Evaluarea elevilor cu cerinte speciale - proces continuu si complex

Evaluarea elevilor cu cerinte speciale - proces continuu si complex.

Evaluarea trebuie privita ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoastere si estimare cantitativa si calitativa a particularitatilor dezvoltarii si a capacitatii de invatare a copilului, de planificare si programare care orienteaza elaborarea planului de servicii personalizat si programele de interventie personalizate. Evaluarea presupune colectarea de informatii cat mai complete, interpretarea de date, punerea si rezolvarea de probleme in scopul orientarii deciziei si interventiei. Probele si testele de evaluare nu urmaresc in principal evidentierea deficientei si a blocajelor copilului, ci determinarea abilitatilor si a disponibilitatilor imediate pentru dezvoltare. O asemenea abordare exclude definitiv teza caracterului irecuperabil al copilului cu dizabilitati.

Demersul evaluativ in cazul copiilor cu dizabilitali parcurge urmatoarele mari etape :

a) evaluarea initiala - este constatativa, obiectivele sale fiind :

- identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea ;

- stabilirea nivelului de performante sau a potentialului actual al copilului ;

- estimarea/prognoza dezvoltarii ulterioare, bazata pe potentialul individual si integrat al copilului ;

- stabilirea incadrarii : pe grad sau nivel educational etc. ;

- stabilirea parametrilor programului de interventie personalizata.

b) evaluarea formativa - este un tip de evaluare continua care evidentiaza nivelul potential al dezvoltarii si urmareste initierea unor programe de antrenament al operatiilor mintale ; ea nu este centrata pe deficit, ci evidentiaza ceea ce stie si ce poate copilul, ce deprinderi si abilitati are intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale ;

c) evaluarea finala - are ca obiective :

- estimarea eficacitatii interventiei sau a programului ;

- modificarea planului sau a programului, in functie de constatari ;

- reevaluarea copilului si reconsiderarea deciziei.

Evaluarea persoanelor cu cerinte speciale este fundamentata pe cunoasterea complexa in plan medical, psihologic, educational si social, cuprinzand intreaga problematica intampinata de catre acestea in mediul obisnuit de viata.

Evaluarea este un proces continuu, si nu o radiografiere instantanee a starii subiectului, fiind necesara o colaborare prelungita, diferentiata intre membrii echipei de evaluatori si persoana cu cerinte speciale. Evaluarea ca proces indispensabil in structura serviciilor oferite persoanelor cu dizabilitati, este fundamentata pe o serie de elemente importante, frecvent invocate in literatura de specialitate: o anumita filosofie a evaluarii, coerenta si constructie unitara a continutului evaluarii, legislatie moderna si flexibila in domeniul serviciilor sociale. Nu in ultimul rand, evaluarea are la baza si o serie de criterii care pot fi clasificate astfel :

- criterii specifice fiecarui domeniu in parte (medicale, psihologice, educationale si sociale)

- criterii specifice incadrarii intr-un grad de deficienta/handicap ;

- criterii specifice orientarii scolare si profesionale.

Toate aceste tipuri de criterii se completeaza unele pe altele, iar evaluatorii trebuie sa aiba in vedere toate aspectele evaluarii.

Etapa de evaluare este precedata de identificarea/depistarea cazurilor. La nivel comunitar, alaturi de membrii familiei sau apartinatorii copilului, identificam si alte categorii de persoane sau profesionisti, cu roluri sau functii in comunitatea respectiva, care pot identifica si orienta copilul si familia acestuia catre servicii specializate de evaluare, asistenta si protectie a copilului: educatori, profesori, consilieri scolari, psihologi, medici de familie, medici de specialitate, asistenti medicali, preoti, asistenti sociali, lucratori sociali comunitari sau referenti ai primariei.

In momentul in care un specialist evalueaza un copil cu (posibile) dizabilitati, acesta trebuie sa stie de la inceput ca demersul sau nu poate fi unic, ci complementar cu al altor specialisti si corelat cu actiuni care apartin altor niveluri de evaluare. Evaluarea persoanei cu dizabilitati trebuie sa raspunda la urmatoarele intrebari :

. Ce evaluam ? (domeniile evaluarii) - la evaluarea acestor domenii trebuie precizate: capacitatea, performanta si progresul.

