Cunoasterea elevului

CUNOASTEREA ELEVULUI

Cunoasterea elevului reprezinta o activitate de investigare stiintifica a resurselor existente la nivelul personalitatii obiectului educatiei, activitate proiectata si realizata de subiectul educatiei in mod independent sau cu sprijinul unor factori specializati: profesori-consilieri, profesori-logopezi, profesori-cercetatori etc.

Acesta activitate urmareste realizarea urmatoarelor scopuri pedagogice: a) evidentierea nivelului de dezvoltare fizica, psihica si sociala a elevului, in raport cu standardele varstei psihologice si ale treptei scolare; b) evidentierea nivelului de cunostinte (informatii de baza-strategii de cunoastere-atitudini cognitive) dobandite in raport cu obiectivele generale si specifice ale treptei si ale disciplinelor scolare; c) evidentierea strategiilor de educatie/instruire adaptate la situatia concreta a fiecarui elev.

Cunoasterea elevului reprezinta premisa individualizarii depline a procesului de invatamant care presupune ' actiunea de adaptare a activitatii didactice la particularitatile fiecarui obiect al educatiei'. Aceasta actiune 'asigura o dezvoltare integrala optima si o orientare eficienta a aptitudinilor proprii, cu scopul integrarii creatoare in activitatea sociala' (Dictionar de pedagogie, 197'9, pag.208).

Conceptul operational de cunoastere a elevului delimiteaza principalele actiuni necesare pentru descifrarea formulei individuale a personalitatii care exprima contributia tuturor factorilor fizici, psihologici si sociali angajati in proiectarea eficienta a activitatii elevului, realizata in context scolar si extrascolar.

Aceste actiuni vizeaza: a) selectionarea informatiilor semnificative pentru intelegerea personalitatii elevului (vezi raportul general-particular; ponderea anumitor variabile in raport cu altele, unitatea sistemului psihic); b) prelucrarea si interpretarea informatiilor in vederea stabilirii diagnozei pedagogice, centrata asupra potentialului pozitiv al personalitatii elevului; c) valorificarea informatiilor finale la nivelul unei prognoze pedagogice, centrata asupra evolutiei personalitatii elevului, angajata pe termen mediu si lung.

Principiile activitatii de cunoastere a elevului definesc o triada de cerinte functionale care angajeaza capacitatea de investigatie a profesorilor, in general, a'prhfesori-lor-diriginti, in mod special. Avem in vedere urmatoarele principii:

- principiul abordarii unitare a personalitatii elevului, prin raportarea la structura de functionare a sistemului psihic uman;

- principiul anticiparii dezvoltarii personalitatii elevului, prin valorificarea permanenta a resurselor de invatare si de integrare sociala;

principiul autodeterminarii personalitatii elevului prin dirijarea sistemului de relatii: sociale, scolare, profesionale, personale (vezi Golu, Mihai, 1993).

Metodologia cunoasterii elevului implica doua tipuri de investigatii care pot fi realizate de factori specializati, responsabili in acest domeniu de activitate (profesori-consilieri, psihopedagogi scolari, profesori-diriginti) dar si de alti 'actori ai educatiei' (cadre didactice, parinti etc):

investigatia longitudinala, care asigura acumularea cantitativa a observatiilor despre elev realizate permanent in legatura cu activitatea didactica si extradidactica, realizata in mediul scolar si extrascolar;

investigatia transversala, care asigura interpretarea calitativa a observatiilor pedagogice acumultate anterior, interpretare realizabila la diferite intervale de timp pe baza unor criterii specifice (vezi Holbau, Ion, coordonator, 1978, pag.31-48).

Investigatia longitudinala reprezinta o forma de organizare a activitatii de cunoastere a elevului realizata pe baza acumularii si a prelucrarii informatiilor semnificative despre evolutia personalitatii acestuia.

Acest tip de investigatie consemneaza faptele pedagogice realizate de elev, in clasa, in afara clasei, in scoala, in afara scolii etc, cu scopul evidentierii: modificarilor intervenite in procesul de dezvoltare a personalitatii elevului; ritmului si intensitatii de manifestare a fenomenelor (fiziologice, psihologice, sociale etc.) studiate in legatura cu procesul de dezvoltare a personalitatii elevului.

