Structura de grup, comunicarea si performanta grupurilor

Comunicare educationala

Structura de grup, comunicarea

si performanta grupurilor

Situatia de grup sau referirea la atitudinile acestuia influenteaza in mod decisiv, asa cum am vazut, opiniile emise si comportamentele adoptate de indivizi. Dar aceste efecte vor fi determinate in egala masura de caracteristicile obiective ale situatiei in care evolueaza grupul: tipul de sarcini pe care le efectueaza, posibilitatile materiale de schimb intre membri sau natura interactiunilor, care pot fi directe sau prin relee. Dat fiind faptul ca aceste caracteristici obiective pot fi percepute si intelese diferit, reprezentarea situatiei de catre grup poate constitui elementul determinant al dinamicii sale.

1. Structura de comunicare in discutiile de grup

1.1. Notiunea de structura de comunicare

Numim structura de comunicare in cadrul grupului organizarea unor interactiuni efective si o identificam analizand interventiile fiecarui membru al grupului si directia acestor interventii: cui se adreseaza fiecare membru al grupului intr-o unitate de comunicare data? Matricea emisie - receptie, care cuprinde ansamblul acestor informatii (cf figura 1), permite construirea unui graf reprezentand structura actelor de comunicare ale grupului. Aceste informatii ne permit, de exemplu, sa aflam daca un grup a interactionat in mod ierarhizat (structura centralizata) sau, dimpotriva, fiecare membru al grupului a jucat - din punctul de vedere al cantitatii de interactiuni - un rol aproximativ echivalent cu ceilalti (structura omogena sau noncentralizata). Structura de comunicare este deci un element esential in descrierea si analizarea functionarii unui grup.

1.2. Efectul lui Steinzor (1950)

Dupa cum bine se stie, masa rotunda este dispunerea spatiala cea mai propice pentru interactiunile si discutiile de grup: fiecare participant ii percepe pe toti membrii grupului si are acelasi statut spatial cu acestia. Astfel, ea pare sa ofere toate garantiile de impartialitate si sa preintampine dezvoltarea oricarei distorsiuni in comunicare. Totusi, aceasta dispunere genereaza un anumit tip de structura de comunicare in grup, pus in evidenta de Steinzor, care a studiat, timp de mai multe saptamani, doua grupuri a cate zece persoane, angajate in intruniri-discutie pe teme libere, in jurul unei mese rotunde.

El constata ca, independent de orice criteriu legat de indivizi sau de temele de discutie, interactiunile se structureaza intr-un mod specific: numarul maxim de emisii ale fiecarui membru sunt orientate spre vecinii din fata si descreste pe masura ce ne indepartam de pozitia 'fata in fata' (cf figura 1). Cu cat numarul de scaune care despart doua persoane este mai mare (in cazul nostru, el este de maximum 3), cu atat interactiunile lor vor fi mai frecvente. Steinzor evidentiaza deci (aspect confirmat de cercetarile ulterioare) ca masa rotunda induce un anumit sistem de comunicare, constand in interactiuni masive cu persoanele situate fata in fata si reduse ca numar cu persoanele asezate alaturi. Efectul lui Steinzor explica observatiile realizate de acesta pe grupurile naturale: membrii grupului care doresc sa aiba o interactiune privilegiata cu un alt participant se plaseaza in mod spontan si sistematic in fata acestuia. Efectul lui Steinzor nu este in masura sa uimeasca. Intr-adevar, pozitia fata in fata este aceea care favorizeaza la maximum interactiunea: ea permite captarea si utilizarea optima a indicatorilor nonverbali (mimica, gestica, priviri) emisi de interlocutor si ii ofera individului posibilitatea sa reactioneze in cel mai bun mod la acestia.

Efectul lui Steinzor apare cu maximum de claritate in situatiile in care statutele membrilor grupului sunt apropiate sau echivalente, altfel spus in situatii in care organizarea ierarhica nu este structurata a priori de istoria grupului. El se inregistreaza mai cu seama in grupurile lipsite de lider si sef.

Atunci cand grupul are un lider, efectul lui Steinzor va suferi unele modificari sau va disparea, in functie de tipul de leadership. Astfel, Hearn (1957) arata ca acest efect se manifesta pe deplin in grupurile conduse de un lider de tip nondirectiv.

Receptori

A B C D E F

Figura 1. Structura de comunicare in intrunirile organizate in jurul unei mese rotunde

Un asemenea leadership permite organizarea libera a actelor de comunicare, iar interactiunea persoanelor aflate fata in fata atinge cu adevarat nivelul sau maxim de frecventa. In schimb, atunci cand un grup este condus de un lider directiv, mai frecventa este comunicarea cu persoanele aflate alaturi, observatie care confirma de altfel rezultatele studiilor realizate de Lippitt si White. Un leadership autoritar (sau directiv) reduce schimburile intragrupale si favorizeaza aparitia unor subgruupuri. In cazurile observate de Hearn, dezvoltarea schimburilor intre indivizi vecini (asezati unul alaturi de celalalt). In grupurile cu leadership directiv este o consecinta directa a acestui tip de conducere, reducerea interactiunilor publice si colective in favoarea discutiilor intre patru ochi fiind primul simptom al unei deteriorari a climatului si a coerentei grupului.

Sa semnalam o ultima consecinta a efectului lui Steinzor, refeerindu-ne de data aceasta la situatiile mai extinse decit o simpla discutie in jurul unei mese rotunde. In fond, Steinzor pune in evidenta faptul ca situatia 'fata in fata' este cea care privilegiaza interactiunea. In consecinta - aspect demonstrat si de Howells si Becker (1962) -, putem admite ca, intr-o situatie sociala, cu cat un individ va avea mai multi interlocutori plasati in fata lui, cu atat va fi mai favorizat pentru a ocupa o pozitie dominanta. In cercetarea pe care au intreprins-o, autorii citati au organizat o discutie in care de o parte a mesei se afla doua persoane, iar de cealalta, trei si constata ca, intr-adevar, probabilitatea aparitiei liderului este mai mare in grupul format din doi indivizi decat in celalalt.

