Un alt model al argumentarii discursive: modelul Toulmin

Un alt model al argumentarii discursive: modelul Toulmin

Prezentat de Jürgen Habermas[1] si reluat de Constantin Salavastru , modelul apartine de fapt lui Stephen Toulmin. Daca un argument este - dupa cum afirma Habermas - "intemeierea care trebuie sa ne motiveze sa recunoastem pretentia de validitate a unei sustineri sau a unui ordin, respectiv a unei aprecieri" (op. cit., p.441), atunci vom intelege cum se poate construi o premisa generala ca regula de derivare de la un temei, in conditiile in care intre temei si premisa generala nu exista nici o relatie deductiva, dar exista o motivatie suficienta pentru a considera premisa drept justificare plauzibila.

Redam mai jos schema lui Toulmin, folosind chiar un exemplu utilizat de acesta pentru a-i demonstra valentele analitice.

Fraza aleasa de Toulmin este "Harry s-a nascut in Bermude, deci Harry este supus britanic".

D: Data (datele), adica ceea ce se cunoaste din realitate (Harry s-a nascut in Bermude)

C: Conclusion (concluzie), adica ceea ce se poate deduce din date (Harry este supus britanic)

W: Warrant (justificare sau premisa generala sau regula de derivare), adica ceea ce permite sa se traga concluzia C din datele D

B: Backing (temei), adica motivatia suficienta pentru a considera justificarea W ca plauzibila

R: Rezerva (are un rol pe care-l consideram foarte important si anume acela de a arata in ce conditii justificarea W nu ajunge pentru a obtine concluzia C din datele D)[3].

Q: Acest termen, cunoscut sub numele de qualifier (calificator), este un adverb sau o locutiune adverbiala care modifica pretentia argumentului si indica restrictiile rationale pe care sustinatorul i le atribuie.

Analizata conform schemei, fraza propusa de Toulmin se "desface" ca dupa modelul clasic al silogismelor logice:

Toti oamenii nascuti in Bermude sint, in general, supusi britanici

Harry s-a nascut in Bermude

Harry este supus britanic

Premisa majora se intemeiaza pe existenta unor statute si legi conform carora orice om nascut in Bermude este, in general, supus britanic. Rezerva R este usor de interpretat si prezenta sintagmei in general in premisa majora atrage atentia ca sintem in prezenta unei reguli de derivare care poate esua in anumite conditii (de exemplu, daca parintii lui Harry sint cetateni americani, aflati in trecere prin Bermude la vremea fericitului eveniment). Ar mai fi de discutat existenta calificatorului. Integrat in schema lui Toulmin (Q), calificatorul justifica, la nevoie, esecul deducerii concluziei din date si da seama, la nivelul analizei logice, de posibilitatea de a considera ca "slaba" legatura dintre B si W. Transpus in nivelul analizei semiotice, acest lucru permite realizarea eficacitatii argumentarii (a discursului), bazata pe ambiguitati, dar, pe de alta parte, el permite oponentului sa atace continutul discursului, printr-o argumentare, la rindu-i, atacabila si asa mai departe. Se poate spune, deci, ca anumite rezerve dau un aspect provizoriu concluziei, or acest fapt nu face decit sa intareasca cele afirmate de Perelman (vezi supra) referitor la diferenta dintre demonstratie si argumentare discursiva. In alte cuvinte, succesul argumentarii discursive nu este niciodata garantat suta la suta; el depinde de o multitudine de factori - subiectivi si obiectivi - prezenti in orice proces de comunicare.

Constantin Salavastru propune, in lucrarea evocata, si o interpretare semiotica a modelului lui Toulmin: "In aceasta interpretare, am putea ajunge la urmatoarea ordonare a propozitiilor care alcatuiesc un silogism retoric: propozitia-semn ("Harry s-a nascut in Bermude"), propozitia-semnificatie ("Harry este supus britanic"), propozitia-substrat ("Conform statutelor si legilor in vigoare") si propozitia-regula ("Orice om nascut in Bermude este, in general, supus britanic")".

