Discursul politic in campania electorla

DISCURSUL POLITIC IN CAMPANIA ELECTORLA

Suntem de acord cu ideea conform careia orice act de comunicare presupune inserarea catorva elemente esentiale cum ar fi caracterul intentional, reglementat si contextual. Consideram ca pentru a putea da o definitie adecvata comunicarii politice este necesar in primul rand sa ne indreptam atentia asupra intentiei cu care este conceputa aceasta comunicare. Comunicarea politica este astfel inteleasa ca fiind o actiune orientata, o actiune proiectata, strategica, priectata pentru atingerea unor obiective politice, dupa cum afirma Camelia Beciu in lucrarea sa Politica discursiva - practici politice intr-o campanie electorala(2000). In scopul realizarii scopului de a induce o modificare comportamentala a auditoriului, respectiv electoratului, actiunea de comunicare politica se va desfasura, in general, intr-un spatiu potrivit, activitatile politice constituindu-se ca relationare intre sfere precum mass-media, actorii politici, publicul si electoratul. In viziunea autoarei, strategiile de comunicare utilizate in cadrul discursului politic, cu preponderenta in discursul electoral, sunt strategiile de proiectare, strategiile de mediatizare si strategiile discursive.

Strategiile de proiectare prezinta elemente imprumutate din marketing, intelegand proiectul politicianului drept "oferta" astfel constituita incat sa vina in intampinarea nevoilor si dorintelor eventualului electorat. «"Oferta" este [] proiectata dupa o "harta" electorala care indica "segmentele" sociale "disponibile" sa accepte "oferta"»(Beciu, 2000:30).

Strategiile de mediatizare folosesc scopului de a proiecta imaginea gandita pentru un anumit tip de public-tinta in spatiul public, prin canalele sale specifice. Avand in vedere faptul ca televiziunea reprezinta canalul media cel mai frecvent utilizat si pe baza caruia se obtin cele mai palpabile rezultate, autoarea atentioneaza asupra unui pericol. In momentul in care actorul politic se afla in atentia publicului telespectator, acesta, uzand de o strategie bine pusa la punct, ar putea dirija astfel lucrurile incat sa "oferta" sa sa reflecte intr-o masura cat mai mare fatetele pozitive ale pachetului sau politic, dar, in aceeasi masura ar putea fi pus in situatii neconfortabile, cum ar fi de exemplu raastalmacirea unor afirmatii ambigue strecurate intr-o anumita aparitie publica.Este un aspect caruia ar trebui sa i se acorde maximum de importanta constientizand existenta concurentei acerbe in spatiul politic si faptului ca in eventualitatea in care numele unui actor politic ar necesita reabilitat, demersurile in acesasta directie ar putea fi greoaie, daca nu chiar imposibil de realizat in timp util[1].

Strategiile discursive sunt utilizate in scopul transmiterii si implementarii diferitelor mesaje cu caracter politic respectiv sustinerea "ofertei" prin intermediul unui discurs care sa reflecte o atitudine ferma, increzatoare in propriile-i forte si obiective. Camelia Beciu afirma, cu privire la politicile discursive: "strategiile discursive implica utilizarea limbajului verbal si a celui non-verbal astfel incat sa se poata genera efecte de credibilitate. Actorul politic actioneaza discursiv in sensul ca el orienteaza electoratul spre o anumita interpretare a ofertei politice. Politicienii obisnuiesc sa comenteze si sa isi valorifice oferta. In felul acesta, ei isi construiesc personajul de care au nevoie sau, altfel spus, isi etaleaza credibilitatea"(beciu, 2000:31). Chiar daca aceste strategii sunt elaborate minutios, atentia exagerata acordata modului in care prezenta si prezentarea actorului politic este perceputa de catre electorat ar putea duce la minimalizarea valorii mesajului sau a substantei discursului public in favoarea "prezentei scenice" pe care acesta o desfasoara.

