Imaginea institutiilor (organizatiilor)

Imaginea institutiilor (organizatiilor)

Probleme:

Consideratii privind reprezentarea obiectelor, fenomenelor sau indivizilor.

Gestionarea (schimbarea) imaginii institutiilor (organizatiilor).

Mecanismele de manipulare. Posibilitati de evitare a manipularii.

Consideratii privind reprezentarea obiectelor, fenomenelor sau indivizilor

Alvin Toffler, in celebra sa parte “Puterea in miscare”, da contur unui adevar al zilelor  noastre: triumviratul “muschii, banii si mintea”, care a fost motor al dezvoltarii societatii omenesti din cele mai vechi timpuri si pana in prezent, tinde sa se restranga. Puterea revine prevalent aceluia care controleaza (detine, creeaza, foloseste) informatia - prin informatie intelegandu-se de la o noutate banala si pana la tehnoologiile ultrasofisticate.

Noua era preconizata de preputatul viitorolog se va cladi, in special, pe extraordinara dezvoltare a sistemelor informationale, pe multiple aplicatii ale acumularii, transmiterii si valorificarii cuceririlor stiintei moderne. Din remodelarea structurilor de putere il are asupra imaginii institutiilor (organizatiilor), in general si asupra institutiilor statului, in special.

Practica a dovedit, mai ales in ultima vreme, faptul ca imaginea unor institutii (organizatii) are o valoare patrimoniala si este uneori esentiala in scopul cresterii credibilitatii acesteia.

Prin “imagine” trebuie sa intelegem un atribut al vietii psihice, dar si psihosociale, bazat pe capacitatea pshicului uman de a-si construi reprezentari mentale - capacitate care este esentiala in actul comunicarii. “Imaginea poate sa influenteze puterea de decizie a unui individ sau a unei colectivitati”.

Imaginea unei institutii (organizatii) se gestioneaza ca oricare obiect de patrimoniu, tinand totusi, seama de faptul ca aceasta “avere” a fost cu greu agonisita. Sunt situatii cand imaginea unei institutii (organizatii) este mai valoroasa decat intreg patrimoniul firmei respective. Este cazul imaginii pe care o poseda firma “Coca-Cola”.

Se poate spune ca prin “imagine” se intelege reprezentarea unor atitudini, opinii sau prejudecati cu privire la o persoana, un grup de persoane ori la opinia publica fata de o institutie (organizatie). Cu alte cuvinte, imaginea este o parere a unei persoane, grup de persoane sau a opiniei publice despre institutia (organizatia) respectiva. Ne punem problema daca aceasta imagine este importanta pentru noi. Toti specialistii sunt de acord ca o imagine negativa afecteaza, uneori de o maniera incredibila, succesul institutiei (organizatiei).

Desi ne referim la institutii in sens larg, putem include si institutiile publice in aceasta categorie, iar gestionarea imaginii acestora este obligatia tuturor functionarilor publici si in special a conducatorilor. O buna gestionare a imaginii acestor institutii duce la cresterea increderii publicului in activitatea acestora, dar si la diminuarea impresiei generale despre institutie ca fiind un factor de coercitie.

Pentru a putea intelege termenul de imagine si pentru a putea identifica acele tehnici sau metode de formare a acesteia este bine sa explicam conceptul de reprezentare.

Asa cum precizam mai inainte, psihicul uman are capacitatea de a-si construi reprezentari mentale cu privire la diferite aspecte ale vietii sociale sau politice, ori cu privire la o persoana, o institutie sau un obiect. Aceste reprezentari sunt puternic conditionate de modul nostru de a gandi, a actiona, a percepe ori a organiza informatiile pe care le detinem. Se poate spune ca reprezentarea unor obiecte ori institutii (organizatii) constituie un atribut al vietii psihice a fiecarui individ. Pot exista mai multe reprezentari decat persoane.

In acest context, putem aminti chiar de paradoxul “Carnap”.

Rudolf Carnap apreciaza ca, in cazul unui banal accident de circulatie, parerile cu privire la cauza  acestuia vor diferi fundamental in functie de pregatirea, modul de a-si forma reprezentarile si de experienta de viata a fiecarui individ.