2. Reteaua de comunicare si functionarea grupurilor

2.1. Notiunea de retea de comunicare

Numim retea de comunicare ansamblul posibilitatilor materiale de comunicare care exista in interiorul unui grup dat, deci ansamblul canalelor de comunicare disponibile pentru un grup. Daca structura actelor de comunicare (cf supra) corespunde comunicarilor realizate cu adevarat, fiind deci definita aposteriori, dimpotriva, reteaua de comunicare exista a priori. Conditiile materiale de schimb exista dinainte in grup. La fel ca structura de comunicare, reteaua poate fi reprezentata printr-un graf, si tot asemenea acesteia, ea poate fi mai mult sau mai putin centralizata. Intr-o retea centralizata, toate actele de comunicare trec in mod obligatoriu prin personajul central, in vreme ce intr-o retea omogena (de exemplu, o intrunire-discutie), fiecare membru al grupului are posibilitatea de a se adresa direct tuturor celorlalti participanti.

2.2. Reteaua de comunicare si fenomenele de grup

Bavelas (1948) este cel dintai care avanseaza ipoteza ca toate fenoomenele de grup se afla sub influenta proprietatilor retelei de comunicare, dintre care cea mai importanta se refera la centralitate. Vom analiza in continuare urmatoarele patru retele (chiar cele utilizate de Leavitt, 1951), constituite din grupuri a cate cinci persoane.

Figura 2. Retelele de comunicare utilizate de H. Leavitt (1951)

Dispozitivul elaborat de Bavelas pentru primele sale experimente (1948) va fi practic reluat intr-un mod identic de toti cercetatorii. Unui grup de subiecti i se impun, printr-o anumita organizare, niste posibilitati materiale de comunicare, adica o retea, apoi i se cere sa efectueze o sarcina. In primele experimente, cele intreprinse de Bavelas si Leavitt, grupul trebuie sa rezolve o serie de probleme simple, iar cercetatorul compara rezultatele obtinute de grupuri asemanatoare, activand in retele de tipuri diferite. Vom prezenta in cele ce urmeaza rezultatele experimentului lui Leavitt - cel mai complet dintre cele consacrate acestui subiect-, care evidentiaza efectul retelei asupra performantei (indicatorul este numarul de erori efectuate), a rapiditatii cu care este descoperita solutia corecta si a satisfactiei ce apare la membrii grupului (cf tabelul 1).

Tabelul 1

Rezultatele experimentului lui Leavitt (1953)

Rezultatele arata cu claritate faptul ca reteaua de comunicare marcheaza functionarea grupului si in special ca intre centralitatea retelei si performanta si moralul grupului exista o relatie nemijlocita. Mai exact: grupul atinge eficienta maxima atunci cand este plasat intr-o retea centralizata. Retelele centralizate sunt cele mai performante; atat din punctul de vedere al calitatii productiei, cat si sub aspectul rapiditatii de realizare. Efectele sunt inverse in privinta aspectelor ,,psihologice'. Cu cat reteaua este mai centralizata, cu atit satisfactia este mai scazuta (in ciuda rezultatelor bune obtinute), caci in retelele mai putin centralizate moralul atinge nivelul cel mai inalt. Se observa apoi ca reteaua da nastere unei anumite perceptii, unei anumite organizari a rolurilor fiecaruia. In retelele centralizate, personajul central este recunoscut ca lider si ca organizator. Dimpotriva, in retelele non-centralizate, organizarea grupurilor si repartitia rolurilor sunt cvasi-inexistente. Aceste rezultate pot fi rezumate prin punctareia caracteristicilor celor doua tipuri extreme de retea:

la o extrema, cercul, reteaua non-centralizata: cercul este spatiul unei activitati de comunicare importante, dar lipsite de organizare, intr-un grup care nu are un lider recunoscut. Este o retea de comunicare ineficienta, dar unanim apreciata;

la polul opus, steaua, reteaua centralizata: in acest caz se comuunica mai putin, iar grupul se organizeaza in jurul unui lider recunoscut. Reteaua este stabil si performant organizata, este eficienta, dar putin apreciata, de regula doar de membrii sai. Se observa in aceasta privinta o anumita eterogenitate in grup: desi moralul este in medie scazut, satisfactia liderilor este mare.

Reteaua de comunicare influenteaza asadar performanta, tipul si volumul comunicarii, nivelul satisfactiei, aparitia si acceptarea unui lider.

In plus, de pozitia fiecarui individ in retea depind sansele acestuia de a deveni lider, nivelul sau de activitate in cadrul grupului si gradul de satisfactie.

Aceste rezultate, foarte importante de altfel, vor fi in curand contestate. Inca din 1954, reluand studiul lui Leavitt si lucrand cu grupuri care efectueaza o sarcina mai complexa, Shaw ajunge la rezultate opuse, in acest caz retelele non-centralizate dovedindu-se a fi cele mai performante si mai rapide. Tot astfel, Heise si MiIler (1951) propun unor grupuri experimentale doua sarcini diferite: o sarcina simpla (de acelasi tip cu cea utilizata de Leavitt) si o sarcina complexa. Rezultatele le confirma pe cele obtinute de Leavitt in cazul sarcinii simple si sint inverse (ca ale lui Shaw) pentru sarcinile complexe (cf. tabelul 2).

Rezultatele contradictorii isi gasesc astfel explicatia: efectele retelei de comunicare depind de tipul de sarcina. Retelele centralizate sunt pertinente pentru sarcini simple, in vreme ce retelele omogene sunt eficiente in cazul sarcinilor complexe.