Discurs politic vs. Discurs electoral

Analiza anterioara ne-a ajutat sa concluzionam ca discursul presupune o modalitate specifica prin intermediul careia, cu ajutorul limbii si al limbajelor verbal si nonverbal, profesional sau specializat, un actor politic, social sau religios prezinta, in fata

unui auditoriu specific a unei interpretari cu referire la anumite fapte, ideologii, doctrine. Specialistii considera ca o data utilizat un asemenea limbaj, se produc o serie de efecte asupra celor care iau parte activ sau pasiv la dezbaterea chestiunii in cauza, si de asemenea in acest context se poate afirma ca orice tip de comunicare care, prin interventia sa, reuseste sa modifice comportamente sau idei, are o dimensiune discursiva. In cadrul unui discurs eficient, de obicei, regasim anumite constante cum ar fi aducerea in atentia auditoriului a unor fapte sau idei, pe care le caracterizam potrivit propriilor norme urmarim sa adoptam o pozitie in raport cu problema in dezbatere si sa-i demostram auditoriului importanta pe care o are respectiva chestiune prin puterea exemplului personal

Chiar daca nu dorim sa confundam discursul politic cu cel public, trebuie sa specificam ca privim discursul politic ca subunitate principala a liscursului public, iar aceasta intrucat se adreseaza publicului larg intr-o chestiune care face subiectul de interes al publicului larg. Cu toate astea, discursul politic se evidentiaza dintre celelalte tipuri de discursuri prin faptul ca acesta este cel caruia i se impun niste conventii de la care, de obicei, nu se face rabat: [] oricat de "originala" ar fi conjunctura in care se declanseaza acest discurs, ea este imediat "normalizata" printr-un comentariu corespunzator cu rangul institutiei si al celui care reprezinta institutia. Orice discurs politic functioneaza pe baza unei argumentatii conventionale care justifica, pe de-o parte, rolul institutiei si, pe de alta parte, imaginea publica al celui care reprezinta institutia. (Beciu, 2000:42). Se mai considera discurs politic dircursul care, in urma unei analize comepente, afirma despre sine ca este veridic, iar actorul po;litic, practic promotorul acestui adevar revelat prin intermediul discursului, sustine ferm veridicitatea continutului discursului. Pe aceast fond, exista totusi neajunsuri in sensul in care actorul politic, in momentul intocmirii discursului sau se lasa acaparat de dorinta de a castiga credibilitate si sustinere, incat rezultatul consta in enuntarea mai multor proiecte decat ii permite realitatea sa realizeze, iar consecintele nu-i sunt intotdeauna favorabile continuarii acestui proces de dezvoltare si crestere a valorii institutiei reprezentate. Asadar, preocuparea omului politic este nu atat de mult a exprima adevaruri despre sine si ideile pe care le promoveaza, cat a fi percepute de catre auditoriul sau ca adevarate.

In momentul in care ne referim la discursul electoral, regasim intre caracteristicile acestuia trasaturile discursului politic mentionate anterior, dar, in plus fata de acestea apar cateva repere noi. In primul rand, oratorul este privit din perspectiva politicianului, cu trecutul sau pe scena politica si cu reputatia pe care si-a castigat-o in timp. Totodata, el se mai prezinta publicului in calitatea sa de candidat si respectiv, de contracandidat.

De retinut insa este faptul ca, spre deosebire de discursul politic, al carui prezentare este supusa unor termene limita, discursul electoral se desfasoara de-alungul unei perioade specificate, conventionale. Puterea, credibilitatea omului politic si sprijinul electoratului se pot dobandi sau intretine prin utilizarea mijloacelor de proiectare a imaginii pe care respectiva organizatie politica o detine. De asemenea, traiectoria politica pe care a urmat-o politicianul si felul in care acesta va profita de abilitatile, cunostintele si imaginea astfel construita au o importanta considerabila in ceea ce priveste stabilitatea in timp in fata electoratului.

