Factorii inhibitivi versus stimulativi ai creativitatii la copilul prescolar

A FI SAU A NU FI CREATIV

Factorii inhibitivi versus stimulativi ai creativitatii la copilul prescolar

Argumente contra acestui progres se caracterizeaza in cateva blocaje ce pot surveni pe parcurs, fie ele general umane creative, fie particulare varstei. Enumeram: timiditatea excesiva sau teama de esec, de greseli sau dezaprobare si care sunt strans legate de tendinta spre conformare (sunt motive partiale de conformare ca reactie la presiunea sociala), preferintele, nevoile personale, obisnuinta de a prelua modele sociale, motivatia extrinseca (dorinta de recompensa, competitia), categorizarile cognitive rigide, esecul, impunerea din exterior si respectiv acceptarea, preluarea de reguli, inertia/rigiditatea gandirii (adica perseverarea intr-o situatie noua cu modalitati anterioare de solutionare a problemelor, cu alte cuvinte greutatea sau imposibilitatea de a vedea o situatie dintr-un unghi nou de vedere, manifestarea stereotipiilor in gandire.

Rigiditatea gandirii presupune deci, perseverarea legaturilor anterior formate intr-o situatie noua, nerenuntarea la prototip.

Tot la acest capitol includem si "fixitatea functionala", cand un atribut esential al obiectului necesar rezolvarii cerintei nu este remarcat din cauza plasarii obiectului intr-un context particular de functionare si persistenta rigida a unui set inadecvat, individul devenind "orb" la alte perspective de abordare si perseverand mult timp pe o directie neproductiva, repetand o veche si mai putin potrivita metoda de raspuns la solicitare. Initial se invata un anumit mod de raspuns, iar ulterior este aplicat majoritatii situatiilor in termenii primului set. Valoare deosebita au in acest caz modelele educative, felul cum am fost invatati sa raspundem.

In ceea ce priveste efectele recompensarii asupra copiilor, experimentele indica superioritatea creativa a celor nerecompensati (material).

Explicatia evaluarii trebuie inclusa in clasa constrangerilor externe ce cuprinde competitia, limitarea alegerii, recompense, termene, supraveghere - control. Psihologii umanisti si cei sociali afirma ca eliberarea de constrangeri exterioare sporeste gandirea creativa. Uneori motivatia extrinseca amplifica creativitatea. Este cazul competitiei scolare (Torrance, Osborn, Brown & Gaynor, Boom & Sosniak 1981), recompensele verbale pentru prescolari (Goetz, 1981), recompensele materiale (Raina, 1968). Competitia pentru obtinerea recompensei poate ea insasi sa diminueze/sporeasca motivatia interna in functie de diferentele individuale (Harackiewicz, Bliot 1993) si orientarea spre scopuri cooperative si competitive (Eisenberger, Kuhlman, Cotterell 1992).

Emotiile negative (teama, furia, tristetea, dezgustul): eventualele esecuri conteaza mai mult decat posibilele castiguri, astfel incat un esec este trait mult mai intens si, in consecinta, evitat refuzand implicarea in situatie; experientele negative au un impact mai mare decat cele pozitive asupra individului, cu atat mai mult cu cat varsta este mai mica. (26 , pag 840)

Cheek si Sthal (19S7) descopera ca subiectii timizi sunt mai putin creativi decat subiectii lipsiti de timiditate aflati in asteptarea evaluarii (3)

Mediul social influenteaza creativitatea afectand nivelul motivatiei. (Includem aici si presiunea modelelor, prezenta altora.)

