Relatia omului cu lumea noilor tehnologii

Relatia omului cu lumea noilor tehnologii

Este necesar sa scoatem in evidenta posibilitatea de care dispunem, aceea de a intra in obiectul tehnic pentru a regasi acolo "realitatea umana" al carui purtator se face. "Relatia omului cu natura, in loc sa fie doar traita practicata la modul obscur, capata un statut de stabilitate, de consistenta, care o transforma intr-o realitate avand propriile legi si o permanenta ordonata. Activitatea tehnica, edificand lumea obiectelor tehnice si generalizand medierea obiectiva intre om si natura, leaga omul de natura conform unei conexiuni mult mai bogate si mai bine definite decat cea a reactiei specifice de munca colectiva. O convertibilitate a umanului in natural si a naturalului in uman se instituie prin intermediul schematismului tehnic"[1]. Intr-un astfel de caz, noi "locuim" obiectul, ne aflam, fata de el, intr-o relatie de intrupare; asta se intampla, atunci cand purtam ochelari sau conducem un automobil. Instrumentul este, ca sa zicem asa, o prelungire a noastra, o extensie a corpului propriu. Este relativ transparent (nu-mi vad ochelarii, dar vad prin ochelari). Si totusi perceptia mea asupra lumii - in raport cu perceptia mea naturala - va fi radical modificata: va fi totodata redusa si amplificata. Relatia de intrupare este relativ simpla si primitiva. Ea risca pur si simplu, in virtutea cvasi-transparentei instrumentului, sa fie uitata, adica sa fie considerata naturala. "Eul" subiectului este parte integranta a masinii. Aceasta situatie nu are loc fara a aminti fenomenele de "imersiune" in retelele multimedia. Utilizatorul uita de instrumentele care-i permit explorarea. Acestea au devenit parte integranta din fiinta exploratoare, care nu este atat de "afundata" in micro-lumea virtuala pe care o descopera, pe cat este in instrumentele ce-i fac posibila explorarea.

Dar, fata de obiectul tehnic, omul poate adopta o pozitie diferita pentru ca acest obiect tehnic il obliga sa-si transforme relatia cu lumea. Poate, cum subintelege Simondon, sa se detaseze de realitatea umana cristalizata in obiectul tehnic si sa se distanteze de ea. Instrumentul devine exterior, fiind in acelasi timp legat de lume. Privirea, se opreste asupra instrumentului, dar nu-l traverseaza. Obiectul tehnic ni se prezinta, asadar, drept ceva de descifrat. Intram intr-o relatie "hermeneutica" cu el. Este ceea ce se intampla atunci cand vedem liniile unui program aparand pe ecranul unui minicomputer.

Instrumentul se transforma in altceva. Se prezinta nu ca o prelungire a trupului, ci ca o prelungire a limbajului; adica, de fapt, ca un text.

In fine, vorbind despre "lumea obiectelor tehnice", Simondon evoca o alta pozitionare posibila a omului fata de tehnica. Omul nu se mai afla in fata unui instrument, ci in fata unei lumi de instrumente. In acest caz, tehnologiile utilizate nu mai sunt o prelungire a trupului sau a limbajului, ca in primele pozitionari, dar formeaza o "lume proprie", aparte, in care evolueaza omul. Avem deci de-a face cu o relatie de "arriere-plan". Asta se intampla mai ales atunci cand omul evolueaza intr-un mediu tehnic cum ar fi o cabina sau un laborator, dotate cu aparate electronice, un atelier sau chiar un studio de inregistrari. Este evident ca, in anumite cazuri, navigatorii pe Net sunt pusi in aceasta situatie. Computerul, software-ul de explorare si lumea pe care o exploreaza formeaza acest "arriere-plan", numit si "virtual", cu care se confrunta cu totii.

Studiile asupra folosirii tehnologiilor de comunicare vor fi deci nevoite sa-si puna intrebari cu privire la pozitionarea adoptata implicit de cutare sau cutare categorie de utilizatori, fara a uita posibilitatile de a trece de la o pozitionare la alta, in cursul utilizarii.