Masele, mass-media si cenzura

Masele, mass-media si cenzura

Din cuprinsul unui discurs despre propaganda nu poate lipsi analiza obiectului acesteia, adica oamenii constituiti in grupuri, colectivitati, mase, institutii si organizatii, tot asa cum nu poate fi ignorat nici vehiculul preferat al propagandei - mass-media, precum si umbra nelipsita a acestora - cenzura. Asa cum istoria mas-media sau a propagandei nu se pot scrie fara istoria cenzurii, nici evolutia maselor nu poate fi descrisa fara mentionarea in rol principal a mass-mediei si a propagandei. In primul rand, asocierea stransa dintre mase si propaganda credem ca este determinata atat de caracteristicile multimilor, cat si de ratiunea de a fi a propagandei. Elementele de legatura dintre mase, mass-media si propaganda, potrivit lui Princeton, ar fi urmatoarele: "Propaganda este limbajul destinat maselor, ea foloseste cuvinte si simboluri vehiculate de radio, presa, film. Scopul propagandistului este influentarea atitudinii maselor asupra unor probleme ce se preteaza propagandei care sunt subiecte de opinie publica". (apud Domenach, 2004, p. 20). Pe de alta parte, propaganda nu poate functiona fara un anumit nivel de cenzura, tot asa cum nici o institutie mass-media nu poate face abstractie totala macar de amenintarea cenzurii, daca nu de prezenta ei efectiva. Interconexiunile intre aceste concepte sunt multiple si complexe, iar daca situam propaganda in prim- planul analizei, atunci credem ca trebuie reliefate pe rand relatiile dintre aceasta si fiecare dintre notiunile amintite.

Psihologia ofera teorii si instrumente de studiu asupra psihicului uman al individului, dar acesta este intotdeauna un om aflat intr-o forma anume de relationare cu alti oameni. Pe de alta parte, avem teoria lui Gustave LeBon, cvasiunanim impartasita de sociologii si psihologii moderni, potrivit careia trasaturile comportamentale ale individului se schimba din momentul in care acesta devine parte a unei multimi. Sociologia este aceea care furnizeaza explicatii asupra mecanismelor de functionare ale grupurilor si structurilor umane, formate din indivizi. Din aceasta relationare a obiectelor de studiu rezulta psihologia sociala, cea care studiaza omul intr-un context social concret si in interactiune si care pare a fi singura in masura sa dea un raspuns coerent la provocarile conceptuale si tehnice ale propagandei. Cu toate acestea, asa cum in cazul psihicului uman, al atitudinilor si comportamentelor sau al perceptiilor am fost nevoiti sa apelam la cunostinte si teorii provenind predominant din sfera psihologiei, in cazul oamenilor constituiti in grupuri, colectivitati, mase, institutii si organizatii vom folosi instrumentele furnizate de sociologie. Primul pas, credem ca trebuie facut in stabilirea unor delimitari ale intelesului acordat termenilor ce desemneaza structurile sociale.

Intr-un studiu asupra dinamicii grupurilor restranse, Pierre De Visscher porneste de la expresia de formatiune sociala prin care intelege "o retea de indivizi care au in comun modele culturale sau subculturale ce contribuie la stabilirea unor procese de uniformizare, pe de o parte, de redistribuire a statutelor, pozitiilor si rolurilor, pe de alta parte." (Neculau, 1996, pp.321-322). Printre aceste formatiuni sociale, De Visscher distinge grupul social in care indivizii se afla in interactiune conform unor reguli fixe si impartasesc sentimentul de a constitui o entitate aparte, colectivitatile ai caror membri se recunosc printr-un anume numar de norme si principii comune, dar intre care lipseste interactiunea, organizatiile definite ca artefacte sociale constituite deliberat intr-un anume scop si societatea cea care inglobeaza totalitatea oamenilor dintr-un teritoriu dat. Mihaela Vlasceanu face o distinctie mai clara intre institutii si organizatii (Neculau, 1996, pp. 383-392), ceea ce permite pozitionarea precisa a acestora in campul audientelor tinta avute in vedere de propaganda si succesoarele acesteia. Astfel, institutiile sunt definite drept "structuri relativ stabile de statusuri si roluri, avand menirea de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale oamenilor in societate sau la indeplinirea anumitor functii sociale", in timp ce organizatiile sunt "structuri de interactiune ale oamenilor integrati intr-un grup ale carui activitati sunt centrate pe realizarea unor obiective comune specializate". Mai rar, propaganda are in vedere organizatii, in schimb ea tinteste adesea asupra unor institutii (politice, culturale, educationale, religioase, de comunicare in masa, de protectie si control social etc.), pe care doreste sa le alinieze la obiectivele si interesele sale. Fiind normative si constrangatoare social (cel mai bun exemplu este institutia militara de oriunde in lume) institutiile presupun un ansamblu coerent de reguli formale sau informale corespunzatoare anumitor valori, ce sunt impuse si respectate de toti membri sai si care se reflecta in atitudinile si comportamentele acestora. Actionand asupra institutiei, in ansamblu, propaganda poate obtine asadar influentarea atitudinilor si comportamentelor membrilor disciplinati ai acestora. Toti acesti termeni, incepand cu cel de grup social si terminand cu cel de institutie devin relevanti in studiul propagandei atunci cand intervine ceea ce doctrina operatiilor psihologice numeste analiza audientei tinta, adica selectarea si caracterizarea acelor formatiuni sociale carora li se poate adresa un anumit mesaj de influentare.

