Teorii si modele ale comunicarii

Teorii si modele ale comunicarii

1. Denis McQuail, "Comunicarea"

1. Probabil cel mai influent model comunicational este cel al lui Claude Shannon (Shannon si Weaver), dezvoltat pentru a sustine construirea unei teorii matematice a comunicarii, care s-ar aplica oricarei situatii de transfer informational intre oameni, masini, sau in cadrul unor sisteme. Acest model descrie o secventa de baza de tipul celei deja discutate, care incepe cu o sursa, de la care mesajul ajunge la un transmitator unde este codificat intr-un semnal, ce poate fi distorsionat de zgomot in drumul sau spre receptor, unde este decodificat si transmis destinatarului."

Pentru modelul Shannon si Weaver, "a comunica" inseamna a transmite un semnal care este primit. Notiunile principale ale modelului sunt emitatorul, receptorul, canalul si codul. Elemenul numit sursa este un factor de decizie, pentru ca acesta decide ce mesaj sa trimita. Zgomotul se adauga semnalului in procesul transmiterii, neintentionat de sursa.

2. Modelul comunicational de tipul sistemului social poate fi aplicat in orice situatie in care exista o relatie stabila intre elementele constitutive- transmitatori, receptori si contexte. Un model simplu al procesului de comunicare, care ilustreaza abordarea sistemica este sugerat de Newcomb. El se bazeaza pe "premiza dupa care comunicarea intre indivizii umani indeplineste functia esentiala de a permite ca doi sau mai multi interlocutori sa mentina orientarea simultana unii catre ceilalti si catre obiectele unui mediu exterior." Modelul este triunghiular, varfurile triunghiului fiind reprezentate de doi indivizi, A si B, si de un obiect X din ambientul comun. Ambii indivizi sunt orientati unul catre celalalt si catre X, iar comunicarea este conceputa ca procesul care sustine   aceasta orientare, in sensul ca mentine simetria relatiei dintre cele trei elemente, transmitand informatii despre orice fel de schimbare si permitand adaptarea."

Modelul lui Newcomb este primul care introduce problematica rolului comunicarii intr-o societate sau intr-o relatie sociala. Rolul comunicarii in opinia lui New comb este foarte simplu si anume sa mentina echilibrul in cadrul unui sistem social. Acest model amintit de Denis McQuail presupune, desi nu expliciteaza nevoia oamenilor de informatie. Informatia este privita ca un drept dar ea este in primul rand o necesitate. Fara informatie nu ne putem simti ca o parte a societatii. McQuail denumeste acest model un model al "tensiunii catre simetrie".

3. "Poate cea mai completa tentativa de a specifica toate etapele si activitatile componente ale comunicarii este modelul comunicational al lui Gerbner. Caruia nu i s-a mai adaugat nimic, din punct de vedere descriptiv, de cand a fost elaborat. Modelul a fost exprimat astfel: "Cineva percepe un anumit eveniment si reactioneaza intr-o anumita situatie pri anumite mijloace pentru a face disponibile, intr-o forma sau alta, materialele si continuturile care privesc contextul si au anumite consecinte." Scopul a fost acela de a preciza si relationa arii de studiu in domeniul comunicarii, dar totodata au fost accentuate o serie de puncte importante, care au fost reluate de autor in lucrarile ulterioare."

2. Mihai Dinu, "Istoria teoriilor comunicarii"

A.     O prima distinctie importanta pe care o pune in evidenta schema Shannon-Weaver este cea dintre sursa si transmitator. Sursa produce mesajul , dar, in general, ea nu dispune si de mijloacele necesare pentru a-l face sa parvina la destinatie.

Ne confruntam aici cu principalul paradox al comunicarii, proces a carui ratiune de a fi este vehicularea de intelesuri, care insa, prin insasi natura lor, nu pot fi vehiculate."

Sursa este un factor de decizie. Sursa decide ce mesaj sa transmita sau ce mesaj sa aleaga dintr-o serie de mesaje posibile. Transmitatorul transimte semnalul(informatia) selectat.

B.     Conceptul de sursa reclama si el unele clarificari. Exista numeroase situatii in care emitatorul nu face decat sa repete cuvintele unei terte persoane (cazul recitatorului, dar si al oricarui ins care e pus ori doreste sa reproduca replicile altcuiva). In termenii logicii enuntarii schitate de Emile Benveniste, un atare comunicator nu este si enuntatorul mesajului pe care il difuzeaza. Daca se are in vedere numai planul strict verbal al comunicarii, recitatorul nu joaca un rol diferit de cel al aparatelor de inregistrare si redare a vorbirii (fonograf, magnetofon, casetofon) sau de cel a pasarilor imitatoare (papagalul, corbul, graurul, gaita)."

Exista cazuri in care emitatorul reproduce cuvintele unei alte persoane(alta sursa), Mihai Dinu enunteaza aceste cazuri deosebit de interesant, apropiind comunicatorul("recitatorul"), de aparatele de inregistrare si redare a avorbirii- fonograful, magnetofonul, casetofonul sau de pasarile imitatoare.

