Metode de dezvoltare a creativitatii în scoala

METODE DE DEZVOLTARE A CREATIVITATII ÎN SCOALA

 Climatul de creativitate este mult mai dificil de realizat decat climatul obisnuit de studiu si transmitere a informatiei al invatamantului traditional, presupune prevederea de situatii apte sa stimuleze curiozitatea, confruntarile, spiritul de investigatie si de cautare a unor solutii originale.
Psihologii formuleaza observatii convergente catre ideea ca dezvoltarea creativitatii presupune stimularea la elevi a curajului de a emite ipoteze, chiar hazardate (evident nu absurde), capacitatea de a aprecia in ce masura este plauzibila o anume ipoteza, de a elabora o strategie de lucru si nu de a astepta de-a gata o solutie.
A dezvolta capacitatile creative ale gandirii, inseamna a cultiva flexibilitatea, abilitatea de a gandt abstract, originalitatea, fluiditatea expunerii ideilor, capacitatea de a stabili asemanari si deosebiri, disponibilitatile de elaborare, organizare, reordonare.
Acad. Alexandru Rosca, considera ca in acest lant veriga centrala este flexibilitatea gandirii, calitate care depinde de modul in care inteligenta a fost solicitata si cultivata in directia rezolvarii problemelor prin dezvoltarea initiativei, independentei, originalitatii, capacitatii de investigatie.
O metoda bine structurata pentru antrenarea indivizilor sau a grupurilor in vederea unei rezolvari creatoare a problemelor a fost dezvoltata in lucrarea "Synectica" de W.J.J.Gordon (1961). Cuvantul "sinectica" are originea in limba greaca, si inseamna strangerea la olalta a unor elemente diverse. Metoda sinectica foloseste 2 operatii de baza:
-sa faca ca un lucru "ciudat" sa-ti devina familiar
-sa faca ca obisnuitul sa devina "ciudat".
Prima operatie implica intelegerea problemei - in esenta este o faza analitica. Cea de-a doua inseamna o orientare complet noua in care actioneaza trei mecanisme, cu caracter analog: analogie personala, analogie directa, analogie simbolica.
Analogia personala consta in capacitatea elevului de a se transpune in situatia si elementele problemei, de a personifica termenul problemei, modalitate pe care indivizii, de obicei nu o fac datorita unui control foarte rigid, unui comportament rational excesiv.
Analogia directa se refera la comparatia faptelor, ideilor, a descoperirilor stiintifice, apartinand a doua domenii diferite, dar in acelasi timp foarte asemanatoare. Spre exemplu, asemanarea unei orgi cu o masina de scris, sau expresia lui Shiller, care afirma "pentru mine conceptia la inceput nu are un obiect clar si definit, aceasta apare mai tarziu, la inceput este o stare muzicala, apoi urmeaza o stare de o idee poetica".
Analogia simbolica impune subiectului renuntarea la simbolurile obisnuite, si crearea de noi simboluri prin care sa se reprezinte elementele unei situatii-problema. Putem exemplifica: pentru "tinta" se foloseste simbolul "dorinta concentrata"; pentru "roata" se foloseste simbolul "intermitenta controlata", etc.. Fantezia este incurajata.
Pornind de la aceste indicatii ale sinecticii, precizam ca invatarea creativa presupune o asemenea ghidare a elevului, incat el sa ajunga sa caute si sa rezolve deliberat situatii problematice, sa manifeste activ acea tendinta de a explica situatiile necunoscute, sa le abordeze din unghiuri diferite, multiple.
Ca cerinta a unei invatari de tip creativ, este problematizarea intensiva si sistematica, crearea unei motivatii superioare, ca sa propulseze activitatea intelectuala a elevului, sa-i anime curiozitatea, sa caute situatii pline de tensiune intelectuala.
Elevul fiind stimulat si dirijat in asa fel incat efortul sau intelectual in procesul invatarii sa depaseasca un anumit set format, sa intrevada posibilitatea de rezolvare mai interesanta, mai atractiva, mai eleganta si mai eficienta, va ajunge la eliberarea de stilul habitual, la abordarile specifice stilului creator in invatare.
Avand in vedere ca abilitatile creative pot fi influentate, antrenate, cultivate, ni se pare oportun a mentiona anumite premise ce pot fi considerate drept cerinte specifice invatarii creative. Astfel:
-profesorul sa insufle elevilor - prin modul de prezentare a informatiilor, prin stilul sau de gandire, prin specificul solicitarilor formulate pentru elevi - o atitudine si un stil de gandure creator, liber, independent.
-a stimula, orienta si incita gandirea elevilor spre nou, spre neexplorat.
-asigurarea unei atmosfere permisive, care sa ofere elevilor acel climat optim in manifestarea lor libera, spontana, fara frica de a gresi, de a primi sanctiunea, aprecierea critica imediata, crearea unei atmosfere de explorare independenta, increzatoare, si netulburata.
-directionarea potentialului creativ al elevilor spre acele zone in care ei au sansele cele mai mari de manifestare eficienta, de realizare efectiva.
-un alt obiectiv cu implicatii psihologice si cu efecte importante dpdev practic, pedagogic, este cultivarea increderii in sine, incurajarea efortului creator al elevilor, inca de la primele lor manifestari.
-activismul permanent al gandirii care nu poate fi un stil obositor, ci un effort intelectual ce produce satisfactie, contribuie la cultivarea spiritului de initiativa, la formarea abilitatii de a aborda problemele intreprinzator si dinamic.
-cultivarea unei atitudini specifice fata de risc. Oamenii obisnuiti devin anxiosi si nesiguri in fata noului, in timp ce in creatie, riscul temporar, dezordinea si ambiguitatea, creaza tensiuni intelectuale.