Este insa important sa mai semnalam si rezultatele altor doua cercetari:

Shaw si Gilchrist (1956) evidentiaza faptul ca, in grupurile de munca, reteaua centralizata determina aparitia unei structuri de, iar ierarhia sociometrica este marcata de aceasta structura. Prin urmare, structura sociometrica este influentata de reteaua de comunicare.

Shaw, Rothschild si Strickland (1957) constata ca indivizii aflati in cadrul retelei in cele mai centrale pozitii sunt rareori devianti, iar cel care ocupa pozitia centrala pare a juca un rol important in privinta luarilor de pozitie si, prin urmare, si asupra rezultatelor discutiei de grup.

Tabelul 2

Rezultatele obtinute de Heise si Miller (1951)

2.3. Reteaua de comunicare si modelul de sarcina (Flament, 1965)

Pornind de la rezultatele obtinute de Shaw, precum si de Heise si Miller, Flament va introduce in analiza relatiilor dintre retea si performanta o noua notiune: cea a modelului de sarcina, pe care il defineste ca fiind graful actelor de comunicare necesare in cadrul unei retele date, acele acte de comunicare ce trebuie neaparat realizate pentru ca sarcina sa fie indeplinita. Modelul de sarcina se refera deci la sistemul de comunicare adaptat realizarii sarcinii, nu la tipul de rationament care trebuie aplicat. El este elaborat 'luandu-se in considerare informatiile pe care le detin initial membrii grupului, precum si cele de care acestia trebuie sa dispuna pentru ca sarcina sa fie dusa la bun sfirsit . .. si asigura descrierea sarcinii sub aspectele sale comunicationale si in termeni care sa permita o comparatie ulterioara cu structura retelei de comunicare' (Flament, 1965, p. 58).

Modelul de sarcina se va prezenta asadar sub aceeasi forma cu cea corespunzatoarea retelei sau structurii de comunicare, cele trei grafuri putand fi puse cu usurinta in relatie. Asemenea retelei de comunicare, el se numara printre coordonatele prealabile ale interactiunii: este un model a priori.

In experimentul sau din 1958, Flament utilizeaza doua tipuri de retea: una centralizata (steaua) si una complet omogena. In plus, fiecarui grup ii este impus fie un model omogen, fie un model centralizat. Rezultatele obtinute arata ca :

performanta este optima atunci cand intre reteaua de comunicare si modelul de sarcina exista o adecvare;

cand au posibilitatea, grupurile au tendinta sa aleaga un model de sarcina izomorf cu reteaua in care activeaza;

apoi, modelul este ales in asa fel incat numarul de canale inutile sa fie nul;

sarcina complexa determina grupul sa aleaga modelul omogen, in vreme ce sarcina simpla conduce mai frecvent la un model centralizat;

in sfarsit, constientizarea raporturilor dintre structurile modelului si cele ale retelei, pe de o parte, si structura optima de organizare care decurge de aici, pe de alta parte, antreneaza o ameliorare a performantei.

Insa, daca este adevarat ca modelul de sarcina presupune o organizare functionala a relatiilor dintre membrii grupurilor, nu mai putin adevarat este ca el impune si o anumita organizare sociala. Intr-o cercetare realizata ulterior (Poitou si Flament, 1967) se connfirma 'faptul ca grupul nu poate atinge performanta teoretica maxima atunci cand structura sa sociala este incompatibila cu structura relatilor cerute de sarcina. Eficienta grupului depinde de adecvarea intre sarcina si structura sociala si, in replica, aceasta adecvare connsolideaza structura sociala si sporeste satisfactia grupului'. Ipoteza principala este ca 'numai acele echipe care prezinta o structura sociala izomorfa cu structura sarcinii reusesc in toate sarcinile' (Moscovici si Paicheler, 1971, p. 30).

In stadiul pe care il definesc rezultatele obtinute de Flament, putem conchide ca functionarea adecvata a unui grup se intemeiaza pe un dublu sistem de adecvare:

performanta unui grup va fi optima atunci cand se va realiza o adecvare intre reteaua de comunicare si modelul de sarcina,

dar si atunci cand va exista o adecvare intre modelul de sarcina si structura sociala (altfel spus, repartizarea statutelor in cadrul rolurilor).

3. Natura sarcinii, structura de grup si performanta (Faucheux si Moscovici, 1960)

In acelasi spirit ca si lucrarile prezentate anterior, Faucheux si Moscovici studiaza influenta pe care o are natura sarcinii asupra organizarii, a tipului de comunicare si a performantei unui grup. Pentru aceasta, ei utilizeaza doua tipuri diferite de sarcina: prima (figurile lui Euler) este o sarcina de rezolvare a unei probleme simple, altfel spus ale carei solutii pot fi gasite relativ repede, prin aplicarea unui algoritm simplu; cealalta (arborii lui Riguet) este o sarcina complexa, considerata totodata o sarcina de creativitate, al carei algoritm de rezolvare este prea complex pentru a fi inteles si utilizat in situatia experimentala.

Cercetarile lui Faucheux si Moscovici nu vizeaza reteaua de comunicare. Toate grupurile functioneaza intr-o retea omogena, unde fiecare poate sa comunice cu fiecare. Ipoteza generala este formulata astfel: ,,Intre natura sarcinii, structura actelor de comuunicare in grup si capacitatea grupului de a rezolva problema, exista raporturi univoce'. Rezultatele confirma ipotezele autorilor si pun in evidenta (cf tabelul 3) ca :

Natura sarcinii determina emergenta unei structuri specifice de comunicare in cadrul grupurilor. Sarcina de rezolvare a unei probleme (Euler) duce la aparitia unor structuri centralizate, iar sarcina complexa favorizeaza structurile omogene:

In consecinta, grupurile centralizate sunt cele mai performante in sarcina simpla, iar grupurile omogene, in sarcina complexa. Adecvarea dintre natura sarcinii si structura de comunicare favorizeaza obtinerea performantei.