Amintim totodata, functia de manipulare folosita si utila, de altfel, in cadrul discursului electoral cu precadere. Raportandu-ne la definitia pe care o da Constantin Salavastru in lucrarea sa, Mic tratat de oratorie, manipularea reprezinta " o actiune a unui individ prin intermediul careia el poate produce modificari asupra lucrurilor, actiunilor, sentimentelor, atitudinilor, credintelor altor indivizi, fara acordul acestora din urma si, de multe ori, fara ca acestia sa stie acest lucru, sa fie constienti de influenta pe care o sufera", intelegem ca manipularea este un mijloc utilizat, intr-o masura mai mare sau mai mica in orice tip de discurs. Consideram, in schimb, pe baza observatiilor, ca in discursul electoral accentul pus pe acest element este mult mai prezent, date fiind miza si timpul scurt pus la dispozitie pentru a convinge publicul.

2. Comunicarea si mediatizarea discursului electoral

Am retinut din analizele anterioare faptul ca insasi perceptia corecta despre discurs este aceea conform careia acesta se afla intr-o relatie de interdependenta cu mass-media. Astfel, candidatul trebuie sa fie agil din acest punct de vedere si sa se foloseasca cu inscusinta de ocaziile care i se ivesc de a aparea si a se mentine in atentia mass-media.

Discursul electoral urmareste doua obiective principale. Primul are legatura cu formula din care este compus receptorul, si aici putem inscrie fie publicul-tinta, fie diversi interlocutori, o comunitate locala sau electoratul in general.. Cel de-al doilea obiectiv are legatura cu coeziunea, coerenta si concizia discursului, intrucat vizeaza capacitatea discursului de a putea fi transmis intr-un mod adecvat si de a se dovedi a fi inteligibil.

Evident, un discurs electoral sustinut prin acelasi mesaj va inbraca diferite forme in functie de mijloacele de mediatizare. Structura de baza a discursului este stabilita de la inceputul campaniei si nu sufera modificari pe parcurs, ci aceasta va sluji ca semn de identificare al respecivului candidat pe tot parcursul campaniei; pe toata durata campaniei, nu vom intalni modificari ale continutului mesajului discursului, numai adaptari ale sale la situatiile impuse de contextul mass-media in care este utilizat precum si adaptat la specificul electoratului. Daca aruncam o privire asupra scenei politice romanesti, mai precis asupra campaniei desfasurate de Partidul Democrat Liberal, la nivel national vom constata ca, pe langa doctrina, bineinteles, mesajul politic asemanator si versurile care-l identifica in aceasta campanie: " Vantul bate,/ apa trece,/ pietrele raman/ E si grea/ e si fumoasa/ Viata de roman", sloganurile si mijloacele de mediatizare si comunicare sunt disctincte de la judet la judet, uneori aparand diferente de slogan chiar si la nivel local. De exemplu, la nivelul judetului Cluj, sloganul ales si prezent in toate localitatile apartinatoare este "Facem ce trebuie", un slogan adecvat zonei, intrucat la conducerea Primariei Clujului, presedintele partidului, Emil Boc a desfasurat o serie de ativitati utile si apreciate de catre clujeni inca din primul sau mandat. Astfel, bazandu-se pe imaginea pe care si-a creat-o in ultimii ani, sloganul ales are menirea de a confirma ca increderea acordata de catre electorat in prima candidatura s-a ridicat la inaltimea asteptarilor clujenilor si ca eventuala realegere nu ar face decat sa continue sa le procure satisfactii. Discursul electoral in acest caz a fost adaptat unor structuri media precum emisiuni TV, spectacole in aer liber insotite de cateva cuvinte adresate auditoriului, discursuri organizate ( ex. la Casa de Cultura a Studentilor), marketing direct prin oferirea de materiale publicitare trecatorilor, videoclipuri difuzate la TV si in marile magazine, prin intermediul unor ecrane special amenajate, mesh-uri de diferite dimensiuni etc. Mesajul si chiar si forma adaptata a sloganului nu difera mult la alte judete. Totusi, apar unele particularitati: in judetul Bistrita- Nasaud vom regasi pe afisele portocalii sloganul " Noi ne tinem de cuvant", candidatul PDL la Primaria Capitalei, Vasile Blaga, si-a ales dictonul "Solutii, nu discutii", Mircea Hava, actualul primar PD-L al municipiului Alba-Iulia, este singurul candidat din judet cu imn electoral: "Ce sens ar avea ziua fara soare sau iarna fara pic de ninsoare?/ Cum ar fi sarbatorile fara daruri, cine-ar vedea o mare fara de valuri?// Ce sens are vulcanul daca nu e lava?/ Cine vede o Alba fara Mircea Hava?".