Pentru realizarea investigatiei longitudinale pot fi folosite mai multe metode: observatia, ancheta, chestionarul, biografia, autobiografia, analiza produselor activitatii, experimentul. Activarea acestora poate fi realizata prin procedee empirice (Jurnalul e-levului/clasei, consemnari factuale, observatii spontane etc.) si prin tehnici speciale (observatii dirijate, masuratori antropometrice, fise scolare, teste psihologice si socio-logice/sociometrice etc).

Caracteristicile specifice investigatiei longitudinale sunt evidente la nivelul o-biectului cercetarii si la nivelul instrumentului de operationalizare folosit.

La nivelul obiectului cercetarii, investigatia longitudinala angajeaza:

realitatea procesuala a elevului si/sau a clasei de elevi;

- fenomenele psohologice semnificative pentru sesizarea si aprecierea capacitatii de invatare si de integrare sociala a elevului;

- ciclul integral de observare a evolutiei elevului, situat intre limita minima (un an scolar) si limita maxima (sfarsitul unei trepte de invatamant);

- volumul de informatii deschis in directia investigatiei transversale.

La nivelul instrumentului de operationalizare a cercetarii, investigatia longitudinala angajeaza institutionalizarea unei fise de obsers'atie psihopedagogica a elevului, care include urmatoarele variabile:

mediul de observatie (clasa, scoala, familia, comunitatea locala etc);

- prezentarea faptei pedagogice semnificative;

- prezentarea sursei de informare (profesor-diriginte, profesor, parinte, elev etc);

- prezentarea spatiului si timpului in care are loc fapta pedagogica;

- interpretarea psihopedagogica a faptei dupa anumite criterii (clasificarea datelor consemnate pe doua grupe de probleme: capacitatea de invatare, comportamentul social; deosebirea elementelor esentiale de cele neesentiale; valorificarea elementelor esentiale, semnificative pentru intelegerea personalitatii elevului);

- stabilirea masurilor concrete (cine raspunde - timp necesar pentru indeplinire)

- evaluarea rezultatelor obtinute in timp.

Investigatia transversala reprezinta o forma de organizare a activitatii de cunoastere a elevului realizabila pe baza abordarii frontale a caracteristicilor personalitatii intr-un anumit moment al dezvoltarii acesteia.

Investigatia transversala valorifica informatiile acumulate longitudinal orientan-du-le in directia cunoasterii structurii personalitatii elevului. Acest tip de investigatie este aprofundata si intensificata la sfarsitul anul scolar si in mod special la finalul ciclului sau la finalul treptei de invatamant.

Metodele folosite in cazul investigatiei transversale angajeaza tehnicile specifice de evaluare manageriala a informatiilor consemnate longitudinal despre anumite fenomene psihologice semnificative pentru caracterizarea generala a personalitatii, pentru stabilirea unei diagnoze si prognoze pedagogice optime.

in anumite situaiii-problema investigatia transversala implica folosirea testelor psihologice, aplicabile de specialistii de la centru! si de la cabineteie de asistenta psiho-pedagogica a elevilor, cadrelor didactice si parintilor.

Testele psihologice, in calitatea lor de probe standardizate, etaionate, validate, concepute ca varianta a metodei experimentale, asigura cunoasterea nivelului de realizare a unor capacitati psihologice, raportabile la diferiti indicatori care evidentiaza limitele minime-medii-maxime atinse in raport cu baremul de normalitaie si cu resursele de progres ale fiecarei personalitati.

Caracteristicile specifice investigatiei transversale sunt evidente la nivelul diagnozei si prognozei pedagogice, determinate la finalul activitatii de cunoastere psiho-pedagogica a elevului, respectiv la sfarsitul ciclului sau la sfarsitul treptei de invatamant.