Capacitatea reprezinta nivelul cel mai inalt de functionare pe care persoana il poate atinge; stabilirea potentialului biopsihic tinand cont de limitele impuse de dizabilitate, de actiunea factorilor de mediu si de educatie.

Performanta reprezinta ceea ce persoana realizeaza, in mod obisnuit in mediul sau de viata.

Progresul reprezinta corelarea a ceea ce poate persoana sa realizeze, nivelul pe care il poate atinge si asteptarile sociale de la aceasta.

a) evaluarea medicala - presupune examinarea clinica si efectuarea unor investigatii de laborator si paraclinice, in vederea stabilirii unui diagnostic complet care va conduce, alaturi de rezultatele celorlalte tipuri de evaluare, la determinarea tipului de deficienta ;

b)evaluarea psihologica - se realizeaza prin raportare la standardele existente, prin teste si instrumente specifice care vizeaza anumite procese psihice, inteligenta, aptitudinile si personalitatea in ansamblul ei ;

c) evaluarea educationala - se refera la stabilirea nivelului de cunostinte, gradul de asimilare si corelarea acestora cu potentialul aptitudinal si nivelul intelectual al copilului, precum si identificarea cerintelor educationale speciale ;

d) evaluarea sociala - presupune analiza, cu precadere, a calitatii mediului de dezvoltare a copilului, a factorilor de mediu si factorilor personali.

. Pentru ce evaluam ? (scopul evaluarii) : stabilirea calitatii (autonomia personala) si nivelului functionarii structurilor anatomice, functiilor organice, activitatilor si participarii copilului cu dizabilitati la viata sociala, tinand cont de mediul in care traieste si daca beneficiaza sau nu de servicii si interventii adecvate (protezare, ortezare, mijloace tehnice, ingrijire, recuperare, educatie etc). Evaluarea are multiple si diverse obiective cu scopul final al includerii sociale a copilului cu dizabilitati :

stabilirea celor mai potrivite servicii de terapie, educatie, recuperare si asistenta sociala ;

acordarea drepturilor si serviciilor necesare, potrivit legislatiei in vigoare ;

stabilirea compatibilitatii intre cerintele speciale ale copilului si profilul asistentului personal;

stabilirea cerintelor educative speciale ale copilului cu dizabilitati ;

organizarea mediului de viata din institutiile de protectie sociala, tinand cont de aspecte psihologice, compatibilitati etc. ;

sustinerea pregatirii profesionale si identificarea unui loc de munca in comunitatea locala pentru adolescentii cu dizabilitati, ale caror incapacitati nu au nici o relevanta in raport cu exigentele locului de munca respectiv ;

identificarea progreselor efectuate in recuperare, educatie, integrare sociala ;

- evaluarea eficientei serviciilor si strategiilor de interventie, precum si ameliorarea lor.

. Pe ce baza evaluam ? (baza evaluarii) : evaluarea are loc pe baza cunoasterii complexe in plan medical, psihologic, educational si social si contine cateva elemente importante :

o anumita filosofie a evaluarii ;

politici coerente in domeniul evaluarii ;

o legislatie moderna si flexibila ;

constructia unitara a continutului evaluarii.

. Cum si cu ce evaluam ? (metodologia evaluarii): exista o diversitate de metode si instrumente validate stiintific, aplicabile in situatii formale sau in situatii concrete ale vietii copilului.

Evaluarea/examinarea unei persoane cu cerinte speciale, in vederea stabilirii tipului si gradului de deficienta, presupune concentrarea demersului investigativ asupra urmatoarelor repere :

1. Cadrul si conditiile in care are loc examinarea:

a) organizarea spatiului si asigurarea confortului pentru persoana examinata ;

b) conditiile in care se desfasoara convorbirea cu copilul si parintii sau tutorii/ apartinatorii acestuia ;

c) stabilirea obiectivelor, metodelor si mijloacelor necesare pentru examinare.

2. Anamneza:

a) datele personale ;

b) antecedente eredocolaterale (antecedente genetice in familia de origine) ;

c) evolutia simptomelor, succesiunea si fluctuatiile lor in timp ;

d) tratamente aplicate ;

e) antecedente personale, cu accente pe evolutia sarcinii, momentul nasterii, comportamentul si procesul de socializare a copilului in primii ani de viata ;

f) ancheta sociala, cu principalele puncte de investigat :

- informatii despre membrii familiei ;

- conditiile de viata ale familiei ;

- resursele materiale si financiare ale familiei ;

- relatiile cu membrii colectivitatii.

