Comunicarea

Comunicarea

Evolutiile tehnologice in domeniul comunicatiilor, tipariturilor sau transporturilor, ce au permis accesul maselor la toate aceste facilitati ale epocii industriale, au deschis noi orizonturi comunicarii in masa, care a inceput sa fie studiata inca de la inceputul secolului XX in scopul ameliorarii performantelor in domeniile educatiei, publicitatii si, desigur, propagandei, toate acestea fiind deschise marelui public. Dupa ce Gustave LeBon a publicat in 1895 Psihologia multimilor, in perioada interbelica din Statele Unite au aparut lucrarile fundamentale in domeniul comunicarii in masa cu adresa spre relatiile publice sau propaganda semnate de clasicii Walter Lippmann, Harold Lasswell sau Edward Bernays, care evidentiau noile trasaturi ale societatii omenesti si ale nou nascutei opinii publice din era industriala. Dupa cel de-al doilea razboi mondial si in special in anii 50 si 60 au aparut ample studii si modele consacrate comunicarii in masa, pe fondul unei explozii mediatice fara precedent datorate nu numai afisului, presei scrise, dar mai ales radioului si televiziunii.

Functie de maniera de abordare a conceptului de comunicare, diversi sociologi sau psihologi au formulat propria definitie, care reflecta semnificatiile si sfera de interes avute in vedere de autor. Informatia, mesajul, simbolul sunt prezente in cvasitotatiltatea acestor definitii in calitate de vectori suport ai comunicarii. Astfel pentru psihologii Nicky Hayes si Sue Orrell "comunicarea reprezinta trecerea informatiei de la o persoana la alta" (Hayes si Orrell, 2003, p. 319), respectiva informatie putand fi un gest adica o comunicare nonverbala, sau o teza de doctorat care este o comunicare verbala simbolica. Una din cele mai cuprinzatoare definitii a comunicarii apartine din 1969 lui Theodorson (apud McQuail, Windahl, 2004, p. 12) "Transmiterea informatiilor, ideilor si atitudinilor sau emotiilor de la o persoana la alta sau de la un grup la altul in mod esential prin intermediul simbolurilor." Spre deosebire de acesta, sociologul german Gerbner - autor al unui pertinent model al comunicarii, punea in 1967 accentul nu pe simbol, ci pe mesaj: "Comunicarea este interactiune sociala prin intermediul mesajelor" (apud McQuail, Windahl, 2004, p. 12). Nick Stanton include printre cele patru obiective ale comunicarii primul fiind acela de a fi receptati, al doilea de a fi intelesi, al treilea de a fi acceptat, iar al patrulea fiind "de a provoca o schimbare de comportament sau de atitudine" (Stanton, 1995, p. 1), ceea ce trimite catre scopul propagandei. In fine, sociologul francez Morritz Janowitz propunea in 1968 o definitie care cuprindea foarte multe elemente ce figurau in definitiile mai vechi ale operatiilor psihologice: "Comunicarea de masa cuprinde institutiile si tehnicile prin care grupuri specializate folosesc mijloace tehnice (presa, radio, filme) pentru a transmite un continut simbolic catre audiente numeroase, eterogene si puternic dispersate" (apud McQuail, Windahl, 2004, p. 13), lipsind insa din aceasta viziune elementul de schimbare a atitudi nilor si comportamentelor.

Dintre numeroasele modele ale comunicarii am ales drept relevante pentu studiul asupra propagandei doar trei. Primul - dateaza din 1948 - este cel clasic si totodata cel mai potrivit propagandei politice, el apartinand fondatorului analizei de continut si al psihologiei politice, americanul Harold Lasswell. Al doilea model al comunicarii in masa (1949) apartine matematicienilor americani Claude Shannon si Warren Weawer, care l-au conceput initial in beneficiul companiei Bell Telephone. In sfarsit cel de-al treilea model provine tot din Statele Unite si a fost creat in 1956 de cercetatorul in domeniul mass-media George Gerbner.