Subiectii inalti creativi nu sunt influentati de prezenta altora. Sarcinile simple sunt performante mai bine in grupuri nici, iar cele mai dificile individual (consideram proba verbala mai dificila pentru prescolari si, astfel, o desfasuram individual pe langa motivul de a evita contaminarea, influentarea, imitarea raspunsurilor. Ulterior, pentru a proba efectul grupului asupra creativitatii in ansamblu, vom desfasura sarcini verbale in colectiv). Pentru sarcinile dificile prezenta altora se dovedeste inhibitiva, in cazul celor simple, stimulativa. in schimb, daca ceilalti sunt coautori in sarcinile dificile si nu doar simpli spectatori, rezultatele se imbunatatesc. Ceea ce conteaza este senzatia de a fi in centrul atentiei, care atrage, probabil, dupa sine, teama de esec. O apreciere critica provoaca nesiguranta individului, ii impinge intr-o atitudine defensiva, limitand sfera sa perceptiva. ingustarea campului atentiei reduce spontaneitatea si flexibilitatea.

Intr-o atmosfera eliberata de critica exterioara, individul poate apela, din nou, la etaloanele valorice proprii, interne. in acest scop, este necesara crearea unei atmosfere de securitate, care sa nu permita aprecieri negative exterioare.

Simplificarea si categorizarea pot interfera negativ cu procesul creativ. Atributele ignorate, considerate insignifiante pot duce de fapt la solutionare.

Inertia poate fi o insusire temperamentala luata ca grad de mobilitate a proceselor de excitatie si inhibitie. Totusi, cu toate ca insusirile temperamentale se pot manifesta si in activitatea gandirii, exista si unele caracteristici specifice. in primul rand, dependenta sa de nivelul de asimilare a cunostintelor (rezista la restructurare mai ales datele experientei cognitive cu insusire in grad scazut de constientizare si intelegere). Totodata rigiditatea este rezultatul unui stil de abordare a problemelor.

Apoi, individul nu poate face fata situatiei daca nu dispune ori nu are acces la informatiile necesare, ori daca dispune de prea putine informatii.

Particularizand la categoria de varsta, ca obstacole in calea dezvoltarii creativitatii ar fi: neintelegerea problemei - un copii poate fi incapabil sa raspunda la o cerinta pentru ca este incapabil sa formuleze sarcina, pur si simplu pentru ca nu a inteles ce trebuie sa faca. Multi copii rateaza intelegerea pentru ca nu inteleg vocabularul sau gramatica folosita in punerea intrebarii. A doua cauza de intelegere gresita a problemei este bazata pe faptul ca prescolarii nu vad problema ca ipotetica, ca fiind vorba de obiecte/fapte imaginare, ci fac referinta doar la ceea ce este real, esecul in reamintirea cerintei, uitarea elementelor bazale ale problemei - un copil mic poate sa nu isi reaminteasca toata informatia din intrebare. Profesorul Pascual Leone crede ca prescolarii nu pot retine si manipula mai mult de 2 itemi de informatie in acelasi timp. Deci prescolarul poate fi incapabil sa solutioneze o problema care ii cere sa aiba in vedere trei factori. Copii de 4-5 ani nu isi pot reaminti exact cuvintele folosite si, in consecinta, raspund incorect. Multi educatori care nu sunt sensibili la inabilitatea prescolarilor de 5 ani de a-si aminti instructiunile lungi pun esecul pe seama Q.I.-ului scazut sau ostilitatii, in locul explicatiei mai simple conform careia copilul uita ce i s-a spus - , lipsa cunostintelor, a conceptelor, a regulilor potrivite - experientele de viata curente ale copiilor ne ajuta sa determinam daca poseda cunostintele necesare solutionarii cerintei sau nu, caci solutiile generate sunt in functie de experienta specifica de viata. Copiii raspund in acord cu ceea ce li s-a spus sau ce au observat -, teama de pedeapsa - o particularizare a temerii de esec, de gresire; prescolarului nu ii este teama doar de critica, ci vrea sa evite si sentimentul de rusine, reintarirea negativa. Cea mai frecventa reactie la posibilitatea gresirii este retragerea in sine, inhibarea, neoferirea nici unui raspuns de care nu este sigur. Acesti copii precauti stiu mai mult decat sunt dispusi sa spuna, isi cenzureaza ideile bune pentru ca prefera sa piarda succesul decat sa riste esecul.