Rezultatele obtinute sunt cu atat mai concludente cu cat se constata ca, atunci cand sarcinile sunt schimbate (cand se trece de la o sarcina la alta), grupurile isi modifica organizarea in functie de noua sarcina.

Tabelul 2

Rezultatele experimentului lui Faucheux si Moscovici (1960)

Analiza relatiilor si a actelor de comunicare dezvoltate de grupuri in situatia realizarii sarcinii permite completarea acestor rezultate:

- In sarcina complexa (Riguet), se observa instaurarea progresiva a unei organizari a grupului intemeiate pe aparitia a trei tipuri de roluri:

1. un creator, centrat pe sarcina, care are in esenta functia de producere a solutiilor. El este cel care receptioneaza si emite numarul cel mai mic de critici, iar actele lui de comunicare socioafective sunt minimale ;

2. un organizator, care centralizeaza si organizeaza informatia. El este receptorul celor mai multe acte de comunicare in grup si serveste drept releu intre creator si grup, indeplinind asadar o functie socioafectiva datorita careia primeste cele mai multe aprobari din partea ansamblului grupului;

3. ceilalti participanti, care indeplinesc mai ales o functie de control al sarcinii si de conservare a grupului: ei produc multe critici sau aprobari, dar si un maximum de acte de comunicare fara legatura cu sarcina in sine.

- dimpotriva, in sarcina de rezolvare de probleme (Euler), actele de comunicare sunt radical diferite: in majoritatea lor, acestea sunt centrate pe sarcini si constau in transmiterea de informatii. Centralizarea grupului, adica prezenta unui lider, reduce considerabil criticile emise de grup si interactiunile personale, in special cele nespecifice. Actele de comunicare se adreseaza cu prioritate ansamblului grupului.

Fiecare tip de sarcina genereaza un anumit tip de comunicare ce reflecta natura sarcinii si demersul cognitiv pe care aceasta il implica. 'Structura cognitiva a unei probleme favorizeaza emergenta unei structuri de grup proprii sa atinga cele mai bune performante Putem spune ca grupurile functioneaza mai bine atunci cand exista o congruenta intre tipul de sarcina si modul lor de organizare si, invers, ca ele tind spre o organizare congruenta cu tipul de sarcina care le este incredintata' (Moscovici si Paicheler, 1971, p. 28). Fiecare tip de structura de grup produce de altfel un 'stil de comuunicare' diferit:

in structurile centralizate: 'comunicari-discurs', adica in esenta informative si orientate spre ansamblul grupului;

in structurile omogene: 'comunicari-interactiune', mai critice, mai socioafective si mai interactive in interiorul grupului.

Experimentul lui Faucheux si Moscovici completeaza deci analizele lui Flament si evidentiaza existenta unui al treilea sistem de adecvare: adecvarea dintre structura cognitiva a sarcinii si structura comunicarii in grup.

4. Rolul reprezentarilor in cadrul fenomenelor de grup (Abric, 1971)

Ansamblul cercetarilor prezentate pana acum demonstreaza cu claritate rolul esential jucat de structura cognitiva a sarcinii, de structura sociala a situatiei si de conditiile materiale de comunicare (reteaua) in cadrul fenomenelor de grup. Rezultatele obtinute sunt esentiale, intrucat ele genereaza un model predictiv al proceselor de grup. Cunoscand reteaua de comunicare, modelul de sarcina, structura sa cognitiva si organizarea sociala a grupului, ar trebui sa putem anticipa performanta acestuia, structurarea sa interna, modelul de comunicare pe care il va adopta si chiar stilul de leadership care va aparea in cadrul lui. Dar aceste rezultate, desi deosebit de interesante, neglijeaza un element esential al situatiei: sistemul de reprezentare al subiectului si al grupului. Intelegem aici prin sistem de reprezentare ansamblul imaginilor prezente in grup, care se refera la diferitele elemente cu care se confrunta acesta. Intr-adevar, confruntati cu conditiile obiective ale situatiei, indivizii dezvolta o activitate de perceptie si de restructurare interna, activitate strict cognitiva care le permite sa-si aproprieze aceste elemente, sa le inteleaga si sa le dea un sens. Vom numi reprezentare produsul acestei activitati cognitive proprii fiecarui individ. Realizarea unei analize a reprezentarilor este importanta, in masura in care ea ne permite sa discernem realitatea subiectiva - sau interna - a individului si a grupului. Individul si grupul isi definesc pozitia in functie de aceasta realitate subiectiva si gratie ei pot fi intelese anumite cauze ale comportamentului lor. Putem considera ca sistemul de reprezentare al unui individ sau al unui grup - adica ansamblul imaginilor si relatiilor care unesc aceste imagini intre ele - este un element determinant al comportamentului, al eficacitatii, al naturii si al structurii schimburilor interindividuale. Scopul cercetarii intreprinse de Abric este sa studieze unul dintre elementele sistemului de reprezentare: imaginea sarcinii, cu alte cuvinte efectul variabilei cunoscute sub numele de 'reprezentare a sarcinii' asupra proceselor si creativitatii grupurilor. Mai exact, Abric doreste sa demonstreze ca structura grupului, demersul sau cognitiv si performanta pe care o inregistreaza acesta sunt influentate nu numai de natura sarcinii, ci si de imaginea pe care grupul si-o face despre sarcina si despre situatia in care se gaseste. Aceasta ipoteza generala se articuleaza in jurul a trei consideratii esentiale cu privire la efectul reprezentarii asupra creativitatii grupurilor:

reprezentarea sarcinii este un element determinant al eficientei grupului. Mai exact, in conditii materiale identice, existenta unei relatii de adecvare intre structura efectiva a sarcinii si repreezentarea acesteia permite grupului sa-si optimizeze performanta ;

reprezentarea unei sarcini determina un comportament cognitiv specific: in functie de imaginea sarcinii, grupul utilizeaza sau privilegiaza un anumit demers de rezolvare a problemei;

reprezentarea sarcinii determina structurarea grupului. Asemenea conditiilor logico-obiective ale sarcinii, sistemul de reprezentare privilegiaza si favorizeaza emergenta unei structuri de grup specifice.