Astfel, un politist se va raporta la modul in care a fost respectata legislatia rutiera, un psiholog va gasi cauze de natura subiectiva, oboseala sau stare de iritabilitate, un constructor de drumuri se va lega de calitatea proasta a drumurilor etc.

Unii specialisti afirma ca reprezentarile cu privire la perceptia realitatii se formeaza in doua planuri:

un plan al vizibilitatii proximale (nemijlocite), in care institutia (organizatia) este perceputa prin simturi, avand practic dimensiuni reduse;

un plan al vizibilitatii distale (mijlocite, mediate), inaccesibil in mod direct, dar accesibil prin oricare sistem mijlocitor (media).

In cazul grupurilor sociale, reprezentarea institutiilor (organizatiilor) tine seama in principal de credinte, atitudini, opinii si, nu in ultimul rand, de principalele valori sociale create de grupul respectiv. Aceste valori vor constitui criteriul esential la care se vor raporta toti atunci cand isi formeaza imaginea despre ceva sau cineva.

Din punctul de vedere al celui care doreste sa formeze o imagine, in fata unui grup social este foarte important sa tina seama de faptul ca exista unele elemente care nu trebuie atinse, modelate, miscate sau transformate. Este cazul credintelor care au o viata lunga in constiinta grupului respectiv si care este bine deci sa fie puse in valoare sau amintite, dar nu schimbate. Trebuie lucrat mult cu opinii, deoarece au o situatie instabila in constiinta colectiva, iar de la acestea se poate trece foarte usor la atitudini.

Structura imaginii (reprezentarii)

Majoritatea specialistilor sunt de acord cu ideea ca imaginea are o structura axata in jurul unui nod (nucleu) central.

In acest nucleu se gaseste semnificatia, obiectul si organizarea reprezentarii. In jurul lui pot exista o sumedenie de concepte (teorii) inrudite si, in cea mai mare parte, derivate din acesta.

Nucleul sau conceptul esential stabileste atat modul in care se realizeaza legaturile dintre elementele ce-l compun, cat si semnificatia lui. Acest lucru face ca in activitatea de formare a imaginii sau, invers, in demontarea imaginii negative, conceptul esential trebuie sa aiba stabilitate. Schimbarea lui duce la reorganizarea tuturor activitatilor institutiei (organizatiei) in functie de noul concept adoptat.

In fine, nucleul trebuie sa fie convergent in ceea ce priveste elementele sau reprezentarile care il compun. Lipsa de ambiguitate este o caracteristica deosebita in formarea unei imagini.

In jurul acestui nucleu graviteaza o serie de concepte, care fie deriva din cel initial, fie incearca sa-l lege de realitatea nemijlocita. Conceptele periferice cauta sa creeze legaturi cu prezentul, cu situatia concreta existenta la nivelul institutiilor (organizatiilor). Acestea sunt deosebit de diversificate si au, in principal, rolul unui feed-back, de punere de acord a exigentelor nucleului cu ceea ce se intampla in practica. Din aceasta interactiune va iesi reprezentarea cea mai corecta de natura de a schimba (forma) imaginea institutiei (organizatiei) respective.

Prof. A. Neculau reia caracteristicile sistemuluui central si periferic al reprezentarilor sociale dupa I. C. Abric si proiecteaza modelul de realizare a acestora.

Astfel, sistemul central asigura:

legatura cu memoria colectiva si istoria grupului;

defineste omogenitatea grupului;

este stabil, coerent, rigid, rezistent la schimbare.

Are urmatoarele functii:

genereaza semnificatii ale reprezentarii;

determina organizarea sa.

Sistemul periferic

permite integrarea experientelor si istoriilor individuale;

suporta eterogenitatea grupului;

este amplu, evolutiv si suporta usor contradictiile.

Are urmatoarele functii:

permite adaptarea la realitatea concreta;

permite diferentierea continuturilor;

protejeaza sistemul central.

Gestionareeea imaginii institutiilor (organizatiilor)

Dincolo de aceste explicatii pur teoretice privind conceptul de reprezentare sta un fapt cu profunde semnificatii in planul relatiilor publice. Formarea imaginii unei institutii (organizatii) se poate realiza aplicand o anumita “politica” ce tine, pe de o parte, de stilul managerial al conducatorului institutiei (organizatieie) si, pe de alta parte, de activitatea desfasurata de “angajati”.