Masele sau multimile sunt vizate de propaganda mai mult cu ocazia unor anumite evenimente si conjuncturi. Influentarea maselor prin actiuni sau campanii de propaganda este in general un eveniment punctual, premediatat sau nu, dar cu efecte limitate in timp: raspunsul atitudinal si comportamental al maselor la actiunea propagandistului, sau mai bine spus a agitatorului in timp dupa ce stimulul a incetat, se estompeaza rapid. Propaganda urmareste de obicei efecte remanente si de aceea prefera ca obiect formatiunile sociale mai putin efemere decat masele. Masele sau multimile se deosebesc de formatiunile sociale prin faptul ca nu presupun "nici istoricitate, nici modelizare integrativa". In consecinta, masele concrete sau masele reunite, sunt definite de De Visscher drept "un ansamblu numeros de persoane adunate temporar, care nu dispun la inceput decat de o organizare minimala, fiind in general efemere, cand relativ pasive (multimea de gura-casca), cand susceptibile de o activitate colectiva intensa (multimile agresive)". (Neculau, 1996, p. 322). Din aceasta definitie introductiva retinem caracteristicile de temporaritate, efemeritate si de proximitate fizica stransa ale maselor pentru a putea trece la o descriere a acestora pe baza considerentelor comune, apartinand la doi cercetatori recunoscuti si dedicati subiectului si ale caror lucrari au fost elaborate la un secol distanta, Gustave LeBon - in 1895, la sfarsitul secolului XIX, respectiv, Serge Moscovici - la sfarsitul secolului XX. Pentru LeBon masele insemnau "reunirea unor indivizi, indiferent de nationalitatea, profesia ori sexul lor si de intamplarea care a facut ca ei sa se afle laolalta" (LeBon, an neprecizat, p. 9), definitie care exclude caracteristica de efemeritate enuntata anterior. Moscovici accepta aceasta delimitare a conceptului de mase pe care il defineste drept "fuziunea indivizilor intr-o constiinta si o stare emotiva comuna" (Neculau, 1996, p. 401), ceea ce confera multimilor un statut autonom. Astfel, se poate vorbi de o distinctie clara intre psihologia individului si cea a multimilor, cu alte cuvinte, mecanismele psihologice care determina atitudinile si comportamentul unui om aflat in mediul sau social obisnuit sunt diferite de cele care actioneaza atunci cand acelasi om, indiferent de statusul social, nationalitatea, educatia sa, face parte dintr-o multime: "In spiritul colectiv, aptitudinile intelectuale ale oamenilor si prin urmare individualitatea lor, dispar. Eterogenul se confunda in omogen si calitatile ce tin de inconstient domina. (.) Asadar, estomparea personalitatii constiente, predominarea celei inconstiente, directionarea pe baza sugestiei si a constangerii, a sentimentelor si ideilor in acelasi sens, tendinta de a transpune in act ideile sugerate - iata principalele caracteristici ale individului facand parte dintr-o multime" (LeBon, an neprecizat, pp.12-13) sau cum puncteaza Serge Moscovici "Masele sunt inconstientul. Astfel psihologia multimilor este, in mod simultan, o psihologie a inconstientului". (Neculau, 1996 p. 411). Aceste asertiuni pot explica de ce un individ ajunge la acte de violenta irationala atunci cand face parte dintr-o multime, acte de care ar fi incapabil atunci cand este de unul singur. LeBon ajunge astfel sa formuleze ceea ce el a numit legea psihologica a unitatii mintale a maselor (LeBon, an neprecizat, p. 9), conform careia "disparitia personalitatii constiente si orientarea sentimentelor si gandurilor in acelasi sens (este) prima trasatura a multimii pe cale a se organiza". Rezulta cateva caracteristici distinctive ale multimii, sesizate de LeBon si preluate de Moscovici, vulnerabilitati exploatate intens de propaganda printr-o serie de tehnici specifice. In primul rand, avem o diminuare a facultatilor mintale, a gradului de rationalitate ale maselor spre nivelul cel mai de jos al componentilor acestora ( Neculau, 1996, p. 404). Aceasta caracteristica este exploatata de propaganda prin simplificarea la maximum a mesajelor sale, construite de obicei pe un ton autoritar si imperativ implicand doua atitudini extreme (alb si negru, bine si rau), precum si prin inlocuirea, pe cat posibil, a ideilor abstracte cu imagini simple si percutante. "Neputand gandi decat prin imagini, masele nu se arata impresionate decat de imagini. Numai acestea din urma le inspaimanta, ori le seduc si devin mobilul actiunii lor". (LeBon, an neprecizat, p. 30). In al doilea rand, masele cunosc o intensificare spontana si excesiva a reactiilor emotionale, ceea ce explica de ce propaganda bazata pe argumente emotionale este mai eficienta decat cea rationala. Chiar daca pot afisa ostentativ un oarecare dispret pentru anumite institutii si conventii sociale, multimile pot deveni foarte receptive la impulsuri altruiste, de sacrificiu de sine, la dezinteres fata de profit, la o speranta pentru dreptate, ceea ce tehnicile propagandei exploateaza prin sloganuri populiste sau patriotarde, prin apelul la un trecut eroic etc. In fine, referitor la irationalitatea maselor in care LeBon credea atat de mult, Serge Moscovici este mai nuantat si, luand in considerare teoriile referitoare la distinctia intre multimile naturale si cele artificiale ale lui Gabriel Tarde si Sigmund Freud, ajunge la o definitie extrem de interesanta a politicii, care puncteaza relatia dintre putere si mase: "Politica este o cale rationala de a exploata irationalitatea fundamentala a maselor". (Neculau, 1996, p. 415).

