Directii de manifestare a educatiei permanente

Directii de manifestare a educatiei permanente

O analiza asupra specificului educatiei permanente conduce la ideea ca directiile in care aceasta se poate manifesta sunt obiectivate in:

obiectivele si continuturile procesului de instruire si formare;

metodele si tehnicile utilizate;

structurile pe care le promoveaza cu scopul de a realiza dezideratele ce-i sunt specifice;

a)     Obiectivele si continuturile procesului de instruire si formare

In legatura cu obiectivele educationale se poate aprecia ca educatia permanenta a impus o noua viziune, realizand o deplasare a accentului de pe obiectivele de natura cognitiva (informativa) spre obiectivele de natura afectiva, atitudinala, motivationala, a caror implicare in dezvoltarea personalitatii elevilor este unanim recunoscuta si apreciata de catre toate persoanele implicate in activitati de instruire si de formare.

Acest lucru nu inseamna in nici un fel o minimalizare a obiectivelor de natura informativa ci o regindire a acestora, astfel incat, prin natura si specificul lor, ele sa raspunda in mai mare masura noilor mutatii intervenite in societatea contemporana.

Altfel spus, in domeniul cognitiv, obiectivele prin natura lor, nu mai stipuleaza dobandirea unui volum mare de cunostinte si informatii, ci formarea unor tehnici de munca intelectuala care ajuta individul sa-si procure o serie de cunostinte printr-un efort personal.

In acest sens, unii autori vorbesc de oportunitatea construirii educabilitatii la indivizii implicati in anumite programe de instruire sau de formare. J.B. Biggs (1973) enumera o serie de caracteristici identificate la persoanele care poseda aceasta capacitate de maxima importanta, din randul carora mai semnificative sunt:

1) a avea informatii sau a fi capabil sa localizeze informatia;

2) a avea deprinderi intelectuale ce pot fi generalizate la un nivel mai inalt;

3) a poseda strategii generale pentru rezolvarea problemelor;

4) a-si stabili propriile obiective;

5) a evalua rezultatele propriei invatari;

6) a fi motivat adecvat;

7) a avea o imagine de sine adecvata.

Daca in cadrul educatiei permanente se realizeaza o deplasare de pe obiectivele informative spre cele formative, atunci inseamna ca trebuie formate la cei care se instruiesc o serie de atitudini care vizeaza, pe de o parte, crearea unei disponibilitati pentru activitatea de invatare, iar pe de alta parte, formarea unor deprinderi si tehnici de munca intelectuala pentru a-i invata ,, cum sa invete".

Aceasta schimbare de directie este perfect justificata, deoarece o mare parte din cunostintele dobandite de elevi in scoala cunosc repede o uzura morala, se invechesc, devin inoperante si trebuie inlocuite cu altele care, prin noutatea lor, au o valoare operationala ridicata. Aceste cunostinte noi insa, atat de necesare in rezolvarea unor probleme si in desfasurarea unor activitati, nu pot fi dobandite daca indivizii nu si-au format o serie de deprinderi si de abilitati menite sa-i ajute sa identifice si sa selecteze cunostintele de care au nevoie si pe care trebuie sa le prelucreze in functie de necesitatile momentului.

Dar in cadrul educatiei permanente se vizeaza formarea unor atitudini favorabile nu numai pentru invatare ca activitate intelectuala specific umana, ci se pune problema de a forma indivizilor si o serie de atitudini in legatura cu unele aspecte ale societatii si ale existentei in general.

Daca societatea contemporana se caracterizeaza prin multiple schimbari (de natura politica, economica, sociala etc.), atunci pare firesc sa se formeze la indivizi atitudini favorabile schimbarii, pentru ca acest fenomen sa nu mai fie privit cu neliniste si cu ingrijorare, sa nu mai fie stresant, ci sa gaseasca individul pregatit cu o serie de montaje de natura psihologica, gratie carora sa se adapteze usor si sa dezvolte comportamente adecvate noilor situatii.

Valorizarea in mai mare masura, in cadrul educatiei permanente, a obiectivelor de natura afectiva si motivationala are o alta semnificatie daca se are in vedere rolul pe care il au achizitiile de natura afectiva in dezvoltarea generala a personalitatii umane.

