Comunicarea verbala

Comunicarea verbala

Comunicarea verbala este folosita in viata de zi cu zi, dar si in relatiile interumane din cadrul unei organizatii.

Comunicarea verbala trebuie tratata ca o parte integrata a responsabilitatii fiecarei persoane fata de cei din jur.

Comunicarea verbala permite un joc logic al intrebarilor si al raspunsurilor intr-o derulare flexibila, spontana. Prin comunicarea verbala au fost realizate o serie de activitati: obtinerea si transmiterea de informatii, elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii.

Arta de a vorbi se dobandeste prin acumularea de cunostinte si o continuitate care elimina nesiguranta, vorbirea dezordonata, lipsa de expresivitate, echilibrul in vorbire.

Cunoasterea si folosirea justa a mijloacelor de exprimare a ideilor pe care dorim sa le comunicam constituie o conditie primordiala in comunicare. Aceste mijloace sunt: limbajul si stilul.

Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, in cadrul unei limbi sau in afara ei. Filozoful KARL POPPER a identificat trei categorii de limbaje, dupa criteriul functiei:

1.     Limbaje inferioare (folosite si in lumea animala), avand functia de semnalizare, de autoexpresie ;

2.     Limbaje superioare, exclusiv umane, capabile de descriere si argumentare.

3.     Limbaje mixte.

Acest limbaj general se completeaza in fiecare domeniu de activitate prin includerea termenilor tehnici care exprima procesele de munca specifice acesteia.

Stilul poate fi determinat ca:

1.     La nivel individual: mod de exprimare intr-o comunicare, specific definitor pentru emitator (stilul unui jurnalist, stilul unui scriitor, stilul unui orator, stilul unui muzician sau interpret)

2.     La nivel colectiv: modul de exprimare intr-un domeniu (stil publicitar, stil literar, stil stiintific, stil artistic).

Pentru exprimarea corecta a ideilor, alaturi de vocabular, structura gramaticala este al doilea element de baza al limbii romane. Ea consta in aplicareea stricta a regulilor gramaticale in asezarea si imbinarea judicioasa a cuvantului in propozitii si fraze, prin: construirea propozitiei in ordinea directa, folosirea partilor de propozitie si a expresiilor.

Situatia „vorbirii”, a trecerii limbii in act presupune o serie de abilitati necesare interlocutorilor pentru a reusi o comunicare eficienta.

Conditiile care tin de personalitatea vorbitorului, a comunicatorului sunt:

a.claritate – organizarea continutului de comunicat astfel incat acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular adecvat temei si auditorului; o pronuntare corecta si completa a cuvintelor;

b.acuratete – presupune folosirea unui vocabular bogat pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa a subiectului de comunicat;

c.empatie – vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor interlocutorilor, incercand sa inteleaga situatia acestora, pozitiile din care adopta anumite puncte de vedere, sa incerce sa le inteleaga atitudinile, manifestand in acela si timp amabilitate si prietenie;

d.sinceritate – situatia de evitare a rigiditaii sau a stangaciei, recurgerea si mentinerea intr-o situatie naturala ;

e.atitudinea – evitarea miscarilor bruste in timpul vorbirii, a pozitiilor incordate sau a unora prea relaxate, a modificarilor bruste de pozitie, a scaparilor de sub control al vocii;

f.contactul vizual – este absolut necesar in timpul dialogului, toti participantii la dialog trebuie sa se poata vedea si sa se privesca , contactul direct, vizual, fiind o proba a credibilitatii si a dispozitiei la dialog;

g.infatisarea – reflecta modul in care te privesti pe tine insuti: tinuta, vestimentatia, trebuie sa fie adecvate la locul si la felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;

h.postura – pozitia corpului, a mainilor, a picioarelor, a capului, a spatelui, toate acestea trebuie controlate cu abilitate de catre vorbitor;

i.vocea – urmariti daca sunteti auziti si intelesi de cei care va asculta , reglati-va volumul vocii in functie de sala , de distanta pina la interlocutori, fata de zgomotul de fond;

j.viteza de vorbire – trebuie sa fie adecvata interlocutorilor si situatiei; nici prea mare, pentru a indica urgenta, nici prea inceata, pentru a nu pierde interesul ascultatorilor;

k.pauzele de vorbire – sunt recomandate atunci cand vorbitorul doreste sa pregateasca auditoriul pentru o idee important .

