Transformarile comunicarii contemporane

Transformarile comunicarii contemporane

Este interesant de vazut ce se petrece atunci cand informatia cere, transmiterea de stiri la un numar mai mare de destinatari, mai repede si cat se poate de ieftin. Ea-si poate mari si accelera ritmul de distribuire. E ceea ce se intampla cu presa de mare tiraj. Dar, oricat de mici ar fi preturile si oricat ar fi de rapide mijloacele de transport, presa, ca si cartea, ramane un obiect scris care recurge la o limba speciala si care din aceasta pricina e limitat de frontierele limbii. Unele jurnale si periodice remediaza aceasta situatie publicand traduceri; pentru a estompa limitarea frontierelor lingvistice si relativa lentoare a mesajului verbal, presa recurge apoi si la fotografie. Schimbare pe care o putem socoti majora. Comunicarea fotografiei e lipsita de concepte, propunand o imagine globala in care, dupa o privire rapida a cititorului se schiteaza un mesaj inca difuz. Spre deosebire de limba, care se articuleaza in secvente si in fraze, care se dezvolta deci in timp, imaginea se ofera de la prima vedere ca un camp in care patrundem, nu treptat si prin vizari succesive, ci prin operatii de "asamblare" si de puneri la punct aproape instantanee. Mesajul fotografic nu este insa niciodata singur in presa; o legenda ii expliciteaza intotdeauna semnificatia. Pe de o parte, imaginea are un impact care actioneaza aproape instantaneu asupra cititorului oricarei comunitati lingvistice i-ar apartine el; pe de alta, textul ordoneaza imaginea dupa inteligibilitatea proprie limbii destinatarului. Se produce deci, de la imagine la imprimat si de la imprimat la imagine, o dubla miscare care si accelereaza si modifica comunicarea. Suntem insa atat de obisnuiti cu procedeul, ca abia daca ne dam seama de unele dintre efectele sale.

Comunicarea grafica si cea verbala nu rezulta din aditionarea celor doua mijloace: ele propun efectiv o comunicare de un nou tip pe care-l folosesc jurnalele, magazinele, benzile desenate, prospectele, afisele si insignele.

Ce se-ntampla insa cu informatia acum, cand viteza ei de transmitere creste sfidand traducerea simultana si hibridarea text-imagine a carei limita este destul de repede atinsa. Accelerarea informatiei nu se realizeaza cum ne-am putea imagina, prin accelerarea producerii si a difuziunii mesajelor imprimate sau prin accelerarea traducerii: comunicarea verbala si iconica se transforma in imagine televizata. Vizualizarea cinetica produce un "telemediu generalizat". Se produce deci o mutatie.

Se poate obiecta totusi ca imaginea, nu schimba nimic din autonomia sistemului lingvistic. Difuzarea razboiului din Golf, cu toate ca se adresa in direct la sute de milioane de spectatori, a fost comentata in limba fiecarei tari receptoare. Sa fim insa atenti la concluzii. Pe de o parte, comentatorii se exprimau fiecare in sistemul lingvistic propriu. Ramanand insa in acest punct ar insemna nu mai putin sa recunoastem natura noului fapt care se naste de aici: cand un eveniment are o origine verbala cum se-ntampla de obicei, si cum s-a si intamplat pana acum, tot ceea ce are legatura cu acest eveniment e conceput, transmis, difuzat, explicat si comentat in functie de statutul verbal care i-a dat nastere si care se stabileste in si prin limba, dar cand evenimentul are, cum a fost cazul cu transmiterea razboiului din Golf o origine tele-vizuala, limbile receptorilor respectivi nu sunt suficiente pentru a explica imaginile, iar imaginile depasind felul comentariului, antreneaza un nou statut al mesajului in care totul e conceput, transmis, difuzat, explicat potrivit imaginii in miscare care-i si constituie principiul de baza. Traditional, comentariul s-a facut aproape exclusiv pe texte: glose, adnotari, comentarii, interpretari etc. In schimb comentariul televizat se face numai pe imagini, pornind de la o informatie in prealabil "lingvistica" si a carei emisie in direct il pune pe comentatorul cel mai volubil, pe speakerul cel mai priceput in imposibilitatea de a "verbaliza" concomitent, cu desfasurarea ei.

