Insuccesul scolar: definitii, forme de manifestare, criterii de apreciere

Insuccesul scolar: definitii, forme de manifestare, criterii de apreciere

Fiecare traiectorie scolara are o istorie unica ce poate fi povestita in moduri diferite, in functie de punctul de vedere adoptat: al elevului, al parintelui, al profesorului. Povestea contine, inevitabil, referiri la performantele elevului, la succesele si insuc-;esele care marcheaza aceasta traiectorie. Interesul tuturor pentru performantele elevilor nu este intamplator. Notele scolare, statutul de "elev bun' sau "elev slab', accesul sau insuccesul la examene influenteaza nemijlocit pozitia elevului in familie ii in grupul de prieteni, dar si prestigiul familiei, perceptia sociala a acesteia, alitatea educatiei in familie. Scoala insasi este evaluata de comunitatea sociala in functie de notele obtinute de elevii sai. in acest context, succesul scolar a devenit, prin extindere, un fel de etalon al calitatii tuturor celor implicati in acest proces elevi, profesori, parinti, institutii scolare si comunitati sociale), in timp ce insuccesul iri esecul scolar antreneaza deprecierea individului, a scolii si a familiei si, de multe )ri, el devine sinonim cu esecul in viata. Insuccesul nu mai este doar o problema pedagogica, ci si una sociala.

Studiile consacrate insuccesului scolar au pus in evidenta un fenomen complex, ii multiple fatete si dimensiuni, care nu poate fi usor surprins intr-o definitie. De iele mai multe ori, insuccesul scolar a fost definit prin raportare la ceea ce reprezinta eversul sau, adica succesul scolar. Se considera ca intre succesul si insuccesul iolar exista o relatie dinamica, dialectica si complexa. Asa cum nu poate exista un ncces total si continuu, tot asa nu poate exista un insucces definitiv si global. Cel nai frecvent ne intalnim cu succese sau insuccese partiale. Sintagma insucces scolar ste utilizata alternativ cu cea de esec scolar, fiind considerate pana la un anumit sinet sinonime. in ceea ce ne priveste, am optat pentru cea de insucces scolar, ntrucat, pe de o parte, este mai neutra, cu o incarcatura afectiva mai mica si cu un mpact psihologic negativ mai redus, iar pe de alta parte, ofera o perspectiva mai iptimista asupra posibilitatilor de redresare.

Notiunile de succes si insucces scolar nu sunt atemporale, ci sunt impuse de istoria sociala. Din acest unghi, succesul scolar consta in "obtinerea unui randament superior in activitatea instructiv-educativa, la nivelul cerintelor programelor si al finalitatilor invatamantului', iar insuccesul se refera la "ramanerea in urma la invatatura sau la neindeplinirea cerintelor obligatorii din cadrul procesului instructiv--educativ, fiind efectul discrepantei dintre exigente, posibilitati si rezultate' (Popescu, 1991, p. 24).

Din aceste definitii sesizam relativitatea notiunilor in discutie. Altfel spus, reusita sau nereusita elevului la invatatura nu pot fi judecate in sine, fara raportare la exigentele normelor scolare. Performantele elevilor, masurate si evaluate cu ajutorul diferitelor instrumente docimologice, sunt raportate la un anumit nivel de cerinte, stabilite in functie de varsta, dar si de exigentele specifice ale unui sistem educational. Aceasta face sa avem o diversitate de interpretari ale notiunilor de succes si insucces, in functie de traditiile culturale si educative ale diferitelor tari, exprimate in sistemele de evaluare, filierele scolare, modalitatile de trecere de la un nivel de scolaritate la altul, normele si gradul de exigenta in ceea ce priveste calitatea instruirii. De exemplu, unele tari au desfiintat repetentia, cel putin la nivelul invatamantului de baza, intrucat se considera ca provoaca traume psihoafective, in timp ce alte tari considera repetentia drept un mijloc pedagogic pozitiv, care-l poate ajuta pe elev sa atinga standardele minime de cunostinte pentru a trece in clasa urmatoare.

in afara acestor norme obiective stabilite de sistemele educative ale fiecarei tari, cu ajutorul carora se judeca reusita sau esecul, exista si norme subiective, traduse prin modul particular in care elevul si chiar si parintii percep si evalueaza rezultatele scolare. Succesul si insuccesul trebuie studiate in mai multe registre. Imposibilitatea de a gasi definitii satisfacatoare ne obliga sa incercam a fixa intelesul insuccesului scolar prin raportare la formele de manifestare si criteriile de apreciere. in practica scolara, insuccesul elevilor imbraca o gama variata de manifestari, de la formele cele mai simple, de ramanere in urma la invatatura, pana la formele persistente si grave, repetentia si abandonul, fiecare fiind traita individual la niveluri specifice de intensitate, profunzime si persistenta.

O prima distinctie pe care o regasim in literatura pedagogica este aceea intre insuccesul generalizat (situatie in care elevul intampina dificultati de adaptare la viata scolara in ansamblu si nu face fata baremelor minime la majoritatea obiectelor de invatamant) si insuccesul limitat, de amplitudine redusa (situatie in care elevul intampina dificultati doar la unele materii de invatamant sau chiar la una singura). O a doua distinctie este aceea intre esecul scolar de tip cognitiv, ce are in vedere nerealizarea de catre elev a obiectivelor pedagogice si se exprima in rezultate slabe la examene, corigente, repetentie, si un esec de tip necognitiv, care se refera la inadap-tarea elevului la exigentele ambiantei scolare. Insuccesul scolar poate avea un caracter episodic, de scurta durata, limitat la circumstantele unor dificultati in rezolvarea sarcinilor de invatare, sau poate avea aspectul unui fenomen de durata, exprimat in acumularea de lacune pe perioade mai mari de timp, un semestru sau un an scolar.

