Raportul de comunicare si spatiul personal - Comunicarea interpersonala-limbajul trupului

Raportul de comunicare si spatiul personal - Comunicarea interpersonala-limbajul trupului

Primul pas necesar pentru construirea unui bun raport interpersonal poate fi alegerea distantei potrivite fata de partener. In mod mai mult sau mai putin inconstient oamenii au nevoie de un anumit „teritoriu” individual, de un anumit spatiu de manevra, in care se simt in siguranta. Incalcarea acestui teritoriu poate deveni, oricand, o forma de agresiune. Acest spatiu variaza de la o persoana la alta, de la un popor la altul si de la o cultura la alta.

Antropologul american, Edward Hall, descria o intalnire la sediul ONU, intre un diplomat englez si altul arab, aproximativ in termenii urmatori: englezul se opreste la 4-5 pasi in fata arabului, pentru a-i vorbi. Arabul se mai apropie cu doi pasi. Surprins, diplomatul englez se retrage un pas inapoi. Nu poate suporta rasuflarea si privirea prea apropiata a arabului. Arabul nu poate vorbi peste „prapastia” creata intre ei si cauta distanta buna pentru comunicare, din punctul lui de vedere, englezul se retrage din nou, gandind ca arabul e prea „indraznet” . Arabul avanseaza gandind ca englkezul e prea distant si . , doi pasi inainte, unul inapoi, „valsul ONU” continua .. Filmata cu incenititorul si redata cu viteza intalnirea de mai sus a dovedit ca arabul l-a „fugarit” pe englez cateva minute bune.

Personalitatea fiecaruia dintre noi se afla intr-o relatie determinata cu patru categorii de spatiu: intim, personal, social, public:

a)- zona intima (0-45 cm) este cea accesibila exclusiv in raporturile cu cei apropiati emotional: rude, indragostiti , preiteni. Este o zona aparata cu strasnicie. Acceptam cu placere apropierea celor dragi dar tinem la distanta pe ceilalti. Nu suportam ca subalternii sau partenerii antipatici sa se apropie prea mult de noi. Ne incomodeaza aglomeratia din lift sau din tramvai.

In cultura europeana , apropierea pare fireasca intre barbatii si femei aflati in relatii intime, e tolerata si intre femei , dar nu si intre barbati.

In alte culturi in cea araba de pilda, nu e nimic jenant in faptul ca doi barbati merg de strada tinandu-se de mana.

b)-zona personala (46-122 cm) este data, ca regula, de lungimea bratului intins, cu pumnul strans. Distanta personala este cea accesibila doar unui interlocutor relativ apropiat, mai veche cunostiinta la o petrecere sau o intalnire de afaceri. Daca partenerul se retrage un pas inapoi sau face gesturi de distantare, fii sigur ca ai patruns in spatiul sau personal si ca asta il deranjeaza .

c)-zona sociala(1,22-3,5 m) este distanta pe care o punem intre noi si necunoscuti, distanta fata de interlocutorii ocazionali, atunci cand discutam afaceri sau orice altceva pentru prima data. Folosita cu abilitate aceasta distanta poate indica dominarea, interesul dezinteresul, superioritatea sau puterea, fara a folosi cuvinte. Uneori , chiar si partenrii intimi au nevoie de distanta sociala, pentru a se putea relaxa .

d)-zona publica pete 3,5 m este distanta care apare in raporturile oficiale, rezervate celor care se adreseaza unui grup de ascultatori de pe o pozitie dominanta: profesori judecatori, preoti, politicieni, comandanti, dictatori. Ordinea enumerarii nu este intamplatoare si indica crestrea graduala a distantei publice e distanta care confera protectie si dominanta psihologica.