Fiecare dintre conditiile anterioare stipulate de P.H. Mussen, J.J. Conger si J. Kagan blocheaza productia de idei noi si predomina intr-un anumit stadiu de dezvoltare. Cei mai multi prescolari nu dau solutii creative pentru ca nu inteleg sau uita si nu au suficiente cunostinte. De acest lucru trebuie tinut cont la elaborarea probelor de creativitate, deci sa se respecte limbajul, sfera preocuparilor si experientele de varsta, sa se repete cerinta la fiecare latenta in raspuns, sa se elimine motivarea extrinseca.

Torrance considera drept factori de blocaj ai creativitatii copiilor, orientarea spre necesar (curajul de a realiza ceva este conditionat de garantarea unui succes maxim, dar aceasta orientare exclusiva asupra succesului este un factor de blocaj), orientarea dupa covarstnici (grija de a nu se departa de conformism. Teama accentuata de a fi altfel decat ceilalti copii refuleaza tendinta de a descoperi lumea. Aceasta are o pondere mai mare la prescolarul mare), interdictia de a pune intrebari si de a explora lumea. (Se interzice, deseori, copiilor sa puna intrebari pentru ca ar deranja procesul de invatamant. Acasa sunt obligati sa nu se indeparteze de casa prea mult ceea ce constituie una din marile frane in dezvoltarea creativitatii).

Deci, este necesar un sistem "deschis" care promoveaza originalitatea, experimentarea, initiativa, inventivitatea pentru a asigura premisa libertatii in timpul activitatii creative. (I. Sima, 1998)

Toate aceste posibile blocaje ar explica performantele scazute la probele de creativitate in general si in context particular la prescolari de-a lungul intregii etape a dezvoltarii psihice, dar mai exista o pozitie antitetica celei pe care ne situam: diminuarea performantelor creative pe masura avansarii in varsta (Mrkpatrick, Grippen, Torrance) dincolo de blocajele temporare eventuale (adica de oprirea dezvoltarii disponibilitatilor innascute si obstacolarea nemijlocita a creatiilor). EP. Torrence remarca: "inca dinainte de a incepe educatia formala, prescolarii incep sa-si piarda spontaneitatea creativa si recurg la modele, se supun puterii exemplului". Cum se explica acest fapt? Probabil, prin aceleasi caracteristici de varsta invocate anterior. Din acest punct de vedere, nivelul cognitiv spre care se trece, evolutia gandirii de la etapa intuitiva spre cea operativa complexa ar constitui un prim argument explicativ. Se parcurge o perioada de inventivitate ce pregateste gandirea operationala (7-8 ani dupa J. Piaget 6-7 ani dupa U. Schiopu si E. Verza), de unde rezulta slaba ancorare in restrictii reale, libertatea mare de fantazare/imaginare datorita insuficientei dezvoltari intelective. Lipsa restrictiilor cognitive ofera superioritate prescolarului mic fata de cel mare, astfel incat se vorbeste de deficitul creativ al ultimului prin desprinderea de intuitiv si situarea in operativ. Handicapul creativ al prescolarului mare vine ca o consecinta fireasca a multiplicarii restrictiilor intelective. Nu suntem de acord cu acest punct de vedere.