Formula cuprinzand elementele de baza ale comunicarii in masa ramasa celebra a lui Harold Lasswell cuprinde cinci intrebari si identifica tot atatea componente: Cine? - adica Emitatorul; Ce spune? - adica Mesajul; Prin ce canal? - adica Mijlocul de comunicare; Cui? - adica Receptorul; Cu ce efect? - adica Efectul. (apud McQuail, Windahl, 2004, pp. 19-20). Raspunsul la toate aceste cinci intrebari si identificarea respectivelor componente permite - in limitele unei liniaritati evidente - descifrarea unui act de comunicare in masa si in special o actiune de propaganda politica. Aceasta deoarece Lasswell considera de la sine inteles ca orice mesaj trebuie sa aiba un efect si ca Emitatorul are anumite intentii de a influenta Receptorul, ceea ce ar pune semnul de egalitate intre persuasiune si comunicare. O alta limita a formulei lui Lasswell este absenta feed-back-ului, prezent, explicit sau nu, in orice act de comunicare. Cu toate acestea, regasim formula lui Lasswell in procedurile de lucru standard ale anilor 90 si 00 din Statele Unite si NATO in domeniul operatiilor psihologice, preluate si de armata romana sub numele de diagrama de analiza a propagandei ostile, SCAME: Sursa-Continut-Audienta-Media-Efect. (Manual, 2004, pp. 199-200). Relativ recent (scris in 1982 si revazut in 1993) este studiul asupra comunicarii in masa realizat de specialistii europeni in comunicare McQuail si Windahl si care au propus ca elemente de baza ale comunicarii Emitatorul, Receptorul, Canalul si Mesajul, (McQuail, Windahl, 2004, p. 13) intr-o structura foarte apropiata de cea a lui Lasswell, dar nuantata potrivit realitatilor din ultimele decenii. Astfel, atunci cand vorbim despre Emitatorul unei comunicari in masa, acesta trebuie privit ca o parte a unui grup organizat sau cum este cazul de cele mai multe ori, ca parte componenta a unei institutii, fie ca avem de-a face cu un comandant, lider de opinie sau om politic, un purtator de cuvint sau un ziarist. Receptorul comunicarii in masa este intotdeauna individul, dar si acesta trebuie privit ca parte a unui grup social sau a unei colectivitati. In ceea ce priveste Canalul comunicarii in masa, acesta este reprezentat in era informationala de multitudinea de mecanisme si tehnologii de difuzare pe o scara cat mai larga a mesajelor, canal care mai depinde si de reglementarile legale sau economice, precum si de nivelul de dezvoltare culturala si sociala al comunitatilor. In ceea ce priveste Mesajul, acesta este in cazul comunicarii in masa "o structura simbolica, adesea de mare complexitate, produsa in proportii de masa si repetabila in mod nelimitat." Potrivit acelorasi McQuail si Windahl, "caracterul deschis si public al comunicarii in masa" face diferenta intre aceasta si comunicarea interpersonala. Accesul limitat si controlat la mijloacele de difuzare este datorat multitudinii de conditii economice, politice, culturale, sociale specifice fiecarei comunitati sau grup de indivizi careia i se adreseaza comunicarea in masa. Spre deosebire de comunicarea interpersonala, fata in fata, in cazul comunicarii in masa nu exista nici o relatie fizica directa intre emitator si receptor, de unde provine caracterul impersonal al relatiei Emitator/Receptor. In acelasi timp, Emitatorul se afla pe o pozitie de superioritate informationala, sociala, institutionala fata de Receptor (de exemplu raportul Lider-Multime sau Patron-Angajati), ceea ce confera un caracter asimetric relatiei dintre acestia, spre deosebire de comunicarea fata in fata in care avem o relatie de cvasi-egalitate (un Lider poate fi dominat sau sfidat de un alegator istet sau exasperat, tot asa cum un Patron poate fi infruntat de un angajat bine pregatit). In sfarsit, intre Emitator si Receptor se va produce o mediere institutionalizata, dat fiind statutul de parte componenta a unei institutii a Emitatorului, dar si datorita canalului de comunicare. Fara a fi un model de sine statator, studiul lui McQuail si Windahl sustine pertinenta formulei lui Lasswell nu numai in analiza propagandei dar si a fenomenului mass-media.

