Imaginea si transformarile ei in secolul XX si inceputul secolului XXI

Imaginea si transformarile ei in secolul XX si inceputul secolului XXI

Gandirea vizuala (Visual Thinking) insusita si comentata de oamenii de stiinta, filosofi, la inceputul secolului XX (Bohr, Einstein, Heisenberg, Poincaré etc.) se refera la capacitatea intuitiei ca, prin imagini, sa construiasca, sa vada, sa discearna procesele fizice intr-o lume a perceptiilor.

Artistii secolului XX, inca de la inceput, au explorat taramul imaginii adjudecandu-si toate medium-urile si uneltele cunoscute pana atunci. Ei au fost cuprinsi de febra cercetarii, investigarii de noi tehnici, tehnologii de realizare a obiectului artistic. In aceeasi masura, dorinta lor de schimbare se indrepta si catre gasirea unor forme, diverse conceptual, de reprezentare a lumii, isi face aparitia artistul creator al mai multor imagini, modelate in mai multe tehnici, care-si asuma dialogul direct cu publicul si care imbogateste obiectul artistic cu dimensiunea scenografica, teatrala.

Tablouri vii (tableau vivants, living pictures) reprezinta un gen artistic cunoscut din secolul XVII, cu actanti in posturi fixe, atitudini mimetice, deseori ilustrand teme crestine, tablouri care se diversifica dupa 1900 in teatru civic, actiuni, happening.

Pictura iese in scena. Pictura se obiectualizeaza. Colaje, asamblaje, constructii heteroclite, compozite, adosate inca, incep sa se prelinga, voit sau intamplator, in cafenelele avangardiste, decoreaza spatii de sorginte constructivista, futurista, dadaista, devin ambient.

Aparitia unor noi forme artistice care implica prezenta corporala a actantului numite actiune, happening, performance, live art cat si a evenimentului inter/multimedia, constituie momente importante in intelegerea evolutiei imaginii de la pictura, la cadrarile virtuale impuse de tehnologia electronica.

Filmul, arta vedeta a secolului XX, revarsa asupra lumii magia imaginii efemere. Artistii, tentati de noul spatiu - metafora, descopera diversitatea modalitatilor oferite de noul mediu temporal, cinematic, imaterial, spatial deopotriva, de a vedea si gandi lumea prin "cine-ochi"(termen folosit la inceputul deceniului trei al secolului XX de catre celebrul regizor rus Dziga Vertov) si experimenteaza puterea imaginii.

Artistii secolului XX si-au castigat libertatea de a se exprima in mai multe medium-uri artistice precum pictura, colaj, asamblaj, obiect, environment, actiuni, performance, happening.

Artistul ca pictor actionist (action painting or dripping) evolueaza in pasi de dans, intr-o miscare mentala, corporala si o intelegere sinestezica a actului pictarii. Jim Dine picteaza Focul timp de 25 minute in fata auditorului. Pictura implica si procesul facerii ei. Pollock realizeaza picturi - constructii cu o viata metaforica guvernata de relatia gest - material, unde ambientul si evolutia corporala sunt o extensie a lucrarilor sale.

Yves Klein transforma demersul pictural initial, alaturandu-i muzica si teatrul, in evenimente artistice complexe. Din 1949 artistul produce pictura actionista, ajutat de corpuri umane imbaiate in albastru, pe care le dirijeaza ca un adevarat coregraf, in actiunea lor corporala de a se imprima pe panza intinsa pe jos sau pe zid. O astfel de pictura-eveniment a avut loc pe 9 martie 1960 la Galeria Internationala de Arta Contemporana din Paris si s-a intitulat Penelul viu (Pinceau vivant).

Dupa cum observam, definitia picturii ca pictura se modifica. Cadrarea picturii, suportul, tehnica si tehnologia facerii tabloului sunt rediscutate, destructurate, transformate in picto-colaj, picto-obiect, picto-poem, picto-actiune, picto-eveniment.

Camera ochi, (foto/film) se transforma dupa 1960 in camera video ce deschide creatorului de imagini posibilitatea de a include medii diverse intr-o poetica vizuala cu un limbaj propriu unei noi forme de expresie artistica: arta video.

Aparitia echipamentului portabil, in 1965, produs de Sony Portapak, faciliteaza accesul artistilor la acest mediu si totodata a marcat inceputul colaborarii lor cu televiziunea.