CONCLUZII

"Nu poti fi dascal daca la vederea unui tanar nu ai o tresarire emotiva si o inclinare de a-i veghea destinul, daca nu poti imbraca intr-o caldura generoasa relatia cu ei"

(M. Malita)

Societatea de azi, in ansamblu sau, este fondata pe cunoastere si informatie, si poate fi denumita generic "societatea cunoasterii". Multiplicarea si amplificarea achizitiilor din toate domeniilor cunoasterii au determinat imbogatirea substantiala a sistemului de valori al societatii contemporane. Sintagmei "societatea cunoasterii" i se poate asocia o alta sintagma "societatea educativa".

Educatia dispune inca de un potential insemnat, de nenumarate resurse si virtuti care asteapta sa fie exploatata de oamenii scolii, dar nu numai de ei ci de intreaga societate. Sistemul educatiei se racordeaza in permanenta la transformarile care se produc in diferitele domenii ale societatii si incearca sa raspunda la problemele globale ale acesteia.

Conexiunile dintre societate si sistemul educational se formeaza si se dezvolta in ambele sensuri, educatia exercitand asupra societatii multiple influente prin intermediul institutiilor sale iar societatea  ii determina continutul si functiile.

În fata profesorului se afla mereu generatii scolare noi, colectivitati omogene sau eterogene, cu diferite aptitudini, calitati intelectuale sau disponibilitati afective. Arta dascalului este aceea de a descoperi talente, de a stimula interese pentru domenii de studiu, de a identifica motivatii fara a uita ca fiecare copil are o anumita individualitate, un univers interior specific ce se refuza inserierilor si uniformizarilor. Un bun educator trebuie sa stie cum sa exploateze la maximum motivatiile intrinseci si extrinseci tinand cont de interesele spontane ale copilului. De aceea este necesar sa cream situatii motivante, stimulative pentru elev. Trebuie pusi in situatia de a descoperi modalitati

de actiune sau atitudini necesare pentru a realiza obiectivele urmarite.

Gaston Mialaret afirma ca "educatia noua, proiectandu-si obiectivele si metodele in raport de posibilitatile elevului, respinge notiunea de adaptare pasiva la conditiile viitorului. Ea vrea sa creeze

un om capabil sa intampine lumea de maine nu ca o fiinta invinsa, ca o fiinta supusa ci ca o persoana constienta de puterea, de responsabilitatile si drepturile sale."

Multe din esecurile scolare se datoreaza nu copiilor, ci parintilor sau cadrelor didactice care nu cunosc suficient elevii, nu-si adapteaza metodele de educatie la particularitatile individuale ale acestora. Modalitatile de stimulare a motivatiei elevilor in vederea cresterii randamentului scolar si a implicarii elevilor in procesul instructiv-educativ sunt multiple. Însa eficienta lor depinde de maiestria pedagogului de a le aplica. Un dascal care isi doreste sa fie eficace, trebuie sa creeze un mediu adecvat pentru reflectie. A reflecta asupra modului in care merg lucrurile si a incerca identificarea unor modalitati de imbunatatire a practicilor curente constituie un atribut esential al celor care invata - dascali deschisi, prin natura lor, catre schimbare si inovare.

Învatamantului ii revine misiunea de a contribui in mod esential la efortul comun de imbunatatire a conditiei umane.

Directiile de actiune ale educatorului (profesionist si de vocatie) sunt (E. Macavei, 2002):

  transmiterea cunostintelor, indrumarea formarii abilitatilor intelectuale si practice;

  dirijarea, organizarea si indrumarea invatarii, crearea situatilor favorabile invatarii, crearea mediului stimulativ invatarii;

  indrumarea, formarea si dezvoltarea capacitatilor de cunoastere, a motivatiei invatarii, a atitudinilor, modelarea caracterului;

  cultivarea intereselor, aptitudinilor, a capacitatilor creatoare;

  indrumarea preferintelor spre valori autentice, spre formarea judecatilor de valoare, spre conturarea gandirii axiologice;

  crearea si intretinerea deschiderilor spre cultura, spre multiculturalitate si interculturalitate;

  stimularea capacitatilor de comunicare si indrumare a folosirii diferitelor canale de difuzare a informatiei;

  evaluarea continua a progreselor invatarii, a nivelului de maturizare intelectuala, afectiva si volitiva;

  corectarea deficientelor, defectelor indreptarii si reconstituirii armonioase a comportamentului copilului si tanarului;

  sprijinirea interesului pentru autoeducatie si educatie permanenta, pentru educatia integrala; - propagarea valorilor culturii in diferite medii sociale;

  consilierea elevilor, studentilor, parintilor;

  cooperarea si colaborarea cu diferite institutii economice, culturale, cu mass-media.

Sa nu uitam niciodata ca noi, dascalii ne formam in confruntare cu elevii, si ca nu exista experienta fara cunoastere.