Dupa cum se cunoaste, in structura personalitatii exista o latura (componenta) instrumentala, care include deprinderile, priceperile, abilitatile pe care individul si le-a format si pe care le poate utiliza in rezolvarea diverselor probleme si in desfasurarea unor activitati, dar exista de asemenea si o latura relational-valorica, in care intra sistemul de atitudini formate care il ajuta pe individ sa se pozitioneze distinct fata de diferitele aspecte, probleme, fenomene cu care se confrunta in activitatile cotidiene.

Daca aceasta din urma componenta este bine structurata, atunci exista sanse mari sa fie mai bine valorificata si latura instrumentala a personalitatii, fapt care se soldeaza cu consecinte benefice in rezolvarea diverselor probleme.

Dimpotriva, in cazul in care sistemul atitudinal este deficitar, este posibil ca individul sa nu-si poata pune in valoare nici deprinderile, abilitatile si priceperile pe care le poseda si pe care si le-a format in cadrul instruirilor anterioare.

b) Metodele si tehnicile utilizate in cadrul educatiei permanente

In comparatie cu educatia de tip traditional, educatia permanenta este inovatoare si in privinta metodelor si a tehnicilor, dar noutatea nu consta atat in utilizarea unor metode noi, ci in frecventa cu care foloseste anumite metode.

In consecinta, educatia permanenta valorizeaza in mai mare masura acele metode care confera invatarii un grad mai mare de activism si care il fac pe individ sa devina coparticipant la propria sa formare, sa fie nu numai obiect al educatiei, ci si subiect al acesteia.

Drept urmare, in cadrul educatiei permanente se va pune un accent mai mare pe utilizarea unor metode cum sunt invatarea prin descoperire, rezolvarea de probleme, discutiile in grup, studiul de caz, brainstormingul, jocul de rol etc., toate recunoscute pentru gradul lor mare de formativitate, comparativ cu metodele de tip traditional.

Prin utilizarea acestor metode in cadrul educatiei permanente, invatarea, ca activitate, devine mai atractiva si implicit mai motivanta pentru cei implicati si de asemenea devine mai eficienta, deoarece achizitiile dobandite intr-o astfel de maniera au un nivel mai mare de operativitate si de functionalitate, asigurandu-se si o mai buna retinere a lor pe perioade mai indelungate de timp.

c) Structurile promovate de educatia permanenta

Contributii semnificative pot fi mentionate in contul educatiei permenete si in legatura cu structurile pe care aceasta le promoveaza, fie ca este vorba de cele specifice subsistemului invatamantului, fie ca este vorba de cele specifice educatiei de tip nonformal.

Daca este vorba de subsistemul invatamantului, educatia permanenta promoveaza structuri flexibile, care prin specificul lor sa asigure, pe de o parte, o dezvoltare armonioasa a intregii personalitati a elevilor, iar pe de alta parte, sa onoreze asteptarile privind alegerea unei profesiuni si formarea de competente specifice domeniului pentru care s-a facut optiunea.

In consecinta, din perspectiva educatiei permanente, sistemul de invatamant trebuie structurat intr-o maniera care sa il faca compatibil cu posibilitatile si asteptarile elevilor, dar, in acelasi timp, sa tina cont de solicitarile externe, fie ca este vorba de mutatiile intervenite in societate, fie de progresele inregistrate in perimetrele unor stiinte, fie de inovatiile realizate in perimetrul invatarii si al pedagogiei etc.

Cum usor se poate anticipa, nu sunt neglijate nici problemele ce transgreseaza perimetrul invatamantului si care, prin natura lor, sunt integrabile in educatia de tip nonformal.

Prin intermediul unor subsisteme ale sale care au o contributie majora in realizarea educatiei nonformale, cum sunt institutiile de cultura si arta, mijloacele de comunicare in masa, educatia permanenta onoreaza nevoile culturale si profesionale ale unor categorii largi de populatie, facilitand accesul la educatie prin crearea unor facilitati care cu greu erau acceptate cu cateva decenii in urma.

Altfel spus, in comparatie cu educatia de tip traditional, cea permanenta nu il pune pe individ numai in situatia de a invata ci il si ajuta, prin facilitatile oferite, sa realizeze acest lucru cu costuri cat mai reduse si intr-o perioada mai scurta de timp.