Apoi, ar mai fi presiunea socio-culturala exercitata prin modelele parentale si cele oferite de educatoare, copilul tinzand sa-si insuseasca norme, valori_: modele reactionale ce apartin adultilor inalt investiti; caci se afla intr-o etapa de intensa asimilare, iar pe de alta parte prin regulile si restrictiile in continua multiplicare ca o pregatire pentru intrarea in viata de scolar. Adoptarea de modele actionale si rezolutive este fireasca la aceasta varsta cand se asimileaza progresiv cunostinte, dar preluarea rigida fara critica (nici nu se pune problema obiectivitatii alegerii) si aplicarea uzuala, standard, inflexibila si invariabila coboara nivelul creativitatii. Logic ar fi ca ia varstele mici sa functioneze principiul, deci nici acest argument nu este just. Mai oportuna ar fi explicatia ca ia prescolarii mari intervin cerinte in crestere cantitativa, iar ei tind sa se conformeze, sa se supuna autoritatii la varsta prescolara mare mai degraba decat la cea mica si mijlocie (vezi "criza negativismului infantil").

Importanta modelelor (educatoare, parinte)

Pentru a ne da seama de puterea de influentare a educatiei, a exemplului, este bine sa tinem cont de cateva cercetari care vizeaza efectele modelelor creative asupra creativitatii individuale.

Studii efectuate de Bicorn si Sosniak (1981) demonstreaza ca majoritatea indivizilor creativi in anumite domenii au avut in copilarie un model pe care l-au urmat (adesea, unul dintre parinti). Unele studii (Domino, 1969) au relevat posibilitatea relativa de predictie a creativitatii copiilor analizand abilitatile si trasaturile de personalitate parentale. Aceasta influenta se poate explica prin efectele modelarii.

Rezultatele mai multor cercetari sugereaza ca modelele creative au un impact pozitiv asupra dezvoltarii creativitatii la observatorii lor.

Existenta modelelor si-a demonstrat contributia pozitiva la determinarea creativitatii precoce (creativitatii la o varsta mica) si care la randul ei a contribuit favorabil la productivitatea creativa.

Un numar mare de modele creative apartinand unei generatii va amplifica productivitatea creativa a generatiei urmatoare. Simpla imitare a modelului(- lor) pe o perioada indelungata dauneaza creativitatii individului. Exemplul trebuie urmat ca atitudine si doar in linii mari ca modalitate de actiune, de gandire. Trebuiesc invatate doar euristicile creative (abilitati specifice domeniului si abilitatile creative in general). Chiar daca este dificil de identificat si "predat" comportamentele ce duc direct la performante creative, simpla privire repetata (pana la observare atenta) a modelelor poate intensifica creativitatea.

Mueller, Belcher, Gary si Glover (1975) subscriu la afirmatia ca exemplele creative pozitive au efecte pozitive asupra creativitatii observatorilor, facand experimente pe copii care observa modele ce ofera raspunsuri originale, neobisnuite. De asemenea, Harris si Evans (1973-1974) efectueaza experimente pe adulti.

Zuckerman si Smonton sustin ca anumite aspecte ale comportamentelor creative pot fi invatate prin modelare (expunerea frecventa la modele si cerinte in conformitate cu comportamentul creativ).

Observatie: performantele se imbunatatesc la sarcinile foarte apropiate de activitatea modelelor, dar generalizarea asupra altor sarcini este rara.

Limita acestor cercetari consta in utilizarea numai de teste creative, astfel incat subiectii ar putea extrage un algoritm pentru performante creative din comportamentul modelului ,in cazul sarcinilor mai complexe si euristice efectele modelarii sunt mai greu de descoperit.

In alta ordine de idei, copiii creativi au parinti care ii incurajeaza, le apreciaza performantele creative si ii sustin, implicandu-se intens in dezvoltarea talentelor, abilitatilor, inca de la inceput si deseori se ofera pe sine ca exemple de activitate profesionala intr-un anumit domeniu. Mai mult, pe masura ce talentul copilului devine evident, se accentueaza, ei cheltuiesc mari sume de bani si efort pentru gasirea celui mai bun tutore, profesor, ghid in directia respectivului talent.

Copiii creativi au parinti mai putin autoritari si restrictivi care incurajeaza independenta si care nu se implica afectiv foarte puternic in relatiile cu copiii (echilibrati emotional).