Aceasta “politica” se traduce in practica printr-o serie de activitati de relatii publice concertate si defalcate in timp, care au menirea de a forma, schimba sau mentine imaginea unei institutii sau organizatii.

Ele sunt:

Dezvoltarea unui management de inalta performanta la nivelul institutiei (organizatiei) respective.

Gama de activitati care duc la succesul instituiei (organizatiei) respective tin, asa cum aratam mai inante, de conducerea acesteia, insa esential pentru a-si forma, schimba sau mentine imaginea este derularea unei activitati performante. In practica relatiilor publice se vorbeste de un slogan care este esential pentru imagine “sa faci lucruir bune si sa spui cu tarie acest lucru”. Prin “lucruri bune” se intelege fie un produs de calitate, cel mai bun in domeniu sau la nivelul celor mai bune, fie servicii ireprosabile.

In cazul institutiilor (organizatiilor) care fac parte din structura organelor statului, managementul performant are si alte conotatii. Un management defectuos poate duce la perturbarea unor activitati si de aici pot aparea incalcari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti. In anumite situatii, insa, aceste institutii fiinteaza ca adevarate sevicii publice, ele fiind parte componenta a organismului statal, dar puse in slujba cetateanului. In cazul acestora, activitatea de relatii publice avand ca scop principal gestionarea unei imagini reale este deosebit de importanta, cu atat mai mult cu cat, in general, aceste servicii publice au nevoie de cetateni din domeniul ordinii publice, sigurantei nationale si administratiei publice.

Datorita acestor aspecte, managementul desfasurat de institutiile interesate in gestionarea imaginii trebuie sa fie performant.

Dezvoltarea la nivelul institutiei (organizatiei) a unei strategii de castigare  a increderii si simpatiei propriilor angajati. Este o strategie de relatii publice, ce presupune o “indoctrinare” a personalului cu o filosofie a institutiei, in care elementul esential este intelegerea rostului (economic, social etc.) al acesteia. Important este ca fiecare angajt sa se considere coparticipant la activitatea institutiei (organizatiei), iar institutia sa-i apara in minte ca fiind cea care ii permite sa-si manifeste din plin spiritul inventiv, creator si, in ultima instanta, personalitatea.

Activitatea in sine este greu de realizat si presupune o investitie de timp, rabdare si pasiune din partea conducatorilor (managerilor), intelegere si rabdare din partea angajatilor.

Din punctul nostru de vedere, “indoctrinarea” personalului trebuie sa vizeze in special educarea lui cu privire la:

respectul fata de lege. Se poate afirma ca un functionar public trebuie sa aiba un cult pentru aceasta;

o conduita ireprosabila atat in  familie, la locul de munca, cat si in societate;

dorinta de autodepasire, de a promova, de a-si perfectiona pregatirea;

respectul fata de cetateni, intelegerea faptului ca functionarul public este in slujba acestuia, si nu invers;

dorinta de a contribui cu toata energia la bunul mers al institutiei (organizatiei) din care face parte.

Desfasurarea unei campanii publicitare sustinute, iar, in anumite situatii, agresive.

In lucrarea “Relatii publice, succes si credibilitate” autorii folosesc ca exemplu modul cum firma Krupp, imediat dupa razboi, folosind o strrategie de relatii publice, in care publicitatea a dost elementul esential, a reusit sa-si schimbe imaginea, astfel ca dupa un timp relativ scurt firma a fost incununata de un succes deplin.

Intr-adevar, pentru a fi crezut, este necesar sa arati celorlalti (potentiali cumparatori, publicul propriu, concurentilor) ca produsele, serviciile pe care le pui la dispozitie sunt de calitate si la preturi competitive. In acest sens, clipurile publicitare trebuie sa fie foarte simple, extrem de expresive si prezentate foarte des, daca se poate de cateva ori pe zi in perioadele de maxima audienta a mijloacelor de informare in masa.

Nu acelasi lucru se poate spune despre institutiile (organizatiile) statului, deoarece in cazul acestora publicitatea (in sensul comercial al cuvantului) nu poate fi folosita. Este, insa, normal ca publicul sa aiba cunostinta despre activitatea ce se desfasoara in interiorul institutiei, motiv pentru care campania asa-zis “publicitara” trebuie sa fie o actiune de informare corecta a publicului larg despre:

obiectivele si sarcinile instituiei (organizatiei);

atributiile acesteia conferite de lege;

metode folosite in activitatea de aplicare a legii;

succese si eventual cazuri mai deosebite realizate cu ajutorul cetatenilor;

dificultati intampinate in munca.

