Definire si caracterizare generala a caracterului

Definire si caracterizare generala a caracterului

"Caracterul este o componenta foarte importanta a personalitatii care diferentiaza semnificativ indivizii umani intre ei".( M. Zlate)

Caracterul cuprinde insusiri sau trasaturi care caracterizeaza felul in care omul se relationeaza cu ceilalti oameni, cu societatea in ansamblu, cu activitatea sa cea mai semnificativa care ii defineste locul printre ceilalti, cu propria persoana.

Andrei Cosmovici subliniaza existenta a doua dimensiuni fundamentale ale caracterului: a) -una axiologica, orientativ-valorica, b )alta executiva, voluntara

'Caracterul este acea structura care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei persoane, cat si posibilitatea de a traduce in fapt hotararile luate in conformitate cu ele'. (Andrei Cosmovici)

In opinia lui Taylor caracterul este ' gradul de organizare etica efectiva a tuturor fortelor individului'.

Alte defintii: 'o dispozitie psihofizica durabila de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator '(Rohack, A.A.; cf Allport) sau 'o vointa moraliceste organizata' (Klages, K.).

Caracterul a fost cel mai adesea definit ca o amprenta ce se imprima in comportament, ca mod de a fi al omului, ca o structura complexa prin intermediul careia se filtreaza cerintele externe si se elaboreaza reactiile de raspuns.

Deoarece exprima valoarea morala a omului, caracterul a mai fost denumit si profilul psihomoral al acestuia, evaluat dupa criterii de: unitate, constanta si stabilitate.

Caracterul reprezinta configuratia sau structura psihica individuala, relativ stabila si definitorie pentru om, cu mare valoare adaptativa, deoarece pune in contact individul cu realitatea facilitandu-i stabilirea relatiilor, orientarea si comportarea potrivit specificului lui individual.

Continutul psihic al caracterului este foarte controversat. Astfel el a fost considerat ca:

-"forma particulara a activitatii mentale"; "scheletul mental al omului"

-"vointa moraliceste organizata"; "dispozitiile specifice ale vointei"

-"ansamblul sentimentelor".

In prezent s-au conturat cel putin trei sensuri ale notiunii de caracter:

1) in sens caracteristic: se refera la anumite particularitati caracteristice, la stilul de viata al persoanei.

in sens etic: ca o insusire de personalitate insusita cu valoare morala.

in sens psihologic: ca semn caracteristic, distinctiv al personalitatii.

Sensurile 1 si 3 sunt relativ identice fiind doua acceptiuni ale caracterului:

-extrinseca (contine aspecte etice si psihologice)

-restrictiva (psihologica).

In sens larg, exhaustiv, caracterul poate fi definit ca schema de organizare a profilului psihomoral, general al persoanei, considerata prin prisma unor norme si criterii valorice.

Caracterul exprima schema logica de organizare a profilului psiho-social al personalitatii, considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice. El include:

a)conceptia generala despre lume si viata a subiectului

b)sfera convingerilor si sentimentelor socio-morale

c)continutul si scopurile activitatilor

d)continutul aspiratiilor si idealurilor

In sens ingust, restrictiv, caracterul este un ansamblu inchegat de atitudini si trasaturi care determina o modalitate relativ stabila de orientare si raportare a subiectului la cei din jur, la sine insusi, la activitatea desfasurata, la insasi societatea.

Caracterul reprezinta ansamblul inchegat de atitudini care determina un mod relativ stabil de orientare si raportare a omului la:

-ceilalti semeni

-societate in ansamblu

-sine insusi.

Caracterul se implica numai in situatii sociale, el se structureaza numai in interactiunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism specific de relationare si adaptare la particularitatile si exigentele acestui mediu.

Din punct de vedere psihologic, orice individ cat de cat normal, nascut si crescut intr-un mediu social, in comunicare si interactiune cu alti semeni (cu membrii familiei, cu colegii de scoala, cu dascalii, cu cercul de prieteni etc) isi structureaza pe baza unor complexe transformari in plan cognitiv, afectiv, motivational, volitiv un anumit mod de raportare si reactie la situatiile sociale, adica un anumit profil caracterial.

Caracterul se structureaza prin integrarea in plan cognitiv, afectiv, motivational si volitiv a ceea ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale.

1. Structura psihologica a caracterului

Caracterul trebuie considerat rezultatul unui sir de integrari a functiilor si proceselor psihice particulare din perspectiva relationarii omului cu semenii si a adaptarii sale la mediul socio-cultural in care traieste.

In structura caracterului se regasesc "elemente" de ordin:

1.afectiv (emotii, sentimente),

motivational (interese, trebuinte, idealuri),

3.cognitiv (reprezentari, concepte, judecati)

4.volitiv (insusiri, trasaturi).

Toate aceste "elemente" tin de existenta sociala a individului si mediaza raporturile lui cu ceilalti semeni si cu societatea in ansamblu.

In plan social se apreciaza atat stabilitatea/constanta caracterului, cat si flexibilitatea, maleabilitatea lui in functie de criteriile si etaloanele valorice care se aplica unei situatii sau alteia, unui context relational sau altuia.

In structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:

a)' atitudinea fata de sine insusi": modestie, orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate,

b)' atitudinea fata de ceilalti", fata de societate: umanism, patriotism, atitudini politice,

c)' atitudinea fata de munca".