Educatia formala favorizeaza creativitatea pana la un punct. Educatia formala foarte intensa diminueaza nivelul creativitatii.

Cu cat exista mai multe modele creative in perioada de dezvoltare psihica a individului, cu atat este posibil sa se inregistreze o creativitate mai mare la varste mai mici.

In familie incepe constructia personalitatii, aici se conserva modele, valori, astfel incat nivelul cultural parental, natura autoritatii exercitate de fiecare parinte, distractiile accesibile copilului prin intermediul familiei, numarul de frati, prezenta afectiva a mamei gradul de toleranta la stres al parintilor, tipul relatiei maritale, handicapurile. Tulburarile in dezvoltarea psihica exercita familiile dezorganizate sau conflictuale deoarece membrii familiei sunt singurele personaje supuse integral observatiei copilului in toate momentele si imprejurarile vietii.

Conflictele dintre parinti il determina pe copil sa suporte o stare de nervozitate, sa traiasca intr-un climat de tensiune, ceea ce cauzeaza cresterea reactiilor de prudenta si aparare ori dezvoltarea unui caracter inchis, fapt ce afecteaza drastic creativitatea, anihiland-o (in cel mai bun caz diminuand-o). De asemenea, exista probleme de climat psihologic special in cazul recasatoririi parintilor, apar suspiciuni la copil, iar cand se nasc alti frati lucrurile se complica si mai mult. "Ridica probleme si copiii din unele familii organizate, in care sunt neglijate preocuparile educative sau care actioneaza miopia sentimentala a parintilor. Datorita spiritului de imitatie si faptului ca stilul si mentalitatea din familie actioneaza multiplu si stabil asupra personalitatii, copiii vor fi impregnati pana la 7 ani de trasaturile psiho - morale familiale prin relatiile si climatul general parental.

Rolul educatoarei este de a optimiza, canaliza, grada si nuanta procesul instructiv-educativ. Totodata, ea devine, prin natura lucrurilor un model pentru prescolar. Nu se poate ignora faptul ca se obtin efecte nuantate cand educatoarele pun accent pe exigentele logice sau pe forma de exprimare a copiilor, ca si atunci cand au in atentie stimularea capacitatilor copiilor (cu atat mai mult cu cat se ofera pe sine drept exemplu).

Rolul exercitiului, experientei si antrenamentului

Experientele timpurii sunt potential determinante pentru sistemul comportamental de mai tarziu.

S-a demonstrat ca performarea de activitati ce presupun eliberarea fanteziei, imaginarea de situatii (imagenia) sporeste creativitatea copiilor. In plus, experienta anterioara cu obiectul testarii permite obtinerea de rezultate superioare. De exemplu, jocul cu blocuri (cuburi) de carton sau betisoare permite explorarea activa, observarea de noi proprietati si mai ales stimularea imaginatiei, ceea ce duce la rezultate creative mai bune cand se cere imbinarea cuburilor sau utilizarea neobisnuita a betelor, comparativ cu prescolarii carora nu li s-a permis jocul. (Smith si Dutton, 1979 experiment pe prescolarii de 4 ani Dansky si Silverman, Li, 1978,1980)

Dansky (1980) a supus initial observatiei discrete, prescolari pe care apoi i-a impartit pe baza acestei observatii in jucausi (care se angajeaza spontan in jocuri de creatie ce presupun fantezie) si non jucausi, dupa care le-a administrat unul din urmatoarele tratamente: joc liber cu un set de obiecte, imitarea actiunii experimentatorului cu obiectele, rezolvarea unei probleme cu acele obiecte. Autorul ajunge la concluzia ca jocul liber mareste fluenta ideatiei in primele doua cazuri, dar numai la copiii care se angajeaza de obicei in jocuri de creatie.

Angajarea in joc poate accentua creativitatea, mai ales daca obiectele jocului sunt implicate in proba ulterioara de creativitate.