Comunicarea interpersonala-limbajul trupului

Harpagon, ciudatul personaj din Avarul lui Molière, cere s-i ghiceasca cineva in palma. Tiganca il invita sa intinda mana. Brusc, intr-ungest de suprema lacomie, zgarcitul intinde ambele maini, cu palmele injos si degetele rasfirate ca dintii unei greble. Este clipa in care trupulsau ii dezvaluie caracterul si spune cine este el, in toate zilele vietii

lui. Fie constientizam, fie nu, fie vrem, fie nu, trupul nostru comunica fara incetare. Postura, gestica, distanta, ochii, tensiunea musculara, culoarea obrajilor, mirosul, ritmul respiratiei sau pulsul inimii au mereu ceva de spus.

La propriu, limbajul trupului nu este nicidecum un limbaj ascuns .Ba, din contra, este un limbaj predominant vizual. Tratarea sa in acestvolum e justificata doar prin faptul ca ramane adesea ascuns mintii constiente.

Cand trec pe langa cineva fara sa raspund la salut, prefacandu-ma ca nu `l vad sau aud, trupul meu comunica tocmai faptul ca nu vreausa comunic. Trupul si pupilele ochilor spun adesea ceea ce n-as vrea sa rostesc.

Limbajul trupului comunica mai usor si mai rapid decat cuvantul.Dincolo de cuvinte, trupul nostru emite neincetat mesaje incredibilde importante pentru comunicarea cu sine si cu ceilalti. Postura,gestica, ritmul si viteza miscarilor, distanta, orientarea, privirea,contactul vizual, expresia fetei, culoarea tenului, vocea, ritmul respiratiei sau tonusul muscular sunt doar cateva dintre antenele sale de emisie.

Legile limbajului trupului au bunul-simt de a nu exista cu adevarat, astfel incat eroarea ramane mereu posibila in descifrarea corecta a acestuia. Practic, este imposibila o decodificare exacta si realista atuturor semnalelor emise in limbajul corpului. si totusi Unii cititori ar putea fi contrariati de faptul ca limbajul trupului si-a facut un loc sub umbrela acestui volum de limbaje ascunse .La modul propriu, limbajul trupului nu-i un limbaj ascuns. Cel putin nu este unul ascuns privirii. I-am facut totusi loc in paginile acestui volum de limbaje ascunse, pentru ca risca mereu sa ramana ascuns perceptiei constiente. si nu atat pentru faptul ca este un limbaj subtil, confuz sau polisemic, cat pentru acela ca semnalele sale pot fi si chiar sunt ignorate de creier, in majoritatea proceselor constiente de procesare a informatiilor. Mare parte dintre mesajele corpului raman in zona perceptiei subliminale.

Limbajul trupului are intotdeauna valoare comunicativa. Mesajele exista permanent, chiar daca nu pot fi citite intotdeauna cu precizie si la timp. Orice pripeala in interpretarea semnalelor izolate sau ambigue poate conduce la concluzii false. In graba noastra de a le descifra, comitem adesea grave erori de interpretare.Limbajul trupului este confuz, in sensul ca numeroase semnale raman susceptibile de mai mult de doua-trei semnificatii distincte.Cutele orizontale de pe frunte, de pilda, apar atunci cand ne incearca teama sau avem sentimente de ingamfare si atunci cand tocmai am

inteles un anumit lucru si spunem: Aha, am priceput! . Poate fi dificil sa deosebim semnalele arogantei de cele ale fricii sau ale timiditatii. Este riscant si simplist sa facem aprecieri pe seama unei observatii sumare a doar catorva indicatori ai limbajului trupului.Este cu adevarat un lucru rar sa citim pe cineva dintr-o privire. Dar nu imposibil.

Limbajul trupului are avantajul ca ramane oarecum independent vorbitor, in sensul ca emite mesaje in timp ce persoana vorbeste,scrie sau afiseaza alte comportamente. De pilda, fara a intrerupe in mod explicit vorbitorul, il putem descuraja manifestand o nedumerire politicoasa in expresia fetei sau clatinand capul dezaprobator. Din contra, il putem incuraja sa continue prin zambet sau prin clatinarea aprobatoare a capului.

Pentru lectura numeroaselor semnale emise de trup, in comunicarea umana, este nevoie de o minima sistematizare a catorva criterii de evaluare. De regula, acestea sunt grupate in cinci registre: distanta, vocea, postura, mimica si gestica.

