STRATEGII DE INVATARE

STRATEGII DE INVATARE

Trecerea la o noua treapta de scolarizare inseamna, de cele mai multe ori, declansarea unei serii de modificari vaste, pornind de la continuturi si moduri de abordare ale acestora la strategii de invatare si standarde de performanta. Evolutia in ierahia scolara presupune, in mod implicit, necesitatea procesarii de catre cursant a unei cantitati mai mari de informatie si antrenarea proceselor psihice cognitive superioare, acestea din urma fiind explicitate cu ajutorul unor strategii din ce in ce mai sofisticate pentru a raspunde nevoilor in continua crestere.

Strategiile de invatare sunt proprii domeniului de studiu teoretic, dar exista cunostinte si deprinderi relevante pentru dezvoltarea acestor strategii care pot fi transferate dintr-un domeniu sau altul, care pot fi dobandite in mediul informal sau formal si care pot fi traduse in realitate sub forma competentelor.

Definitie:

strategia de invatare este reprezentata de orice metoda de invatare selectata si utilizata pentru a atinge un scop anterior stabilit, explicitat ulterior sub forma deprinderilor, priceperilor si competentelor.

Aceasta definitie generala subliniaza posibilitatea existentei unei multitudini de strategii de invatare diferentiate prin continut si eficienta. Numitorul comun al strategiilor de invatare este reprezentat de parcurgerea unor etape, respectiv:

Elaborarea

consta in utilizarea cunostintelor anterior dobandite pentru interpretarea si imbogatirea materialului nou.

Intelegerea

presupune relationarea noilor cunostinte cu cele deja stocate pentru formarea unor structuri de cunostinte active si flexibile, usor de adaptat situatiilor concrete. Impreuna cu elaborarea propune relationarea cunostintelor deja sedimentate cu cele noi, iar imbinarea lor optima determina realizarea unei invatari eficiente. Putem identifica prezenta unui raport direct proportional intre modul de relationare intre cele doua procese si calitatea invatarii, astfel realizarea unei elaborari si intelegeri eficiente a continutului ce trebuie insusit determina o invatare ridicata din punct de vedere calitativ.

Organizarea materialului

presupune gruparea informatiilor relationate in diverse categorii si structuri. Cu cat un material este mai bine organizat cu atat eficienta invatarii este mai mare, aceasta fiind concretizata sub forma unor deprinderi, dar si gandiri organizate. Exista o serie de strategii de organizare a materialului:

realizarea unui cuprins al ideilor principale din material de invatat;

schematizarea continutului pe baza relatiilor existente intre idei;

reprezentarea grafica a materialului;

sumarizarea, tratarea critica a materialului.

Modul in care se realizeaza elaborarea, intelegerea si organizarea variaza in functie de resursele, capacitatile fiecaruia, definind stilul de invatare caracteristic unei persoane. Stilul de invatare reprezinta modalitatea preferata de receptare, prelucrare, stocare si reactualizare a informatiei. In functie de factorii interni si externi care contureaza personalitatea omului, putem identifica o serie de stiluri diferentiate si pe dimensiuni generale, respectiv:

dupa modalitatea senzoriala implicata:

stilul auditiv. Cursantul invata vorbind si ascultand, este eficient in discutiile de grup, invata din explicatiile profesorului, verbalizeaza actiunile intreprinse, zgomotul este distractor, suporta greu linistea in timpul invatarii etc.

stilul vizual. Se invata pe baza de ilustratii, harti, imagini, este importanta vizualizarea textului scris, detinerea controlului asupra ambiantei chiar si prin decorarea mediului etc.

stilul kinestezic. Cursantul invata din situatiile in care poate sa experimenteze, implica miscarile in activitatea de invatare etc.

dupa emisfera cerebrala cea mai activata in invatare:

stilul global, cand domina emisfera dreapta, acest lucru presupunand o prima evaluare generala a materialului inainte de studiul aprofundat.

stilul analitic, cand domina emisfera stanga, strategia de invatare utilizata fiind rescrierea notitelor in maniera logica si ordonata, utilizarea sublinierii si a fragmentarii materialului.

dupa tipul de inteligenta:

inteligenta lingvistica;

inteligenta logico-matematica;

inteligenta muzicala;

inteligenta spatiala;

inteligenta kinestezica;

inteligenta interpersonala;

inteligenta intrapersonala

dupa gradul si modalitatea de implicare in transpunerea reala a cunostintelor:

stilul divergent, la nivelul caruia invatarea se bazeaza pe experienta concreta cu situatia generatoare de cunostinte si reflectarea ulterioara asupra acesteia;

stilul asimilator, imbina reflectia personala asupra situatiilor cu cea asupra conceptelor si teoriilor cu grad inalt de abstractizare si generalizare;

stilul convergent, presupune aplicarea creativa a ideilor si datelor prelucrate sistematic;

stilul acomodativ, determinat de transpunerea in situatii reale a informatiilor insusite, este invatarea pragmatica.