Diagnoza pedagogica implica, prin definitie, realizarea unei investigatii transversale (vezi Holban, Ion, coordonator, pag.45). Ea valorifica tooate metodele angajate in cunoasterea elevului: observatia, convorbirea, chestionarul, analiza produselor activitatii, biografia, autobiografia, experimentul (natural si de laborator/realizat prin aplicarea unei baterii de teste).

Stabilirea diagnozei pedagogice, presupune valorificarea informatiilor acumulate longitudinal, in cadrul fisei de observatie psihopedagogica a elevului, obiectivarea lor intr-o decizie manageriala exprimata printr-un calificativ sau printr-o caracterizare succinta. Sunt vizate astfel principalele capacitati psihologice semnificative pentru caracterizarea elevului intr-un anumit moment al dezvoltarii sale: spiritul de observatie, atentia, motivatia, memoria, gandirea- limbajul, temperamentul, aptitudinile generale si specifice, caracterul (vezi Caietul dirigintelui; Fisa scolara).

Prognoza pedagogica implica valorificarea diagnozei in directia caracterizarii generale a elevului realizata prin: a) corelarea informatiilor (calificative, caracterizari succinte etc.) despre capacitatile psihologice semnificative la nivelul stnicturii de functionare a personalitatii elevului; b) aplicarea principiului accentuarii trasaturilor pozitive ale personalitatii in vederea eliminarii treptate a tendintelor/elementelor negative; c) orientarea scolara, profesionala si sociala a elevului la nivelul corelatiei optime dintre posibilitatile individuale si cerintele generale.

Metodele folosite in activitatea de cunoastere a elevului pot fi clasificate in functie de contributia acestora ia procesul de obtinere, prelucrare si valorificare a informatiilor necesare pentru realizarea investigatiei longittidinal-transversale angajata in directia stabilirii diagnozei si & prognozei pedagogice finale.

Aplicarea acestui criteriu pedagogic cu valoare metodologica superioara permite avansarea urmatoarei taxonomii a metodelor folosite in activitatea de cunoastere a elevului (vezi Holban, Ion, coordonator, 1978, pag.49-332).

1) Metode folosite pentru obtinerea informatiei necesare in activitatea de cunoastere a elevului

1.1.  Metode folosite pentru obtinerea informatiei necesare pentru cunoasterea elevului prin analiza comportamentului si a activitatii elevului

1.1.1. Metoda observatiei comportamentului elevului

1.1.2.  Metoda analizei procesului de integrare sociala a elevului (in familie, scoala, comunitate etc.)

1.2.  Metode folosite pentru obtinerea informatiei necesare pentru cunoasterea elevului prin colaborare cu elevul

1.2.1. Metoda anamnezei

1.2.2.  Metoda autohigmfiei

1.2.3. Metoda autocaracterizarii

1.2.4. Metoda convorbirii

1.2.5. Metoda chestionarului

1.2.6. Metoda psihanalizei

1.3.  Metode folosite pentru obtinerea informatiei necesare pentru cunoasterea elevului prin intermediul grupului social

1.3.1. Metoda anchetei sociale

1.3.2. Metoda aprecierii obiective

1.3.3. Metoda sociometrica (vezi tehnicile sociometrice, testul sociometric)

1.4.  Metode folosite pentru obtinerea informatiei necesare pentru cunoasterea elevului prin intermediul experimentului

1.4.1. Metoda experimentului natural

1.4.2. Metoda experimentului.de laborator (metoda testelor psihologice)

2) Metode folosite pentru prelucrarea informatiei necesare in activitatea de cunoastere a elevului

2.1. Metoda interpretativa

2.2. Metoda biografica 2.3.Metoda statistica

2.4. Metoda intercorelatiei

3) Metode folosite pentru valorificarea informatiei necesare in activitatea de cunoastere a elevului

3.1. Metoda caracterizarii libere

3.2. Metoda dosarului individual

3.3.  Metoda grafica (profil psihologic, profil antropometric, profilul clasei/so-ciograma, biograma etc.J .

3.4. Metoda fisei scolare.

- Vezi Caietul dirigintelui, Fisa scolari