Distanta. Fiecare tip de relatie interumana presupune anumite reguli de organizare a spatiului si a distantelor interpersonale. Este vorba despre semnificatia distantei pe care o pastram fata de altii, fata de animale sau de obiecte, ca si despre miscarile bruste ce modifica aceste distante.

Vocea.In limbajul trupului, in registrul sau criteriul vocii vom include toate semnalele acustice si manifestarile vocale care pot acompania vorbirea (tuse, suspin, oftat, ras, volum vocal, ton, ritm, accent,pauze etc.), fara a avea in vedere limbajul verbal, in sensul ca vom ignora semnificatia cuvintelor rostite. Aici se regasesc si manifestarile vocale complet lipsite de continut verbal, cum ar fi tusea,rasul, oftatul, geamatul, ragaitul sau plescaitul din limba. Asupra acestui registru al limbajului corpului nu mai avem de adaugat ceva in plus fata de cele aratate in capitolul privind limbajul vocii (paraverbalul), din primul volum.

Postura trupului.Inca din copilaria timpurie, ne-au sunat imperativ in urechi indemnuri de genul: Stai drept! Stai cuminte! Stai pe propriile-ti picioare!Stai neclintit! Nu mai sta cocosat ca semnul intrebarii! In cadrul acestui registru al limbajului trupului avem in vedere atat tinuta pe care o persoana o adopta in mod obisnuit sau intr-un moment anume, cat si miscarile ce modifica sau influenteaza pozitia corpului. Poate fi vorba de aplecarea inainte sau inapoi, de trecerea greutatii corpului de pe un picior pe altul, de balansul trupului, de linia coloanei, a gatului si capului, in pozitia in picioare, asezat,culcat, picior peste picior etc. Linia trupului, cea a coloanei, cea a umerilor si cea a gatului au cota lor de importanta. Modul in care ne aplecam catre partener sau luam distanta fata de el transmite atitudini de disponibilitate, respingere sau nepasare. De pilda, faptul ca cineva sta asezat in prezenta altei persoane aflate in picioare poate transmite semnale de dominare. In grup, postura trupului indica raporturi de dominare, egalitate sau umilinta, insotite sau nu de cedarea controlului si a teritoriului personal. Capul plecat si umerii cazuti semnaleaza obedienta, inferiorizare, slabiciune sau timiditate. Postura dreapta, capul sus sau lasat pe spate indica multumire de sine. Incordarea si rigiditatea tradeaza teama.

Ca regula generala insa, postura dreapta reflecta atitudine deschisa,stabilitate, siguranta, dar si flexibilitate. Oricand se poate inclina in ambele directii, in functie de imprejurari.Important de observat si daca o persoana stand in picioare se afla in cautarea unui sprijin sau a unui reazem, ce poate fi un perete, o tribuna, o masa sau altceva. Cei care stau liber, fara nevoia de sprijin se simt mai siguri si mai bine infipti pe picioare, la propiu si la figurat.

Cei care se afla mereu in cautarea unui reazem se simt vulnerabili. Un alt aspect caracteristic pentru pozitia stand in picioare priveste balansul pe varfuri si calcaie, leganatul, bataiala si tremurul, care

semnaleaza neliniste, teama si agitatie interioara.

Mimica.Mimica regleaza comunicarea umana, in fractiuni de secunda. Uneori,doar intr-o clipa, ca o fotograma, oglindeste intreaga poveste a unei vieti, felul de a fi propriu unei persoane si starea sa interioara, cu doze efemere de bucurie si tristete, vigoare si oboseala, interes si plictiseala, siguranta si teama, furie si calm, agresivitate si blandete, tinerete si uzura, confort si jena, prietenie si dusmanie, iubire si ura, ca si alte emotii si atitudini. Semnalele mimice sar in ochi si divulga secrete, atunci cand vin in contradictie cu mesajul verbal al cuvintelor rostite de o persoana. Atat timp cat mimica ramane coerenta cu expresia verbala, ele mai pot trece neobservate. Lectura expresiei mimice priveste toate semnalele pe care le putem observa pe fata unei persoane si care transmit mesaje consistente despre ceea ce se petrece cu ea. De pilda, rosul din obrajii sau paloarea si congestia fetei sunt indicii psihosomatice ale unor procese fiziologice si, totodata, expresii ale unor stari sufletesti.