Principii pentru cresterea eficientei comunicarii verbale:

1. Orice individ trebuie sa fie pregatit atat pentu rolul de emitator, cat si pentru cel de receptor, adica emitatorul are in vedere urmatoarele:

• pregatirea atenta a mesajului

• folosirea unei tonalitati adecvate a vocii(practicarea unui debit adecvat de 5 – 6 silabe / secunda, cu interval de separatie de 0,5 secunde intre cuvintele cheie)

• verificarea intelegerii mesajului

Pregatirea receptorului consta in :

• sa cunoasca ce doreste emitatorul de la el

• sa identifice partile utile din mesaj pe care sa le retina

• sa cunoasca credibilitatea emitatorului

2. Orice receptor trebuie sa se autoeduce pentru a putea “asculta activ” ceea ce inseamna :

• crearea unei stari de spirit favorabila ascultarii

• participarea la discutie

• concentrarea atentiei asupra esentialului

• ascultare inteligenta in sensul acordarii atentiei asupra pronuntiei timbrului

vocii, gesturilor

3. Purtarea prietenoasa

De obicei oamenii cand vin in contact cu altii iau o figura serioasa, oficiala care provoaca o impresie rece. Sunt rezervati in discutie, de aceea este greu sa comunici cu ei.

Sunt si oameni care zambesc de la prima intalnire si se poarta atat de prietenos incat discuŃia se desfasoara de la sine.

Nu exista o reteta perfecta pentru o comunicare eficienta, insa folosind zambetul, tonul prietenesc, ascultarea atenta, privitul in ochii celuilalt putem rezolva multe probleme inca de la inceput. Managerii din varful piramidei au de obicei o figura serioasa.

“Un suras nu costa nimic, dar infaptuieste mult” – spune un proverb chinezesc.

Forme ale comunicarii verbale. Comunicarea verbala se poate realiza sub mai multe forme:

Alocutiunea: scurta cuvantare ocazionala cu o incarcatura afectiva mare avand o structura simpla – (importanta evenimentului, impresii, sentimente, urari, felicitari).

Toastul: foarte scurta cuvantarea ocazionala in forma spontana si cu incarcare afectiva foarte mare. Ex: ,,Pentru o seara deosebita si pentru tine in mod deosebit.”

Conferinta, dezbaterea, dizertatia, discursul - sustin o tema, o idee si presupun o abordare multidisciplinara avand o structura complexa axata pe introducere, tratare, inchidere.

Comunicarea prin telefon. Telefonul este un mijloc de comunicare folosit foarte frecvent de foarte multi oameni.

Folosirea eficienta a telefonului are in vedere:

1.pregatirea mesajului: inseamna sa realizam o detasare de la problemele care ne preocupau pana in acel moment si definirea prealabila a subiectului convorbirii, obiectivul conversatiei. Intr-o conversatie telefonica se includ numai 2-3 idei principale;

2.pregatirea pentru apelul telefonic: sa ne gandim la tonul si atitudinea pe care vom adopta, sa avem o pozitie comoda. Vom vorbi mai rar decat in mod obisnuit, dar nu trebuie sa vorbim tare, ci direct in telefon;

3.prezentarea corecta a mesajului: trebuie sa evitam cuvintele si formularile negative si sa prezentam clar si la obiect mesajul;

4.ascultarea interlocutorului: se asculta cu mare atentie ce ni se spune, iar daca acesta se opreste un timp, nu trebuie intrerupt, se va lasa timp de gandire;

5.concluzia convorbirii: la sfarsitul convorbirii se reformuleaza concluzia la care s-a ajuns.

Convorbirea trebuie incheiata intotdeauna intr-un climat amical, indiferent de rezultatul ei.

Zvonurile - sunt comunicari neoficiale care se transmit de la o persoana la alta. Zvonurile pot avea efecte pozitive sau pot fi fara efecte. Insa multe zvonuri au efecte negative si genereaza sentimente de nesiguranta si ostilitate.