Pe de alta parte, intelegem ca pe langa interventia candidatului asupra electoratului prin aparitii publice si discursuri care-i permit sa-si sustina argumentele, un rol deosebit de important in stabilirea "judecatilor finale" din parte publicului o are interventia media, prin interpretarile pe care le aduce aceasta asupra mesajului politic transmis de actorul politic. Ne referim aici la situatiile in care diferite aparitii publice ale candidatului sun dezbatute fie in emisiune de specialitate, fie in articole din ziare. Astfel, pe baza a ceea ce a transmis candidatul prin interventia sa directa impreuna cu imaginea pe care o creeaza mass-media in aceasta directie, se cladeste o imagine de ansamblu in lumina careia electoratul va actiona la momentul oportun.[2]

De retinut este totodata faptul ca discursul electoral, ca si cel politic de altfel se contureaza intr-un regim specific si respecta niste parametri pentru "a-si putea legitima discursul ca fiind adevar politic. Cu alte cuvinte, inainte de a se raporta la discursul electoral ca la o voce specifica, electoratul cunoaste deja ce anume ar trebui sa comunice un candidat."(Beciu, 2000:48). Asadar, situatia electorala presupune respectarea termenilor unui asa-zis "contract de comunicare", incheiat intre candidat, mass-media, public si electorat.(Charaudeau in Beciu, 2000:49). Faptul ca actorii politici nu-si exprima de cele mai multe ori in mod explicit asteptarile pe care le au vis-a-vis de veridicitatea cu care doresc sa le fie privit mesajul, nu inseamna ca ei nu urmaresc acest lucru. Ei subliniaza aceste pretentii prin eficacitatea comunicarii pe care o efectueaza cu ajutorul limbii si al limbajului, prin argumentele utilizate in discurs, precum si prin alte mijloace pe care le adapteaza la situatiile care i se ivesc.

Campania electorala este alcatuita dintr-o serie de situatii de comunicare , cum ar fi publicitatea, platforma electorala, turneul electoral, sloganuri, manifeste, critica bilantului politic al adversarului, respectiv mediatizarea cu implicatiile sale. Discursul electoral se constituie inca din perioada premergatoare campaniei, in conceperea sa fiind utila alegerea si mentinerea unei tematici permanente si a unui stil de comunicare caracteristic ce se va regasi in toate interventiile si pe tot parcursul campaniei. Respectarea acestei chestiuni va contribui la justificarea pretentiilor de adevar cu care se porneste la drum. Este important ca argumentatia construita de actorul politic sa fie mentinuta si sustinuta prin toate mijloacele de care acesta uzeaza pentru a putea fi situata la un nivel inalt de credibilitate in fata propriului partid, in fata mass-media si a publicului elector. Diferitele situatii de comunicare sunt "situatii de expunere " in care "candidatul trebuie sa argumenteze si sa produca efecte de discurs care au o recunoastere sociala acumulata in situatii cotidiene sau institutionalizate", afirma in continuare autoarea.