Pentru a verifica aceste ipoteze, Abric va utiliza acelasi material experimental ca si Faucheux si Moscovici: arborii lui Riguet si figurile lui Euler. Ultimele sunt prezentate intr-o forma aparte, necesara pentru a asigura inductia acestei sarcini in termeni de creativitate: sarcina Euler devine astfel o sarcina vizand culoarea care ii este strict izomorfa.

Experimentul se combina cu doua tipuri de sarcina: o sarcina de rezolvare de probleme (culoare) si una de creativitate (Riguet), fiecare cunoscand o reprezentare specifica:

imaginea sarcinii 'rezolvare de probleme': in aceasta situatie, sarcina este prezentata ca o sarcina de rezolvare de probleme, adica 'bazata pe deductie, pe metoda, pe gandirea riguroasa' ;

imaginea sarcinii 'creativitate': sarcina este prezentata ca o 'sarcina de creatie, adica bazata pe intuitie, originalitate si inventie'.

Aceasta combinatie are ca rezultat aparitia a patru situatii experimentale (cf figura 4). In doua dintre situatii (culoare - problema si Riguet - creativitate), exista o adecvare intre reprezentarea sarcinii si sarcina in sine. In celelalte doua, se inregistreaza o lipsa de adecvare.

Figura 4. Situatiile experimentale (Abric, 1971)

Subiectii experimentului - exclusiv fete, studente in primul sau al doilea an la psihologie - lucreaza in grupuri de patru. Imediat ce intra in laborator, ele sunt intampinate cu o formula de politete si li se spune ca laboratorul studiaza rezolvarea de probleme in grup (situatie si imagine de tip problema) sau activitatile de creatie in grup (situatie si imagine de tip creativitate). In continuare, experimentatorul prezinta un material foarte asemanator celui utilizat intr-adevar, doar ca mai simplu, cu ajutorul caruia explica natura sarcinii ce trebuie efectuata. Subiectii completeaza apoi un chestionar destinat teoretic culegerii unor informatii despre ei insisi, dar care este de fapt un chestionar inductor, avand scopul de a intari imaginea sarcinii in sensul inductiei experimentale. Un chestionar de control (CI) permite verificarea existentei si a impactului inductiei experimentale asupra subiectilor.

Se precizeaza apoi consemnul, formulat identic pentru toate grupurile care se confrunta cu aceeasi sarcina, si grupul poate incepe sa realizeze sarcina. In timp ce grupul lucreaza, un experimentator observa si noteaza volumul si directia tuturor actelor de comunicare. La incheierea sarcinii, fiecare subiect completeaza in mod individual un chestionar care urmareste deopotriva reprezentarea sarcinii (identic cu CI), demersul cognitiv utilizat si nivelul de satisfactie. In sfarsit, un chestionar identic este completat de tot grupul.

Rezultatele in privinta performantei:

Performanta optima este obtinuta atunci cand reprezentarea sarcinii corespunde naturii sale obiective. Reprezentarea 'problema' favorizeaza performanta la sarcina 'culoare', in vreme ce reprezentarea 'creativitate' se imbina in mod fericit cu sarcina ' Riguet'. Se ajunge la acest rezultat (cf. tabelele 3a si 3b) datorita faptului ca reprezentarea sarcinii determina aparitia unei activitati cognitive specifice, care a putut fi pusa in evidenta in sarcina 'Riguet'. Reprezentarea 'problema' privilegiaza un demers cognitiv centrat pe control, mai degraba prudent decat novator. Dimpotriva, reprezentarea 'creativitate' genereaza o activitate cognitiva in care controlul este minim si mai putin eficient, dar in care grupul este centrat pe originalitate, ceea ce ii permite sa faca mult mai multe descoperiri.

Tabelele 3 a si 3 b Principalele rezultate

3a

3b

Rezultatele in privinta comunicarii si a structurii grupurilor:

Reprezentarea sarcinii nu influenteaza cantitatea actelor de comunicare. Dimpotriva, in situatiile de inadecvare intre sarcina si reprezentare, se observa un numar semnificativ mai ridicat de acte de comunicare (de altfel orientate mai mult spre grup in ansamblul sau), determinat de natura situatiei, care genereaza un conflict cognitiv.

Insa rezultatul cel mai interesant se refera la structura grupurilor. Cercetarile lui Faucheux si Moscovici si cele ale lui Flament au demonstrat ca natura sarcinii produce o structura de grup specifica: centralizata in cazul sarcinilor de rezolvare de probleme, omogena pentru sarcinile de creativitate. Or, conform ipotezelor lui Abric, aceste rezultate nu se confirma: reprezentarea sarcinii joaca un rol mai important decat natura obiectiva a sarcinii in structurarea grupurilor. Indiferent de natura sarcinii, reprezentarea 'problema' elimina aparitia unor structuri omogene si, dimpotriva, reprezentarea 'creativitate' favorizeaza emergenta acestui tip de structura (cf tabelul 4).

Tabelul 4 Structurile grupurilor observate

Rezultatul cel mai spectaculos se obtine atunci cand grupurile efectueaza sarcina de creativitate avand o reprezentare 'problema' (Riguet/Problema): toate grupurile adopta o structura centralizata - corespunzatoare reprezentarii lor si total contradictorie cu natura obiectiva a sarcinii.