O viziune mai putin conventionala din punct de vedere sociologic asupra maselor, dar relevanta pentru intelegerea acestei notiuni fluide, o gasim la Elias Canetti. Inainte de a deosebi mai multe categorii de mase, ganditorul italian propune patru insusiri distinctive ale acestora: dorinta imperioasa a maselor de crestere a numarului membrilor lor, egalitatea absoluta ce domneste in interiorul lor, apetitul pentru o densitate cat mai mare si nevoia unei directii comune. (Canetti, 2000, p.18). Aceste caracteristici completeaza imaginea de ansamblu a identitatii maselor creionata de LeBon si sustin diviziunea acestora in cinci categorii, in functie de continutul afectiv dominant: mase agresive, formate in vederea atingerii unui tel cunoscut, precis definit si apropiat (masele care ataca, distrug, ucid sau cer moartea); masele fugare, care se constituie in urma unei amenintari (masele de refugiati); mase ale interdictiei care apar in urma unor interdictii si sunt formate din oameni care nu mai vor sa faca ceea ce faceau pana atunci (grevistii); masele revirimentului, ce apar in momentele revolutionare si care se unesc in virtutea unei schimbari in bine (masele de rasculati, insurgenti); masele festive, care se aduna la toate ceremoniile si festivitatile. (Canetti, 2000, pp. 36-49). De remarcat ca toate cele cinci categorii de mase identificate de Canetti sunt extrem de susceptibile la propaganda inca din momentul formarii lor, deoarece agresivitatea, fuga, protestul comun impotriva interdictiei, revirimentul si festivitatea trebuie initiate printr-un stimul propagandistic, stimulent ce trebuie injectat in permanenta pentru mentinerea respectivelor stari de coagulare, de densitate egalitara a multimilor. Ca un exemplu al fluiditatii conceptuale privind multimile, trebuie mentionata o a sasea categorie de mase identificata de Canetti, constituita ce-i drept in afara unor emotii preinduse, si anume masele de cristalizare formate din "grupari mici de oameni rigide, strict delimitate, foarte statornice, care au menirea de a declansa multimile. Este important ca aceste grupari sa fie usor perceptibile ca ansamblu, sa poata fi cuprinse dintr-o privire. (.) Soldatii si calugarii pot fi considerati drept forma cea mai de seama a acestei categorii" (Canetti, 2000, p. 59), in contextul in care putin inainte am mentionat o la fel de indreptatita calificare a armatei si bisericii pe pozitia de institutii sociale si nu de multime in sensul descris de Canetti.