Mimica este greu de tinut sub control si, ca atare, ofera in mod continuu informatii asupra reactiei partenerului: surprindere, satisfactie, neincredere, furie, dezaprobare. Miscarile muschilor fetei produc modificari ale fizionomiei care exprima sentimente, idei si framantari interioare de mare profunzime. Dispozitia psihica si gradul de acord pot fi evaluate dupa miscarea continua a expresiei si trasaturilor fetei, dupa culoarea si congestia tenului, tensiunile musculare, zambet si incruntare.

Glumind doar pe jumatate, Allan Pease (1995, p. 13) ne avertizeazaca o femeie poate arunca o privire ucigasa unui barbat, comunicand acest mesaj fara sa deschida gura . Poate ca exagereaza putin, dar o face ca sa atraga atentia asupra fortei de expresie a privirii. Ochii pot fi buni, rai, sfredelitori sau blanzi ca de vaca . Cand vorbim cu o persoana care ne place, o privim cu nesat in ochi peste 70% din timpul discutiei. Daca-i suntem ostili, evitam involuntar contactul vizual (se numeste asa pentru ca pur si simplu exista, in calitate de contact fizic, rezultat din incrucisarea privirilor). Uneori, privirile se incruciseaza scanteind ca niste sabii. Fata si ochii partenerului de negociere contin buna parte din mesajul trupului. Persoana deschisa, care accepta confruntarea, priveste partenerul in ochi, dar nu fix in ochi si nu mai mult de 60% din timpul convorbirii. Privirea deschisa, ochi in ochi, nu inseamna neaparat o pupila imobila si o privire intepenita, ci o miscare vie a privirii de la o pupila la alta. Privirea obraznica , prea fixa, prea directa, cu ochii mariti poate indica un repros tacit sau o forma de hartuire. Ar fi bine sa mergi chiar acum la oglinda si sa privesti fix in ochii tai.

Feluri de a privi. Privirea poate fi tandra, aspra, inteligenta, tampa, nepasatoare, prietenoasa sau ostila, pentru ca ochii sunt oglinda sufletului . In mare, exista trei feluri de a privi, complet diferite intre ele, care insinueaza tipul de relatie propusa partenerului de comunicare.

Privirea oficiala este cea focalizata doar pe fruntea partenerului, pe un mic triunghi aflat la radacina nasului, deasupra liniei ochilor. Un ordin verbal, dat pe un ton aspru si dictatorial, dar nesprijinit de privirea oficiala poate ramane fara efect. Daca seful da secretarei sale un ordin sec si aspru, privind-o cald in ochi, lasand privirea sa-I mangaie coapsele, aceasta va ramane confuza si va avea tendinta sa nu ia ordinul in serios: A zis seful, dar hi, hi! .

Privirea de anturaj, aruncata la prezentari si la primul contact, este cea care coboara de pe frunte, sub nivelul ochilor, focalizata pe zona unui triunghi mai amplu, ale carui varfuri sunt ochii si gura.

Privirea intima scaneaza, aluneca si se lipeste peste suprafete mari pe trupul cuiva, fara focalizare, de la nivelul ochilor pana la al coapselor si din picioare pana in cap. Propune si un alt tip de relatie decat cea neutra, politicoasa, rece, diplomatica sau strict profesionala.