Exemplele citate demonstreaza cu claritate ca intelegerea fenoomenelor de grup presupune luarea in considerare a unor factori simbolici si a unor reprezentari. Data fiind importanta pe care am vazut ca o are reprezentarea sarcinii, putem banui ca in procesele de grup intervin un intreg ansamblu de alte reprezentari: reprezentarea de sine a grupului, imaginea pe care si-o face acesta despre reusita, imaginile celorlalti membri ai grupului pentru fiecare dintre participanti etc.

Prin urmare, elementele obiective care compun situatia nu pot fi intelese decat daca le analizam in functie de relatia lor cu individul sau cu grupul care le utilizeaza. Intr-adevar, perceptia grupului sau a individului poate fi transformata sau perturbata de imaginile acestuia in legatura cu obiectul perceptiei. Imaginea - interpretarea subiectiva si personala a obiectului pentru subiect - este elementul director care ii motiveaza comportamentul. Obiectul insusi - indiferent ca este o persoana, o sarcina, o situatie etc. - este important, dar la fel de importante sint semnificatile pe care i le da grupul, opiniile sau atitudinile pe care el le dezvolta in privinta acestuia si in sfirsit ideea, imaginea pe care si-o face despre el. Variabila care este reprezentarea - variabila cognitiva, subiectiva si sociala - transforma si guverneaza fenomenele obiective observate. Ea pare a actiona, asa cum arata Moscovici (1961), ca un 'proces de orientare a conduitelor si a actelor de comunicare sociale'.

Concluzia pe care o putem trage dupa analizarea tuturor acestor studii - si in stadiul actual al cunostintelor din domeniu - este urmatoarea: comportamentul, comunicarea si performanta unui grup sunt guvernate de interactiune a a patru sisteme: sistemul material in care lucreaza grupul (reteaua), sistemul logic al sarcinilor pe care le efectueaza (modelul si structura sarcinii), sistemul social, care corespunde organizarii sale statutare, si sistemul simbolic, definit prin sistemul sau de reprezentare. O alta concluzie ar fi ca performanta unui grup va fi maxima atunci cand cele patru sisteme se vor afla in concordanta unul cu celalalt

5. Distorsiunea informatiei in comunicarea

prin relee (cf. Allport si Postman, 1968)

Una dintre retelele de comunicare merita o atentie deosebita, deoarece corespunde unui mare numar de situatii din viata reala, in particular unui sistem frecvent intalnit in cadrul organizatiilor: este vorba despre reteaua in releu, care, pentru ca o informatie sa ajunga la destinatie, presupune ca ea sa fie receptionata si retransmisa de un anumit numar de persoane. In mod paradoxal, foarte putine lucrari sunt consacrate analizei acestei situatii. Totusi, un experiment realizat cu destul de mult timp in urma intr-un alt cadru - cel al studierii experimentale a zvonurilor - ne ofera informatii interesante cu privire la natura proceselor: este vorba despre celebrul studiu al lui Allport si Postman, realizat in laboratorul lor numit 'clinica zvonurilor'.

5.1. Cercetarea lui Allport si Postman (1968)

Dispozitivul experimental utilizat de autorii citati nu este unul specific zvonurilor, iar rezultatele obtinute se aplica foarte bine efectelor pe care le au releele in transmiterea unei informatii. Iata descrierea dispozitivului, asa cum apare ea la Allport si Postman:

'Pe un ecran se proiecteaza un cliseu, de obicei o imagine destul de dinamica si bogata in detalii. Sase sau sapte persoane care n-au vazut imaginea asteapta intr-o incapere alaturata. Una dintre ele este adusa in incaperea experimentala si este plasata in asa fel incat sa nu poata vedea ecranul. Un spectator (sau experimentatorul) ii descrie imaginea, oferindu-i douazeci de detalii. Un al doilea subiect este introdus apoi in incapere si este asezat aproape de primul, care ii relateaza tot ce a retinut in legatura cu imaginea (pentru toti subiectii, consemnul este 'sa redea cat mai exact cu putinta tot ce au auzit'). Al doilea subiect se asaza atunci in locul primului si ii transmite unui al treilea propria sa versiune in ceea ce priveste imaginea. Fiecare dintre cei 6-7 subiecti asculta relatarea celui care il preceda si o transmite celui care ii urmeaza. Asistenta este astfel in masura sa observe deteriorarea zvonului comparand diferitele versiuni oferite de subiecti cu stimulul-imagine care ramane pe ecran tot timpul experimentului.

Aceasta metoda a fost aplicata la peste 40 de grupuri de subiecti, printre care studenti, militari in termen, functionari publici, pacienti ai unui spital militar, membri ai unui grup de cadre didactice si ofiteri de politie care urmau un curs de formare. In afara acestor subiecti adulti, au fost folositi ca subiecti si copii, elevi ai unei scoli private (clasele VI-X).

Dispozitivul experimental al lui Allport si Postman se bazeaza  deci pe utilizarea unei retele de comunicare lineare si unilaterale, din moment ce nici unul dintre receptori nu poate sa puna intrebari si nici sa reactioneze in vreun fel la mesajul primit. Prin urmare, rezultatele obtinute se pot aplica perfect - cu anumite rezerve pe care le vom prezenta ulterior - fenomenelor care apar atunci cind informatia circula de la individ la individ, de exemplu in situatia curenta a transmiterii unui consemn sau a unui ordin, intr-o organizatie structurata ierarhic.

Principalul rezultat al acestei cercetari este faptul ca a demonstrat ca, in timpul transmiterii unui mesaj prin relee, apar procese sistematice de distorsiune care conduc la transformari ale informatiei in fiecare releu. Allport si Postman pun in evidenta existenta a trei tipuri (interdependente) de transformare.