Analizat conform acestei scheme, un argument poate fi - in baza temeiurilor analitice din care este derivata justificarea sa ("pretentia de validitate", in limbajul lui Habermas) - concludent pentru a convinge si a persuada. Pe de alta parte, Jürgen Habermas atrage atentia asupra faptului ca "in logica discursului intra, in locul modalitatilor logice: imposibil (contradictie), necesar (imposibilitatea negatiei), posibil (negatia imposibilitatii), alte modalitati, care indica formal adecvarea unui argument pentru intemeierea sau slabirea unei pretentii de validitate" (op. cit. p.440). Tot Jürgen Habermas ne invita sa consideram modelul lui Toulmin din perspectiva realitatii discursurilor concrete, prin care se fac sustineri (adica se ridica pretentii de adevar), se dau ordine sau sint apreciate si/sau ierarhizate obiecte (prin raportare la pretentia de adecvare). Intr-o viziune dialogica, unde comunicarea este mijlocul si modalitatea prin care se incearca punerea de acord a doua logici necesarmente diferite, oponentul enuntiatorului poate contesta adevarul sustinerii, justetea ordinului sau adecvarea ierarhizarii care i se propune. Un argument poate fi in dezacord daca W nu poate fi interpretat ca regula de derivare care permite trecerea de la D la C (si aceasta, in conditiile in care plauzibilitatea premisei generale W se justifica prin referirea la temeiul B ) sau constringator daca datele D pot rezulta direct din temeiul B.

Este lesne de imaginat cum functioneaza regula de derivare in cazul discursului public (de relatii publice, politic etc.), tinind seama de posibilitatea de a mentine un grad inalt de ambiguitate la nivelul temeiului care motiveaza justificarea. Sa ne gindim, de exemplu, la un indemn de genul

Votati cu X si veti avea o viata prospera

unde "Votati cu X" este datul, iar concluzia este "veti avea o viata prospera"; judecata din spatele acesteui indemn pare sa fie de tipul "platforma electorala a lui X (platforma de tip α) este cea mai potrivita pentru a asigura prosperitatea tuturor", judecata ce deriva dintr-un temei ce poate avea forma "platformele de tip α au, in principiu, toate elementele care asigura atingerea prosperitatii generale"; rezerva pe care o pot avea cei din opozitie se poate construi pe formule precum: "acest gen de platforme nu cistiga sustinerea din partea organismelor financiare internationale", ori "costurile sociale pe termen lung ale unei startegii de tip α sint mai mari decit lasa sa se inteleaga enuntiatorul discursului". Deci, tocmai inexistenta unei relatii deductive intre B si W forteaza pe vorbitor sa accepte ca judecata W nu poate fi exprimata decit cu o marja de siguranta (ce se regaseste in formule ca: "in principiu", "in general"), iar pe receptor il indreptateste sa conteste adevarul la care ar ridica pretentii enuntiatorul, contestind validitatea temeiului B (pe motiv de escamotare a unor trasaturi pertinente din intensiunea sa, ori prin posibilitatea pusa in evidenta de a nu-l considera drept o motivatie suficienta pentru W).

Am putea sa ne referim si la un alt exemplu. Fie sustinerea:

Republicanii sint la putere in SUA,

deci se va inregistra o crestere economica importanta in acesti patru ani.

Aplicind modelul de analiza al lui Toulmin, putem considera ca sustinerea este facuta datorita unei judecati de tipul "republicanii au, in general, o politica axata pe relansare economica", judecata care se bazeaza pe temeiul (posibil!) "politicile care au la baza incurajarea initiativei private si respectul pentru valoarea individului antreneaza relansarea economica". Desigur, o rezerva a opozitiei s-ar putea gasi sub forma "genul de initiative individuale pe care le sustin republicanii creaza, de regula, tensiuni populare si antreneaza lipsa de sustinere din partea populatiei in ansamblu. Ca si in exemplul anterior, zona atacabila este la nivelul temeiului B si contestarea acestui nivel antreneaza contestarea premisei majore W si, deci, atacarea pretentiei de validitatea ridicate de vorbitor asupra sustinerii sale. Temeiul, ca in toate cazurile, sustine justificarea (sau regula de derivare); calificatorul modifica pretentia de validitate (indicind taria pe care sustinatorul argumentarii i-o atribuie) si este in relatie cu orice rezerva[4] care exprima exceptiile de la pretentie, precizind conditiile care submineaza forta argumentului. Asa se contureaza contextul situational in care se trece de la date la concluzie.