Activitatea de informare trebuie sa se desfasoare regulat, dupa un anumit orar sau periodic, in cadrul unor emisiuni distincte la mijloacele de informare in masa cu cea mai mare audienta in mijlocul publicului.

Folosirea sponsorizarii.

In activitatea de relatii publice, sponsorizarea este una din metodele cele mai des intalnite pentru formarea unei imagini corecete si reale a institutiilor (organizatiilor).

Exista firme care au o politica proprie in ceea ce priveste folosirea sponsorizarii ca suport de promovare a imaginii.

Putem da trei exemple concludente:

Primul se refera la firma Coca-Cola care de cativa ani foloseste sponsorizarea principalelor evenimente sportive ale planetei (Jocurile Olimpice, Cupa Mondiala de Fotbal etc.) si cautand prin aceasta sa dea produselor sale o imagine ce este asociata in mintea publicului cu tineretea, sanatatea, dorinta de a fi cel mai bun. Firma isi construieste imaginea pe principiul mozaicului, iar sponsorizarea principalelor eveniment sportive nu este decat o secventa din activitatea de relatii publice a acesteia;

Al doilea se refera la eterna rivala a firmei Coca-Cola, si anume firma Pepsi-Cola. Speriati de impactul neobisnuit al sponsorizarii principalelor evenimente sportive, oficialii firmei au gasit ca metoda de gestionare a imaginii sponsorizarea principalelor evenimente culturale si artisitice si, in special, a trupelor de muzica rock si pop cunoscute. Efectul s-a vazut imediat, imaginea firmei a fost asociata cu modernismul si tineretea;

Al treilea exemplu se refera la firma Marlboro, care si-a gestionat imaginea sponsorizand in special cursele automobilistice de Formula 1, reusind sa-si creeze o imagine asociata cu tineretea si curajul.

Cele trei exemple intaresc ideea ca sponsorizarea este o metoda foarte eficienta de gestionare a imaginii unei institutii (organizatii).

Din punctul nostru de vedere, sponsorizarea poate aduce servicii imaginii institutiei (organizatiei) atunci cand ea este gestionata corect. Astfel, managerii institutiilor (organizatiilor) trebuie sa aiba in vedere ca, in general, institutiile statului sunt investite cu autoritate si, la nevoie, pot face uz de forta de constrangere. In acest fel, publicul tinde sa-si formeze o imagine falsa despre institutie. Cei care aplica legea sunt asociati, uneori, cu niste oameni inflexibili, brutali, cu niste duri, evitand cateodata comunicarea cu acestia.

Sponsorizarea din resurse proprii a unor actiuni caritabile, la camine de batrani, leagane de copii si altele, are rolul de a sterge imaginea de oameni inflexibili, aratand publicului ca si functionarii publici, desi cateodata sunt obligati sa ia masuri ferme, sunt oameni cu suflet, care isi ajuta semenii atunci cand se afla la greu.

Angajarea unui personal foarte bien pregatit, cu o comportare decenta si indepartarea celor care comit abateri.

Intr-adevar, personalul institutiilor (organizatiilor) are un rol esential in promovarea unei imagini de marca. Se poate spune ca, de calitatea acestui personal depinde bunul mers al firmei (institutiei) si, bineinteles, succesul acesteia. Pentru aceasta, este normal ca, atunci cand este angajata, ea sa fie bine studiata, in  functie de exigentele formulate de manager.

Indiferent de specificul activitatii desfasurate de firma (institutia) respectiva, este necesar ca la angajare sa se tina seama, printre altele, de urmatoarel:

temperamentul candidatului;

trasaturile de caracter;

atitudinile, aptitudinile si abilitatile psihice;

interesele, aspratiile, dorintele;

convingerile cu caracter politic;

nivelul de pregatire prefosionala si varsta;

experienta in postul pentru care solicita incadrarea;

starea de sanatate;

activitatile extraprofesionale desfasurate;

comportarea in familie si societate;

situatia familiala;

motivul pentru care se face angajarea.