Primul proces: reducerea

Pe masura ce informatia circula, ea tinde sa devina mai scurta, mai concisa, mai usor de inteles si de povestit, si ajunge pana la urma sa semene cu un aforism simplu si lipsit de ambiguitati, cum ar fi:

'Sindicatul este controlat de comunisti', 'Nu mai sunt bani la casierie', 'Au fost depuse 500 de demisii'. Reducerea nu este regulata in timp, ea operand mai cu seama in cursul primelor transmiteri. In 16 dintre experimentele realizate de Allport si Postman, acestia constata ca 70% dintre detalii sunt eliminate dupa cinci sau sase relee. Asa cum arata Rouquette (1975), in transmiterea unei informatii putem distinge doua faze succesive:

- o prima faza, 'de echilibrare' sau 'de adaptare', in timpul careia mesajul se

transforma;

o a doua faza, 'de stabilitate' si 'de invarianta', in timpul careia mesajul simplificat nu se mai modifica.

De altfel, observa Allport si Postman, curba care reprezinta amploarea reducerii corespunde foarte precis celei obtinute de Ebbinghaus in legatura cu fenomenele individuale de uitare pe termen foarte lung. Pierderii de consistenta pe care o sufera informatiile in relee ii corespunde uitarea in memoria individuala, cu deosebirea ca primul fenomen este mult mai rapid. Memoria colectiva care actioneaza in relee opereaza in cateva minute o reducere echivalenta cu cea realizata de memoria individuala in cateva saptamani.

De altfel, reducerea nu se efectueaza fara discernamint si nici intr-un mod strict cantitativ. Un anumit numar dintre elementele mesajului rezista mai mult decat altele: este vorba despre acele elemente care ii intereseaza pe subiecti, care corespund asteptarilor acestora sau care ii ajuta sa dea o semnificatie mesajului. Pentru un individ dat, elementele centrale se conserva.

Al doilea proces: accentuarea

Este pandantul firesc al reducerii, ceea ce ramine din mesaj in urma reducerii fiind exagerat. Allport si Postman remarca insa ca 'nu intotdeauna sunt accentuate aceleasi detalii, un detaliu nesemnificativ putand deveni centrul de atractie al relatarii'. Cu toate acestea, mai multe tipuri de accentuare par a fi privilegiate si constante, in opinia autorilor:

- acentuarea dimensiunilor sau a numarului: 'un soldat' devine 'o armata', 'un consilier

municipal' devine 'primarul' ;

- accentuarea temporala: consta in a aduce in prezent informatii sau evenimente trecute;

- accentuarea miscarii: accelerarea vitezei, punerea in miscare a unor obiecte imobile.

Accentuarea poate avea la origine dorinta de a intari semnificatia generala a mesajului, de a asigura coerenta acestuia, ceea ce se traduce printr-o ultima forma de accentuare :

- accentuarea explicatiilor si a concluziilor.

Al treilea proces: asimilarea

Este procesul fundamental de distotsiune, care guverneaza procesele precedente. El genereaza reducerea, determina exagerarile si este rezultatul anumitor atitudini, afecte si stereotipuri, precum si al unor factori probabil inconstienti. Dintre cele sapte forme de asimilare puse in evidenta de Allport si Postman, putem retine patru, care se aplica direct comunicarilor prin relee :

a) asimilarea la tema principala:

In mesaj sunt incorporate detalii deplasate sau nesemnificative pentru a-l face mai logic si mai plauzibil (de pilda printre mai multi militari, un civil devine, la rindu-i, militar). Aceasta forma de asimilare poate conduce la o completare: se adauga informatii menite sa inlature o incertitudine.

b) asimilarea prin condensare:

Gratie economiei cognitive, mai multe detalii sunt topite intr-unul singur, facilitandu-se astfel memorarea si transmiterea lor.

c) asimilarea prin centrele de interes ale indivizilor:

Daca informatia circula intr-un grup care impartaseste aceleasi interese, acestea pot juca un rol important in distorsiune. Daca in imaginea initiala apare, de pilda, o vitrina cu imbracaminte de dama, detaliul poate declansa o relatare consacrata in esenta modei feminine si, asa cum bine remarca Allport si Postman, aceasta transsformare apare doar in grupurile de femei, si niciodata in grupurile de barbati!

d) asimilarea prin prejudecati si stereotipuri :

Detaliile mesajului sunt transformate pentru a fi conforme cu prejuudecatile populatiei respective. Exemplul dat de autori a devenit celebru: daca unor grupuri de subiecti albi li se prezinta o fotografie ce infatiseaza o scena calma din metrou, in care apar laolalta calatori negri si albi, dintre care unul (alb) tine in mana un brici, transmiterea mesajului prin relee conduce la doua transformari majore: din calma, scena devine violenta, iar 'cutitul trece din mina albului in cea a unui negru'. Bineinteles ca acest tip de transformare nu se obtine in grupurile constituite din subiecti negri

5.2. Modelul lui Rouquette (1965)

Reluind din perspectiva unei critici constructive lucrarile precedente, Rouquette afirma ca mecanismele de distorsiune puse in evidenta indeplinesc doua functii complementare (cf Rouquette, 1965, p. 75) :

- pe de o parte, ele realizeaza o economie de memorie, scurtand mesajul, organizandu-l intr-o forma optima si reducandu-l la stereotipuri verbale sau, intr-un sens mai larg, la obisnuinte cognitive;

- pe de alta parte, ele sunt expresia nemijlocita a expectantelor, atitudinilor si opiniilor populatiei, constituind prin aceasta un mod de elaborare a 'gandirii sociale' (cf Rouquette, 1998).