C.     "La randul sau, transmitatorul poate fi si el multiplu, dar in cu totul alt sens decat sursa. O conditie sine qua non pentru ca semnalele sa ajunga la receptor este ca ele sa posede o natura compatibila cu cea a canalului de transmisie. Astfel, comunicarea sonora e posibila numai daca mediul fizic interpus intre cei doi comunicatori permite propagarea undelor din spectrul audibil. Aflati in vidul cosmic, doi astronauti vor fi obligati sa renunte la cuvantul rostit in favoarea, de exemplu, a limbajului gestual. Intunericul va anula insa si aceasta posibilitate, noile semnale dovedindu-se incapabile sa strabata spatiul ce-i desparte pe cei doi interlocutori. Comunicarea va putea fi restabilita prin alegerea undelor electromagnetice ca vehicul al informatiei, dar de aceasta data recurgerea la un singur transmitator nu va mai fi suficienta."

Exemplul oferit de Mihai Dinu este deosebit de elocvent pentru situatia aparitiei transmitatorilor multipli. Similar, o persoana care vorbeste la telefon opereaza o prima codificare a mesajului sub forma acustica, urmand ca microfonul aparatului sa asocieze cuvintelor pronuntate de emitator semnale electrice conventionale, apte sa strabata conductorul metalic ce constituie canalul de comunicare utilizat. Lantul transmitatorilor poate fi si mai lung si Mihai Dinu ofera in cursul sau de "Istoria teoriilor comunicarii" exemplul traseului unor intentii muzicale enuntate de un compozitor si transpuse in structuri sonore virtuale si pana la momentul contemplarii estetice rezultata de exemplu din ascultarea compozitiei la radio.

3.Dumitru Bortun, Semiotica. Bazele epistemologice ale comunicarii

1. "Scoala semiotica abordeaza comunicarea ca producere si schimb de intelesuri. Ea este preocupata de rolul textului (mesajului) intr-o cultura, precum si de rolul diferentelor culturale in cadrul interactiunilor dintre mesaj si indivizi. Aceasta orientare concepe comunicarea ca pe producere sau schimb de intelesuri (semnificatii). Ea este preocupata de modul in care mesajele (sau textul) interactioneaza cu oamenii pentru a produce intelesuri (semnificatii), ceea ce inseamna ca este preocupata de rolul textului in cultura noastra. Foloseste termeni cum este cel de semnificatie si nu considera neaparat neintelegerea ca semn evident al esecului in comunicare; aceasta neintelegere poate sa apara ca rezultat al diferentelor culturale dintre emitator si receptor. Pentru aceasta scoala, studiul comunicarii este studiul textului si al culturii. Principala metoda de studiu este semiotica."

Scoala semiotica se diferentiaza de scoala proces prin faptul ca modelele produse de cea dintai nu sunt lineare si nu contin informatii despre etapele transmiterii mesajului. Semiotica opereaza cu termeni ca: semn, semnificatie, icon, denotatie, conotatie, termeni care se refera la diverse modalitati de producere a sensului, a intelesului

2. Analiza semnului in maniera lui de Saussure trimite intr-un plan secund problema semnificatiei, a relatiei dintre semnificat si realitate (sau a celei dintre semnul considerat de Peirce si obiect). El este interesat in primul rand de relatia semnificantului cu semnificatul, precum si, cum am amintit mai sus, de relatia unui semn anume cu celelalte. Termenul lui de Saussure "semnificat" are similaritati cu cel de "interpretare" folosit de Peirce, dar de Saussure nu foloseste niciodata termenul de "efect" (urmare, consecinta) pentru a relationa semnificantul si semnificatul: el nu manifesta interes pentru domeniul utilizatorului de semn."

Pentru Saussure, semnul este unitatea intre semnificat si semnificant. Semnificantul   este forma fizica pe care noi o percepem, pe cand semnificatul este conceptul mental la care se refera acesta. Saussure nu este interesat asa cum este Peirce de relatia semnului ca intreg cu realitatea externa. Totusi termenul "semnificat" prezinta similaritati cu cel de interpretare utilizat de Peirce.

3. "Sursa este locul luarii deciziei, ea decide ce mesaj sa fie trimis sau, mai degraba, selecteaza unul dintre mesajele posibile. Mesajul selectat este transformat apoi de transmitator in semnal trimis prin canal la receptor. Zgomotul reprezinta orice adaugire la semnal intre transmitere si receptie, care nu a fost intentionata de sursa. Distinctia dintre zgomot semantic si zgomot tehnic sugereaza ca ar trebui, poate, inserata o casuta pentru receptionare "semantica" intre cea a receptionarii tehnice si destinatar. Zgomotul, oriunde ar aparea (in transmitere, canal, auditoriu sau chiar in mesaj), face intotdeauna confuza intentia emitatorului si limiteaza cantitatea de informatie ce poate fi transmisa intr-o situatie data si la un moment dat. Depasirea problemei cauzate de zgomot i-a condus pe Shannon si Weaver la alte concepte fundamentale, cum ar fi informatia, redundanta si entropia. "

Redundanta este rezultatul unei predictibilitati ridicate, iar entropia al unei   predictibilitati scazute. Informatia pentru Shannon si Weaver nu se identifica cu seminificatia a ceea ce este transmis. Shannon si Weaver iau in calcul trei nivele de cercetare: nivelul A, ce se ocupa de problemele tehnice si de cu cata acuratete pot fi transmise simbolurile de comunicare, nivelul B - probleme semnatice, cat de precis transmit simbolurile intelesurile dorite si nivelul C - probleme de eficacitate, respectiv cat de mult poate fi modificat comportamentul receptorului in sensul dorit de emitator.