Gestica Kinezica este o stiinta recenta, cu o varsta de doar cateva decenii. Ea nu dispune de formule magice care sa decodifice limbajul trupului intr-o maniera precisa si riguroasa, ca un manual de chimie, de exemplu, dar ne poate ajuta sa devenim ceva mai constienti de semnificatia propriilor gesturi, in afaceri si in viata cotidiana. Registrul gesticii cuprinde miscarile trupului intreg, ale mainilor si degetelor, ale picioarelor, umerilor, gatului si capului, ca si felul cuiva de a actiona mai apasat sau mai usor, mai rapid sau mai lent,atunci cand deschide o usa, saluta, stinge tigara, strange mana,culege o scama si asa mai departe. Spre deosebire de omul sanatos,un om bolnav gesticuleaza slab si ezitant.

Mainile si degetele.Mainile si miscarile lor nu pot minti cu usurinta, pentru ca sunt expresive si la nivel inconstient. Uneori, le ascundem sub brat ca sa nu ne divulge secretele, mai ales in stari de neliniste si anxietate.Ducerea lor la spate semnifica un plus de siguranta, chiar daca este dobandita prin autoatingere, apucand incheietura unei maini cu cealalta.Amploarea si ritmul miscarilor transmit o alta categorie de semnale. Gesturile ample si linistite (mari) au ceva aristocratic si impunator. Reflecta patos si grandoare. Totusi, gesturile ample care sunt repezite si febrile reflecta agresivitate si dorinta de a iesi repede in evidenta. Sunt caracteristice ambitiosilor, dar si fanfaronilor, laudarosilor.

Gesturile si miscarile simple reflecta, de cele mai multe ori, modestia, simplitatea, retinerea si tendinta de a nu iesi in evidenta.Cei sireti pot recurge deliberat la ele pentru a parea modesti si inocenti.

Mainile adunate langa trup, cu umerii stransi si capul intre umeri,tradeaza timiditate, nesiguranta, complexe de inferioritate.Directia gesturilor cu mana spune alte lucruri interesante. Persoanele egoiste gesticuleaza mai mult inspre propriul corp. Cand ofera ceva, o astfel de persoana trage mana spre sine, de parca ar vrea sa pastreze ceea ce ofera. In general, in momentul in care o persoana se gandeste la sine, indiferent de ceea ce spune, are tendinta sa indice cu mainile spre piept.

Impreunarea mainilor si inclestarea acestora pot fi semne de incordare, frustrare sau agresivitate, daca gestul este la inaltimea pieptului sau mai sus. Pe masura ce mainile impreunate coboara, scade si intensitatea incordarii. Incrucisarea mainilor pe piept este un gest de inchidere. Rabdarea s-a sfarsit. O metoda de demontare a acestui gest este oferirea unui obiect (pix, revista, fotografie), care obliga la desfacerea barierei. Gestul de impreunare a degetelor in forma de bolta sau de coif cu varful in sus, in timpul negocierilor, semnaleaza siguranta de sine la o persoana nesociabila. Cand degetele sunt impreunate la nivelul ochilor, iar partenerul este privit printre degete, gestul vadeste aroganta si neincredere. Din contra, asezarea coatelor pe masa si indoirea antebratelor in forma de piramida, cu impreunarea bratelor in dreptul gurii, fie ca persoana vorbeste, fie ca asculta, semnifica dificultate, slabiciune si nesiguranta. Cand dobandeste siguranta si ia decizia, persoana asaza ferm mainile pe masa. Coiful indreptat in jos este tipic mai degraba celui gata sa asculte, si nu sa vorbeasca. Etalarea degetului mare poate fi un semn de superioritate sau de curtenire. Are semnificatia crestei de cocos, dar este mai curand pozitiv. Gestul vine in contrast cu mesajul verbal cand cineva isi prinde reverul hainei, cu degetul mare etalat cocoseste in afara, si spune: Dupa umila mea parere . Aroganta gestului contrazice modestia vorbelor, probabil dintr-o tendinta inconstienta de compensare. Femeile dornice sa domine etaleaza degetul mare, copiind comportamente masculine.

Fiecare gest este asemenea unui cuvant,iar un cuvant poate avea mai multe intelesuri. Perspicace este celce poate citi «propozitiile» trupului. (Allan Pease)

Cel care tine buzele lipite vorbeste [i cu varful degetelor (Sigmund Freud)