Formarea notiunilor la nevazatori

Formarea notiunilor la nevazatori

Welsh si Blasch (1980) definesc conceptul ca "o reprezentare mintala", imagine sau idee a unui lucru. Conceptul se formeaza prin clasificarea sau gruparea unor obiecte sau evenimente cu proprietati asemanatoare. Conceptele pot varia, de la desemnarea unor obiecte concrete la idei abstracte si idei functionale si sunt continuu schimbate si perfectionate, pe masura acumularii de noi cunostinte si experiente. Copilul devine constient de asemanari si deosebiri si isi formeaza conceptele clasificand si grupand obiectele in functie de aceste caracteristici pe care el le percepe. De exemplu, camioane, furgonete si automobile pot fi grupate impreuna ca masini.

Copilul trece prin urmatoarele faze ale procesului de invatare care conduc, in final, la formarea conceptelor:

El invata ca obiectele exista, au permanenta si difera intre ele.

El identifica si denumeste obiectele.

Defineste caracteristicile obiectului, odata cu cunoasterea intregului obiect.

Cand extrage cateva elemente comune dintr-un numar de experinete senzoriale si utilizeaza aceste notiuni ca trasaturi definitorii a unei grupe de obiecte si cand poate reprezenta o generalizare printr-un simbol, copilul si-a format un concept. Inainte ca un asemenea concept sa fie pe deplin stabilit, trebuie sa i se testeze valabilitatea, argumentand pe ce se bazeaza. O astfel de testare va conduce la acceptare, modificare sau respingere.

Trecand prin acest proces de invatare, in cadrul caruia un rol important il au prototipurile (Rosch, 1980), nivelul de intelegere conceptuala al copilului evolueaza de la nivelul concret la cel functional si apoi la cel abstract. Acest proces este descris de Lydon si McGraw (1973) astfel:

Pe diferite niveluri copilul este capabil sa cunoasca urmatoarele:

Obiectele au trasaturi specifice (Nivelul concret).

Ce fac obiectele si ce se poate face cu ele (Nivelul functional).

Sinteza tuturor caracteristicilor principale ale obiectelor dintr-o categorie, dintr-o clasa (Nivelul abstract).

Ontogenetic, copilul invata mai repede numele prototipului decat al categoriei. Schema cognitiva a prototipului se bazeaza pe reprezentarea imaginistica a obiectelor, desi la formarea unui prototip concureaza si codul lingvistic, lexical (prototipul este indexat printr-un nume) si reprezentarea semantica (adica se surprinde semnificatia prototipului, nu numai caracteristicile sale fizice). Cel putin in cazul categoriilor naturale, dar si in cazul mutor categorii stiintifice, formarea prototipului precede formarea categoriei. Rezulta, de aici, necesitatea cunoasterii prin explorare directa, polisenzoriala si prin manevrare ori de cate ori este posibil, a exemplarelor celor mai reprezentative pentru o clasa de obiecte, acestea devenind prototipuri pe care copilul se sprijina in formarea notiunilor. Deci, reprezentarile despre stimulii din realitate se structureaza pe baza prototipului, iar acesta este considerat ca "nucleul" unei categorii naturale, ceilalti membri ai categoriei fiind structurati in jurul acestui nucleu in functie de gradul lor de reprezentativitate (tipicalitate ). Gradul de apartenenta a unui obiect la o categorie este in functie de distanta fata de prototip (Miclea, 1991, p.213).

In formarea conceptelor, vederea joaca un rol important, prin functiile sale motivogene, stimulatoare si integratoare. Informatiile primite prin celelalte simturi , auz, pipait, miros si gust, sunt confirmate, intarite, completate de vaz. Copilul care vede normal este motivat prin vaz sa caute, sa exploreze si sa experimenteze in cadrul mediului inconjurator.

Copilul cu vederea normala, vede lumea si componentele ei, in limitele firesti ale campului operativ ale vederii sale, in mod global, in totalitate. Pe masura ce obiectele ii devin familiare, el invata multe detalii despre componentele sau partile intregii imagini.