Al doilea model pe care-l vom lua in considerare este cel al lui Shannon si Weawer care a fost utilizat nu numai in studiul comunicarii, ci si in cel al comportamentului (apud McQuail, Windahl, 2004, pp. 21-22). Principalul element de noutate introdus in procesul de comunicare este bruiajul, cel care poate interveni pana acolo incat destinatarul mesajului sa aiba un inteles diferit asupra acestuia fata de emitator. Astfel, din sursa de informatii pleaca un mesaj, care pentru a fi transmis, este transformat/codificat de emitator in semnale. Aceste semnale pot fi distorsionate de o sursa de bruiaj exterioara liniei de comunicatii, astfel incat, atunci cand destinatarul recompune/decodifica mesajul din semnalele primite, el poate avea un inteles diferit de cel original, fara ca cele doua capete ale comunicarii, emitatorul si destinatarul sa-si dea seama de acest lucru. Chiar daca modelul lui Shannon si Weawer sufera de aceeasi liniaritate si unidirectionalitate prin absenta feed-back-ului ca si in cazul lui Lasswell, el introduce acest parametru al bruiajului, extrem de important in aplicatiile practice, reale, a carui neluare in seama de planificatori explica esecul multor campanii de propaganda sau de operatii psihologice, mai ales atunci cand el provine - ca mijloc de contracarare - din partea celor supra carora sunt indreptate respectivele operatii.

Modelul multifunctional al comunicarii lui Gerbner (apud McQuail, Windahl, 2004, pp. 27-30) ofera o schema foarte apropiata de ceea ce numim propaganda. Comunicarea este in viziunea lui Gerbner un proces de producere a mesajelor si de percepere a acestora conform unei formule apropiate de cea a lui Lasswell: 1. Cineva / 2. percepe un eveniment / 3. si reactioneaza / 4. intr-o situatie / 5. cu anumite mijloace / 6. pentru a pune la dispozitie / 7. intr-o anumita forma / 8. si intr-un anumit context / 9. un anumit continut / 10. a carui transmitere are anumite consecinte. Se poate usor identifica la punctul 1. - audienta tinta, la punctele 4. si 8. - potentialele surse de bruiaj create de contextul social, politic, istoric, ambiental etc., la punctul 5. - canalele de comunicare, mijloacele si tehnicile utilizate, la punctele 2. si 9. - mesajul, la punctele 3. si 10. efectele si consecintele produse. Lipseste, in opinia noastra, din acesta schema "intentionalitatea" obtinerii "anumitor reactii si consecinte urmarite" de "un sponsor" pentru a trece de cadrul general al comunicarii si a intra in cel particular al persuasiunii sau al propagandei.

In concluzie, se poate spune ca prin comunicarea in stare pura nu se urmareste in mod intentionat influentarea intr-un fel anume a receptorului si cu atat mai putin modificarea intr-un sens predeterminat a atitudinilor si comportamentelor sale. Faptul ca astfel de efecte se produc totusi, se explica prin liberul arbitru al receptorului, functie de propriul sau sistem de valori, capacitati si resurse intelectuale si culturale. Nu poate fi neglijata insa realitatea perena a irezistibilei tentatii resimtite de orice comunicator de a-si influenta, constient sau nu, intr-o oarecare masura, auditoriul printr-o anume selectie si forma de prezentare a informatiei nude. Practic, nu se poate vorbi de o comunicare perfect curata de orice influenta, tot asa cum nu exista comunicare fara anumite efecte atitudinale si comportamentale asupra receptorului informatiei, efecte determinate si de perceptia acestuia asupra informatiei respective si contextului in care aceasta a fost receptata.