Aceste dimensiuni ale insuccesului scolar care privesc amploarea si persistenta cu care el se manifesta pot fi surprinse si in descrierea fazelor pe care le parcurge fenomenul in discutie (Konopnicky, 1978, p. 99; Popescu, 1991, pp. 24-25):

faza premergatoare, caracterizata prin aparitia primelor probleme in realizarea sarcinilor scolare, a primelor goluri in cunostintele elevului, incetinirea ritmului in raport cu ceilalti elevi; in plan psihologic, impactul acestor dificultati se exprima in aparitia primelor simptome ale nemultumirii elevului in legatura cu scoala, in lipsa interesului si a dorintei de a invata; acesta e un insucces episodic, de scurta durata, care poate fi usor recuperat daca e sesizat la timp; din nefericire, aceasta stare de lucruri poate sa ramana necunoscuta atat profesorilor si parintilor, cat si elevului insusi, care nu intelege ce se intampla si cum a ajuns sa nu mai faca fata sarcinilor scolare;

faza de retrapaj propriu-zis, caracterizata prin acumularea de goluri mari in cunostintele elevului si evitarea oricarei incercari de indeplinire independenta a sarcinilor; pe plan psihocomportamental, apar aversiunea fata de invatatura, de profesori si de autoritatea scolara in general, perturbarea orelor, chiulul de la ore si alte forme de negare a activitatii scolare; notele proaste si atitudinea elevului fata de scoala sunt simptome usor de sesizat, si acum intervin primele incercari oficiale de rezolvare a problemei; daca aceste incercari nu sunt cele adecvate, esecul se adanceste;

faza esecului scolar formal, care se exprima in repetentie sau abandon scolar, cu consecinte negative atat in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii, cat si integrarea sociala si profesionala.

Delimitarea formelor de insucces scolar se poate face si recurgand la ceea ce Riviere (1991, cf. Jigau, 1998, p. 34) a numit indicatori ai existentei unor forme stabilizate de esec:

indicatori proprii institutiei de invatamant: rezultatele slabe la examene si concursuri scolare, repetentia;

indicatori exteriori institutiei scolare: tipul de orientare dupa terminarea scolaritatii obligatorii (intreruperea studiilor apare ca o forma de esec), rata ridicata de somaj printre tinerii sub 25 de ani, rata de analfabetism;

indicatori referitori la efectele esecului in plan individual: rata de abandon scolar si absenteism, trairea subiectiva a esecului.

Se observa o largire a sferei de cuprindere a insuccesului scolar prin includerea a ceea ce se intampla dupa terminarea scolaritatii obligatorii, respectiv continuarea sau intreruperea studiilor, gradul de integrare profesionala si sociala. Reusita sau ^er nereusita scolara nu pot fi apreciate exclusiv dupa performantele strict scolare, exprimate in note. invatarea trebuie sa isi dovedeasca eficienta prin competentele reale ale tinerilor, probate in situatia competitiei pe piata muncii, si nu in mod formal, printr-o diploma de studii. Prin aceasta extindere a insuccesului scolar la fenomenele

postscolare se repune de fapt in discutie ideea ca avem de-a face nu doar cu o problema pedagogica, ci si cu una socioeconomica.

Atunci cand se vorbeste de insuccesul scolar, apare in mod frecvent si conceptul de inadaptare scolara. Inadaptarea scolara se refera atat la dificultatile de a indeplini sarcinile scolare, cat si la esecul de integrare in mediul scolar din care elevul face parte. Se admite, in general, ca un elev este adaptat atunci cand reuseste sa aiba relatii cu ceilalti elevi si un mod adecvat de a raspunde exigentelor scolare. Evaluarea adaptarii scolare presupune luarea in consideratie a acordului care se realizeaza intre elev si mediul scolar in diferite momente, tinand cont de o serie de indicatori, si anume (Jigau, 1998, p. 19):

aptitudinea elevului de a-si insusi informatiile transmise si posibilitatile de operare cu acestea;

capacitatea de relationare cu grupul scolar;

interiorizarea unor norme scolare si valori sociale acceptate.

Din analiza acestor indicatori putem sesiza usor faptul ca indeplinirea sarcinilor de invatare reprezinta doar o dimensiune a adaptarii scolare, care trebuie completata cu analiza indicatorilor relationali. Pot exista elevi care raspund bine dimensiunii pedagogice, in sensul ca pot sa-si insuseasca cunostintele la nivelul cerut de programele scolare, dar au probleme in ceea ce priveste relationarea cu colegii si profesorii sau respectarea regulilor colectivitatii scolare.

Studiile consacrate inadaptarii scolare se refera indeosebi la debutul scolaritatii (intrarea copilului in clasa I), pe motivul ca au o frecventa mai ridicata, o mare diversitate si pot sa aiba consecinte nefaste pentru intreaga traiectorie scolara. in ceea ce priveste raporturile dintre cele doua notiuni - insuccesul scolar si inadaptarea scolara -, opiniile sunt impartite. Unii autori considera ca inadaptarea este o forma a insuccesului scolar, avand o sfera de cuprindere mai restransa (Popescu, 1991, p. 25), in timp ce altii considera ca sferele celor doua notiuni se intersecteaza, existand atat elemente comune, cat si elemente specifice fiecareia (Coasan, Vasilescu, 1988, p. 20). Putem concluziona ca starea de insucces scolar nu poate fi tratata la modul general si absolut, deoarece este un fenomen cu multiple fatete. Identificarea formei concrete de manifestare a insuccesului scolar este primul pas, dupa care se pot formula ipoteze referitoare la cauzele lui si se pot contura strategii de interventie.