Un alt exemplu de utilitate a exercitiului / experientei / antrenamentului ne este furnizat de R.M. Suinn (1995) care a demonstrat ca anxietatea blocheaza performantele si ca desensibilizarea la stimulii stresori se face prin repetarea acestuia. Cu alte cuvinte punerea succesiva intr-un anumit tip de situatie neplacuta, anxiogena (de exemplu, nascocirea si povestirea cu voce tare a unei intamplari, povesti in fata grupei si a educatoarei) reduce pana la anulare teama de acea situatie si, pe langa aceasta, stimuleaza productivitatea, corectitudinea raspunsurilor (in sens de adecvare), originalitatea reactiilor. Situatia devine comuna, se normalizeaza, iar individul reactioneaza spontan, detensionat ceea ce se traduce prin adaptare.

Antrenarea creativitatii este conceputa ca demers socio-educational organizat, cuprinzand simultan fenomene de activizare, incitare si sustinere, cultivare si dezvoltare prin afirmarea efectiva. Adica, sprijinirea, indrumarea si promovarea potentialitatilor creative prin asigurarea acelor modalitati de actiune care le stimuleaza.

Desigur, implinirea potentialului creativ al copiilor este in functie de:

      contextul socio-educational in care se dezvolta copilul;

      climatul instructiv-educativ;

      mediul socio-relational in care se integreaza.

Receptivitatea si curiozitatea copilului, bogatia imaginatiei, tendinta sa spontana catre nou, pasiunea pentru fabulatie, dorinta lui de a realiza ceva constructiv etc. pot fi "alimentate" si implinite efectiv, pot fi puse adecvat in valoare prin solicitari si antrenamente corespunzatoare. Atmosfera psiho - sociala in care isi desfasoara activitatea copilul constituie aspectul hotarator. Ideal este climatul relaxant, deschis exprimarii libere, care permite recunoasterea si aprecierea pozitiva, incurajarea si promovarea efortului creativ.

Atmosfera stimulativa pentru creativitate presupune si o activizare specifica a copiilor prin angajarea lor in prelucrarea si reorganizarea datelor, de generare a unor configuratii noi (de exemplu, activitati practice - constructive, desen, modelaj, constructii verbale, elaborare de povestiri).

Dezvoltarea capacitatii de actiune, imbogatirea experientei senzoriale, ca si evolutia intregului plan al cunoasterii, pot ajuta la expansiunea creativitatii. Bineinteles, este necesara asigurarea conditiilor copilariei, satisfacere intereselor si exercitarea functiilor proprii varstei.

In cadrul activitatilor din gradinita, pe parcursul anilor, s-au folosit multiple procedee de antrenament creativ, cu bune rezultate, cum ar fi:

a)         antrenarea capacitatilor de elaborare verbal-expresiva a unor povestiri libere sau cu inceput dat;

b)         interpretarea de imagini prin atribuirea cat mai multor titluri;

c)          elaborarea de istorioare plecand de la ordonarea logica a unor imagini;

d)         desene libere sub forma unor modele pentru decorarea de s pa tii materiale,

e)         analiza si interpretarea desenelor realizate de copii, astfel incat sa se releve
posibilitatile multiple de utilizare a formelor, culorilor si diferitelor elemente figurale decorative;

f) jocuri didactice, de imaginatie sau de rol;

g) enumerarea de consecinte posibile multiple asupra unor fenomene;

h) analiza de erori si a posibilitatilor de prevenire;

i) analiza modalitatilor de imbunatatire sau infrumusetare a unor obiecte (jucarii, obiecte familiare);

j) enumerarea de raspunsuri multiple la intrebari de tipul "de ce?" pe care le pun copiii sau educatoarea;

k) alcatuirea de propozitii plecand de la anumite cuvinte date, solicitarea de a

forma propozitii plecand de la anumite cuvinte date, solicitarea de a ferma propozitii cat mai frumoase, pentru a exprima o idee sau tema data, continuari de propozitii etc.