Daca despre relatia dintre propaganda si multime putem spune ca este univoca, in sensul ca propaganda actioneaza unilateral asupra maselor (feed-back-ul multimilor fiind doar un instrument de corectie), interactiunile dintre mass-media si mase, precum si cele dintre propaganda si mass-media sunt mult mai complexe. Astfel, mass-media poate fi tinta sau obiect al propagandei, dar in acelasi timp mass-media poate sa-si urmareasca propriile-i interese prin propaganda, tot asa cum mass-media este deopotriva o oglinda a vointei maselor sau, asa cum mentionam mai sus, un vehicul de propaganda indreptat asupra maselor. Despre rolul si pozitia mass-media in creuzetul social exista o bibliografie extrem de stufoasa, dat fiind ubicuitatea si pozitia influenta a acesteia in lumea contemporana. Mai trebuie avute in vedere numeroasele opinii, sustenabile sau nu din punct de vedere academic sau practic, privind influenta majora a mass-media asupra maselor, asupra faptului daca presa face sau nu jocuri politice sau economice precomandate de cercurile de putere sau financiare, sau ca mass-media ar fi doar un comerciant fara scrupule ce urmareste doar profitul.

Chiar daca aparitia primului ziar este mentionata in Germania la 1609 (Briggs, Burke, 2005, p.87) iar gazetele au explodat apoi in Olanda, la Amsterdam, in Franta (La Gazette, Paris, 1631), in timpul Razboiului Civil din Anglia (1642-1640), conceptul de opinie publica a aparut abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea, preocuparea fata de mase a inceput in secolul al XIX-lea, atunci cand acestea au devenit semnificative, oamenii au inceput sa vorbeasca despre mass-media sau media abia prin anii 20, pentru ca dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial sa erupa studiile despre comunicare (Briggs, Burke, 2005, p. 13). Vom intelege in cele ce urmeaza prin mass-media nu doar "instrumentele tehnice care servesc la transmiterea mesajelor intre o serie de profesionisti ai comunicarii si o audienta larga" (Bertrand, 2001, p. 20), ci si intreaga "breasla" a comunicatorilor in masa profesionisti (ziaristi, patroni, editori, autori de carte, film, creatori de website-uri etc.), precum si tot sistemul de relatii stabilit intre acestia in exercitarea profesiei lor.

In 1982 Edwin R. Black a facut o inventariere a teoriilor despre rolul presei (apud, Pop, 2000, p.12) care este valabila, in mare parte, si astazi:

Presa este un agent moral, un factor educativ la nivel civic.

Presa prezinta faptele politice in mod obiectiv, reprezentandu-le la nivelul intregii societati.

Presa se manifesta pe piata libera a ideilor, unde se produce un schimb continuu de informatii si o ierarhizare concurentiala.

Presa este un instrument de orientare a publicului asupra problemelor existente.

Presa este un canal neutru de comunicare, fara nici o interferenta exterioara.

Presa este numai un agent de legitimare a situatiei sociale existente, de perpetuare a puterii politice consacrate.

Presa este un mijloc de moderare a conflictelor sociale, un instrument de intermediere comunicationala.

Presa este un agent socializator ce inlesneste integrarea componentelor la nivelul unei comunitati.

Presa este un factor determinant in crearea modelelor sociale, in impunerea unor mituri si constructii comportamentale.

Presa este un mijloc de transmitere a ordinelor pe cale ierarhica si de impunere a acestora asupra populatiei.

Presa este un mijloc de productie specific clasei conducatoare.