Trasaturile caracteriale

Trasaturile caracteriale reprezinta psihica interna care confera constanta modului de comportare a unui individ in situatii sociale semnificative pentru el.

Trasaturile caracteriale, ca si cele temperamentale, au o dinamica polara, ele formand, de regula, perechi antagonice (ex. egoist-altruist, avar-cheltuitor, respectuos-nepoliticos, muncitor-lenes, curajos-las etc).

La fiecare persoana se intalneste intreaga gama de perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare a fiecarei trasaturi.

Trasaturile caracteriale pot fi comune (cele care ii apropie pe oameni si dupa care pot fi gasite comparatii intermediare) si individuale (care diferentiaza o persoana de alta) - Allport

Trasaturile se formeaza si se individualizeaza pe fondul interactiunii continuturilor proprii diferitelor procese psihice (cognitive, afective, motivationale si volitional) valorizate de subiect si implicate in determinarea atitudinii lui fata de "obiectele sociale".

Atitudinile caracteriale, fara a se confunda cu valorile, au un continut valoric si o functie evaluativa, prin care se reglementeaza comportamentele specifice fiecarui individ.

Atitudinile se exprima prin intermediul trasaturilor caracteriale (ex. atitudinea fata de sine se exprima prin: modestie, demnitate, incredere in sine etc.).

Trasaturile comportamentale sunt seturi de acte comportamentale covariante. Trasaturi caracteriale sunt:

-esentiale, definitorii pentru om,

-stabilizate, durabile, cu manifestari constante,

-coerente cu toate celelalte trasaturi,

-specifice si unice,

-asociate cu o valoare morala (prin ele se manifesta esenta societatii si valoarea morala a omului).

3. Functiile caracterului:

-functia relationala (pune in contact persoana cu realitatea, faciliteaza stabilirea relatiilor sociale)

-functia orientativ-adaptativa (permite conducerea de sine potrivit scopului),

-functia de mediere si filtrare (permite filtrarea propriei simtiri si gandiri),

-functia reglatorie (creeaza conditiile pentru ca omul sa-si regleze conduita).

Caracterul este nucleul personalitatii. El da valoare personalitatii prin:

a) subordonarea, controlarea si integrarea celorlalte componente ale personalitatii,

b) valorizarea si valorificarea maximala a acestora.

Modele explicativ-interpretative:

a) Modelul balantei caracteriale: a fost sugerat de ideea potrivit careia atitudinile exista doua cate doua, una opusa alteia. Nu pot exista reductii absolute la bun sau rau, pozitiv sau negativ etc.

La nastere trasaturile caracteriale se afla la pozitia "0", omul evoluand spre un pol sau altul dupa cum reactiile sale sunt intarite sau respinse social. Ne putem imagina o balanta cu doua talere care se inclina intr-o parte sau in alta in functie de natura, tipul, numarul si valoarea situatiilor de viata parcurse de copil; intarirea, gratificarea sau sanctionarea, condamnarea lor exterior-educative. Modelul balantei caracteriale are o intreita relevanta:

1) arata si explica mecanismul psihic al formarii caracterului, forta motrice a acestuia consta in opozitia contrariilor.

2) sugereaza interpretarea caracterului nu doar ca rezultat al determinarilor externe, ci si ca autoformandu-se, cu participarea activa a individului.

3) conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale.

b) Modelul cercurilor concentrice caracteriale: isi are originea in conceptia lui Allport privind clasificarea insusirilor de personalitate in trasaturi comune si individuale (dispozitii personale). Trasaturile individuale sunt de trei tipuri:

1) cardinale (dominante, penetrante, cu influente directe asupra fiecarui act);

2) centrale (evidente, constante, controland un mare numar de situatii obisnuite);

3)secundare (specifice, mai putin active, exprima aspecte neesentiale ale caracterului).

Aceste trasaturi sunt dispuse in trei cercuri concentrice, in mijloc aflandu-se cele cardinale. Autentice sunt doar primele doua tipuri care sunt constante, ultimul constituie "reziduri" caracteriale. Trasaturile din cele trei cercuri nu sunt fixe, putand trece dintr-un cerc in altul in functie de cerinte, de situatii. In acest proces rolul esential revine educatiei (prin care se invata valoarea trasaturilor caracteriale). Relevanta teoretico-aplicativa a modelului:

1) permite intelegerea mai exacta a comportamentului concret al omului,

2)explica dinamica structurii generale a caracterului si a fiecarei trasaturi caracteriale,

3) poate juca rolul unui instrument de valorizare a unor insusiri de personalitate

c) Modelul piramidei caracteriale: bazat pe ideea ca esential pentru caracter nu e numarul atitudinilor si trasaturilor ci organizarea, relationarea si structurarea lor.

Ideea ierarhizarilor trasaturilor caracteriale se impune de la sine. Cum exista o "piramida a conceptelor", poate exista si o "piramida a caracterului" cu trasaturile esentiale in varf si cu cele mai particulare spre baza. Relevanta teoretico-aplicativa a modelului:

1) intelege caracterul ca sistem organizat, bine structurat; exista posibilitatea interventiei educationale.

2) posibilitatea diferentierii mijloacelor educative pentru ca arhitectonica piramidei difera de la un individ la altul.