3. Examenul somatic si de specialitate :

a) examinare staturo-ponderala ;

b) tegumentele ;

c) sistemul osteoarticular ;

d) examinare oftalmologica ;

e) examinare otorinolaringologica (ORL) ;

f) examenul clinic al capului ;

g) aparatul respirator ;

h) aparatul cardiovascular ;

i) aparatul digestiv ;

j) aparatul renal si procesele hidroelectrolitice ;

4. Examinarea neurologica:

a) reflexele si miscarile involuntare ;

b) tonusul muscular ;

c) ortostatismul ;

d) mersul ;

e) motilitatea activa ;

f) examenul sensibilitatii/senzorialitatii (analizatorilor) ;

g) examenul nervilor cranieni.

5. Investigatii paraclinice :

a) examenul LCR (lichidul cefalorahidian) ;

b) electrodiagnosticul neuromuscular (stimularea electrica, cronaxia, electromiografia, viteza de conducere in nervii periferici) ;

c) electroencefalografie (EEG) ;

d) ecografie ;

e) examinarea radiologica ;

f) tomografia computerizata ;

g) rezonanta magnetica nucleara (RMN) ;

h) investigatii umorale ;

i) investigatii genetice etc.

6. Examinarea psihiatrica adaptata varstei subiectului.

7. Examinarea psihologica :

a) investigarea personalitatii prin probe analitice, sintetice, proiective, concretizate in chestionare, teste sau sarcini practice ;

b) teste de eficienta pentru :

- psihomotricitate si abilitate manuala (schema corporala si lateralitate, stil motor, structurare vizuala, sincinezii etc.) ;

- investigarea activitatii psihice (perceptie, imaginatie, atentie, memorie, gandire, limbaj, afectivitate etc.).

8. Evaluarea nivelului intelectual prin :

a) teste de dezvoltare individuala ;

b) teste analitice si calitative ale inteligentei ;

c) teste colective de inteligenta ;

d) teste individuale verbale si de performanta.

9. Indicatorii de dezvoltare:

a) varsta biologica ;

b) varsta de dezvoltare - mintala, motorie, a limbajului ;

c) comportament ludic ;

d) invatare sociala si coeficientul de socializare ;

e) varsta scolara.

In acceptiunea lui E. Verza, efectuarea unei psihodiagnoze valide in domeniul psihopedagogiei speciale, impune respectarea urmatoarelor conditii :

- diferentierea tulburarilor organice de cele functionale;

- stabilirea rolului factorilor socioculturali si familiali ;

- identificarea factorilor etiologici ;

- estimarea nivelului deficientei ;

- evaluarea prognozei si stabilirea unei metodologii recuperativ-compensatorii.

In psihopedagogia speciala, probele/testele care se folosesc pentru diagnoza psihologica pot fi intrebuintate in cercetare si in procesul de invatare-dezvoltare a unor cunostinte, deprinderi, aptitudini etc. Subiectul care prezinta anumite deficiente este mult mai receptiv daca probele respective au o componenta ludica sau daca sunt aplicate sub forma unor jocuri. Pentru o psihodiagnoza riguroasa si pentru alcatuirea unui program dc recuperare eficient, analiza trebuie sa cuprinda si date obtinute prin anamneza, chestionar, observatie etc. Toate acestea permit constituirea profilului psihologic al persoanei si evaluarea prin prognoza a evolutiei sale ulterioare care va fi cu atat mai valida cu cat diagnosticul diferential si etiologic este mai corect. La alcatuirea profilului psihologic este necesar sa se cunoasca si unele aspecte care caracterizeaza persoanele cu dizabilitati:

- manifestarile psihice se concretizeaza in raspunsuri directe la situatiile stimulative, ceea ce faciliteaza patrunderea in intimitatea psihica si evaluarea ei ;

- indivizii au mai putine posibilitati de a receptiona stimulii inconjuratori si de a elabora raspunsuri cantitative si calitative, ceea ce ingreuiaza analiza de ansamblu a expresiei psihice ;

- actele comportamentale sunt rezultatul a doua elemente: natura persoanei/subiectului care actioneaza/reactioneaza, si respectiv, natura situatiei in care se afla subiectul  ;

- manifestarile psihice (comportamentale) care se iau in considerare in psihodiagnoza au un caracter discontinuu si dificil de evaluat la persoanele cu deficiente fata de normali ; pentru a spori gradul de incredere in valoarea psihodiagnozei, examinarea-reexaminarea se efectueaza la un interval de timp care trebuie apreciat in functie de: factorii sau capacitatile supuse procesului de masurare/evaluare, ritmul achizitiilor subiectului, calitatea si cantitatea procesului informativ si formativ in care este implicat subiectul intr-o anumita perioada de timp.