Daca despre primele cinci teorii multi consumatori de mass-media ar spune pe buna dreptate ca sunt perfect utopice, prin idealul pe care-l exprima, despre teoriile sase, noua si zece se poate afirma ca recomanda presa drept un vector de propaganda, in timp ce teoriile sapte, opt si zece reflecta ceea ce Ellul a numit propaganda de integrare. Tabloul pozitiei pe care mass-media o ocupa in societatea contemporana credem ca nu ar fi complet fara mentionarea si a altor sase teorii, care in esenta le sintetizeaza pe cele douasprezece enumerate mai sus: 1. Teoria autoritarista; 2. Teoria presei libere; 3. Teoria responsabilitatii sociale; 4. teoria comunista; Teoria dezvoltarii in societatile inapoiate; 6. Teoria participarii democratice. (Pop, 2000, p. 4).

Dintre multiplele efecte pe care mass-media le are asupra consumatorilor ei, retinem pe acelea - majoritare -, care permit identificarea presei drept vector predilect, canal inocent sau dimpotriva complice sau chiar generator al propagandei: efectul de amplificare a unor evenimente sau aspecte; efectul de catarsis prin eliberarea tensiunilor; efectul de confirmare prin intarirea convingerilor existente; efectul de distragere a atentiei; efectul de extindere a opiniilor si perspectivelor; efectul de inoculare a unor idei; efectul "curentului principal", conex spiralei tacerii prin racordarea majoritatii la o opinie larg impartasita; efectul de narcotizare. (Pop, 2000, p. 5). Desigur, toate aceste efecte nu se produc simultan, iar ponderea unor sau altora variaza in timp si spatiu functie de regimul politic, caracteristicile societatii etc. Remy Rieffel a distins trei mari perioade privind concluziile dominante referitoare la efectele mass-media. (Bertrand, 2001, pp. 176-177). Intr-o prima perioada a anilor 20 si 30, pe fundalul exploziei si enormei popularitati a celor doua noi medii de comunicare, s-a crezut in atotputernicia radioului si cinematografului. In aceasta epoca, ideea ca masele puteau fi puternic influentate prin mijloacele de comunicare era general acceptata, iar cazul dramaticului efect de panica produs in 1938 de emisiunea de radio a lui Orson Wells Razboiul lumilor, este un bun exemplu in ceea ce s-a numit injectia hipodermica. Au urmat doua decenii, pana la inceputul anilor 60, cand s-a considerat ca efectele mass-mediei sunt totusi indirecte si limitate, dupa care s-a revenit, mai ales in Statele Unite si intr-o perioada in care televiziunea incepea sa devina omniprezenta si sa anihileze suprematia cinematografului, asupra semnificativelor capacitati de influentare exercitate de mass-media. Campaniile electorale au inceput sa fie televizate, iar Razboiul din Vietnam, cu toate ororile lui, intra si el in caminele, sufletele si mintile oamenilor. Astazi, spune Remy Rieffel, nu se poate spune ca mass-media are efecte considerabile pe termen scurt (cu exceptia unor evenimente punctuale de mare impact), dar acumularea acestor efecte mai mici duce la consecinte puternice pe termen lung.

Studiile asupra efectelor si rolului mass-mediei sunt inevitabil legate de propaganda si de toate celelalte concepte mai noi sau mai vechi privind influentarea maselor, deoarece acestea reprezinta audienta tinta comuna tuturor, chiar daca procedeele moderne de influentare se indreapta din ce in ce mai mult spre tinte selectate si nu globale. Pe de alta parte, similar diferentelor dintre psihologia individului si psihologia maselor, efectele mass-mediei asupra omului izolat sunt nesemnificative in comparatie cu efectele globale ale acestora, datorita contextului personal al receptarii mesajelor continute si al celorlalte influente contextuale. Ramane deocamdata fara un raspuns ferm intrebarea daca efectele si consecintele expunerii prelungite la mass-media - specifica mai ales marilor aglomerari urbane - sunt mai importante sau daca au ajuns sa le domine pe cele ale educatiei scolare sau familiare. Simplul fapt ca s-a ajuns la o asemenea intrebare credem ca reprezinta un semnal de alarma societala.

