ceea ce este casatoria si la facilitatea cu care poate fi desfacuta, schimbarile asupra modelelor privind comportamentul partenerilor, modul in care ar trebui sa functioneze o familie. Fiecare partener poate avea o perceptie diferita asupra rolului pe care ar trebui sa-l aiba aupra modului in care ar trebui sa functioneze relatia.

Disfunctiile sexuale pot duce la conflicte relationale. Cele mai multe conflicte apar din cauza frecventei, tehnicii, dorintei de experimentare, contraceptiei si relatiilor sexuale extramaritale.

Conflictele financiare includ administrarea banilor si perceptiile privind cheltuielile necesare si cele etichetate drept extravagante.

Educatia copiilor. Partenerii fiind educati in medii si dupa stiluri diferite, pot incerca impunerea propriului stil de educare: permisiv, autoritar, neglijent, ambivalent, democratic.

Valori morale si religioase

Atribuirea rolurilor. Conflictul de rol este obisnuit in familii, mai ales pe fondul schimbarilor. Centrul autoritatii si puterii se poate schimba, ceea ce duce la conflict. Conflictele de rol se intetesc atunci cand rolurile sunt mai putin familiare, mai putin clar definite( copilul dintr-o alta casatorie). Rezolvarea conflictelor de familie poate fi dificila pentru ca membrii ei petrec mult timp impreuna; este foarte greu ca unul sa se retraga separat pentru un timp. Sunt supusi presiunilor datorate faptului ca trebuie sa colaboreze in traiul comun si datorita gradelor diferite de dependenta a anumitor membri de altii.

v    Conflicte la locul de munca, datorita obligativitatii de a-ti asuma relatii fara implicatii emotionale, de a imparti responsabilitati etc.

Studiile de evaluare a programelor de dezvoltare a abilitatilor de comunicare si de management al conflictelor au identificat o serie de convingeri eronate despre conflict. Cele mai frecvente convingeri eronate sau mituri despre conflicte sunt:

conflictul se rezolva de la sine, cu trecerea timpului;

confruntarea cu o problema sau intr-o disputa este intotdeauna neplacuta;

conflictul este intotdeauna negativ si distructiv;

conflictul nu se rezolva decat prin compromis, cineva trebuie sa piarda;

a avea un conflict inseamna un semn de slabiciune sau vulnerabilitate

conflictul este simptomul unei relatii bolnave;

relatiile fara conflict sunt cele mai solide.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.