Toate aceste exigente pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat pentru a putea fi angajat au scopul de a aduce in interiorul institutiilor (organizatiilor) oameni bine pregatiti, seriosi, animati de dorinta de a se realiza plenar in plan profesional.

Desigur, este stiut faptul ca, in general, institutiile statului au anumite criterii de selectionare si angajare inserate in unele norme sau instructiuni. Respectarea lor poate duce la incadrarea unui personal bine pregatit si competent. Cu toate acestea, este bine sa luam in calcul un element care, de multe ori, se uita: motivul pentru care persoana doreste sa se angajeze in institutie (organizatie). In acest sens, este obligatorie sustinerea unui interviu de angajare.

Cu privire la aceasta problema (motivatia persoanei) este bine sa avem in vedere cateva studii efectuate de socilologi cu privire la responsabilitatea celui carea angajeaza. Astfel, daca candidatul afirma ca doreste postul numai si numai pentru altura materiala, putem sa intalnim o persoana care va fi in general corecta, dar nu va depune eforturi sustinute pentru buna desfasurare a activitatilor in institutie (organizatie). De regula, astfel de persoane se formalizeaza usor si tind sa devina un “robot” mai mult sau mai putin perfect.

In situatia in care candidatul afirma cu tarie ca scopul principal al angajarii lui in institutie este de ase realiza profesional, trebuie verificat cu mare atentie care este motivul real al mutarii de la vechiul loc de munca. In cea mai mare aprte a situatiilor, candidatul a solicitat la vechiul loc de munca recunoasterea valorii sale, recunoastere care, de regula, nu s-a realizat. In general, astfel de oameni nu se adapteaza exigentelor locului de munca si peste putin timp vor avea un nou insucces.

In fine, in cazul in care candidatul afirma ca doreste postul pentru ca este mai bine platit decat cel vechi si crede ca se poate realiza profesional in institutia noastra  care este mai bine dotata si cu o imagine buna, poate fi crezut pe cuvant (cel putin pana la proba contrarie), fiind de inteles dorinta de a promova (si de a-si mari veniturile) a fiecarui angajat, cu atat mai mult cu cat institutia noastra are o imagine de marca mai buna.

O ultima idee legata de calitatea personalului este aceea ca trebuie indepartate acele persoane care sunt compromise sau au o imagine publica negativa, deoarece publicul asociaza imaginea institutie cu imaginea negativa a acestor angajati.

Intretinerea unor relatii foarte bune cu mijloacele de informare in masa. Este o conditie indispensabila succesului. Nu exista nici un motiv sa pastram la distanta presa, deoarece interesul nostru este diametral opus. Noi dorim sa fim cunoscuti la adevarata noastra valoare. Acest lucru se intampla, de regula, cu ocazia campaniilor publicitare. In restul timpului, este necesar sa abordam relatia cu ei cat mai deschis.

Mecanisme de manipulare. Posibilitati de evitare a manipularii.

Asa cum aratam mai inainte, in reprezentarea unor obiecte sau fenomene, omul foloseste doua modalitati de receptare: prima - direct, nemijlocit, prin proprii simturi si posibilitati, iar a doua - mijlocit, mediat cu ajutorul unor intermediari.

In primul caz, toate informatiile despre un obiect sau fenomen sunt preluate direct, analizate, iar psihicul isi formeaza imaginea care va fi obiect al reprezentarii. In aceasta situatie, reprezentarea va fi cel mai aproape de realitate, imaginea creata de psihic va fi identica sau asemanatoare cu originalul.

In al doilea caz, apeland la un mijlocitor (intermediar), exista multiple posibilitati ca reprezentarea obiectului sau fenomenului respectiv sa fie distorsionata (voit sau nevoit), astfel ca imaginea creata ca urmare a reprezxentarii poate fi mult deformata data de realitate.

Din punct de vedere al profesionistului in relatii publice, prin mijlocitori se inteleg atat fostii angajati ai organizatiei, vecini ai acesteia, persoane care raspandesc zvonuri si altele, precum si mijloacele de informare in masa.