In ceea ce priveste raportul dintre mass-media si societate, credem ca presa este nici mai mult, nici mai putin, decat oglinda perfecta a oamenilor care o consuma si prin aceasta o intretin. Mass-media produse, difuzate si receptate intr-o anumita regiune, tara, zone geografice sau mediu social reflecta regimul politic si social, nivelul de cultura, educatie si civilizatie, valorile si normele predominant acceptate in acel spatiu. Publicul, oriunde s-ar afla acesta este principalul "vinovat" daca mass-media este oneroasa, superficiala, vulgara, excesiv ludica, mincinoasa sau persuasiva etc., pentru simplul fapt ca o cumpara. Multi romani, dupa ce au fost constransi aproape cinci decenii sa consume doar presa oficiala, se grabesc sa acuze, uneori chiar cu inflexiuni de manie proletara, ca presa din Romania post-decembrista urmareste doar obtinerea profitului din exploatarea senzationalista si cu orice pret a scandalurilor, comportandu-se ca un copil rasfatat si lacom. De fapt, lacomii pentru spectacolul scandalos si cei rasfatati cu multiple optiuni disponibile sunt tocmai cei ce fac asemenea afirmatii, dovada constituind-o faptul ca presa damboviteana, la fel ca si cea din New York, Londra sau Moscova traiesc din tirajele si ratingul asigurat chiar de acesti consumatori ipocriti. Noi credem ca doar un public liber, cu multiple variante la dispozitie si nesupus constrangerilor opresive ale cenzurii, isi poate permite sa fie cu adevarat exigent, moral, serios, critic, cult si pedant, impunand prin mecanismele pietei libere valorile sale asupra continutului si calitatii mass-mediei, care este obligata astfel sa-l urmeze.

Pozitionata, potrivit tuturor modelelor procesului comunicarii, undeva pe traseul de circulatie a mesajelor dinspre mass-media spre mase, se afla cenzura, nedeslipita de propaganda atunci cand aceasta isi face simtita prezenta in cadrul comunicarii. Marian Petcu defineste intr-o maniera exhaustiva cenzura drept "actul oricarei entitati politice, religioase, militare sau administrative de a conditiona exprimarea/difuzarea de informatii, opinii, idei, in sens mai larg, creatii intelectuale, pe care publicul are dreptul sa le cunoasca, in functie de valorile pe care aceasta intelege sa le protejeze la un moment dat. Intelegem prin a conditiona revendicarea dreptului de a examina/controla si a interzice informatii, produse intelectuale si artisitice, integral sau partial, ca forma si/sau continut, pentru perioade de timp determinate sau nu sub diferite sanctiuni. Facem mentiunea pe care publicul are dreptul sa o cunoasca pentru a distinge intre cenzura impusa de protejarea unor informatii secrete (de stat sau militare) a caror difuzare ar leza interesele comunitatii nationale si celelalte forme de cenzura legate adesea de interese private sau de grup, politice sau economice, conjuncturale". (Petcu, 1999, p.12).

Marian Petcu distinge si exemplifica cenzura preventiva si cenzura a posteriori, ambele forme fiind asociate cu propaganda, deoarece "institutiile cenzurii si propagandei se imbina in practica, forma si continut, fiind identice in despotismele vechi ori in dictaturile moderne". (Petcu, 1999, p. 15). Acest mariaj perfect dintre cenzura si propaganda a fost sustinut chiar si de Walter Lippmann in a sa clasica lucrare Public Opinion, care insa este tributara evenimentelor si conceptiilor de pana in 1922, anul aparitiei sale: "Fara o anumita forma de cenzura, propaganda, in sensul strict al termenului, este imposibila. Pentru a face propaganda trebuie sa existe o anumita bariera intre public si eveniment. Accesul la mediul real trebuie sa fie limitat inainte ca cineva sa-si creeze un pseudo-mediu pe care el il considera intelept sau dezirabil." (Lippmann, 1997, p. 28). Lippmann sesizeaza si un alt aspect, deloc neglijabil, referitor la propaganda si asociat cenzurii: pentru ca sa se poata desfasura propaganda, trebuie sa evite concurenta de idei, opiniile diferite, informarea din mai multe surse, ce ar permite subiectului o judecata independenta, dezvaluindu-si astfel caracterul sau exclusivist.