In opinia lui C. Paunescu procesul de evaluare si diagnostic pentru persoanele cu cerinte speciale trebuie sa puna in relatie calitatea componentelor structurii genetice si morfofunctionale a persoanei si calitatea componentelor sistemului personalitatii. Sintetic, aceasta paradigma poate fi reprezentata astfel :

Abordarea integrala si integrata a acestor componente in procesul de evaluare permite apropierea de un diagnostic complet si nuantat care sa orienteze interventia in raport cu resursele biologice, fiziologice si psihologice ale persoanei.

Atat in procesul evaluarii medico-psihosociale, cat si in luarea deciziilor privitoare la copil, trebuie sa se respecte principiile parteneriatului cu familia si cu copilul, in raport cu varsta si gradul sau de dezvoltare. Evaluarea si incadrarea intr-un grad de handicap nu sunt un scop in sine, ele trebuie sa duca la cresterea calitatii vietii copilului, prin imbunatatirea serviciilor de asistenta si ingrijire si interventii personalizate cu scop recuperator si de facilitare a integrarii sociale. Ele se vor concretiza in planul de servicii personalizat, elaborat pe baza raportului de evaluare complexa, validat pe baze contractuale ferme, ceea ce va asigura o conduita activa, pozitiva a comunitatii fata de persoana cu dizabilitate. Planul de servicii personalizat va fi pus in practica de familie si de institutiile competente, furnizoare de servicii, cu implicarea activa a copilului. Serviciile sunt asigurate sau facilitate de autoritatile locale, iar planul personalizat va fi monitorizat de institutia abilitata prin intermediul managerului de caz.

Pentru a facilita coerenta si unitatea actului de evaluare/expertizare, este de dorit ca dosarul copilului cu dizabilitate sa fie unic si sa cuprinda urmatoarele sectiuni:

fisa personala ;

fisa medicala ;

ancheta sociala ;

fisa psihologica ;

fisa educationala ;

raportul de evaluare complexa ;

certificatul de incadrare intr-un grad de handicap ;

certificatul de orientare scolara ;

hotararea privind masurile de protectie a copilului ;

planul de servicii personalizat ;

contractele cu familia si cu instituliile furnizoare de servicii ;

documente privind monitorizarea evolutiei cazului.

In psihopedagogia speciala, psihodiagnoza reprezinta o etapa intermediara intre :

- diagnoza organica ;

- diagnoza functionala ;

- diagnoza sociala ;

- prognoza.

Prognoza trebuie sa creeze posibilitatea ca persoana cu deficiente sa depaseasca starea prezenta si sa fie proiectata in viitor prin : oferirea de modele pozitive de viata, crearea unei motivatii puternice, organizarea intereselor si mentinerea confortului psihic. Dupa criteriul temporalitatii, putem vorbi despre:

- prognoza de scurta durata - se refera la un interval de maximum 10-12 luni si implica stabilirea rolului factorilor evocati in interventiile de stimulare a dezvoltarii psihice ; estimarea se nuanteaza in functie de caracterul favorizant sau nu al mediului general de dezvoltare si de reperele compensative de care dispune subiectul ;

- prognoza de lunga durata - presupune organizarea treptata a statutului si rolurilor sociale posibil de atins pentru fiecare persoana cu deficiente.

Intre cele doua tipuri de prognoze exista stranse legaturi si nu trebuie concepute separat, ambele tipuri fiind implicate in strategii de interventie care depind de numerosi factori imprevizibili.

Prognozele de lunga durata pot fi individualizate, la cazuri particulare sau generale, cu valoare pe categorii de deficienti sau pentru toate tipurile de deficienti. Ambele implica procese de rationalizare in abordarea "cazurilor' de deficienti, strategii de actiuni recuperatorii care asimileaza efectele de progres in dezvoltarea psihica si efectele de recuperare compensatorie.