Fenomenul este nou. Dupa spusa lingvistilor, structura limbii nu se schimba decat foarte putin, foarte incet si conform modalitatilor pe care le datoreaza de altfel mai mult economiei lor interne decat actiunilor exterioare: "Sistemul fonetic si tipul fundamental sunt extrem de conservatoare, observa Sapir, desi aparentele ar contrazice aceasta. Dorinta de a mentine sistemul, tendinta de a contrabalansa o infractiune la adresa acestui sistem printr-o suita complicata de transformari suplimentare, dureaza secole sau chiar milenii. Se poate insa pune intrebarea daca conditiile noilor media, si mai ales informatia vizuala, nu sunt pe cale de a modifica aceasta stare de lucruri. La televiziune ti se da mai intai imaginea in miscare si apoi, chiar daca comentariul continua sa treaca prin forme lingvistice, spectatorul urmareste emisiunea, fara indoiala, de acord cu explicatiile verbale, dar mai intai pe fondul continuu al imaginilor la care e cu atat mai sensibil, cu cat acestea nu sunt si nici nu pot fi decat foarte putin verbalizate.

Pornind de aici, ne putem intreba daca limba, pusa in contact cu imaginea (cu o imagine, care nu mai are rolul traditional de a ilustra un text sau un cuvant) va ramane intacta. Vom constata ca noile mijloace, ingloband sistemul in vigoare, transforma ansamblul timpului comunicarii. Notiunile de "autor", de "lector", de public" suficiente pana acum, sunt concurate de catre o intreaga noua serie de termeni, auditor", "telespectator", "destinatar", care atesta ca aceasta comunicare nu mai apartine exclusiv scrisului sau imprimatului. Problemele care o privesc reies dintr-o noua asociere care pare sa acopere mai bine termenii generici de "emitator'' si de "receptor".

De indata ce conceptul e confruntat in mod regulat cu imaginea, pentru telespectator exista ocazia de a lua cunostinta de o anumita insuficienta a primului in raport cu cea de a doua. Comunicarea verbala se compune din operatii discursive care se ajusteaza din etapa in etapa; instrument de precizare, conceptul functioneaza pornind de la o situatie stabila.

Imaginea vizuala are nu numai un efect global, ci poseda si calitatea spontaneitatii legata de situatia pe cale de a se stabili cu toate accidentele pe care le implica ceea ce inca nu s-a savarsit. Operand in timp real, prin contrastul figura-fond, ea comporta o imediatitate care previne disocierea timpului si a spatiului pe care o face limba: analiza lineara fiind inlocuita prin impactul global.

La cinema sau televizor impresia de realitate e si mai mare. De fapt, oricine intra intr-o sala obscura pierde contactul cu realitatea exterioara, ca si cu cei mai apropiati vecini, contand doar ceea ce se petrece pe ecran. Imaginea vizuala devine atotstapanitoare, tiranica. Cinematograful depaseste fotografia pentru ca el e singurul in stare sa injecteze in realitatea imaginii, realitatea miscarii, realizand si imaginand pana la un punct inca neatins inainte de aparitia sa. Multa vreme i s-a atribuit romanului meritul de a realiza imaginarul, cel putin cat avea sa domine comunicarea verbala. Or, daca imaginarul se poate satisface azi la cinema, la televizor sau la calculator, nu-i preferabil, oare, sa observam ca nu e vorba de imaginar, in general, ci de unul anumit, legat de mediul particular, care este tocmai cinematograful, televiziunea, calculatorul ? Fara indoiala ca nu exista "realitatea cea mai puternica", dupa cum nici "impresia cea mai tare" decat in interiorul unui sistem de comunicare determinata.

Trebuie, asadar, sa conchidem ca-n ziua de azi exista mai multe realitati. Si impresia realitatii celei mai pregnante pare sa apartina radioului, televiziunii si internetului cand emit in direct. Fiecare sistem de comunicare isi are complexitatea proprie care contribuie la complexitatea generala in curs de desfasurare.