E.P. Torrance atrage atentia ca atmosfera favorabila creativitatii nu trebuie conceputa ca o incercare de "laissez faire" in care este permis orice, ci ca un mediu ambiant organizat cu abilitate" este vorba doar de o atmosfera descatusata de conformism, nu insa de conducere, eliberata de stereotip, dar nu si de ordine si logica; este vorba de un climat care genereaza receptivitate fata de tot ce reprezinta noul si dorinta de activitate .

Ca dovezi ale reusitei antrenamentului creativ enumeram: interesul accentuat (copiii sunt alerti, observa, reactioneaza prompt fizic, intelectual, social, emotional, participa, sunt plini de energie), motivatia intrinseca, copiii sunt angajati intr-o varietate de activitati fie solidare, fie desfasurate in grupuri nici, interactioneaza atat cu educatoarea cat si cu ceilalti prescolari, atmosfera destinsa de lucru.

In concluzie, exista doua posibilitati de a stimula creativitatea:

prin antrenamente directe pentru cresterea creativitatii, prin interventii cognitive

prin interventii asupra mediului social, familial, fizic.

Parintii si educatoarele ar trebui sa creeze medii stimulative din punct de vedere perceptiv - cognitiv si sa-i invete pe copii sa exploreze cu atentie mediul in timp ce desfasoara o activitate, intrucat ar putea gasi o solutie importanta, iar cand copiii manifesta o inclinatie/un talent anume, o aptitudine specifica sa le ofere mijloacele necesare dezvoltarii acesteia (accesul la anumiti profesori, materiale, timp liber).

Educator creativ - copil creativ (calitatile necesare modelatorului si criteriile de evaluare ale "produsului" sau)

Depinde numai de sistemul educativ ca potentialul creator al fiecarui copil sa se dezvolte sau sa se anihileze, pentru ca toti copii, arata R.B. Leau, sunt creativi pana in momentul in care adultii, prin sistemul lor educational, prin autoritatea si disciplina impusa, le inabuse originalitatea.

Dar, iata ce calitati ale educatoarei se fac necesare:

      simtul noului in activitate;

      tactul pedagogic - alegerea atitudinilor corespunzatoare fata de prescolari, evitarea conflictelor, blocajelor, increderea in ei si incurajarea, evitarea

remarcilor cu conotatie negativa (critici), acceptarea si trecerea cu vederea a esecurilor;

      cunostinte in domeniul specializat, cunoasterea la zi a literaturii de
specialitate;

      activitati vizand dezvoltarea la prescolari a deprinderilor de invatare si a
interesului pentru actiunile desfasurate in gradinita;

      pricepere de a asigura abordarea individualizata a copiilor;

      aplicarea frecventa de metode si procedee pentru stimularea creativitati .

Acesta ar fi educatorul creativ

In schimb, copilul creativ se remarca prin faptul ca vrea sa faca singur un anumit lucru, ca are incredere in propriile puteri, este imaginativ (inclusiv in limbaj), ofera produse "unice" ale activitatii, originale, observa diferentele si relatiile neobisnuite dintre lucruri, desfasoara activitati independent, dar cu o oarecare legatura cu indicatiile primite.

Modelul copilului creativ sau caracteristicile ideale ale copilului creativ mai numara: flexibilitatea (abilitatea de a da raspuns la diferite situatii intr-o multitudine de moduri; abilitatea de a schimba modalitatea de reactie in situatii similare: obiectii/refuzuri potrivite situatiei), intelegerea si tolerarea autoritatii, comunicativitatea, cooperarea, curiozitatea, dinamismul, bagajul mai mare de cunostinte decat covarstnicii, motivatia de achizitionare si utilizare a informatiilor.

M. Boden afirma ca fiecare copil este creativ (dar intr-un grad variabil) si ca in orice moment copiilor le pot veni idei pe care nu le-ar fi putut avea anterior.