Fara ajutorul functiei integratoare, unificatoare a vederii, copilul nevazator poate avea dificultati mari in perceperea cu ajutorul simtului tactil-kinestezic si a celorlalte simturi a obiectului in totalitate. El trebuie, deci sa asamleze informatiile disparate primite despre partile percepute ale obiectului pentru a realiza o imagine unitara. De exemplu, cand un copil percepe un obiect de dimensiuni mari, ele le exploreaza incomplet, iar imaginea nu este integrala. In privinta imaginilor mintale, Anderson, (1984) arata ca chiar atunci cand copiii nevazatori folosesc acelasi vocabular ca cei cu vederea buna, aceasta nu inseamna ca imaginile lor mintale sau conceptele corespund. De exemplu, atunci cand elevii dintr-o clasa de nevazatori au fost intrebati care este marimea unui leu, elefant sau alte animale raspunsurile erau foarte diverse., in cazul leului, raspunsul a variat intre 3 inci si 2 picioare lungime. Un asemenea exemplu ilustreaza necesitatea si importanta unui prigram de formare si consolidare a conceptelor la copiii nevazatori, bine proiectat si riguros realizat.

Welsch si Blasch (1980) au aplicat un test de performanta la copii nevazatori si au relevat faptul ca in privinta orientarii spatiale, dintre cei 70 de copii nevazatori in varsta de 5-15 ani, aproximativ jumatate au dificultati in intelegerea si aplicarea conceptelor spatiale. De aici rezulta o slaba orientare spatiala si interes limitat pentru explorarea mediului inconjurator. In opinia acestor cercetatori, structurarea unui program pentru dezvoltarea capacitatii de orientare si structurare spatiala si pentru formarea conceptelor este de maxima importanta la nevazatori.

In timp ce copiii vazatori invata spontan, incidental multe concepte, nevazatorilor le trebuie oferite programe care sa evalueze problemele si posibilele imagini neintelese, neclare, pe care le intalnesc in mediul lor. Mai mult, trebuie sa li se asigure un program care sa ofere experiente concrete, sa cunoasca obiectele, fenomenele etc. in mediul lor firesc, pentru ca formarea conceptelor depinde de diversitatea si multimea experientelor disponibile.

Prezentarea unui plan de invatare a conceptelor.

In opinia lui Lydon si Mc.Graw (1973), copilul nevazator trece prin stadiul concret si prin stadiul functional, dar datorita lipsei vederii el nu ajunge la nivelul abstract al formarii conceptelor. Pentru o persoana nevazatoare, de foarte mare importanta este sa fie capabila sa se deplaseze independent si sa utilizeze in intregime mediul inconjurator. Pentru aceasta esential este sa-si cunoasca corpul, posibilitatile si limitele acestuia si spatiul inconjurator. De aceea este util ca profesorul sa se asigure ca programul de formare a conceptelor la nevazatori contine referiri la corpul uman, orientarea spatiala si cunoasterea mediului inconjurator. Pornind de la cele de mai sus, trebuie luate in considerare si urmatoarele:

notiuni din sfera senzoriala tactila (duritate, asperitate, moliciune etc.)

imaginile mintale

notiuni abstracte

concepte legate de matematica (conceptul de timp, cantitate, distanta etc.).

Multe dintre aceste concepte vor fi suprapuse si repetate in cadrul activitatilor, recurgandu-se de catre nevazatori si la imaginile mintale pe care le au stocate in memorie.

Imaginea mintala se situeaza ca un intermediar intre actiunea care ramane atasata de realitatea concreta, aici si acum si limbajul puternic socializat si conventional, pentru a tine seama de experientele traite anterior. Dupa Piaget, imaginea mintala este pentru gandirea simbolica ceea ce unealta este pentru actiune si cuvintele pentru gandire. Imaginea mintala are rolul de semnificant al realitatii, fiind totodata un suport simbolic care favorizeaza dezvoltarea gandirii.

Analiza diferitelor moduri de rezolvare a unor probleme mai ales cu date spatiale si a unor actiuni in spatiul larg, a unor activitati profesionale ne dovedesc de ce imaginea mintala vizuala este pusa in functie la subiectii cu ceitate dobandita, ceea ce demonstreaza ca limbajul nu este suficient pentru a semnifica experientele noastre.