Asa cum o demonstreaza experienta istorica, dar si natura psihicului uman, propaganda nu poate produce efecte majore in absenta simultana a unei forme oarecare de cenzura si de coercitie. Asocierea dintre propaganda si cenzura se datoreaza - la fel ca si conotatia lor peiorativa - experientei totalitare comuniste si fasciste din secolul XX: comunistii (incepand cu Lenin si terminand cu Ceausescu si Kim Jong Il), fascistii (incepand cu Musollini si culminand cu Hitler) pentru eficientizarea sistemului lor propagandistic, ce constituia singura lor baza de "legitimizare" in fata populatiei, au institutionalizat cenzura si au impins-o pana la cote extreme. Absenta indelungata a unor alternative la modelul sustinut de propaganda oficiala, combinata cu permanente metode represive, a dus la rezultate notabile privind schimbarea de atitudine si comportament si chiar la modificarea perceptiilor populatiei din respectivele regimuri totalitare. Aceasta nu inseamna ca propaganda nu poate sa apara si in medii democratice, liberale, deschise exprimarii unei multitudini de idei si opinii, adesea contrare, si unde gradul de cenzura a acestora este scazut. Democratia insa produce anticorpi impotriva unor excese propagandistice prin forme variate de aparare, fie si prin autocenzura, a sistemului fata de propaganda, limitandu-i extensia, dezvaluindu-i natura si eventual blocandu-i evolutia. Cu toate acestea, un anumit nivel de cenzura este acceptat drept legitim chiar si in democratiile cele mai avansate, atunci cand este vorba de date si informatii a caror dezvaluire ar aduce atingere securitatii nationale, integritatii teritoriale si sigurantei publice, prevenirii crimelor, protejarii sanatatii si moralitatii, reputatiei si drepturilor omului sau impartialitatii judecatorilor. Problema este insa care dintre datele si informatiile in cauza pot intr-adevar aduce prejudicii valorilor mai sus amintite si care se refera de fapt doar la protejarea unor interese private sau de grup: raspunsul la aceasta intrebare poate fi dat din pacate doar de Puterea sau Autoritatea din stat, iar mijloacele de control ale acesteia sunt destul de limitate. Exemple de dezvaluiri ale unor astfel de secrete, precum celebrul caz Wattergate pot fi doar exceptii sau accidente care confirma regula conform careia si in democratie se practica cenzura dincolo de limitele acceptate, nu neaparat in scopul potentarii unor actiuni de propaganda, ci mai ales pentru sustinerea si protejarea unor interese oculte si mai rar in numele unei morale de a doua instanta, acesta fiind cazul fericit. Chiar si in democratie, cu cat Puterea este mai mare, cu atat tentatia sa de a se extinde prin cenzura si propaganda este mai irezistibila.

Consideratiile clasicilor in materie, referitoare la mase si mass-media, trebuie amendate insa potrivit realitatilor actuale, deoarece societatea de la inceputul mileniului trei nu mai corespunde datelor din urma cu un secol. Cu deosebire in secolul XX s-a produs simultan o substantiala emancipare educationala si culturala a maselor si o evolutie asimptotica a performatelor mijloacelor mass-media. Ca urmare, viziunea unor mase maleabile si docil respondente la injectia hipodermica impartasita de parintele relatiilor publice Edward Bernays, la sfarsitul Primului Razboi Mondial pe baza teoriilor unchiului sau Sigmund Freud si ale lui Gustave LeBon nu mai corespund in totalitate realitatii actuale "pentru ca de fapt masele de manevra sunt tot mai greu de gasit, iar rezistenta lor la influentare este tot mai mare. Situatia este data de cresterea gradului de educatie si de familiarizarea cu tehnicile si mijloacele de comunicare. Impersonalitatea institutiilor mediatice nu mai este un atu, deoarece comunicarea mediatica este receptata cu un spirit mult mai critic la inceputul secolului XXI decat la inceputul secolului XX. Este putin probabil ca cineva sa accepte pasiv efectele influentarii sociale, mai ales cand aceste intentii vin din partea unei forte ostile". (Deac, 2006, p. 23). Mutatiile survenite in evolutia maselor si deopotriva a mass-mediei au creat o noua realitate, un nou mediu, in care se desfasoara procesele de influentare, fie acestea de persuasiune, propaganda, manipulare sau dezinformare, sau formele moderne ale acestora numite operatii informationale, psihologice, diplomatie publica. Desigur, multe elemente caracteristice ale multimilor si mass-mediei se pastreaza prin natura lor, la fel ca si cele ale intregii game de actiuni de influentare mentionate, dar altele se afla intr-un accelerat proces de evolutie, ceea ce determina o modificare corespunzatoare a relationarilor dintre acestea.