Stilul de invatare presupune o combinatie intre aceste stiluri si tipul de inteligenta caracteristic unei persoane, tocmai de aceea putem vorbi de o structura flexibila, fiind importante atat resursele interioare, cat si componentele externe, precum experienta, cerintele scolii, educatia formala, informala si nonformala. Identificarea stilului " preferat" presupune, in aceste conditii, adaptarea materialului de invatat si a mediului invatarii in functie de aspectele senzoriale si abilitatile cognitive specifice implicate. Intre modalitatile de identificare a stilurilor de invatare putem evidentia:

reflectarea asupra propriilor experiente de invatare prin comparare cu alte experiente;

identificarea stilului de invatare pe baza descrierilor existente;

utilizarea de chestionare specifice pentru identificarea caracteristicilor stilului propriu de invatare;

experimentarea diverselor tipuri de invatare.

Deprinderi eficiente de studiu:

Luarea de notite este una din deprinderile de baza ale activitatii de invatare. Aceasta reprezinta o modalitate externa de stocare a informatiei cu ajutorul unei triple codari a materialului receptionat: verbala, vizuala, kinestezica. Eficienta notitelor este dependenta de gradul de structurare a materialului, insa nu exista posibilitatea de a realiza o astfel de organizare in timpul lectiei. Revizuirea ulterioara a continutului permite reactualizarea informatiilor, clarificarea conceptelor dificile, completarea informatiilor care lipsesc, sublinierea ideilor si conceptelor cheie.

Sublinierea ideilor, conceptelor importante pentru o mai buna insusire, fixare si reactualizare a informatiilor. Selectarea ideilor principale presupune dezvoltarea si vehicularea unor procese cognitive superioare, precum analiza si sinteza. Scopul sublinierii este de a reduce cantitatea de material ce trebuie reactualizat fara a pierde sau diminua valoarea informatiei, tocmai de aceea se impune sublinierea ideii care acopera intreg paragraful sau fraza. Se impune si utilizarea unor semne pentru o mai buna discriminare, aceste semne fiind consecvente pe parcursul unui text.

Monitorizarea comprehensiunii textului reprezinta deprinderea de verificare sistematica a gradului de intelegere a textului prin formularea de intrebari, clarificarea ideilor care ridica probleme, sumarizarea textului si prin realizarea unei predictii in text.

Controlul invatarii ce se realizeaza pe parcursul acumularii de informatii prin asociere cu modul cum se realizeaza invatarea, capacitatea proprie de invatare, cerintele ridicate de diversele sarcini.

Gandirea critica reprezinta deprinderea de a obtine, interpreta si evalua informatia continuta intr-un material in mod eficient. Tratarea critica se poate realiza fie in scris, fie intr-o discutie in grup sau prin reflectie individuala. Gandirea critica trebuie cristalizata in timp, fiind importanta atat influenta mediului scolar, cat si a celui familial si a anturajului. Un mediu care faciliteaza gandirea critica se caracterizeaza prin:

crearea conditiilor optime pentru experientierea gandirii critice;

aprecierea gandirii critice;

asigurarea sentimentului de siguranta;

implicarea activa in procesul invatarii;

acceptarea diversitatii de idei si pareri.

Managementul timpului de studiu reflecta deprinderea de a utiliza in mod eficient momentele dedicate invatarii. Este importanta alegerea momentelor de studiu, diferentiata in functie de resursele fiecarei persoane,stabilirea prioritatilor si respectarea timpului de studiu, precum si evitarea amanarii sarcinilor de lucru prin construirea unui plan de lucru care cuprinde stabilirea obiectivului vizat, a modalitatilor prin care pot fi atinse aceste obiective, a gradelor de libertate permise, a termenelor.

Eficienta acestor deprinderi de studiu este evidentiata in momentul in care de la capacitatea de invatare se face trecerea la abilitatea de auto-control asupra propriei invatari, aceasta din urma putand fi masurata prin atingerea unor obiective, respectiv:

stabilirea independenta a scopurilor urmarite;

planificarea timpului de lucru;

monitorizarea sistematica a implicarii in sarcina;

eliminarea sau diminuarea factorilor distractori;

controlul procesului de invatare;

selectarea si utilizarea unor strategii potrivite de prelucrare si reactualizare a materialului invatat;

evaluarea rezultatului invatarii;

autorecompensarea.