Dificultati in aplicarea modelului de analiza discursiva a lui Stephen Toulmin

Desi vorbim despre dificultati, trebuie spus chiar de la inceput ca aceste dificultati servesc - si chiar trebuie exploatate - in discursul argumentativ de relatii publice, unde eficienta discursului este urmarita poate mai mult decit in alte discursuri.

Problema ar consta, dupa cum se poate intelege din cele de mai sus, in greutatea de a identifica/izola temeiul si justificarea careia acesta ii asigura suport. Exista cai de solutionare a dificultatilor de genul acesta, dar ele sint mai degraba instrumente in mina celui care contraargumenteaza. Pentru un specialist in RP, sugestiile de solutii de acest fel servesc in analiza unui discurs "inamic", care a indus o stare de criza in organizatia pentru care lucreaza. Redam mai jos comentariul pe care-l fac Barbara Warnick si Edward S. Inch la capitolul Dificultati[5].

Mai intii, spun autorii, trebuie sa stim ca multe argumente contin in mod explicit doar datele si concluzia, raminind sa fie identificat temeiul pentru a putea aprecia rationamentul facut in argumentare. In aceste situatii, e bine sa se plece de la ideea ca rationamentul poate avea forma de: cauza-efect, semn-semnificatie, analogie, generalizare sau relatie de autoritate. El mai poate fi identificat ca lege, principiu, obicei, regula a domeniului sau procedura larg acceptata. In orice caz, trebuie determinati pasii care leaga datele de concluzie, pentru a suplini temeiul neexprimat.

In al doilea rind, se poate intimpla ca datele si regula de derivare sa nu fie clare.Adesea, sustinerile, luate izolat, nu pot fi identificate drept reguli de derivare numai gratie formei lor. In astfel de cazuri, analistul trebuie sa examineze tot ceea ce este spus, dar si tot ce se poate spune in legatura cu chestiunea, pentru a incerca sa stabileasca ce anume poate face legatura rationala intre date si concluzie.

Pe de alta parte, temeiul este adesea confundat cu datele. Este de inteles, afirma autorii din care redam aceste precizari. Este de inteles pentru ca ambele (si datele si temeiul) pot fi exprimate sub forma de fapte verificabile. Pentru a realiza distinctia intre date si temei, trebuie sa se plece de la ideea cadatele sint mai intotdeauna exprimate explicit si functioneaza ca punct de plecare in argumentarea vazuta ca intreg, in timp ce temeiul poate sa nu fie exprimat explicit si are o functie limitata: aceea de a sustine miscarea de inferenta prinsa in regula de derivare. De regula, temeiul este explicit exprimat doar daca apare o contraargumentare.

In caz de argumentare foarte subtila sau foarte complexa, pot fi mai multe pareri privind articularea judecatii (a regulii de derivare/a rationamentului) ori se pot atribui diferite astfel de judecati sau rationamente unui parcurs de la date la concluzie, in functie de interpretul care analizeaza discursul argumentativ. Riscul ramine, chiar daca se presupune ca ar exista standarde de corectitudine in asemenea analize.

O alta dificultate pe care o prezinta analiza in baza modelului lui Toulmin este cea legata de valori morale, de standarde etice. Acestea pot aparea sau nu explicit in discurs, dar se lasa "simtite" la nivelul temeiului. Valorile si standardele despre care vorbim sint principii morale acceptate prin consens de o comunitate si folosesc tuturor membrilor comunitatii pentru a-si regla comportamentul social, pentru a-si norma modul de luare a deciziilor. Ele pot avea forma de regula, dar pot fi si sub forma de tel sau chiar de reper de masurare a optiunilor comportamentale facute de un individ in cadrul unei culturi date. Prin acceptarea lor larga, valorile morale constituie o baza foarte buna in argumentare, chiar daca nu sint exprimate explicit, ci sint lasate sa orienteze activitatea de inferare, ca apartinind acelor topoi despre care am mai vorbit. Ceea ce mai trebuie insa specificat, este faptul ca, in orice cultura, exista o ierarhizare a valorilor, care se manifesta diferit la diferite nivele: una este ierarhia valorilor la nivel general si alta este ierarhia lor la nivelul unei sub-culturi (al unui domeniu), cum ar fi domeniul unei anumite profesiuni. Redam mai jos comparatia pe care cartea lui Warwick si Inch o prezinta la pagina 193, pentru a evidentia diferentele radicale dintre viziunile a doua grupuri cu ideologii opuse, aproape in conflict: investitorii economici si ecologistii. O precizare este necesara: este vorba despre societatea americana a sfirsitului de secol 20.