Deci putem vorbi de manipulare atunci cand (repetam - voit!), o institutie foloseste un mijlocitor pentru a prezenta distorsionat realitatea, urmarind formarea in ochii publicului a unei imagini false despre ceva sau cineva. Atunci cand institutia (organizatia) are performante economice scazute, prezentarea prin tehnici specifice de relatii publice a realizarilor acestea inntr-o lumina favorabila constituie manipulare. De asemenea, o campanie publicitara agresiva pentru promovarea unor produse sau servicii de slaba calitate constituie tot o forma de manipulare.

In practica de relatii publice, manipularea se manifesta, in primul rand, la nivelul institutiilor care manuiesc informatia si se poate intalni atat la presa scrisa, cat si la audiovizual.

Din punctul nostru de vedere, are mai putina importanta cine este cel care incearca sa manipuleze publicul si cae este obiectul acestei manipulari. Esential este, insa, sa o putem depista operativ si, atunci cand interesele institutiei (organizatiei) noastre sunt amenintate, sa luam masuri pentru a o contracara.

Avand in vedere faptul ca mijloacele de informare in masa sunt principalul (daca nu unicul) mediator in materie de informatie, este bine sa analizam modalitatile prin care se poate face manipulare prin intermediul lor.

Pentru exemplificare, vom analiza posibilitatile de manipulare prin televiziune, deoarece este cea mai folosita forma de transmitere si receptare a informatiei, dar si pentru faptul ca posibilitatile in acest domeniu sunt enorme.

Imaginea este o forma de comunicare. Dar, spre deosebire de limbaj, oricat de bogata ni se pare ea in informatii (un film este mai cuprinzator in detalii decat o emisiune informativa), oricat de multe notiuni abstracte prezinta, mesajul imaginii este de cele mai multe ori incriptat, adica, desi este etalat in intregime, nu se lasa citit de oricine. Cu cat nivelul de cunostinte generale, de specialitate, dar si de disponibilitate receptiva, este mai mare, cu atat un spectator va capata mai multe informatii dintr-o imagine. Prin disponibilitate receptiva intelegem interes, atentie, odihna.

Putem spune, cu alte cuvinte, ca, desi o imagine se prezinta generos (in comparatie cu propozitia scrisa ori spusa) ea trebuie “stoarsa de informatie”. Pentru comparatie, putem asocia imaginea cu o biblioteca pe care o detinem, din care nu am citit decat 2-3 carti. Suntem detinatorii unei comori informationale, dar, ca beneficiari de informatie, suntem saraci.

Pentru a putea depista o imagine, trebuie sa facem apel la cateva elemente de ordin psihologic, care ne ajuta in acest demers. Ele sunt:

Memoria asociativa generala plus nivelul de informatii pe care se bazeaza;

Conotatia;

Gradul de interes pentru o idee.

Toate aceste elemente, luate ca un intreg, pot duce la intelegerea si descifrarea mesajului cuprins intr-o imagine.

Am analizat doar o singura imagine, dar atunci cand vizionam un film ori o inregistrare video, ni se deruleaza suite intregi de imagini diferite, avand fiecare sirul ei de informatii pe care, din lipsa de antrenament ori de cunostinte, nu numai ca nu le putem prelua, dar nici macar nu le remarcam.

De multe ori, observam ca intr-un film (montaj video, reportaj, documentar) s-au strecurat unele greseli, inadvertente sau erori. Ne punem problema: este oare posibil ca intr-un reportaj TV sa apara lucruri neadevarate? Si atunci repetam intrebarea: daca eu as da acel interviu unde s-au comis atatea greseli care se observa ca nu apartin celui chestionat, ce impresie isi va face publicul despre mine? Dar despre institutie?

De ce s-au strecurat in material inadvertenta? Sau sunt ele cu adevarat greseli? Oare ele sunt cauzate de neatentia autorului? Oare autorul a gresit ori a dorit sa greseasca?

La aceasta suita de intrebari, mai adaugam inca una care, pur si simplu, ne paralizeaza: De ce marele numar al spectatorilor asimileaza in continuare mesajul fara sa sesizeze secventele incomplete ori gresite?

Raspunsul, dar si explicatia la aceste semne de intrebare, vom cauta sa il dam aratand foarte pe scurt cum se compune (realizeaza) un montaj video, un reportaj ori un documentar si care sunt posibilitatile ca imaginea sa fie falsificata.