Primele experimente in arta video semnate de artisti au caracter mai mult formal, dorindu-se obtinerea unor imagini originale, picturale dar si conceptuale, prin interventii directe in procesul tehnologic (Steina si Woody Vasulka, Nam June Paik, Wolf Vostell, Ernie Kovalski).

Simultan cu aceste prime incercari, care tin mai mult de cunoasterea noului echipament video si descoperirea posibilitatilor de a obtine imagini video, a existat si o alta tendinta extrem de puternica, aceea de a filma actiuni, happening, Body Art: Vito Acconci, Valie Export, Bruce Nauman, Dan Graham, Ulrike Rosenbach, Michel Journiac, Abramovic/ Ulay, Orlan si Stelare mai recent.

Sculpturi/instalatii/ambient/eveniment/performance/video constituie noile forme de arta, spectaculoase, imprevizibile, data fiind varietatea abordarilor posibile, incluse domeniului artei video pe care le semneaza artistii Nam June Paik, Vito Acconci, Catherine Ikam, Dan Graham, Kubota, Bill Viola, Katsuhiro Jamagushi, Tony Oursler, Teiji Furunashi.

In anii '90 tehnologia digitala acapareaza campul artelor alternative. Se dezvolta arta comunicationala bazata pe tehnologie computationala avansata, Internet, sateliti, comunitati electronice.

"Implicarile si incidentele privind creatia apar sub forma unor perspective largite. Informatica si retelele de comunicare, permitand fiecarui utilizator sa stabileasca un contact cu ceilalti utilizatori, dar si sa alcatuiasca texte, imagini, sunete, permit inaugurarea unei noi ere de creativitate, in consecinta, un alt stadiu de evolutie, o ' post faza' in care vor aparea noi forme de expresie artistica. Informatica si retelele de comunicare, cum afirma Pietre Levy, ne indruma spre o 'ecologie cognitiva', permitand reconcilierea omului cu tehnica."[1]

Nam June Paik, Peter Weibel, Roy Ascott, Gary Hill, Antoni Muntadas, Jeffrey Show reprezinta doar cateva nume de artisti creatori in noile tehnologii electronice cu ajutorul carora construiesc obiecte media, realitati artistice specifice noilor forme de arta.

In a doua jumatate a secolului XX, creatorii de imagini remodeleaza vocabularul vizual, fiind preocupati de gasirea unor noi dimensiuni in raportul subiect/imagine si imagine/public. Opera de arta, vazuta ca proces eveniment, unde publicul participa intr-un cadru fix, instalatii, performance, happening sau intr-un cadru modificabil, interactiv, instalatii, ambient comunicational, galerii electronice etc, vor amplifica si diversifica relatia opera/context.

Forma traditionala a imaginii: pictura, sculptura, spatiu, timp impietrit, devenita performance si happening (timp real, timp trait) se dematerializeaza in simulacre de realitati cu mai multi timpi si spatii suprapuse, in imaginea ecran. Efemera si nonmateriala, imaginea real/virtuala, capturata in TV/video/calculator poate fi inteleasa ca pictura vie continuta intr-o mobila/rama, decor si informatie pentru spatiul nostru intim sau public. Arta incepe sa exprime, prin practica specifica a anumitor artisti, ca iruperea tehnicii este miza fundamentala a civilizatiei deoarece reprezinta statutul realului care este in joc. Trebuie sa percepem virtualul, nu ca o iluzie, ci ca un principiu activ capabil sa descopere un instrument de scriere, de conceptualizare, de actiune si relatie sociala.

Fred Forest " Instalatii"

Se creeaza un adevarat ambient telematic planetar, spatiu digital planetar, interactiv, care poate fi posibil de accesat din orice colt al lumii si chiar din spatiu. Fred Forest crede ca tendinta artei actuale ar fi mai curand catre replierea rece asupra mitologiilor personale sau a obsesiilor avand cuvantul de ordine imperativ "sa te bucuri, aici si acum, cat mai repede posibil'. Aceasta ingustare dezolanta condamna la o economie strict intamplatoare a placerii, la un "hedonism al saracului' intr-un context de criza in orice caz semne ce anunta aspiratii mai in masura cu evolutiile in curs ce incep sa se manifeste. Pentru a ne convinge de asta este suficient sa observam, mai ales cum "comunitatile virtuale' ale retelei internet cauta si practica noi forme de participare colectiva, se solidarizeaza pentru a apara libertatea de expresie atunci cand aceasta este amenintata. Conteaza foarte putin veleitatile individuale, rezistentele, nostalgiile. Conditiile inedite ce apar vor crea, progresiv, un teren favorabil, un teren vor inflori noi utopii. Doar civilizatia retelelor este singura in masura sa opereze aceasta conversie (reconversie) unind intre ei indivizii in mod solidar, incrucisandu-si energiile azi fragmente, reunindu-le si sudandu-le strans in unul si acelasi sistem electronic si comunicational, un sistem planetar analog sistemului neuronal.