De data aceasta, nu avem de-a face cu o simpla acumulare de deformari, ci cu un ansamblu de manifestari ale unui proces mai profund, guvernat de o anumita logica sociala. Spre exemplu, procesele de reducere - pe care Rouquette o numeste 'omisiune' - sunt determinate de actiunea filtrelor cognitive constituite de atitudinile, opiniile si reprezentarile sociale. In consecinta, faptul ca un element este conservat in cadrul mesajului dovedeste ca acesta joaca un rol in economia sociocognitiva: el este selectionat de subiecti, deci valorizat (pozitiv sau negativ), fiind dovada existentei unei relatii intre subiect si informatia transmisa.

Aici - spune Rouquette - trebuie cautate limitele lucrarilor lui Allport si Postman. Pornind in dispozitivul lor experimental de la supozitia ca toti actorii sunt identici, ca toate elementele retelei functioneaza in acelasi fel, ei elimina dimensiunea sociocognitiva, care este totusi esentiala. 'Releele care compun o retea nu sunt asemanatoare sau echivalente, ci dimpotriva, se diferentiaza prin reprezentarile lor.' De altfel, in realitatea sociala exista relatii formale, dar si relatii informale intre relee, altfel spus, reteaua de comunicare functioneaza intr-un context structurat din punct de vedere social, care va influenta natura proceselor ce se desfasoara la acest nivel. O cercetare a lui Pichevin et al. (1971) ilustreaza si confirma rolul jucat de componentele sociale in distorsiunile realizate de-a lungul releelor.

In experimentul lui Pichevin, grupuri de cate sase subiecti trebuie sa transmita relatarea modului in care trei persoane pregatesc o calatorie. Experimentatorul variaza natura relatiilor dintre acestea (astfel incat ele intretin relatii afective pozitive sau negative), precum si atitudinea lor fata de respectiva calatorie (atitudine care poate fi favorabila sau defavorabila). Se ajunge astfel la doua tipuri de situatii: o situatie in care structura sociala este echilibrata (in sensul dat cuvantului de Heider) si o alta in care ea este dezechilibrata.

Rezultatele arata ca, in timpul transmiterii, sunt conservate mai curand elementele de dezechilibru. De altfel, in situatiile in care mesajul de transmis este 'dezechilibrat', apar completari care urmaresc restabilirea coerentei. Natura 'sociocognitiva' a informatiei genereaza deci procese specifice, legate nu de simple preocupari functionale, ci de un anumit mod de functionare a gandirii sociale. Tot astfel, in una dintre cercetarile sale, Rouquette (1975) evidentiaza faptul ca natura transformarilor depinde de atitudinea initiala a subiectilor fata de informatia transmisa.

Pornind de la aceste analize si rezultate, putem conchide ca, la fiecare releu, intervine ansamblul·factorilor psihologiei, cognitivi si sociali prezentati in schema generala din cursurile anterioare, de unde amploarea riscurilor de distorsiune si atentia ce trebuie acordata alcatuirii unui mesaj ce va fi transmis in mod obligatoriu prin relee.

Concluzie

In opinia noastra, dincolo de diversitatea de abordari si de teorii, apar cateva puncte de convergenta esentiale, in masura sa defineasca specificitatea situatiilor de comunicare si sa permita degajarea unor reguli sau principii fundamentale pentru o comunicare eficienta si autentica.

Prima regula se refera la preeminenta climatului asupra tehnicii in comunicarea umana: calitatea relatiei este principalul factor care genereaza calitatea comunicarii. Caci, daca in comunicarea de masa sau in cea mediatica suportul tehnic utilizat si competenta oratorica a actorului pot juca un rol central, nu la fel stau lucrurile in situatiile de comunicare pe care le-am studiat aici: comunicarea dintre indivizi si comunicarea in grupuri restranse. In asemenea situatii, cel mai bine va comunica nu un expert, ci individul care este in masura sa creeze un context relationa1 care sa faciliteze exprimarea si receptivitatea.

Al doilea principiu defineste actul de comunicare autentic ca fiind constituit pe baza a cinci reguli. Pentru ca o comunicare sa fie efectiva si de calitate, este necesar:

- sa asculti;

- sa observi;

- sa analizezi ;

- sa controlezi;

- sa te exprimi.

Sa asculti, adica sa iei in considerare punctul de vedere al celuilalt. Sa observi, altfel spus sa fii atent la toate evenimentele, de multe ori de natura nonverbala - care au loc in situatia de comunicare. Sa analizezi, in scopul de a discerne partea de explicit de cea de implicit, partea observabila de cea ascunsa, de a degaja elementele care constituie campul psihologic si social determinant pentru indivizi. Sa controlezi calitatea si pertinenta mesajului (feedback-ul) si procesele susceptibile de a parazita interactiunea. In sfirsit, sa te exprimi pentru Celalalt, in functie de interlocutor si de natura obiectului comunicarii.

Ultimul punct este fundamental: orice comunicare se inscrie intr-un context psihologic care ramane intotdeauna unul social si ideologic. Rolul si ponderea care revin normelor sociale, reprezentarilor sociale si valorilor de referinta sunt considerabile, o simpla analiza psihologica a comunicarii fiind deci insuficienta. Comunicarea trebuie studiata si inteleasa prin prisma interactiunii a trei tipuri de factori: psihologici, cognitivi si sociali.

Repere bibliografice

Abric J.-C., 1994, Pratiques sociales et representations, PUF, Paris.

Flamem C., 1965, Reseaux de communication de structure de groupe, Dunod, Paris.

Moscovici S., Paicheler G., 1973, ' Travail, individu et groupe', in S. Moscovici, lntroduction il la psychologie sociale, Larousse, Paris, pp.9-44.

Reumaux F., 1996, La Veuve noire. Message et transmission de la rumeur, Meridiens Klincksieck, Paris.

Rouquette M.-L., 1975, Les Rumeurs, PUF, ColI. SuP., Paris.

Bibliografie

1. Abric, J.C., 2002, Psihologia comunicarii. Teorii si metode, Iasi, Editura Polirom, pp. 171-194.