Sint situatii cind dinamica ierarhiilor de valori face ca o anumita valoare acceptata doar in interiorul unui domeniu sa ajunga sa aiba aderenta intregii comunitati si, deci, sa faca "saltul" catre nivelul general. Se poate intimpla, pe de alta parte, sa asistam la reasezari in interiorul aceleiasi ierarhii. Fiind produsul unui consens pe chestiuni morale, valorile evolueaza odata cu mentalitatea comunitatii si, deci, modificarile din interiorul ierarhiilor sint absolut normale.

O alta categorie ar fi valorile individuale. Ele nu se pot situa mult in afara celor general acceptate de comunitate, dar pot sa se prezinte in ierarhizari uneori uimitor de personale. In confruntarea argumentativa, dificultatea de a pune in acord logicile diferite ale participantilor este sporita si de diferentele - uneori foarte mari - dintre ierarhiile personale de valori. Un exemplu - prescurtat - din lucrarea pe care o evocam acum poate sa-l lamureasca mai bine pe cititor:

JANIE: Asculta, zapada e numai buna pentru o mica vacanta de

ski.

SUE:  Dar le-am promis parintilor ca ma duc acasa. Ma

asteapta.

JANIE: Asculta, ai sa te duci acasa de Craciun si ai sa stai trei

saptamini. Ai tai or sa inteleaga ca ai vrut acum sa te bucuri de ocazia asta, mai ales ca e greu sa gasesti locuri la cabana, iar eu am gasit. O sa ne distram de minune. In plus, avem cu totii nevoie de odihna dupa cit am muncit in acest semestru.

SUE:  Ti-am spus ca ai mei ma asteapta deja. Si-apoi, ma

odihnesc perfect linga ei, asteptind ca mama sa faca tot felul de bunatati din vremea copilariei mele. Iti multumesc pentru invitatie, dar ma duc acasa.

Nu ne-ar fi greu sa desenam un tabel ca cel de mai sus, pentru a evidentia diferentele dintre ierarhiile de valori personale ale celor doua fete.

Argumente in lant

Tot in lucrarea la care ne refeream mai sus, este explicata aplicarea diagramei lui Toulmin la analiza unor argumentari in lant, adica la analiza acelor argumente care sint prezentate unul dupa altul si care constituie un fel de lant, unde concluzia primului argument serveste drept date pentru al doilea etc.[7]

Mai interesant ni se pare de urmarit cazul cind argumentele nu sint de acelasi nivel, adica un argument contine si subargumente si abia aceste subargumente constituie punctul de plecare pentru urmatorul argument din lant.

Acest tip de argument este greu de urmarit si este si mai greu de combatut prin contraargumentare. In orice caz, pentru ca astfel de lant de argumente (cu toate subargumentele introduse) sa functioneze, adica sa conduca la o argumentare eficienta, este nevoie de un fel de temei care sa sustina un rationament in care se aduna rezultatele tuturor prelucrarilor din lant, fara riscul de a lasa sa se creeze incompatibilitati, deci incoerenta.

Incheiem prezentind schema construita de Jürgen Habermas pe marginea teoriei lui Stephen Toulmin, referitor la treptele argumentarii (op. cit. p. 442):

Asemenea schemelor de analiza a argumentarii discursive ale lui Oswald Ducrot, schema lui Toulmin (vazuta prin prisma logicii si prin aceea a pretentiei de validitate) constituie un instrument din planul metalimbajului, care poate servi oricarui demers de fabricare/interpretare a unui discurs, mai ales a unui discurs de relatii publice. Cu atit mai mult cu cit dificultatile evidentiate in cele de mai sus pot constitui instrumente eficiente de modelare a discursurilor in situatii de criza sau in situatii usor jenante, unde structura de RP urmareste sa cistige timp, fortindu-l totodata pe interlocutor sa dezvaluie cit mai mult din strategia in baza careia a angajat argumentarea/contraargumentarea.