Ambientul electronic configureaza un spatiu virtual, contine imagine virtuala, intr-o realitate virtuala si implica categorii de experienta cunoscute, impartasite in retele telematice care permit experienta ciberspatiului, a hiperrealitatii cu ajutorul echipamentului de stocare si prelucrare a informatiei, DATA. Echipamentul DATA faciliteaza interactiunea in spatiul virtual, dominat de senzatii, sentimente reale. Spatiul DATA se modeleaza intr-un teritoriu electronic, o lume generatoare de lumi in care existam ca entitati fizice si experimentam concret noile realitati fizice create.

"Cea mai mare greseala a noastra ar fi sa credem ca nu exista decat o singura realitate. Putand reda invizibilul vizibil, artistii din toate epocile ne-au aratat ca in spatele lumii aparentelor, exista o multitudine de lumi virtuale. Lumi carora forta intuitiei si talentul le-a dat viata, le-a dat o existenta, deschizand astfel o fereastra suplimentara asupra modului de a percepe realitatea. De un sfert de secol, gandirea stiintifica ne-a familiarizat cu ideea ca realitatea nu este decat un strat pe care se aseaza multe alte niveluri ale acesteia. Instrumentele tehnologice ne modifica perceptia universului dandu-ne chei de acces spre alte forme ale realului. Incredintarea catre marele public a dispozitivelor de vizualizare si interactiune multisenzoriala, va plasa indivizii in medii virtuale deschizand noi campuri de experienta oamenilor de stiinta, filosofilor si , bineinteles, artistilor"[2].

Practicile sociale, politice, artistice se diversifica in aceasta globalizare. Identitatile isi cauta si redefinesc identitatea locala/globala. Suntem observatori interni si externi in lumile media. Endofizica si nanotehnologia, alchimie High Tech, ne ajuta la intelegerea lumii electronice postmoderne. Arta cu ajutorul calculatorului a revolutionat sfera senzoriala si intelectuala. Imaginea, devenita informatie digitala, formula matematica, camp deschis, dinamic controlat de observator, se poate autogenera si modela tridimensional (3D) intr-o corporalitate artificiala, ce se obiectualizeaza in realitatile lumilor artei postontologice populata cu creaturi imateriale. Informatia digitala, configurata in eveniment audiovizual, multisenzorial, interactiv, curge printr-un proces viu de aceeasi importanta in toate etapele sale. Noile tehnologii electronice au dus la crearea noului spatiu comunicational, au pregatit audienta pentru un alt fel de discurs, au creat o estetica a audiovizualului, un panteism al imaginii.

Fred Forest observa ca notiunile de arta si artist sunt puse in discutie. Cuvintele care au o 'rezonanta' in noi in functie de secolele trecute trebuie sa se redefineasca prin raport cu ceea ce noi traim si resimtim astazi. Problema 'disparitiei' artistului (in sensul traditional al cuvantului), este dezbatuta si astazi, nu fara provocare, de artisti precum Roy Ascott si teoreticieni ca Mario Costa si Pietre Levy. Ei fondeaza, fiecare in felul lui, ipoteza disparitiei artistului in viitorul apropiat. Dupa parerea lor in societatea viitorului, artistul plastician, in sensul acceptat al cuvantului, nu-si va mai regasi locul, un loc care, in societatea de tip traditional, ii era recunoscut. Roy Ascott estimeaza ca sunt indeplinite toate conditiile pentru ca o idee a artistului sa cada in desuetudine.