Pornind de la posibilitatea ca fiecare dintre dumneavoastra sa fie obligat, prin natura atributiunilor de serviciu, sa acorde un interviu la TV (de stat ori privata), putem mentiona ca un montaj se realizeaza in mai multe faze care constituie veritabile filtre de subiectivitate, unde se poate deforma realitatea:

Alegerea subiectului pentru reportaj, care este de resortul compartimentului (departamentului programe). Acesta, in functie de orientarea postului de televiziune respectiv, va stabili la care evenimente cunoscute sau previzibile se va deplasa echipa de realizatori.

Inregistrarea subiectului este efectuata de unul sau mai multi redactori, de operatori de imagine si de sunet.

Montajul imaginilor se realizeaza in studio si consta in alegerea acestora in functie de scopul si durata reportajului si punerea cap la cap.

Comentarea stirilor se realizeaza de catre redactorul care a insotit echipa de filmare si, de regula, comentariul acestuia se va inregistra pe suportul de imagine.

Elaborarea coloanei sonore, atunci cand realizatorul o considera necesara si care, de asemenea, va fi aplicata peste imagine si textul comentatorului.

Aranjarea reportajului in cadrul emisiunii este hotarata de regizorul de emisie, in functie de importanta ce se acorda subiectului respectiv.

Remaracam in aceasta succesiune de faze cel putin cinci niveluri de subiectivitate, unde imaginea si sunetul pot suferi distorisiuni, pe care le putem numi, fara teama de a gresi, “filtre de subiectivitate”. Aceasta deoarece cele cinci personaje care compun in final un reportaj TV au fiecare personalitatea, caracterul lor, un anumit nivel de cunostinte, o anumita viziune despre lume si viata si, nu in ultimul rand, o anumita orientare politica. Atunci cand unul sau mai multi realizatori doresc sa deturneze sensul initial al unei imagini, o pot realiza cu usurinta si numai un ochi format poate sesiza falsul.

Atunci cand dorim sa cantracaram o eventuala tendinta de manipulare, este bine sa avem in atentie urmatoarele aspecte cu ocazia acordarii interviurilor:

Aproape toate posturile de televiziune declara ca sunt apolitice si independente insa, in realitate, aproape toate sunt dirijate.

Majoritatea realizatorilor au o bogata experienta profesionala, dar nu in totdeauna sunt obiectivi. Se intampla ca un bun profesionist sa fie un foarte bun prestdigitator.

Postul de televiziune trebuie sa-si precizeze de la inceput pozitia fata de aspectele ce trebuie sa fie luate in discutie cu ocazia interviului.

In timpul inregistrarii interviului, operatorul poate fi frapat de orice element legat de mimica, gesturile ori ticurile intervievatului. Este bine ca atunci cand vorbim, miscarile noastre sa nu fi bruste, dar nici sa stam imobili, deoarece la montaj operatorul are posibilitatea sa ciunteasca unele fraze, dandu-le alt sens. Cel mai bun tip de interviu este cel structurat.

Raspunsurile sa fie cat mai succinte si expuse intr-o ordine logica, fireasca. Daca nu vom respecta aceasta regula, la montaj operatorul si redactorul pot decupa raspunsurile si le pot prezenta intr-o ordine care schimba, uneori esential mesajul pe care am doprit sa-l transmitem.

In ceea ce priveste comentaruiul unui reportaj, putem aprecia ca acesta este pe primul plan in ordinea importantei, deoarece stirea reprezinta continutul de informatii ce il receptam, iar imaginea nu este decat o ilustrare necesara confirmarii celor spuse si care, in ultima instanta, nu face decat sa imbogateasca mesajul auzit. Ar fi ideal ca acest comentariu sa-l auzim inainte de difuzarea reportajului. Prezentatorii cu experienta vor sti cand sa grabeasca ritmul citirii, cand sa-l incetineasca, inlesnind receptarea lui de catre toata lumea, si cand, uneori sub acoperirea unei pauze firesti, de respiratie, sa nuanteze un cuvant esential, bineinteles pentru formarea unei anumite opinii la receptori.

Macheta emisiunii este realizata de redactorul principal, care aseaza stirea analizata intr-o anumita ordine printre celelalte matereiale care vor fi difuzate. Intervine iarasi factorul subiectiv. El poate sa influenteze opinia publica, atat prin momentul in care introduce reportajul, cat si prin repetarea sau nerepetarea lui.