Aflati in fata unei situatii fara precedent, in evolutie constanta, nu mai este posibil, afirma Ascott, sa credem ca artistul este cel care poate sa adauge un plus perceptiei noastre. Aceasta credinta isi pierde din credibilitate in momentul in care perceptia umana se afirma si se "artificializeaza" fara incetare recurgand la proteze tehnologice din ce in ce mai performante si sofisticate. Relatia noilor moduri de tele-perceptie asigura aceasta pozitie, consacrand astfel spus 'explozia individului' in cadrul unei noi antropologii unde omul se gaseste depasit si inecat de complexitatea si abundenta fluxului datelor. Imaginea actuala, capturata in timp real, intervenita, propagata in retele electronice, caracterizata de interactivitate, intimitate, simultaneitate, poate fi accesata din locuri diferite, este aproape instantanee in realitatea sau virtualitatea ei. Spre deosebire de operele traditionale, operele tehnologice a caror destinatie si loc de prezentare sunt determinate de conditiile de comunicare moderne nu se limiteaza la galerii sau muzee, ori locuri publicitare. Ele se inscriu, se realizeaza si se incadreaza in spatiul global si imaterial al informatiei, toate suporturi confundate: internet, retele telematice; Opera tehnologica

retele telefonice, radio, presa scrisa, acest spatiu global al informaticii, in care omul traieste ca intr-o celula in interiorul careia totul este o permanenta reactiune si sistem de schimburi; spre deosebire de operele de tip traditional, operele care reies din 'Esthetique de la communication' (sau functia prima axata pe obiect) presupun o verificare a diferitelor surse de informatie. Acest sens, indus de dispozitivul creat de artist, nu se incarneaza a priori unui obiect tangibil, materializat din punct de vedere fizic, ci unei configurari informationale de natura abstracta. 

Aceste opere, intr-o dimensiune uneori la o scara

planetara, nu pot fi percepute 'vizual' in globalitate totala. Informatiile livrate constituie obiectul asezarii prealabile a unui dispozitiv temporal asigurand dezvoltarea programatica si in care ultima informatie furnizata da sensul tuturor informatiilor produse. Odata cu aparitia acestui tip de scriere, ne gasim intr-o situatie de ruptura, ruptura fata de precedent prin raport cu notiunea de opera de arta asa cum se constituia si se prezenta in trecut. Bineinteles, cinematograful functiona deja pe un model de structura temporala, dar intr-o schema cu caracter 'linear', niciodata de juxtapunere ' simultana, dezvoltandu-si scriitura ambilor poli, al timpului real, cel transmis la catva timp de la inregistrare.

Cadrarea/framing-ul si montajul/editing-ul peisajului informational, vorbirea in imagini actuala modeleaza metapictura lumii in care traim. Prin framing (cadrare conceptie,elaborare), se creeaza realitati multiple. Secventa de tablouri in miscare articulata, povestita prin editing se materializeaza in reprezentari ale lumii, fixate, calchiate in suportul electronic si care devin vizibile, recreate din lumina de catre masina tehnologica.

Realitatea si virtualul picturii, realitatea si virtualul imaginii electronice, cadrari de sinteze vii, sunt autoproiectii vitale in care experimentam concret realul. Lacan considera fantezia ca ultim suport al realitatii; putem continua spunand ca virtualul exploreaza, construieste, da sens si gaseste reprezentari ale imageriei, fanteziei ce capata realitate deplina. Realitatea si fictiunea se contopesc in realitatea virtuala, spiritualitate reala.

Arta electronica a imbogatit campul perceptiei, digitizarea permitand comunicarea intre observatorul intern si extern. Exista o multiplicare, o extensie a dimensiunilor lui aici si acum intr-o experienta non locala, universala.

Pagini de Web

In cultura digitala postgeografica pagina de web (home page-ul) devine buletinul de identitate in ciberspatiu (framing-ul si editing-ul de text/imagine/sunet autobiografic), prezenta noastra nemuritoare on-line. Prezenta umana programata in spatiul imaterial. In fapt este revenirea corpului uman in cadrarea picturii spatiale, planetare. O fiintare decorporalizata in real si nonreal, in prezenta si absenta.

Cadrarea/Framing-ul si montajul/editing-ul in sens conceptual sunt rezultatele evolutiei, inceputa in secolul XIX si continuata accelerat in secolul XX, a artei, stiintei si tehnologiei. De la cadrarea picturii la cadrarea unui home page avem o intreaga productie de imagini fixe si in miscare, cadrari conceptuale vii, care reprezinta gandirea artistica in imagini, picturi de informatii, ecrane si interfete ale existentei noastre locale si globale zilnice.

Productia de imagini a unei culturi se constituie intr-o metafora a colectivitatii, sistem si ambient, parte si intreg, pluralism si simultaneitate, repetitie si diferenta. Azi, aceasta lume de imagini create si subcreate sparge granitele clasice ale cunoasterii noastre corporale si mentale despre realitate, redefinind harta fiintei noastre aici si acum, pregatindu-ne pentru viitor.